Gherghină Clarisa

Universitatea Națională de Arte Plastice

Pictură, an II

-DESPRE EROS ȘI TRĂIREA ESTETICĂ-

-MĂRIRE DE NOTĂ, SEMESTRUL I-

Ce este eros? De fapt, cine este Eros? Iar trăirea estetică ce însemnătate are?

Când vorbim despre Eros, gândul ne zboară la zeița Afrodita, din care a și fost creat. Eros
este un demizeu, unul dintre cei mai “vechi zei”, însuși definit prin iubirea ce se regăsește în
oameni. Slăbiciunea și puterea. La fel ca și zeița Afrodita (Venus), fiind compusă din zeița
„obștească” și „cerească”, este compus din două parți. Cunoscut popular drept cupidon, Eros a
fost creat pentru a alege viețile a căror oameni să fie croșetate în aceiași pânză, diferența fiind
făcută prin prezența sa în noi și prin cele două fețe ale sale. Acesta ne mai duce aminte de mitul
Androginului. Androginul era văzut ca o ființă cu două părți sau reprezenta armonia sufletului
înaintea nașterii, având un corp asexual, după moartea trupească. Banchetul arată, însă, o altă
poveste – androginii erau o ființă ce trăiau pe pământ la începuturi, cu aspectul a doi oameni
lipiți, de același sex sau de sex opus. Împerechiați, puterea lor tindea spre nelimitat, având
capacitatea de-a realiza aproape orice le era dat prin gând. Zeii, temându-se de această putere și
considerându-o o amenințare vor avea să-i despartă. Planeta este coplesită de o “lene” totală.
Entitățiile începeau să moartă de tristețe și de dor. Metoda zeilor de a stopa această pierdere a
supușilor a fost crearea lui Eros, având scopul de a împărți iubire în lume, urmând ca mai apoi
entitățiile să își caute perechea, lipsul. Cei doi Eroși, cel obștesc, și cel ceresc, creați din Afrodita
cerească, „fără de mamă a cerului”, sunt doi compuși ai binelui și răului, al iubirii sufletești și
iubirii trupești, al binefacerii și al păcatului, toate acestea fiind clasate în dorințe: dorința de a
umple un gol, dorința de frumos, dorința de bun, dorința de eternitate, dorința de fericire. Natura
acestor obiecte ale iubirii poate fi nemurirea, divinitatea, instinctul, rodul sau frumusețea. Eros
fiind iubirea însăși, deci o dorință, nu ne mai putem referi la el ca la un zeu, și devine o ființă
intermediara, un canal de comunicare între oameni și zei.

Acest Eros fiind frumusețea, frumusețea în sine, nu poate fii descris ca un obiect , ci doar
o contemplație a intelectului. Acestă contemplație venind de la atracția față de inocența tânără,

1
de un corp neatins, fraged “pentru a zămisli cu el” [1] Atracția nu trebuie să fie abuzivă, față de
un singur corp, ci împărtășită față de “toate trupurile frumoase” [2] Corpul iubit trebuie să te facă
mai bun, să te “învețe” a rosti vorbe frumoase. Chiar și acțiunile sau regulile, constituie obiect al
iubirii, fără a se face abstract de vreuna, iar împreună cu iubirea pentru înțelepciune, 1pentru
științe, obținem cele 6 trepte ale “inițierii” spre drumul unui sentiment pur. Un sentiment pur,
folosit de Platon în Banchetul, într-o formă simplă, putem găsi în legenda Alcestei, sentimentul
Alcestei față de propriul soț, Admet, este unul de dragoste. „Alcesta, fiica lui Pelias, singura care
a primit să moară în locul bărbatului ei. Admet avea și tată și mamă, amândoi în viață, însă
Alcesta, iubindu-l, i-a întrecut atât de mult pe aceștia, prin dăruirea ei încât i-a făcut să apară
drept niște străini, legați numai cu numele de fiul lor. Iar fapta ei a părut atât de frumoasă, și nu
doar în ochii oamenilor, ci și a zeilor, încât aceștia i-au făcut un dar pe care nu l-au făcut
niciunuia dintre cei care au săvârșit fapte frumoase: amintindu-i jertfa, au îngaduit ca sufletul ei
să se întoarcă pe pământ, din tărâmul lui Hades, căci zeii însăși, prețuiesc mai mult decat orice,
dârzenia curajului izvorât din iubire.”[3] Povestea ei poate fi interpretată drept trăire estetică prin
motivul iubirii față de Admet, atât de intensă încât s-a sacrificat pentru el. Regăsim și pasiunea
zeilor față de povestea Alcestei, lăsată fiind să își continue viața, astfel, putem cataloga fata ca o
opera de artă, găsindu-se încercate toate simțirile sufletului, ea rămânand tăcută și misterioasă,
după revenirea sa pe pământ. Fata urma să devină ea însăși o creație figurativă, cu sufletul
împietrit, mort, dar cu un corp acid (carenă).

Mitul opus Alcestei, dar tot odată cu aceeași însemnătate de trăire estetică, este
Pygmalion și Galateei. Pygmalion este cea mai cunoscută creație populară grecească, în care se
vorbește de un sculptor talentat ajuns la aversiune față de trupurile femeilor cu moravuri ușoare,
urmând să-și piardă interesul față de sexul frumos. El vedea femeia drept o creatură imperfectă,
plină de obicei rău, jurându-și că nu se va mai apropia de ea. Acesta urând să se dedice carierei
lui de sculptor și, nu peste mult timp a creat-o pe Galateea, o frumoasă statuie din fildeș a unei
femei. Amuzant fiind, deși nu prețuia genul opus, femeia, lucrarea vieții sale a fost statuia uneia
din ele! Sculptorul încercând să îndrepte lipsurile și defectele care îl iritau la aceste muritoare. El
ajungând să o realizeze pe ea așa cum cunsidera el că trebuie să fie o femeie. Pe parcursul
lucrării, el ajunge să se îndrăgostească de acest trup neînsuflețit. Zeița Afrodita zărind aceste
întâmplări i-a oferit un cadou meșterului, însuflețindu-i marea iubire. Galatee urma să devină și
ea o creație figurativă, cu un suflet viu, dar cu un corp „mort”.

Trăirea estetică o putem asimila iubirii sau dorinței pasionale, deoarece coabilarea poate
avea sens doar prin iubire. Dragostea față de un cobiect, o creatură insuflețită, ne face cu
adevărat vii și frumoși. Frumosul, ca natură, ajunge să fie înțeles și cunoscut de om. Astfel
aceasta este o disciplină filisofică esențială, și nu doar se aplice principii generale ale artei.

1
[1] [2][3] Platon: Banchetul sau Despre iubire, editura Humanitas 2017, pg. 58.

[3] Platon: Banchetul sau Despre iubire, editura Humanitas 2017, pg. 59.

2
Totodată estetica trăiește să evidențieze felul în care intră în contract cu interlocutorul și
interacționeză felul în care gândirea umană percepe neatinsul. Filosofia dorește eliminarea
cunoașterii și a intelectualului, prin care este definită în zilele de astăzi și caută concentrarea pe
intuiție și experiențe ce sunt nedescoperite. Iubirea este asemenea unei forțe motoare a unui
mecanism complex. Un cuplu transmis către două angrenaje, ce într-o cuplă finală trebuie să se
regăsească sincronizate, altfel, mecanismul este predispus eșecului. Aceste două mecanisme nu
se regăsesc încrucișate doar în cupla de final și cea de început, ci și pe parcurs, fiind nevoie de
lucru în tandem la fiecare cuplă, chiar dacă, în alte puncte funcționează defazat. Aceste angrenaje
sunt departe de a fi perfecte. Atunci când unul își pierde turația într-un oareșcare punct, se crează
o altă joncțiune în privința remedierii.

BIBLIOGRAFIE:

1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Banchetul_(Platon) Accesat la data de 10.09.2020

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Eros Accesat la data de 10.09.2020
3. https://artevezi.com/iubirea-ca-experienta-estetica/ Accesat la data de 11.09.2020
4. Constantin Aslam, Cornel-Florin Moraru, Universitea Națională de Arte București,
2017, Curs de filosofia trăirii estetice – Mari orientări tradiționale și programe
contemporane de analiză – filosofia trăirii estetice în premodernitate
5. Platon: Banchetul sau Despre iubire, editura Humanitas 2017