La modul general, calitatea este definită din două perspective:
- din perspectiva obiectivă, calitatea este exprimată prin standarde şi se reflectă în procese, sisteme, rezultate. - din perspectiva subiectivă, calitatea este exprimată prin gradul de satisfacţie a nevoilor clienţilor în funcţie de atractivitatea serviciilor educaţionale de care au beneficiat aceştia. Calitatea educaţiei conform Legii Educaţiei Naţionale, nr. 1/2011 este definită astfel: „ansamblul de caracteristici ale unui program de studiu sau program de calificare profesională şi ale furnizorului acestuia, prin care sunt îndeplinite standardele de calitate, precum şi aşteptările beneficiarilor.” Acest lucru este extrem de important pentru sistemul nostru de învăţământ: la noi, încă, se consideră calitatea ca fiind produsă și definită exclusiv de școală ca ofertant de servicii educaţionale. Ca urmare, beneficiarii și clienţii educaţiei nu sunt decât în rare ocazii și doar in extremis consultaţi, iar satisfacţia lor nu este un motiv de preocupare pentru instituţiile publice de educaţie, care nu funcţionează într-un mediu concurenţial. Calitatea trebuie înţeleasă drept măsura standardizată a excelenţei pe care beneficiarii o stabilesc pentru anumite servicii educaţionale: elevii, părinţii, angajatorii sunt cei care stabilesc cum trebuie să fie un program educaţional de calitate, iar unitatea școlară respectivă trebuie să ofere acel program așa cum a fost el definit de către beneficiari. Deci, calitatea este asigurată de școală dar este definită de beneficiari. O problemă frecvent întâlnită în unitățile de învățământ este realizarea autoevaluării de către fiecare profesor precum şi autoevaluarea instituţională pe baza standardelor şi standardelor de referinţă. Autoevaluarea, definită în Legea calităţii ca „evaluare internă” reprezintă un proces de măsurare a rezultatelor obţinute, fiind urmat de identificarea măsurilor de îmbunătăţire care trebuie adoptate, stând astfel la baza oricărui proces de îmbunătăţire a calităţii. Rolul autoevaluării constă în asigurarea îmbunătăţirii calităţii, derulată în mod constant, permanent. Autoevaluarea se realizează pe baza dovezilor ordonate, organizate. Autoevaluarea trebuie să sprijine dezvoltarea organizaţională. De aceea trebuie realizată ca o parte integrantă a planificării strategice şi operaţionale, nu ca o activitate separată. Nivelurile la care se realizează evaluarea internă/autoevaluarea: - Nivel individual - fiecare cadru didactic ar trebui să se autoevalueze, pe de o parte, pentru a- şi identifica zonele de îmbunătăţire, iar pe de altă parte pentru a măsura impactul pe care lau avut serviciile furnizate asupra beneficiarilor. De asemenea, fiecare elev se poate autoevalua, atât în ceea ce priveşte nivelul de achiziţie al conţinuturilor, dar şi comportamentul, gradul de participare la lecţii. - Nivelul comisiei metodice/ consiliului clasei - autoevaluarea se realizează în echipă, de către toate cadrele didactice implicate la nivelul comisiei, pe un aspect la care se cade de comun acord (de exemplu, modul în care elevii percep evaluarea la disciplina respectivă, ţinând cont de frecvenţa evaluărilor, planificarea evaluărilor) - Nivelul instituţional - concluziile rezultate din autoevaluarea realizată la primele două niveluri se raportează Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, atât rezultatele autoevaluării, cât şi măsurile de îmbunătăţire rezultate. CEAC va raporta în Raportul anual 42 de evaluare internă (RAEI), va ierarhiza măsuri de îmbunătăţire, le va introduce în Planul de îmbunătăţire care va fi aprobat de conducerea unităţii de învăţământ. Pentru aceasta, CEAC va stabili încă de la începutul anului şcolar indicatorii din standarde şi din standardele de referinţă pe baza cărora se va realiza autoevaluarea la toate nivelurile. Propunerile de îmbunătățire a calității într-o școală sunt formulate de echipe care-și centrează activitatea pe realizarea corespunzătoare a autoevaluării instituționale. Acestea pot fi: - echipe pe discipline de învăţământ /arii curriculare; - echipe pentru servicii specializate, ca de exemplu asistenţa psiho-pedagogică acordată elevilor. Autoevaluarea instituţională este rezultatul muncii în echipă, ca şi proces colaborativ. Astfel se urmărește: - Formarea, promovarea şi asumarea culturii autoevaluării la nivel de individ, structuri funcţionale de management, instituţie. - Constituirea echipei care elaborează şi propune spre aprobare şi asumare instrumente, proceduri de autoevaluare. - Identificarea direcţiilor/domeniilor relevante pentru autoevaluare, cum ar fi: progresul elevilor, oferta educaţională, resurse, management, relaţia cu comunitatea. - Elaborarea şi asumarea unui cod de conduită pentru relevanţa autoevaluării: sinceritate, onestitate, raportare la sistem unic de indicatori, responsabilitate etc. - Valorificarea rezultatelor autoevaluării în procesul de proiectare - Planificare instituţională în vederea obţinerii succesului sub forma asigurării calităţii educaţiei. Bibliografie consultată ARACIP. (2007). Ghidul comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar. Bucureşti. Iosifescu, C.Ș.(2013). Manual de evaluare internă a calităţii. București: Editura Qual Media