Temă și viziune în „O scrisoare pierdută”

Ion Luca Caragiale a fost un dramaturg, nuvelist, poet, scriitor, director de teatru, comentator
politic și ziarist român. George Călinescu îl considera a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei
mai importanți scriitori români. A fost ales membru post-mortem al Academiei Române.
Reprezentată pe scenă în 1884, comedia „O scrisoare pierdută” de I.L Caragiale este a treia piesă
din cele patru scrise de autor, o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri, în care sunt
satirizate aspecte ale societății contemporane autorului, fiind inspirată din alegerile electorale din anul
1883.
Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor scrise pentru a fi reprezentate pe scena unui
teatru. Trăsăturile genului dramatic includ: structurarea textului în acte și scene, predominarea
dialogului și a monologului ca moduri de expunere, precedarea replicilor de către numele personajului
care le rostește, prezența didascaliilor (indicații scenice).
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin surprinderea unor moravuri,
a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate, cu final fericit. Personajele comediei aparțin unor
tipologii clasice, sursa principală a comicului fiind contrastul dintre aparență și esență.
„O scrisoare pierdută” aparține genului dramatic deoarece textul este împărțit în patru acte și 44
de scene în total, principalul mod de expunere este dialogul, iar intervențiile autorului (didascaliile sau
indicațiile scenice) sunt prezente la începutul comediei, al unui act, sau sunt intercalate replicilor. Este o
comedie prin folosirea surselor multiple ale comicului: de situație, de caracter, de acțiune și de limbaj.
Încadrându-se în categoria comediilor de moravuri, prin satirizarea unor defecte omenești, piesa prezintă
aspecte din viața politică și de familie a unor reprezentanți corupți ai politicianismului românesc.
Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea
românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea.
O primă secvență ilustrativă pentru tema operei este cea din debutul piesei, în care Ghiță
Pristanda, polițistul orașului, se află în odaia lui Ștefan Tipătescu pentru a-i oferi obișnuitul raport cu
privire la evenimentele zilei anterioare. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de polițist în afara
orelor de serviciu face parte din „datorie”. De asemenea, scena anunță declanșarea intrigii prin
semnalarea prezenței unui document aflat în posesia lui Cațavencu ce ar putea înclina balanța în
favoarea lui la alegeri.
O a doua secvență ilustrativă pentru tema piesei este numărarea voturilor în actul IV, ce aduce
rezolvarea conflictului inițial, pentru că scrisoarea ajunge la Zoe, iar Cațavencu se supune condițiilor ei.
Intervine un alt personaj, Dandanache, car îi întrece prin prostie și necinste pe candidații provinciali. În
deznodământ, Dandanache este ales în unanimitate, după voința celor de la Centru și cu sprijinul lui
Trahanache, iar la festivitatea condusă de Cațavencu, adversarii se împacă.
Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse:
reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, Zaharia Trahanache – președintele
grupării locale a partidului – și Zoe, soția acestuia) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae
Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul
comic dintre ceea ce sunt și ceea ce vor să pară personajele, dintre aparență și esență. Conflictul
secundar este reprezentat de grupul Farfuridi-Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.
Acțiunea operei este plasată pe fundalul agitat al unei campanii electorale. Subiectul evoluează
alert și imprevizibil în cele patru acte.
● Expozițiunea – constă în prezentarea retrospectivă de către polițistul Pristanda a unei
acțiuni de spionaj realizate în casa lui Nae Cațavencu, liderul opoziției, împrejurare în
care se află de existența în posesia acestuia, a unei scrisori de dragoste ce-i va forța pe
cei aflați la putere să-l susțină în alegeri.
 ● Intriga – confirmă spusele lui Ghiță prin apariția lui Zaharia Trahanache, președintele
filialei locale a partidului și soțul lui Zoe.
● Desfășurarea acțiunii – cuprinde eforturile disperate ale celor aflați la putere de a-și
negocia statutul social și politic cu avocatul șantajist. Zoe îl invită acasă pe Cațavencu,
fără știrea celorlalți, oferindu-i susținere totală. Când Cațavencu aștepta să fie numit pe
lista candidaților, se produce o lovitură de teatru, iar de la București este impus drept
candidat un oarecare Agamemnon Dandanache.
● Punctul culminant – vestea o distruge emoțional pe Zoe, iar Tipătescu își vede spulberat
viitorul politic. În timpul ședinței de numire a candidatului, Cațavencu își pierde pălăria
împreună cu scrisoarea ascunsă în căptușeală. Aceasta ajunge din nou la Cetățeanul
Turmentat, care o înapoiază finalmente „adrisantului”.
● Deznodământul – este fericit pentru toată lumea, iar Cațavencu acceptă chiar să țină un
discurs omagial în cinstea noului ales în „unanimitate”.
Titlul sugerează ideea că victoria politică se obține, de fapt, prin lupta de culise, prin folosirea ca
instrument al șantajului politic a „unei scrisori pierdute” – pretextul dramatic al comediei și sursă a
neliniștilor cochetei Zoe.
În concluzie, prin toate aceste mijloace, piesa provoacă râsul, dar, în același timp, atrage atenția
cititorilor/spectatorilor, în mod critic, asupra „comediei umane”. Lumea eroilor lui Caragiale este
alcătuită dintr-o galerie de personaje care acționează după principiul „scopul scuză mijloacele”, și
urmăresc menținerea sau dobândirea unor funcții politice/a unui statut social/a unor avantaje.