O economie de piață este o formă modernă de organizare a activității economice, în care prețurile

bunurilor și serviciilor sunt rezultate exclusiv din interacțiunile agregate ale consumatorilor și
companiilor de pe piață, iar intervenția statului in deciziile economice este limitată. Acesta este opusul
unei economii planificate central, în care deciziile guvernului conduc cele mai multe aspecte ale
activității economice ale unei țări. O economie de piață face posibila valorificarea eficienta a resurselor
pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor, intr-un mediu concurential, pe baza celei mai bune alocari
a resurselor financiare, materiale si umane. Economia de piață este locul unde se intalneste cererea cu
oferta si se fixează prețul, pe baza negocierii dintre parti. Proprietatea privată, libera inițiativă,
specializarea agentilor economici, precum si moneda ca mijloc de intermediere a schimburilor
economice sunt principalele conditii care, indeplinite in acelasi timp creeaza un mediu favorabil
dezvoltarii unei economii de piata. Intr-o economie de piata, principalul indicator urmarit de agentii
economici este profitul, ca venit al intreprinzatorului care-si asuma riscul investiției, având totodată rol
de parghie si de stimulare a acționarilor in desfăsurarea unei activități eficiente.

Profit operațional: Profitul operațional este un important indicator economic de gestiune care masoară
nivelul profitului unei companii ce rezultă din activitatea sa de bază. Profitul operational mai este
cunoscut ca si profitul înainte de dobânzi şi impozite sau EBIT (Earnings Before Interest and Taxes) si se
calculează ca diferenţă între veniturile totale şi cheltuielile totale ale unei companii, fără a lua in
considerare dobânzile şi impozitele. Această valoare nu include niciun altfel de profit, cum ar fi cel
obtinut din activitati de investitii sau alte tipuri plasamente din cadrul altor societăți unde compania
poate avea calitatea de actionar. Datorita faptului ca indicatorul nu ia in calcul cheltuielile cu dobânzile,
rezultatul final nu va fi distorsionat de eventuale modificari in structura capitalurilor societatii. Prin
excluderea impozitelor şi a cheltuielilor cu dobânzile, rezultatul denotă capacitatea companiei de a
obţine profituri, ceea ce face mult mai uşoară compararea companiilor între ele, ajutand investitorii sa ia
decizii corecte atunci cand doresc să investeasca în societați listate la bursă.

Diluarea capitalului: Diluarea capitalului (engl: dilution) reprezintă reducerea procentului de detinere pe
care un actionar il are in cadrul unei societăți, cauzată de emiterea unor noi actiuni. Atunci când crește
numărul de acțiuni, fiecare acționar existent deține un procent mai mic sau mai diluat al companiei,
ceea ce face ca fiecare acțiune să fie mai puțin valoroasă. Diluarea este situatia în care o companie este
împărțită în bucăți mai mici, ceea ce înseamnă că investitorilor actuali li se cuvine o parte mai mică din
capitalul companiei. Deși afectează în primul rând procentul de detinere al actiunilor in cadrul societății,
diluarea reduce și valoarea acțiunilor existente, reducând câștigurile pe acțiune (EPS: Earnings per
share). Din acest motiv, multe companii listate pe Bursa calculează atât câștigurile pe acțiune, cât și
rezultatul pe acțiune diluat, care ia în considerare toate opțiunile preferentiale existente. Diluarea
capitalului poatea aparea atunci cand o companie are nevoie de capital suplimentar, actiune ce are
posibilitatea de a îmbunătăți profitabilitatea companiei si valoarea actiunilor.

Piața valutară: Piața valutară este locul unde se desfășoară tranzacțiile de vânzare-cumpărare a valutelor
si permite participanților să schimbe anumite monede contra altora. Piața valutară este o ramură
distinctă a pieței monetare si funcționează atât la nivelul unei economii naționale cât si la nivelul pieței
internationale in ansamblul ei. Participanții in piata valutară sunt de obicei bancile centrale, care au rolul
de a reglementa si monitoriza evolutia pieței, bancile comerciale, casele de schimb valutar si alte
persoane /institutii care acţionează pe piaţa valutară în numele şi contul clienţilor sau în nume şi cont
propriu (brokeri/dealeri). Un segment important a acestei piete este reprezentat de piata interbancară,
care are două componente: piața la vedere si piața la termen. Piata la vedere se concretizează în
operaţiuni de vânzare/cumpărare de valută cu finalizarea operaţiunii în aceeaşi zi (sau maxim 48 de ore)
astfel încât momentul tranzacţiei este acelasi cu momentul formării cursului valutar al zilei respective. In
schimb, piața la termen este determinată de tranzacţiile la termen concretizate cu încheierea lor
imediată, dar cu livrarea valutelor (decontarea) după un termen prestabilit în momentul încheierii
tranzacţiei. Cursul valutar este afisat de către intermediarii de pe piata valutară sub formă electronică si
arată poziția monedei naţionale faţă de principalele valute. Cursurile pot varia pe parcursul unei zile în
funcţie de cererea şi oferta pentru valuta respectivă.

Suport și rezistență: Nivelul de suport sau de rezistentă reprezinta un concept al analizei tehnice ce
indica un punct de minim respectiv unul de maxim al pretului unui instrument financiar de-a lungul unei
perioade de tranzactionare. Nivelul suport este situat intotdeauna sub prețul actual al unui instrument si
este considerat locul in care cererea este de obicei suficient de puternica sa previna o depreciere mai
mare. In schimb, nivelul de rezistenta este situat intotdeauna deasupra pretului actual si este locul in
care oferta este destul de puternica astfel incat sa previna o apreciere mai mare a acelui instrument.
Totusi, atunci cand evolutia unui instrument financiar "sparge" linia de suport sau rezistenta, are loc o
corectie a pretului si se restabilesc noi nivele. De obicei, după ce un nivel de suport este spart, adica
scade pretul, acesta devine un nou nivel de rezistență, iar atunci când o rezistență este spartă (creste
pretul) aceasta devine un nou nivel de suport. Capacitatea de a determina nivelurile corecte de suport si
rezistenta este un factor decisiv pentru majoritatea investitorilor, fiind un important punct de plecare in
vederea identificarii trendurilor viitoare.

Dobânda compusă: Dobânda compusă sau efectul compus, cunoscută in domeniul investițiilor ca a 8-a
minune a lumii, este in fapt o expresie matematică prin care dobânda unui depozit sau a unui cont de
economii care se acumulează la finalul unei perioade de 12 luni, este reinvestită împreuna cu depozitul
initial pe o perioada de inca un an. Efectul cunoscut ca si "dobândă la dobândă" reprezintă o cale facilă
de acumulare de capital in conditiile "rostogolirii" an de an a principalului si a dobânzilor aferente.
Principiul apărut in secolul al XVII lea in Italia, face ca suma investită să crească cu o rata mai mare decât
dobânda simplă (care se calculează doar la principal) si depinde de frecvența compunerii: cu cât numărul
de perioade de compunere este mai mare, cu atat este mai mare dobânda compusă rezultată. Expresia
matematica este:

D=[P(1+i)n ] - P
unde: D = dobânda compusă, P = Principalul (valoarea depozitului), i = rata dobânzii si n = numarul de
ani. Efectul dobânzii compuse se aplică cu succces și in cazul investitiilor, unde activul nu este un depozit
ci o acțiune sau o obligațiune, regula de bază ramanand aceeasi: reinvestirea profitului sau a cuponului.