MARINA (SUCI) ANUȚA

ANUL I, CONVERSIE
SOCIOLOGIE

STRUCTURA SOCIALǍ ŞI CERCETǍRILE

MONOGRAFICE. ŞCOALA SOCIOLOGICǍ DE LA
BUCUREŞTI

Motto:
,, A cunoaște țara este cel mai bun mijloc de a o servi”
 (Dimitrie
Gusti)
Argument
În perioada interbelică, Școală de Sociologie de la București, fondată
de profesorul Dimitrie Gusti, a inițiat cercetări de amploare și aprofundate
cu privire la satul românesc, a căror valoare este recunoscută pe plan
internațional.
Dimitrie Gusti, a pus bazele metodei monografice de cercetare axate pe
cunoașterea integrată a unităților sociale, pornind de la analiza unităților
mici, precum satele și orașele, până la cele mai mari, precum regiunile,
propunându-și să ajungă, în final, la o „știință a națiunii întregi”. Cercetarea
s-a concentrat însă mai ales pe monografiile rurale, satele fiind realitatea cea
mai răspândită și cea mai importantă a vieții sociale.
Școala de Sociologie de la București, nu își propunea doar cunoașterea
amănunțită a unităților și fenomenelor sociale, ci și „reforma socială și
acțiunea culturală”. Dimitrie Gusti pornea de la ideea ca națiunea românǎ nu
se poate dezvolta fără cunoașterea naturii poporului român și fără păstrarea
identității spirituale și etnice dar și a memoriei istorice, care constituie
bazele pentru dezvoltarea culturii naționale.
 Aceasta, fiindcă fundamentul culturii, trebuie să fie specificul național,
care poate fi cunoscut prin metoda monografică de cercetare, iar cultura
superioară nu poate fi separată de cultura poporului.
Programul de cercetare gustian pornea de la ,,presupoziția cǎ satele s-
au dezvoltat istoric ca unitǎți sociale, şi cercetarea lor nu poate fi decât
monograficǎ” (Zamfir şi Filipescu, 2015, p.50)
Gusti a devansat în multe privințe epoca sa. ,,Mult mai târziu şi mult
mai modestǎ ca amploare, prin anii ’60, în Statele Unite ale Americii, o
asemenea inițiativǎ avea sǎ se numeascǎ cercetare-acțiune. Principiul
promovat de Dimitrie Gusti a fost mult mai ambitios: cercetare-dezvoltare,
nu doar localǎ /sectorialǎ, ci şi naționalǎ.” (Zamfir şi Filipescu, 2015, p.54)
Teoria manifestǎrilor vieții sociale
Metoda cercetǎrii monografice, presupunea o abordare
multidisciplinară și completă a unităților și fenomenelor sociale, vizând
cadrele și manifestările vieții sociale și conexiunile dintre acestea.
În planul manifestărilor sociale se disting:
- manifestǎri economice – adicǎ privitoare la satisfacerea nevoilor de ordin
material, la modul în care oamenii își produceau și procurau cele necesare
traiului (hranǎ, adǎpost, circulație, comerțul în sat şi la târg, meserii şi
industrii sǎteşti, structura economicǎ a satului, etc);
- manifestări spirituale: corespunzǎtoare cerințelor privind: graiul, viața
religioasǎ, viața moralǎ, concepțiile despre lume și viață (cugetarea, magia,
timpul şi calendarul), viața artisticǎ cu: muzica, ceramica, tesǎturi, port,
arhitectura, sculptura; obiceiuri şi ceremonii de: naştere, botez, nuntǎ,
înmormântare, evenimente de peste an, claca;
- manifestări etico-juridice: normele morale și legale, instituțiile juridice,
proprietatea individualǎ şi colectivǎ, reguli de reglementare a conflictelor
etc.;
 - politico-administrative: partide și grupări politice, conflictele dintre ele,
modul cum se raportau oamenii la acestea și cum participau la treburile
comunale, preferințele politice, tendințele conservatoare și cele înnoitoare,
forme de organizare și administrare etc.
,,Manifestǎrile juridice şi politice sunt regulative, funcționale, iar cele
economice şi spirituale sunt constitutive, substanțiale.” (Larionescu,1996,
p.13)
Societatea, înțeleasă ca un tot autonom, este alcătuită din formele de
activitate ale voinței sociale, reprezentate, pe de o parte, de manifestările
spirituale și economice și, pe de altă parte, de cele etico-juridice și politico-
administrative, manifestări care sunt condiționate de patru cadre: cosmologic
și biologic (cadre naturale), psihic și istoric (cadre sociale).
 cadrul cosmologic se referă la mediul geografic, la modul cum este
așezat satul și cum îl influențează teritoriul în care este situat (munți,
ape, drumuri), la bogățiile solului;
 cadrul biologic: numărul populației, structura biologică a populației și
starea ei de sănătate (alimentație, igienă);
 cadrul istoric: trecutul satului, originea și evoluția comunităților;
 cadrul psihic: sentimentele morale și religioase, atitudinea față de datini
și obiceiuri, față de inovații.
Campaniile de intervenție comunitară se axau asupra a patru teme
principale ale vieții sătești:
1. cultura muncii,
2. cultura minții,
3. cultura sănătății,
4. cultura sufletului.
Pe parcursul ,,activității școlii gustiene, au fost monografiate 626 de sate, orașe
și regiuni, au fost organizate 5000 de case culturale și peste 500 de școli
țărănești” (Bădescu, 2009, p. 57)
 Au fost experimentate noi tehnici, fiind folosite cu precădere metodele
statistice și metoda tipologiilor de sate, în vederea alcătuirii Atlasului social și
a Hărții sociologice a României.
Erau efectuate mai ales două tipuri de cercetări:
1. Monografii cu sate-pilot, intensive, prin alegerea unor sate și regiuni
tipice și delimitarea regiunilor în funcție de tema de cercetare aleasă,
realizate în: Țara Vrancei, în Țara Oltului, în nordul județului Gorj, în
Câmpulung Moldovenesc, în Ținutul Codrului.
2. Cercetarea regiunilor fără sate-pilot, prin ,,realizarea unor monografii
sumare a așezărilor din cadrul acestora, reprezentative fiind cele
întreprinse, în 1939, în plasa Dâmbovnic din județul Argeș. (Bădescu
şi Cucu-Oancea, 2004, p. 325)
Școala de sociologie monografică înființată de Dimitrie Gusti, „cea mai
teribilă scoală de energetism național”, cum o numește profesorul Ilie
Bădescu, ne-a lăsat, prin munca titanică a reprezentanților ei, o moștenire
neprețuită, prin care România a câștigat un loc important în istoria universală
a sociologiei.
Concluzii
 Şcoala Sociologicǎ de la Bucureşti a reprezentat, pentru perioada
interbelicǎ o experiențǎ sociologicǎ unicǎ în lume, atât prin obiectivele
inovatoare cât şi prin amploarea ei.
 Cercetarea satului din perspectiva gustianǎ necesita o colaborare
stransǎ între toate ramurile ştiințifice legate de problematica socialǎ,
astfel, cercetarea monograficǎ s-a configurat de la început ca o
comunitate de lucru a reprezentanților tuturor ştiințelor.
 Metodologia gustiană era în mod hotărât una calitativă, iar proiectul
său era unul deosebit de ambiţios, deoarece viza nu doar
monografierea , ci şi îmbunătăţirea vieţii, adică formularea unui „plan
de intervenţie“ în comunităţile studiate.
  Cercetarea monograficǎ, desfǎşuratǎ prin serii de conferințe, articole,
publicații, expoziții etnografice şi de arte plastice, a exercitat începând
din anul 1929 o influențǎ remarcabilǎ asupra opiniei publice
româneşti.
Bibliografie
1.Cǎtǎlin Zamfir şi Iancu Filipescu, coordonatori, Sociologia româneascǎ

1900-2010. O istorie socialǎ, 2015 , Editura Şcoala Ardeleanǎ & Eikon, Cluj-
Napoca
2.Ilie Bădescu, 2009, Tratat de sociologie rurală, Editura Mica Valahie,
Bucureşti
3.Monografia sociologică, 2004, în Ilie Bădescu şi Ozana Cucu-Oancea,
Dicţionar de sociologie rurală, Editura Mica Valahie, Bucureşti, p. 318-328.
4.Larionescu, Maria, coord., 1996, Şcoala Sociologicǎ Bucureşti-Tradiție şi
actualitate (Extrase), Editura Universitǎții Bucureşti