Standardizarea

Standardizarea este o activitate specifică desfăşurată de un organism recunoscut şi potrivit

unor principii stabilite, prin care se elaborează standarde sau alte documente de standardizare.
Standardizarea este organizată la nivel naţional prin organismul naţional de
standardizare ASRO. La nivel european (regional) funcţionează organizaţiile europene de
standardizare CEN, CENELEC şi ETSI, iar la nivel internaţional organizaţiile internaţionale
de standardizare ISO şi IEC.
Activitatea de standardizare se desfăşoară în cadrul comitetelor tehnice, structuri de lucru
organizate pe domenii specifice, fără personalitate juridică, înfiinţate în cadrul unui organism
de standardizare recunoscut şi în care părţile interesate îşi desemnează reprezentanţi.
Operatorii economici, asociaţiile profesionale, instituţiile publice, autorităţile de supraveghere
a pieţei, organismele de evaluare a conformităţii, asociaţiile de protecţie a consumatorilor şi
alte părţi interesate participă în standardizare pentru a-şi promova interesele în domeniile care
fac obiectul standardizării.

Organizația Internațională de Standardizare[modificare | modificare sursă]

Din 14 pînă 26 octombrie 1946, în Londra a avut loc întrunirea de organizații naționale de

norme din 25 de țări. Acolo s-a hotărît organizarea unei noi organizații, în
care ISA (eng. International Federation of the National Standardizing Associations) înființată
în 1926 dar care și-a oprit activitatea în anul 1942 și UNSCC (eng. United Nations Standards
Coordinating Committee). Această nouă organizație numindu-se ISO, și-a preluat activitatea
în data de 23 februarie 1947.

Organizația reprezintă peste 150 de țări, unde fiecare țară are un reprezentant. Limbile oficiale
sunt engleza și franceza.

Chiar dacă ISO se autodefinește ca organizație non guvernamentală, capacitatea sa de a

elabora standarde care pot deveni referinte de legi – prin acorduri și tratate – face ca această
organizație să fie mult mai puternică decât multe alte ONG-uri. Participanții au în compunere
un organism de standardizare pentru fiecare țară membră la care pot participa și principalele
corporații.

ISO cooperează strâns cu Comisia Electrotehnică Internațională (IEC), care este responsabilă
pentru standardizarea echipamentelor electrice și electronice.
Standardele ISO sunt adoptate, traduse și difuzate în România de ASRO - Asociația de
Standardizare din România (fostul IRS) care participă prin specialiști în cadrul comitetelor
tehnice internaționale ale ISO.

ISO este sigla pentru „International Organization for Standardization”. Deși acest cuvânt
este un acronim, el derivă și de la termenul grecesc „ισιος”, care înseamnă egal, izotonic,
izomorf, izobare, izotop,[necesită  citare] etc. Dacă ar fi fost doar un simplu acronim atunci ar fi fost:
OIS în română, IOS în engleză, OIN în franceză, fondatorii însă au ales ISO ca abreviere
universală.

Standardele ISO sunt numerotate, și au un format de tipul: "ISO 99999:yyyy: Titlul", unde
"99999" este numărul standardului, "yyyy" este anul publicării, și "Titlul" descrie obiectul. De
exemplu, familia de standarde ISO 9000 este formată intr-o serie de standarde referitoare la
sistemul de management al calității, care urmăresc asigurarea satisfacției clienților si
obținerea de produse și servicii conforme.

Detalii[modificare | modificare sursă]

Standardizarea reprezintă o activitate organizată, de limitare la un minimum rațional necesar a

varietății produselor și mărcilor de materiale necesare fabricării acestora, prin elaborarea de
noi standarde și revizuirea lor. Prin standarde se realizează următoarele: Se asigură în mod
unitar și general ridicarea calității produselor la nivelul celor mai bune realizări pe plan
național și mondial;

Codex Alimentarius este de exemplu o colecție de standarde alimentare adoptate la nivel

internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea
practicilor corecte în comerțul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate
alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude și pentru distribuția către consumator,
prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide,
factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de analiză și prelevare. În realitate,
Codex Alimentarius intenționează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul
sănătății cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot
ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puțin un potențial concurent pentru industria
chimiei farmaceutice.
Definiția unui standard[modificare | modificare sursă]

Ghidul ISO/CEI 2: 1996 definește standardul ca fiind un document, stabilit prin consens și
aprobat de către un organism recunoscut, care asigură, pentru uz comun și repetat, reguli, linii
directoare sau caracteristici pentru activități sau rezultatelor lor, cu scopul de a se obține
gradul optim de ordine într-un anumit context.

Conținutul unui standard[modificare | modificare sursă]

Standardele variază după caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe discipline:
începând cu toate aspectele tehnice, economice și sociale ale activității umane și încheind cu
toate disciplinele de bază cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc. • Sunt coerente și
consecvente : standardele sunt elaborate de către comitetele tehnice care sunt coordonate de
către un organism specializat și asigură depășirea barierelor dintre diferitele domenii de
activitate și diferite politici comerciale; • Rezultă din participare : standardele reflectă
rezultatele activității desfășurate în comun ce implică toate părțile competente și sunt validate
prin consens pentru a reprezenta toate interesele relevante: producători, utilizatori,
laboratoare, autorități, consumatori etc. • Sunt procese active : standardele se bazează pe
experiența reală și conduc la rezultate materiale în practică (produse – atât bunurile, cât și
serviciile, metodele de încercare etc.); ele stabilesc un compromis între cele mai ridicate
nivele de progres și constrângerile economice ale timpului; • Sunt actualizate : standardele
sunt revizuite periodic sau după cum dictează circumstanțele pentru a le asigura actualitatea
și, de aceea, evoluează împreună cu progresul social și tehnologic; • Au statut de referințe în
contracte comerciale și în instanță în cazul unei dispute; • Au recunoaștere națională sau
internațională : standardele sunt documente care sunt recunoscute ca valabile la nivel național,
regional sau internațional, după caz; • Sunt disponibile pentru oricine : standardele pot fi
consultate și achiziționate fără restricție. Ca regulă generală, standardele nu sunt obligatorii,
acestea având o aplicare voluntară. În anumite cazuri, implementarea poate fi obligatorie
(cum ar fi în domeniile legate de securitate, instalații electrice sau în contracte publice).

Rolul standardelor[modificare  | modificare sursă]

Un standard reprezintă un nivel de experiență și tehnologie care face ca prezența industriei în

elaborarea sa să fie indispensabilă. Acesta este un document de referință folosit, în special, în
contextul contractelor publice sau în cadrul comerțului internațional, pe care se bazează
majoritatea contractelor comerciale. Standardele sunt folosite de către industriași ca și
referință indiscutabilă ce simplifică și clarifică relațiile comerciale dintre partenerii
economici. Standardele sunt documente care se folosesc din ce în ce mai mult în
jurisprudență. Pentru factorii economici, standardele sunt: • Un factor de raționalizare a
producției : standardul face posibilă stăpânirea caracteristicilor tehnice, pentru a satisface
clientul, pentru a valida metodele de fabricație, pentru creșterea productivității, dând un
sentiment de securitate operatorilor și instalatorilor; • Un factor de clarificare a tranzacțiilor :
în fața unei oferte supraaglomerate de produse sau servicii, care pot avea valori practice
extrem de diferite, existența sistemelor de referință facilitează o mai bună evaluare a ofertelor
și reducerea incertitudinilor, ajută la definirea necesităților, optimizează relațiile cu furnizorii,
elimină necesitatea unor încercări suplimentare; • Un factor de inovare și dezvoltare a
produselor : participarea la activitatea de standardizare favorizează anticiparea și prin aceasta
asigură progresul simultan al produselor. Standardele au un rol favorabil în inovare datorită
transferului de cunoștințe; • Un factor de transfer al noilor tehnologii : standardizarea
facilitează și accelerează transferul de tehnologie în domeniile care sunt esențiale atât pentru
companii, cât și pentru persoane fizice (noi materiale, sisteme de informare, biotehnologie,
produse electronice, fabricarea integratelor pentru computere – CIM etc.) • Un factor pentru
selectarea strategică a companiilor : participarea la standardizare înseamnă introducerea
soluțiilor adaptate la competența unei companii și echiparea acelei companii pentru a putea
concura într-un mediu economic competitiv. Asta înseamnă să acționezi în spiritul
standardizării, nu să suporți costurile.

Tipuri de standarde[modificare | modificare sursă]

Se pot menționa patru tipuri mari de standarde: Standarde de prescripții fundamentale care se
referă la terminologie, metrologie, convenții, semne și simboluri etc.

 Standarde pentru metode de încercare și pentru analiză care măsoară caracteristicile;

 Standarde care definesc caracteristicile unui produs (standard de produs) sau a unei
specificații pentru un serviciu (standarde pentru activități de servicii) și pragurile de
performanță ce trebuie atinse (utilizare adecvată, interfața și interschimbabilitatea,
sănătate, securitate, protecția mediului, contracte standard, documentația ce însoțește
produsele sau serviciile etc.);
 Standarde de organizație care se referă la descrierea funcțiilor unei companii și la
relațiile dintre acestea, cât și la structurarea activităților (managementul și asigurarea
calității, mentenanța, analizele de valoare, logistica, managementul calității,
managementul proiectelor sau al sistemelor, managementul producției etc.)
Ciclul de viață[modificare | modificare sursă]

În general, un standard cuprinde șapte etape majore: Identificarea necesităților partenerilor :

analiza pe sector a gradului de adecvare și a fezabilității tehnico-economice a activității
normative pe baza a două întrebări hotărâtoare: Standardul va asigura „un plus” tehnic și economic
în sector? Există și sunt disponibile cunoștințele necesare pentru elaborarea unui standard?
Programarea colectivă: strategie de gândire pe baza necesităților identificate și a priorităților definite
de către toți partenerii, apoi luarea deciziei de a se introduce în programul de lucru al organizației
implicate; Elaborarea proiectului de standard de către părțile interesate, reprezentate de experți
(inclusiv producători, distribuitori, utilizatori, consumatori, administrație, laboratoare etc., după caz),
lucrând împreună în cadrul comitetelor tehnice; Consensulexperților privind proiectul de standard;
Validarea : consultare la nivel internațional și/sau național, după caz, sub forma unei anchete publice,
ce implică toți partenerii economici pentru a avea asigurarea că proiectul de standard este conform
interesului general și nu ridică alte obiecții majore. Finalizarea textului proiectului de standard;
Aprobarea textului pentru a fi publicat ca standard; Revizuirea : aplicarea tuturor standardelor
reprezintă obiectul unei evaluări efectuate în mod regulat de către organismul de standardizare în ceea
ce privește relevanța, ceea ce face posibilă detectarea la timp a unui standard ce trebuie adaptat la alte
necesități. După revizuire, un standard poate fi confirmat fără schimbări, poate merge în continuare la
revizuire sau poate fi anulat.

Dreptul de autor și dreptul de utilizare[modificare | modificare sursă]

Standarde naționale: Standardul este o operă colectivă. Includerea unui standard național în programul
național de standardizare și elaborarea acestuia se face sub autoritatea organismului național de
standardizare, care îl și publică. Prin urmare, standardul național este o operă protejată încă din faza de
proiect, dreptul de autor aparținând organismului național de standardizare. Standarde internaționale:
Din faza de proiect în cadrul comitetului tehnic, standardele internaționale sunt protejate prin drept de
autor, aparținând organismelor internaționale de standardizare (ISO, CEI). Exploatarea drepturilor de
autor este în mod automat transferată către organismele naționale de standardizare, membre ale ISO și
CEI, pentru elaborarea standardelor naționale. Organismul național de standardizare este obligat să ia
toate măsurile care se impun pentru a asigura protecția proprietății intelectuale a ISO și CEI pe
teritoriul național. Fiecare proiect de standard internațional și fiecare standard internațional publicat
poartă mențiunea de exploatare a drepturilor de autor, constând în simbolul internațional al dreptului
de autor, numele editorului și anul publicării. Reproducerea standardelor Standardul nu poate fi copiat,
reprodus electronic sau transmis, în tot sau în parte, sub orice formă și prin orice mijloace, electronic
sau mecanic, inclusiv prin fotocopiere și microfilm, fără acordul scris al organismului național sau
internațional de standardizare în cauză, decât dacă nu este prevăzut altfel. Utilizarea rețelelor publice,
inclusiv a Internetului La toate nivelele – național, regional sau internațional – organismul național de
standardizare trebuie consultat în prealabil în cazul deschiderii unei rețele electronice publice sau
private (Internet, Intranet sau ceva similar) destinate diseminării, transmiterii sau schimburilor de texte
sau părți ale textelor standardelor, în cadrul sau în afara activității de standardizare. Indiferent de
situație, există o obligație strictă de a urmări recomandările organismului internațional și național de
standardizare în cauză ori de câte ori sunt utilizate rețele publice sau private.

Standardizarea[modificare | modificare sursă]

Rolul standardizării[modificare | modificare sursă]

Standardizarea este recunoscută astăzi ca fiind disciplina esențială pentru toți agenții economici, care
trebuie să depună eforturi pentru cunoașterea motivațiilor și a implicațiilor acesteia. Acum 20 de ani
standardizarea era un domeniu rezervat doar câtorva specialiști. Astăzi, companiile au preluat
standardizarea ca un element tehnic și comercial major. Ele conștientizează faptul că trebuie să joace
un rol activ în acest domeniu sau să fie gata să accepte standardizarea care se desfășoară fără
contribuția lor sau fără luarea în considerare a intereselor lor. Mai mulți factori au contribuit
la definirea acestei tendințe:

Integrarea economică a Europei[modificare | modificare sursă]

Pașii alerți spre integrarea economică europeană și decizia Comisiei CE de a da standardelor o

valoare decisivă în ceea ce privește libera circulație a mărfurilor și a serviciilor în cadrul
Uniunii au condus la rolul cheie pe care îl joacă instrumentul normativ. Concurența în creștere
și specializarea pe care le determină vor conduce la o dezvoltare majoră a schimburilor în
cadrul Pieței Unice. Aceste schimburi trebuie să se conformeze anumitor reguli. Comisia și-a
limitat rolul prin afirmarea obiectivelor – cerințele esențiale – lăsând agenților economici,
implicați în elaborarea standardelor, posibilitatea de a specifica modalitățile și mijloacele de
atingere a obiectivelor.

Cerința calității[modificare |  modificare sursă]

Apărută în anii ’50, cerința calității a dobândit o importanță crescută și se evidențiază din ce
în ce mai mult ca un factor determinant al competitivității. Dacă astăzi este ușor să compari
prețuri, este mult mai dificil să compari nivele de calitate. Existența unui sistem de calitate de
referință, recunoscut unanim, reprezintă un instrument prețios de clarificare. Acesta este rolul
exact al standardelor.

Evoluția tehnică și tehnologică[modificare | modificare sursă]

Un alt factor pozitiv pentru expansiunea standardizării este apariția noilor tehnici și
tehnologii. Toate tehnicile privind informația, prelucrarea și transmiterea la distanță a acesteia
(prelucrarea datelor, telecomunicațiile, căile de informații etc.) implică stabilirea rețelelor. În
ceea ce privește alte tehnici bazate pe rețele (transmisii electronice), dezvoltarea acestora
depinde de acceptul utilizatorilor în privința regulilor comune care facilitează
interoperabilitatea. Într-o economie a țărilor dezvoltate, aceste tehnici joacă un rol
considerabil, fapt atestat, spre exemplu, de expansiunea ridicată a Electronic Data Interchange
(EDI).

Standardizarea internațională, regională și națională[modificare | modificare sursă]

Standardele se elaborează la nivel internațional, regional și național. Coordonarea activităților

la aceste trei nivele este asigurată prin structuri comune și acorduri de cooperare.
Standardizarea internațională ISO – Organizația Internațională de Standardizare IEC –
Comisia Electrotehnică Internațională ITU – Uniunea Internațională a Telecomunicațiilor
Standardizarea regională Europa CEN – Comitetul European pentru Standardizare CENELEC
– Comitetul European pentru Standardizare în Electrotehnică ETSI – Institutul European
pentru Standardizare în Telecomunicații America COPANT – Comisia de Standardizare
Paname-ricană MERCOSUR – Piața Comună a Sudului Standardizarea națională Fiecare țară
are propriul sistem național de standardizare. Organismele principale sau cele mai
reprezentative sunt membre ale organismelor regionale sau internaționale.

Procesele de standardizare[modificare | modificare sursă]

La nivel național, activitatea de standardizare este condusă de comitetele de standardizare care

pot beneficia de asistență din partea grupurilor de experți. Aceste comitete sau grupuri de
lucru sunt alcătuite din reprezentanți calificați din cadrul cercurilor industriale, institutelor de
cercetare, autorităților publice, consumatorilor sau organismelor de profil. La nivel regional
sau internațional, activitatea este condusă de comitete tehnice pentru ale căror secretariate,
organismele naționale de standardizare își asumă responsabilitatea. Aceste comitete tehnice
sunt create de către consiliile tehnice de management ale organismelor regionale sau
internaționale relevante. Toți membrii naționali au dreptul să fie reprezentați în cadrul
comitetelor internaționale sau regionale pentru fiecare domeniu în parte.

Standardizarea și OMC (Organizația Mondială a Comerțului)[modificare | modificare

sursă]

Ultimele negocieri ale GATT (Acordul General asupra Tarifelor și Comerțului), Runda
Uruguay, au avut ca rezultat înființarea OMC, care a fost înființat pe data de 1 ianuarie 1995.
La data de 5 februarie 2003 existau 145 de membri și observatori. Acordul privind Barierele
Tehnice în Calea Comerțului (WTO TBT) este unul dintre cele 29 de texte juridice
individuale ale Acordului OMC care obligă membrii să asigure faptul că reglementările
tehnice, standardele voluntare și procedurile de evaluare a conformității nu creează obstacole
inutile în calea comerțului. Anexa 3 a Acordului TBT este Codul de Bună Practică pentru
Pregătirea, Adoptarea și Aplicarea Standardelor. Prin acceptarea Acordului TBT, membrii
OMC sunt de acord să asigure faptul că guvernele și organismele de standardizare ale țărilor
lor acceptă și respectă acest Cod de Bună Practică și acceptă și să ia măsuri rezonabile pentru
ca și guvernele locale, organismele neguvernamentale și organismele regionale de
standardizare fac același lucru. Codul este, de aceea, deschis pentru a fi acceptat de către toate
aceste organisme. Acordul TBT recunoaște contribuția importantă pe care standardele
internaționale și sistemele de evaluarea conformității o pot aduce la îmbunătățirea eficienței
producției și la facilitarea comerțului internațional. Codul de Bună Practică menționează că
organismele de standardizare ar trebui să folosească, integral sau parțial, în cazul în care
există standardele internaționale sau finalizarea lor este iminentă, ca bază pentru standardele
pe care le elaborează. De asemenea, acesta are ca scop armonizarea standardelor, cât mai mult
posibil, încurajând toate organismele de standardizare să utilizeze la maximum resursele
disponibile în pregătirea standardelor internaționale prin intermediul organismelor
internaționale de standardizare. În contextul transparenței, Codul cere ca organismele de
standardizare care au acceptat condițiile sale să notifice acest lucru la Centrul de Informare
ISO/CEI cu sediul la Secretariatul Central ISO de la Geneva, fie direct sau prin intermediul
membrului ISONET național/internațional relevant (rețeaua de Informare ISO). Informațiile
de contact pentru toți membrii ISONET sunt prezentate în ISONET Directory. Cel puțin o
dată la șase luni, organismele de standardizare trebuie să publice programele lor de
standardizare și să notifice existența lor la Centrul de Informare ISO/CEI. Alte prevederi
importante se referă la pregătirea, adoptarea și aplicarea standardelor. WTO TBT Standards
Code Directory enumeră organismele de standardizare care au notificat acceptarea Codului de
Bună Practică pentru Pregătirea, Adoptarea și Aplicarea Standardelor, WTO TBT. Acest
index mai conține adresele acestor organisme de standardizare și informare privitor la
disponibilitatea programelor lor de lucru. Acesta se publică anual.

Standarde pentru sisteme de management[modificare | modificare sursă]

În ultimii ani s-a putut constata dezvoltarea și aplicarea a ceea ce se cunoaște sub numele de
„standarde generice pentru sisteme de management”, în care „generic” înseamnă că cerințele
din standarde se pot aplica în orice organizație, indiferent de produsele pe care le fabrică (sau
de faptul că „produsul” este, de fapt, un serviciu) iar sisteme de management se referă la ceea
ce face organizația pentru a-și organiza procesele. Două dintre cele mai cunoscute serii de
standarde internaționale ce intră în această categorie sunt aproape sigur seria ISO 9000 pentru
managementul sistemelor calității și seria ISO 14000 pentru sistemele de managementul
mediului. O gamă largă de informații și asistență legate de aceste standarde și aplicarea lor
este disponibilă la membrii ISO, dintre care mulți oferă informații detaliate prin intermediul
site-urilor lor și pe site-ul ISO.

Certificarea conformității cu standardele și asigurarea calității[modificare | modificare sursă]

Certificare[modificare | modificare sursă]

Definiția certificării[modificare  | modificare sursă]

Certificarea este o procedură prin care o terță parte dă asigurarea scrisă că un produs, proces
sau serviciu este în conformitate cu cerințele specificate. (Definiție: Ghidul 2 ISO/CEI: 1996).
Acesta este diferit de alte sisteme de dovedire a conformității, cum ar fi declarațiile
furnizorului, rapoartele laboratoarelor de încercări sau rapoartele organismelor de inspecție.
Certificarea se bazează pe rezultatele încercărilor, inspecțiilor și auditurilor și dau încredere
clientului în ceea ce privește intervenția sistematică a unei terțe părți competente.

Rolul certificării[modificare | modificare sursă]

Certificarea este un avantaj, atât pentru producător, cât și pentru cel care achiziționează,
consumator sau distribuitor. Aceasta adaugă o valoare incontestabilă produsului sau
serviciului care poartă marca sa comercială. Pentru producător sau pentru cel care furnizează
servicii, această valorifică bunurile sau serviciile, deschide piețele și simplifică relațiile.
Pentru utilizator, ea furnizează asigurarea că produsul achiziționat îndeplinește caracteristicile
definite sau că procesele organizației îndeplinesc cerințele specificate. Anumite mărci de
certificare a produsului pot reprezenta asigurarea securității și calității. Certificarea facilitează
diferențierea produselor sau serviciilor aparent identice; aceasta oferă tuturor posibilitatea
unui apel în cazul nemulțumirii.

Tipuri de certificare[modificare | modificare sursă]

Certificarea produsului atestă faptul că acesta este în conformitate cu caracteristicile de

securitate, adecvat utilizării și/sau interschimbabilității definite în standarde și în specificațiile
suplimentare standardelor, atunci când acestea sunt cerute de către piață. Certificarea
organizației demonstrează conformitatea calității, de exemplu, a unei organizații sau a
sistemului său de management de mediu cu modelul relevant din seriile de standarde
privitoare la sistemele de management ISO 9000 sau ISO 14000. Diferitele sisteme de
referință nu sunt legate de nivelul de performanță a produsului.

Laboratoarele de încercări acreditate[modificare | modificare sursă]

Producătorii pot avea nevoie de sprijinul tehnic al laboratoarelor de încercări independente,

fie pentru dezvoltarea unor produse noi, fie în etapa de marketing și export. Multe țări
industrializate au făcut eforturi substanțiale pentru a dezvolta rețele de laboratoare care
furnizează asigurarea calității serviciilor de încercare (în special în termeni legați de calitatea
rezultatelor pe care își bazează deciziile). La nivel internațional, această activitate se
încadrează în domeniul de aplicare al International Laboratory Accreditation (ILAC). Unul
dintre obiectivele acestei coordonări este de a asigura companiilor un acces îmbunătățit la
serviciile acestor laboratoare care vor acoperi cel mai probabil, necesitățile acestora legate de
încercare și vor optimiza utilizarea acestor mijloace. La nivel național, există un număr de
rețele de laboratoare. Organismele naționale de standardizare pot fi contactate pentru
informații privind țările lor.

Accesul la standarde și la serviciile de standardizare[modificare | modificare sursă]

Fiecare organism național de standardizare își administrează propria colecție de standarde și

are acces la colecțiile altor instituții. Acesta face disponibilă colecția pentru agenții economici
și oferă o gamă de servicii. Acestea pot include: • Instrumente și servicii de informare gratuite
pentru identificarea standardelor sau pentru anunțarea standardelor noi: cataloage, reviste
informative, servere web etc; • Servicii contra cost pentru accesul la textele normative în
diferite formate: Abonamente, format hârtie, CD-ROM, online; • Serviciile de notificare sau
abonare pentru informații actualizate; • Asistență tehnică, incluzând exportatorii. Membrii
WSSN Pentru a facilita accesul la informațiile despre standarde și servicii, WSSN menține
legături directe cu site-urile organizațiilor din următoarele categorii: ISO, CEI, ITU • Alte
organisme internaționale de standardizare • Alte organizații internaționale/regionale cu
activități conexe • Organismele regionale de standardizare • Membrii naționali ai ISO și CEI
De asemenea, se furnizează o listă în ordine geografică a site-urilor de mai sus după țară sau
după regiune. În schimb, membrii naționali ai ISO și CEI păstrează legătura cu organizațiile
naționale similare și, când este cazul, rețelele naționale în domeniul standardizării, cum ar fi
NSSN (o sursă de informații din Statele Unite, pentru standardele regionale și internaționale,
care se poate accesa prin site-ul ANSI – Institutul Național de Standardizare din America),
SISC (Serviciul Informații Standarde, Canada, care se poate accesa prin site-ul SCC –
Consiliul Standardizării din Canada) etc. Indexul structurat al WSSN asigură un mijloc de
accesare facilă a paginilor specifice ale site-urilor membrilor WSSN, cum ar fi informațiile de
contact, cataloage etc. Nemembrii WSSN Informațiile despre organizații care intră în
categoriile de mai sus și care nu au site-uri se pot obține după cum urmează: • Organisme
internaționale de standardizare – ISO/CEI: Nomenclatorul organismelor internaționale de
standardizare conține informații despre 45 de organisme internaționale • Membrii naționali ai
ISO • Comitete naționale CEI Alte surse de informații ISONET: centrele de informare ale
unui număr de organisme naționale de standardizare, organisme regionale de standardizare și
organisme internaționale de standardizare cooperează în cadrul ISONET, Rețeaua de
Informare ISO. ISONET este un acord între organismele de standardizare pentru a combina
eforturile lor în vederea obținerii informațiilor despre standarde, reglementări tehnice și alte
aspecte aferente, care să fie disponibile rapid, de ori de câte ori este necesar. Membrii
ISONET sunt de acord să își împărtășească experiența și să facă schimb de informații între ei,
facilitând transferul informațiilor despre standardele și reglementările naționale străine ce se
pot obține prin intermediul unui membru local al ISONET. Informațiile de contact pentru
membrii ISONET și informațiile privind serviciile pe care le furnizează aceștia sunt
prezentate în Nomenclatorul ISONET. Punctele de informare OMC TBT și OMC SPS Aceste
acorduri ale OMC prevăd înființarea punctelor naționale de informare pentru a furniza
informații și asistență privind reglementările tehnice relevante, standardele și procedurile de
evaluare a conformității. Pentru țările în care există un membru ISONET, informațiile de
contact pentru punctele naționale de informare OMC TBT și OMC SPS relevante sunt incluse
în nomenclatorul ISONET. Listele complete ale punctelor naționale de informare OMC TBT
și OMC SPS sunt administrate de către OMC. Listele sunt, de asemenea, disponibile și în
Nomenclatorul ISONET. Servicii de informare gratuite sau contra cost? În funcție de tipul de
informații dorite, răspunsul furnizat poate fi gratuit sau poate intra în cadrul serviciilor contra
cost. Ca regulă, informațiile privind standardizarea și sistemele de certificare, identificarea
informațiilor privind standardele, produsele și serviciile oferite de către fiecare membru al
WSSN vor fi gratuite. În mod similar, catalogul serviciilor membrilor WSSN, ce permite
identificarea referințelor la standardele în vigoare în fiecare țară și a documentelor prin care se
comandă un serviciu, va fi, de asemenea, oferite gratuit. Publicațiile organismelor de
standardizare (standarde, manuale, cataloage pe hârtie etc.) sunt contra cost și fiecare
organism are propriile sale tarife. Serviciile de documentare (bazele de date, serviciul de
supraveghere a normativelor – format de hârtie, sau electronic – și servicii online, servicii
care adaugă valoare) vor fi, de asemenea, contra cost.

Standardizarea si rolul acesteia in realizarea si comercializarea

marfurilor DEFINITIE

Standardizarea reprezinta activitatea de elaborare si implementare a unor documente de

referinta (standarde), continand solutii ale problemelor tehnice si comerciale, referitoare la
procese si la rezultatele acestora, care au un caracter repetitiv in relatiile dintre parteneri
economici, stiintifici, tehnici si sociali.

SCOP

Scopul  principal al standardizarii il reprezinta facilitarea desfasurarii normale a

activitatilor in toate domeniile economiei, atat pe plan national, cat si la nivel regional si
international.

Obiectivele generale ale standardizarii

Principalele obiective ale standardizarii pot fi considerate urmatoarele:

1) rationalizarea economica;

2) asigurarea si imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor, in corelatie cu protectia

consumatorului si a mediului inconjurator;

Pause

Unmute

Loaded: 39.72%

Fullscreen

3) facilitarea schimbului de marfuri si de informatii tehnico-stiintifice.

Tipuri de standarde

Dupa continutul lor, standardele se clasifica in urmatoarele categorii:- standarde de

baza, care au o aplicare generala sau care contin prevederi generale pentru un anumit
domeniu;- standarde de terminologie care stabilesc termenii utilizati intr-un anumit domeniu;-
standarde de incercari care descriu metode de incercare, insotite, uneori, si de alte prevederi
referitoare la aceste incercari, cum ar fi: esantionarea, utilizarea metodelor statistice, ordinea
in care sunt efectuate incercarile;- standarde de produse, care specifica cerintele pe care
trebuie sa le indeplineasca un produs sau o grupa de produse pentru a asigura aptitudinea de
utilizare a acestora;- standarde de procese care specifica cerintele pe care trebuie sa le
indeplineasca procesele, pentru a asigura aptitudinea de utilizare a acestora;- standarde
pentru servicii, care specifica cerintele referitoare la servicii, pentru asigurarea aptitudinii de
utilizare a acestora;- standarde de interfata  care specifica cerinte referitoare la
compatibilitatea produselor sau a sistemelor in punctele lor de legatura;- standarde  de
date  care trebuie furnizate (de catre producator sau beneficiar), continand o lista de
caracteristici ale caror valori vor fi indicate pentru descrierea unui produs, proces sau serviciu.

In functie de nivelul de standardizare, standardele sunt:

- standarde de firma, adoptate de persoane juridice cum sunt societatile comerciale sau
regiile autonome;

- standarde profesionale, adoptate de organizatii profesionale legale, pentru anumite

domenii de activitate;

- standarde nationale, adoptate de catre un organism national de standardizare;

- standarde regionale, adoptate de catre o organizatie regionala de standardizare (de

exemplu standardele europene);

- standarde internationale, adoptate de catre o organizatie internationala de

standardizare (de exemplu standardele ISO).

Standardizarea nationala

Organizarea activitatii de standardizare la nivelul unei tari, se face prin crearea unui
cadru institutional corespunzator

Organismul national de standardizare poate fi guvernamental sau neguvernamental.

 Standardizarea la nivel national este orientata de Comisia Nationala de Standarde,
Metrologie si Calitate, iar ca institutii specializate functioneaza:

Asociatia de Standardizare din Romania – ASRO

Biroul Roman de Metrologie Legala – BRML

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor - ANPC

ASRO  Este o asociatie, persoana juridica romana de drept privat, de interes public, fara
scop lucrativ, neguvernamentala si apolitica constituita ca organism national de
standardizare in baza prevederilor  OG 39/98  Legii 177/2005 si a Legii nr.355/2002,
recunoscuta ca organism national de standardizare prin HG 985/2004
ASRO este membru cu drepturi depline CEN - Comitetul European de
Standardizare (01.01.2006) si membru cu drepturi depline CENELEC - Comitetul European
pentru Standardizare in domeniul Electrotehnicii (01.02.2006)
ASRO este membru al ISO - Organizatia Internationala de Standardizare(1950)
si CEI  - Comisia Electrotehnica Internationala (1920)
ASRO este membru observator al ETSI - Institutul European de Standardizare in
domeniul Telecomunicatiilor (2005)
Principalele atributii:
Stabilirea principiilor si metodologiei standardizarii nationale
Elaborarea si aprobarea standardelor nationale si participarea la activitatea de
standardizare europeana si internationala
Gestionarea fondului documentar de standarde si publicatii din domeniul
standardizarii nationale si internationale
Asigurarea informarii publice in domeniul standardizarii nationale
Editarea, publicarea si difuzarea standardelor si a publicatiilor standardizarii
Reprezinta ISO si CEI in Romania si apara drepturile de autor asupra standardelor
internationale adoptate
Oferirea de produse si servicii utilizatorilor de standarde in scopul satisfacerii
necesitatilor acestora
Promovarea respectarii dreptului de copyright asupra standardelor europene
adoptate
ASRO acorda la cerere marcile nationale de conformitate SR (conformitatea cu
standardele romane de produs) si SR-S (conformitatea cu standardele romane de securitate)
 In Romania se elaboreaza urmatoarele categorii de standarde:

• standarde nationale - se identifica prin aplicarea siglei SR, care semnifica „standard
roman’’;

• standarde profesionale  - se aplica in anumite domenii de activitate, in cadrul

organizatiilor profesionale, legal constituite, care le-a elaborat;

• standarde de firma - se aplica de regii autonome, societati comerciale si alte

persoane juridice, care le-au elaborat.

Importanta standardelor  in Romania. Avantajele utilizarii standardelor

O data cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, agentii economici din Romania

au cunoscut nu doar beneficiile implicite ale liberei circulatii a marfurilor pe piata UE, din
care Romania este parte, dar se confrunta si cu concurenta mult mai dura determinata de
aceasta.

Avantajele care decurg din utilizarea standardelor sunt urmatoarele: eliminarea

barierelor tehnice din calea comertului; sustinerea legislatiei; cresterea competitivitatii in
industrie; faciliteaza schimburile comerciale; asigura dezvoltarea economica; reducerea
costurilor tranzactiilor; o mai buna calitatea a managementului in organizatii.

Consumatorilor, care se asteapta ca serviciile si produsele pe care le cumpara sa fie de

calitate, durabile si usor de folosit, utilizarea standardelor le ofera o serie de avantaje, printre
care: Produse si servicii mai sigure, mai sanatoase, mai ecologice; Produse cu o calitate
sporita si in care se poate avea incredere; Compatibilitate operationala intre produse si o mai
mare consistenta in asigurarea serviciilor; Acces la bunuri si servicii; Costuri mai reduse; O
mai buna informare asupra produsului sau serviciului.

Utilizarea standardelor europene – garantia patrunderii produselor si serviciilor

romanesti pe Piata Unica Europeana

Standardele europene furnizeaza multe dintre raspunsurile la problemele ridicate de comertul

din cadrul Pietei Europene.

Prin adoptarea standardelor europene si armonizarea reglementarilor tehnice, toata

lumea are de castigat. Producatorii, pe deoparte realizeaza economii la cheltuielile de
productie si comercializare, pe de alta parte nu mai trebuie sa-si adapteze produsele si
serviciile la o varietate de reguli. Consumatorii, la randul lor, beneficiaza de o gama larga de
produse care cuprind oferte din intreaga Europa. Aceste produse sunt conforme cu cerintele
de calitate si de securitate recunoscute.
 Utilizarea standardelor creeaza premisele liberei circulatii a produselor si serviciilor,
in concordanta cu prevederile din Programul National de Aderare a Romaniei la Uniunea
Europeana si din Acordul negociat in cadrul Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC),
referitor la barierele tehnice din calea comertului.

Libera circulatie a marfurilor are la baza prevenirea noilor bariere in calea comertului,
recunoasterea mutuala a rezultatelor procedurilor de evaluarea conformitatii in domeniul
reglementat si armonizarea tehnica, accesul la tehnologii si la bunele practici de gestiune.

Recunoasterea mutuala are urmatoarele avantaje:

produsele realizate intr-o tara membra si puse in circulatie legal, pot fi distribuite in
toata comunitatea, atata timp cat aceste produse respecta standardele din domeniu si
corespund unor niveluri minime de protectie,

barierele comerciale care rezulta ca urmare a deosebirilor existente intre

reglementarile juridice ale statelor membre, sunt acceptate daca masurile nationale:
o        sunt necesare pentru a corespunde unor cerinte obligatorii (cum
sunt domeniul sanatatii, protectiei mediului etc.),
o        servesc unui scop legitim care justifica incalcarea principiului
liberei circulatii a marfurilor

Directivele europene au fost transpuse in legislatia romana prin hotarari de guvern, iar
standardele europene armonizate au fost adoptate ca standarde romane. Listele cu aceste
standarde sunt publicate prin ordine ale ministrilor.

Standardele europene armonizate sunt acele standarde care intrunesc urmatoarele

aspecte:

au fost elaborate, revizuite sau analizate in urma unui mandat primit de

organizatiile europene de standardizare de la Comisia Europeana;

au fost publicate in Jurnalul Oficial ca standarde ce confera prezumtia de

conformitate;

definesc cele mai recente descoperiri referitoare la cerintele de securitate;

au utilizare voluntara.

Marcajul CE reprezinta in fapt declaratia producatorului sau a persoanei autorizate ca

produsul este conform cu cerintele de securitate aplicabile din directive si indica faptul ca
produsul a fost supus tuturor procedurilor corespunzatoare de evaluare a conformitatii si ca
acestea au fost efectuate.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa accepte ca produsele care poarta
marcajul de conformitate CE sunt conforme cu directivele in vigoare. In acest sens, statele
membre ale Uniunii Europene nu pot interzice introducerea pe piata sau punerea in functiune
a produselor care poarta marcajul CE.

Standardizarea la nivel european

In scopul asigurarii unei aplicari mai eficiente a standardelor internationale de catre

organismele nationale de standardizare din Europa, pe de o parte, si a armonizarii standardelor
nationale sau pentru elaborarea de standarde noi, pe de alta parte, au fost create organismele
europene de standardizare CEN (Comitetul European de Standardizare), CENELEC
(Comitetul European de Standardizare in Electrotehnica) si ETSI (Institutul European de
Standardizare in Telecomunicatii).

Standardizarea internationala

In contextul economic actual, importanta standardizarii internationale a crescut datorita

sistemelor globale de comunicatii.

Standardele internationale au drept scop facilitarea comertului prin:

- favorizarea obtinerii unor produse de calitate superioara, in conditiile unor preturi

acceptabile;

- asigurarea unui cadru corespunzator pentru protectia vietii, sanatatii si protectia

mediului, diminuarea produselor cu impact ecosanogenetic negativ;

- compatibilitatea sporita si interschimbabilitatea produselor si serviciilor;

- simplificarea produselor, in scopul asigurarii unei mai bune utilizari a acestora;

- asigurarea unei game optime de tipodimensiuni, reducandu-se, astfel, costurile;

- cresterea eficientei distributiei si facilitarea desfasurarii activitatilor de mentenanta

in utilizarea produselor.

Organizatii Internationale de Standardizare

Organizatia Internationala de Standardizare - ISO. favorizeaza dezvoltarea

standardizarii pe plan mondial, in scopul facilitarii schimburilor de produse si servicii intre
tari si pentru dezvoltarea cooperarii in domeniul activitatilor intelectuale, stiintifice, tehnice
si economice”.
 Comisia Electrotehnica Internationala (CEI). Membrii CEI sunt comitetele nationale
din 48 de tari (un comitet pentru fiecare tara), considerate reprezentative pentru sectoarele
interesate.

Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT) are drept scop principal sa

faciliteze armonizarea standardelor din domeniul telecomunicatiilor.

Comisia Codexul Alimentar reprezinta o colectie de standarde alimentare

internationale adaptate si prezentate intr-o maniera uniforma, stabilite in vederea protejarii
sanatatii consumatorilor si asigurarea loialitatii in comertul cu produse alimentare.

Continutul unui standard

Un standard de produs are de obicei urmatoarele capitole:

Capitolul Generalitati – cuprinde formularea generala a obiectului si domeniului

de aplicare a standardului cu precizarea tipului de produs sau serviciu la care se
refera.

Capitolul Conditii tehnice – este capitolul in care se specifica toate caracteristicile

care individualizeaza produsul: masa, forma, dimensiuni, proprietati fizice si
chimice.

Capitolul Reguli pentru verificarea calitatii – reglementeaza procedurile de

apreciere a calitatii loturilor de produse in vederea stabilirii conditiilor de
acceptare sau respingere.

Capitolul Metode de verificare – precizeaza modul efectiv de efectuare a

verificarilor, metodele de stabilirea indicatorilor de calitate pentru fiecare
caracteristica ce este ceruta a fi apreciata prin regulile de verificare.

Capitolul Ambalarea, marcarea, depozitarea, transportul si documente – stabileste

conditiile in care calitatea este conservata si asigurata pe tot parcursul
circuitului economic.

Standardele variaza ca si caracter, subiect sau volum. Acestea includ mai multe

discipline: incepand cu toate aspectele tehnice, economice si sociale ale activitatii umane si
incheind cu toate disciplinele de baza cum ar fi limbajul, matematica, fizica etc.

Importanta standardelor

Pentru afaceri, prin utilizarea standardelor furnizorii isi pot baza dezvoltarea

produselor si serviciile lor pe specificatii care au o acceptare internationala in sectoarele lor.
Utilizatorii de standarde nationale sunt competitivi pe pietele nationale iar celor care
utilizeaza standarde europene si internationale li se deschid pietele europene, respectiv
internationale.
 Pentru clienti, acestia au posibilitatea de a alege din diverse oferte si de a beneficia
astfel de efectele competitiei dintre furnizori.
Pentru guverne, standardele furnizeaza baze tehnologice si stiintifice pentru legislatia
referitoare la sanatate, securitate si mediu.
Pentru autoritati - standardele internationale sunt mijloace tehnice prin care
acordurile politice comerciale pot fi puse in practica.
Consumatorilor, conformitatea produselor si serviciilor cu standardele, le da incredere
asupra calitatii, securitatii si fiabilitatii acestora.
Pentru tarile slab dezvoltate, - standardele internationale dau tarilor slab dezvoltate o
baza pentru luarea unor decizii corecte cand investesc resurse reduse; in acest mod, se evita
cheltuielile mari.
In fond, pentru toata lumea utilizarea standardelor contribuie la cresterea calitatii
vietii in general prin asigurarea ca transportul, masinile, sculele, alimentele si alte produse
utilizate sunt mai sigure. De asemenea, utilizarea standardelor referitoare la calitatea aerului,
apei si solului si la emisiile de gaze si radiatii poate contribui la eforturile de conservare a
mediului.
STANDARDELE ISO 9000 Schema generala de aplicare a standardelor ISO 9000

Activitatile intreprinderii sunt impartite intr-o retea de procese. Intreprinderea trebuie sa

identifice, sa organizeze si sa administreze reteaua sa de procese si interfetele lor astfel incat
sa poata obtine si imbunatati permanent calitatea produselor. Fiecare proces are intrari si iesiri
si implica persoane si/sau ale resurse. Procesul este o transformare care adauga valoare.

https://www.creeaza.com/afaceri/comert/merceologie/Standardizarea-si-rolul-aceste594.php

Standardizarea reprezintă un factor important în ceea ce priveşte competitivitatea

întreprinderilor la nivel naţional, regional şi mondial. Standardele îşi fac simţită prezenţa în
mai toate sectoarele economice, fiind instrumente suport pentru domenii importante, precum
utilizarea durabilă a resurselor, siguranţa şi calitatea produselor, tehnologia informaţiei şi
comunicaţiilor, energia şi, nu în ultimul rând, inovarea.
Actuala economie globalizată a împins standardizarea în centrul atenţiei, făcând-o să devină
dezirabilă şi necesară datorită principalei sale caracteristici, de instrument care intensifică
comerțul şi încurajează inovarea.
Educaţia despre standardizare este necesară, în principal, dar nu numai, pentru generaţiile
viitoare de ingineri, antreprenori, manageri, juriști, economiști, biologi și medici, aceştia
având nevoie atât de familiarizarea cu modul de utilizare al standardelor, cât şi cu
posibilităţile şi oportunităţile pe care le pot specula prin participarea la procesul de
standardizare.
Odată realizat acest lucru şi prin includerea standardizării încă de la început în proiectele sau
afacerile lor, toate avantajele pe care standardizarea le poate oferi, îşi vor face simțită
prezența.

Educaţia despre standardizare se referă, mai exact, la educarea elevilor și a studenţilor în

cadrul curriculumului adresat lor, dar și la învățământul formal profesional, adresat
directorilor executivi, managerilor, angajaţilor din sfera marketingului sau a aprovizionării.
Cursurile dedicate formării profesionale pot include utilizările şi beneficiile standardelor,
importanţa strategică a standardizării pentru afaceri şi competitivitate, în special la nivel
european. 
Mai mult, trebuie ținut cont și de faptul că  modul de implementare al standardelor în business
şi modul de manifestare al cercetării și inovării în industrie influenţează conţinutul viitoarelor
standarde.

În România, deși învățământul universitar are un nivel calitativ ridicat, noţiunile

fundamentale despre standardizare – parte importantă a activităţilor economice (tehnice şi
sociale) – nu au ajuns la nivelul altor ţări cu vechime în acest domeniu.
Cu toate acestea, decalajul existent se poate recupera într-un timp relativ scurt. În primul rând,
printr-o politică la nivel naţional și regional și prin cooperarea activă dintre guvern, industrie,
organismul naţional de standardizare şi instituţiile de învățământ.

Implementarea unui curriculum referitor la standarde și procesul de standardizare la nivel

naţional ar putea facilita în mod semnificativ diseminarea informaţiilor şi le poate servi
specialiștilor în domeniile în care activează sau în cele în care vor dori să activeze.

Spre exemplu, standardele tehnice sprijină compatibilitatea şi interoperabilitatea dintre

multiplele entităţi economice existente pe piaţă. Cu toate acestea, în România nu există încă
un curriculum care să includă studierea procesului de standardizare şi a standardelor şi rareori
li se recomandă studenţilor să creeze soluţii bazate pe standarde.
Acest lucru reprezintă un impediment în adoptarea noilor tehnologii, din cauza faptului că
proaspeţii absolvenţi vor avea cel mai probabil dificultăţi în utilizarea standardelor cu care vor
intra în contact la primul loc de muncă.

ASRO – Organismul Național de Standardizare, recunoaște nevoia studenţilor de a lucra

cu standardele înainte de absolvire. Activităţile de cercetare, alături de proiectele industriale
în care aplicarea de noi tehnologii standardizate este în prim plan, se pot combina cu
proiectele studenţilor, ducând la acumularea de experienţă practică în analizarea şi aplicarea
standardelor în diverse domenii.
Drept rezultat, studenții obțin o experienţă valoroasă pentru viitoarele lor cariere, iar cadrul
academic reprezintă un mediu sigur pentru testarea şi îmbunătăţirea noilor standarde. Acestea
pot conduce către o industrie cu aprofundate cunoştinţe despre standarde şi tehnologii care pot
fi racordate la propriile interese economice, nevoi şi preocupări. Dezvoltarea economiei
româneşti se va putea realiza astfel într-un ritm alert.

În acest sens, ASRO – Organismul Naţional de Standardizare, în colaborare cu Comisia

Europeană, prin DG GROW – Direcția Generală pentru Piața Internă, Industrie,
Antreprenoriat și IMM-uri, şi Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de
Business, a organizat pe data de 10 mai Workshopul „Educaţie despre Standardizare”.
Invitaţia a fost adresată reprezentanţilor tuturor universităţilor din România.
Workshopul Educație despre Standardizare
În urma discuțiilor de la masa rotundă din finalul evenimentului, s-a constatat nevoia de
informare a cetăţenilor despre activitatea de standardizare, avantajele sale și limitele în care
aceasta acţionează. Informarea conduce către legitimarea utilizării standardelor, iar mediul
universitar reprezintă unul dintre cele mai importante cadre responsabile cu diseminarea
informațiilor despre această activitate și despre standarde.
La rândul lor, universitățile pot organiza prin diverse colaborări, școli de vară/iarnă la nivel
european, aducând laolaltă atât tinerii interesați de această activitate, cât și cunoștințele
necesare pentru o înțelegere mai bună a domeniului standardizării.

Studenții de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați împreună cu

Prof.univ.dr.ing. Lorena Deleanu
În ceea ce priveşte România în mod direct, cadrele universitare au remarcat nevoia implicării
Ministerului Educaţiei prin permiterea unei mai mari flexibilităţii în adaptarea prelegerilor
academice la nevoile ţării şi ale industriei, întrucât creşterea conştientizării studenţilor
referitoare la standarde, precum şi impactul acestora, transcende dimensiunea tehnică a
standardelor.
De asemenea, cadrele universitare cer sprijinul universităţilor şi al ministerului pentru a utiliza
standardele în scopuri didactice.

În acest context, ASRO a încheiat un Acord de colaborare cu Universitatea „Dunărea de

Jos” din Galați (UGAL) în vederea traducerii în limba română a 22 de standarde europene și
internaționale, care aparțin comitetului tehnic național de standardizare ASRO/CT 108.
UGAL va pune la dispoziția ASRO o traducere tehnică de specialitate în limba română a
standardelor, iar ASRO va desfășura activitățile specifice adoptării acestora.
Masteranzii din anul I de la Facultatea de Inginerie, Modelare și Simulare în Ingineria
Mecanică în cadrul cursului „Norme și Standardizare”, au avut ca temă traducerea unor
pagini dintr-un standard de interes.
De asemenea, la nivelul ASRO a luat ființă un Grup de lucru destinat ”Educației în
standardizare” care a avut prima întâlnire în anul 2017. Cu această ocazie au fost propuse
câteva module de curriculum pentru învățământul universitar (pentru învățământul tehnic,
economic, medical), dar și pentru învățământul liceal, în special cel tehnic.

Pentru mai multe informații puteți să vă adresați dnei. Dr. Ing. Speranța Stomff, e-
mail: speranta.stomff@asro.ro, care deține secretariatul acestui Grup de lucru.

6. STANDARDE ȘI REGLEMENTĂRI

Prof. Dr. Simina Elena Tănăsescu

Etica cercetării și deontologia academică au devenit un subiect de studiu în sine și, prin urmare, și obiect de reglementare.

Varietatea, complexitatea și dificultatea problemelor ce pot apărea în aceste zone ale interacțiunilor umane, la care se adaugă
specificitatea și particularitățile proprii domeniilor de cercetare (științe medicale, ale naturii, sociale sau umane) sunt tot atâția
factori care au determinat o anumită rezistență la standardizarea comportamentelor prin reglementare. Într-adevăr, în materie
de etică și deontologie academică standardele ori bunele practici și cutumele sunt preferate normelor scrise și/sau juridice.

Pe de altă parte, subiectivitatea inerentă percepției publice cu privire la ceea ce poate fi considerat acceptabil sau nu în materie 
de etică și deontologie academică face necesară impunerea unor repere pentru conduitele
umane, iar acest lucru reclamă imperios stabilirea de reguli prin norme dotate cu sancțiuni ce
pot fi aplicate general, nediferențiat în funcție de contextul spațial ori temporal, și impersonal, nediferențiat în
funcție de actorii implicați ori materia cercetată.

Cadrul  normativ  referitor la cercetarea stiințifică și  deontologia academică este  astăzi

destul de cuprinzător. El include atât reglementări internaționale sau europene, cât și norme naționale ori standarde proprii
diferitelor instituții implicate în cercetare și educație.

Pe baza acestui cadru normativ s-au dezvoltat, uneori, bune practici și/sau jurisprudențe  care pot contribui la mai buna

înțelegere a standardelor și normelor.  În continuare vom distinge între reguli aplicabile cercetării stiințifice și reguli referitoare la
valorificarea rezultatelor cercetării. Prezentarea, inclusiv bibliografia, este selectivă, adaptată obiectivelor
proiectului și contextualizată la cercetarea posibil a fi realizată în cadrul Universității din București.

Reglementări  și  standarde  ale  comunităților  profesionale  din  spațiul  academic referitoare la cercetarea științifică

Densitatea reglementărilor internaționale este mai mare în zona științelor medicale, care vizează ființa umană

sau experimentele pe animale, și a celor care riscă să afecteze pacea și securitatea internaționale prin potențialul pe care
îl prezintă cercetarea sau rezultatele sale de a fi deturnate de la scopurile lor inițiale și folosite în scopuri agresive ori exclusiv
militare.

Declarația  de  la  Helsinki  (referitoare  la  cercetarea  medicală  pe  subiecte  umane)  și  Convenția de la Oviedo (referitoar
e la demnitatea umană și bioetică) sunt exemple de codificări
 internaționale ale unor reguli de conduită din cercetarea medicală ce au fost inițial impuse de comunitățile științifice
direct interesate de posibilitatea de a desfășura cercetare fundamentală sau de graniță în zone de avangardă ale
medicinei ori biologiei. Tratatul de non-proliferare a armelor
nucleare, din 1970, ori Convenția referitoare la armele biologice, din 1972, sunt exemple de norme juridice care privesc
și cercetarea științifică din respectivele domenii, tot așa cum sunt și convențiile internaționale referitoare la armele chimice ori
biologice.

Pentru  identificarea  a  ceea  ce  ar  putea  însemna  utilizarea/întrebuințarea  greșită  a cercetării ori a rezultatelor acesteia, l
a nivel european s-au stabilit câteva criterii prin ghiduri ce au codificat bune practici :

-     Cercetarea  oferă  cunoștințe,  materiale  și  tehnologii  care  ar  putea  fi  direcționate  spre infracțiuni sau terorism;

-     Cercetarea ar putea avea ca rezultat arme chimice, biologice, radiologice sau nucleare și mijloacele pentru livrarea lor;

-     Cercetarea implică dezvoltarea unor tehnologii de supraveghere a persoanelor care ar putea  reduce ori
suprima drepturile omului și libertățile civile;

-     Cercetarea implică grupuri minoritare sau vulnerabile sau dezvoltă tehnologii de profilare
socială, comportamentală sau genetică ce ar putea fi utilizate în mod greșit pentru a stigmatiza, discrimina, hărțui sau
intimida oamenii.

Trebuie precizat că, deși la nivelul Uniunii Europene există chiar
un ghid referitor la concentrarea exclusiv asupra cercetării științifice de natură civilă (non-militară), evenimentele din ultima
perioadă și amenințarea asimetrică a terorismului au determinat Uniunea Europeană să accepte ideea că finanțarea europeană
a cercetării ar putea viza și cercetarea militară și, în cadrul următorului exercițiu bugetar, fondurile europene vor fi
destinate și unor scopuri menite să sporească apărarea colectivă, inclusiv de natură militară.

La nivel național, Legea 206/2004 modificată prin Legea 398/2006 stabilește standardele referitoare la buna conduită

în cercetarea științifică, în vreme ce un ordin de ministru a înființat Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării
Tehnologice şi Inovării.

La nivelul Universității din București a fost adoptat un Cod de etică ce acoperă toate tipurile de cercetare științifică realizată
în cadrul acestei instituții pluridisciplinare de învățământ și cercetare.

Reglementări referitoare la proprietatea intelectuală şi deontologia valorificării rezultatelor  cercetării
În ciuda dezbaterii perpetue cu privire la moralitatea protecției juridice a proprietății
intelectuale, reglementări internaționale, europene și naționale protejează autoratul și rezultatele cercetării.

Art. 27 alin. 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului (1948) :  Orice persoană are dreptul
la protecţia intereselor sale morale şi materiale decurgând din orice creaţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.

Art. 15-1 lit. C) din Pactul internaţional referitor la drepturile economice, sociale şi culturale
(1966) : Statele părţi la prezentul Pact recunosc fiecărei persoane dreptul de a beneficia de
protecţia intereselor morale şi materiale decurgând din orice creaţie ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.

Art.1 din Legea proprietății intelectuale 8/1996 : (1) Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum

şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat în condiţiile prezentei legi. Acest drept este legat de
persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial. (2) Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi
protejată, independent de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar în formă nefinalizată.

Plagiatul și autoplagiatul au fost și sunt constant interzise, atunci când nu sunt considerate  chiar fapte de natură penală.

Art. 310 din Legea educației naționale 1/2011 : Constituie abateri grave de la buna conduită în cercetarea ştiinţifică şi activitat
ea universitară : a) plagierea rezultatelor sau publicaţiilor altor autori ; b) confecţionarea de rezultate sau înlocuirea
rezultatelor cu date fictive ;

Art. 4 din Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare  206/2004 : (1) În sensul prez
entei legi, următorii termeni sunt definiţi după cum urmează : […] d) plagiatul – expunerea într-
o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a
unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase
din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără
a face trimitere la sursele originale ; e) autoplagiatul – expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv
în format electronic, a unor texte, expresii, demonstraţii, date, ipoteze,
teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale
aceluiaşi sau aceloraşi autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale.

Jurisprudența în materie, fără a fi abundentă, sprijină mai buna înțelegere a conceptelor utilizate :

– Un act efectuat în cursul unui procedeu de captare de date, care constă în stocarea informatică a

unui extras compus din 11 cuvinte dintr-o operă protejată, precum și în
imprimarea acestui extras se poate încadra în sfera noțiunii de   rep rodu cere  în  pa rte   în
sensul  articolului  2  din  Directiva  2001/29  privind  armonizarea  anumitor  aspecte  ale
dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională, dacă –  aspect care
trebuie verificat de instanța de trimitere – elementele preluate astfel sunt expresia creației
intelectuale  proprii  a  autorului  lor.  În  schimb,  același  act  nu   îndeplinește  condiția referitoare  la  caracterul 
tranzitoriu  prevăzută la articolul  5  alineatul  (1) din  Directiva

2001/29 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională

și, prin urmare, acest procedeu nu poate fi realizat fără consimțământul titularilor drepturilor de autor vizați. (CJUE C-
5/08, Infopaq International A/S c./ Danske Dagblades Forening)

– O lucrare care nu este predominant originală, novatoare, fundamentală, ci e doar la nivel de   compi laţie  nu  p oate  fi  consi

derată  surs a  unui  plagiat  . Originalitatea unei  lucrări este
foarte rară şi gradul de originalitate depinde de genul lucrării analizate.  (Decizia Inaltei Curți de Casație și Justiție nr.8/2011)

BIBLIOGRAFIE

Cercetarea medicală

1.  WMA Declaration of Helsinki – Ethical Principles for Medical Research Involving Human

Subjects
2.  Convention for the Protection of Human Rights and Dignity of the Human Being with
regard to the Application of Biology and Medicine: Convention on Human Rights and Biomedicine, Oviedo, 4.IV.1997

3.  Directiva 2005/28/CE a Comisiei – Directiva 2005/28/CE a Comisiei, din 8 aprilie 2005, de stabilire a principiilor
și a orientărilor detaliate privind aplicarea bunelor practici clinice în ceea ce privește medicamentele experimentale de
uz uman, precum și a cerințelor pentru acordarea autorizației de fabricație sau de import de astfel de produse

4.  Regulamentul (UE) nr. 536/2014 al Parlamentului European și al Consiliului, din 16 aprilie

2014, privind studiile clinice intervenționale cu medicamente de uz uman și de abrogare a

Directivei 2001/20/CE

Dubla întrebuințare

1.   Treaty on the Non-Proliferation of Nuclear Weapons (NPT)

2.   Convention  on  the  Prohibition  of  the  Development,  Production  and  Stockpiling  of

Bacteriological (Biological) and Toxin Weapons and on their Destruction

3.   The Biological Weapons Convention

4.   Chemical Weapons Convention

5.   Regulamentul (CE) NR. 428/2009 al Consiliului din 5 mai 2009 de instituire a unui regim comunitar
pentru controlul exporturilor, transferului, serviciilor de intermediere și tranzitului de produse cu dublă utilizare

6.   Council Regulation (EC) No 428/2009 of 5  May 2009 setting up a Community regime for the control of exports, transfer,

brokering and transit of dual-use items

7.   Guidance note —  Research with an exclusive focus on civil applications

8.   Guidance note —  Potential misuse of research

Protectia datelor personale

9.   Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European ș i al Consiliului din 27 aprilie

2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter

personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind
protecția datelor)

10. Directiva   2002/58/CE   a   Parlamentului   European   ș i   a   Consiliului           din    sectorul

comunicațiilor publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice)

11. Directiva  2006/24/CE  a  Parlamentului  European  ș i  a  Consiliului  din  15  martie  2006
privind păstrarea datelor generate sau prelucrate în legătură cu furnizarea  serviciilor de comunicații electronice accesibile publi
cului sau de rețele de comunicații  publice și de modificare a Directivei 2002/58/CE

12. Guidance note —  Research on refugees, asylum seekers & migrants

Științe sociale si umane

1.   Research Ethics in Ethnography/Anthropology

2.   Guidance  Note  for  Researchers  and  Evaluators  of  Social  Sciences  and  Humanities

Research 2010

Legislaţie națională

1.   Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
2.   Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

3.    Legea nr. 398/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 206/2004 privind buna

conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare

4.   Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare

5.  Ordinul nr. 211/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului  Naţional  de  Etică 

a  Cercetării  Ştiinţifice,  Dezvoltării  Tehnologice  şi Inovării, precum şi a componenţei nominale a acestuia

6.  Ordinul nr. 6085/2016 privind constituirea Consiliului de etică şi management universitar şi aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Consiliului de etică şi management universitar

Standarde instituționale

1.   http://www.unibuc.ro/n/despre/Codul_de_etica_al_Universitatii_din_Bucuresti.php

Studii

2.   BARRETT, R. & Malcolm, J. (2006). ”Embedding plagiarism education in the assessment process”. International Journal for

Educational Integrity, 2(1), 38–45

3.   HILLER, M. D. & Peters, T. D. (2005). ”The ethics of opinion in academe: questions for an ethical
and administrative dilemma”. Journal of Academic Ethics, 3, 183–203

Email ThisBlogThis!Share to TwitterShare to FacebookShare to Pinterest

No comments:

Post a Comment
Home

Subscribe to: Posts (Atom)

ANUNȚ - CONECTARE ONLINE LA CURS (LICENȚĂ SERIA 1 - B. ȘTEFĂNESCU)

 CURS OPȚIONAL LICENȚĂ Dragi studenți ai seriei 1 (B. Ștefănescu), 1.  Puteți participa la acest curs începînd de marți 6 oct. 2020,
ora 10,...

 REZULTATE FINALE MASTERAT FEBR. 2020

REZULTATE FINALE MASTERAT FEBR. 2020 NUME PROGRAM PREZENȚE TEST GRILĂ ESEU FINAL  OBSERV. Abd...

 REZULTATE FINALE LICENȚĂ FEBR. 2020 - B. Ștefănescu

REZULTATE LICENȚĂ  FEBR. 2020 seria I - B. Ștefănescu NUME SI PRENUME Lb. A PREZENTE ESEU FINAL OBSERVAȚI...

 MASTERAT - BIBLIOGRAFIE PENTRU TESTUL-GRILA

Testul-grila pentru primul modul (Etica si Integraitate Academica), predat de profesorii de la Facultatea de Filosofie, Mihaela
Constantines...