Petrua de Mircea Crtrescu

Eram n clasa a patra cnd IDR-ul a-nceput sa-mi iasa neobisnuit de mare. Desi era o
injectie, nu prea ne era frica de ea, pentru ca ne-o faceau n antebrat, cu un acusor ridicol de
mic, ce ne vra un strop de lichid sub piele. Am fi preferat, binenteles, vaccinul pe zahar
cubic, dar asta era. Ne nsiram n fata usii cabinetului medical, cu mneca suflecata si, cnd
ajungeam nauntru, ne uitam mai nti cum le face la cei din fata, ne bateam joc de fetele si
mai ales de baietii fricosi si, cnd ne venea rndul, ntindeam mna si ne uitam n partea
cealalta. Peste cteva zile veneau sa vada rezultatul. Atunci ncepea chinul meu.
Prima data m-a luat prin surprindere. Nici nu ma mai gndisem la micul "vaccin". Cel
pe care ti-1 faceau n picior era afurisit rau, a doua zi te durea groaznic si nici nu mai puteai
sa-ndoi piciorul, mai ales ca toti colegii ncercau sa te pocneasca peste el cnd nu erai atent.
Pe lnga el, IDR-ul era un fleac. Asistenta medicala a intrat n clasa si ne-a luat la rnd,
ncepnd din prima banca. Eu, desi cel mai maruntel dintre baieti, stateam n ultima banca,
lnga un repetent de doua ori ct mine, Puica Ion, pe care, chipurile, trebuia sa-1 aduc pe
calea cea buna. Puica asta era un tembel ce nu s-a vazut. La o lectie de citire cu faimoasa
batrnica ce aluneca iarna pe-o pojghita de gheata si copiii o ajuta sa se ridice, Puica citise
".. .si ba-tr-nica a-lu-ne-ca pe o plos-nita..." Era dezastru. El a vazut primul IDR-ul meu, la
vreo doua zile dupa ce ni-1 facusera. Cu al lui mi l-am comparat si eu si m-a apucat frica. La
el, abia se cunostea putina ro-seata n jurul ntepaturii. La mine era ditamai pata ct o
farfurioara, purpurie pe bratul meu subtire, cu pielea aproape transparenta peste vinele
albastre. "Ba tebecistule", mi-a zis Puica, "nu mai stau cu tine n banca!" Copiii s-au adunat n
jurul meu si-au nceput sa scandeze: "Of-ti-co-sul! Of-ti-co-sul!" Cuvntu-asta (cu care m-au
zgndarit apoi ctiva ani la rnd) m-a mirat la nceput, fiindca pentru mine ofticos era ala care
se supara la jocurile de carti sau la fotbal: "Te oftici, ba, te oftici!", striga cte unul; Oftica e
boala grea, Cutare sufera de ea!...i se cnta ofticosului. Lumpa, dintre noi, cei de la bloc, era
cel mai ofticos. Pe locul doi era Simfonia-n Do Major.
Pna sa ajunga asistenta medicala la banca mea, copiii din clasa mi trageau cu forta deasupra
pupitrului bratul pe care voiam sa mi-l ascund: "Tovarasa! Tovarasa! Ia uitati la baia-tu'asta!"
Asa ca sora i-a lasat pe ceilalti balta si a venit n fundul clasei. Eram acum, ridicat n picioare,
n centrul atentiei. mi amintesc ca tremuram din toate ncheieturile. Toti colegii rdeau si se
strmbau la mine. Asistenta mi-a luat bratul, mi-a masurat pata, n crucis si-n curmezis, cu o
rigla de plastic si a clatinat din cap. A vorbit putin n soapta cu nvatatoarea. Dupa aceea ne-a
dat pauza.
Dupa o vreme mi-au repetat IDR-ul, numai mie, fara sa stie colegii din clasa. Mi-a
iesit la fel. Cnd am vazut iarasi pata crescnd m-am rusinat foarte tare. Nu ma chinuiau
numai hartuielile copiilor, care toata luna schimonosisera poezii si cntece ca sa-mi poata
miorlai n fata cuvntul cel de rusine: Am cravata mea, /Sunt tebecist!/si ma mndresc cu
ea,/Sunt tebecist!
mi cntau, vrndu-se n mine si suflndu-mi n fata. Iar dupa ora de romna cu "Preda Buzescu" mi recitasera:Tebecistul scoase o secure mica/ si lovind pe Preda pavaza i strica!
Mai mult ma enerva acea pata rosie care se latea de la o zi la alta fara ca eu s-o pot
opri, fara sa pot face ceva. Parca mi-o facuse cineva cu fierul nrosit pe frunte, asa ma
simteam. mi pusesem eu niste comprese, o linsesem cte un sfert de ora, doar-doar o scadea degeaba!
Eram ofticos si ma pastea preventoriul, cum soptise asistenta prea tare catre Tovarasa, iar
copiii auzisera si, cu voci de desene animate, cotcodaceau dupa mine: "Preventooooriu! preventooooriu!"...

In clasa noastra era o fata Petruta, foarte bru-netica si-mbracata mereu n sortul de
uniforma cel mai decolorat din clasa. Parintii ei nici macar n-avusesera bani sa-i cumpere o
matricola imprimata cu vopsea galbena, cum aveam toti: mama ei i cususe numarul cu ata
galbena pe-o bucata de diftina. In singura poza cu toata clasa pe care ne-au facut-o ntr-a patra
si care-a costat zece lei fiindca era colorata, cu toate ca nu iesise bine, si ne-au silit s-o
cumparam cu totii, Petruta sta pe rndul din mijloc, n banca a doua, lnga Fleseriu Dan. Eu
aproape ca nu ma vad, sunt doar un punct negru n fundul clasei. Petruta era foarte vesela,
sprintena ca o vrabie si n-avea nici un iubit, cu toate ca n clasa noastra era un dezmat ce nu sa vazut, aproape toti aveau iubiti si iubite, unii, ca Apostol, chiar mai multe. Ajunsesera chiar
sa joace gajurile pe sarutate, suiti pe cte o banca, si unii nu se pupau numai asa, n aer, sau pe
obraz... Mie-mi placea de Lili, dar eram att de sfios ca, doar daca se uita Lili la mine, o si
luam la fuga ct puteam. Iar de cnd cu IDR-ul nici att curaj ct nainte nu mai aveam... n
fiecare pauza ()ma-nchi-deam ntr-o cabina ca sa-mi privesc pe furis pata de pe brat. Nu
rezistam sa nu ma uit daca nu cumva a mai scazut, desi la iesire se gasea mereu vreunul care
sa-mi strige: "Ce faci, Oftica, ti-ai luat pastila?" ()
Intr-o zi, cnd m-am ntors n clasa, am gasit multi colegi adunati n jurul unei banci.
n banca stateau Petruta si una Iosub, si Petruta le facea copiilor un oracol, adica le citea nistentrebari dintr-un caiet: daca au vreun iubit, din ce clasa e, daca e nalt sau scund, blond sau
brunet, daca-nvata bine etc, si pentru fiecare raspuns tragea cte-o liniuta n caiet. Apoi taia
liniutele cte trei si ieseau niste cifre: 323, 132,231 etc. Dupa ele ti spunea daca cel la care te
gndisesi te iubeste sau nu, sau doar i placi, si mai erau si alte raspunsuri posibile. Toata
lumea rdea si se distra, dar mai ales ar fi vrut sa stie la cine se gndise fiecare, adica cine le
erau iubitii. Petruta tocmai terminase cu ultimul, si mai era timp din recreatie (care era de 20
de minute, dar Tovarasa nu aparea nainte de jumatate de ora), asa ca picasem tocmai la timp.
"Fa-i si Iu' Tebecistu'", au nceput sa strige, "ca poate iubeste si el vreo tebecista de-a lui!" Nam putut sa scap, m-au mbrncit peste fetele din banca si asteptau acum ca Petruta sa-nceapa
cu ntrebarile. Dar ea mai nti n-a vrut, a-nchis repede caietul si-a dat sa-1 bage n ghiozdan:
"Nu mai, gata, vine Tovarasa!" "Fa-i, fato, si lui, ca nu vine!" striga Iosub de lnga ea si-i
smulse si caietul, asa ca Petruta trebui sa-mi faca si mie oracolul.
Nu stiu de ce, m-am gndit chiar la ea. Saraca, avea pielea att de maslinie... si parul,
nu stiu cum, putin unsuros... si acasa nu statea o clipa, facea treaba, gatea, ngrijea de doi frati
mai mici, stiam de la mama, care aflase de la sedinta cu parintii. Cu toate astea, si facea
mereu temele, chiar desena bujori si fluturasi la colturile paginii, pentru care Tovarasa i dadea
un punct n plus la nota. Petruta a-nceput sa ma-ntrebe. Am dat toate raspunsurile gndin-duma la ea, dar uitndu-ma-n alta parte, ca sa nu nteleaga nimeni la cine ma gndeam.
i cum dadeam eu raspunsurile, deodata s-a-ntmplat ceva. Am observat ceva la
Petruta. Cred ca doar faptul ca nu mai era vesela. Nu stiu ce-am simtit, de fapt, dar era ca si
cum ceilalti din jur nu mai contau, de parc-as fi ramas singur cu ea n sala pustie. si de parca
ea se prinsese la cine ma gndisem. Dupa ce am dat toate raspunsurile, ea a tras liniutele si
oracolul a iesit: "Te iubeste, dar o ascunde". Toti au nceput sa rda, dar chiar atunci a intrat
Tovarasa, care a-nceput sa ne traga cataloage-n cap, gonindu-ne-n banci.
Ultima ora din ziua aceea, seara trziu, a fost ora de desen. Ora asta n-o facea cu noi
Tovarasa, ci o studenta n practica.
Afara ningea de rupea, vedeam pe geamurile clasei. Se lasase ntunericul. Fulgii
pareau acum roz si, daca te uitai mult la ei, ti se parea ca toata clasa zboara n sus, spre cer.
Petruta statea acum cu mine n banca, pentru ca la ora de desen puteam sa ne asezam cu cine
vroiam noi, asa ca toti colegii si colegele se mutau cu iubitele si iubitii lor. si Petruta a venit
deodata n banca mea. Am plecat n alta banca, dar ea a venit iar lnga mine. Mi-era groaznic

de frica sa nu creada colegii ca o iubesc! Pna la urma am lasat-o. Ne pictam pe foi de bloc
mic de desen peisajele de iarna cu case acoperite de zapada si oameni tot de zapada.
Aveam deja multe planse n bloc, valuri te din cauza acuarelei. Pictam tocmai hornul ncarcat
de nea al casei si fumul care iesea din el cnd, iarasi, s-a facut un fel de liniste-n jurul nostru.
M-am uitat speriat la Petruta, dar ea nu mai picta si de fapt nu pictase absolut nimic, foaia ei
era alba ca zapada. Cum nu vazusem pna atunci? Privea doar n jos, era de parca ochii ei ar fi
fost numai gene. si, cnd ma asteptam mai putin, si-a lasat ncet degetele patate de cerneala
ale minii stngi peste mna mea. Am simtit ca-mi bate deodata inima foarte tare, dar nu
pentru ca palma ei era peste a mea, ci fiindca ea mi se ridica pe brat, mpingndu-mi ncetisor
mneca hainei si a camasii de uniforma! ncet-ncet, dezvaluita de degetele ei, groaznica mea
pata rosie se ivea deja, n vazul tuturor, crestea si se latea pe masura ce ea-mi dezvelea bratul
tot mai sus, catre cot. si, nu stiu cum naiba, nu puteam sa ma misc, sa mi-1 trag napoi! Acum,
pe mna mea moale ntinsa pe pupitrul jegos, pata cea rosie se vedea cu totul, rotunda si
fierbinte de parca mi-ar fi facut-o un fier de calcat. Copiii ceilalti erau acum un fel de
mzgalitu-ra colorata, iar fulgii de zapada se oprisera din caderea lor la ferestre si plpiau
nemiscati.
i Petruta, n linistea clasei, si-a asezat doar usor palma pe marea pata, mai usor dect
ar fi fost atingerea unui fulg, si atunci pata mea a palit cu ncetul, contururile i s-au sters si
culoarea a disparut n cteva minute sub piele. Doar ntepatura, ca un punctulet negru, mi-a
mai ramas pe brat, acum la fel de palid si brazdat de vinisoare ca al oricarui alt copil. Petruta
s-a uitat din nou la mine, asa, serios si gata sa plnga de parc-ar fi luat o nota proasta, dupa
care a fugit n alta banca iar eu am ramas nauc, frecndu-mi bratul dezgolit. Ningea iar frumos
si repede-repede, iar Dubinuc cotcodacea din nou n fundul clasei.
A doua zi, asistenta medicala a fost foarte mirata. M-au dus la spital, mi-au facut
analizele si nu au mai gasit nici urma de microbi n sngele meu. si parintii mei au trebuit sa
umble foarte mult, fiindca-mi facusera deja formele sa ma trimita n preventoriu, la Voila...
Acum trebuiau sa ma-nscrie din nou la scoala, o com-plicatie-ntreaga. Dar macar se bucurau
si ei ca nu au un copil tebecist, fiindca asta ar fi nsemnat nca si mai multa bataie de cap cu
medicamentele, plus ca nu ar mai fi dormit noptile de tusea mea.
De-atunci, IDR-ul nu mi-a mai iesit niciodata mare, dar colegii mei mi-au zis, totusi,
p-na-ntr-a saptea, tot Tebecistu' (dupa care, nu se stie de ce, au nceput sa-mi zica Mamutul
sau Trompa). Petruta a mai stat la noi n clasa pna la sfrsitul trimestrului, apoi parintii ei sau mutat n alt cartier si au dus-o la scoala de-acolo. Azi e vnzatoare la raionul de ceasuri al
magazinului Cocor. Trec uneori pe-acolo, nu prea des, o-ntreb cte ceva... mi raspunde
profesional, aruncndu-mi doar cte-o scurta privire. Dupa treizeci de ani e normal sa nu ma
mai recunoasca.