Organizarea Sistemului Judiciar

Referat

Tema: „Justiţia şi principiile ei- reflectate

în legislația Republicii Moldova”.

A efectuat:

Radu Cotorobai,

student ERASMUS.
 Iași, 2014.

CUPRINS

1. Noţiunea de justiţie şi particularităţile ei.............................................................................. 3

2. Principiile justiţiei, noţiunea, importanţa şi clasificarea lor................................................4

2.1. Principiul legalităţii..................................... ............................................................ 5

2.2. Înfăptuirea justiţiei numai de instanţele de judecată..................................................6

2.3. Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti.......................................7

2.4. Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor................................7

2.5. Accesul liber la justiţie................................................................................................9

2.6. Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele

judecătoreşti………………………………………………………………………………………………..10

2.7. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare................10

2.8. Prezumţia de nevinovăţie...........................................................................................11

2.9. Publicitatea dezbaterilor judiciare............................................................................12

2.10. Dreptul la apărare...................................................................................................12

2.11. Folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiţiei...................................13

2.12. Limba de procedură şi dreptul la interpret..............................................................14

CONCLUZII...............................................................................................................................15

1
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................16

Motto: ”Justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că

a fost exact calculul.”, Giuseppe Rovani.

1. Noţiunea de justiţie şi particularităţile ei:

Termenul de justiţie desemnează "puterea de a decide asupra conflictelor ivite între
diferite subiecte de drept — persoane fizice sau juridice — prin aplicarea legii", însuşi
termenul la care ne referim provine din limba latină: jurisdicţia, cuvînt compus din jus
(drept) şi ducere (a spune, a pronunţa); deci a pronunţa dreptul. Această accepţie a
conceptului de justiţie — de totalitatea puterilor date unui magistrat pentru rezolvarea
conflictelor — s-a păstrat şi în dreptul modern.
În dreptul roman justiţia era considerată ca o componentă a funcţiei administrative,
ambele avînd rolul de a aplica legile. De abia în celebra lucrare "Spiritul legilor",
Montesquieu formulează principiul potrivit căruia în orice stat există trei puteri:
legislativă, executivă şi judecătorească.
Constituţia Republicii Moldova consacră, în mod expres, principiul separaţiei
puterilor în stat (art. 6), realizat neîndoielnic prin modul de reglementare a atribuţiilor
diferitelor autorităţi publice.
Statul are dreptul de a aplica sancţiuni, intervenţii ce nu pot avea loc decît prin
desfăşurarea unor activităţi de către organe anume împuternicite în acest scop. După
caracterul şi gradul de pericol social încălcările de drept pot fi contravenţii
administrative, infracţiuni şi încălcări de drept civil.
Instanţa de judecată învestită de autoritatea publică sau de o persoană fizică sau
persoană juridică, este competentă să aplice legea faţă de cel care a violat-o sau n-a
recunoscut-o, să anuleze actul invalid, să condamne sau să repare prejudiciul cauzat, să-1
condamne pe cel vinovat etc.1
În art.9 din Codul cu privire la contravenţiile administrative se conţine noţiunea de
contravenţie administrativă, fiind recunoscută fapta (acţiunea sau inacţiunea) ilicită ce
atentează la personalitate, la drepturile şi la interesele legitime ale persoanelor fizice şi
juridice, la proprietate, la orînduirea de stat şi la ordinea publică, precum şi alte fapte
ilicite pentru care legislaţia prevede răspunderea administrativă2.
Cazurile cu privire la contravenţiile administrative sunt examinate de comisiile
administrative de pe lîngă organele administraţiei publice locale, organele afacerilor
interne, organele departamentelor, inspectoratelor de stat şi alte organe (factori de deci-
zie) împuternicite în acest sens.
Spre deosebire de contravenţia administrativă, infracţiune (art. 7 C.P.) se consideră
fapta (acţiune sau inacţiune) social-periculoasă, prevăzută de legea penală, ce atentează
la viaţa şi sănătatea persoanei, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, proprietatea, orînduirea
de stat, sistemul economic şi politic al Republicii Moldova, cît şi alte fapte social-
periculoase prevăzute de Codul penal. Recunoaşterea persoanei vinovate de comiterea

1
A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, Legea şi Viaţa, nr. 9,1992, p. 12.
2
http://www.cnaa.md/nomenclature/law/120002/viii/
2
infracţiunii, stabilirea modalităţii şi mărimii pedepsei penale constituie prerogativa
exclusivă a instanţei de judecată.
Avîndu-se în vedere menirea, rolul şi atribuţiile instanţei de judecată în raport cu alte
organe statale, putem deduce un şir de particularităţi prin care justiţia se deosebeşte de
celelalte genuri de activitate statală. Şi anume:
1. Justiţia se înfăptuieşte numai de instanţele judecătoreşti 3. Justiţia constituie
monopol de stat. Apreciem că sunt abilitate cu această funcţie judecătoriile raionale,
Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie.
2. Justiţia se înfăptuieşte prin metode prevăzute de lege. Potrivit art. 4 din Legea
privind organizarea judecătorească, justiţia se înfăptuieşte prin:
a) examinarea şi soluţionarea în şedinţe judiciare a cauzelor civile în scopul apărării şi
realizării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi ale asociaţilor acestora,
ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor;
b) examinarea în şedinţe de judecată a cauzelor penale, rezolvarea chestiunii cu
privire la vinovăţia inculpaţilor, aplicarea măsurilor de pedeapsă faţă de persoanele vino-
vate sau activitatea nevinovaţilor.
3. Justiţia se înfăptuieşte în numele legii şi în strictă conformitate cu legea (art. l, al. 2,
şi art. 5 din Legea privind organizarea judecătorească).
De accentuat că, prin actele sale şi prin hotărîrile emise (acestea pot fi: încheieri,
hotărîri, decizii, sentinţe), instanţele de judecată nu elaborează norme de drept, ci doar
aplică legea faţă de anumite întreprinderi, trăgînd concluziile despre prezenţa sau lipsa
drepturilor şi obligaţiilor subiective ale persoanelor interesate în cauze civile, fie
caracterul ilicit al faptelor inculpaţilor şi eventuala pedeapsă — în cauze penale.
Hotărîrile adoptate se vor considera ilegale ori de cîte ori instanţa aplică o lege
necorespunzătoare sau legea corespunzătoare o interpretează greşit, contrar sensului ei
adevărat.
4. Justiţia se înfăptuieşte într-o formă strict procedurală. Statul nu-i poate pedepsi însă
pe vinovaţi direct, prin aplicarea dispoziţiilor de drept material, deoarece acesta nu
reprezintă un drept de aplicaţie directă, ci va cere pedepsirea făptuitorilor pe calea
justiţiei, într-un proces judiciar.
Legiuitorul, mai mult decît în orice alt sector al activităţii publice, prin reglementările
pe care le face procesului penal şi celui civil (respectiv prin Codul de procedură penală şi
Codul de procedură civilă), precizează pînă în cele mai mici amănunte cum se
procedează în rezolvarea cauzelor judiciare. Orice abatere de la legea procesuală poate
implica adoptarea unei hotărîri ilegale şi inevitabil conduce la casarea ei de instanţă
superioară.
5. Numai instanţa de judecată poate declara persoana vinovată de comiterea
infracţiunii şi este în drept de a aplica pedeapsa penală. Caracterul de constrîngere al
activităţii jurisdicţionale se manifestă şi în cauze civile. Un aspect aparte îl reprezintă
refuzul privind aplicarea constrângerii de stat, manifestat prin achitarea sau reabilitarea
inculpatului, sau prin respingerea acţiunii civile. La încheiere am putea menţiona că

3
art. 114 din Constituţie, art. l Legea privind organizarea judecătorească
3
justiţia, ca formă a activităţii statului de drept, are sarcina de a apăra drepturile şi inte-
resele legitime ale cetăţenilor şi a-i educa în spiritul respectării legilor.4

2. Principiile justiţiei, noţiunea, importanţa şi clasificarea lor:

Cuvîntul "principiu" provine din limba latină şi se traduce "început", "element fun-
damental", în orice domeniu de activitate.
În literatura de specialitate s-a arătat că principiile organizării şi funcţionării justiţiei
pot fi definite ca reguli cu caracter general pe baza cărora sunt structurare şi îşi exercită
atribuţiile prevăzute de lege sistemul de instituţii care compun puterea judecătorească,
raporturile dintre aceste instituţii, precum şi relaţiile pe care le stabilesc cu celelalte
autorităţi ale statului, cu organizaţiile private şi cu cetăţenii.
Principiile justiţiei conferă organelor judecătoreşti o, fizionomie proprie şi le
guvernează activitatea, sunt consacrate expres prin dispoziţii ale constituţiei sau rezultă
din alte acte normative.
Principiile de drept constituie idei conducătoare de conţinutul tuturor normelor
juridice, cuprind cerinţe obiective ale societăţii, cerinţe cu manifestări specifice fiecărei
ramuri de drept.
Spre deosebire de alte norme, cele cu valoare de principiu conţin dispoziţii de ordin
obligatoriu nu numai pentru cetăţeni, factori de decizie şi organul chemat să asigure
respectarea dreptului, ci şi pentru legiuitor, care, elaborînd noi legi, fie modificându-le
sau completîndu-le, trebuie să ţină cont de cerinţele democratice şi tradiţiile dint-un
domeniu sau altul, în special din domeniul organizării şi funcţionării justiţiei.
Din punctul de vedere al sistematizării s-au propus grupări ale principiilor în
categorii, în funcţie de diferite criterii. Astfel, s-a propus o împărţire a principiilor după
criteriul normelor juridice care le prescriu.
În prima grupă sunt incluse principiile prevăzute în Constituţie, iar în grupa a doua
principiile înscrise în Legea privind organizarea judecătorească sau alte acte normative.
O asemenea împărţire a principiilor a fost criticată pe motiv că duce la o ierarhizare a
principiilor în funcţie de un criteriu formal. Suntem de acord că principiile justiţiei nu
sunt mai importante pentru că le prevede constituţia şi mai puţin importante pentru că
sunt prevăzute în alte legi.
În funcţie de domeniul aplicării lor în sistemul de drept se deosebesc principii
generale, ramurale, interramurale şi principii specifice unor instituţii ale ramurii de drept.
De asemenea, se face o grupare a principiilor în: organizaţionale şi funcţionale.
Principiile organizaţionale prevăd modul de înfiinţare a instanţelor de judecată, iar
cele funcţionale - procedura de înfăptuire a justiţiei5.
Curtea nu-şi poate exercita atribuţiile sale decît în baza unor principii clare, stabilite şi
formulate prin literă de lege. Acestea sunt:
1) respectarea legalităţii şi transparenţei;
2) securitatea juridică;
3) independenţa absolută a puterii judecătoreşti de puterea legislativă şi de cea
executivă;
4
Gh. Amihalachioaie, Accesul la justiţie, (Culegere), Chişinău, 1999, p 12-14.
5
N.Popa, Teoria Generala a Dreptului, Bucuresti, 1992,pag.67
4
 4) exercitarea dreptului său de a adopta hotărîri legale, întemeiate şi echitabile;
5) executarea justiţiei exclusiv în numele legii şi în conformitate cu ea;
6) repartizarea aleatorie a cauzelor care urmează a fi judecate;
7) respectarea egalităţii tuturor persoanelor (părţilor) în faţa legii;
8) ierarhia normelor;
9) dezbaterea şi judecarea cauzelor în conformitate cu principiul contradictorialităţii;
10) interdicţia imixtiunii în executarea justiţiei;
11) prezumţia nevinovăţiei;
12) pregătirea şi prezentarea bugetului propriu6.

2.1. Principiul legalităţii:

Fiind un principiu fundamental al activităţii tuturor organelor de stat chemate să
asigure respectarea legii şi a prevederilor cerinţelor democratice, fiind stipulată în
Constituţia Republicii Moldova, care în art. 114 prevede: "Justiţia se înfăptuieşte în
numele legii numai de instanţele judecătoreşti", precum şi în art. 5 al Legii privind
organizarea judecătorească.
Definind principiul legalităţii, putem spune că desfăşurarea întregii activităţi
procesuale, toate actele participanţilor la proces, deliberarea şi hotărîrea pronunţată
trebuie să aibă loc, să se realizeze numai în conformitate cu prevederile legii.7
Principiul legalităţii vizează, de asemenea, respectarea de către instanţele
judecătoreşti, pe tot parcursul judecării cauzei, a legilor penale, civile, procesual-penale,
procesual-civile, a altor dispoziţii legale, cauza urmînd a fi soluţionată potrivit tuturor
dispoziţiilor legale în vigoare. De asemenea, garantează respectarea integrală a
drepturilor procesuale acordate de lege participanţilor şi prevede doar utilizarea
mijloacelor şi modelelor admise de lege.
O altă cerinţă a legalităţii o reprezintă organizarea controlului judiciar şi a
supravegherii judiciare pentru asigurarea respectării Constituţia este Legea supremă şi
nici o lege sau un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere
juridică, în baza art. 7 al Constituţiei Republicii Moldova, la înfăptuirea justiţiei
instanţele judecătoreşti urmează să aprecieze conţinutul legii sau al altui act juridic ce
reglementează raporturile juridice litigioase şi în cazurile necesare aplică Constituţia, ca
act juridic normativ, cu acţiune directă.
La înfăptuirea justiţiei, instanţele judecătoreşti, potrivit art. 4 al Constituţiei, trebuie să
ţină cont de obligativitatea de a aplica dispoziţiile constituţionale privitoare la drepturile
şi libertăţile omului în concordanţă cu Declaraţia universală a drepturilor omului, cu
pactele şi tratatele la care Republica Moldova este parte, precum şi de prioritatea
reglementărilor internaţionale faţă de legile interne, dacă există neconcordanţe între

6
http://www.csj.md/content.php?menu=1390&lang=5
7
A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, Legea şi Viaţa, nr.19,1992,p.17.

5
legile interne, pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care
Republica Moldova este parte.
În concluzie putem menţiona că în corelaţie cu celelalte principii fundamentale ale
justiţiei, principiul legalităţii impune prima condiţie de existenţă celorlalte principii
(legea), găsindu-şi, totodată, în acestea primele sale garanţii.

2.2. Înfăptuirea justiţiei numai de instanţele de judecată:

În societăţile moderne justiţia este o funcţie fundamentală a statului, iar administrarea
ei reprezintă unul din atributele esenţiale ale puterii suverane.
Rezolvarea neînţelegerilor dintre particulari nu poate fi privită într-o societate
civilizată ca o afacere a persoanelor în cauză, înfăptuirea justiţiei excede interesele
private, ea constituind şi o îndatorire a organelor judiciare. De aceea legislaţiile moderne
atribuie funcţia jurisdicţională unor organe statale specializate.
Potrivit art. 115, al. l, din Constituţie, "Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de
Justiţie, prin Curtea de Apel şi judecătorii".
Privitor la judecarea cauzelor penale, principiul examinat este detaliat în art. 7 din
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, care prevede: "Nimeni nu poate fi
declarat vinovat de săvîrşirea unei infracţiuni, precum şi supus unei pedepse penale, decît
în faza sentinţei definitive pronunţate în condiţiile legii de instanţa de judecată".
Dispoziţia constituţională — potrivit căreia justiţia constituie monopol de stat —
printre cele menţionate include obligativitatea respectării sentinţelor şi a altor hotărîri
definitive ale instanţelor judecătoreşti. Modificarea sau casarea lor poate fi efectuată doar
de instanţele judecătoreşti ierarhic superioare cu respectarea strictă a regulilor şi
organizaţiilor procesuale, prin care se asigură drepturile şi interesele legitime ale
persoanei, în particular, şi ale societăţii şi statului, în general.

2.3. Principiul egalităţii în faţa legii şi autorităţii judecătoreşti:

Noile condiţii ale statului de drept presupun o egalitate reală şi deplină a tuturor în
faţa legii, în Constituţia Republicii Moldova (art. 16, al. 2) este stipulat că fără deosebire
de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică,
avere sau de origine socială, toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice.
Statul garantează egalitatea în drepturi a cetăţenilor în toate domeniile, neadmiţând nici o
îngrădire a drepturilor acestora în funcţie de criteriile susmenţionate. Principiul egalităţii
cetăţenilor în procesul de realizare a justiţiei se manifestă prin următoarele aspecte:
a) desfăşurarea justiţiei se realizează de aceleaşi organe în raport cu toate persoanele.
Existenţa unei competenţe personale în legătură cu anumiţi făptuitori (de ex. militari,
judecători, deputaţi etc.) nu infirmă acest principiu, întrucât atragerea unei competenţe în
funcţie de calitatea infractorului nu se face în mod discriminatoriu în raport cu criteriile
menţionate;
b) justiţia se desfăşoară pentru toate persoanele după aceleaşi reguli şi norme
procesuale, iar făptuitorii poartă răspundere potrivit aceloraşi legi;

6
 c) participanţii au drepturi egale în faţa autorităţii judecătoreşti: nu există drepturi
procesuale mai numeroase pentru anumite persoane şi drepturi mai restrînse — pentru
alte persoane.8
Relativ pînă nu demult excepţiile de la principiul egalităţii erau o raritate, în
concordanţă cu experienţa ţărilor avansate, legislaţia Republicii Moldova conţine un
regim distinct în vederea atragerii la răspundere penală şi aplicării anumitor măsuri de
constrîngere procesual-penală (percheziţia, reţinerea, ascultarea convorbirilor, aducerea
silită ş.a.) a şefului statului, deputaţilor, judecătorilor, procurorilor.9
Astfel, art. 70, al. 3, din Constituţie prevede că deputatul nu poate fi reţinut, arestat,
percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă sau trimiterii în judecată
fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Dispoziţii similare se conţin şi
privitor la Preşedintele Republicii Moldova (art. 81 din Constituţie), judecătorii (art. 19
din Legea cu privire la statutul judecătorului), procurorii şi anchetatorii din procuratură
(art. 441 din Legea cu privire la procuratură, introdus prin Legea nr. 551-XIII din
21.07.95)10.
2.4. Independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorilor:
Este un principiu consacrat de Constituţie (art. 116, al. 1) şi de Legea cu privire la
statutul judecătorului nr. 544-XIII din 20.07.1995 (art. l, al. 3).
Indiscutabil că judecătorii din compunerea instanţelor judecătoreşti, indiferent de
gradul acestor instanţe, nu şi-ar putea îndeplini misiunea dacă în activitatea de judecată
ar fi supuşi unor ingerinţe din partea unor organe judiciare sau a unor persoane, sub
forma orientărilor, sugestiilor ş.a.
Ca urmare, separarea funcţiei jurisdicţionale de celelalte funcţii statale, delimitarea
riguroasă a atribuţiilor organelor învestite cu funcţii de stat, îngrădirea instanţelor
judecătoreşti de interese de orice fel, stabilirea incompatibilităţilor reprezintă garanţia de
independenţă a judecătorului, garanţia că ne aflăm într-un stat de drept.
Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, aşa cum se declară în
Constituţie, este garantată şi de alte dispoziţii legale: Legea privind organizarea
judecătorească (art. 17), Codul de procedură penală (art. 10), Codul de procedură civilă
(art. 8) şi se realizează în special prin:
a) procedura de înfăptuire a justiţiei prevăzută de legislaţia procesuală (destul de
impunătoare ca volum), care reglementează ordinea în timpul şedinţei de judecată,
consecutivitatea actelor îndeplinite, caracterul şi valoarea hotărîrilor etc.;
b) procedura de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorului îl
îngrădesc de eventuale abuzuri din partea factorilor de decizie şi a organelor (mai
detaliat în capitolul IX al lucrării);
c) declararea inviolabilităţii personalităţii judecătorului, locuinţei şi localului său de
serviciu, vehiculelor, mijloacelor de telecomunicaţii folosite de el, corespondenţei,
bunurilor şi documentelor. Judecătorul nu poate fi tras la răspundere administrativă,

8
F. Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorului în Republica Moldova, Chişinău,
2000, p. 74.
9
D. Roman, T. Vîzdoagă, A. Cerbu, S. Ursu, Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a normelor de drept,
Cartdidact, Chişinău, 2004, pag. 65.
10
Dumitru Roman, Tatiana Vizdoaga, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept. edit. CARTIER
2001 pag.44
7
cercetat, reţinut sau arestat pentru comiterea contravenţiei administrative; el nu poate fi
tras la răspundere pentru opinia exprimată în înfăptuirea justiţiei. Împotriva judecătorului
poate fi pornit proces penal doar de către Procurorul General cu acordul Consiliului
Superior al Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau, după caz, al
Parlamentului. Acte de urmărire penală faţă de un judecător se pot efectua doar cu
sancţiunea Procurorului General, în cazul pornirii procesului penal, sau prin hotărîrea
instanţei de judecată ş.a.;
d) secretul deliberărilor şi interzicerea de a cere divulgarea lui îl protejează pe
judecător de orice amestec ilegal sau intervenţie pentru a impune acestuia un anumit
punct de vedere în soluţionarea cauzei;
e) stabilirea răspunderii pentru lipsa de stimă faţă de judecată şi judecători şi pentru
imixtiunea în judecarea cauzei;
f) crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activităţii instanţelor
judecătoreşti, puse, mai cu seamă, în sarcina Ministerului Justiţiei, în acest sens se
impune respectarea strictă a principiului independenţei judecătorului;
g) asigurarea materială şi socială a judecătorului.

Independenţa judecătorilor se manifestă atît pe latura internă cît şi exterioară, fiind

legată de imparţialitate. Pentru ca judecătorii (membrii completului de judecată) care
rezolvă cauza să fie independenţi, ei nu trebuie să fie interesaţi faţă de soluţia adoptată.
Se afirmă pe bună dreptate, ca nici un interes intern sau nici o poziţie subiectivă nu poate
determina judecătorii în vederea adoptării unui anumit punct de vedere.
Pentru situaţiile în care prezumţia de imparţialitate şi de obiectivitate ar fi pusă la
îndoială legiuitorul a prevăzut remedii procesuale adecvate, reglementând corespunzător
incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea.
Incompatibilitatea se înfăţişează ca situaţia de inadecvare în care se află judecătorul
faţă de o cauză concretă şi care constituie un impediment în ceea ce priveşte participarea
acestuia la rezolvarea acestei cauze sau anumite împrejurări ce exclud participarea
judecătorului la o cauză concretă.11
Abţinerea este instituţia prin care cel aflat în incompatibilitate cere să nu participe la
rezolvarea cauzei de care se leagă cazul de incompatibilitate. Potrivit legii, persoana
incompatibilă este obligată să declare preşedintelui instanţei că se abţine de la
participarea la judecarea cauzei cu arătarea cazului de incompatibilitate ce reprezintă
motivul abţinerii.
Prin intermediul recuzării o altă persoană participantă la proces poate cere ca
persoana incompatibilă să nu participe la judecarea cauzei.
Inamovibilitatea 12judecătorului presupune dreptul pe care îl au persoanele ce deţin
această funcţie de a fi protejate faţă de orice măsură arbitrară care priveşte: îndepărtarea
lor din funcţie, transferarea sau chiar promovarea.
Regulile privind inamovibilitatea judecătorului sunt stabilite prin Legea cu privire la
statutul judecătorului. Promovarea, transferarea şi sancţionarea judecătorilor sunt dispuse
11
E. Herovanu, Principiile procedurii judiciare, Vol. I, Bucureşti, 1932, p.89.
12
http://www.webdex.ro/online/dictionar/inamovibilitatea.

8
de o autoritate distinctă, şi anume Consiliul Superior al Magistraturii, care în acest sens
are următoarele atribuţii:
— dispune şi face propuneri Preşedintelui Republicii Moldova sau Parlamentului cu
privire la promovarea, suspendarea şi încetarea din funcţia de judecător, în acest sens
ţinându-se cont de prevederea constituţională că promovarea şi transferarea judecătorilor
se fac numai cu acordul acestora (art. 116, al. 4, din Constituţie);
— validează examenele de capacitate ale judecătorilor ş.a.
Deci, independenţa, imparţialitatea şi inamovibilitatea judecătorului se manifestă
numai în cadrul legii şi în limitele astfel fixate.13

2.5. Accesul liber la justiţie:

Actele normative de drept material recunosc drepturile persoanelor fizice şi juridice în
scopul satisfacerii intereselor materiale şi de altă natură în acord cu interesul public,
potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială. În situaţia în care drepturile nu sunt
respectate sau sunt contestate, legea prevede modul de apărare şi valorificare a acestora
pentru a fi soluţionate conflictele ce apar.
În acest fel, legislaţia noastră a fost aliniată la Convenţia europeană a drepturilor
omului, care în art. 6, pct. l, prevede: "Orice persoană are dreptul să-i fie examinată
cauza sa în mod echitabil, de către un tribunal independent şi imparţial, stabilit prin lege,
care va decide asupra drepturilor şi obligaţiilor sale civile sau asupra temeiniciei oricărei
acuzaţii în materie penală împotriva ei. Hotărîrea trebuie să fie pronunţată în public, dar
accesul în sala de şedinţă poate fi interzis persoanei sau publicului în timpul întregului
sau al unei părţi din proces, în interesul moralităţii, ordinii publice sau al securităţii
naţionale într-o societate democratică, cînd interesele minorilor sau protecţia vieţii
private a părţilor la proces o cer sau în măsura considerată strict necesară de către
tribunal, cînd datorită unor împrejurări speciale publicitatea ar fi de natură să aducă
atingere intereselor justiţiei".
Intrarea în vigoare pentru ţara noastră a CEDO la 12 septembrie 1997 a marcat
începutul unei noi perioade în tranziţia statului Republica Moldova spre democraţie.
Reflectînd CEDO, ţara noastră a recunoscut oricărei persoane posibilitatea reală de a
ataca într-o instanţă supranaţională orice pretinsă încălcare a drepturilor şi libertăţilor
garantate de convenţie.
De o mare valoare este invocare a pretinsei încălcări mai întîi în faţa instanţelor
naţionale. Se recomandă să se ceară chiar instanţei de fond aplicarea prevederilor CEDO,
după care instanţelor de apel şi de recurs. Abia după parcurgerea acestei etape se
deschide calea de acces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

2.6. Colegialitatea şi unipersonalitatea examinării cauzelor în instanţele

judecătoreşti:

13
F. Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorului în Republica Moldova, Chişinău,
2000, pag. 98.

9
 Potrivit prevederilor normelor procesuale, instanţa de judecată trebuie să aibă o
anumită compunere, adică completul de judecată să fie alcătuit din numărul de judecători
care au capacitatea funcţională necesară pentru judecare.
Fiecare dintre cele două sisteme — colegialitatea şi unipersonalitatea — oferă
avantaje, dar prezintă şi inconveniente. Pentru sistemul judecătorului unic se aduc
următoarele argumente: posibilitatea recrutării pe criterii mult mai exigente, posibilitatea
statului de a oferi judecătorilor salarii substanţiale, creşterea sentimentului de
responsabilitate al judecătorului etc.14
S-a reproşat acestui sistem că nu poate asigura o calitate adecvată actului de justiţie şi
că un singur magistrat este supus mult mai uşor unor influenţe străine.
Colegialitatea are în favoarea sa argumente deduse din: calitatea superioară a
lucrărilor îndeplinite de mai mulţi magistraţi, o mai redusă posibilitate de influenţare din
exterior, o mai bună pregătire a judecătorilor tineri, încadraţi în complete cu judecători
experimentaţi. Printre argumentele aduse în defavoarea colegialităţii se află şi acela care
spune că prin aceasta nu s-ar asigura o bună calitate a actului de justiţie, căci judecătorii
se pot ascunde în spatele anonimatului (determinat şi de secretul deliberării); justiţia
devine mult mai costisitoare, creînd totodată dificultăţi în recrutarea şi formarea
profesională a unor buni judecători.15
În sistemul procesual al Republicii Moldova sunt realizate ambele reguli. Vom
prezenta compunerea completului de judecători la diferite instanţe.
În toate instanţele de fond cauzele se judecă de către judecător personal.
De la această regulă se poate face excepţie în anumite cauze examinate, într-un
complet format din trei judecători, în materie penală cauzele penale asupra infracţiunilor
pentru săvîrşirea cărora legea prevede detenţiune pe viaţă; cauzele penale asupra
infracţiunilor comise de minori; cauzele deosebit de complicate ori cele care au o mare
importanţă socială.
Colegiile instanţelor de apel şi de recurs judecă apelurile şi recursurile împotriva
încheierilor, sentinţelor şi deciziilor în complet format din trei judecători.
Colegiul lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în complet format din
cinci judecători.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie judecă recursurile în anulare şi demersurile în
interesul legii în complet format din cel puţin două treimi din numărul total al
judecătorilor Curţii Supreme de Justiţie.
În conformitate cu prevederile art. 20 din Codul de procedură penală, completul de
judecată trebuie să rămînă acelaşi pe tot cursul judecării cauzei. Atunci cînd nu este
posibil acest lucru, completul se poate schimba (eventual judecătorul), fapt ce atrage
reluarea de la început a şedinţei de judecată16.

2.7. Egalitatea părţilor şi caracterul contradictoriu al dezbaterilor judiciare:

În procesele judiciare se conturează, de regulă, poziţii şi interese contrare. Duelul
dintre acuzare şi apărare, dintre pîrît şi reclamant apare evident şi se manifestă în
14
Gh. Amihalachioaie, Accesul la justiţie, (Culegere), Chişinău, 1999, pag . 35.
15
A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, Legea şi Viaţa, nr.9,1992, p. 8.
16
Dumitru Roman, Tatiana Vizdoaga, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept, Ed. CARTIER
2001, pag.48.
10
confruntarea de opinii şi argumente legate de modul în care urmează să se soluţioneze
cauza. Pentru a garanta în egală măsură drepturile şi interesele părţilor aflate în conflict,
Legea privind organizarea judecătorească a înscris în art. 10 contradictorialitatea
judecăţii.
Principiul contradictorialităţii este foarte complex şi se manifestă pe următoarele
laturi principale:
a) stabilirea poziţiei procesuale a părţilor cu drepturi egale şi interese contrare în aşa
fel încît să se realizeze egalitatea acestora, cu acordarea posibilităţii folosirii tuturor
mijloacelor legate de opoziţie faţă de punctele de vedere adverse;
b) separarea principalelor funcţii procesuale în aşa fel încît apărarea, acuzarea,
susţinerea acţiunii civile, contestarea ei şi soluţionarea cauzei să fie atribuite unor
subiecţi diferenţiaţi. Acest principiu fundamental al justiţiei dă posibilitate părţilor aflate
în litigiu să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi pretenţiilor lor, la
argumentarea şi probarea acestora, printre combaterea susţinerilor făcute de fiecare din
părţi.
Acest principiu se manifestă în toate etapele judecăţii, excepţie făcînd deliberarea şi
pronunţarea hotărîrii. Contradictorialitatea se manifestă cu mult înaintea judecăţii,
întrucît prin dorinţa de chemare în judecată, formulată de reclamant, şi prin întîmpinarea
pîrîtului, părţile îşi fac cunoscute pretenţiile şi părerile, precum şi probele pe care doresc
să le administreze pentru dovedirea acestora.
Caracterul contradictoriu există şi în cazul în care la judecarea cauzei se prezintă o
singură parte, stabilindu-se amînarea judecăţii pentru citarea legală a acesteia,
asigurîndu-se astfel participarea ei pentru a-şi exprima în contradictoriu cu cealaltă parte
pretenţiile şi apărările sale.
Preşedintele completului dă cuvîntul părţilor, dacă este nevoie chiar de mai multe ori,
punînd în discuţia acestora orice împrejurare de fapt sau de drept care poate ajuta la
soluţionarea cauzei.
Primul care are cuvîntul în dezbateri este acuzatorul de stat (eventual reclamantul în
cauze civile), ultimul avînd cuvîntul apărătorul sau inculpatul (pîrîtul).
Un alt aspect al contradictorialităţii îl constituie faptul că probele se prezintă în
instanţă. Nici o probă nu poate fi pusă la baza hotărîrii în cauză dacă nu s-a acordat
posibilitatea de a o discuta.
Principiul contradictorialităţii se întîlneşte şi la judecarea căilor de atac, iar în cauze
civile şi în faza executării silite.
Nerespectarea acestui principiu în cursul judecăţii duce la nulitatea hotărîrii, întrucît
se încalcă şi alte principii fundamentale ale justiţiei, în special cel al dreptului la apărare.

2.8. Prezumţia de nevinovăţie:

Prezumţia de nevinovăţie apare ca o regulă abia în procesul penal modern. Pentru
prima dată ea este înscrisă în legislaţiile burgheze de la sf. secolului al XVIII-lea
(legislaţia SUA şi Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789). Aceasta a
constituit o reacţie faţă de procesul penal inchizitorial în care în mod practic cel implicat

11
într-o cauză penală era presupus totdeauna vinovat, revenindu-i obligaţia dovedirii
propriei nevinovăţii.17
Ulterior, simţindu-se nevoia de consacrare acestei prezumţii prin documente cu
caracter internaţional, ea a fost înscrisă în art. 11 din Declaraţia universală a drepturilor
omului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, făcîndu-se, în
acelaşi timp, recomandarea ca legislaţiile naţionale ale statelor să înscrie norme privind
prezumţia de nevinovăţie.18
În legislaţia noastră prezumţia de nevinovăţie îşi găseşte consacrarea în art.21 din
Constituţie, art. 4 din Legea privind organizarea judecătorească şi art. 8 din Codul de
procedură penală. Dispoziţiile normelor amintite prevăd că: "orice persoană acuzată de
un delict este prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în
cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile apărării
sale".
În baza acestui principiu, învinuitul sau inculpatul nu trebuie să-şi dovedească
nevinovăţia, organelor de urmărire penală şi procurorului revenindu-le obligaţia
administrării probelor, în cazul în care există probe de vinovăţie, cel acuzat are dreptul să
probeze lipsa lor de temeinicie.
Acest principiu are o reflectare corespunzătoare şi în modul în care se efectuează
interpretarea probelor care pot fi considerate concludente numai în măsura în care oferă
certitudinea aflării adevărului. Dacă nu se manifestă certitudinea instanţei asupra
vinovăţiei inculpatului, prezumţia de nevinovăţie este susţinută de regula potrivit căreia
orice îndoială este în favoarea infractorului (in dubio pro reo).
Deci, prezumţia de nevinovăţie reprezintă o regulă de bază în înfăptuirea justiţiei şi, în
acelaşi timp, prin implicaţiile pe care le are, unul dintre drepturile fundamentale ale
omului.

2.9. Publicitatea dezbaterilor judiciare:

Principiul în cauză consacrat de Constituţie, care în art. 117, prevede că toate
şedinţele sunt publice, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Acest principiu are în vedere faptul că întreaga şedinţă de judecată, cu excepţia
deliberării, se desfăşoară înaintea instanţei, în şedinţă deschisă, cu participarea părţilor şi
a altor persoane străine care doresc să asiste la dezbateri.19
Judecarea proceselor în şedinţă închisă se efectuează numai în cazurile stabilite prin
lege, cu respectarea normelor de procedură. Instanţa de judecată poate dispune judecarea
cauzei în şedinţă închisă dacă dezbaterea publică ar putea vătăma părţile, ordinea publică
sau moralitatea, ori este în contradicţie cu interesele păstrării unui secret ocrotit de lege.
Instanţa are obligaţia să motiveze luarea măsurii ca judecata să fie secretă.
Persoanele care nu atins vîrsta de 16 ani şi cele care se prezintă într-o ţinută
necuviincioasă pot fi îndepărtate din sala de şedinţă. Deci, publicitatea constă în aceea că
la judecată poate asista oricine, accesul persoanelor străine de cauză ne fiind îngrădit în
nici un mod.
17
F. Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorului în Republica Moldova, Chişinău,
2000, p. 67.
18
I.Neagu, Drept Procesual Penal. Partea generala, Bucuresti, 1992, pag.61
19
Gh. Amihalachioaie, Accesul la justiţie, (Culegere), Chişinău, 1999, p. 57.
12
 Fără nici o excepţie, hotărîrile instanţelor de judecată în toate cazurile se pronunţă în
public20.

2.10. Dreptul la apărare:

Dreptul la apărare este unul dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor. El se află
înscris în Declaraţia universală a drepturilor omului şi în alte acte de valoare.
Constituţia Republicii Moldova înscrie acest drept în art. 26.
Dreptul la apărare este un drept cu un conţinut complex. Este considerată eronată şi
simplistă părerea care reduce dreptul la apărare numai la dreptul părţii la asistenţă
juridică din partea unui apărător calificat.
Privit prin prisma instrumentelor procesuale, prin care este exercitat, dreptul la
apărare cuprinde mai multe aspecte:
— posibilitatea părţilor de a se apăra singure în tot cursul procesului;
— obligaţia organelor judiciare de a avea în vedere din oficiu şi aspectele favorabile
părţilor angajate în proces;
— posibilitatea şi, uneori, obligaţia acordării asistenţei juridice în cursul procesului.
Călăuzindu-se de prevederile actelor internaţionale, art. 26, pct. 3, al Constituţiei şi
art. 13, 63, 64 din Cod de procedură penală, subiecţii oficiali au obligaţia să-1 informeze
pe inculpat despre dreptul de a fi asistat de un apărător, consemnîndu-se despre aceasta
în procesul-verbal, şi la cererea acestuia să-i asigure asistenţa juridică, dacă el nu are
apărător ales.
Cînd asistenta juridică este obligatorie, inculpatul nu poate fi judecat în lipsa
apărătorului. Această dispoziţie acţionează chiar dacă inculpatul declară instanţei că nu
are nevoie de apărător sau înţelege să-şi facă apărarea singur.
Întrucît alegerea apărătorului este un drept al părţii, delegaţia apărătorului desemnat
din oficiu încetează la prezentarea apărătorului ales. Se prevede că în cazul absenţei
apărătorului, chiar desemnat din oficiu, procesul se va amîna.
Un alt aspect important al dreptului la apărare îl constituie căile de atac. În procedura
judiciară părţile au dreptul de a ataca hotărîrile pronunţate în condiţiile şi termenele
prevăzute de lege. Acest termen curge, de regulă, de la comunicarea hotărîrii. În acest
mod se lasă părţii nemulţumite timp pentru a-şi organiza şi a-şi formula apărarea.
Asistenţa juridică a celorlalte părţi în proces are loc în general în condiţii similare, ca
şi pentru inculpat, în cursul judecăţii apărătorul (reprezentantul) exercită toate drepturile
părţii pe care o asistă. Considerăm că atunci cînd instanţa ajunge la concluzia că din
anumite motive partea vătămată, partea civilă sau partea civilmente responsabilă
(eventual, reclamant şi pîrît) nu şi-ar putea face singură, apărarea ar trebui să dispună din
oficiu sau de cerere de luare a măsurilor pentru desemnarea unui apărător.

2.11. Folosirea căilor de atac în procesul de înfăptuire a justiţiei:

Încă din dreptul roman s-a impus regula "rei indicata pro veritate accipitur" (lucrul
judecat se consideră adevărat), maximă interpretată în sensul că sentinţa judecătorului nu
e adevăr, ci ţine loc de adevăr21.

20
N.Volonciu, Drept procesual penal, p.322
21
C.St. Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea Bucuresti, 1973,p.108
13
 Raţiunea existenţei căilor de atac constă în realitatea că scopul justiţiei nu poate fi
atins printr-o singură judecată, care, ca orice activitate umană, poartă cu sine riscul
erorii. Tocmai de aceea, în vederea filtrării perfecte a adevărului, legislaţia procesuală
reglementează judecarea cauzelor, în mod succesiv, în mai multe trepte de jurisdicţie de
grade diferite.22
Prin intermediul căilor de atac partea nemulţumită de hotărîrea pronunţată poate
contesta fie nerespectarea de către instanţa care a pronunţat hotărîrea atacată a condiţiilor
legale în care a avut loc judecata, fie netemeinicia hotărîrii, fiind insuficient de bine
argumentată, putîndu-se astfel îndrepta greşelile săvîrşite de judecători.
Prin folosirea căilor de atac, recunoscute de lege, cauzele judecate sunt supuse
controlului judecătoresc al instanţelor ierarhic superioare.
Căile de atac dau satisfacţie în mod real şi deplin drepturilor şi intereselor
participanţilor la proces şi oricăror altor persoane ale căror interese legitime au fost
vătămate printr-o măsură sau printr-un act ale instanţei. Aceste drepturi şi interese au
şansa de a fi realizate la un nivel optim, într-un sistem cu mai multe grade de jurisdicţie,
fapt ce oferă garanţii maxime pentru evitarea erorilor şi pentru adoptarea unor soluţii cît
mai echitabile.
Acest caracter al căilor de atac este evidenţiat explicit şi în textul Constituţiei,
conform căruia "împotriva hotărîrilor judecătoreşti părţile interesate şi organele de stat
competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii" (art. 119).
Conform legislaţiei în vigoare, noile sisteme procesuale penal şi civil sînt
caracterizate prin existenţa a trei grade de jurisdicţie. Judecata în prima instanţă, judecata
în apel şi judecata în recurs.
Apelul şi recursul sunt căi de atac ordinare îndreptate împotriva oricărei hotărîri
judecătoreşti nedefinitive pentru simplul fapt că partea respectivă este nemulţumită de
hotărîrea pronunţată, regulă ce corespunde principiului constituţional al accesului liber la
justiţie prevăzut în art. 20 din Constituţie.

2.12. Limba de procedură şi dreptul la interpret:

Potrivit art. 13 din Constituţie, în Republica Moldova limba oficială este "limba
moldovenească".
Reluînd acest principiu, din legea fundamentală se prevede că procedura judiciară se
desfăşoară în "limba moldovenească" sau în limba acceptată de majoritatea persoanelor
participante la proces.
Persoanele care participă la proces şi nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura
judiciară li se asigură dreptul de a face declaraţii, demersuri, de a lua cunoştinţă de toate
materialele cauzei, de a vorbi în instanţa de judecată în limba maternă şi de a beneficia
de serviciul interpretului în modul stabilit de lege.
Dacă în cursul judecării cauzei se foloseşte o altă limbă decît cea "moldovenească",
redactarea înscrisurilor şi consemnarea scrisă a activităţilor desfăşurate se face în limba
moldovenească.
22
A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, Legea şi Viaţa, nr.19,1992,p.12.

14
 Folosirea în anumite zone geografice a limbilor cunoscute de o parte a populaţiei
prezintă avantaj, deoarece dă un conţinut sporit publicităţii şi adaugă un element în plus
realizării rolului educativ al justiţiei în rîndul cetăţenilor.
Persoanelor ce nu cunosc limba în care se desfăşoară procedura judiciară le sunt
acordate drepturi suplimentare. Astfel, în cursul judecăţii acestea sunt asistate de un
interpret, au posibilitatea de a folosi limba maternă, de a lua cunoştinţă de piesele
dosarului şi de a emite concluzii prin interpret. Actele instanţei de judecată şi alte
documente procesuale, care, potrivit, legii urmează a fi înmânate părţilor li se vor traduce
în limba lor maternă sau în altă limbă pe care o cunosc.23
Legislaţia procesual-penală alături de regulile amintite prevede participarea
obligatorie a apărătorului în cazul cînd inculpatul nu cunoaşte limba de procedură.
Prin acest principiu se exclud inegalitatea şi discriminarea naţională, folosirea limbii
materne fiind un element în plus ce exclude judecarea unor persoane care nu ar înţelege
obiectul acuzaţiilor şi nu ar putea să se apere din cauza necunoaşterii limbii oficiale24.

CONCLUZII:
Prin urmare, concluzionând cele relatate, putem afirma că justiția este un domeniu de
importanță națională, fiind independentă de celelalte puteri ale statului, justiția este cea
care asigură verificarea aplicării legii și restabilirea dreptății în baza acesteia, într-un stat
de drept. Ori Republica Moldova, avînd ca scop primordial, de a deveni un astfel de stat,
este obligată practic, ca prin organul său legislativ superior, să creeze și să perfecționeze
cadrul legislațional necesar pentru o bună funcționare a justiției.
La rîndul lor, organele abilitate pentru a înfăpui justiția, în procesul lor de activitate
trebuie să se ghideze strict de prevederile legale și să urmărească, respectarea și aplicarea
tuturor principiilor enumerate mai sus.
Care după cum am observat au o importanță deosebită în desfășurarea acestei
activități. Iar încălcarea unuia dintre acestea, ar duce la o violare în lanț și a celorlalte
principii. Efectul soldat fiind o scădere și mai mare a încrederii în organele
jurisdicționale, din partea cetățenilor Republicii Moldova, care este și așa foarte afectată,
de cazurile particulare a judecătorilor corupți, incorecți și incopetenți în luarea deciziilor
și pronunțarea hotărârilor lor.
Pornind de la ideea că Republica Moldova, la etapa actuală se află într-un proces
intens de reformare, în toate domeniile de activitate, consider ca fiind indispensabilă, în
primul rând, asigurarea unei justiții cît mai eficiente, cît mai operaționale, cît mai

23
Legea R.M. privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 06.07.95 MO al R.M. nr. 58/641 din 19.10.95,
art. 25.
24
N.Voicu, Drept procesual penal.
15
 echitabile, care să îndeplinească toate așteptările cetățenilor. Fapt ce nu se va putea
realiza, fără respectarea și aplicarea principiilor enumerate și analizate mai sus.

BIBLIOGRAFIE:

Surse bibliografice:

1. Dumitru Roman, Tatiana Vizdoaga, Andrei Grigoriu, Organele de ocrotire a normelor de drept.
Ed. CARTIER 2001.
2. D. Roman, T. Vîzdoagă, A. Cerbu, S. Ursu, Organizarea şi activitatea organelor de ocrotire a
normelor de drept, Cartdidact, Chişinău, 2004.
3. Gh. Amihalachioaie, Accesul la justiţie, (Culegere), Chişinău, 1999.
4. I.Neagu, Drept Procesual Penal. Partea generala, Bucuresti, 1992.
5. A.Barbăneagră, I.Lozovanu, Concepţia reformei judiciare în Republica Moldova, Legea şi Viaţa,
nr. 9,19,1992.
6. C.St. Tomulescu, Drept privat roman, Universitatea Bucuresti, 1973.
7. F. Popovici, Unele aspecte ale eticii judiciare şi responsabilitatea judecătorului în Republica
Moldova, Chişinău, 2000.
Surse web:
 http://www.cnaa.md
 http://www.euroavocatura.ro
 http://www.csj.md
 http://lex.md/
 http://echr.coe.int/
Surse Formale:
1. Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29.07.94 MO al R.M. nr. 1 din 12.08.94.
2. Codul Penal al R.M. nr. 985-XV din 18.04.2002, MO al R.M. nr. 128-129/102 din 13.09.2002.
3. Codul de procedură penală al R.M., nr. 122-XV din 14.03.2003, MO R.M. nr. 104-110/447 din 07.06.2003.
4. Codul Civil, MO al R.M. nr. 1107-XV din 06.06.2002 MO al R.M. nr. 82-86/661 din 22.06.2002.
5. Codul de procedură civilă al R.M., nr. 225-XV din 30.05.2003, MO al R.M. nr. 111-115/451 din
12.06.2003.
6. Legea R.M. cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, nr. 789-XIII din 26.03.96, MO al R.M. nr. 32-22/323
din 30.05.1996.
7. Legea RM cu privire la Curtea Constituţională, nr. 317-XIII din 13.12.1994, MO al R.M. nr. Republica
Moldova nr. 8/86 din 07.02.1995.
8. Codul jurisdicţiei constituţionale, nr. 502-XIII din 16.06.95, MO al R.M. nr. 53-64/597 din 28.09.1995.
9. Legea R.M. privind organizarea judecătorească nr. 514-XIII din 06.07.95 MO al R.M. nr. 58/641 din
19.10.95.
10. Legea RM cu privire La statutul judecătorului, nr. 544-XIII din 20.07.95, MO al R.M. nr. 59-60/664 din
26.10.1995
11. Legea RM cu privire La statutul judecătorului, nr. 544-XIII din 20.07.95, MO al R.M. nr. 59-60/664 din
26.10.1995.
12. Legea RM cu privire la colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, nr. 950-XIII din
19.07.96, MO al R.M. nr. 61-62/607 din 20.09.1996

16