I.

ASPECTE GENERALE PRIVIND CONDIȚIILE DE DETENȚIE ȘI

TRATAMENTUL APLICAT DEȚINUȚILOR

Articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului dispune: „Nimeni nu poate fi

supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”. Această dispoziție are
în vedere protejarea persoanei fizice împotriva oricărui act de tortură, precum și împotriva
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, urmărindu-se protejarea atât a integrității
fizice și psihice, cât și a demnității unei persoane1.
Protecția asigurată de art. 3 din CEDO are un caracter imperativ și absolut, în sensul că de la
prevederile sale nu se poate deroga „în caz de război sau de alt pericol public ce amenință viața
națiunii”2. De altfel, în doctrină s-a subliniat faptul că instanța europeană se poate sesiza din oficiu
cu privire la încălcarea art. 3, chiar dacă victima nu l-a invocat3.
Pentru a fi în prezența încălcării art. 3 din Convenție, conform jurisprudenței CEDO,
violența trebuie să atingă un anumit „nivel de gravitate” 4, care se apreciază în funcție de mai multe
elemente: natura și contextul tratamentelor, modalitatea de executare, durata tratamentului, efectele
fizice sau psihice asupra victimei, sexul, vârsta, starea de sănătate a victimei și chiar scopul, intenția
sau motivația aplicării asemenea tratament5.
Lipsa intenției autorităților de a aplica asemenea tratamente nu exclud încălcarea art. 3 din
Convenție, așa cum a subliniat Curtea în cauza Pop Blaga c. României6.
În ceea ce privește condițiile de detenție și tratamentul deținuților, trebuie să menționăm
faptul că în jurisprudența sa inițială, Curtea a analizat cauzele din această materie din perspectiva
tratamentelor inumane, luând în considerare suferința deținuților 7. Un temei pentru această soluție a
fost reprezentat și de pedeapsa capitală, mai ales dacă era aplicată ca urmare a unui proces

1
C. Bîrsan, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, ed. a 2-a, Ed. C. H. Beck, București,
2010, p. 127 apud R. H. Radu, Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Note de curs, ed. a II-a, revăzută și
adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2018, p. 51.
2
Art. 15 alin. (1) și (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
3
C. Bîrsan, op. cit., p. 130 apud R. H. Radu, op. cit., p. 52.
4
În cauza Kudla c. Poloniei, consultată pe pagina https://hudoc.echr.coe.int/fre#{"itemid":["001-58920"]}, la data de
5.05.2021, Curtea a reținut că „violența trebuie să atingă un nivel minim de severitate pentru a intra în domeniul de
aplicare al art. 3. Evaluarea acestui prag depinde de toate circumstanțele cazului cum ar fi natura și contextul
tratamentului, modul de executare, durata și efectele fizice sau psihice ale acestuia, și în unele cazuri, sexul, vârsta și
starea de sănătate ale victimei”.
5
R. H. Radu, op. cit., p. 52.
6
În cauza Pop Blaga c. României, Curtea a statuat asupra faptului că „deși nu există niciun indiciu că a existat vreo
intenție a autorităților de a umili reclamanta în timpul detenției din sediul Poliției din Oradea, nu se poate exclude
constatarea unei încălcări a art. 3 din Convenție având în vedere că lipseau condițiile de detenție decente”. Cauza a
fost consultată pe pagina https://www.bailii.org/eu/cases/ECHR/2012/1984.html, la data de 5.05.2021.
7
R. H. Radu, op. cit., p. 54.
1
inechitabil8. În jurisprudența actuală, deși există posibilitatea ca asemenea situații să fie încadrate în
domeniul de aplicare al tratamentelor inumane, totuși, ele sunt tratate, în general, ca tratamente
degradante9.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu definește sintagma „tratamente degradante”,
astfel încât, un rol important în a oferi o definiție a revenit Curții.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tratamentele degradante sunt
cele care „umilesc sau înjosesc individul, arătându-i lipsă de respect sau îi diminuează sentimentul
de demnitate ori îi cauzează sentimente de frică, angoasă și inferioritate, capabile să-i înfrângă
rezistența fizică și morală”10.
Spre deosebire de tratamentele inumane, în cazul tratamentelor degradante intenția de
umilire sau înjosire poate lipsi11.
Pentru a fi calificat drept tratament degradant, s-a subliniat că trebuie să fie atins un
minimum de gravitate al violenței fizice sau psihice, nivel care se analizează „în ansamblul
circumstanțelor cauze, duratei tratamentului, efectele aplicării acestuia, sexul, vârsta, starea de
sănătate a victimei, scopul aplicării, dacă a fost sau nu atinsă personalitatea individului, starea de
vulnerabilitate, dacă se află sau nu în custodia autorităților – arestată, deținută, internată”12.
Cele mai multe cauze din jurisprudența CEDO privind tratamentele degradante se referă la
condițiile de detenție din penitenciare, spații de deținere din cadrul secțiilor de poliție etc.13.
Deși Convenția nu consacră, în mod expres, un drept la condiții de detenție decente, totuși,
Curtea a stabilit, în jurisprudența sa, că orice deținut are dreptul la condiții de detenție compatibile
cu respectarea demnității umane, având în vedere că deținutul suferă doar de o restrângere a
dreptului la libertate, celelalte drepturi prevăzute de Conveție fiindu-i, în continuare, recunoscute14.
Articolul 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează persoanelor deținute
dreptul de a nu fi supuși la acte de violențe nici din partea colegilor de detenție, nici din partea
reprezentaților autorităților15.
În jurisprudența sa, Curtea a statuat asupra faptului că măsurile privative de libertate,
presupun prin ele însele, suferință și umilire, astfel că „modalitățile de executare a pedepsei cu
închisoarea nu trebuie să supună individul unei suferințte sau încercări de o intensitate care să
depășească nivelul de suferință inerent detenției”16.

8
R. H. Radu, op. cit., pp. 54-55.
9
Ibidem, p. 54.
10
Ibidem, p. 58.
11
Idem.
12
Ibidem, pp. 58-59.
13
Idem.
14
Idem.
15
Idem.
16
R. H. Radu, op. cit., p. 59.
2
 Problema respectării art. 3 din Convenție se pune atât în cazul persoanelor arestate
preventiv, cât și în cazul celor condamnate la pedeapsa cu închisoarea17.
Noțiunea de „condiții de detenție conforme standardului Convenției” are în vedere atât
condițiile materiale (care se referă la spațiul minim de locuit, condiții de încălzire, acces la lumina
naturală, condiții de igienă, oportunități de plimbare, recreere, oferire de hrană de calitate), cât și
asigurării îngrijirii și tratamentului medical corespunzător18.

17
Idem.
18
Idem.
3
 II. ANALIZA JURISPRUDENȚEI CEDO ÎN MATERIE

În cadrul acestei părți din prezenta lucrare am analizat o serie de cauze care s-au aflat pe
rolul Curții Europene a Drepturilor Omului, în cadrul cărora mai multe situații au fost calificate ca
fiind o încălcare a art. 3 din CEDO, constituind tratamente degradante aplicate deținuților.

II.1. Cauza Kalashnikov c. Rusiei

Reclamantul a fost arestat preventiv, sub acuzația de deturnare de fonduri, pentru o perioadă
de aproximativ 5 ani, până în anul 2000, când a fost achitat.
Acesta s-a plâns de relele condiții de detenție din penitenciar, în special de faptul că celula
era supraaglomerată – erau alocați 17 m 2 pentru 24 de deținuți, dar și de faptul că a fost înconjurat
de fumători înrăiți, că televizorul și lumina erau aprinse în permanență, aflându-se în imposibilitatea
de a se odihni. De asemenea, celula a fost infestată de gândaci de bucătărie și furnici. Din cauza
condițiilor de igienă din celulă, acesta a suferit de diverse boli de piele și micoză, în urma cărora și-
a pierdut unghiile degetelor de la picioare, dar și o parte din cele de la mâini.
CEDO a admis că nu există niciun indiciu conform căruia s-a dorit umilirea acestuia, însă a
constatat că acele condiții de detenție constituiau un tratament degradant, existând, astfel, o
încălcare a art. 3 din Convenție. La baza acestei constatări, au stat existența unui mediu
supraaglomerat și neigienic, efectul nociv al acestora asupra sănătății și confortului reclamantului,
toate acestea cumulate cu perioada de detenție. Referitor la supraaglomerare, Curtea Europeana a
Drepturilor Omului a amintit că suprafața de 7 m 2 pentru fiecare deținut reprezintă suprafața minimă
aproximativă indicată de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii (CPT) pentru o celulă de
detenție19.

II.2. Modârcă c. Republicii Moldova

Reclamantul, bolnav de osteoporoză, a fost deținut, timp de aproximativ 9 luni, în condiții
de supraaglomerare (celula avea 10 m2, găzduind alte 3 persoane), într-o celulă neîncălzită,
neaerisită, iluminată necorespunzător, fără acces continuu la lumina naturală, energie electrică și
apă curentă, acestea din urmă fiind întrerupte periodic, fără acces la hrană corespunzătore (locul de
masă se afla în apropierea toaletei, iar suma zilnică alocată hranei era limitată la 0,28 euro pentru
fiecare deținut) și fără lenjerie de pat oferită de penitenciar20.
19
Cauza Kalashnikov c. Rusiei, consultată pe pagina
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf, la data de 5.05.2021.
20
R. H. Radu, op. cit., pp. 59-60.
4
 Curtea a concluzionat că efectele cumulate ale condițiilor de detenție la care a fost supus
reclamantul și perioada în care a fost obligat să le suporte (aproximativ 23 ore pe zi, timp de câțiva
ani, a fost nevoit reclamantul să trăiască în asemenea condiții) constituie o încălcare a art. 3 din
Convenție. De altfel, Guvernul Republicii Moldova nu a contestat condițiile din acel penitenciar –
prezența a trei rânduri de plasă metalică la fereastra celulei, furnizarea de curent electric și apă
curentă întreruptă frecvent, neprimirea de către reclamant a lenjeriei de pat sau a hainelor, plata de
către acesta pentru repararea și mobilarea celulei ș.a. Totodată, s-a subliniat că în raportul întocmit
de Comitetul European pentru Prevenirea Torturii în urma vizitării penitenciarului respectiv, în luna
septembrie a anului 2004, a menționat că mâncarea era respingătoare și practic, necomestibilă21.

II.3. Cauza Iwanczuk c. Poloniei

Reclamantul, aflat în arest preventiv, a solicitat permisiunea de a vota la alegerile
parlamentare din anul 1993. Câțiva agenți de penitenciar i-au spus că pentru a primi permisiunea de
a vota trebuie să se dezbrace și să se supună percheziției corporale. Acesta s-a conformat, ș-a
dezbrăcat de haine, cu excepția lenjeriei intime, moment în care agenții l-au ridiculizat, făcând
comentarii umilitoare despre corpul său, abuzându-l verbal și solicitându-i să se dezbrace complet.
Reclamantul a refuzat, moment în care agenții l-au dus înapoi în celulă, fără să i se mai permită să
voteze.
Curtea a constatat că acest comportament reprezintă un tratament degradant și o încălcare a
art. 3 din Convenție. Nu au existat motive convingătoare pentru a se concluziona că ordinul de a se
dezbrăca complet în fața agenților de penitenciar era necesar și justificat din motive de securitate,
având în vedere că reclamantul avea un comportament pașnic în timpul detenției, nu era învinuit de
o faptă săvârșită cu violență, nu avea antecedente penale și nu s-a dovedit că existau motive pentru a
crede că se va comporta violent.
Analizând jurisprudența CEDO, reiese că sunt admise perchezițiile corporale ale deținuților,
însă trebuie justificate din motive de securitate, trebuie analizate de la caz la caz și efectuate în mod
corespunzător cu respectarea demnității umane. Un comportament menit să cauzeze sentimente de
umilire și inferioritate, cum au fost ilustrate în speța aceasta, dovedesc lipsă de respect față de
demnitatea umană a persoanei private de libertate22.

II.4. Cauza Yankov c. Bulgariei

21
Cauza Modârcă c. Republicii Moldova, consultată pe paginile
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf și http://agent.gov.md/wp-
content/uploads/2015/04/CONSTANTIN-MODARCA-RO.pdf, la data de 05.05.2021.
22
Cauza Iwanczuk c. Poloniei, consultată pe pagina
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf, la data de 05.05.2021.
5
 Reclamantului, aflat în executarea pedepsei cu închisoarea, i-a fost ras forțat părul. Guvernul
bulgar nu a reușit să-și susțină afirmația conform căreia raderea părului reclamantului a constituit o
măsură igienică, fapta neavând niciun temei juridic sau o justificare rezonabilă, reprezentând, de
fapt, o pedeapsă pentru acțiunea acestuia de a face declarații defăimătoare față de anchetatori,
magistrați și instituțiile statului.
Curtea a subliniat că raderea forțată a părului reprezintă un act care poate avea ca efect
diminuarea demnității umane ori poate determina apariția unor sentimente de inferioritate care îi
poate umili.
CEDO a constatat că a existat o încălcare a art. 3 din Convenție și că raderea forțată a
părului unui deținut poate, de asemenea, în anumite condiții să reprezinte un tratament degradant23.

II.5. Guvec c. Turciei

Reclamantul, în vârstă de 15 ani la momentul respectiv, a fost judecat de o instanță pentru
adulți și ulterior, declarat vinovat de apartenența la o organizație ilegală. A fost ținut în arest
preventiv mai mult de 4 ani și jumătate într-un penitenciar pentru adulți, unde nu a beneficiat de
asistență medicală pentru problemele sale psihologice, având repetate tentative de sinucidere.
CEDO a statuat asupra faptului că a existat o încălcare a art. 3 din Convenție. Având în
vedere vârsta reclamantului, durata privării sale de libertate alături de adulți și incapacitatea
autorităților de a-i acorda asistență medicală corespunzătoare ori de a lua măsuri pentru a împiedica
multiplele tentative de sinucidere, se poate afirma că acesta a fost supus unor tratament
degradante24.

II.6. Khider c. Franței

Reclamantul a considerat condițiile de detenție la care a fost nevoit să se supună deosebit de
stricte, acestea incluzând, printre altele, schimbarea frecventă a locului de cazare, perioade
prelungite de izolare, precum și percheziții corporale. Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 din
Convenție. Transferurile multiple din celule sau secții ale penitenciarului combinate cu alte condiții
necorespunzătoare (condițiile de detenție, încadrarea în regimul de maximă siguranță, detenția în
izolare îndelungată și perchezițiile corporale frecvente) pot, de asemenea, reprezenta tratamente
contrare art. 3 din Convenție25.

II.7. Cauza Tali c. Estoniei

23
Cauza Yankov c. Bulgariei, consultată pe pagina https://policehumanrightsresources.org/yankov-v-bulgaria-
application-no-39084-97, la data de 05.05.2021.
24
Cauza Guvec c. Turciei, consultată pe pagina
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf, la data de 05.05.2021.
25
R. H. Radu, op. cit., p. 60.
6
 Cauza a avut ca obiect plângerea unui deținut care a afirmat că agenții de penitenciar l-au
supus unor rele tratamente atunci când a refuzat să se conformeze dispozițiilor acestora, în special,
prin folosirea unui spray cu piper și prin aplicarea măsurii contenționării de pat (imobilizarea
persoanei prin legarea de elementele de structură ale patului).
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3. În ceea ce privește legitimitatea folosirii spray-ului
cu piper împotriva reclamantului, Curtea a făcut trimitere la îngrijorarea exprimată de Comitetul
European pentru Prevenirea Torturii cu privire la folosirea unor astfel de produse de agenții forțelor
de ordine. Potrivit CPT, spray-ul cu piper conține o substanță cu efect potențial periculos, a cărei
folosire în spații închise nu este indicată și nu trebuie folosită niciodată împotriva unui deținut adus
deja sub control. Spray-ul cu piper poate avea efecte negative asupra sănătății precum iritarea
tractului respirator și a ochilor, spasme, alergii; în doze mari, poate cauza edem pulmonar sau
hemoragie internă. Având în vedere aceste efecte potenția periculoase ale folosirii spray-ului cu
piper în spații închise și faptul că agenții de penitenciar aveau la dispoziție mijloace alternative
pentru imobilizarea reclamantului, Curtea a constatat că împrejurările nu au justificat folosirea
spray-ului cu piper. În ceea ce privește contenționarea de pat a reclamantului, Curtea a subliniat că
mijloacele de contenționare nu trebuie utilizate niciodată ca mijloace de pedepsire a deținuților, ci
doar pentru a preveni autovătămarea ori un pericol grav pentru alte persoane sau pentru securitatea
penitenciarului. În cazul reclamantului, nu s-a putut demonstra, în mod convingător, că după ce s-a
încheiat confruntarea cu agenții de penitenciar, acesta, care a fost închis într-o celulă pentru o
singură persoană, reprezenta un pericol pentru el însuși sau pentru alte persoane, de natură să
justifice o asemenea măsură. Perioada de aproximativ 4 ore în care a fost legat de pat nu a fost una
neglijabilă, imobilizarea prelungită cauzându-i, cu siguranță, suferință și disconfort fizic26.

II.8. Cauza Premininy c. Rusiei

Cauza a avut ca obiect prezumtiva aplicare de rele tratamente unui deținut, bănuit de
spargerea sistemului de securitate online al unei bănci, de colegii lui de celulă și de agenții de
securitate, și plângerea acestuia pentru faptul că cererea sa de punere în libertate nu a fost examinată
prompt.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat trei încălcări a art. 3 din Convenție –
neîndeplinirea de către autorități a obligației pozitive de a asigura în mod corespunzător integritatea
fizică și psihică, precum și confortul reclamantului, nerealizarea unei anchete eficiente referitoare la
acuzațiile reclamantului privind relele tratamente sistematice aplicate de ceilalți deținuți,

26
Cauza Tali c. Estoniei, consultată pe pagina
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf, la data de 7 mai 2021.
7
nerealizarea de către autorități a unei anchete eficiente cu privire la plângerea reclamantului privind
relele tratamente aplicate de agenții de penitenciar27.

II.9. Ilașcu și alții c. Republicii Moldova și Rusiei

Cererea se referă, în principal, la acțiunile comise de către autoritățile Republicii
Moldovenești Nistrene, o regiunie a Republicii Moldova care și-a proclamat indepedența în anul
1991, dar care nu este recunoscută de comunitatea internațională. Reclamanții au declarat că au fost
condamnați de către o instanță de judecată transnistreană, care nu era competentă potrivit art. 6 din
CEDO, nu au avut un proces echitabil, fapt care este contrar aceluiași articol, iar în urma procesului
de judecată au fost deposedați de bunurile lor, detenția în Transnistria nu era legală, fiind încălcat
art. 5 din Convenție, iar condițiile de detenție contraveneau art. 3 din CEDO. De asemenea, unul
dintre reclamanți, domnul Ilașcu, a fost condamnat la moarte, fiind astfel, adusă atingere art. 2 din
Convenție. Reclamanții consideră că autoritățile moldovenești sunt responsabile pentru încălcarea
drepturilor fundamentale garantate de Convenție deoarece ele nu au întreprins nicio măsură
corespunzătoare pentru a pune capăt acelei încălcări. De asemenea, Federația Rusă este responsabilă
pentru că teritoriul Transnistriei este, de facto, sub controlul Federației Ruse, având în vedere
trupele și echipamentul militar rusești care staționează pe acest teritoriu și a pretinsului ajutor pe
care această țară l-ar acorda regimului separatist.
Primul reclamant, domnul Ilașcu, a fost ținut timp de 8 ani în izolare foarte strictă în
regiunea Transnistria, fiind eliberat în anul 2001. Cât timp s-a aflat în așteptarea executării
pedepsei cu moartea, nu a avut contact cu alți deținuți, nu a primit informații din exterior, deoarece
nu avea dreptul de a trimite și de a primi corespondență, nu a avut dreptul să își contacteze avocatul
și nici de a primi vizite din partea familiei. Celula în care era deținut nu avea încălzire, a fost lipsit
de hrană drept sancțiune și avea dreptul să facă duș foarte rar. Aceste condiții, cumulate cu
neacordarea asistenței medicale, i-au deteriorat sănătatea, existând astfel o încălcare a art. 3 din
Convenție28.

III. STUDIU DE CAZ – ROMÂNIA

27
Cauza Premininy c. Rusiei, consultată pe pagina
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf, la data de 7 mai 2021.
28
Cauza Ilașcu și alții c. Republicii Moldova și Rusiei, consultată pe paginile
https://www.echr.coe.int/Documents/FS_Detention_conditions_RON.pdf și http://agent.gov.md/ilascu-si-altii-c-
moldovei-si-rusiei/, la data de 7 mai 2021.
8
 Este binecunoscut faptul că multe dintre condamnările României la CEDO sunt din cauza
condițiilor improprii de detenție. Soluțiile Curții de condamnare pentru condițiile din penitenciare,
precum și cele din centrele de reținere din cadrul secțiilor de poliție au fost confirmate, de-a lungul
timpului, și de rapoartele Comitetului European pentru Prevenirea Torturii.
Într-un raport întocmit în anul 2018, Comitetul european pentru prevenirea torturii și a
pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante o statuat asupra faptului că există un număr
foarte mare de acuzații din partea persoanelor reținute de agresiune fizică de către agenții de poliție
(acuzațiile constau, în principal, în lovituri cu pumnii, picioarele ori bastoanele aplicate fie în
momentul arestării, fie în timpul interogării la secția de poliție, aparent în vederea obținerii unei
mărturii prin constrângere). De asemenea, s-a pus în vedere condițiile materiale precare, serviciile
medicale inadecvate și regimul sărăcăcios pentru persoanele încarcerate (în general, celulele din
centrele de reținere ale secțiilor de poliție erau dărăpănate, în stare proastă, slab ventilate, urât
mirositoare, cu nivel ridicat de umiditate și acces inadecvat la lumina naturală, grupurile sanitare
sunt într-o stare proastă de igienă și, în majoritatea cazurilor, neseparate de restul celulei). În ceea
ce privește condițiile din penitenciare, s-a observat o evoluție pozitivă privind problema
supraaglomerării, prin introducerea unei compensații pentru deținuții ținuți în astfel de condiții. Cu
toate acestea, încă mai există penitenciare unde cunt condiții de locuit înghesuite și precare,
nefavorabile asistării deținuților în vederea pregătirii acestora pentru reintegrarea în comunitate,
toate acestea putând echivala cu un tratament inuman și degradant (amintim pereții decojiți,
umiditate, acces redus la lumina naturală, ventilație inadecvată, grupuri sanitare care aveau adesea
mucegai pe tavane și pereți, conducte ruginite și instalații sparte, mâncare insuficientă și inadecvată,
absența fructelor și a legumelor). Comitetul a pus accentul pe nevoia tragerii la răspundere a
personalului penitenciarului pentru indeplinirea atribuțiilor lor, inclusiv pentru garantarea
integritării fizice și psihice a deținuților. De asemenea, s-a constatat că există multe cazuri de
violență între deținuți, în special, în legătură cu deținuții tineri care erau agresați fizic și abuzați
sexual de către alți deținuți. Serviciile medicale din penitenciare nu asigură, în cele mai multe
cazuri, un standard profesional de îngrijire adecvat.
În continuare voi prezenta o serie de cauze care au dus la condamnarea României.

III.1. Florea c. României

Reclamantul care suferea de hepatită cronică și hipertensiune arterială, a fost încarcerat în
perioada 2002-2005. Timp de aproape nouă luni, a fost cazat alături de 110-120 de persoane într-o
celulă cu doar 35 de paturi. Pe durata detenției, a fost cazat în celule alături de persoane fumătoare.
9
Acesta s-a plâns în special de supraaglomerare și de condițiile de igienă necorespunzătoare, inclusiv
de cazarea sa alături de fumători în aceeași celulă și în spitalul penitenciarului, precum și că a primit
o dietă necorespunzătoare afecțiunilor sale medicale.
Curtea a constatat că reclamantul a fost ținut în condiții de detenție care au depășit pragul de
gravitate prevăzut de art. 3 din Convenție, ceea ce constituie o încălcare a dispoziției respective. În
special, Curtea a observat că, departe de a lipsi persoanele de drepturile prevăzute în Convenție,
privarea de libertate impune în unele cazuri o protecție sporită a persoanelor vulnerabile. Statul era
obligat să se asigure că toate persoanele private de libertate erau deținute în condiții care respectau
demnitatea lor umană, că nu erau supuse unor suferințe sau greutăți de o intensitate care depășește
nivelul inevitabil de suferință inerent detenției și că nu li se compromitea sănătatea.

III.2. Rezmiveș și alții c. României

Cauza a avut ca obiect condițiile de detenție din penitenciarele și centrele de reținere și
arestare preventivă de pe lângă secțiile de poliție din România. Reclamanții s-au plâns, printre
altele, de supraaglomerarea din celule, instalațiile sanitare necorespunzătoare, lipsa igienei, calitatea
proastă a hranei, echipamentele uzate, precum și prezența șobolanilor și a insectelor în celule.
Curtea a hotărât că a fost încălcat art. 3 (interzicerea tratamentelor inumane ori degradante) din
Convenție, constatând că respectivele condiții de detenție, raportate și la durata încarcerării, i-au
supus pe reclamanți unor dificultăți care depășesc nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.
Pentru a remedia situația, Curtea a hotărât că România are obligația să pună în aplicare două
tipuri de măsuri generale: (1) măsuri de reducere a supraaglomerării și de îmbunătățire a condițiilor
materiale de detenție; și (2) mijloace de drept (o cale de atac preventivă și o măsură reparatorie
specifică).
Ca urmare a acestei condamnări, România a realizar un plan de măruri pentru rezolvarea
problemelor privind supraaglomerarea și condițiie necorespunzătoare de detenție, acesta vizând
modernizarea a peste 1000 de locuri de cazare în penitenciare, contruirea de penitenciare noi,
amenajarea de locuri noi de arest și modernizarea celor existente.
Prin Legea nr. 167/2017, cunoscută și sub denumirea de „legea recursului compensatoriu”, a
fost introdusă o măsură compensatorie pentru cei care efectuează detenția în condiții improprii.
Articolul 55 indice 1, cu denumirea marginală „Compensarea în cazul cazării în condiții
necorespunzătoare”, prevedea următoarele:
„(1)  La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a
pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în
care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă
acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.
10
(2)  În sensul prezentului articol, se consideră condiții necorespunzătoare cazarea unei persoane în
oricare centru de detenție din România care a avut lipsuri la condițiile impuse de standardele
europene.
(3)  În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiții necorespunzătoare
cazarea în oricare dintre situațiile următoare:
a)  cazarea într-un spațiu mai mic sau egal cu 4 mp/deținut, care se calculează, excluzând suprafața
grupurilor sanitare și a spațiilor de depozitare a alimentelor, prin împărțirea suprafeței totale a
camerelor de deținere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea
spațiului în cauză;
b)  lipsa accesului la activități în aer liber;
c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilație;
d)  lipsa temperaturii adecvate a camerei;
e) lipsa posibilității de a folosi toaleta în privat și de a se respecta normele sanitare de bază,
precum și cerințele de igienă;
f)  existența infiltrațiilor, igrasiei și mucegaiului în pereții camerelor de detenție.
(4)  Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător și la calcularea pedepsei executate efectiv
ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reținere și arestare preventivă în condiții
necorespunzătoare.
(5)  În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiții
necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost:
a)  internată în infirmerii din cadrul locurilor de deținere, în spitale din rețeaua sanitară a
Administrației Naționale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din rețeaua
sanitară publică;
b)  în tranzit.
(6)  Dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru
condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale
Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a
fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare.
  (7) Beneficiul aplicării dispozițiilor alin. (1) nu poate fi revocat.
(8)  Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiții
necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012.”
În 2019, legea recursului compensatoriu a fost abrogată.
În concluzie, deși statul român și-a luat angajamentul ca în perioada 2018-2024 să
impletenteze o serie de măsuri pentru a soluționa supraaglomerarea carcerală și a îmbunătăți
condițiile de detenție, astfel încât să pună în executare hotărârea-pilot Rezmiveș și alții împotriva
11
României, statisticile arată că, deși suntem în anul 2021, deci la jumătatea perioadei, nu se poate
afirma că există o îmbunătățire evidentă a calității vieții din penitenciare.

12