UNIVERSITATEA SPIRU HARET BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

PEDAGOGIA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PRIMAR ŞI PREŞCOLAR

ROLUL GÂNDIRII CRITICE ÎN ÎNVĂȚARE

STUDENT: Cîrstocea(Chiru) Ioana-Rucsana

COORDONATOR: Lect.univ.dr. Gabriela Popescu

NOIEMBRIE 2019
De ce avem nevoie de gandire critica? Pentru a raspunde la aceasta intebare va
propun sa reflectam asupra urmatoarei povesti:
,,In miezul zilei, un tata merse pe strazile prafuite din Keshan, impreuna cu fiul
sau si un magar. Tatal incalecase pe magar, iar baiatul il conducea. ,,Bietul
baiat, spuse un trecator, picioarele lui mici si scurte incearca sa tina pasul cu
magarul. Cum poate omul acela sa sada atat de lenes pe magar cand vede ca
baiatul se osteneste?”. Tatalui ii mersera drept la inima aceste cuvinte, cobori de
pe magar la coltul urmator si il lasa pe baiat sa urce. Dar nu trecu mult, pana
cand un trecator ridica iarasi vocea si spuse: ,,Ce rusine! Obraznicatura sta acolo
ca un sultan, in timp ce bietul si batranul lui tata fuge alaturi”. Aceasta remarca
il duru pe baiat foarte mult si ii ceru tatalui sa stea dinapoia lui, pe magar. ,,Ai
mai vazut vreodata asa ceva? murmura o femeie in valuri. O asemenea cruzime
fata de animale. Spatele bietului magar se lasa si neispravitul acela batran cu
fiul sau stau tolaniti ca si cum ar fi un divan – biata creatura!”. Cei tintiti de
asprimea ei se uitara unul la celalat si, fara sa spuna un cuvant, coborara de pe
magar. Dar abia facusera cativa pasi, cand un strain facu haz de necaz de ei,
spunand: ,,Multumesc cerului ca nu sunt asa de prost. De ce va plimbati
magarul cand nu va e de niciun folos, cand nici macar nu duce pe vreunul din
voi?”. Tatal indesa o mana de paie in gura magarului si isi lasa mana pe umarul
fiului sau: ,,indiferent ce facem, exista cineva care nu e de acord. Cred ca
trebuie sa stim noi singuri ce credem ca este mai bine.” (Nossarat Peseschkian,
2005, p.197, Povesti orientale ca intrumente de psihoterapie).
Poate fiecare dintre noi ne ragasim in postura trecatorilor care intervin intr-o
situatie, animati de intentii bune, dorind sa schimbam ceva, credem noi, in bine.
Nu ne gandim ca noi judecam situatia din perspectiva noastra, rupta din
contextul mai larg si mai complex al situatiei pe care o privim ,,din trecere”.
Tindem sa gandim, sa reactionam si sa relationam dupa propriile noastre criterii,
valori (ceea ce nu este rau) dar de cele mai multe ori consideram ca modul
nostru de ,, a vedea lucrurile” este singurul valabil sau cel mai bun.
Schimbarea perspectivei ne face sa vedem ca situatia pe care odata am respins-o
ca fiind nepotrivita, va deveni potrivita, ca cel pe care l-am judecat ca fiind
,,lenes” era de fapt, amabil sau grijuliu. Ceea ce pare la o prima vedere rau,
poate fi dintr-o alta perspectiva, bine. Fara a cadea intr-un relativisim absolut,
trebuie sa constientizam ca lucrurile nu par ceea ce sunt, si pentru o intelegere
mai profunda avem nevoie de mai multe perspective, mai multe experiente, mai
multe opinii.
Iata de ce intr-o societate dinamica si mai ales, democratica, cand fiecare trebuie
sa se afirme si fiecare are valorile lui, trebuie sa depasim gandirea dihotomica
bine-rau, adevarat-fals, corect-incorect si sa incercam sa gandim fenomenele,
oamenii si faptele ,,dincolo de bine si de rau”, dupa cum se exprima filosoful
german Nietzche.
Aceasta gandire nuantata, sustinuta de logica, de valori si atitudini pozitive si
deschise fata de ceilalti, bazata pe experienta de cunoastere si de viata, este
gandirea critica.
,,A gândi critic” înseamna a emite judecati proprii, a accepta parerile altora, a fi
în stare sa privesti cu simtul raspunderii greselile tale si sa le poti corecta, a
primi ajutorul altora, si a-l oferi celor care au nevoie de el.
Învățământul românesc urmăreşte dezvoltarea gândirii critice a elevilor, prin
folosirea metodelor şi tehnicilor activ-participative noi, care pun accentul pe
participarea copilului şi îl plasează pe acesta în centrul procesului de învăţare.
Învăţarea este un act personal care cere participare personală. O învăţare
eficientă este cea în care elevul e implicat. El trebuie considerat, de mic, drept
un participant activ şi creativ la propria formare.
Formarea capacitatii/abilitatii de a gândi creativ si constructiv, eficient si critic
presupune realizarea de catre elevi a progresului, în mai multe planuri, prin
trecerea:
 de la reactii personale la idei sustinute în public cu argumente
convingatoare;
 de la respectul fata de ideile altora la dobândirea încrederii în sine, în
propriile idei bazate pe argumente;
 de la intuitiv la logic;
 de la o perspectiva, la mai multe perspective în abordarea unei probleme;
Lucrul cu elevii în clasa trebuie astfel realizat încât sa genereze un climat de
încredere, care sa-i determine sa se implice în discutarea/dezbaterea unei idei
interesante, în rezolvarea cu succes si eficienta a problemelor.
Elevii trebuie obisnuiti cu investigatia temeinica, cu dezbaterea autentica, cu
gasirea unor raspunsuri adecvate la problemele cu care se confrunta.
Cadrele didactice trebuie să cunoască şi să utilizeze adecvat metodele şi
tehnicile de predare/învăţare menite să stimuleze gândirea critică a elevilor. De
aceea ei trebuie să elimine practici contraindicate pentru dezvoltarea gândirii
critice în învăţare, cum ar fi :
  oferirea de cunoştinţe „gata construite”, pe care elevul doar să le
asimileze;
 limitarea libertăţii de gândire „altfel” a copiilor, precum şi a tendinţei de a
descoperi alte alternative ;
 descurajarea ideilor, modalităţilor de actiune, proprii copilului;
 rigiditate faţă de răspunsurile personale ale elevilor;
 încurajarea memoriei bune şi a reproducerilor contextuale;
 uniformizarea şi lipsa tratării diferenţiate;
 interes redus de a stimula imaginaţia copiilor pentru a nu crea
„dezordine” în clasă;
 accentul pe cantitate şi nu pe calitate în furnizarea şi reproducerea
cunoştinţelor din partea copilului.
Gândirea critica îi învata pe elevi sa-si emita si sa-si sustina propriile idei.
Satisfactia noastra, a cadrelor didactice, nu consta în a vedea ca elevul a
reprodus lectia citita, compunerea sau comentariul dictat ,,cuvânt cu cuvânt”, ci
în a-i pune în evidenta ,,talentul” de a-si realiza propriul rezumat, propria
compunere. Elevul nu trebuie sa fie o masina de memorat, ci trebuie sa fie
creator. Avem obligatia de a asigura atmosfera propice declansarii valului de
idei personale, de a le da elevilor senzatia ca ei sunt adevaratii descoperitori
ai ,,noului”.
Învatarea gândirii critice presupune respectarea anumitor conditii:
1. Crearea unor situatii de învatare, a unor ocazii în care elevii sa-si
exerseze procesul gândirii critice si alocarea timpului necesar pentru
aceasta;
2. Încurajarea elevilor sa gândeasca independent, ,,cu propriul cap”, sa
speculeze, sa reflecteze;
3. Acceptarea diversitatii de opinii si idei;
4. Implicarea activa a elevilor în realizarea învatarii prin confruntarea de
idei, prin cooperare si colaborare, pentru a gasi solutii adecvate;
5. Convingerea elevilor ca nu risca sa fie ridiculizati pentru opiniile
exprimate;
6. Încrederea în capacitatea fiecarui elev de a gândi critic;
7. Aprecierea pozitiva a gândirii critice manifestata în orice situatie.
Solutiile problemelor supuse rezolvarii presupun colaborare si cooperare. Toti
copiii, indiferent de dezvoltare intelectuala sau de vârsta, pot contribui la
elucidarea situatiei necunoscute, spunându-si parerile. Ei trebuie învatati sa
asculte si sa accepte. Numai astfel învatarea va fi eficienta, realizându-se
obiectivele propuse. Iata de ce se pune atâta accent pe lucrul în echipa. Este
necesar sa se înteleaga ca în cadrul dezbaterilor, al schimbului de opinii, nu se
critica omul, ci ideea. Trebuie sa se expuna acordul sau dezaprobarea, indiferent
de relatiile existente (de simpatie sau antipatie) între participantii la situatia de
învatare.
Pentru aceasta e nevoie de un demers didactic adecvat, care consta în
parcurgerea a trei etape, aflate în interdependenta: Evocarea (E), Realizarea
sensului (R), Reflectia (R).
Această structură integrată de predare-învăţare oferă o concepţie despre instruire
şi un mecanism de organizare a activităţii în orice situaţie de învăţare sau într-o
lecţie şi se fundamentează pe următoarele întrebări:

2. Realizarea sensului
1. Evocarea cunoştinţelor 3. Reflecţia asupra cunoştinţelor noi
noilor informaţii şi
anterioare (învăţarea propriu-zisă)
experienţe

Care este subiectul? Ce înţeleg din aceste Ce am aflat?

Ce ştiu deja despre el?
Ce aştept, vreau şi/sau ar trebui
să aflu despre el?
De ce trebuie să aflu aceste
lucruri?
informaţii noi? Ce mi se pare mai important?
Ce semnificaţie au pentru mine
noile cunoştinţe?
De ce cred asta?
Cum integrez noile cunoştinţe în
sistemul vechilor cunoştinţe?

În etapa de evocare se produc următoarele procese cognitive:

 evocarea/amintirea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale elevilor
despre subiectul care va fi studiat;
 analizarea calităţii şi cantităţii cunoştinţelor şi experienţelor anterioare ale
elevilor despre subiectul care va fi studiat; identificarea lacunelor, a
erorilor, a aspectelor neclare (confuzii, neînţe-legeri), a valorii şi a
limitelor acestora;
 compararea propriilor cunoştinţe şi experienţe anterioare cu cele ale
colegilor;
 sistematizarea/restructurarea cunoştinţelor şi experienţelor anterioare într
o schemă nouă;
 stabilirea interesului şi a scopului pentru explorarea subiectului.

În etapa de realizare a sensului au loc următoarele procese cognitive:

  confruntarea cu noile informaţii sau experienţe;
 formularea şi adresarea întrebărilor despre subiectul studiat;
 formularea răspunsurilor la întrebări;
 analiza informaţiilor şi experienţelor noi (analiză critică, analiza
comparativă);
 rezolvarea problemelor diverse;
 procesarea informaţiilor/înţelegerea informaţiilor (identificarea
elementelor esenţiale ale conţinutului, identificarea legăturilor între
cunoştinţele anterioare şi noile informaţii, stabilirea naturii şi
semnificaţiei legăturii între cunoştinţele anterioare şi noile informaţii,
încadrarea noilor informaţii în cunoştinţele vechi (sinteza), care, în felul
acesta, se modifică şi se îmbogăţesc.
În etapa de reflecţie se produc următoarele procese cognitive:
 reformularea cunoştinţelor într-un limbaj propriu;
 atribuirea unei semnificaţii cunoştinţelor noi, într un context personal;
 restructurarea schemelor pentru a include în ele noul;
 dobândirea unui alt mod de a înţelege;
 formarea unui set nou de comportamente;
 formarea unei convingeri noi;
 conştientizarea valorii propriilor cunoştinţe şi ale celorlalţi;
 sesizarea diversităţii opiniilor şi a faptului că informaţiile şi ideile se
schimbă permanent;
 conştientizarea dificultăţilor pe care le au în învăţare şi cautarea soluţiilor
pentru a le depăşi.
Pentru desfasurarea unei activitati didactice eficiente, metodele detin rolul
esential.
Modelul de învatare pentru formarea si dezvoltarea gândirii critice, schimba în
mod esential rolul si responsabilitatile învatatorului în clasa. Acesta devine din
ce în ce mai mult organizatorul, conducatorul si facilitatorul procesului de
învatare si gândire efectiva, cu participarea tuturor elevilor. De asemenea se
reduce substantial timpul alocat cadrului didactic, în favoarea timpului
repartizat activitatii independente, în grup, în perechi a elevilor, învatarea
personala realizându-se mai profund si într-un timp mai scurt.
Brainstrormingul, tehnica ,,Știu, Vreau sa Știu, Am Învățat” și metoda Mozaic
sunt trei dintre metodele si tehnicile utilizate în predare-învățare cu scopul
dezvoltării gândirii critice.
BRAINSTORMING (,,Furtuna în creier”; ,,asaltul de idei”)
Este un mod simplu si eficient de a genera idei noi. La ora actuala este cea mai
raspândita metoda de stimulare a creativitatii în conditiile activitatii în grup.
TEHNICA ,,ȘTIU, VREAU SA ȘTIU, AM ÎNVĂȚAT”
Este utilizata cu precadere în faza de evocare, dar si în cea de realizare a
sensului, fiind o modalitate de constientizare, de catre elevi, a ceea ce stiu sau
cred ca stiu referitor la un subiect, o problema si, totdeauna, a ceea ce nu stiu
(sau nu sunt siguri ca stiu) si ar dori sa stie/sa învete.
METODA MOZAIC
Este o metoda prin care se promoveaza învatarea prin colaborare si cooperare
între elevi.
Elevilor le trebuie timp sa se familiarizeze cu acest nou tip de învatare, e nevoie
de eforturi si încurajari repetate pentru a-i convinge ca se asteapta altceva de la
ei. Aceste metode sunt benefice, deoarece, atât în grupuri de 4-6 persoane, cât si
în perechi, elevii se exprima mai usor, nu mai sunt stresati, vorbindu-si unul
altuia. Astfel, elevii participa efectiv la actul învatarii, inclusiv elevii timizi, cu
posibilitati intelectuale sau de exprimare mai reduse. Acest lucru le sporeste
încrederea în fortele proprii, în performantele lor, contribuind la dezvoltarea
intelectuala si la socializarea lor. Metodele sunt benefice si pentru elevii buni la
învatatura pentru ca acestia se confrunta permanent cu alti coechipieri si cu sine,
având posibilitatea sa sintetizeze, dând o forma coerenta ideilor ce provin de la
ceilalti colegi de echipa.
Aceste metode active, educa elevii si din punct de vedere moral. Ei devin mai
toleranti, accepta ideile altora, învata sa critice argumente, idei si nu oameni si
observa ca, întotdeauna, se mai poate aduce o completare, se poate aduce în
discutie o noua perspectiva asupra unui subiect.
Învatarea eficienta si gândirea critica se realizeaza atunci când, dascalii
apreciaza diversitatea de idei si experienta a elevilor, iar acestia trebuie sa
confere un sens informatiilor si ideilor însusite.
Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp, permiţând copiilor să se
manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situaţie de învăţare,
fără să le fie teamă de reacţia celor din jur, de părerile lor şi le dă putere si
încredere de analiză şi reflexie. Gândirea critică înseamnă şi transmiterea
propriilor idei și înțelegerea ideilor altora, făcând comunicarea mult mai
benefică și productivă. Mai mult, accelerează însuşirea noilor cunoştinţe şi
descoperirea conexiunilor dintre acestea.
În concluzie, nu trebuie sa renuntam la metodele clasice, ci sa le îmbinam în
cadrul lectiilor cu cele care activeaza gândirea critica, pentru a lucra în folosul
copiilor si al nostru.
BIBLIOGRAFIE:

Dumitru I.,A., – Dezvoltarea gândirii critice si învatarea eficienta, Editura de

Vest, Timisoara, 2000;
Cucos C., – Pedagogie, Editura Polirom, Iasi, 2000;
Călin M., – Educarea creativitatii in Teoria Educatiei, Editura All, Bucuresti,
1996.