Sunteți pe pagina 1din 2

Bădulescu Cristina Luiza

Tema 1:Realizați un eseu cu tema Școala incluzivă versus școala de masă


Școala incluzivă este o unitate de învățământ în care se asigură o educație pentru toți copiii
și reprezintă mijlocul cel mai eficient de combatere a atitudinilor de discriminare. Școala incluzivă
este o școală prietenoasă și democratică, care valorifică diversitatea culturală, o școală în care toți
copiii sunt respectați și integrați fără discriminare și excludere generate de originea etnică,
deficiențe fizice sau mentale, origine culturală sau socio-economică, limbă maternă. Prevenirea și
eliminarea fenomenului de segregare școlară, care reprezintă o formă gravă de discriminare,
constituie o condiție imperativă pentru implementarea principiilor școlii incluzive.
Formarea în comun a copiilor sănătoși și a celor care au nevoi educaționale speciale este
necesară pentru a asigura adaptarea socială a acestora din urmă. Învățământul preșcolar de natură
incluzivă face posibilă încurajarea toleranței față de persoanele cu dizabilități, deoarece copiii nu au
încă prejudecăți ostile împotriva colegilor care nu s-au născut ca toți ceilalți.
Dar școala incluzivă este mai mult decât atât: este școala care promovează o educație care
valorizează diversitatea și care adaptează curriculum-ul la particularitățile și necesitățile fiecărui
copil. Pentru că, la un moment dat, fiecare copil poate să aibă anumite dificultăți de învățare
datorită unei dezvoltări diferite, a temperamentului sau a condițiilor familiale. Acest tip de școală
este proprie paradigmei constructiviste, adică educația este activă ținând cont de particularitățile
fiecărui copil iar atenția se pune nu atât pe cantitatea de informații transmise ci pe modalitățile și pe
procesul prin care se dezvoltă competențele, cunoștințele, comportamentele și atitudinile. O școală
incluzivă oferă situații de învățare și dezvoltare tuturor copiilor, sprijinind formarea și educația,
deoarece fiecare copil este important. Curriculum-ul este flexibil, permițând adaptări și modificări
ulterioare deoarece se adaptează copilului și nicidecum acesta trebuie să se conformeze curriculum-
ului.
Ecaterina Vrășmaș este de părere că o educație incluzivă valorizează nu numai posibilitățile
și dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil dar și ”potențialul, motivația de schimbare și dezvoltare
profesională a fiecărei educatoare.” (Vrășmaș, 2012, p. 21). Astfel, prin politici educaționale
incluzive, se vor forma generații de copii mai toleranți, mai atenți față de exigențele altora și care se
vor integra mai bine la nivel școlar și social dar și profesioniști ai educației mai atenți la nevoile
educative ale fiecărui copil.
În schimb, școala de masă este expresia modelului clasic de școală, al paradigmei
behavioriste, în care copilul trebuie să se conformeze curriculum-ului, metodelor și obiectivelor
urmărite care au rol preponderent în educație. Într-o astfel de școală profesorul este cel care are un
rol central și decide toate aspectele cu privire la desfășurarea lecției și a învățatului, instruirea este
strict programată iar accentul este pus pe rezultate și nu pe procese sau pe formarea unor deprinderi
de a învăța, feedback-ul având doar rol de întărire pozitivă sau negativă. Într-o astfel de școală nu
este loc pentru diferențe, de orice natură ar fi acestea: caracteristici, particularități, stiluri de
învățare, ritmuri de dezvoltare diferite și copii cu CES. Nu se ține cont de faptul că fiecare copil ar
poate avea, la un moment dat, niște cerințe speciale față de educație.(idem, p. 25).
Astfel, protagonistul din filmul ”Steluțe căzătoare” se confruntă cu un model de școală
autoritară, atentă doar la urmărirea obiectivelor educaționale fără a ține cont de particularitățile și
sensibilitatea copiilor. Profesorii nu văd că dificultățile pe care le întâmpină copilul sunt obiective ci
le interpretează ca pe o lipsă de atenție, de voință, de motivație sau de inteligență. Într-o astfel de
școală, copiii trebuie să se conformeze metodelor educative și curriculum-ului. In caz contrar, sunt
lăsați în urmă, exmatriculați, așa cum se întâmplă cu protagonistul filmului.
Școala viitorului este cea incluzivă, constructivistă, în care se pune în evidență ceea ce știu
copiii și nu ceea ce nu știu, în care fiecare copil este sprijinit și încurajat să se dezvolte plenar în
conformitate cu deprinderile și capacitățile fiecăruia. Un rol foarte important revine cadrelor
didactice care trebuie să fie atente la noile schimbări și provocări ale societății actuale și deci să-i
ajute pe copii să se formeze prin intermediul situațiilor de învățare stimulante, adaptând cerințele
educative nevoilor elevilor. Acest model de școală produce o învățare eficientă deoarece copilul
participă în mod activ iar accentul nu se pune numai pe cunoștințe dar și pe deprinderi, ținând cont
de toate tipurile de inteligență, de multiculturalitate în instruire, de o evaluare centrată pe
competențe și pe faptul că fiecare copil este unic.

Bibliografia:
- Vrășmaș E., Vrășmaș T.(coord.) (2012). Educația incluzivă în grădiniță: dimensiuni,
provocări și soluții, București: Alpha MDN;
- https://ro.sodiummedia.com/4264632-inclusive-education-pros-and-cons-features-and-
recommendations
- https://youtu.be/9F7DcT_xPRM

S-ar putea să vă placă și