NICOLAE TEODOR STEFAN

CLASA A IV-A B

Napoleon Bonaparte

Napoleon Bonaparte (în franceză: Napoléon Bonaparte; n. 15

august 1769, Ajaccio, Corsica - d. 5 mai 1821, în insula Sfânta Elena),
cunoscut mai târziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte,
a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat
puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.
Născut în Corsica şi specializat pe profilul de ofiţer de artilerie în Franţa
continentală, Bonaparte a devenit cunoscut în timpul Primei Republici
Franceze şi a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a
Doua Coaliţii, care luptau împotriva Franţei. În 1799 a organizat
o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul; cinci ani mai târziu s-a
încoronat ca Împărat al francezilor. În prima decadă a secolului al XIX-
lea a opus armatele Imperiului Francez împotriva fiecărei puteri majore
europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii
militare. A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor
alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei în
calitate de conducători ai altor ţări europene sub forma unor state
clientelare franceze.
Invazia franceză a Rusiei din 1812 a marcat un punct de cotitură în
destinul lui Napoleon. Marea sa Armată a suferit pierderi covârşitoare în
timpul campaniei şi nu s-a recuperat niciodată pe deplin. În 1813, a Şasea
Coaliţie l-a înfrânt la Leipzig; în anul următor Coaliţia a invadat Franţa,
l-a forţat pe Napoleon să abdice şi l-a exilat pe insula Elba. În mai puţin
de un an, a scăpat de pe Elba şi s-a întors la putere, însă a fost învins
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

în bătălia de la Waterloo din iunie 1815. Napoleon şi-a petrecut ultimii

şase ani ai vieţii sub supraveghere britanică pe insula Sfânta Elena. O
autopsie a concluzionat că a murit de cancer la stomac, deşi Sten
Forshufvud şi alţi oameni de ştiinţă au continuat să susţină că a fost
otrăvit cu arsenic.
Conflictul cu restul Europei a condus la o perioadă de război total de-a
lungul continentului, iar campaniile sale sunt studiate la academii miltare
din întreaga lume. Deşi considerat un tiran de către oponenţii săi, el a
rămas în istorie şi datorită creării Codului Napoleonian, care a pus
fundaţiile legislaţiei administrative şi judiciare în majoritatea
ţărilor Europei de Vest.

Batalia de la Leipzig
Bătălia de la Leipzig, supranumită Bătălia Naţiunilor, a fost cea
mai mare confruntare militară din Războaiele Napoleoniene, opunând o
armată a celei de-a şasea coaliţii unei armate conduse de Napoleon I.
Armata Coaliţiei era formată din prusaci, austrieci, ruşi, suedezi şi,
începând cu 18 octombrie, din saxoni, care, deşi iniţial aliaţi ai
francezilor, au întors armele; armata franco-aliată era formată din
francezi, polonezi, italieni (atât din Regatul Italiei cât şi din Regatul
Neapolelui). Cele trei zile de lupte s-au încheiat cu victoria decisivă a
Coaliţiei, Napoleon văzându-se obligat să se retragă în Franţa. Pe lângă
cei aproape 70,000 de morţi, răniţi, dispăruţi şi prizonieri, francezii l-au
pierdut şi pe prinţul polonez Poniatowski, Mareşal al Franţei. Coaliţia a
pierdut la rândul său un număr mare de oameni, dar victoria sa a fost
incontestabilă
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Batalia de la Austerlitz

Bătălia de la Austerlitz, cunoscută şi ca Bătălia celor trei împăraţi, a fost

una dintre cele mai mari victorii ale lui Napoleon. Această victorie a
determinat destrămarea celei de-a Treia Coaliţii formată
împotriva Imperiului Francez. Pe 2 decembrie 1805 (20 noiembrie pe stil
vechi), o armată franceză condusă de împăratul Napoleon I a înfrânt
decisiv armata ruso-austriacă, comandată de ţarul Alexandru I, după
aproape nouă ore de luptă înverşunată. Bătălia a avut loc lângă
dealul Pracký kopec, la Austerlitz, azi Slavkov u Brna, la aproape
20 km(12 mile) est de Brno, în Moravia. Bătălia este adeseori considerată
o capodoperă tactică.
Pe 26 decembrie 1805, Austria şi Franţa au semnat Tratatul de la
Pressburg, care a îndepărtat-o pe prima din război, a întărit tratatele
iniţiale de la Campo Formio şi Lunéville, a obligat Austria să cedeze
pământuri aliaţilor germani ai lui Napoleon şi a impus o indemnizaţie de
40 de milioane de franci asupra Habsburgilor învinşi. Trupelor ruse li s-
a permis să se retragă în ţara natală. Victoria de la Austerlitz a permis de
asemenea crearea Confederaţiei Rinului, compusă dintr-o multitudine de
state germane, intenţionată să fie o zonă-tampon între Franţa şi
restul Europei. În 1806, Sfântul Imperiu Roman a încetat să mai existe,
atunci când Împăratul Roman Francisc al II-lea a ales să păstreze
numai Francisc I al Austriei drept singurul său titlu oficial. Totuşi, aceste
realizări nu au adus o pace durabilă pe continent.
Îngrijorările prusacilor cu privire la influenţa crescândă Franţei
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

în Europa Centrală au declanşat Războiul celei de-a Patra Coaliţii în

1806.

În jurul orei 8:45, satisfăcut în final de slăbiciunea centrului inamic,

Napoleon l-a întrebat pe Soult cât timp va dura ca oamenii săi să ajungă
la înălţimile Pratzen, la care mareşalul a răspuns, "Mai puţin de douăzeci
de minute, sire." Aproximativ 15 minute mai târziu, Napoleon a ordonat
atacul, adăugând, "O lovitură puternică şi războiul este sfârşit."[27]
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

O ceaţă densă a ajutat la camuflarea înaintării diviziei lui  St. Hilaire, însă
în timp ce urcau panta, legendarul 'Soare de la Austerlitz' a limpezit
peisajul şi i-a încurajat să avanseze.[26]  Soldaţii şi comandanţii ruşi din
vârful înălţimilor au fost uimiţi să vadă atât de multe trupe franceze
îndreptându-se spre ei.[28]  Comandanţii aliaţi puteau redirecţiona acum
câteva dintre detaşamentele întârziate ale celei de-a patra coloane către
această luptă crâncenă. Peste o oră de lupte a decimat o mare parte din
această unitate. Ceilalţi oameni din cea de-a doua coloană, majoritatea
austrieci neexperimentaţi, au participat de asemenea la bătălie şi au întors
raportul de forţe împotriva uneia dintre cele mai bune unităţi de luptă din
armata franceză, forţându-i în final să se retragă în josul pantelor.
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Batalia de la Borodino
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Bătălia de la Borodino (fr: Bataille de la Moskova), a avut loc la 7

septembrie 1812, la 125 km de Moscova, între trupele franceze conduse
de Napoleon şi trupele ruseşti conduse de Kutuzov. Bătălia, deşi a fost o
victorie tactică şi strategică franceză incontestabilă, nu a reprezentat
triumful complet de care Napoleon avea nevoie pentru a-l convinge
pe Ţarul Alexandru I să încheie pacea. Ca urmare a bătăliei, trupele
franceze au avut drumul deschis spre capitala economică a Rusiei,
Moscova, pe care o vor ocupa timp de o lună şi jumătate, în aşteptarea
tratativelor de pace. Acestea din urmă nu se vor materializa şi, odată cu
venirea iernii, francezii sunt nevoiţi să se retragă, cu pierderi uriaşe
cauzate de crunta iarnă rusească.

Batalia de la Berezina
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Bătălia a avut loc după ce trupele lui Napoleon au părăsit

oraşul Smolensk şi au început să treacă podul de pontoane peste apele
îngheţate ale râului Berezina la nord de Borisov. În timpul retragerii
trupelor franceze, ca urmare a campaniei militare contra Rusiei, trupele
lui Napoleon sunt aproape încercuite de trei armate ruseşti la 21
noiembrie 1812, pe malul estic al râului Berezina. Trupele franceze care
porniseră cu un efectiv de 500.000 de soldaţi, au fost decimate în timpul
campaniei şi reduse la circa 49.000 de soldaţi şi 40.000 de diferiţi
însoţitori ai trupelor. Corpul II de armată, sub comanda
mareşalului Nicolas Oudinot, redus la numai 8.000 de soldaţi, cuprindea
4 regimente elveţiene şi divizia Merle. Aceşti oameni, împreună cu Corpul
IX al lui Victor vor fi cei care vor duce greul luptei de acoperire a
retragerii. Pontonierii generalului Éblé au construit două poduri unul
pentru infanterie şi celălalt pentru artileria ecvestră. La 27 noiembrie
Corpul II de armată reuşeşte să traveseze Berezina ajungând pe malul de
vest unde începe să atace trupele ruseşti care căutau să împiedice trupele
franceze să treacă podul. În dimineaţa de 28 noiembrie paticipă la lupte şi
divizia elveţiană care ocupă drumul spre Borisov şi pădurea de la Stahov
ei fiind atacaţi de trupele ruseşti. Elveţienii sunt obligaţi să recurgă, din
cauza lipsei muniţiei, la lupta la baionetă. Astfel elveţienii au înlesnit
manevra diviziilor Legrand şi Maison, care ajung într-o poziţie
avantajoasă şi în final pot traversa podul. Au rămas în viaţă numai un
număr 300 de elveţieni care s-au putut prezenta în data de 29 noiembrie la
apelul de seara.
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Batalia de la Waterloo

Bătălia de la Waterloo[3] a avut loc la 18 iunie 1815, în apropierea

localităţii Waterloo din Belgia de astăzi, la 18 kilometri sud deBruxelles,
opunând o armată franceză condusă de Împăratul Napoleon unei armate
a celei de-a Şaptea Coaliţii, aflate sub comanda ducelui de Wellington şi
a feldmareşalului von Blücher. Bătălia s-a încheiat cu victoria decisivă
anglo-aliaţilor şi prusacilor, victorie ce pecetluieşte practic
sfârşitul Imperiului napoleonian.
După ce Împăratul Napoleon a preluat din nou puterea în martie 1815, o
nouă Coaliţie europeană a masat armate la graniţele Franţei, cu scopul de
a-l înlătura. Napoleon a decis însă să treacă primul la ofensivă, atacând
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

armata prusacă şi pe cea anglo-aliată, ambele cantonate în Belgia. Astfel,

au loc o serie de confruntări minore în jurul localităţii Charleroi şi apoi
bătăliile de la Ligny şi Quatre Bras, ambele purtate pe data de 16
iunie 1815. Deşi cele două bătălii de pe 16 iunie s-au încheiat cu victoria
francezilor şi au împiedicat joncţiunea anglo-aliaţilor şi a prusacilor, ele
nu au fost decisive, astfel că, la 18 iunie, pe câmpul de bătălie de la
Waterloo, armata anglo-aliată şi elemente semnificative din armata
prusacă au putut face joncţiunea pentru a pecetlui victoria decisivă a
Coaliţiei. În timpul bătăliei de pe 18 iunie, o treime din armata franceză,
detaşată tocmai pentru a împiedica sau întârzia semnificativ înaintarea
prusacilor a mărşăluit într-o direcţie greşită şi apoi a fost reţinută de un
Corp de armată prusac inferior numeric la Wavre.
Ca urmare a înfrângerii catastrofale de la Waterloo, rămăşiţele armatei
franceze, regrupate pe linia râului Sambre, sub
comandamareşalului Soult, apoi Grouchy, s-au retras în Franţa,
aşteptând ofensiva Coaliţiei. Bătălia de la Waterloo a avut ca rezultat
căderea definitivă a lui Napoleon, care, întors la Paris imediat după
finalul bătăliei, a constatat că nu mai are susţinerea Forului legislativ şi,
ca atare, a abdicat pe 22 iunie. Armata franceză a continuat să lupte o
perioadă împotriva trupelor Coaliţiei, până la încheierea unui armistiţiu,
semnat la iniţiativa ministrului de război francez, Mareşalul Davout.
Odată ostilităţile încheiate, în Franţa a avut loc „A doua Restauraţie”,
adică întoarcerea pe tron a Casei de Bourbon,.prin pretendentul la Tron
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

al .
NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Este ora şaisprezece: Împăratul, care în continuare se simte rău [62], se află
la cartierul său general, lângă ferma Gros-Caillou, la 2   km de linia
frontului, lăsând în continuare comanda efectivă a armatei mareşalului
prinţ de Moscova. La fel ca întotdeauna,  Ney  este omul reacţiilor
impulsive: interpretează o repliere tactică a unor regimente britanice din
centru drept o mişcare generală de retragere şi deci doreşte să exploateze
imediat această aparentă breşă şi să îl bată în sfârşit pe cel care l-a învins
în Portugalia şi l-a ţinut în şah cu 2 zile în urmă la   Quatre Bras. Toate
rezervele de infanterie, cu excepţia aceleia a Gărzii, fiind deja angajate,
mareşalul nu poate realiza însă un adevărat atac combinat, motiv pentru
care îi ordonă generalului  Milhaud  să îşi pregătească  cuirasierii  pentru
atac la vest de La Haye Sainte, cu toate că Împăratul nu autorizase un
atac de cavalerie[26]. Milhaud este cel care deschide atacul, umăr la umăr
cu mareşalul, dar, din greşeală, se adaugă şarjei şi cavaleria uşoară
a  Gărzii, comandată de  Lefebvre-Desnouettes[63]. Văzându-i alături de el
şi ştiind că Garda nu se află sub comanda sa, Ney presupune că au fost
trimişi de Împărat, care vrea deci ca el să intensifice atacul de cavalerie
pentru a lua La Haye Sainte[64]. Pe lângă această greşeală, există şi o
sincopă în avansul infanteriei lui  Drouet, care nu atacă în acelaşi loc cu
cavaleria.
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Batalia de la Dresda
 NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B

Bătălia de la Dresda, purtată în jurul capitalei saxone, a început pe  26

august  1813, la ora 15, atunci când generalul austriac  Karl Philipp zu
Schwarzenberg, care ocupase colinele din jurul oraşului, a atacat corpul
de armată al  mareşalului  francez  Gouvion Saint-Cyr, care apăra oraşul.
Luptând în raport de 4/1, francezii sunt nevoiţi să evacueze Gross-Garten
şi parcul Moczinski, moment la care soseşte Împăratul  Napoleon,
cu  „Tânăra Gardă”  şi Rezerva de Cavalerie a lui  Joachim Murat. Armata
pruso-austriacă este respinsă pe poziţiile sale iniţiale şi bătălia se încheie
spre orele 21 doar pentru a se relua a doua zi, la ora 6, sub o ploaie
torenţială. Graţie atacurilor excelent coordonate de mareşalul  Claude
Victor-Perrin, susţinut de cavaleria lui Murat, francezii eliberează
capitala saxonă şi resping armata pruso-austriacă, cauzându-i pierderi
semnificative, inclusiv un număr mare de prizonieri. Francezii au profitat
şi de ploaia torenţială care a împiedicat câteva din careele aliate să
deschidă focul asupra cavaleriei. În timpul zilei de 27, generalul francez
Moreau, „Eroul  Bătăliei de la Hohenlinden”, devenit consilier militar al
ţarului este lovit de o ghiulea trasă de artileria pedestră a Gărzii Imperiale
franceze şi îşi pierde ambele picioare, murind din această cauză. De
partea armatei franceze, şi-au găsit de asemenea sfârşitul în timpul
bătăliei: generalii Combelle, comandant al celei de-a doua brigăzi a celei
de-a treia divizii a „Tinerei Gărzi” şi Laboissière, comandant al brigăzii de
cavalerie a Corpului III, cât şi colonelul Deshayes colonel-maior al celui
de-al doilea regiment de vânători pedeştri din „Vechea Gardă”.[1]
NICOLAE TEODOR STEFAN
CLASA A IV-A B