Camil Petrescu este unul dintre cei mai valoroși scriitori români, personalitate

complexă, prozator, poet, dramaturg și teoretician literar. Printre operele sale

se numără romanele: „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
„Patul lui Procust” sau volumul de eseuri „Noua structură și opera lui Marcel
Proust”.
„Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este romanul interbelic
care inovează structura acestei specii epice prin introducerea subiectivității
naratoriale cu accent pe autenticitatea relatării și mai ales prin introducerea
unor tehnici narative inedite pentru romanul românesc, memoria involuntară,
fluxul conștiinței și acronia.
  Protagonistul romanului este Ștefan Gheorghidiu aflat în dublă ipostază:
narator-personaj, respectiv student la filosofie și sublocotenent pe frontul
Primului Război Mondial. Asemeni celorlalți protagoniști din literatura
camilpetresciană, Ștefan Gheorghidiu reprezintă tipul intelectualului, inadaptat
superior, care nu-și găsește locul într-o societate dominată de mediocritate și
de lipsă de moralitate.
Naratorul-personaj Ștefan Gheorghidiu este intelectualul care trăiește în
lumea ideilor, a cărților și care se detașează de realitatea materială imediată.
Aspiră la iubirea absolută, dar este dezamăgit de realitate, fiind analistul care
are prietenția că judecă totul.
Trăsătura de caracter fundamentală o reprezintă orgoliul nemăsurat, care-i
provoacă o angoasă (=teamă) terorizantă. Din orgoliu de căsătorește cu Ela,
mărturisind: „eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai frumoase
studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Același
orgoliu îl determină să se înroleze voluntar pe frontul Primului Război Mondial,
deși ar fi putut să evite participarea la război folosindu-se de avere sau de
statutul de vaduvă al mamei sale.
Din dorința de a trăi o experiență pe care o consideră definitorie pentru
formarea lui ca om, dar și din orgoliu, Ștefan Gheorghidiu se înrolează, chiar
dacă ulterior constată că realitatea frontului nu corespunde imaginii sale despre
eroism.
Orgoliului lui nemăsurat i se subordonează trăsături specifice intelectualului
care aspiră spre absolut: natură analitică și reflexivă, luciditatea, inteligența
superioară, sensibilitatea exagerată și conștiința propriei valori în raport cu
societatea în care trăiește. Spre deosebire de ceilalți, studentul la filozofie nu
acceptă mediul meschin și superficial în care pătrunde după înavuțire.
Hipersensibilul analist trăiește momente chinuitoare mai ales în plan conjugal,
provocate de neputința de a obține certitudinea infidelității soției. Ieșirea din
„noaptea de dragoste” și intrarea în „noaptea de război” îl maturizează.
Îmbogățit prin această experiență dureroasă își poate reconsidera atitudinea
față de Ela, față de sine și față de societate, reușind să supraviețuiască celor
două drame majore, drama iubirii și drama războiului.
Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasoara la nivel
exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este
interior si se produce in constiinta personajului narator, Stefan Gheorghidiu,
care traieste stari si sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa,
Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe care protagonistul le
are cu realitatea inconjuratoare.Asa cum a remarcat si critica literara,
Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea inconjuratoare, insa
tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea
cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata
de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motv al rupturii dintre Stefan
si sotia sa. Asadar, conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza
discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare.
Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea,
accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatului
social.
Caracterizarea directa a personajului se realizeaza prin autocaracterizare
deoarece textul e scris la persoana I. Gheorghidiu este suficient de lucid pentru
a-si defini singur personalitatea. Orgoliul personajului se manifesta mai ales
prin portretul fizic pe care si-l realizeaza: „Treceam printre studentii bine. Eram
inalt si elegant.”. Acelasi orgoliu este si principala trasatura de caracter pe care
si-o descopera: „acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”. Stefan e
constient ca ceialalti il vad ca pe un inadaptat, il considera rautacios si il
ocolesc: „n-ai spirit practic… Cu Kant ala al dumitale si cu Schopenhauer nu
faci in afaceri nici o branza.” (unchiul Nae).
Din caracterizarea indirecta aflam ca este gelos si posesiv (scena de la
Odobesti), dezinteresat de valorile materiale, are demnitate (apara onoarea
tatalui sau), este influentabil si usor de manipulat (unchiul Tache il atrage in
afacerea cu armament).
In relatia cu Ela, ea e privita exclusiv din perspectiva naratorului-personaj.
Astfel, la inceput, cand e indragostit, ii realizeaza un portret angelic, spunand
ca ea „ii lumineaza viata”. In final insa, cand iubirea dispare, Ela i se pare o
fiinta banala, respingatoare.