A.

T REALITY SERVER - II

PERSONAJE

OLGA, cu porecla de OLGUȚA - o fată inteligentă, ambițioasă și care face lucrurile pas cu pas cu
pas. N-o fi cea mai isteață, dar e creativă și amuzantă, chiar dacă nu are mulți prieteni pe care să-i
facă să râdă :) îi place tareeee mult să aibă o grămadă de luminițe de toate felurile în jurul ei când
stă pe laptop 💡💡💡

-|-|-|-

OLGUȚA în camera ei, stând turcește în pat cu laptopul în poală. Este dimineață-dimineață, dar fata
pare mai plină de energie ca oricând.

OLGUȚA: Mi-am salvat documentul?

Verifică, documentul deschis fiind în Word.

OLGUȚA: Văd ca da....(bate din palme), ok! Hai să în-ce-peeemmm.

Azi-noapte am avut un vis tare ciudat. Dar pe cât de ciudat, pe atât de interesant: se făcea, că
eram într-un server cu mai multe canale pe el, așa, ca și chatrooms: unul era pe subiecte generale,
într-unul puteai posta poze frumoase pe care le-ai făcut tu sau pe care le-ai găsit, în altul meme-
uri1...era și un canal în care un bot trebuia să ghicească un personaj la care te-ai gândit prin
întrebările pe care ți le punea! Chiar pe canalul ăsta am început să scriu, în vis, știi, așa cum de cele
mai multe ori, în vise, poți doar să asiști la ce face...alter ego-ul tău...orin—nu, oniric. Așa. Și cei de
pe server au început să scrie și ei că „vai, uite că nu ți-l ghicește!!” și era așa de faiinnn. Și după ce
nu mi l-a ghicit am intrat pe alte canale și am pus pozele cu mâini pe care le-am găsit ieri pentru că
știi, găsesc ceva fascinant în mâini. Orice fel de mâini: osoase, venoase, zbârcite, plinuțe, grăsuțe, cu
ojă sau fără! Ceilalți postau poze cu apusuri, și răsărituri de unde stăteau ei, și era o atmosferă
așa...ca un glob dintr-un plastic moale în care ești înconjurat de ceea ce-ți place și ceea ce n-ai avut
niciodată, de exemplu numărul ăla din revista aia veche, de când aveai 5 ani...

Vreau să-ți pun niște poze

astea sunt mâinile

și asta-i cum am
eu sentimentul ăla al
globului

Pe server era un canal de venting, adică, hai să explic...în care puteai

să scrii ce ai pe suflet, ca să te simți mai bine după. Și am reușit să fiu foarte lucidă în timp ce scriam
acolo, ceea ce a fost ciudat, pentru că până la urmă era un vis. Am început să le spun despre cască,
și despre cum auzeam și eu Vocea la fel ca și ceilalți, și cum credeam că și de prietenul meu care
spunea că n-o aude sunt aproape sigură că o aude, doar că neagă asta ca să iasă în evidență. Când
le-am spus că Vocea mă face uneori să vreau să strivesc și să dau în...foarte multe lucruri, toți m-au
înțeles și mi-au spus că e ok să mă simt așa, pentru că o să depășesc în curând perioada asta, pentru
că nu pot avea control asupra Vocii oricum, ar trebui doar să vorbesc cu prietenii mei ca să știe și ei,
și eu că nu suntem singuri și că

OLGUȚA (cu ochii aproape închiși, adormită, dar cu un zâmbet tâmp pe față): Cred că e destul
pentru azi (se uită pe geam), nu-i așa, Domnule Soare? Am scris, am fost productivă încă de la 5
dimineața.

OLGUȚA închide laptopul, îl pune pe covor și se înfofolește în pledul de pe pat, adormind aproape
instant.

1
meme (subst.) - conținut (în cazul de față, poze) cu caracter hilar sau chiar ciudat, menit să rămână
întipărit în memoria oamenilor

----------------------------------------

URSULA, cu porecla de USHI - un personaj complex, o tânără cu aspirații înalte care se lovește, din
păcate, de zidul ignoranței oamenilor din jurul ei.

***
USHI, pitită într-un separeu pentru 4 persoane, într-un local prost luminat. Are căști în urechi, masca
de fumat (cu design de mască venețiană) pe gură și mâna dreaptă cu un pix în ea pe un caiet. În
mască îi ard esențe banale de bețișoare parfumate amestecate cu bucățele de cărbuni și fungi de
natură necunoscută, pentru fată. Scrie frenetic, recitând în același timp ceea ce scrie în mască, greoi.

USHI: Pisicămasăcravatărațaaaaam-amdusșite-
aidusșifurculițașirestuullllșidăsăplouăuitecăplouănucredce-amfăcutce-aifăcut?mainimic—

UN TIP DE LA O ALTĂ MASĂ (dându-și jos masca de fumat): Man, cam de cacao chestia asta.

O TIPĂ DE LA ACEEAȘI MASĂ: E de tot rahatu‘, te înneci cu fumul aiurea.

UN TIP DE LA O ALTĂ MASĂ: Nu, da‘ gen, nu-i prea mere nici reglajul ăsta de cât de tare să ardă...

O TIPĂ DE LA ACEEAȘI MASĂ: Păi eu ce-ți zic.

USHI: —îndurerem-amtrezitte-aitrezitaruncă-micrispy-
ulîțiziceutastastasteazăiuteiuteablâblâblâblaa.

USHI tușește triumfător, luând apoi o gură mare din fumul din mască.

USHI: Hai că-s două pagini, merge...cred că tre‘ să iau mai mult aer în piept—ahăm!

Confuză, își trântește capul pe masă, simulând, așa cum știe ea cel mai bine, pierderea cunoștinței.

USHI: Haide odatăăă...

O mână o scutură energic de umăr.

UN DOMN: Domnișoară, domnișoară...sunteți trează?

USHI se scutură spasmic, își oprește masca și o dă jos.

USHI: Da, da...nu vă faceți griji.

UN DOMN: Că stăteați așa, cu capul pe masă și cu masca pe gură...m-am gândit că vi s-a făcut
rău...

USHI (energică și zâmbitoare): Nu, nu, totul este în regulă, nu vă îngrijorați!

UN DOMN: Ce ți-e și cu măștile astea, măi...strică sănătatea tinerilor. Eu ți-as recomanda să nu mai
fumezi așa, ia, câți ani ai tu?

USHI: 16.

UN DOMN: Poftim, își îmbolnăvește plămânii cu bună știință. Ce ți-e...bine că de cărți n-au bani dar
au de măști și țigări și droguri.

USHI: Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră.

UN DOMN (îndepărtându-se): Să nu mai fumezi, ai auzit?

Noaptea, USHI scrie pe blogul ei.

astăzi am avut o experiență out of body2. am ars mai multe feluri de bețișoare parfumate,
niște bucățele de cărbuni și niște fungi (i-am găsit pe partea inferioară a frunzelor unui copac).
spuneam incantații personalizate care să mă ajute să intru în acea stare. am început să-mi simt
corpul ușor, ca și cum plutea deaspura patului, dar ceva îl și ținea lipit. simțeam patul cum mă
învârte ca un val și chiar și cu ochii închiși știam că și luminile din cameră pălesc și mă cufundam
într-un întuneric absolut.

când întunericul s-a așezat complet și chiar mă simțeam despărțită de trup, mă simțeam o
cu totul altă persoană, în sensul unei identități paralele. auzeam o voce care parcă făcea „gu-
gu/gu-gu!” când din stânga, când din dreapta. pe măsură ce sunetul devena mai clar, simțeam
ceva asemănător cu niște șocuri în craniu, și mă întrebam dacă ajunsesem într-un plan în care
cineva îmi aplica impulsuri electrice. eram blocată din a-i răspunde Vocii, și cred că asta a
provocat sfârșitul experienței.

2 notes: scooby_snack has replied to your post

ushi tiai dat trip3 deai auzit vocea?? ce tareeee

0101debirugaru has replied to your post

mina ce prost ești

2
experiență out of body - (subst.) experiență extracorporală, în cadrul căreia, în general,
individul simte spiritul despărțindu-se de corp
3
a-și/ți da trip - (vb.) aici, a se droga
 ----------------------------------------

COSMIN, cu porecla de MINA - un tip chilluț, n-are treabă cu nimeni. Vrea să-și facă o colecție de
figurine odată ce începe să facă bani din commissions-uri4...e inteligent, dar „puturos”, după cum îl
descriu ceilalți. Vrea să devină regizor de seriale.

+=+=+=+=+

—dar Dazai te prinse exact înainte să aterizezi dureros pe podea, afișând un zâmbet—

MINA (nedeslușit, vorbește doar pentru sine): Cum se zicea la...dazzling...nu, nu orbitor. Lasă,
scriu...fermecător.

—afișând un zâmbet fermecător:

- Ești bine, (y/n)5?

- D-da...mulțumesc, Dazai.

- Pentru puțin, spuse el, făcându-ți cu ochiul.

În timp ce îți adunai cărțile de pe jos privirea îți alunecă spre coridorul care ducea spre scări.
Ai surprins figura lui Chuuya, care a fugit odată ce și-a dat seama că—

MINA: Nuu...nu-mi place cum sună...

LIZA: Ce tot mogorogești acolo?

MINA, concentrat asupra a ceea ce scria pe telefon, nici nu și-a dat seama că LIZA îl urmărea din
banca din spatele lui. Tresare.

MINA: Ha?!

LIZA: Nu că „hă”, cine-s Chuuya6 și Dazai7?

MINA (se preface a fi încurcat): A, păi...niște personaje din...ceva..

LIZA (se lasă în scaun, oftând): Am înțeles. (se apleacă peste bancă) Dar nu știam că scrii fanfic-uri8,
mai ales...self-insert9.

MINA: E ceva în neregulă cu asta?

LIZA: Nu, nu, doar că nu știam.

MINA (robotic): Păi...atunci...mă gândesc..căă........acum știi?

LIZA: Yes inde—

MINA: Hai, hai ajută-mă, cu...asta.

LIZA: Cu ce, cu scrisul?

MINA: Da, că nu-mi place cum sună.

LIZA se uită fix, contemplator la MINA.

MINA: Na, ce faci?

LIZA: Mă gândesc.

MINA se bosumflă inexpresiv, mutându-și ochii în podea. Sună clopoțelul; pauza mare s-a terminat.

LIZA: Știi, după mine, eu aș schimba AU-ul10 din prima, da‘ na.

MINA: De ce, adică—stai, am o idee.

LIZA: Uimește-mă.

MINA: Dacă...aș face din asta un chapter fic11 și aș face o chestie de genul că toate personajele sunt
de fapt într-un univers paralel, că sunt în liceu, și că ei cei....reali sunt într-o comă forțată de
ceva....chestie malefică. Înțelegi tu.

LIZA: Îmi sună...foarte nașpa, sincer. Plus că e o chestie fumată.

MINA: Păi exact asta-i faza: e o chestie care este proastă din start. Dar un cititor un pic mai
inteligent, complex, o să spună: „Da, uite: prin absurditatea scenariului ăsta, toată lucrarea e de fapt
atât de ironică, de copilăroasă, de liberă.” E ceva nou prin conștiența pe care o ai asupra faptului că
e ceva ce în mod normal ar fi clasat ca prost.

LIZA: Efectiv nimeni n-o să gândescă așa.

MINA: De unde poți fi atât de sigură.

LIZA: Gândește-te ce fel de public citește fanfic-uri. Nu stau să-ți despic firul în patru de ce e o
idee...așa, îți spun doar că nimeni n-o să-ți ia așa opera.

MINA rămâne cu gura întredeschisă, gânditor.

MINA: În fine. O s-o schimb așa pentru plăcerea proprie, fără să mă gândesc la feedback.

LIZA: Așa?

MINA. Așa. O să-mi ascult...(se ridică în picioare, profesorul intrând în clasă) Vocea!

</HTML>

mina🌸🌚: si cum ti se pare

cici👺💗: foarte reusit

mina🌸🌚: asai

mina🌸🌚: are cantitate de imersiune?

cici👺💗: destula

cici👺💗: cum teai gandit so scrii asa?

mina🌸🌚: pai daca tot imi fac scenarii dinastea in cap zi si noapte, mam gandit sa le si scriu, poate ma
imping sami iasa ceva din ele

cici👺💗: aha

mina🌸🌚: oaaiii, vrei sati fac acum pe loc o chestie cu chuuuyaaa? un self-insert

cici👺💗: de ce nu

mina🌸🌚: dami un prompt din generator

cici👺💗: iti zic eu unul

cici👺💗: scrie despre o intalnire la o pizzerie

mina🌸🌚: yassssss

mina🌸🌚: Mina n-ar fi crezut niciodată că primul lor sărut va fi peste o masă murdară de sos de usturoi.

4
commission - (subst.) lucrare artistică (în general, desen/pictură) comandată și realizată contra
cost
5
(y/n) - (subst.) your name; formulă folosită în categoria self-insert a fanfic-urilor
6
Chuuya (Nakahara), 7Dazai (Osamu) - personaje ale seriei Bungō Stray Dogs; numele coincid în mod
intenționat cu cele ale unor scriitori japonezi reali ai secolului al XX-lea
8
fanfic - (subst.) portmanteau al fan fiction, lucrări de ficțiune scrise de fanii unei serii folosind personajele
acesteia, dar și OC-uri (original characters)
9
self-insert - așa cum se poate deduce și din nume, reprezintă introducerea cititorului ca personaj în text
10
AU - (subst.) Alternate Universe; folosirea unui univers diferit, într-o mai mare sau mică măsură, de
universul original al personajelor (în acest caz, descrierea acestora ca elevi de liceu, un scenariu complet
diferit față de acțiunea originală)
11
chapter fic - fanfic cu mai multe capitole; un fanfic a cărui acțiune se întinde de-a lungul unui singur
capitol se numește one-shot

----------------------------------------

ELIZAVETA, cu porecla de LIZA - o persoană normală care vrea doar să-și îdeplinească visurile.

<<<<<<<<<<<<>>>>>>>>>>>>

Povestea Lizăi și a Vocii

A fost odată ca niciodată, într-un cartier nici prea-prea, nici foarte-foarte, o fată pe nume
Elizaveta, pe care prietenii o strigau Liza. Părinții ei aveau mare grijă de ea și de frățiorul ei mai mic,
Tudi, cumpărându-le enciclopedii lucioase și seturi de realizat cristale. Liza însă se plictisea repede de
cărțulii și cerea să fie lăsată afară, să se joace cu copiii din cartier. Mama ei n-o prea lăsa, pentru că
„din orice colț putea să sară cineva și s-o înșface”, așa că Liza a început să facă flotări și „apdomene”
așa cum știa că fac și „Vindizăl” și „Duein Djonson”, care erau actorii preferați ai Lizăi, și ale căror
nume le scrisese de nu știu câte ori în orice colțișor liber al oricărei pagini.

Până la urmă, Liza a început să dispară.

USHI: Mhm, îmi place cum...sună..

„Cum așa?”, vă veți întreba. Liza a început să dispară nu doar de acasă, ci chiar și de lângă
mama ei când erau la cumpărături, în tramvai...odată a început să fugă de lângă ea chiar în timp ce
aceasta vorbea cu o prietenă. Liza făcea asta pentru că voia să se joace cu ceilalți copii, să se joace și
de-a sirenele sau spioanele cu fetele, dar și Mafia sau de-a Ben 10 cu băieții. Copiii s-au atașat de
Liza încă de prima dată când a intrat în vorbă de ei, pentru că avea un Omnitrix și cărți de joc pentru
Bakugan, și era drăguță cu fetele. Cum-necum, Liza a devenit o figură de lider peste parc, un soi de
rege blând. Ea îi ajuta cu orice, le împrumuta jucării și împărțea orice mâncare sau suc avea la ea.

USHI (scotocind printr-un maldăr de foi): Care foaie urmează, că nu-i asta.

LIZA (se ridică de pe vine, caută printre foi împreună cu USHI și scoate una din teanc): Uite asta.

Părinții Lizăi erau extrem de îngrijorați de comportamentul ei, înfricoșați când se gândeau că
doar o dată e de ajuns să se dezechilibreze în timp ce cobora pe scara de incendiu ca să cadă de la
etajul 5. Dar, cumva, parcă nu păreau chiar atât de îngrijorați ca să ia atitudine mai mult decât doar
s-o certe și să stea ei supărați pe ea.

Anii au trecut—

LIZA: Stai, stai, stai puțin.

USHI: Hm?

LIZA: Păi de-aici încolo nu mai scrii.

USHI: A, doar până aici vrei?

LIZA: Logic. Sigur nu-ți trebuie mai multe detalii de cum era în parc?

USHI: Nu prea; programul o să-ți facă toate setările după ce-ți imaginezi tu în timp ce ești
conectată.

LIZA: Ce fain. Ok atunci, mersi că mi-ai scris codul.

USHI: Pentru puți—

LIZA: Da‘ totuși cum...îl scrii? Adică cum funcționează?

USHI: Păi ăsta e genul de cod pe care ți l-ai pus.

LIZA: Cum adică?

USHI: Adică așa ți-ai dictat felul de a povesti aparatului ăstuia.

LIZA se încruntă, neînțelegând situația aproape deloc. USHI observă și râde în sinea ei.

LIZA: Dar asta nu înseamnă și că eu pot doar să-i povestesc chestii de genul ăsta, nu?

USHI: Ba, cam da.

LIZA (șocată): De ce...?

USHI: Tu vrei să fii doar unde vrei tu în mapa asta sau nu?

LIZA: Nu vreau să fiu doar blocată în copilăria mea.

USHI: Atunci de ce m-ai pus să-ți scriu codul?

LIZA (o ignoră, uitându-se alertă printre ceea ce a scris USHI pe laptop): Și unde e partea cu vocea,
doar titlul e Povestea Lizăi și a Vocii.

USHI: Nu e nevoie s-o includ, e automat în orice scenariu.

LIZA: Chiar?

USHI: Aha.

LIZA: Dar de scos, poți s-o scoți.

USHI: Logic, că nu. De ce ai vrea s-o scoți?

LIZA: Poate n-o vreau în orice scenariu.

USHI: Ba da, o vrei. Toți o vrem, îți spun eu.

LIZA: Și cine a hotărât asta? Te pomeni că—

USHI: Da, chiar eu am hotărât.

LIZA tace, uitându-se plictisită la USHI.

LIZA: Ce șmecheră ești tu, Ushi...n-am cuvinte.

----------------------------------------

LADISLAU, cu porecla de LOTZI - este un personaj-cheie al dramei, ocupând atât locul unui
personaj de sine stătătăr cât și cel al unui personaj colectiv, prin acțiunile sale față de restul
personajelor. Are un spirit de observație foarte bun, precum și un simț analitic impresionant,
reușind să se diferențieze de restul personajelor de „carton” prin faptul că el este lipiciul.

ooooooooooooooooooooooooo
LOTZI, într-o aceeași sală cu aspect nedeterminat. Întunecată, obscură, sau eclectică, goală, sau
plină. Se știe cu siguranță doar că pe pereți atârnă rame. LOTZI stă pe un scaun.

LOTZI (radiant și mult mai plin de energie decât de obicei): B-bună seara! (își freacă mâinile
nerăbdător) Astăzi o să—o să vă scriu...ceva....fără să mă opresc. Sunteți gata?

LOTZI așteaptă un răspuns de orice fel, dar doar pentru o fracțiune de secundă. Începe să scrie.

„S—”

E blocat.

„Su—”

Își ridică capul, încruntat. Așa ceva nu i se poate întâmpla. Respiră adânc și continuă.

„Sunt foarte supărat, agitat, nemulțumit de această situație cu Vocea, pe care eu n-o aud, adică, mai
degrabă, poate că nu vreau s-o aud: pot să-mi dau seama foarte bine că restul suferă de o isterie în
masă—”

OLGUȚA (fixând rama unuia dintre tablouri, se întoarce spre LOTZI, cu o mutră confuză): De o ce?

LOTZI (cu un aer profesionist, nu-și dezlipește ochii din foaie): De o isterie în masă. O psihoză fără
scăpare.

„—a cărei cauză...”

LOTZI: Ah, la naiba, mi-am pierdut ideea.

MINA (aproape șoptit, pe un ton nostalgic, întors și el cu spatele la LOTZI): Nu cred că o aveai în
primul rând, dragul meu.

LOTZI, ignorându-l complet, reîncepe să scrie.

„—a cărei cauză sunt pesemne problemele vârstei adolescenței la care toți suntem obligați să
subscriem într-o oarecare măsură. Vocea, vocea, vocea e totuși ceva ce nu îmi pot explica în
totalitate, un fenomen—”

USHI: —ca ploaia! dăsăplouă—

LOTZI: —uitecăplouă—

LOTZI se oprește brusc din delir. Nu se mai poate concentra asupra a ceea ce avea de făcut.

LOTZI: Nu mai scriu, îmi pare rău. Poate altă dată...

LIZA: Tu știi să scrii codul?

LOTZI: Care cod?

LIZA: Pentru programarea unei mape.

LOTZI (se codește): Îl știu pe-al meu, doar atât.

LIZA: Și tu ți l-ai setat singur?

LOTZI: Normal.
LIZA: În regulă. Mulțumesc.

Asemeni jet-pack-urilor mecha-ului ei, LIZA se lansează asupra lui USHI, râzând.

LIZA: Acum înțeleg, jucăușo ce ești!

USHI: Așa-i că-i mai bine așa?

LIZA și USHI pleacă din cadru, împreună.

LOTZI arată de parcă i-a fost furat tot spectacolul.

OLGUȚA (venită în spatele lui LOTZI, se leagănă pe călcâie înainte-înapoi, stânga-dreapta): Mă simt
de parcă v-aș histrioniza pe toți.

LOTZI (își întoarce capul spre ea): Adică?

OLGUȚA: Adică m-aș pune în centrul atenției prin faza asta cu...Vocea..

LOTZI: Cum?

OLGUȚA: Nu știu, că am auzit-o....înțelegi tu..

LOTZI (se ridică de pe scaun, o conduce ușor pe OLGUȚA afară din cameră): Hai, hai și tu afară.

OLGUȚA (prefăcut plângăcios): Doar Vocea...îmi mai spunea că sunt frumoasă...

LOTZI își mușcă buza, părând afectat de ceea ce s-a întâmplat și se întâmplă în jurul lui. Rămâne în
cameră doar alături de MINA.

MINA (ultradramatic, arătând triumfător spre LOTZI): Deci tu erai!

LOTZI (obosit, din nou pe scaun): Eu eram ce..

MINA: Mastermind-ul din spatele acestui concept de neexplicat care era Vocea!

LOTZI (oftând): Nu.

MINA (continuându-și jocul teatral): Nu? Nu?! De neconceput! Dar eu știu că tu ești de fapt Cici!

LOTZI: Ci...ci?

MINA: Aham, Cici. Eu i-am dat și o poreclă.

LOTZI se uită întrebător la MINA, mutându-și din nou privirea în pământ.

LOTZI: Nu mi-o pot explica nici acum.

MINA: A fost așa, o nebuneală.

LOTZI: Vrei să spui că nu mai e?

MINA: Eu aș spune că mai e, dar pentru cine? Pentru mine? Tine, doar?

LOTZI (nostalgic): Acum, să vezi ce dor o să-mi fie de ea.