Tie, draga mama si profesoara…

Este 15 septembrie, o tanara profesoara se pregateste sa isi preia prima clasa ca diriginte. Este
atat de fericita si totusi are atatea emotii pe care abia reuseste sa le tina in frau, este in acelasi timp
sigura ca daruind sufletul copiilor va reusii sa le castige mai mult decat respectul, le va castiga inimile.

Toti copii sunt aliniati la careu, este forfota mare in curtea scolii care rasuna de voci cristaline,
scoala a prins din nou viata. Elevii sunt poftiti in clasa, cu totii ofera noii diriginte buchete de flori care
mai de care mai viu colorate si inmiresmate. Din ultima banca, porneste agale catre catedra, Mihai, un
baietel inocent cu ochisori zglobii in care parca citesti ca nu a dus o viata tocmai usora si o copilarie
fericita ca restul colegilor sai. Din inima parca, i-a oferit dirigintei un trandafir spunandu-i ca este de la el
din curte si ca este cel mai frumos pe care l-a gasit.

Fericita, tanara profesoara incerca sa ii cunoasca mai bine pe fiacre in parte si pentru asta ii
intreaba ce le place sa faca in timpul liber, daca mai au frati si ce profesie viseaza sa aiba cand vor fii
mari. In avalansa de raspunsuri, majoritatea ii spun profesoarei ca mai au cate-un frate sau o sora si ca le
plac sporturile, sa deseneze, sa cante. Ca profesie, cei mai multi doresc sa devina medici renumiti. Din
ultima banca, la final, asteptand parca toate raspunsurile colegilor, Mihai se ridica in picioare si spune: “-
Doamana profesoara, eu sunt Mihai, mai am acasa 3 fratiori si 5 surioare, in timpul liber imi placec sa imi
ajut mama la treburile de prin curte si sa am grija de fratii mei mai mici, cand o sa fiu mare, imi doresc sa
devin profesor, la fel ca dumneavoastra.”

Coplesita de emotie profesoara ii felicita pe toti pentru raspunsuri, le ureaza ca toate visele pe
care le au sa se indeplineasca si incepe sa le ofere noile manuale. Cu totii doresc cele mai frumoase si
ingrijite manuale, Mihai, in schimb, isi astepta cuminte randul si ia manualele care urmau la rand in
teancurile de pe catedra, apoi, se duce linistit in banca si incepe sa le rasfoiasca, face asta timp de
minute bune iar in ochi i se citeste o fericire nemaipomenita.

Zilele incep sa se scurga una cate una, este jumatatea primului semestru de scoala iar Mihai vine
la scoala din ce in ce mai rar, nu a reusit sa isi faca prea multi prieteni iar in pauzele in care cu totii
alearga si se joaca fericiti el sta singur si citeste. In unele zile, mananca in pauza de masa cate-un mar
zbarcit care probabil este cules din propria livada.

Tanara diriginta, isi da seama ca trebuie sa intervina, reuseste sa faca rost de adresa lui Mihai
din catalog si intr-o zi se hotaraste sa ii faca o vizita pentru a discuta cu parintii lui si a intelege mai bine
de ce copilul nu vine la scoala.

Inca de la poarta gospodariei se aute un zumzet mai mare parca decat cel din curtea scolii in
timpul pauzei, copii de toate varstele alearga fericiti prin ograda. Pe prispa casei mici, spala haine intr-un
lighean o femeie miniona, care mai tarziu avea sa isi dea seama profesoara ca era chiar mama lui Mihai.

Intrebata daca ea este mama lui Mihai femeia ofteaza si cu o sclipire in ochi raspunde: “-Da, eu
sunt.”. Dupa ce s-a prezentat si profesoara, mama lui Mihai, ii explica ca ecesta este cel mai mare dintre
copii ei si totodata un mare ajutor pentru ea. Femeia a ramas singura dupa ce si-a pierdut sotul intr-un
accident de munca cu un an in urma si ii este foarte greu sa faca fata treburilor gospodaresti de una
singura, in acelasi timp, considera ca scoala este inutila si ca este o pierdere de timp pentru copii ei sa
mearga la scoala. Calma, tanara profesoara ii explica femeii ca viitorul lui depinde ce frecventarea
cursurilor si ii enumera toate avantajele pe care le au cei care aleg sa studieze si intr-un final o indupleca
pe femeie, care ii promite ca il va lasa pe Mihai sa vina in fiecare zi la scoala si il va sprijinii pe toata
durata studiilor din putinul pe care il are.

De atunci, Mihai a venit zilnic la scoala avand un entuziasm cum rar au elevii obisnuiti si si-a
continuat mai apoi studiile la un liceu si o universitates de prestigiu, continuand ca tot timpul liber sa il
dedice ajutand-o pe mama lui. Profesoara si-a dat silinta sa il ajute cat de mult a putut pe Mihai,
imprumutandu-i carti pe care el nu avea posibilitatea sa le cumpere si dandu-i chiar si sfaturi de viata pe
care acesta le asculta si le urma, fiind gata sa isi atinga visul, acela de a devenii profesor.

Avand in vedere rezultatele excerptionale pe care le-a avut in timpul facultatii si numeroasele
activitati pe care le-a desfasurat, Mihai primeste o sansa, fiind contactat de o universitates de prestigiu
din afara tarii care ii ofera posibilitatea de a isi continua studiile cu bursa. Fratii lui au crescut si cu toate
ca mama lui avea in continuare nevoie de ajutor decide sa accepte bursa la recomandarile profesoarei si
isi ia in acelasi timp un loc de munca la care merge cu drag in timpul liber pentru a putea trimite un
ajutor cat de mic familiei lui.

Cinci ani mai tarziu, profesoara care l-a sprijinit pe Mihai preda la Universitatea de Litere din
Bucuresti, nu mai avea vesti de la baiat si asta o nelinistea. Inainte de inceputul unui nou an universitar
afla ca un nou profesor urma sa se alature Universitatii, un tanar ambitios, proaspat absolvent al unei
universitati de prestegiu international avea sa predea alaturi de ei.

Stand in biroul ei, profesoara isi pregatea materialele pentru cursul pe care urma sa il sustina
cand deodata la usa se aud cateva batai. Pe usa intra un tanar inalt, imbracat la costum si cu un imens
buchet de trandafiri in mana. Privindu-l in ochi profesoara vede aceeasi gingasie pe care Mihai o avea in
scoala generala, el era profesorul ce urma sa li se alature. Cu lacrimi in ochi si vizibil emotionat, Mihai ii
ofera frumosul buchet de trandafiri profesoarei spunandu-i: “-Tie, draga mama si profesoara iti datorez
mai mult decat niste simple multumiri, iti datorez tot succesul meu!”

Din acea zi, cei doi nu numai ca au ramas colegi ci si-au impartasit o conexiune spirituala aparte.
La randul lui, tanarul profesor, a facut pentru alti elevi ceea ce fosta profesoara facuse pentru el si s-a
implicat intr-o multitudine de activitati de voluntariat.

A fii profesor nu implica decat sa realizezi cu success activitatea didactica ci si sa fii responabil
pentru modelarea viitorului tuturor generatiilor pe care le educi precum un bun parinte si nu doar sa le
doresti un viitor stralucit tuturor ci sa te implici in infaptuirea acestuia.