O scrisoare pierdută

O scrisoare pierdută este o comedie de moravuri sociale și politice, scrisă de dramaturgul român
Ion Luca Caragiale, în anul 1884, publicată în revista „Convorbiri literare”, XVIII (1885), nr.
11[1].

Specie
Este o comedie de moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului,
fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.

Comedia este o specie a genului dramatic care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri a
unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate. Finalul este întotdeauna fericit. Personajele sunt
inferioare, iar conflictul comic este realizat prin contrastul dintre aparență și esență.

Titlu
Titlul evidențiază contrastul comic dintre aparență și esență. Lupta pentru putere politică este de
fapt o luptă de culise care folosește șantajul. Articolul nehotărât sugerează banalitatea întâmplării
și repetabilitatea ei.

Timp și spatiu
Acțiunea comediei este clasată „În capitala unui județ de munte, în zilele noastre[2]”, adică la
sfârșitul secolului al XIX-lea, într-un interval de 3 zile.

Rezumat
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Actul I

Scena inițială din actul I are rol de expozițiune și prezintă personajele Ștefan Tipătescu și
Pristanda care citesc ziarul lui Nae Cațavencu și numără steagurile. Venirea lui Trahanache cu
vestea deținerii scrisorii de amor de către adversarul politic constituie intriga comediei.
Convingerea soțului înșelat că scrisoarea este o plastografie și temerea că Zoe ar putea afla de
machiaverlâcul (răutatea) lui Cațavencu sunt de un comic savuros.

Actul II

Începe cu numărarea voturilor, cu o zi înaintea alegerilor. Grupul Farfuridi- Brânzovenescu se

teme de trădarea prefectului. Tipătescu îi cere lui Pristanda să-l aresteze pe Cațavencu și îi
percheziționează locuința pentru a găsi scrisoarea. Zoe, dimpotrivă, ordonă eliberarea avocatului
și îi promite acestuia sprijinul ei. De la centru, vine o depeșă (scrisoare) care solicită alegerea
altui candidat.

Actul III

Acest act corespunde punctului culminant. Acțiunea se mută în sala mare a primăriei, unde are
loc întrunirea electorală. Trahanache găsește o poliță falsificată de Cațavencu și vrea s-o
folosească pentru contrașantaj. Se anunță în ședință numele candidatului susținut de comitet,
Agamiță Dandanache. Încercarea lui Cațavencu de a vorbi public despre scrisoare eșuează din
cauza scandalului iscat în sală de Pristanda. În încăierare, Cațavencu pierde pălăria în care era
scrisoarea. Din nou, aceasta este găsită de către cetățeanul turmentat care i-o duce destinatarei.

Actul IV

Conflictul este rezolvat pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor
ei. Dandanache este ales în unanimitate și totul se încheie cu festivitatea condusă de Cațavencu
unde adversarii se împacă.

Personaje
 Nae Cațavencu
 Zaharia Trahanache
 Zoe Trahanache
 Ghiță Pristanda
 Cetățeanul turmentat
 Agamemnon Dandanache
 Tache Farfuridi
 Iordache Brânzovenescu
 Ștefan Tipătescu

Structură
Comedia O scrisoare pierdută este împărțită în patru acte. Textul este conceput ca o succesiune
dinamică de replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Intervențiile autorului, adică
indicațiile scenice sau didascaliile, sunt prezente de obicei la începutul comediei, al unui act, sau
sunt intercalate replicilor. Ele se referă la cadrul acțiunii, statutul personajelor, mimica și gestica
acestora etc, și utilizează ca moduri de expunere descrierea și narațiunea.

Premiera piesei
Gloria literară a lui Caragiale a fost consfințită în seara zilei de 26 octombrie 1884, la Iași, la
lectura piesei "O scrisoare pierdută", în casele lui Iacob Negruzzi. Piesa a fost jucată în premieră
pe scena Teatrului Național din București, la 13 noiembrie 1884, înregistrând un mare succes de
public, prin seria de 11 reprezentații consecutive, în decurs de numai trei săptămâni.
Reprezentațiile piesei la alte teatre

A fost reluată, până la sfârșitul anului, cu actorii Teatrului Național, la Iași, apoi la Craiova,
echivalând cu răspândirea ei în toată țara și cu receptarea unanimă a publicului amator de teatru.
Pentru autor, spectacolele de la teatrul ieșean au însemnat consacrarea, după ce în 1879 primele
două reprezentări ale comediei "O noapte furtunoasă" au provocat scandal și l-au îndepărtat
pentru un timp pe dramaturg de Teatrul Național și după ce, în 1880, "Conu Leonida față cu
reacțiunea" trecuse aproape neobservată, jucându-se pe o scenă de mâna a doua, cum avea să
consemneze Titu Maiorescu în studiul său din 1885, Comediile d-lui I.L. Caragiale.

Interpretarea critică
Criticii teatrali ai timpului au socotit însă piesa lipsită de calități literare (Ionescu-Gion, Dassè,
Claymoor), excepție făcând Ollănescu-Ascanio care a scris favorabil despre piesă. O apreciere
favorabilă despre „O scrisoare pierdută”, scrie, fără a semna, și Gh. Panu în ziarul Lupta în
decembrie 1884, cu ocazia reprezentării piesei la Naționalul ieșean.

Pe cei prezenți la reprezentațiile din 1884, Scrisoarea pierdută i-a impresionat prin acțiunea ei vie
și prin forța extraordinară a satirei politice. Chiar detractorii lui Caragiale nu i-au putut refuza
cunoașterea meritelor indiscutabile și în acest sens a fost nevoit să scrie în 1903, în "Causeris
littèraires", Pompiliu Eliade, pentru care Scrisoarea pierdută era „cea mai bună bucată literară
care s-a scris vreodată în limba română“, capodopera de necontestat a repertoriului nostru
dramaturgic, o piesă clasică, în măsură să consacre nu numai un autor, ci și o întreagă literatură.