Bătălia de la KURSK

5 iulie – 23 august 1943

cea mai mare încleștare de tancuri din istorie

Marcu Alexandru , Clasa a VII-a

▪ Bătălia de la Kursk (5 iulie - 23 august 1943) a fost una dintre cele
mai mari și mai sângeroase bătălii din istoria omenirii. Două
milioane și jumătate de oameni, peste 6.000 de tancuri și aproape
5.000 de avioane au luat parte la lupta care a avut loc la 450 km
sud-vest de Moscova, și care a culminat cu bătălia de la
Prokhorovka, rămasă în istorie că fiind cea mai mare încleștare de
tancuri care a avut loc vreodată. Pierderile umane ale sovieticilor au
totalizat peste 400.000 de morți și peste 600.000 de răniți. De
asemenea, au fost distruse peste 7.000 de tancuri rusești și peste
3.000 de avioane. Germania nazistă a pierdut peste 220.000 de
soldați, peste 1.200 tancuri de asalt și aproape 700 de avioane.
Deși au avut pierderi mai mici, după această bătălie nemții au
pierdut definitiv inițiativa strategică pe frontul de est și au fost
constrânși la o defensivă care avea să se finalizeze prin pierderea
războiului. Din multe puncte de vedere, bătălia de la Kursk este
socotită de mulți istorici militari adevăratul punct de cotitură al
războiului.
▪ În iarna 1942 – 1943 , sovieticii ieșiseră învingători în încleștarea de la
Stalingrad și trecuseră la ofensivă. Armata a 6-a germană fusese anihilată –
în jur de 250.000 de soldați germani și aliații lor – ceea ce sleise efectivele
Axei pe frontul de răsărit. În această perioadă a început să
devină evident că, în condițiile în care pe frontul de vest se prefigura o
debarcare a Aliaților în Europa, era de preferat pentru Germania nazistă să
obțină o pace separată cu sovieticii, mai înainte de a fi obligată să lupte pe
două sau chiar trei fronturi. Victoriile sovieticilor din primăvara anului 1943
creaseră un front neregulat, cu o enclavă rusească in interiorul zonei deținute
de germani. Enclava era o zonă de pământ cu dimensiunile de circa 180 km
x 120 km, în centrul căruia se află oraşul Kursk, pe care sovieticii îl
recuceriseră. Hitler era disperat să recâștige inițiativa și pentru asta a
aprobat planul campaniei din vara anului 1943, acela de a lovi simultan din
sud și din nord pintenul rusesc de la Kursk, pentru a înconjura trupele
sovietice că într-un cazan și a le anihila. Hitler spera că o victorie aici îi va
îmbunătăți prestigiul față de aliații săi, care se gândeau deja să se
retragă din acest război. Spera, de asemenea, să captureze un număr mare
de prizonieri sovietici care sa fie folosiți ca forță de muncă silnică în
industria de armament germană. Numele de cod al acțiunii era Unternehmen
Zitadelle, adică “Operațiunea Citadela”.
 Planul german
▪ Planul nemților era extrem de simplu, dar destul de greu de
înfăptuit. Armata a 9-a germană, condusă de generalul Wilhelm
Model, trebuia să atace spre sud dinspre Orel, în vreme ce Armata
a 4-a Panzer și alte două corpuri de armată conduse de generalul
von Manstein urmau să atace spre nord dinspre Harkov. Cele două
ramuri ale atacului ar fi trebuit să facă joncțiunea la est de Kursk și
să desăvârșească încercuirea. Conceptul de bază al ofensivei era
tradiționala și extrem de eficienta manevră de dublă învăluire,
numită de germani Kesselschlacht (bătălie cazan). Tactica
“Blitzkrieg” făcea aceste tipuri de învăluiri extrem de eficiente.
Blitzkriegul depindea de numărul efectivelor, viteza atacului și de
efectul de surpriză asupra inamicului. Atacul avea mai degrabă că
scop distrugerea comenzii centrale și a liniilor de aprovizionare ale
inamicului, decât anihilarea tuturor forțelor acestuia surprinse în
învăluire. Străpungerile loviturilor de tip Blitzkrieg aveau un
succes cu atât mai mare cu cât locația loviturii principale era mai
neașteptată, așa cum a fost cazul atacului german din 1940 din
munții Ardeni.
 Planul sovietic
▪ Contrainformațiile sovietice au aflat din timp de la spionii lor din Elveția și Anglia despre
concentrările trupelor germane observate la Orel și Harkov, precum și detalii despre o ofensivă
germană care urma să aibă loc în enclava Kursk. Stalin s-a consultat cu comandanții săi și au
convenit că germanii vor viza probabil Kursk. Stalin credea că decizia de a sta în defensivă le va
oferi germanilor inițiativa, dar mareșalul Jukov a arătat că germanii vor fi atrași într-o capcană în
care forțele lor blindate vor fi măcinate și distruse, creând astfel condițiile pentru o mare ofensivă
sovietică. Au decis să facă față atacului inamic pregătind poziții defensive pentru a uza grupările
germane înainte de a lansa propria lor ofensivă. Pregătirea apărării și fortificațiilor a început pe la
sfârșitul lunii aprilie și a continuat până în ziua atacului german de la începutul lunii iulie.
Întârzierea de două luni între decizia germană de a ataca și punerea ei în aplicare a oferit rușilor
suficient timp pentru a se pregăti temeinic. A fost realizată o fortificație defensivă dispusă pe nu
mai puțin de nouă linii, lucru nemaiîntâlnit în nici o altă bătălie. Soldații și civilii sovietici au
montat aproximativ un milion de mine antipersonal și antitanc și au săpat cam 5.000 km de
tranșee pe o adâncime de 175 km. În plus, în zonă fuseseră masați peste 1.300.000 de soldați,
3.600 tancuri, 20.000 de piese de artilerie și 2.500 de avioane. Densitatea pieselor de artilerie
era neobișnuit de mare.In regiune fuseseră concentrate mai multe regimente de artilerie decât de
infanterie. Sovieticii erau hotărâți să macine unitățile atacatoare germane cu o combinație de
mine terestre și tiruri de artilerie. Tirul direct al artileriei de câmp de calibrele 45mm și 57mm
trebuia să oprească înaintarea infanteriei germane, iar tunurile tractate antitanc de 85 mm și a
celor regimentale de 76,2 mm trebuia să distrugă blindatele inamice. În sectorul de nord al
enclavei, densitatea tunurilor sovietice era de 23,7 piese de artilerie pe kilometru de front, adică
un tun la fiecare 45 m ! Fortificațiile rusești s-au întins pe mai bine de 200 de km în spatele
frontului, iar nemții urmau să-și croiască drum prin linii defensive bine elaborate, prin tranșee,
capcane pentru tancuri, cazemate. Pe lângă linia de apărare, la Kursk, rușii aveau mai multe
trupe, tunuri și tancuri, într-o proporție de 3 la 1 față de germani.
 Forțele combatante germane
▪ Pentru operațiunea “Citadela”, germanii au folosit patru armate cuprinzând
majoritatea tancurilor disponibile pe frontul de est. La 1 iulie, armata a 9-a
din cadrul grupului de armate “Centru” situată la nordul enclavei Kursk,
avea 335.000 de oameni, din care 223.000 soldați combatanți și 988
de tancuri și arme de asalt; în sud, armata a 4-a de tancuri și detașamentul
de armate „Kempf”, din grupul de armate “Sud” aveau în total 323.907
oameni, din care 215.271 soldați combatanți și 1.377 de tancuri și arme de
asalt. Armata a 2-a, care dispusă în partea de vest a enclavei, avea
circa 110.000 de soldați. În total, armata germană aveau o forță totală de
777.000–779.000 de oameni, iar cele trei armate atacatoare cuprindeau
438.271 de soldați combatanți.
▪ Industria germană a produs între aprilie și iunie 2.816 tancuri și tunuri
autopropulsate, dintre care 156 erau tancuri grele “Tiger” iar 484 erau
tancuri medii “Panther”. La Kursk, au fost utilizate în total 259 de tancuri
Panther, aproximativ 211 de Tiger și 90 de distrugătoare de tancuri
“Ferdinand”. Cele două noi batalioane Panther – nr. 51 și nr. 52 - echipate în
total cu 200 de tancuri “Panther”, pentru sosirea cărora ofensiva fusese
întârziată, au fost atașate Diviziei Großdeutschland din XLVIII Panzer Corps
din grupul de armate Sud. Sosite pe front la 30 iunie și 1 iulie, cele două
unități au avut foarte puțin timp pentru a efectua recunoașterea terenului și
aveau mulți soldați fără experiență de luptă.
 Forțele combatante sovietice
▪ Armata Roșie a creat două fronturi pentru apărarea enclavei Kursk. Frontul
central/nordic și frontul Voronej sudic, au dispus un al treilea front în spatele
zonei de luptă care a fost ținută ca rezervă. Fronturile centrale și Voronej au
dispus împreună de 12 armate, cu 711.575 oameni (510.983 combatanți) și
respectiv 625.591 oameni (446.236 combatanți). În plus, în spatele zonei de luptă
se afla al treilea front, de rezervă, supranumit Frontul de stepă, care avea încă
573.195 de oameni (449.133 combatanți). Astfel, dimensiunea totală a forțelor
sovietice era de 1.910.361 de oameni, cu 1.426.352 soldați efectiv combatanți.
▪ Puterea blindate sovietice a inclus 4.869 de tancuri (inclusiv 205 KV-1 tanc greu)
și 259 SPG (inclusiv 25 SU-152, 56 SU-122 și 67 SU-76) În general, o treime din
tancurile sovietice de la Kursk erau tancuri ușoare, dar în unele unități această
proporție a fost considerabil mai mare. Dintre cele 3.600 de tancuri din fronturile
centrale și Voronej din iulie 1943, 1.061 erau ușoare ca T-60 și T-70. Cu o armură
foarte subțire și cu arme mici, aceștia nu au reușit să se angajeze eficient în
armura frontală a tancurilor germane medii și grele sau AFV-uri.
▪ Cel mai capabil tanc sovietic de la Kursk a fost T-34. Versiunea originară era
înarmată cu un tun de 76,2 mm, cu care se putea lupta împotriva Panzerelor IV,
dar armura frontală a tancurilor Tiger și Panther era în esență impenetrabilă. Doar
tunurile autopropulsate SU-122 și SU-152 au avut puterea de a distruge Tiger la
distanță scurtă, dar nu egalau tunul Tiger de 88 mm la distanță, și au existat foarte
puține SU-122 și SU-152 la Kursk.
 Acțiuni preliminare
▪ Luptele au început pe latura sudică a zonei Kursk în seara zilei de 4 iulie 1943,
când infanteria germană a lansat atacuri pentru a cuceri terenurile pe care se aflau
posturile de observație ale inamicului. Au fost capturate mai multe posturi de
comandă și observație de-a lungul primei centuri de apărare. Soldații diviziei
Panzergrenadier „Großdeutschland” au cucerit satele Butovo și Gertsovka până la
căderea serii. Că răspuns, rușii au început să bombardeze puternic pozițiile
germane avansate.
▪ Pe frontul de nord, sovieticii au început de asemenea un bombardament preventiv
cu artilerie, pentru a perturba forțele germane care se concentrau asupra atacului,
dar fără rezultat. Germanii au început propriul lor bombardament de artilerie, care
a durat 80 de minute. După bombardament, forțele terestre au atacat, ajutate de un
sprijin aerian strâns oferit de Luftwaffe.
▪ În dimineața zilei de 5 iulie, avioanele rusești au atacat masiv aerodromurile
germane, în speranța de a distruge avioanele Luftwaffe aflate la sol. Acest efort a
eșuat, deoarece radarele germane au detectat din timp apropierea inamicului, ca
urmare nemții au ridicat din timp avioanele în aer, iar unitățile aeriene ale Armatei
Roșii au suferit pierderi considerabile. Sovieticii au pierdut 176 de avioane pe 5
iulie, față de cele 26 de avioane pierdute de nemți. Luftwaffe a reușit să câștige și
să mențină superioritatea aeriană pe latura sudică până la 10-11 iulie, când
sovieticii au obținut superioritatea aeriană, pe care a menținut-o pentru la sfârșitul
luptelor.
Operațiunile de pe frontul central de
nord. Succese initiale ale germanilor
▪ După un bombardament preliminar și contra-bombardamentele Armatei Roșii, Armata a 9-a a început
▪ Generalul Model a decis să atace inițial cu diviziile de infanterie întărite cu tunuri de asalt și tancuri grele
și susținute de artilerie și Luftwaffe. Astfel, el a încercat să mențină intactă forța blindată a tancurilor sale
grele, pentru a le putea fructifica după spargerea liniilor defensive rusești. Odată cu obținerea unei
singure breșe în front, tancurile germane urmau să se pună în mișcare și să înainteze aproape fără
rezistență spre Kursk.
atacul la ora 5:30 a zilei de 5 iulie. Nouă divizii de infanterie și o divizie panzer, cu arme de asalt atașate,
tancuri grele și distrugătoare de tancuri, au avansat. Divizia a 20-a Panzer și a 6-a de infanterie au
condus înaintarea lui XLVII Panzer Korps. În spatele lor au urmat celelalte două divizii Panzer, gata să
exploateze orice spargere a frontului. Terenul puternic minat și pozițiile fortificate ale Diviziei 15
Puscasi sovietice le-au încetinit avansul. Până la ora 8 au fost degajate benzi de trecere în siguranță prin
câmpul minat. În acea dimineață, informațiile obținute în urma interogării prizonierilor au identificat o
slăbiciune a inamicului în front, cauzată de bombardamentul preliminar german. Tancurile Tiger au fost
redistribuite și au lovit în această zonă. Sovieticii au contraatacat imediat cu o forță de aproximativ 90 de
tancuri T-34. În bătălia care a durat trei ore, rușii au pierdut 42 de tancuri, în timp ce germanii au pierdut
două “Tiger” distruse și încă cinci imobilizate cu defecțiuni tehnice. Deși contraatacul Armatei Roșii a
fost respins și prima centură defensivă distrusă, luptele i-au întârziat pe nemți suficient de mult pentru ca
restul Corpului 29 Pușcași din Armata a 13-a - desfășurat inițial în spatele primei centuri - să avanseze și
să astupe breșa. Câmpurile minate ale rușilor au fost acoperite de focul artileriei acestora, iar misiunea de
a demina si a crea căile de trecere sub focul inamic a fost extrem de costisitoare. Ca urmare, dintre cele
45 de distrugătoare de tancuri “Ferdinand” ale Batalionului 653 Panzerjäger trimise în luptă, 33 au fost
imobilizate de daune produse de mine. Cele mai multe dintre acestea au fost ulterior reparate, dar
recuperarea acestor vehicule foarte mari a fost dificilă. În prima zi, XLVII Panzer Korps a avansat 8 km
înainte de a se opri, iar XLI Panzer Korps a ajuns în micul sat fortificat Ponyri, în a doua centură
defensivă, care controla drumurile și căile ferate care duc spre Kursk. Prețul plătit au fost 1.287 de
oameni uciși și dispăruți și alți 5.921 răniți. După o săptămână, Wehrmachtul înaintase doar 12 km, iar
Armata a 12 – a sovietică a lansat contraofensiva la Orel. Armata a 9-a a trebuit să se retragă, iar
ofensiva pe frontul nordic s-a încheiat.
 Contraatacul sovietic
▪ Rokossovsky a ordonat Regimentelor 17 de gardă și 18 de gardă si Armatei a 2-a tancuri
susținute de sprijin aerian, să contraatace a doua zi, pe 6 iulie, dar, din cauza coordonării
deficitare, doar al 16-lea regiment de tancuri al Armatei a 2-a a început contraatacul,
după barajul pregătitor de artilerie. Regimentul 16, cu aproximativ 200 de tancuri, a
atacat XLVII Panzer Korps și a nimerit în fata Batalionului 505 de tancuri grele Tiger,
care a eliminat 69 de tancuri și a forțat restul să se retragă. Mai târziu în acea dimineață,
XLVII Panzer Korps a răspuns cu propriul atac împotriva Regimentului 17 care apăra
satul Olkhovatka în a doua centură defensivă, dar nu a reușit să rupă apărarea Armatei
Roșii, iar germanii au suferit mari pierderi. Satul Ponyri, apărat de Divizia 307 Puscasi a
fost, de asemenea, atacat în mod concertat de diviziile 292 și 86 Infanterie germană, și
de Divizia 9 Panzer, dar germanii nu au putut să-i scoată afară pe apărători din
fortificațiile lor. În următoarele trei zile, între 7 și 10 iulie, generalul Model a concentrat
efortul Armatei a 9-a la Ponyri și Olkhovatka, pe care ambele părți le considerau poziții
vitale. Ca răspuns, Rokossovsky a atras forțe din alte părți ale frontului către aceste
sectoare. Germanii au atacat Ponyri pe 7 iulie și au capturat jumătate din sat după
intense lupte de stradă. Un contraatac sovietic în dimineața următoare i-a forțat pe
germani să se retragă și au urmat o serie de contraatacuri de ambele părți, controlul
orașului fiind schimbat de mai multe ori în următoarele câteva zile. Până la 10 iulie,
germanii au asigurat cea mai mare parte a orașului, dar contraatacurile sovietice au
continuat. Luptele înainte și înapoi pentru Ponyri și Dealul 253.5 din apropiere au fost
bătălii de uzură, cu pierderi grele de ambele părți si au fost numite „mini-Stalingrad”.
Atacurile germane asupra Olhovatka, inclusiv un puternic atac concertat realizat de 300
de tancuri germane și tunuri de asalt din Diviziile 2, 4 și 20 Panzer, susținut de
Luftwaffe, nu au reușit să străpungă apărarea sovietică.
 ▪ În zorii zilei de 5 iulie, divizia Großdeutschland, susținută pe flancuri de către Diviziile 3 și 11 Panzer, În zorii zilei de 5 iulie, a
avansat pe un front de trei kilometri spre a 67-a divizie a puștilor de gardă a 22-a corp de pușcărie de gardă. Regimentul Panzerfüsilier,
avansând pe aripa stângă, s-a oprit într-un câmp minat și 36 de tancuri au fost imobilizate. Regimentul blocat a fost supus unui
bombardament de focuri antitanc și de artilerie sovietice, care au provocat numeroase victime. Inginerii au creat cărări prin câmpul
minat, dar au suferit victime în acest proces. Combinația de rezistență acerbă - câmpuri minate - noroi gros și defecțiuni mecanice și-a
facut efectul. Cu cărările degajate, regimentul și-a reluat înaintarea spre Gertsovka. În bătălia care a urmat, au suferite multe
victime, inclusiv comandantul. Datorită terenului mlăștinos de la sud de sat, regimentul s-a împotmolit din nou . Regimentul
panzergrenadier din Großdeutschland, a avansat pe aripa dreaptă, spre satul Butovo. Tancurile au fost desfășurate într-o formațiune
Panzerkeil (săgeată) pentru a minimiza efectele loviturilor sovietice, cu tancurile Tiger în frunte și Panzer III, IV și tunurile de asalt
orientate spre flancuri și spate. Încercările aviatiei rusești de a împiedica avansul au fost respinse de Luftwaffe. Divizia a 3-a Panzer,
avansând pe flancul stâng al Großdeutschland, a făcut progrese și, până la sfârșitul zilei, a capturat Gertsovka și a ajuns
la M ihailovka. Până la sfârșitul lui 5 iulie, a fost creată o breșă în prima centură a apărării sovietice. La fel, cele trei divizii ale Corpului
II SS Panzer - Divizia SS Leibstandarte , Divizia 2 SS Panzergrenadier Das Reich și a 3-a Divizie SS Panzergrenadier Totenkopf - au
atacat, principalul asalt fiind condus de un vârf de lance de 42 de Tiger printre alte 494 de tancuri și arme de atac care atacau pe un
front de doisprezece kilometri. Dimineata la ora 9:00, al II-lea SS Panzer Corps traversase prima centură de apărare sovietică de-a

Operatiunile
lungul întregului său front, iar seara a ajuns pe câmpurile de mine de pe perimetrul celei de-a doua centuri de apărare sovietice. Divizia
1 SS a cucerit satul Bykovka, apoi a avansat spre cea de-a doua centură de apărare de la Yakovlevo, dar încercările sale de a pătrunde
au fost respinse. Până la sfârșitul zilei, Divizia 1 SS a avut 97 de morți, 522 răniți și 17 dispăruți și a pierdut aproximativ 30

de pe frontul
de tancuri, dar împreună cu Divizia a II-a SS Panzer, făcuse o breșă largă în apărarea sovietică.

▪ Divizia a 3-a SS Panzer a făcut progrese lente și limitate, datorate noroiului apărut după ploi și existenței unui obstacol natural,
un afluent al râului Doneț. Acest lucru a subminat înaintarea celorlalte divizii și a expus flancul drept loviturilor forțelor sovietice.

sudic. ▪ A doua zi, la capul de pod M ihailovka, chiar la sud de Belgorod, opt batalioane de infanterie din Divizia a 6-a Panzer au traversat râul
sub un puternic bombardament sovietic. O parte dintr-o companie de Tiger a reușit să treacă înainte ca podul să fie distrus. Unitățile
care traversaseră râul au atacat Stary Gorod, dar nu au reușit să pătrundă din cauza câmpurilor minate și a rezistenței puternice. La sud
de Divizia a 6-a, Divizia a 19-a Panzer a traversat râul, dar a fost întârziată de mine, avansând 8 kilometri până la sfârșitul zilei.
Luftwaffe a și-a bombardat propriile trupe într-un “incident prietenos”, rănind comandantul diviziei 6 Panzer. M ai la sud, infanteria și
tancurile Diviziei 7 Panzer au traversat râul, pe un nou pod, construit special pentru tancurile Tiger, provocând întârzieri suplimentare.
În ciuda unui început slab, Divizia a 7-a Panzer a trecut în cele din urmă prin prima centură a apărării sovietice și a continuat între
Razumnoe și Krutoi Log, avansând 10 kilometri. La sud de Divizia a 7-a Panzer, se aflau Divizia 106 Infanterie și Divizia 320
Infanterie Corpul Raus. Cele două formațiuni au atacat pe un front de 32 de kilometri fără sprijinul blindatelor.
Un contraatac sovietic susținut de aproximativ 40 de tancuri a fost respins.

▪ Întârzierea avansului grupului de armate Kempf a permis Armatei Roșii să își pregătească a doua centură de apărare pentru a face față
atacului german din 6 iulie. Armata a 7-a de gardă, care respinsese atacul Corpului III Panzer și a Corpului „Raus”, a fost întărită cu
două diviziuni de pușcași din rezervă. Divizia a 15-a de pușcă de gardă a fost mutată până la a doua centură de apărare, pe calea
Corpului III Panzer. Flancul german, s-a găsit neprotejat în faţa Armatei a 7-a de tancuri sovietică, care, ajutată şi de ploile puternice
din zonă, a oprit diviziile lui Kempf, după ce acestea au traversat Doneţ-ul. Armata a 5-a de tacuri de Gardă sovietică , întărită cu două
corpuri suplimentare de tancuri, s-a deplasat pe poziţiile de la est de Prohorovka şi s-a pregătit să contraatace. Sovieticii au reuşit să-i
oprească pe germani doar pentru puţină vreme, străpungerea frontului Armatei Roşii fiind foarte probabilă în acest moment şi de aceea
în zona cea mai primejduită a frontului a fost trimisă întreaga Armată a 5-a de Gardă.
 Tancurile combatante față în față
▪ Noile tancuri germane Panther V erau mai rapide și mai ușoare decât masivele
Tiger și aveau o manevrabilitate mai mare pe teren dificil. Debutant în bătălia
de la Kursk, Panther V avea un tun puternic de 88 mm, cu rază lungă de tragere și
o armură frontală puternică și groasă. Tancurile Panther erau mult mai grele decât
T-34-urile sovietice, erau mai puternice și capabile să reziste mai bine pe câmpul
de luptă. Din păcate pentru nemți, acest model nou nu a fost testat
suficient din lipsă de timp și că urmare a suferit dese defecțiuni mecanice care l-
au făcut inutilizabil chiar înainte de intrarea în luptă.
T-34-urile sovietice au fost cele mai rapide și mai ușoare tancuri, cele mai
manevrabile, datorită unui raport excelent între greutate, putere și lățimea
lanțurilor. Puterea de foc era extrem de mare, depășind majoritatea
adversarilor. Armura cu pante mari oferea o protecție deosebită la loviturile
armelor anti-tanc. T-34 a fost, de asemenea, incredibil de ușor de produs în masă
datorită construcției sale simple și “rudimentare” (să ne amintim și de
pistolul mitralieră Kalashnikov...)
Punctul slab al tancului T-34 a fost că tunul său de 76 mm avea o rază de
acțiune inferioară celor de 88 mm care dotau Tiger și Panther. De asemenea, T-
34 nu era la fel de greu ca tancurile Panther și, prin urmare, era mai ușor distrus
de loviturile directe; totuși, ușurința producției sale în masă a însemnat că
fiecare tanc distrus a fost ușor și rapid înlocuit, oferind sovieticilor un avantaj
material semnificativ. Pierderea unui tanc Panther a fost mult mai semnificativă
pentru germani decât pierderea unui T-34 pentru sovietici. La Kursk, cantitatea
a învins calitatea, iar nemții pur și simplu au
fost copleșiți de numărul de tancuri rusești.
 Prokhorovka

▪ În dimineața zilei de 10 iulie, Corpul II SS-Panzer și-a început atacul

către Prokhorovka. A treia divizie SS-Panzergrenadier Totenkopf a
atacat și a asigurat un cap de pod peste râul Psel. Prima divizie SS-
Panzergrenadier Leibstandarte SS Adolf Hitler a capturat ferma de stat
Komsomolets și Dealul 241.6. A doua divizie SS-Panzergrenadier Das
Reich a apărat flancul corpului panzer de contraatacurile blindate
sovietice.
La sfârșitul zilei de 11 iulie, Leibstandarte avansase adânc în a treia
centură defensivă sovietică. Au urcat pe coridorul Psel, au eliminat
rezistența sovietică la sovhozul Oktyabrsky, au traversat un șanț
antitanc adanc de 4,6 m și a cucerit dealul după o scurtă, dar sângeroasă
bătălie, care i-a dus la doar 3 kilometri sud de Prokhorovka. La nord-
vest, panzergrenadierii din Totenkopf obținuseră un cap de pod peste
Psel iar la sud de Leibstandarte, Das Reich întâmpinase, de asemenea, o
rezistență dură și rămăsese în urmă cu aproximativ 4 kilometri .
▪
La 13 iulie, Hitler i-a convocat pe Manstein și pe comandantul Centrului Grupului de
Armate, feldmareșalul Günther von Kluge, la comandamentul său, supranumit “bârlogul
lupului”. Invazia aliaților în Sicilia , produsă în noaptea de 9-10 iulie, combinată cu
contraofensiva sovietică a operațiunii Kutuzov împotriva flancului și ariergardei armatei
a 9-a a generalului Walter Model, pe partea de nord a enclavei Kursk, la 12 iulie, și
atacurile puternice ale rușilor la Prokhorovka în aceeași zi l-au determinat pe Hitler să
oprească ofensiva și să înceapă redistribuirea forțelor în teatrul mediteranean. El le-a
ordonat generalilor să înceteze Operațiunea Citadela.

Kluge a salutat decizia, întrucât se afla deja în procesul de retragere a unităților Armatei
a 9-a din partea de nord a Kurskului pentru a face față atacurilor sovietice asupra
flancului său. Dar Manstein a fost foarte dezamăgit. El a susținut că forțele sale erau
acum pe punctul de a realiza o breșă majoră pe partea de sud a enclavei. După cum a
văzut, cu cel de-al III-lea corp al său Panzer pe cale să se conecteze cu al II-lea SS-
Panzer Korps de la Prokhorovka și cu al XXIV-lea corp de Panzer-e disponibil ca
rezervă operațională, el a fost nevoit sa opreasca ofensiva chiar în momentul în care
victoria era la îndemână. Cu un ochi îndreptat spre vest, Hitler nu a fost dispus să
continue ofensiva. Manstein a persistat, propunând ca forțele sale să distrugă cel puțin
rezervele sovietice din sudul Kurskului, înainte ca Cetatea să fie întreruptă definitiv,
astfel încât capacitatea de luptă sovietică din sector să fie epuizată pentru restul
verii.Hitler a fost de acord să continue operațiunile ofensive în sudul țării până când
obiectivul lui Manstein a fost atins, dar in lipsa unor resurse suplimentare, contraatacul
general al sovieticilor pe toate fronturile a avut câștig de cauză.