Morometii – Marin Preda

Caracterizare personaj literar “Ilie Moromete”

Ipoteza
Opera literara “Morometii” a fost scrisa de Marin Preda si publicata in perioada
postbelica a literaturii romane in doua volume, primul volum in anul 1955, iar al
doilea in anul 1967. Opera este bazata pe viata scriitorului.

“Morometii” apartine genului epic si este un roman social obiectiv postbelic.

Ampla fresca a satului romanesc surprinde numeroase personaje reprezentative
pentru diferite categorii sociale, tipuri umane sau teme infatisate si impune o
tipologie noua.
Tipologizare
Personajul “Ilie Moromete” este personajul principal al primului volum si secundar
celui de-al doilea. Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex, cap
de familie, dominand copiii din prima si a doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie
centrala in lumea satului, fiindca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre
deosebire de alte personaje, isi ascundea gesturile prin puterea disimularii. Volumul
2 il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si un om dominat de timpul
schimbarilor.
Moduri de caracterizare
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje sau autocaracterizare ori
indirect prin limbaj, gesturi, fapte, atitudini fata de alte personaje sau prin nume.
Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator arata ca Ilie Moromete “era cu zece ani
mai mare decat Catrina” si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand
numai nenorociri sau bucurii mari mai pot schimba firea cuiva. Chiar la inceutul
romanului, in scena cinei “Moromete statea parca deasupra tuturor”. In alt loc,
naratorul spune ca “Moromete avea uneori obiceiul (semn de batranete sau poate
nevoia de a se convinge ca si cele mai intortocheate ganduri pot capata glas) de a se
retrage pe undeva prin gradina si de a vorbi singur.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje sugereaza perceptia diferita

asupra personajului. Sotia sa, Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata
ziua stai la drum si bei tutun”, sora sa Guica ii poarta pica deoarece recasatorindu-
se, ea a fost obligata sa se mute din casa, ramanand singura, in timp ce Cocosila,
prietenul sau ii zice mereu “Esti prost!”, calificativ ce ascunde, insa pe de o parte
simpatia, iar pe de alta parte invidia fata de inteligenta si spontaneitatea
personajului.
Autocaracterizare
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta de
Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si dramatice prin
care trece personajul: la inceput are placerea de a povesti cu lumea, raspunzand in
multe cuvinte la salutul oamenilor, ulterior este poreclit “Mutul”, “nu se mai putea
vorbi cu el, spuneai una si el asculta si ai fi zis ca intelegea, ca sa te pomenesti pe
urma ca raspunsurile pe care le dadea veneau din alta parte”. El este un disimulat,
care vorbeste singur, fiindca nu considera ca merita cineva sa-i asculte gandurile.
Disimularea este o reactie defensiva, ulterior devine o a doua natura a personajului,
aratand instrainarea tragica “Lui Moromete parca ii zburase mintea din cap si cu
buna stiinta facuse scimb cu a altui taran care vorbea cu tine asa cum vorbesti cu un
cal sau cu o vaca”. In gura lui, cuvantul capata fascinatie magica, cele mai
obisnuite intamplari devin aventuri. Nedumerirea prefacuta a lui Ilie, pauzele in
rostire, interjectiil si lacomitatea cu care vrea sa afle detaliile picante in situatia
despre cei care isi “amendeaza copiii”, vanzandu-le pamantul.

Caracterizarea indirecta prin ganduri, idei arata ca este indragostit de viata, o

vede ca pe un spectacol, o contempla, crede ca timpul e rabdator, iar cand vede ca
s-a inselat tot nu se teme de trecerea sa “Moromete nu gasea in el nicio frica fata de
trecerea anilor”.

Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi iubeste

copiii, dar e mai bine sa-i tina din scurt. Incearca sa-si indrepte greselile facute fata
de ei, recunoaste ca marea lui greseala a fost ca nu l-a lasat sa faca mai departe
scoala pe Niculae, fiul sau cel mic. Nu intelegea lumea fiilor cei mari, dar e convins
ca se vor schimba mai tarziu. El se simte mandru si dispretuitor fata de Balosu pe
care il injura intotdeauna (in gand) pentru dorinta de imbogatire, iar acesta simtind
superioritatea vecinului sau, nu-si doreste decat sa-l vada umilit. Se simte superior
si nu-si poate stapani pornirea de a fi ironic cu ce care nu-l inteleg. Atitudinea de
sef absolut al familiei este subliniata in timpul cinei.

Caracterizarea indirecta prin gesturi sau chiar mersul sau tradeaza starile sale
de meditatie “Isi lasa fruntea in pamant si mersul i se incetini. Era mersul lui cand
se gandea si cand nu mai vedea nimic in jur. ” Supararea, linistea, nedumerirea,
veselia fortata, neputinta sunt prezente in comportamentul omului, subliniate de
gesturi si de o mimica expresiva. La fel de elocventa este scena pranzului la camp,
desi se frige cu fasolea fierbinte, nu se exteriorizeaza in niciun fel, asteptand curios
si amuzat ca Paraschiv, fiul sau, sa pateasca acelasi lucru, lasandu-l sa se friga,
demonstrand astfel lacomia, apoi prevenitor ii ofera apa rece si se intereseaza
grijuliu