TIMAIOS / dialog PLATON

(Timaios – personaj al dialogului dar şi personaj real din vremea lui Platon (sec IV î Ch)
astronom, om de stiinta (fizica/cosmologia= discurs despre cosmos))

1. INTRODUCERE

Dialogul descrie naşterea universului – o posibilă cosmogonie (cosmogoníe din limba gr.
Kosmogonia - kósmos, lume şi gónos, generaţiune, rasă- se referă la o explicaţie pentru
creaţia universuluĭ). Pentru greci lumea este o lume ordonată, numită cosmos. Platon
descrie cosmosul ca pe cea mai bună copie posibilă a lumii de sus, a lumii ideilor, lumea
raţionalităţii şi a gândirii. Totuşi cosmosul fiind vizibil şi nu inteligibil nu poate fi mai
mult decât o lume a opiniei şi a devenirii, o lume a sensibilităţii veşnic în schimbare, o
lume în care nu există certitudini.
Multe din temele acestui dialog au fost interpretate ca argumente ce susţin de fapt
doctrina creştină: supremaţia sufletului asupra trupului, triumful binelui asupra răului,
crearea lumii de către un Demiurg omnipotent. Există multe obiecţii ce pot fi aduse
acestor interpretări, de exemplu, Demiurgul nu se poate identifica decît cu greu cu
Creatorul din teologia iudeo-creştină, între ei existând mari deosebiri:

DUMNEZEU CREŞTIN DEMIURGUL GREC

A CREAT LUMEA DIN NIMIC – A ORDONAT HAOSUL DÂND
EX NIHILO NAŞTERE UNEI ORDINI
OMNIPOTENT SUPUS NECESITĂŢII

2. FRAGMENTE DIN DIALOG

28 a
TIMAIOS: Aşadar, după părerea mea, mai întîi trebuie să facem următoarea distincţie: ce
este fiinţa veşnică, ce nu are devenire, şi ce este devenirea veşnică; ce nu are fiinţă 40.
Ceea ce este veşnic identic cu sine poate fi cuprins de gîndire printr-un discurs raţional,
iar ceea ce devine şi piere, neavînd niciodată fiinţă cu adevărat, este obiectul opiniei şi al
sensibilităţii iraţionale46. In plus, tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acţiunea
unei cauze; căci în lipsa unei cauze nimic nu poate avea devenire47.
28 b
Ori de cîte ori Demiurgul48 priveşte neclintit la ceea ce este identic cu sine şi se foloseşte
de un asemenea model49 în realizarea formei şi specificului înfăptuirii sale, el, în felul
acesta, desăvîrşeşte totul ca ceva frumos50. Cînd însă Demiurgul priveşte la ceea ce se
află în devenire şi se foloseşte de acest model supus devenirii, el va săvîrşi totul ca ceva
departe de a fi frumos51.
Deci, despre cer ca întreg — deşi i s-ar putea zice şi cosmos sau chiar într-un fel mai
potrivit52 — trebuie să cercetăm mai întîi acel lucru, care, aşa cum am spus, trebuie
cercetat din capul locului cu privire la orice, şi anume: este el veşnic, neavînd naştere, sau
este născut, începînd dintr-un început oarecare. Este născut; căci este vizibil, palpabil şi
are trup, iar toate de acest fel sînt sensibile; şi cele sensibile, aşa cum am spus, putînd fi
concepute prin opinia întemeiată pe sensibilitate, au devenire şi sînt generabile.
29 a
Dar, afirmăm că tot ceea ce devine, devine în mod necesar sub acţiunea unei anumite
cauze. A găsi pe autorul şi pe tatăl acestui univers e un lucru greu, şi odată găsit, este cu
neputinţă să-1 spui tuturor53. Revenind, asta trebuie să cercetăm despre univers: privind
către care din cele două modele 1-a făurit făuritorul Uri, şi anume: privind către ceea ce
este egal cu sine şi mereu la fel, sau către ceea ce este în devenire?
Iată că, dacă acest cosmos este frumos şi Demiurgul este bun, e limpede că, în timp ce-1
făurea, acesta a privit la modelul veşnic. Iar dacă, ceea ce nici să rostim nu ne este
îngăduit, cosmosul n-ar fi frumos şi Demiurgul ar fi rău, acesta s-ar fi uitat la modelul
devenirii. Este însă limpede că, în timp ce-1 făurea, acesta a privit la modelul veşnic căci,
dintre cele născute, Universul este cel mai frumos, iar dintre cauze, Demiurgul este
cea mai bună.
Fiind născut aşadar în. acest fel, cosmosul a fost făurit după modelul care poate fi
conceput cu raţiunea, printr-un discurs raţional, şi care este mereu identic cu sine.
Aşa stînd lucrurile, este necesar ca acest univers să fie o copie a ceva54. În orice domeniu,
cel mai important este să începi cu ceea ce ţine de natura lucrurilor cercetate. Trebuie să
distingem aşadar copia de modelul ei, ca şi cînd vorbele ar fi înrudite cu lucrurile a căror
explicaţie o dau. Pe de-o parte vorbirea despre ceea ce este stabil, constant şi cognoscibil
cu ajutorul raţiunii va fi ea însăşi stabilă şi de nezdruncinat, fapt care, în măsura în care
este posibil, nu trebuie să lipsească unor discursuri inexpugnabile şi irefutabile; pe de altă
parte, vorbirea despre ceea ce este copia celei dintîi realităţi, copie ce nu este decît o
imagine a acelei realităţi, nu va fi, la rîndul ei, decît o vorbire verosimilă şi se va afla faţă
de primul tip de vorbire într-un anume raport; căci în acest raport, în care se află fiinţa
faţă de devenire, se află şi adevărul faţă de opinie/credinţă55.
[...].
30a
TIMAIOS: Dorind deci ca toate să fie bune şi, atît cît îi stătea în putinţă, nimic să nu fie
imperfect, Demiurgul a luat tot ce era vizibil, lipsit de repaus şi aflat într-o mişcare
discordantă şi haotică58 şi 1-a condus din dezordine în ordine, considerînd că ordinea
este întru totul mai bună decît dezordinea. Celui mai bun nu-i este şi nici nu i-a fost
îngăduit vreodată să facă altceva decît ceea ce este cel mai frumos. Aşadar, după ce a
chibzuit, şi-a dat seama că, în ce priveşte cele care sînt prin natura lor vizibile, nici o
înfăptuire al cărei întreg este lipsit de spirit nu va putea fi vreodată mai frumoasă decît
una al cărei întreg are spirit şi că, în plus, este imposibil ca în ceva să existe spirit fără
suflet59. In virtutea acestui raţionament, Demiurgul a zidit universul punînd spiritul în
suflet şi sufletul în trup, pentru ca ceea ce va fi făcut să fie, prin natura sa, cît mai frumos
şi mai bun.
30c
Astfel stînd lucrurile potrivit unui discurs verosimil, trebuie să spunem că acest univers
este — din cauza providenţei zeului — cu adevărat o fiinţă însufleţită şi raţională.
Odată stabilite cele de mai înainte, trebuie să spunem acum ceea ce urmează acestora: în
asemănarea căreia dintre vieţuitoare a alcătuit Demiurgul universul? Să considerăm că nu
prin asemănarea cu vreo făptură ce este doar specie, căci nimic frumos nu s-ar putea naşte
vreodată fiind asemănător cu ceva încomplet, ci, să admitem că universul este cel mai
asemănător aceluia ale cărui părţi sînt toate celelalte vieţuitoare, luate fie individual, fie
pe genuri60. Căci acesta are cuprinse în sine însuşi toate vieţuitoarele inteligibile, la fel
cum acest univers ne cuprinde pe noi şi pe toate celelalte creaturi vizibile. Demiurgul,
dorind ca universul să fie cît mai asemănător cu cel mai frumos şi mai desăvîrşit în toate
privinţele dintre entităţile inteligibile, a alcătuit o vieţuitoare unică şi vizibilă, care
cuprinde în sine toate vieţuitoarele cîte sînt, potrivit naturii lor, de acelaşi fel.

3. SUFLET/SPIRIT

Pentru Platon sufletul este acea entitate superioară corpului care supravieţuieşte după
moarte. Sufletul nemuritor are o structură tripartită (partea instinctuală, partea raţională,
partea volitivă/spirituală). Partea inferioară a sufletului este cea instinctuală, prin care
omul se apropie de animale. Există însă şi o parte superioară a sa prin care omul se
înrudeşte cu divinitatea. Spiritul trebuie asociat cu această parte superioară a sufletului,
cu voinţa cea bună, cu sufletul cultivat prin exerciţii spirituale.

4. MIMESIS SUPERIOR/INFERIOR

În Timaios sunt prezentate două posibilităţi de imitare (mimesis) a unui model. Există un
mimesis superior atunci când demiurgul/meşterul imită un model din lumea de sus,
inteligibilă sau altfel spus atunci când acesta alege drept model o idee veşnică, nemurioare.
Mimesisul inferior presupune alegerea unui model inferior, supus schimbării/devenirii.
Atunci când artistul imită un obiect oarecare din lumea reală, obiect alterabil, vremelnic el
nu va produce altceva decât o copie de rangul doi (o copie a unei copii).

5. CAUZALITATE

Lucrurile din lumea inferioară, sensibilă sunt supuse legii cauzabilităţii. Orice lucru real,
vizibil este efectul unor cauze. După Aristotel, pentru orice lucru există 4 tipuri de cauze:

CAUZA MATERIALĂ MATERIALUL DIN CARE ESTE FĂCUT

EX: pentru un cuţit cauza materială este metalul din
care este turnat
CAUZA FORMALĂ FORMA LUCRULUI
EX: pentru un cuţit forma de cuţit
CAUZA EFICIENTĂ AUTORUL CARE A TURNAT MATERIA ÎN FORMĂ
EX: pentru cuţit meşterul care a turnat metal în formă
CAUZA FINALĂ SCOPUL LUCRULUI RESPECTIV
EX: pentru cuţit – a fi bun pentru tăiat

Cauza finală este cea mai importantă dintre cauze determinându-le pe celelalte. Astfel
meşterul va alege materialul (dur, necasabil etc) şi forma în funcţie de scop sau
funcţionalitate (bun pentru tăiat).