lOMoARcPSD|8315514

Curs 5 - Note de curs 5

Fiziologie (Universitatea Dunarea de Jos din Galati)

StuDocu nu este sponsorizat sau avizat de nicio universitate

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)
 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

FIBRA MUSCULARA

Tesutul muscular
Fibra musculară este o celulă cu funcţie contractilă care are
capacitatea de a dezvolta tensiune şi capacitatea de a se scurta. Muşchiul
este o structură înalt organizată şi specializată, contracţia fiind o funcţie
complexă sub controlul motoneuronilor sistemului nervos central voluntar
care trebuie să asigure un lucru mecanic intens cu un cost energetic redus în
condiţii de rapiditate, repetitivitate, precizie şi rezistenţă în timp.

Caracterul striat, tărcat al fibrelor musculare de la nivelul muşchiului

scheletic şi a muşchiului cardiac datorat particularităţilor lor de structură (ce
la microscopul optic apar ca o succesiune regulată de benzi de culoare
deschisă şi de culoare închisă) le-a dat denumirea generică de muşchi striat.
Fibrele musculare scheletice sunt celule mari, cu mai mulţi nuclei –
uneori extrem de mulţi – cu un diametru între 10-100 μm (cele mai multe
între 20-80 μm) şi o lungime foarte mare, de peste 4 cm. În ţesutul
embrionar nucleii sunt localizaţi în centrul fibrei musculare. Ulterior mulţimea
acestor nuclei fuge spre periferie. Citoplasma este ocupată de către
miofibrile, de către granule de glicogen şi de către mitocondrii, extrem de
abundente mai ales în tipul oxidativ de fibre musculare, aşa zisele fibre de
tip I.

Page 1 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Elementele contractile cuprinse în sarcoplasma unei fibre musculare

sunt miofibrilele.
Sarcoplasma unei singure fibre musculare poate conţine până la
10.000 de miofibrile.
Miofibrilele reprezintă structuri fibroase subcelulare cu diametrul de 1
μm.
Unitatea contractilă fundamentală a muşchiului este sarcomerul.
Lungimea sarcomerului în repaus este de 2,5 μm. Fiecare sarcomer posedă
două tipuri de filamente (subţiri şi groase) de natură proteică, filamente
aranjate în paralel cu axul fibrei şi parţial suprapuse. Filamentele subţiri au o
lărgime de 7 nm şi o lungime de 1 μm, iar filamentele groase o lărgime de
10-14 nm şi o lungime de 1,6 μm. Aranjamentul filamentelor subţiri şi
groase produce aspectul striat, prin succesiunea regulată de benzi dense (cu
o lungime de 1,6 μm) şi benzi de aspect mai clar, la microscop.
Benzile dense conţin filamente groase şi sunt denumite benzi A fiind
anizotropice la microscopie (indici de refracţie diferiţi pentru diferite planuri
de polarizare ale luminii incidente).Benzile de culoare deschisă, denumite I
(sunt izotrope, au un singur indice de refracţie), sunt alcătuite numai din
filamente subţiri, extinse simetric în raport cu o linie mai densă ce le
centrează, aşa numita linie Z. Filamentele subţiri se extind de o parte şi de
alta a liniei Z pe câte 1 μm. Linia Z este alcătuită de o proteină în reţea ce
apare în dezvoltarea embrionară înaintea filamentelor subţiri şi împletindu-se
cu acestea, le ancorează. Astfel este menţinută dispunerea regulată a
Page 2 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
complexului filamentelor subţiri. Sarcomerul este alcătuit din structurile
cuprinse între două linii Z consecutive.

În fibra musculară există trei tipuri de reţele filamentoase. Pe lângă

reţeaua filamentelor groase (miozină) şi reţeaua filamentelor subţiri (actină
şi alte proteine) există şi o reţea filamentoasă ce asigură elasticitatea
musculară. Elasticitatea musculară intrinsecă este asigurată de către două
proteine gigante titina şi nebulina.
Page 3 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
Titina sau conectina este o proteină gigantă (3000 KDa) şi extrem de
abundentă (cantitativ a treia proteină a muşchiului după actină şi miozină).
O porţiune a moleculei bogată în resturi de prolină, acid glutamic, valină şi
lizină asigură elsaticitatea titinei şi impune o tensiune pasivă sarcomerelor.
Nebulina (600-900 KDa) reprezintă 3% din proteinele musculare şi
ancorează actina în discurile Z. Prezentă pe toată lungimea filamentului fin
ea reglează numărul de monomeri de actină ce constituie acest filament.

În condiţii de repaus în majoritatea muşchilor cele două tipuri de

filamente se interpătrund pe o lungime destul de mare la fiecare capăt a
benzii A.
Dacă muşchiul este întins, supus tracţiunii fibrilele groase şi fibrilele
scurte se separă, nu se mai întrepătrund. La o lungime a sarcomerului de
3,6 μm miofibrilele subţiri sunt trase afară din banda A şi cele două tipuri de
fibrile scurte dispuse cap la cap.
Dacă contracţia este extrem de puternică nu numai că fibrilele subţiri
şi groase se suprapun ci fibrilele subţiri dintr-o parte şi alta alunecă unele
către celelalte şi se suprapun între ele.

Page 4 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Membrana fibrei musculare – sarcolema

Membrana ei bazală alcătuită din mucopolizaharide şi fibre de colagen
se contopeşte la extremităţile celulei cu tendoanele. Membrana conferă
rezistenţă la întinderea muşchiului şi împreună cu structurile ţesutului
conjunctiv ce înconjoară fibrele musculare realizează aparatul “elementelor
elastice paralele” cu rol mecanic. Membrana izolând fiecare fibră musculară
una de cealaltă permite funcţionarea muşchiului pe baza unităţilor motorii:
un motoneuron inervează un număr mai mic sau mai mare de fibre
musculare ce se pot afla la distanţă una de alta şi care acţionează ca un
ansamblu coerent şi izolat de restul muşchiului.
Sarcolema se învaginează la nivelul fiecărui sarcomer pentru a forma
o reţea membranară de tubuşoare transverse deservind fiecare miofibrilă.
Sarcotubulele T se învaginează la nivelul fiecărei linii Z sau la
joncţiunea benzilor A-I. Ei au un diametru de 0,03 μm şi permit undei de
excitaţie să pătrundă rapid în fibră şi să excite practic simultan miofibrilele.
Reticulul sarcoplasmatic este un sistem tubular complex ce
înconjoară miofibrilele. Diametrul tubuşoarelor L este de 0,04 μm, ele
mergand paralel cu miofilamentele. Reticulul sarcoplasmic fixează calciu
printr-o ATP-ază calciu şi magneziu dependentă. Tubuşoarele se pot extinde
pe toată lungimea sacromerului şi se termină în structuri denumite cisterne
terminale.Funcţiile reticulului sarcoplasmic sunt eliberarea de calciu în timpul
contracţiei musculare şi sechestrarea şi depozitarea calciului în timpul
relaxării musculare.De o parte şi de alta a acestui spaţiu joncţional
membranele sunt reunite de nişte picioruşe, structuri repetitive denumite
“spanning proteins”.
Page 5 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Un grup de sarcotubule şi două cisterne terminale (în total trei

elemente) este denumit triadă.
Triadele sunt regiuni unde sistemul tubular este în strânsă contiguitate
cu părţile umflate ale reticulului sarcoplasmatic (aşa zisele cisterne).Triadele
sunt elemente cheie ale cuplajului excitaţie-contracţie. În timpul excitaţiei
musculare calciul stocat în cisternele terminale este eliberat pentru a se
putea fixa pe troponină şi să permită interacţiunea filamentelor groase cu
filamentele subţiri.

Filamentele subţiri sunt compuse din trei tipuri de proteină-actină,

tropomiozină şi troponină aflate în proporţie de 7/1/1.
Unitatea funcţională necesară pentru relaxare cuprinde 7 monomeri de
actină, 1 complex de tropomiozină şi 1 complex de troponină.

Page 6 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
Filamentele groase sunt alcătuite din miozină şi în mult mai mică
măsură din alte proteine. Numai actina şi miozina sunt direct implicate în
generarea de tensiune, complexul tropomiozinic şi troponinic sunt proteine
de reglare, întrucât reglează interacţiunea actină-miozină.
Filamentele subţiri sunt formate din două lanţuri de actină F formate
din polimerizarea actinei G (globulare).
Actina G este o proteină monomerică globulară cu o greutate de
42.000 daltoni. Un glob de actină G are un diametru de 4-5 nm.
Actina F este un polimer alcătuit din peste 300 monomeri de actină G.

Tropomiozina previne interacţiunea miozinei cu actina, efect modulat

de troponină.
Tropomiozina este o proteină alungită, alcătuită din două lanţuri în
elice. Are o greutate de 66.000 daltoni şi este dispusă în spaţiul dintre doi
polimeri de actină. Fiecare moleculă de tropomiozină se extinde peste şapte
monomeri de actină.
Troponina este o proteină globulară, de fapt un complex alcătuit din
trei proteine. Are o greutate de 70.000 daltoni. Există o moleculă atât de
tropomiozină cât şi de troponină pentru fiecare şapte monomeri de actină.
Din cele 3 proteine ce alcătuiesc troponina, troponina T se leagă de
tropomiozină, troponina-I inhibă ATP-aza actomiozinei iar troponina-C leagă
calciul. În prezenţa calciului configuraţia complexului troponină-tropomiozină
se modifică şi miozina poate interacţiona cu actina.

Page 7 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
Biochimic actina şi miozina puse împreună în condiţiile disocierii ATP
se produce supraprecipitare cu formare de “dopuri” şi rezultă contracţie
musculară.
Actina şi miozina puse împreună în condiţiile în care nu se mai
produce ruptura moleculei ATP (bunăoară absenţa Ca++) se produce
disocierea actomiozinei, scăderea vâscozităţii şi relaxare musculară.
ATP este singura sursă de energie pe care o pot folosi proteinele
contractile dar fibra musculară are rezerve numai pentru opt contracţii. În
timpul contracţiei musculare ATP este regenerat din ADP folosind energia din
depozitele mai generoase de creatinfosfat.
Contracţia musculară implică ca filamentele groase şi filamentele
subţiri să se cupleze, alunecând unele de-a lungul celorlalte. Această
alunecare este rezultatul forţei ce o exercită punţile create la nivelul
capetelor de miozină ce trag de fibrele de actină spre centrul sarcomerului.
Care este procesul fizic intim legat de crearea acestor punţi nu este
încă bine cunoscut. Fiecare punte se fixează, trage şi se detaşează de actină.
Energia este furnizată de către ATP. Procesul este reglat de către calciu,
troponină şi tropomiozină.

Forţa de alunecare produsă depinde de cantitatea de calciu eliberată

de către reticulul sarcoplasmic. Hidroliza ATP realizata de ATP-aza miozinei
permite rotaţia capetelor de miozină în jurul situsului de legare a actinei.
Forţa de alunecare depinde de numărul de punţi active şi de viteza de fixare
şi detaşare a punţilor. Există şi o diferenţă între forţele sarcomerice
individuale.

Page 8 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
Detaşarea punţilor este de asemeni un proces activ, consumator de
ATP. Sarcomerele acţionează asemeni unor cremaliere minuscule (Lassagne
F.).
Reticulul sarcoplasmic este actorul privilegiat al acestei piese. El are
rol esenţial atât în contracţie (eliberarea calciului) cât şi în relaxarea
musculară (captarea calciului intracitoplasmatic). Contracţia depinde de
activarea canalului calcic cuplat cu receptorul sensibil la rianodină.
Relaxarea depinde de capacitatea de stocare a calciului prin acţiunea
unei ATP-aze calciu-magneziu dependente ce reconstituie depozitele calcice
reticulare împotriva gradientului de concentraţie. Transportul a doi ioni de
calciu în interiorul reticulului sarcoplasmic “costă” o moleculă de ATP ce
urmează a fi hidrolizată.
Calciu este pompat în timpul relaxării musculare de către reticulul
longitudinal (membrană cu foarte multe pompe) iar stocarea şi eliberarea se
face de către reticulul joncţional care are puţine pompe calcice dar multe
canale calcice şi care conţine proteina ce leagă calciul, calcequestrina.
Când potenţialul de acţiune prin sistemul de tuburi T depolarizează
membrana se induce eliberarea calciului din reticulul sarcoplasmic în
citoplasmă. Concentraţia calciului liber în citoplasmă creşte de o sută de ori
(de la 0,1 μM la 10 μM).
Calciul interacţionează cu troponina C, tropomiosina trage de actină
expunând-o miozinei, se formează punţi, este suprimată inhibarea ATP-azei
actomiozinice de către troponina-I. Rezultă contracţia musculară.
Când reticulul sarcoplasmatic sechestrează calciu şi se restabileşte
inhibiţia prin troponină – tropomiozină se produce relaxare musculară.

Page 9 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Cum se transmite impulsul de la nerv la muşchiul striat?

Cea mai mică parte dintr-un muşchi ce se poate contracta
independent se numeşte unitate motorie. Unitatea motorie este alcătuită
dintr-un singur neuron motor şi de grupul de fibre musculare pe care acesta
le inervează.
Frecvenţa impulsurilor ce vin prin neuronul motor variază mult, limita
inferioară a impulsurilor fiind de 16/secundă iar limita maximă ce duce la o
contracţie rapidă, brutală a fibrei este de 50/secundă (maximum cât poate
propaga un axon de mamifer).
Numărul fibrelor musculare dintr-o unitate motorie a unui muşchi
variază în funcţie de precizia cu care tensiunea dezvoltată de către
respectivul muşchi este controlată.
Cel mai mic număr de fibre musculare per unitate motorie au muşchii
ce dezvoltă mişcări de mare fineţe: muşchii striaţi oculomotori au mai puţin
de 10 fibre musculare per unitate motorie, muşchii ce mişcă osişoarele
urechii mijlocii au 10-125 fibre, muşchii faringieni au 2-6 fibre musculare iar
muşchii laringieni au 2-3 fibre musculare per unitate motorie. Muşchii ce
execută mişcări de mică precizie, cum ar fi muşchiul gastrocnemian au un
raport mare de 1/2000.
-Contactul dintre axonul neuronului motor şi fibra musculară se face
la nivelul unei formaţiuni specializate denumite placa neuro-motorie.
-De altfel, între cele două nu există un contact direct. La nivelul plăcii
motorii membrana modificată a fibrei musculare formează o serie de pliuri.
-Terminaţiile demielinizate ale neuronului motor se află în şanţurile
menajate de aceste pliuri între cele două structuri fiind o fantă sinaptică
foarte îngustă de 500 A.
-Terminaţiile nervoase posedă multiple vezicule sinaptice ce conţin
acetilcolină. Pe partea opusă, în crestele plăcii motorii se află receptori
nicotinici. În fanta joncţională se află enzima acetilcolinesteraza. Acetilcolina
are un rol central în procesul de transmisie neuromusculară.Transmisia
neuromusculară este un proces de amplificare întrucât potenţialul de acţiune
a nervului produce un potenţial de acţiune a muşchiului cu mult mai mare.

Page 10 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
Acetilcolina este sintetizată în axoplasma neuronului din colină şi
acetilcoenzimă A.
În faţa crestelor de pe faldurile postsinaptice de pe membrana
muşchiului sunt dispuse pe capătul nervos presinaptic aşa numitele bare
dense având la capăt vezicule de acetilcolină imediat mobilizabile.
Stimularea nervului creşte sinteza de acetilcolină prin creşterea
concentraţiei intracelulare de sodiu.
Acetilcolina este depozitată în nervul terminal în vezicule. O cantitate
de 80% din acetilcolina depozitată în nerv poate fi eliberată de către
potenţialul de acţiune.

Page 11 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Ce anume varsă o veziculă în fanta sinaptică?

Pe lângă acetilcolină se elimină ATP, veziculină, colesterol, fosfolipide
şi calciu. Toţi componenţii sunt reciclaţi şi reintroduşi în circuit.
Un potenţial de acţiune al nervului implică exocitoza a 200 de vezicule
ce conţin 200x1500= 300.000 de molecule de acetilcolină ce declanşează un
potenţial la nivelul plăcii muşchiului.
Ca impulsul să se propage prin nerv sărind peste nodurile lui Ranvier
este necesară prezenţa calciului extracelular. Exocitoza veziculelor este de
asemenea condiţionată de către calciu. Calciul se leagă de proteina numită
calmodulin, complexul calci-calmodulin activează diverse enzime şi afectează
proteinele structurale ale veziculelor inclusiv sinapsina. Vezicula fuzionează
cu membrana prejoncţională a nervului şi îşi varsă conţinutul în fantă. Pentru
fiecare moleculă de acetilcolină eliberată există 10 receptori ce aşteaptă de
cealaltă parte a fantei. După excitaţia receptorului porul nicotinic a acestuia
se deschide, membrana devenind permeabilă pentru sodiu, potasiu, calciu,
magneziu şi amoniu.

Fiecare moleculă de acetilcolină

poate stimula un singur receptor de
nicotină şi să deschidă canalul ionic
doar pentru o milisecundă.După
acest interval acetilcolina este
hidrolizată de către
acetilcolinesterază.
Acetilcolinesteraza este
localizată în pliurile joncţionale şi în
lamina bazală a structurilor fantei
sinaptice. Fiecare moleculă de
acetilcolinesterază are şase situsuri
enzimatice ce atrage şi hidrolizează
acetilcolina.
Receptori nicotinici se află şi
pe terminaţiile nervului ei având
rolul să crească mobilizarea
acetilcolinei şi eliberarea acesteia din
vezicule printr-un feed-back pozitiv.

Printr-un mecanism încă incomplet înţeles receptorii de acetilcolină

dispuşi prejoncţional mobilizează veziculele de acetilcolină să se deplaseze în
zona activă gata de eliberare în cazul în care soseşte un alt impuls nervos.
MOB=mobilizare.
Potenţialul transmembranar la nivelul plăcii este de – 90mV.
Interiorul fibrei musculare este electronegativ. În condiţii normale de

Page 12 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
funcţionare se produce o depolarizare de 40 mV, potenţialul transmembranar
scăzând la -50 mV.
Când potenţialul plăcii neuromotorii atinge acest nivel critic se
propagă un potenţial de acţiune ce se supune legii tot sau nimic şi care trece
via sarcolemă să elibereze Ca++ din reticulul sarcoplasmatic să activeze
contracţia fibrei musculare.

Receptorii nicotinici
Receptorii nicotinici pentru acetilcolină a membranei postsinaptice
sunt dispuşi în ciorchini distincţi pe „umerii” faldurilor membranei
joncţionale. Fiecare ciorchine are un diametru de 0,1µM şi conţine câteva
sute de receptori. Fiecare receptor are cinci subunităţi din care două, aşa
zisele alfa (cu o greutate moleculară de 40.000 daltoni) sunt identice.
Receptorii alcătuiesc structuri cilindrice ce traversează membrana
celulară şi care alcătuiesc un canal central, aşa numitul ionofor, care în mod
obişnuit este închis.
Fiecare unitate alfa are pe suprafaţa sa extracelulară o unică zonă de
legare pentru acetilcolină, zonă în care se pot fixa şi pahicurarele.
Pentru ca un receptor să fie activat trebuie ca ambele situsuri alfa să
fie ocupate. Consecutiv legării celor două situsuri din subunităţile alfa se
produce o modificare structurală a complexului receptor care deschide
pentru o clipă canalul ionofor (aici clipa este egală cu o milisecundă).

Page 13 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
O stimulare unică produce un ciclu contracţie-relaxare a muşchiului
numit secusă.
Secusa este precedată de o perioadă de latenţă de 2-4 msecunde iar
uneori în această perioadă muşchiul ce trebuie să execute contracţia se
lungeşte. Este aşa numita relaxare de latenţă a cărei substrat subcelular
nu se cunoaşte dar care creează condiţii optime pentru dinamica punţilor
dintre fibrele contractile ale muşchiului. O stimulare repetată, efectuată
înaintea relaxării complete a muşchiului, duce la o contracţie care este
sumată cu prima. Este aşa numitul fenomen de sumare.
Efectul de sumare este rezultatul adiţionării calciului liber din
sarcoplasmă, eliberat din reticul de cel două stimulări. Repetarea la rată
mare a stimulului va face ca muşchiul să rămână constant contractat. Este
aşa numitul tetanus (în greaca veche tetanos=rigid).

Platoul contracţiei tetanice este la un nivel

mai ridicat de tensiune decât vârful secusei.
Tetanosul nu poate fi menţinut foarte mult
timp din cauza oboselii a cărei mecanism intim
rămâne necunoscut.
O diviziune de timp este de 5 ms.

S=stimulus,
LP=perioadă de latenţă,
LR=relaxare de latenţă

Muşchiul scheletic este un ansamblu de fibre cu caracter divers,

având proprietăţi metabolice şi contractile proprii.
-muşchii posturali ce acţionând antigravitaţional menţin
postura.Sunt alcătuiţi prioritar din fibre de tip I, foarte rezistente la
oboseală, fibre „roşii” cu contracţie lentă şi metabolism oxidativ;
-muşchii fazici (de acţiune), cei ce permit diverse mişcări. Conţin
fibre cu contracţie rapidă, IIa de tip metabolic oxidativ şi glicolitic foarte
rezistent la oboseală şi fibre de tip IIb, de tip metabolic glicolitic, foarte
sensibile la oboseală.

Page 14 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Fibrele musculare rosii

Fibrele ce işi asigură ATP prin fosforilare oxidativă au un echipament
pe măsură. Ele au un important echipament mitocondrial şi sunt înconjurate
de numeroase vase sanghine. Au de asemeni un fixator proteic reversibil de
oxigen, mioglobina.
Mioglobina creşte rata de difuziune a oxigenului în fibra musculară şi
asigură un mic depozit de oxigen. Mioglobina dă şi culoarea caracteristică a
fibrei oxidative, o culoare roşie închisă.
Din această cauză fibrele oxidative sunt deseori denumite şi fibre
musculare roşii.
Fibrele musculare albe
Fibrele ce işi asigură ATP-ul prin glicoliză sunt denumite şi fibre albe.
Ele au putine mitocondrii, dar multe enzime glicolitice.

*******
Cele două caracteristici generale amintite (capacitatea ATP-azică a
miozinei şi tipul metabolic de generare a ATP-ului) determină clasificarea
fibrelor musculare striate scheletice în trei tipuri:
-Fibrele de tip I (lent-oxidative). Sunt fibre cu activitate ATP-azică a
miozinei scăzută şi cu mare capacitate oxidativă.
-Fibrele de tip II a (rapid-oxidative). Sunt fibre cu activitate ATP-
azică a miozinei ridicată şi cu mare capacitate oxidativă.
-Fibrele de tip II b (rapid-glicolitice). Sunt fibre cu activitate ATP-
azică a miozinei ridicată şi cu capacitate glicolitică mare.

MUSCHII NETEZI

Muşchii netezi, involuntari sunt dispuşi în peretele organelor cu lumen

(tub digestiv, căi urinare, artere) şi în jurul retinei reglând accesul luminii la
aceasta.
Fibra musculară netedă are diametrul de 20 ori mai redus ca fibra
striată şi o lungime de mii de ori mai redusă. Au o mare elasticitate şi
rezistenţă la effort. Aceste fibre se pot întinde la dublul lungimii din starea de
repaus şi suportă timpi de contracţie de 30 ori mai lungi ca muşchii
voluntari. Pe plan metabolic au o deosebită eficacitate energetică.

Page 15 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE

Oboseala musculară este scăderea tensiunii pe care o dezvoltă

muşchiul ca efect al activităţii contractile prealabile. Se produc de asemeni
scăderea vitezei de scurtare şi scăderea vitezei de relaxare.
Este legată oboseala de scăderea cantităţii de ATP din
muşchi?
S-a constatat că în muşchiul obosit cantitatea de ATP este doar uşor
mai redusă decât în muşchiul aflat în stare de repaus şi nu suficient de
scăzută pentru a afecta ciclurile de cuplare a punţilor dintre proteinele
contractile.
Dacă nu ar apărea oboseala, ATP-ul ar scădea până când punţile dintre
proteinele contractile ar fi blocate într-o manieră de tip rigor. Este deci
posibil că oboseala a apărut ca un mecanism biologic ce evită fenomenele de
rigor.
În timpul eforturilor scurte de mare intensitate se produce o
insuficienţă a cuplării între excitaţie şi contracţie. Recuperarea după eforturi
rapide de scurtă durată este rapidă (de ordinul minutelor) pe când
recuperarea după eforturi de lungă durată durează ore.
FRISONUL
Muşchiul intervine în termoreglare asigurând termogeneza prin
creşterea tonusului muscular şi prin frison.
Frisonul termic este o succesiune de secuse clonice ale musculaturii
striate. Frecvenţa contracţiilor este de 5-10 pe secundă. Comanda motorie
este extrapiramidală.
Producţia de căldură în timpul frisonului generalizat este de cinci ori
cât cea din repaus. Contracţia izometrică maximală produce 1°C pe minut
(50 w per kg de muşchi).
Termogeneza prin frison nu poate fi menţinută mai mult de 3-5 ore.

Cum este alcătuită maşina chimică ce furnizează energie

muşchiului?
Sursa de energie a contracţiei musculare este ruptura enzimatică a
unei molecule macroergice şi anume molecula de ATP. Legăturile chimice
între cele trei resturi de fosfat sunt macroergice, fiecare dintre ele stocând
7300 calorii/mol de ATP. Această cantitate este suficientă pentru cel mult 3
secunde de activitate musculară maximă.
Din această cauză există mecanisme, multiple, ce refac stocul de
ATP. Există în celula musculară un depozit a unei alte substanţe ce conţine o
legătură macroergică şi anume creatinfosfatul.
Legătura macroergică conţine o cantitate mult mai mare de energie
decât cea a ATP-ului (10300 calorii/mol în raport cu 7300) şi în mulţi muşchi
cantitatea de creatinfosfat este de 2-4 ori mai mare decât cea a ATP. Putem
vorbi de un sistem unic înglobând ATP şi creatinfosfatul.

Page 16 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)

 lOMoARcPSD|8315514

CURS NR. 5 30.10.2012

FIZIOLOGIE
O altă sursă de refacere al ATP-ului muscular este sistemul
glicogen-acid lactic.
Adrenalina, hormonul stresului, activează glicogenoliza atât la nivel
hepatic cât şi la nivel muscular, glucagonul activează numai glicogenoliza
hepatică.
Degradarea glicogenului şi a glucozei se produce anaerob şi rapid,
producerea energiei este de 2,5 ori mai rapidă decât pe calea oxidativă. Deci
un sistem autonom, independent de oxigen, şi rapid.
Este un mecanism de „a doua linie” cu o viteză pe jumătate cât a
sistemului fosfagen dar asigură la o performanţă scăzută în raport cu
fosfagenul o durată mai mare de acţiune de 10 ori mai lungă. Este sistemul
ce asigură energia contracţiei musculare viguroase pe o perioadă scurtă sau
moderată.
Molecula de glucoză este scindată în două molecule de acid piruvic şi
din fiecare moleculă de glucoză liberă rezultă 4 molecule de ATP. Acidul
piruvic poate fi convertit în acid lactic şi să nu necesite pe această cale
metabolism oxidativ. Acidul lactic produce o stare de extremă oboseală,
febra musculară şi pe această cale limitează efortul.Este o supapă necesară
de protecţie căci efortul excesiv poate ucide.

Ce înseamnă 2000 kcal în termeni de efort fizic?

S-a demonstrat că pentru eforturi prelungite cheltuiala energetică
este constantă de 1 kcal/kgc/km parcurs. Aceasta înseamnă că într-o cursă
de maraton un individ de 70 kg cheltuieşte 3000 kcal. Glucoza este extrem
de importantă atât pentru muşchi cât şi pentru celula nervoasă.
Celula nervoasă nu are rezerve de energie depuse în celulă, nu are
depozite de glicogen (acestea sunt nesemnificative, de ordinul a două
minute de funcţionare).
După epuizarea rezervelor se produce un proces de generare a
glucidelor din celelalte principii chimice alimentare, aşa zisa neoglucogeneză.

Maşina metabolică numită om are un randament ce este în funcţie de

carburanţii săi biochimici. Eficienţa energetică a metabolismului este de
25%. Restul energiei chimice se pierde sub formă de căldură. Antrenamentul
creşte aptitudinea muşchilor de a utiliza acizi graşi deci şi randamentul.
Deşi proteinele reprezintă componenta structurală cea mai importantă
a organismului uman după apă, 15% din greutatea corporală, şi deşi ele
sunt dispuse mai ales în muşchiul striat ele sunt pentru muşchi un element
structural şi nu un carburant.

Page 17 of 17

Desc?rcat de Ale Alex (botalexandru@yahoo.com)