Tema cursului este „Contractele de intermediere”.

În logica acestor contracte este faptul că ele sunt

contracte încheiate de producători, industriați, agricultori, etc., cu o categorie de persoane denumiți
auxiliari ai comercțului, acum le spunem auxiliarii profesionali, ce au ca scop de a realiza distribuirea
produselor lor (industriașilor) de această dată nu prin rețele, ci prin acești intermediari.

În vechea legislație intermediarii în comerț, de care vorbim acum, adică toate subspeciile de mandat
(agențiile, denumiți în trecut agenții comerciali, comisionarii, consignatorii, etc.) erau fapte obiective
de comerț. Vă relev această calificare ca să înțelegem rostul acestor intermediari. În vechea legislație
era fapt de comerț cel făcut de negustor, adică cel care nu producea ci doar se interpunea între
producător și destinatar, fie el un industriași ce cumpăra materie primă pentru industira lui, fie un
consumator. Acești negustori nu puteau însă face comerțul singuri, ci aveaun nevoie de ajutoare,
aceste ajutoare erau auxiliarii, adică persoane destinate să facă același fapt juridic (atenție, pentru o
bună înțelegere fapt juridic în vechiul Code comercial însemna activitate comercială; a cumpăra și a
revinde este o activitate comercială, căreia nu îi zicea însă în cod activitate comercială ci pe scurt, îi
zicea act sau fapt de comerț) dar nu în nume propriu ci al adevăratului stăpân (mandat cu
reprezentare) al activității comerciale (faptul comercial) fie în nume propriu dar pe seama
adevăratului comerciant (mandat fără reprezentare). De regulă, auxiliarii sunt mandatari fără
reprezentare, aceștia fiind toate categoriile de care ne vom ocupa în continuare.

Repet, logica lor este aceea că prin ei se realizează o altă metodă de vindere a produselor de
producători, decât cea a rețelei, de care ne-am ocupat în cursul anterior.

Voi dezvolta astăzi contractul de mandat. Ca toate contractele, de exemplu cel de vânzare, și
mandatul este comercial (corect este profesional) sau civil nu prin natura lui ci pentru că este
încheiat de un neprofesionist respectiv de profesioniști. Deci contractul este unul și același dar când
este încheiat de un profesionist se va subordona regimului derogatoriu (este adevărat destul de
restrâns; este cel de care am vorbit înainte de a trece la contractele speciale).

Acum la acest curs voi relua regimul contractului de mandat. Este adevărat că v-ați putea întreba de
ce îl mai reiau pentru că el a fost materie de drept civil. Rațiunea este aceea că mandatul poate fi
comercial (este mai ușor să zicem așa decât că este profesional) și deci aceasta ar fi rațiunea reluării
acestui contract. În al doilea rând aici îl tratez cu mai multă atenție ca fiind contract încheiat de
profesionist decât o faceam la contractele civile, unde nu s-ar înțelege de ce aș face remarcile despre
comercial, profeisonișiti, pe care le facem acum, fiind familiarizați cu regulile comerciale (ale
profesioniștilor). În al treilea rând, și cel mai important, contractul de mandat este dreptul comun al
tuturor subspeciilor de mandate (mandatele fără reprezentare) de care am amintit: comision,
agenția, etc.

Acestea sunt motivele pentru care toți autorii de drept comercial reiau acest contract. În fine, pentru
dv este și o reluare a acestui contract. Face bine!!!!!.

Nu simt nevoia, știind că sunteți familiarizați cu acest contract să mai reiau conținutul lui în această
introducere. Vreau să punctez chestiunile de logică a acestui contract. El face parte din categoria de
contracte de servicii (obligație de a face). Vă amintiți, era opusă celor ce au ca obiect lucruri (obligația
de a da, sau de punere la dispoziție a unui lucru).

Din cateogoria contractelor de servicii, mandatul este un contract ce are ca obiect un serviciu juridic,
nu unul material ca dreptul comun al contractelor de servicii: contractul de antrepriză.
Cel mai adesea, serviciile juridice sunt cele prin care o persoană reprezintă pe alta într-o operație
juridică, foarte adesea vânzări (comisionarii), negocieri (agenții, de exemplu cei de vânzare, cei de
servicii turistice, etc.).

Vă rogă să reluați regimul reprezentării din dreptul comun (art.1295-1314 C. civ.). Nu degeaba ci
pentru că mandatul are ca unul dintre principalele efecte reprezentarea și legiuitoru face doar
aplicații particulare ale regimului reprezentării, nu mai reia încă odată regimul în ansamblu.

Reprezentarea nu este singurul efect, cum ați văzut, vorbind de mandat fără reprezentare (denumit
și pret nom –în fraceză „împrumut de nume”). Ea este doar o modalitate de executare a efectului
esențial al mandatului: executarea misiunii (cea juridică de care vorbeam), care poate fi deci
executată cu sau fără reprezentare, dar ea este una dintre rațiunile, dar și tehnicile acestei specii de
contract. A fost o revoluție în drept când gândirea juridică a ajuns la stadiul de a accepta că o
persoană poate fi reprezentată de o altă persoană. Asta s-a întâmplat însă mai întâi în relațiile
publice: reprezentanții statului sau ai regelui, etc. După această tehnică a fost extinsă și în privat.

Dacă vorbin de revoluții în drept, doar din acest motiv căci altfel nu are legătură cu tema. Revoluție în
drept a fost și când s-a ajuns la a accepta în drept că o persoană se poate bucura de bunurile altuia,
adică să le închiriezi, este drept că a fost o varietate a împrumtului. O specializare a lui. S-a spus: de
ce să împrumut gratuit, mai bine să o fac cu preț, adică locațiune, de lucruri, de servicii (antrepriza,
transportul) de muncă (viitorul contract de muncă) la început a fost un simplu contract de locațiune a
muncii. Aproximativ munca cu ziua de astăzi, în drept este contractul de prestări servicii, nu un
contract de muncă ce este un contract cu prea multe reguli imperative ca să îl putem asemăna cu cel
de prestări servicii.

Sper să vă fie utilă această scurtă privire generală.

Sper că nu vă fi obosit trimiterea la o altă revoluție în drept decât cea a mandatului.

Capitolul IV. Contractele de intermediere

Rațiunea acestor contracte este dictată de nevoia
producătorului de organizare a distribuirii mărfurilor pe o piață cât
mai extinsă. Persoanele care lucrează pentru cei care dau ordin îi și
reprezintă, de regulă, de aceea conținutul contractelor de
intermediere se bazează pe regulile contractului de mandat. Dintre
contractele de intermediere, legiuitorul a reglementat pe cel de
mandat comercial mandat cu reprezentare (secț.I) și mai multe
specii de mandat fără reprezentare: contractul de comision, (secț.
II); contractul de expediție (secț.III), contractu de consignație (secț
IV); contractul de agenție (secț.V) și contractul de intermediere
(secț.VI).
 Secțiunea I. Contractul de mandat cu reprezentare
(mandatul obișnuit)1
Noul cod civil reglementează unitar contractul de mandat,
aplicabil atât în relațiile dintre necomercianți cât și între comercianți.
În afara regulilor comune ale contractului de mandat (subsecțiunea I
și II), noul Cod civil reglementează și particularitățile mandatului
fără reprezentare (subsecțiunea III).
Esența contractului de mandat fiind reprezentarea, cu
distincția între mandatul cu și fără reprezentare, în ultimul caz
mandantul lucrând pe seama mandantului, nu însă și în numelel lui,
regulile acestui contract relativ la puterea de reprezentare,
consimțământ, capacitatea și efectele lui se completează cu regimul
comun al reprezentării (art.1295-1314 C. civ.).

Subsecțiunea I. Noțiunea și formarea contractului de

mandat obișnuit

§1. Noțiune.
Noul Cod civil definește mandatul ca fiind contractul prin care
o parte, numită mandatar, se obligă să încheie unul sau mai multe
acte juridice pe seama celeilalte părţi, numită mandant (art. 2009).
Contractul de mandat este complex. El constituie un act cu
trei subiecte: mandant, mandatar și terța persoană cocontractantă.
Contractul de mandat este prin natura lui un contract de
servicii. Obligația mandatarului este aceea de a face: de a gestiona
afacerile altei persoane. De aceea, trebuie să îl delimităm de alte
contracte apropiate (2) relevând elementele lui specifice (1).

1. Elementele specifice și cele de natura contractului

Specificul contractului de mandat este faptul că obiectul
contractului de mandat: gestionarea afacerile mandantului este
consecința puterii pe care mandantul o dă mandatarului (A).
Fără a fi de esența lui, contractul de mandat este, prin tradiție,
gratuit și are caracter intuitu personae (B).

A. Elementele specifice
Specific mandatului este faptul că o persoană, mandatarul,
gestionează afacerile mandantului (b), pe contul celei din urmă, în

1
Gh. Comăniță, Condițiile mandatului aparent, în RDC nr. 4/2007, p. 30
temeiul puterii pe care acesta din urmă i-a acordat-o (a), ce poate fi
cu sau fără reprezentare (c) dar mandatarul nu poate fi subordonat
(d).
a. Puterea dată mandatarului de a încheia acte juridice pe
seama mandantului. Nimănui nu-i este permis să se amestece în
afacerile patrimoniale ale altei persoane decât dacă cel care o face
este împuternicit de titularul afacerii sau, în lipsă, în puterea legii,
care, prin regula cvasi-contractului permite terței persoane să
gestioneze afacerile altei persoane,
Puterile conferite mandatarului și obligația acestuia de a
gestiona afacerile altuia, sunt deci definitorii pentru contractul de
mandat.
b. Gestionarea afacerilor mandatarului. Gestionarea
afacerilor altei persoane se materializează în efectuarea de acte
juridice pe seama mandantului. După cum aceste acte juridice sunt
civile sau comerciale pentru mandant, contractul de mandat este
civil, respectiv comercial. Unele operații comerciale pe care le
efectuează mandatarul s-au autonomizat, iar mandatarul a fost
denumit, după aceste operații: agent comercial, agent de
publicitate, agent imobiliar, etc.
Pe scurt, orice transfer de putere de la mandant la mandatar,
în temeiul căruia cel din urmă efectuează, un serviciu constând într-
o operație juridică (nu o operație materială), pe seama primului,
constituie obiectul contractului de mandat.
Obligația de a încheia acte juridice este o obligație de a face
un serviciu. Actele juridice pe care le închei mandatarul sunt făcute
întotdeauna pe seama mandantului, mai exact pe seama
patrimoniului acestuia, indiferent că terța persoană știe sau nu
acest lucru. După cum mandantul i-a dat puteri să lucreze în
numele său, sau nu, mandatul este cu reprezentare sau fără
reprezentare. În primul caz, mandatarul îl înștiințează pe terț că
afacerea este a mandantului și că el lucrează în numele lui; invers,
în cazul mandatului fără reprezentare, mandatarul lucrează în nume
propriu, terța persoană crezând că încheie actul juridic cu
adevăratul stăpân al afacerii.
 c. Reprezentarea. Reprezentarea este tehnica juridică ce
permite ca un act juridic să producă efectele juridice în patrimoniul
unei persoane deși aceasta nu figurează în contract.
Mandatul este cu sau fără reprezentare. Existența sau nu a
reprezentării este indiferentă, esențial fiind doar faptul că
mandatarul lucrează pe seama mandantului.
În lipsa unei stipulații exprese mandatul este cu reprezentare.
În acest caz, mandatarul lucrează nu doar pentru mandant ci și în
numele lui.
Împuternicirea pentru reprezentare sau, dacă este cazul,
înscrisul care o constată se numeşte procură.
d. Lipsa subordonării. Mandatarul trebuie să aibă deplina
libertate de a organiza gestionarea afacerilor juridice ale
mandantului. În caz contrar, în prezența subordonării, mandatarul
este un salariat al mandantului.

B. Elementele de natura contractului de mandat

a. Gratuit sau oneros, după cum mandatul este civil sau
profesional. În principiu, serviciile între persoane fizice sunt gratuite.
De aceea, în lipsa unor stipulații exprese, contractul civil de mandat
se prezumă a fi cu titlu gratuit. În schimb, profesioniștii nu fac acte
gratuite, de aceea, dacă este un contract de mandat între
profesioniști, se prezumă a fi oneros.
b. Caracter intuitu personae, în principiu. Mandatarul este
ținut să îndeplinească personal mandatul, cu excepția cazului în
care mandantul l-a autorizat expres să-și substituie o altă pesoană
în executarea mandatului”. Fiind intuitu personae, contractul de
mandat încetează prin moartea uneia, incapacitatea sau falimentul
dintre. De asemenea, în virtutea acestui caracter fiecare dintre părți
pot înceta contractul, fie prin revocarea mandatului de către
mandant, fie prin renunțarea mandatarului .
Caracterul intuitu personae nu este însă absolut, cunoscând
câteva atenuări.
- Mandatarul poate să-și substituie un terț, care să
îndeplinească misiunea sa, dacă a fost autorizat expres de
mandant ori în cazurile de execpție, prevăzute expres de lege
(art.2023 alin.2 C. civ.).
 - Dacă mandatarul a încheiat un contract cu un sub-mandatar,
fără să-i fi fost permisă substituirea, el va fi ținut să răspundă de
modul de executare a contractului de substituit ca și cum l-ar fi
îndeplinit el însuși (art.2023 alin.4 C. civ.).
c. Contractul de mandat este un contract temporar. Dacă
părțile nu prevăd perioada de timp cât durează împuternicirea, nu
se poate deduce că procura este perpetuă. Oricând părțile pot să-i
pună capăt, prin revocarea sau retragerea mandatului. În lipsa unor
reguli exprese contractul de mandat se stinge după trei ani de la
încheierea lui (art.2015 C. civ.).
d. Contractul de mandat este, în principiu, consensual.
Contractul de mandat este consensual, acordul părților putând fi dat
verbal, expres și chiar tacit, prin comanda urmată de executare.
El poate să îmbrace însă și forme solemne. După principiul
paralelismului formelor actelor juridice, dacă actul pe care urmează
să îl încheie mandatarul este un act solemn, tot așa trebuie să fie și
forma contractului de mandat.

§2. Formarea contractului.

I. Condiții de fond
Ca orice contract, condițiile de validitate ale mandatului sunt:
capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza. Există însă câteva
particularități cu privire la părțile contractului, formarea
consimțământului, obiectul contractului și formelor lui.

1. Capacitatea părților.
În lipsa unor reguli speciale în regimul specail al mandatului,
se aplică regulile generale ale reprezentării.
A1. Mandantul trebuie să aibă capacitatea sub dublu aspect:
el trebuie să aibă capacitatea de a încheia contractul de mandat cu
mandatarul; și, de asemenea, de a încheia el însuși actele juridice
care urmează să fie încheiate de mandatar, la ordinul său (art.1298
C. civ.). În plus, în cazul contractului de mandat profesional,
mandantul trebuie să fie o persoană calificată pentru actul
profesional pe care îl ordonă.
A2. Mandatarul trebuie, de asemenea, să aibă capacita
juridică necesară încheieirii speciei de act dispusă de mandant
(art1298 C. civ.).
 În opoziție, în vechiul Cod civil, contractul de mandat nu
interesa capacitatea mandatarului pe rațiunea că el nu angaja
patrimoniul său. Numai în cazul în care mandantul ar intenționa să-l
tragă la răspundere pe mandatar pentru executarea contraacului de
mandat, doctrina și practica considera că el era nevoit să aleagă un
mandatar cu capacitate juridică.
A3. Mandatarii profesioniști. În tăcerea legii, considerăm că
mandatarul însărcinat cu efectuarea unei operațiuni comerciale
pentru mandant, nu trebuie să fie comerciant.
Pentru anumite operațiuni comerciale efectuate de mandatari
aceștia trebuie să fie profesioniști. De exemplu, în contractul de
agenție imobiliară, avocații, agenți de schimb valutar, etc.

2. Consimțământul părților.
Contractul de mandat se încheie prin acordul mandantului și al
mandatarului. După regula generală, ambele consimțăminte trebuie
să fie date liber și reflectate.
Acordul lor poate să îmbrace forma scrisă ori verbală, în
ultimul caz acordul putând fi dat expres ori tacit .
Formarea consimțământului contractual este originală în cazul
mandatului. Dacă în toate contractele acceptarea trebuie să fie
cunoscută de ofertant, pentru a se forma convenția, în contractul de
mandat, acceptarea ordinului dat de către mandatar este suficientă,
el putând să își manifeste acceptarea prin executarea însăși a
sarcinii transmise de mandant (art.2013 alin.1 C. civ.).
Tăcerea mandatarului nu îl angajează, decât dacă
comportamentul lui relevă voința acestuia de a se angaja juridic, de
exemplu, prin executarea ordinului dat.
În contractul de mandat profesional, comanda dată unui
mandatar profesionist de a efectua un serviciu sau de a încheia un
act ce face parte din domeniul activității sale, este considerată a fi
acceptată tacit de acesta dacă nu a refuzat-o în cel mai scurt timp.
Interpretarea voinței mandatarului, în ipoteza arătată, va fi făcută și
în funcție de prevederile legale speciale din anumite domenii, de
practica contractuală a părților, sau de uzanțe (art.2014 C. civ.).
 3. Obiectul contractului.
În contractul de mandat, conținutul acestuia este bivalent:
misiunea încredințată mandatarului; și remunerația acestuia.

3.1. Misiunea mandatarului constă în efectuarea unei operații

juridice.

A. Determinarea puterilor încredințate mandatarului.

a. Distincția mandatului general de mandatul special.
- Mandatul special. Acest mandat este ușor de determinat.
Este mandat special, cel prin care mandatarul este investit expres
să încheie un act juridic de dispoziție, sau de angajare a patrimoniul
mandantului printr-o acțiune în justiție, printr-o grevare sau
tranzacție ori un compromis, sau de a utiliza un mijloc de plată
precum cambiile sau biletele la ordin
- Mandatul general. Mandatul este general dacă mandatarul
este împuternicit să gestioneze afacerile mandantului fără să
prevadă expres un acte juridic determinat pe care să-l
îndeplinească. Este general, de exemplu, mandatul prin care
mandatarul este investit cu sarcina de a face toate actele juridice în
interesul mandantului.
Cu privire la întinderea mandatului. Mandatul general
autorizează pe mandatar să efectueze numai acte de conservare şi
de administrare. În opoziție, pentru actele de dispoziție, și mai ales
când este vorba de o înstrăinare, trebuie să fie prevăzute expres
puterile mandatarului.
Indiferent că este general ori special, mandatul cuprinde și
actele necesare executării lui, chiar dacă acestea nu sunt prevăzute
în mod expres în mandat.
Distincția dintre mandatul general și cel special este dificil, ca
și dintre cele de administrare și de dispoziție.
Un mandat este special dacă prevede expres operația juridică
de dispoziție cu care este investit mandatarul.
b. Principiul interpretării restrictive a mandatului
Potrivit regulilor generale contractele se interpretează
restrictiv. Cu atât mai mult, puterile cedate de mandant trebuie
interpretate restrictiv, așa cum rezultă din interpretarea regulilor
mandatului special, reguli care prevăd că puterile mandatarului
trebuie să fie prevăzute expres pentru actele juridice de dispoziție.

3.2. Remunerația mandatarului

a. Mandat gratuit, mandat oneros. Activitatea mandatarului, în
principiu gratuită, poate fi și remunerată, iar în mandatul comercial,
caracterul oneros se prezumă.
Remunerația mandatarilor are denumiri diverese: onorarii,
comision.
b. Exigența determinării remunerației. După regulile generale
ale contractului, prețul trebuie să fie determinat sau cel puțin
determinabil, sub sancțiunea nulității lui.
Spre deosebire de contractele ce au ca obiect bunuri,
contractele de servicii nu sunt subordonate acestor reguli datorită
naturii lor. Întinderea și complexitatea serviciilor nu pot fi anticipate
la momentul încheierii contractului. Din acest motiv, dacă mandatul
este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii,
uzanţelor ori, în lipsă, după valoarea serviciilor prestate.
Mai mult, remunerația poate fi stabilită și de judecător,
Pentru unele mandate, stipularea remunerației este obligatorie
la data încheierii contractului, în lipsă, nici o plată nu mai poate fi
solicitată. Este cazul agenților imobiliari.

4. Durata mandatului
Nu există o regulă legală cu privire la durata contractului de
mandat. Așa cum a fost arătat deja, mandatul nu poate fi perpetuu,
iar în cazul în care nu este prevăzut nici un termen, el se prezumă a
fi de trei ani.
În cazul contractelor de agenție imobiliară legea prevede că
aceste contracte sunt nule dacă nu prevăd termenul lor de aplicare.

II. Condiții de formă și proba mandatului

1. În principiu, contractul de mandat este consensual

Mai mult, consimțământul mandatarului poate fi dat și tacit,
prin executarea ordinului dat de mandant. Mandatul tacit poate
exista nu doar în cazul în care mandatarul și-a manifestat
consimțământul prin executarea mandatului, ci din orice acte sau
fapte care exprimă fără dubii manifestarea consimțământului la
încheierea contractului.
Legea lasă însă deplina libertate părților asupra formei
mandatului lor. Când mandatul este dat în formă scrisă acest
document este denumit procură.

2. Excepții de la principiul formei consensuale a contractului

de mandat.
Forma mandatului este dictată de forma actului juridic pe care
trebuie să-l încheie mandatarul. Mandatul va fi dat în formă
autentică, de exemplu, dacă mandatarul va fi însărcinat să vândă
sau să cumpere un bun imobil; sau va fi sub semnătură privată,
dacă, actul arătat trebuie încheiat în formă scrisă, de exemplu,
cazul contractului de gaj, încheiat prin intermediul unui mandatar.
Regulile speciale ale contractului de agenție imobiliară prevăd
că acest contract se încheie în formă scrisă.

3. Proba mandatului
În lipsa unor reguli speciale, proba contractului de mandat se
subordonează regulilor generale ale probei. Între părți este deci
necesară proba scrisă, pe când terța persoană poate dovedi
mandatul cu orice mijloc de probă.
3.1. Proba existenței mandatului. În cazul mandatului civil,
proba existenței acestuia trebuie făcută cu un înscris. Prin excepție
poate fi dovedit și cum martori în ipoteza aplicării regulilor
începutului de probă scrisă sau a imposibilității morale a întocmirii
actului scris, cu atât mai mult când contractele de mandat se
încheie între prieteni sau între rude.
Mandatul comercial poate fi însă dovedit cu orice mijloc de
probă, potrivit reguli libertății probei între profesioniști.
În cazul mandatului tacit. Dovada existenței acestuia se
supune acelorași reguli. Mandatul trebuie să fie dovedit prin înscris.
În acest caz trebuie să existe însă doar înscrisul care constată
ordinul dat de mandant.
3.2. Proba întinderii mandatului. Dacă existența mandatului
este dovedită sau nu este contestată, întinderea mandatului poate fi
dovedită prin orice mijloc de probă, chiar și cu prezumții simple,
deoarece aceasta este o chestiune de interpretare și nu de probă a
actului juridic.
3.3. Proba mandatului de către terțele persoane. Exigența
unui înscris în materie de mandat este cerută și terțelor persoane
care se prevalează de mandat. Această regulă este rațională pentru
că terței persoane îi este permis oricând să solicite mandatarului
procura pentru a verifica puterile acestuia, iar această persoană nu
este un veritabil terț căci de validitatea contractului de mandat
depinde validitatea contractului pe care el îl încheie cu mandatarul.
Totuși, terței persoane îi este permis să se prevaleze de un mandat
aparent.
Terței persoane, alta decât terțul cocontractant, îi este permis
să dovedească mandatul prin orice mijloc.

Subsecțiunea II. Efectele contractului

§1. Efectele reprezentării

Reprezentarea este un efect caracteristic mandatului. Ea are
ca efecte să creeze obligații directe între mandant și terța persoană,
cea cu care mandatarul a contractat.

1. Angajarea mandantului prin actele încheiate în cadrul

misiunii încredințate mandatarului.
Mandantul poate fi angajat față de terța persoană atât prin
actele juridice încheiate de mandatar (A), cât și prin faptele juridice
ale acestuia (B).

A. Actele încheiate conform puterilor conferite mandatarului

Prin efectul reprezentării, mandantul este direct obligat față de
terțul cu care mandatarul a încheiat contractul. Pentru aceasta însă
mandatarul trebuie să încheie contractele cu terții conform puterilor
care i-au fost date căci numai așa el va lucra în interesul
mandantului și acesta va fi ținut față de terțul cocontractant.
Mandantul singur va fi ținut să execute contractul încheiat de
el prin reprezentantul său, aceasta însă numai în măsura în care
clauzele lui corespund celor prevăzute în contractul de mandat prin
care sunt stipulate puterile mandatarului.
 În executarea contractului poate să intervină și mandatarul.
Mandatarul, fiind investit cu puterea de a încheia anumite acte
juridice, se subînțelege că el este investit și cu puterea de a lua
măsurile necesare încheierii acelui act, chiar dacă acestea nu
rezultă din instrucțiunile date prin mandat și, de asemenea, să ia
măsurile necesare și urgente pentru punerea în executare a
contractului încheiat cu terța persoană chiar dacă executarea
acestui contract cade în sarcina mandantului. Astfel, mandatarul
poate recepționa marfa cumpărată, poate lua măsuri de conservare
a acestor bunuri, etc, .
Mai mult, mandatarul se poate abate de la puterile acordate,
dacă au intervenit elemente necunoscute la data încheierii
contractului de mandat și dacă actele făcute de mandatar cu
depășirea puterilor sunt necesare executării contractului și nu poate
solicita noi instrucțiuni. .

B. Responsabilitatea mandantului față de terț pentru greșelile

comise de mandatar.
Mandantul este ținut să repare daunele cauzate terțului
cocontractant, de către reprezentantul său. El răspunde pentru
toate actele mandatarului îndeplinite în cadrul misiunii încredințate,
după regulile responsabilității comitentului pentru fapta prepusului,
realizată în legătură sau cu ocazia executării funcțiilor atribuite.

2. Soarta actelor încheiate de mandatar prin încălcarea

misiunii încredințate.

A. Depășirea puterilor conferite mandatarului

Depășirea puterilor de către mandatar antrenează lipsirea de
eficacitate a contractului încheiat. Sancțiunea acestor acte este
nulitatea operațiunii față de mandant.
a. Actele încheiate cu depășirea mandatului. Actele
încheiate de mandatar cu încălcare puterilor acordate constituie un
abuz sau o deturnare a puterii conferite.
b. Nulitatea actelor încheiate cu depășirea puterilor.
Aceste acte nu angajează pe mandant deoarece prin ele nu
se produc efectele reprezentării, lipsind una dintre părți, adică
mandantul al cărui consimțământ lipsește. Un astfel de viciu,
antrenează nulitatea contractului încheiat de mandatar, pentru lipsa
consimțământului, și nu doar o simplă inopozabilitate față de
persoana reprezentată.

B. Efectele reprezentării în actele făcute cu încălcare puterilor

acordate.
Chiar dacă actul a fost încheiat cu depășirea puterilor, există
ipoteze în care actul poate produce efecte față de mandant.
a. Un mandat care este retras verbal de mandatar însă
procura a rămas la mandatar, angajând astfel responsabilitatea
acestui mandant pentru că prin comportamentul său a lăsat astfel
să se creadă că mandatarul lucrează în temeiul unui mandat în
vigoare.
b. Mandantul poate ratifica actul încheiat de mandatar, cu
depășirea puterilor. Ratificarea poate fi expresă dar și tacită.
Mandatul tacit constituie un mod voluntar de angajare a
mandantului, deoarece se întemeiază pe voința prezumată a
acestuia de a da mandatarului procură de reprezentare.
Mandantul poate fi angajat fără să-și fi exprimat voința, printr-
un act al mandatarului încheiat în afara misiunii sale, prin mandatul
aparent și prin cel al gestiunii de afaceri.
Mandatul aparent. În practică, o persoană acționează în
numele altuia, și în absența oricărei ratificări a actului de cel în
contul căruia a fost încheiat și în unele ipoteze acesta din urmă este
angajat de actul astfel încheiat. Pentru aceasta se invocă teoria
aparenței.
Contractele astfel încheiate sunt angajante pentru
reprezentat, chiar dacă el nu a dat puteri de reprezentare, în situații
curente în care nu este necesară verificarea existenței mandatului
și există o aparență legitimă pentru terț că acest mandat există.
Gestiunea de afaceri. Regulile gestiunii de afaceri angajează
pe mandant pentru actele necesare și utile făcute de mandatar, cu
depășirea puterilor acordate.

§2. Obligațiile mandatarului față de mandant

1. Executarea sarcinii.
Mandatarul trebuie să execute sarcina așa cum a fost ea
ordonată, pe toată perioada contractului. Obiectul sarcinii sale
poate fi foarte divers: gestionarea bunurilor, vânzarea unui imobil
sau a administrarea unor afaceri, etc.
Mandatarul nu este în relație de subordonare cu mandantul și
deci el are o anumită marjă de libertate pentru a se adapta
circumstanțelor ivite cu ocazia executării sarcinii. Totuși, mandatul
poate fi imperativ în anumite elemente și mandatarul trebuie să le
respecte. .

1.2. Responsabilitatea mandatarului pentru executarea

sarcinii
Mandatarul poate fi ținut să răspundă în cazul în care acestuia
i se poate reproșa neexecutarea sau executarea greșită a sarcinii
sale. Dacă mandatul este cu titlu oneros mandatarul este ținut să
execute mandatul cu diligența unui bun proprietar; iar dacă
mandatul este gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească
cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri (criteriul
subiectiv) (art.2018, aplicare a regimului general al responsabilității
civile contractuale prevăzut de art.1480 alin.1 C. civ.). Mandatarul
nu răspunde deci pentru nerealizarea sarcinii, ci pentru culpa în
nerealizarea sarcinii. Rezultă că mandatarul este ținut de o obligație
de mijloace.
Fiind ținut de o obligație de mijloace, mandatarul trebuie să
depună toate eforturile specifice activității pe care o îndeplinește
pentru realizarea sarcinii. Dacă sarcina sa este una curentă, pe
care o îndeplinește orice om, el trebuie să depună diligența normală
acelei activități. În schimb, dacă el este investit cu o sarcină
particulară unui sector de activitate, el trebuie să uzeze de
cunoștințele și experiența specifică profesiei respective (aplicație a
regimului general art.1480 alin.2 C. civ.).
Totuși, legiuitorul tratează mai sever pe mandatarul remunerat
decât pe cel ce face un serviciu gratuit, întrucât îi supune unui
criteriu diferit de apreciere a culpei în neexecutarea obligației.
Mandatarul cu titlu oneros este supus criteriului obiectiv, pe când
mandatarul cu titlu gratuit este supus criteriului subiectiv.
Distincția dintre cei doi mandatari se face numai cu privire la
gradul culpei, susceptibil de a antrena responsabilitatea lor și cu
privire la criteriul de apreciere al culpei, nu și cu privire la întinderea
reparației. Sub acest aspect, reparația ori este integrală ori nu mai
este acordată deloc.
De cele mai multe ori, responsabilitatea mandatarului este
pusă în discuție datorită neexecutării obligației de către terța
persoană cocontractantă. În lipsa unei convenţii contrare,
mandatarul care şi-a îndeplinit mandatul nu răspunde faţă de
mandant cu privire la executarea obligaţiilor asumate de persoanele
cu care a contractat, cu excepţia cazului în care insolvabilitatea lor
i-a fost sau ar fi trebuit să îi fi fost cunoscută la data încheierii
contractului cu acele persoane (art.2021 C. civ.).
a. Răspunderea mandatarului remunerat. Mandantul
remunerat fiind ținut să se comporte cu diligența omului perfect, lui
nu-i va fi iertată nici chiar culpa ușoară, adică imprudența sau
neglijența. Obligația lui fiind de mijloace, mandantul va trebui să
dovedească neglijența sau imprudența mandatarului.
În concluzie, exonerarea mandatarului intervine când greșeala
sa nu a fost dovedită, sau în caz de caz fortuit sau forță majoră.
b. Responsabilitate mandatarului cu titlu gratuit. Dacă
mandatul este gratuit, mandatarul va fi exonerat dacă va dovedi că
a luat măsurile pe care le lua și în propriile afaceri, însă nu a putut
executa misiunea. El va răspunde doar pentru culpa gravă. Criteriul
de apreciere este cel subiectiv, adică a diligenței pe care
mandatarul o depune în propriile afaceri.
c. Responsabilitatea mandatarului pentru fapta sub-
mandatarului.
Dacă mandatarul a fost autorizat să fie substituit de un terț în
executarea sarcinii, el rămâne responsabil de alegerea sub-
mandatarului, și de instrucțiunile ce i le-a dat acestuia. În rest, dacă
substituirea nu a fost autorizată, mandatarul rămâne responsabil ca
și când nu ar fi existat substituirea. În toate cazurile, mandantul are
însă acțiune directă și împotriva sub-mandatarului (art.2023 alin.1-6
C. civ.).
c1 Responsabilitatea mandatarului. Responsabilitatea
acestuia este diferită după cum el a fost autorizat să fie substituit ori
a făcut-o fără încuviințarea mandantului.
- În ipoteza în care mandatarul nu fost autorizat să-și
substituie un sub-mandatar, el răspunde pentru actele persoanei pe
care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi. În această
ipoteză mandatarul rămâne pe deplin responsabil pentru
executarea sarcinilor, pentru că mandantului nu-i este opozabilă
substituirea. În termenii principiului relativității efectelor contractului
mandatarul rămâne singura persoană legată față de mandant
(art.2023 alin.4 C. civ.).
- În ipoteza în care mandatarul și-a substituit o altă persoană
în executarea contractului, fiind autorizat de mandant, mandatarul
nu este ținut să răspundă decât pentru greșita alegere a persoanei
sub-mandatarului sau pentru instrucțiunile pe care i le-a dat sub-
mandatarului (art.2023 alin.5 C. civ.).
c2. Responsabilitatea sub-mandatarului. Dacă în ultima ipoteză
mandatarul a fost descărcat de sarcini, sub-mandatarul preia aceste
sarcini ca și când le-ar fi primit direct de la mandant (art.2023 alin.6
C. civ.).

1.3. Obligația de informare și consiliere.

Mandatarul este ținut de obligația de a informa și de a consilia
pe mandant.
Obligația de informare constă în datoria mandatarului de a da
mandantului toate informațiile utile legate de activitatea în care
mandatarul este însărcinat. Prin natura sa această obligație este de
mijloace.
Obligația este pusă cu precădere în sarcina mandatarilor
profesioniști, pe a căror abilitate profesională mandantul a contat
atunci când a făcut alegerea mandatarului.
Tot în sarcina mandatarilor profesioniști este pusă și obligația
de consiliere. Aceasta constă în datoria mandatarului de a orienta
pe mandant în alegerile contractuale pe care poate să i le ofere. De
exemplu, un mandatar trebuie să dea informații loiale cu privire la
valoarea bunurilor puse în vânzare.

2. Obligația de a da socoteală.
Orice mandatar este ținut „să dea socoteală despre gestiunea
sa şi să remită mandantului tot ceea ce a primit în temeiul
împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu ar fi fost datorat
mandantului” (art.2019 alin.1 C. civ.).
 Regula este strictă, cu scopul de a proteja pe mandant.
Mandatarul este ținut să predea tot ceea ce mandatarul a primit,
chiar și valorile care nu i se datorau mandantului, pentru că
mandatarul nu poate să rețină nimic din ceea ce a primit cu ocazia
executării misiunii sale.
Bunurile primite de la mandant pentru executarea sarcinii ori
de la terțele persoane cu ocazia executării mandatului trebuie să le
conserve (art.2019 alin.2 C. civ.) și să le predea mandantului, la
cererea acestuia, ori voluntar la data predării gestiunii.
Mandatarul trebuie, de asemenea, să predea toate actele
justificative: chitanțe, facturi, fișe fiscale, etc. Darea de seamă
presupune punerea în balanță a valorilor primite de mandatar cu
cheltuielile făcute de el pentru realizarea misiunii.
Mandatarul trebuie să descarce de gestiune pe mandatar. Ea
poate rezulta din orice împrejurare.

§3. Obligațiile mandatarului față de terțul cocontractant

În temeiul relativității efectelor contractului (art.1280 C. civ.)
mandatarul nu este ținut față de terța persoană cu care el a
contractat în numele mandantului. Intermediarul nu este ținut de
răspunderea pentru viciile ascunse ale bunurilor vândute în această
calitate și nici pentru lipsa conformității lor (a contrario art.1297
alin.1 C. civ.).
Dacă însă mandatarul nu informează pe terțul cocontractant
că el lucrează în numele și pentru mandant, el va fi ținut în nume
propriu să răspundă față de terțul arătat, ca parte în contract
(art.1297 alin. C. civ.). Este la fel dacă îl informează pe terțul
cocontractant cu privire la întinderea puterilor conferite de mandant
însă se angajează personal dincolo de aceste puteri, el luându-și
atunci o obligație de porte-fort
 §4. Obligațiile mandantului

1. Obligația de a restitui cheltuielile făcute de mandatar și

de a plăti daunele interese suferite de acesta cu ocazia
executării.

a. Restituirea cheltuielilor făcute de mandatar.

Mandantul este obligat să pună la dispoziția mandatarului
toate mijloacele necesare executării sarcinii (art.2025 alin.1 C. civ.).
Dacă însă mandatarul a făcut și alte cheltuieli pentru executarea
sarcinilor, mandantul le va restitui pe cele rezonabile, adică cele
care erau necesare și utile realizării sarcinii (art.2025 alin.2 C. civ.)
nu însă și cele excesive . Dobânzile sunt datorate de la data la care
mandatarul a făcut. Restituirea acestor cheltuieli nu este legată de
îndeplinirea sau nu a sarcinii.
Mandantul va restitui și cheltuielile pe care mandatarul le-a
făcut în nume propriu, în executarea obligațiilor contractuale, când
el a lucrat în nume propriu, de exemplu, precum comisionarul.

b. Plata pierderilor suferite de mandatar.

Mandatarul poate suferi pierderii financiare sau daune
materiale, cu ocazia executării sarcinii (art.2026 C. civ.). De
asemenea, mandantul trebuie să îl indemnizeze pe mandatar
pentru prejudiciile sale corporale, la fel cum patronii acordă
despăgubirii pentru accidentele suferite de salariați.

c. Aprobarea dării de seamă a mandatarului

Mandatarul este obligat să dea socoteală pentru modul în care
a gestionat afacerea cu care a fost investit. Corelativ, el are dreptul
să pretindă mandantului să aprobe bilanțul făcut de el, dacă soldul
bilanțului este pozitiv și să-l descarce de gestiune.

2. Obligația de a plăti remunerația mandatarului

Cu privire la plata remunerației, trebuie stabilit dacă când
poate mandatarul să pretindă plata acesteia; dacă această plată
este condiționată de executarea sarcinii; și care este cuantumul
remunerației.
a. Condițiile dreptului de plată a remunerației. Mandantul
este dator să plătească mandatarului remunerația dacă aceasta a
fost prevăzută în contract sau dacă mandatul este profesionist
(art.2010 alin.1 C. civ.), de exemplu, cu un avocat. Remunerația are
denumiri diferite: onorariu, comision, etc.
În principiu, remunerația se plătește fără a fi condiționată de
realizarea sarcinii (art.2027 C. civ.). Părțile pot să prevadă însă
această condiție. Este astfel în cazul agenților imobiliari.
În cazul în care aceeași misiune a fost încredințată mai multor
mandatari, în același timp, cum ar fi în cazul vânzării unui imobil
pentru care au fost angajate contracte cu mai mulți agenți imobiliari,
remunerația este datorată celui care a finalizat sarcina și a încheiat
contractul în numele mandantului sau a negociat cea mai
avantajoasă vânzare, pe care a agreat-o vânzătorul (art.2022 alin.2
C. civ.).
b. Stabilirea cuantumului remunerației. În principiu,
remunerația este stabilită de părți. În lipsă, ea poate fi stabilită de
judecător (art.2010 alin.2-3 C. civ.). Acesta are, de asemenea,
abilitarea legală să revizuiască această remunerație dacă ea este
excesivă. Puterea acestuia nu este însă nelimitată.

§5. Pluralitatea de mandanți și de mandatari

Potrivit dreptului comun, obligațiile cu subiecte multiple sunt
conjuncte, solidaritatea fiind excepția ea trebuie prevăzută expres
sau stipulată de părți.

1. Solidaritatea mandatarilor

a. Solidaritate pasivă a mandatarilor

După regula dreptului comun, dacă sunt desemnați mai mulți
mandatari, ei nu sunt ținuți solidar. (art.2022 alin.3 C. civ.) Regula
caracterului conjunct al obligațiilor mandatarilor are însă mai puțină
justificare în cazul mandatarilor profesioniști, chiar dacă aceștia nu
lucrează împreună.

b. Solidaritate activă a mandatarilor.

Corelativ solidarității pasive a mandatarilor ținuți să lucreze
împreună, dacă ei execută obligația, ei sunt creditorii solidari ai
mandantului.
Întrucât nu există nici o regulă derogatorie de la dreptul
comun, rezultă că mandantul este ținut de o obligație conjunctă față
de acești mandanți (art.2022 alin.2 C. civ.).
 2. Solidaritatea mandanților.
În opoziție, în caz de pluralitate a mandanților, aceștia sun
ținuți solidar față de mandatar (art.2028 C. civ.).

§6. Dreptul de retenția al mandatarului

Pentru a garanta plata drepturilor cuvenite mandatarului
acesta are un dreptul de retenție asupra bunurilor încredințate lui
pentru executarea mandatului ori primite de la terțele persoane pe
seama mandantului (art.2029 C. civ.). Justificarea acestui drept
constă în faptul că mandatul presupune implicit și un contract de
depozit cu privire la bunurile remise mandatarului și prin
similitudine, mandatarul beneficiază de dreptul de retenție al
depozitarului. Acest drept este un adevărat gaj asupra bunurilor
arătate.

§7. Încetarea contractului de mandat

Regulile încetării contractului de mandat sunt dictate de
caracterul intuitu personae al acestuia.
 Pentru terța persoană este foarte important să cunoască data
la care a încetat contractul de mandat pentru că din acel moment
mandatarul nu mai are puterea de a încheia acte în calitate de
reprezentant al mandantului. Pentru informarea sa, mandantul are
facultatea de a cere notarului să aplice pe exemplarul procurii
autentificată de el, și aflată în arhiva sa, mențiunea de revocare, ca
și asupra tuturor copiilor de pe acest exemplar, pe care le va
elibera, notarul având în acest caz obligația să transmită revocarea
către registrul național special.
Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, Codul
civil prevede cazuri speciale de încetare a mandatului:
a. revocarea sa de către mandant;
b. renunţarea mandatarului;
c. moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori
mandatarului. Cu toate acestea, atunci când are ca obiect
încheierea unor acte succesive în cadrul unei activităţi cu caracter
de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este
în curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau
renunţare al părţilor sau al moştenitorilor acestora (art.2030 C. civ.).
1. Denunțarea mandatului prin voința părților

A. Denunțarea mandatului de către mandant

a. Principiul libertății de revocare a mandatului. Mandantul
poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de
forma în care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a
fost declarat irevocabil (art.2031 alin.1 C. civ.). Această regulă
traduce principiul libertății de a retrage unilateral puterile date
mandatarului și discreționar. Fiind izvorât din voința unilaterală a
mandantului și în interesul său exclusiv, similar, acesta poate să
retragă puterile acordate mandatarului revocând astfel contractul de
mandat, în mod discreționar, fără a fi ținut să dea o explicație .
b. Caracterul de ordine publică al principiului. Principiu
dreptului la revocare al mandatului este de ordine publică deoarece
mandatarul nu este împiedicat să revoce mandatul nici atunci când
părțile convin ca mandatul să fie irevocabil.
c. Înțelesul clauzei de irevocabilitate. Clauza irevocabilității
mandatului nu ridică dreptul mandantului la a revoca contractul, ci
doar îl va atenua deoarece nu mai este discreționar, el fiind ținut să
justifice revocarea și să răspundă pentru revocarea abuzivă
(art.2032 alin.2 C. civ.).
Excepția de la principiul liberei revocări a mandatului
semnifică faptul că, deși facultatea de revocare nu este înlăturată,
ea nu mai poate fi discreționară, revocarea abuzivă obligă pe
mandant la reparație.
Caracterul atenuat al principiului revocabilității mandatului
poate să rezulte: din voința părților, prin clauza de irevocabilitate,
arătată mai sus; ca și din mandatul în interes comun
(i). Justificare atenuării principiului revocabilități mandatului
prin clauza de irevocabilitate. Mandantul se poate angaja să nu
revoce contractul până la termenul fixat. Această obligație nu ridică
însă facultatea mandantului la a revoca mandatul. Mandantul este
îndreptățit să revoce mandatul, chiar dacă s-a legat printr-o clauză
de irevocabilitate dacă el consideră că a dispărut fundamentul
numirii acelei persoane: încrederea. Ea este considerată abuzivă
dacă nu este dovedită culpa mandatarului sau un caz fortuit, cum ar
fi intrarea în insolvență, ori forță majoră (art.2032 alin.2 C. civ.).
(ii). Mandatul în interes comun este contractul de mandat în
care mandatarul și mandantul au interes comun în derularea
acestui contract. Un astfel de mandat este curent în domeniul
profesional. Prin revocare abuzivă a mandatului, mandatarul s-ar
găsi în situația de a fi făcut investiții fără eficiență. Exemplu tipic de
mandat în interes comun este contractul de agenție comercială.
O aplicație a mandatului în interes comun și a regimului său
privind antrenarea răspunderii mandantului pentru revocarea
mandatului este făcută în contractul de agenție.
A contrario, în lipsa unei astfel de clauze prin care se acordă
dreptul de denunțare unilaterală a contractului, părțile nu sunt lipsite
de posibilitatea revocării unilaterale, însă ele riscă angajarea
răspunderii pentru daune. Astfel, în toate cazurile, contractul de
agenţie poate fi denunţat fără preaviz de oricare dintre părţi, cu
repararea prejudiciilor astfel cauzate celeilalte părţi, atunci când
circumstanţe excepţionale, altele decât forţa majoră ori cazul fortuit,
fac imposibilă continuarea colaborării dintre comitent şi agent.
e3. Regimul mandatului în interes comun. Dacă obiectul
mandatului interesează ambele părți, nici una dintre ele nu vor
putea renunța unilateral la mandat, în mod discreționar, căci o astfel
de conduită va aduce atingere interesele celeilalte părți. Lor nu le
este interzis absolut să renunțe la mandat ci vor fi ținute să
plătească daune interese celeilalte părți, în cazul în care o vor face.
Legiuitorul nu a reglementat această regulă în dispozițiile speciale
ale contractului de mandat ci în aplicația acestuia la specia sa:
contractul de agenție, el fiind prin natura lui un mandat în interes
comun.

B. Denunțarea mandatului de către mandatar.

a. Principiul liberei renunțări a mandatarului la mandat.
Mandatarul poate renunța oricând la îndeplinirea sarcinii sale, adică
de a rezilia unilateral contractul. Pentru a-și produce efectul,
mandatarul trebuie să-i notifice mandantului renunțarea (art.2034 C.
civ.).
b. Justificarea principiului. Dreptul mandatarului la a rezilia
contractul de mandat este conform excepțiilor principiului forței
obligatorii a contractului, dacă mandatul este dat pe o perioadă de
timp nedeterminată (aplicație a regimului general art.1277 C. civ.).
În schimb, dacă acesta a fost împuternicit pe o perioadă
determinată, dreptul lui la revocarea unilaterală, se justifică pe
rațiunea că mandatul, prin natura lui, este un act dezinteresat
pentru mandant, acest caracter autorizându-l să renunțe la contract
dacă nu mai dorește să facă un serviciu gratuit, pentru că nimeni nu
poate fi constrâns să execute un act dezinteresat în contra voinței
lui.
c. Limitări ale liberei renunțări. Facultatea mandatarului de
a renunța la mandat nu este însă absolută.
c1 Sub aspectul formei. Revocarea nu poate fi tacită.
c2. Obligația la plata daunelor-interese. Mandatarul este ținut
să răspundă pentru prejudiciul produs prin revocarea contractului
dacă nu este justificată de un motiv legitim (art.2034 alin.3 C. civ.).
Mandatarul este scutit să răspundă dacă dovedește că renunțarea
a fost dictată de un motiv obiectiv constând în prejudiciul pe care l-
ar fi suferit el dacă ar fi continuat contractul.
Indiferent de cauza încetării mandatului, mandatarul este ținut
de obligațiile de a preda bunurile primite de la mandant ori de la
terțele persoane cu ocazia executării contractului; să dea socoteală
de modul în care a gestionat bunurile și valorile primite; și să
plătească daunele interese pentru omisiunea de a preda sumele de
bani primite în executarea sarcinilor .

2. Încetarea mandatului din motive extravoliționale.

Mandatul încetează, de asemenea, în cazul decesului uneia
dintre părți, incapacitatea acestora sau intrarea în insolvență.
2.1. Decesul mandantului. Prin stingerea personalității
juridice a mandantului se stinge și contractul de mandat,
mandatarul nu mai are pe cine reprezenta.
a. Excepții de la regula încetării mandatului la decesul
mandantului
Trecerea drepturilor și obligațiilor mandantului la succesorii
acestuia antrenează unele excepții de la regula stingerii mandatului
la decesul mandantului. În acest caz, mandatarul se află într-o
situație apropiată de cea a gestiunii de afaceri.
a1. Ca și în cazul gerantului, care este obligat să continue
gestiunea începută, și mandatarul, care prin decesul mandantului
nu mai are consimțământul la a continua executarea sarcinii, este
totuși obligat să continue executarea sarcinii începute dacă
întreruperea ei, pentru motivul arătat, ar aduce prejudicii
succesorilor mandantului. Dacă succesorii vor anunța expres
retragerea mandatului, mandatarul nu mai este ținut să continue
exercitarea sarcinii.
 a2. Actele făcute de mandatar în executarea mandatului, fără
să cunoască decesul mandantului, sunt valide și vor produce deci
efecte juridice după decesul.
a3. Mandatul post morten. Mandantul poate să însărcineze pe
mandatar să execute o sarcină după decesul acestuia. Acest
mandat nu poate să încalcă regulile succesiunii, în sensul că actele
încheiate de mandatar nu pot să aducă atingere drepturilor
succesorilor
2.2. Decesul mandatarului. Ca și în cazul decesului
mandantului, încetarea personalității juridice a mandatarului
antrenează stingerea contractului de mandat deoarece mandatul
este un contract intuitu personae. Din acest motiv, sarcina
executării mandatului nu se transmite succesorilor mandatarului.
Aceștia au totuși sarcina de a anunța decesul mandatarului și să ia
toate măsurile necesare pentru ocrotirea intereselor mandantului
inclusiv să continue executarea mandatului dacă altfel mandatarul
ar suferi pierderi.
2.3. Căderea uneia dintre părți în incapacitate.
Căderea în incapacitate lipsește pe mandant sau pe mandatar
de capacitatea de exercițiu și în consecință este antrenată stingerea
contractului de mandat. Regula este rațională Totuși, considerăm
că mandatul pentru acte de administrare și dispoziție, înainte de
căderea mandantului în incapacitate, rămân valabile căci acestea
nu-l pot prejudicia și astfel de acte pot fi încheiate și de el.

2.4. Căderea uneia dintre părți în faliment.

Este rațional ca mandatul să înceteze în ipoteza în care
mandantul sau mandatarul au căzut în faliment căci în ambele
cazuri activitatea lor se reduce, în principiu, la actele necesare
lichidării activului, pentru a plăti creditorii.

Subsecțiunea III. Mandatul fără reprezentare (prête-nom)

Contractul obișnuit de mandat este cel prin care mandatarul
este împuternicit să încheie acte juridice în numele și pe seama
mandantului. Acesta din urmă poate fi însă interesat ca terța
persoană să nu cunoască faptul că mandatarul lucrează în numele
său. El va împuternici astfel pe mandatar să încheie acte juridice în
nume propriu dar pe seama mandantului.
Un astfel de mandat este particular căci el derogă de la
dreptul comun al contractului de mandat, adică mandatul fără
reprezentare. Contractul de mandat fără reprezentare se mai
numește și contractul prête-nom, pentru că prin acest contract
mandatarul împrumută mandantului numele său.
1. Noțiune. Contractul de mandat fără reprezentare este
contractul prin care o persoană convine să acționeze în numele său
dar pe seama mandantului, ascunzând astfel adevăratul titular al
actului Terța persoană crede că încheie contractul cu adevăratul
titular al afacerii.
Ascunderea sau nu a adevăratului proprietar al afacerii nu
este de esența mandatului fără reprezentare Terța persoană poate
să cunoască faptul că mandatarul nu este adevăratul titular al
afacerii, acest lucru nu modifică structura mandatului fără
reprezentare. Este astfel, de exemplu, în contractele de expediție.
Mandatul fără reprezentare este practicat îndeosebi în
raporturile comerciale.
2. Efectele contractului de mandat fără reprezentare
Lipsa efectului reprezentării schimbă regimul juridic al acestui
contract în raport cu mandatul obișnuit, numai cu privire la efectele
reprezentării, adică în raportul dintre terța persoană și mandatar.
2.1. Raportul dintre mandant și mandatar. În raporturile dintre
ei, actul ascuns, contractul prête-nom, se subordonează regimului
contractului obișnuit de mandat. În consecință, mandatarul este
supus obligațiilor de a executa sarcina încredințată, de a preda
bunurile, etc.; iar mandantul, devenind titularul tuturor drepturilor
generate de operația încheiată de mandatar, este ținut de toate
actele juridice încheiate de acesta în executarea ordinului primit,
căci el a comandat aceste operații juridice, prin contractul de
mandat.
a. Transferul direct al bunurilor în patrimoniul mandantului.
Potrivit regulilor contractului de mandat, mandantul devine
titularul drepturilor și obligațiilor născute din operația juridică
încheiată de mandatar. De aici consecințele firești:
- mandatarul este obligat să predea bunurile dobândite în
executarea contractului de mandat și nu este nevoie de un act de
transfer pentru aceasta.
- bunurile arătate nu intră în patrimoniul mandatarului și în
consecință ele nu pot fi urmărite de creditorii acestuia, sub condiția
de a dovedi existența contractului de mandat, ce va fi opozabil
acestora dacă are dată certă anterioară actului de executare sau a
măsurii asigurătorii
- «Mandantul, devenind proprietarul bunurilor dobândite de
mandatar în executarea mandatului, el le poate revendic de la
mandant sau altă persoană.
b. Excepție. Bunurile al căror transfer necesită un act de
publicitate nu se transferă direct în patrimoniul mandantului Fiind
doar creditor, împotriva mandatarului care a achiziționat în aceste
condiții un bun, de natura arătată, și refuză să îl transfere,
mandantul nu are acțiunea în revendicare ci doar o acțiune în
executarea obligației de a face. Pentru aceasta, mandantul va
trebui să exhibe actul ascuns, pe temeiul căruia mandatarul a
dobândit bunuri de la terța persoană, în nume propriu dar pe seama
mandantului.
2.2. Raporturile cu terța persoană.
a. Efectele juridice ale operației juridice se produc doar între
terța persoană și mandatar. Terța persoană este ținută de raportul
juridic încheiat cu mandantul, indiferent că ea a știut că acesta din
urmă este doar un interpus. Corelativ, mandatarul va fi ținut
personal față de terța persoană de obligațiile generate prin operația
juridică încheiată cu aceasta.
b. Excepție: terța persoană poate angaja responsabilitatea
mandantului și invers. Terța persoană poate dovedi simulația, prin
interpunerea mandatarului și să se prevaleze de actul ascuns, dacă
acest act îi este favorabil, potrivit regulilor simulației, punând în
sarcina mandantului obligațiile născute din operația juridică
încheiată cu mandatarul, ca adevăratul titular al drepturilor și
obligațiilor născute din această operație.
Corelativ, mandantul se poate substitui mandatarului în
executarea creanței pe care terța persoană o are față de el, și să
solicite executarea obligațiilor de către terța persoană. Mandantul,
în raport cu mandatarul, așa cum a fost arătat mai sus, devine
titularul dreptului de proprietate a bunurilor mobil sau a dreptului de
creanță, generate prin operația juridică încheiată de mandatar cu
terța persoană. Contractul de mandat, fiind ascuns, nu o obligă însă
pe terța persoană. De aceea, pentru ca mandantul să poată
pretinde executarea contractului încheiat cu mandatarul, este
nevoie de o altă operație juridică: cesiune de creanță, respectiv o
subrogare convențională.