UN BALON ÎN JURUL LUMII

- piesă de teatru în 4 acte -

PERSONAJE
BĂTRÂNUL - un animator stradal (cândva, un tânăr plin de energie, acum e un om
melancolic, tot ce-a mai rămas din el e rutina)
BALONUL (Ballooney) - un balon roșu care nu a mai avut contact cu nimeni si nimic
in afară de bătrânul animator și butelia lui cu heliu
CHI SHI și PI PO - un tânăr cuplu chinez care lucrează la aceeași fabrică de
electronice
BOBA - un adolescent care trăiește în ghetto-ul unei metropole braziliene. Are o
îmbrăcăminte foarte colorată, dar și foarte murdară
TINA - fiica BĂTRÂNULUI, plecată în Austria de aproape 10 ani - lucrează ca
programator
UN COPIL - îi cere un balon BĂTRÂNULUI în prima scena a piesei

ACTUL I
Scena 1
O piață mare, zgomotoasă din Timișoara. BĂTRÂNUL se uită pierdut la oamenii care
trec în jurul său. Se decide să umfle un balon, nebăgănd de seamă că UN COPIL se
apropie de el.
UN COPIL: Nenea, îmi faci și mie un balon, te rog?
BĂTRÂNUL își continuă munca. Îl ignoră fără rea intenție.
UN COPIL (vine lângă BĂTRÂN): Hei, nenea, nenea...(se tot învârte în jurul lui, iar
apoi se întoarce către public, înfrânt) O fi surd? Îl strigăm împreună?
Scurtă pauză în care se așteaptă un răspuns.
UN COPIL: Bine, hai, toată lumea la trei. Unu, doi...trei!
UN COPIL (în cor cu publicul): Hei, nenea!
BĂTRÂNUL (tresare): Aoleu, hii...ce vrei, copile?
UN COPIL: Fă-mi și mie un balon, te rog frumos.
BĂTRÂNUL pare că n-a înțeles ce i s-a cerut. Continuă să se uite mirat la copil, până
într-un final când apucă un balon roșu din unul dintre borcănelele sale și începe să-l
umfle cu heliu.
UN COPIL (strâmbă din nas): Păi nici nu m-ai întrebat ce culoare vreau...
BĂTRÂNUL: Ei, na, lasă-mă, roșu: roșul îți place, e frumos, ai? (către public) Nu-i așa
că și vouă vă place roșul cel mai și cel mai mult?
BĂTRÂNUL se chinuie vizibil cu balonul. Îl leagă cu rafie, dar când dă să-i lege și un
balon cu apă la celălalt capăt, uită că trebuie să și țină balonul de rafie. BALONUL își
ia zborul.
UN COPIL: Oaaiii, nu cred, nenea, a zburat!
BĂTRÂNUL: Eiiii (se scarpină în cap)...ce să-i faci...(surâde) nu mai sunt nici eu cum
am fost odată. Lasă-l, na, zi-i, ce culoare vrei?
Cortina.

ACTUL 2
Scena 1
BALONUL, purtat de vânt, ajunge într-un sat abandonat dintr-o țară ostilă. Știind că
oamenii se găsesc oriunde pe glob, chiar dacă nu-i vezi la prima vedere, BALONUL
începe să-i caute.
BALONUL (zburătăcind de colo-colo): Heeiii...of, au! Heeiiiii, domni și doamne,
domnișoare...! (se îngrijorează dintrodată) Alooooo...! Dar unde... (încearcă să se
opună vântului) Dar unde...of, doamne! (în sfârșit, se prinde de o creangă) Dar unde
e toată lumea?! Hei, aloooo...! (vântul îl smulge de pe creangă) Hi, vai de mine!
BALONUL (purtat printre casele dărăpănate): Alo, au..! E cineva pe-aici? Hei, pe
unde sunteți toți? Unde a dispărut toată lumea?
Uitându-se prin toate părțile, BALONUL observă, dintrodată, publicul din fața sa.
BALONUL: Hei, ia uite, niște oameni! Wow, chiar foarte mulți oameni! Spuneți-mi, vă
rog...unde mă aflu? Cred că sunt atât de departe de casă...
În cazul în care BALONUL primește răspunsuri, acesta le va lua în considerare, uimit.
BALONUL (e ridicat de vânt dintre case, și suflat cu putere din sat): Heiiiii, stai, stai
puțin, nu mă lua dintre oameniiii...!
Din BALON mai rămâne doar ecoul. Cortina.
Scena 2
Ploaie cu tunete și fulgere. BALONUL țipă încontinuu, purtat de vântul violent.
Ajunge printre niște blocuri foarte înalte, și este împins de vânt într-un micuț
apartament.
Interior apartament.
CHI SHI (dintr-o altă cameră): Pi, drăguțule, închide geamul, te rog!
PI PO (grăbit): Acuma, acuma! (închide geamul cu greutate) Gata, e închis, draga
mea!
PI PO dă să iasă din cameră când dă nas în nas cu BALONUL.
PI PO: Hi, Chi Shi! Chi Shi!
CHI SHI (încă din cealaltă cameră): Ce-i?
PI PO: Chi, e un balon aici în cameră!
CHI SHI (s-a pus în mișcare): Un ce?
PI PO: Un balon! (CHI SHI ajunge în cameră) Ia uite!
CHI SHI: Păi ce-i ăsta (trage balonul de sfoară), poate a zburat de la ceva magazin.
BALONUL: Nu, nu, eu sunt un balon...sălbatic!
Cuplul, șocat. CHI SHI scapă balonul din mână.
CHI SHI: Vai de mine...l-ai...l-ai auzit și tu, Pi?
PI PO: L-am auzit și eu, Chi...
CHI SHI (se întoarce spre public): L-ați auzit și voi...?
La auzul răspunsului amândoi se trag, înfricoșați, de lângă balon.
CHI SHI: Ce-o fi ăsta, de fapt? Ceva dronă de spionaj...?
PI PO: Nu știu...
CHI SHI: Ia, hai să vedem.
CHI SHI apucă balonul și îl trage în toate părțile.
BALONUL: Au, auuuu, hei, te rog...! Nu mă mai trage!
PI PO (înfricoșat): Chi, oprește-te, nu vezi...vorbește!
CHI SHI: Și?
PI PO: Poate să ne facă ceva! Să...să...
CHI SHI: Să ce? Nu-l vezi cum—
BALONUL (izbucnește): Dacă nu mă lăsați în pace, vă spun mamei voastre!
CHI SHI, uimită, se oprește. Cuplul vorbește în șoaptă.
CHI SHI: La Ban Ba?
PI PO: Nu știu...hai să-l întrebă—
CHI SHI (îi pune mâna peste gură): Shhh! Nici nu mă gândesc!
BALONUL (în șoaptă): Cine e Ban Ba?
Cuplul tresare. Reiau amândoi cu o voce normală.
PI PO: E ca un fel de mamă a noastră la fabrică.
CHI SHI: Da, și noi o iubim foarte, foarte mult.
BALONUL: Foarte, foarte, foarte mult?
CHI SHI: Foarte, foarte, foarte, foarte mult.
BALONUL: Super, hiper, mega, ultra, extra mu—
PI PO (fâstâcit): Cel mai mult.
CHI SHI (arată spre public): Uite, așa cum și copiii ăștia își iubesc mamele. (către
public) Nu-i așa că și voi vă iubiți mămicile super mult?
Pauză pentru răspuns.
BALONUL: Păi și unde e fabrica aia a voastră?
CHI SHI (entuziasmată): Uite, dacă ieși pe balcon, o vezi în colțul ăla.
CHI SHI arată spre un punct, pe geam. BALONUL, curios să vadă fabrica, se duce
spre fereastră, dar un vânt puternic îl scoate afară. Toate personajele se sperie. În
ultima secundă, BALONUL se agață cu sfoara de una dintre barele balconului.
BALONUL: Hiii, era să zbor iarăși!
PI PO (iese în balcon): Ai mare grijă!
CHI SHI (iese și ea în balcon, arată cu degetul în direcția fabricii): Da, deci uite,
acolo e fabrica unde lucrăm noi.
BALONUL (nedumerit): Și...și ce lucrați acolo?
CHI SHI: Asamblăm electronice.
BALONUL: Toată ziua...?
CHI SHI: Păi da, toată ziua.
BALONUL: Păi și nu vă plictisiți?
PI PO: Cum adică?
BALONUL: Nu mergeți la plimbare, niciodată? Stați doar în fabrică până se face
noapte?
CHI SHI: Ei, nu, seara venim acasă, mâncăm, ne uităm la televizor... (se uită dulce în
direcția lui PI PO, care îi returnează privirea) mai mergem și la o plimbare dacă e
vreme frumoasă.
Vântul se întețește. BALONUL simte că nu se mai poate ține de bară.
BALONUL (e bătut din toate părțile de vânt): Așa...deci...(aproape că-și ia zborul)
aoleu!
PI PO: O să vină iarăși furtuna...ce facem? Vrei să te ținem la noi?
BALONUL: Nu, nu, e totul în regulă, nu vreau să vă deranjez..
CHI SHI: Dar nu ne-ai deranja chiar deloc (dă să-l apuce de sfoară), haide, hai
înăuntru.
Exact în momentul în care CHI SHI apucă sfoara cu degetele, BALONUL își ia zborul.
Prin vijelie străbat țipetele, apoi rămas-bun-urile dintre BALONUL și cuplul chinez.
Cortina.

Scena 3
BALONUL călătorește de atât de mult timp încât a adormit. Dintrodată, se simte
scuturat de sfoară.
BOBA: He–he–hei, te-am prins!
BALONUL (încă pe jumătate adormit): Hm...? Unde...sunt...?
BOBA: În Rocinha, balonaș! (îl trage mai jos) Ia, hai să te văd mai bine.
BALONUL (fiind nas în nas cu BOBA): Hiii, vai de mine, dar–dar...unde te-ai murdărit
în halul ăsta? Uită-te la fața ta! Ce-i cu hainele tale?
BOBA (vizibil deranjat): Astea sunt, pe astea le am. Altceva?
BALONUL: Nu, nimic....nimic..
BOBA: Okay. Ia zi, tu ai heliu înăuntru?
BALONUL: D–da...de ce întrebi? Și, apropo, cum te—
BOBA: Mă întreb cu cât te-aș putea da...(nonșalant) a, pe mine mă cheamă Boba,
da‘ tu, ai vreun nume?
BALONUL: Nu cred...hei, stai puțin, cum adică să mă dai?!
BOBA (ignoră panica BALONULUI): Păi și cum...știi tu să vorbești dar nu-ți știi
numele.
BALONUL: Nu știu! Tu de ce nu te sperii că pot vorbi?! Unde vrei să mă dai? De ce
vrei să mă dai?
BOBA: Hei, hei (îl scutură) ia-o mai ușor...ușurel...(către public) Haideți să-i găsim
un nume, ce ziceți? Hai să vă aud!
BOBA comentează pe baza propunerilor primite, dă chiar el niște sugestii. Într-un
final, BOBA și publicul se pun de acord asupra unui nume.
BOBA: (numele ales) este!
BALONUL (izbucnește): Nu, stai puțin, de ce și tu vrei să mă dai? Nu-mi ajunge cât
am zburat până acum?!
BOBA: Cât ai zburat? De unde era eu să știu? (amenințător, dă să scoată ceva din
buzunar) Dacă mai și țipi mult, poate te și sparg! Asta vrei?
BALONUL: Nu, nu, lasă-mă-n pace...!
Între timp, soarele apune în Rocinha..
BALONUL: Uite, apune și soarele! Ce-o să mă fac acum? Unde o să mă culc?
BOBA: Păi cum adică, tu...dormi? Baloanele dorm?
BALONUL: Evident. (către public) Toată lumea doarme, așa-i? (așteaptă
confirmarea, apoi continuă) Tu nu dormi?
BOBA (jucându-se cu sfoara, îl ține tot mai slab pe BALON): Ba da, dar eu...nu mă
culc odată cu găinile.
BALONUL (cu un alt gând): Chiar, tu unde o să dormi?
BOBA (se uită tăcut la apus): Nu știu...o să văd.
BALONUL: Tu n-ai...o casă?
BOBA: Ba da, am, dar...în fine..
BALONUL: Păi și atunci de ce nu te întorci acasă? Se întunecă și o să se lase frigul.
Crede-mă, că știu.
BOBA (surâzând): De unde știi tu atâtea chestii?
BALONUL (cu un aer mândru): Uite, știu și eu așa. (puțin îngrijorat) Cred că zbor de
cam prea mult timp...
BOBA: Eu cred că e timpul să-ți găsești un pătuț, Ballooney (nume ales). (îi dă
drumul) Cartierul ăsta e prea periculos pentru un balonaș ca tine! Drum bun!
BALONUL: Hei, heeeeeiii! Boba! Ai grijă de tine!
Ca răspuns, BOBA îi face doar cu mâna. Luminile scenei se sting. Cortina.

Scena 4
BALONUL, deaspura unui alt oraș.
BALONUL: Wooow, ce oraș frumos și cochet...Oare cum îi spune? (către public) Voi
știți?
Din nou, naiv, BALONUL acceptă orice propunere a publicului.
BALONUL: Nu știu cum se face, că Pământul e atât de mare, încât simt că n-o să mai
ajung niciodată acasă...(profund mâhnit) cred că o să tot zbor așa, peste munți și
mări și orașe și sate, până o să mă dezumflu de tot... (culoarea puternică a balonului
pare că pălește) Nu! Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu! Nu-i bine să gândesc așa! Trebuie
să continui să zbor până când o să dau iarăși de orașul meu, nu-i așa? (caută
confirmare) Așa-i, n-am să renunț!
Fiind atât de concentrat pe propriul monolog, BALONUL nu observă că se îndreaptă
spre fereastra deschisă a unui apartament. Continuă să se automotiveze împreună
cu publicul, până când este împins înăuntru.
BALONUL (dă cu „capul”): Hya, auch! Ooo, ce apartament șic (zboară de colo–colo)
ce ceșcuțe drăguțe! Și ia uită-te la pernele astea, ce moi par! Ce-aș trage un pui de
somn pe ele...!
TINA (dintr-o altă cameră, ușor panicată): Cine-i acolo?
BALONUL: A, eu sunt, ăă (își dă seama că TINA n-are cum să-l cunoască) Sunt eu,
Ballooney...ă, și mai cum? (către public) Ballooney și mai cum mă chema?
Publicul răspunde cu un nume, pe care BALONUL îl ia de bun. Între timp, se aud
pași în apartament.
BALONUL (fix în momentul în care TINA intră în cameră): Ballooney (nume ales)!
TINA (uimită până peste poate): Ballooney...un balon care vorbește...(își scoate
ochelarii) cred că visez. (dă cu ochii de public) Ș–și voi, voi cine sunteți?!
BALONUL: Ei sunt prietenii mei! Haide, vrei să-ți spun toată povestea?
TINA aprobă reticentă, după o pauză de gândire. Cortina.
 ACTUL 3

Scena 1

Apartamentul TINEI. BALONUL și TINA stau de vorbă la un ceai.

TINA (râzând): Serios? Chiar te-a amenințat că te sparge?

BALONUL: Da, da! M-am și speriat un pic, mai ales cum—

TINA: Păi n-ar fi trebuit nici tu să-l faci murdar, să țipi la el...

BALONUL (rușinat): Știu...da‘, dacă tot zicea că mă vinde?!

TINA: Of, și tu chiar ai crezut că o să și facă asta...în fine.

BALONUL: Dar mi-a părut foarte rău când mi-a dat drumul...aș mai fi vrut să stau
cu el...oare pe unde a adormit în seara aia?

TINA: N-avem de unde să știm. (schimbă subiectul) Și, ia spune-mi, zici că tu ai

zburat așa din cauză că un domn ți-a dat drumul când te lega?

BALONUL: Daa...era foarte bătrân, și nu și-a dat seama că nu mi-a pus balonul cu
apă, și țusss! Mi-am luat zborul.

TINA (gânditoare): Mhm...mhm...

BALONUL: Ce, îl cunoști cumva? Pe bătrân?

TINA (tresare): Eu? A, nu...de fapt, nu știu...se poate...

BALONUL: Se poate?! Îl cunoști, chiar îl cunoști? Spune-mi că daaa...

TINA: Nu, nu sunt sigură! Pot fi o mie de orașe care să semene cu cel pe care mi l-
ai descris tu!

BALONUL: Nu, nu, haide, hai să mergem la el! Du-mă înapoi la el, te rog! (către
public) Haideți s-o convingem! Împreună cu mine: haide, te rugăm, te rugăm,
Tina...!

TINA: Nu, nu, nu!

BALONUL, alături de public, continuă să încerce s-o convingă pe TINA. Decorul

ilustrează trecerea zilelor, și a nopților. Culoarea BALONULUI începe să pălească
din nou, iar el pare tot mai obosit și chiar bolnav pe măsură ce timpul se scurge.

BALONUL (pălind tot mai mult): Tina...Tina...nu mă simt...prea bine...

TINA: Și cu ce vrei să te ajut eu?

BALONUL: Tina...te rog...te rog, haide...înapoi...

BALONUL se apropie tot mai mult de pământ, TINA încearcă, în zadar, să-l facă să
stea în aer. BALONUL rămâne în brațele ei, aproape alb.

TINA: Bine...(șoptește) ne întoarcem în Timișoara, Ballooney.

BALONUL, la auzul acestor vorbe, sare drept în aer.

BALONUL: Da, pe bune?! Uraaa!!! Uraaa!!! De trei ori ura pentru Tina!!

TINA: Ce, m-ai păcălit? (pe alt ton) Ei, ia hai să nu mai mergem noi nicăieri atunci!

BALONUL: Nu, nu, nu se poate, ai spus deja că mergem, haide, să pornim! Hai, hai,
hai! (o împinge afară din cameră, ieșind și el, vocea BALONULUI se aude din altă
cameră) Hai să ne facem bagajele!

BALONUL (revine, după un moment, în camera în care era adineauri—se adresează

publicului): Hei, mersi mult! Fără voi n-aș fi reușit s-o conving!

BALONUL face îi face publicului cu ochiul, trecând din nou în camera în care se
află TINA. Se aude aceeași conversație în contradictoriu ca adineauri. Cortina.

ACTUL IV

Scena 1

BALONUL și TINA, în aceeași piață din Timișoara în care BĂTRÂNUL vinde baloane.

TINA (uitându-se de colo–colo): Unde e?

BALONUL (îi arată): Uite-l, uite-l, acolo!

TINA: Să mergem la el?

BALONUL: Sigur că da, păi pentru ce-am venit atâta drum?

BALONUL o trage, practic, pe TINA după el. Ajung lângă BĂTRÂN.

BALONUL: Nenea!!! Hei, hei, nenea!!

BĂTRÂNUL nu răspunde și își vede în continuare de lucru.

TINA: Nu te aude...hai să plecăm...

BALONUL: Poftim? Nu! (către public) Haideți să-l strigăm împreună!

TINA încearcă să-l oprească, dar BALONUL și publicul îl strigă până când
BĂTRÂNUL, într-un sfârșit, răspunde.

BĂTRÂNUL: Hâ? Ce-i, cine mă tot strigă?

BALONUL: Eu, eu, eu și prietenii mei! Bătrânule—

BĂTRÂNUL (i se adresează TINEI): Poftim, domnișoară, ce dorești?

TINA (se fâstâcește): Ăăă, eu...nimic, nimic!

BALONUL (intervine): Ba nu, hei, bătrânule, ea te știe! Tina te știe! Pe mine mă

mai ții minte?

BĂTRÂNUL (îl ignoră pe BALON): Na, hai, spune-mi odată ce vrei! Ce-i cu vocea
asta așa pițigăiată la tine?

TINA (îi șoptește BALONULUI): Nu ne recunoaște, hai să plecăm, Ballooney..

BALONUL: Nu, nu, nu! Bătrânule, haide, umflă-mă, te rog!

BĂTRÂNUL (râde zgomotos): Ce să fac? Cum să te umflu, domnișoară?

BALONUL: Nu pe ea, pe mine! Um-flă-mă! Um-flă-mă! Um-flă-mă!

TINA (către public, peste vocea BALONULUI): Haideți cu mine! Um-flă-l! Um-flă-l!
Um-flă-l!

BĂTRÂNUL (strigă): Ia, hai, gata, gata! Mai încet, că nu suntem pe stadion! Să-ți
umflu iarăși balonul, asta vrei?

TINA (prinzând curaj): Da, chiar asta vreau, vă rog!

BĂTRÂNUL bombănește. Cu unghiile sale murdare, desface nodul BALONULUI, iar

acesta se dezumflă complet. TINA scoate un țipăt.

BALONUL (dezumflat): Nu-ți face griji, Tina, sunt ok!

BĂTRÂNUL umflă BALONUL la loc. Tocmai când dă să-i pună balonul cu apă,
aproape că-l scapă din mână, dar TINA îl prinde exact la țanc. BĂTRÂNUL revine la
muncă după ce i-l înmânează.

TINA: Era să-ți iei din nou zborul, Balonule!

BALONUL (speriat): D–d–da...! Mersi mult!

TINA: Și acum? Ne întoarcem acasă?

BALONUL (dintr-odată îngândurat): Păi...nu știu...ce facem cu bătrânul...?
Parcă...nu l-aș lăsa așa, singur...

TINA stă pe gânduri un moment, apoi merge lângă BĂTRÂN cu un zâmbet

încrezător pe față.

TINA: Hei, tată, mă mai ții minte?

BĂTRÂNUL nu răspunde.

TINA (mai tare): Tatăăă, mă mai ții minte? (către public) Mă ajutați și pe mine să-l
strig? Tată, mă mai ții minte? Tată, mă mai ții minte?

BĂTRÂNUL începe să se uite ciudat la TINA. Într-un final, ajunge să se holbeze la

ea.

BĂTRÂNUL (strigă): Tina?! Tina!

TINA: Da, tată, eu sunt!

BĂTRÂNUL continuă s-o strige pe nume, nevenindu-i să creadă. BĂTRÂNUL și TINA

se iau în brațe, BALONUL încearcă să se amestece și el în îmbrățișarea lor.

BALONUL: Uite, Tina, acum mergem acasă!

TINA (se dezlipește de BĂTRÂN): Așa spui tu? Tu ce zici, tată?

BĂTRÂNUL este confuz.

BALONUL: Zi da! Zi da! Zi da! (către public) Haideți toți cu mine! Zi da! Zi da! Zi
da!

BĂTRÂNUL (încă năucit, începe să râdă): Da! Da! Da la orice vreți voi să faceți!

BALONUL: Ura! Ura! Ura!

Pâlcuri de copii sunt atrase de zgomot. În timp ce BALONUL scandează, TINA îl

ajută pe BĂTRÂN să împartă baloane, zâmbind. Cortina.

FIN