TIPURI DE CONFLICTE

1.4 Tipuri de conflicte

Fiind o componentă atotprezentă în viața de zi cu zi, conflictul cunoaște o

multitudine de clasificări, diferențiate în funcție de criteriile pe care le au la bază
( localizare, aparență, nivel, rezultat, natură intrinsecă, părți implicate, orientare și mod de
percepere a adversarului ).
Există diferite tipuri de conflicte : conflicte organizaționale, conflicte sociale,
conflicte de muncă, conflicte de interese, conflicte ideologice, conflicte diplomatice,
conflicte armate, conflicte internaționale, conflicte biologice, conflicte culturale, conflicte
familiale, conflicte financiare șamd. Prezenta lucrare se va axa pe prezentarea tipurilor de
conflicte aplicabile în domeniul ADR-ului.
În funcție de efectele pe care le au conflictele față de cei implicați acestea pot fi
clasificate în : conflicte constructive ( funcționale), sau distructive ( disfuncționale).
Conflictele funcționale, sau constructive sunt acele conflicte, care stimulează
părțile implicate în conflict, acestea generând soluțiile depășirii conflictului.
Conflictele constructive sunt favorabile inovației,creativității, schimbării și
adaptării. Au un rol motivant dacă sunt menținute la un nivel controlabil.
Aceste conflicte sunt denumite și conflicte pozitive. Produc efecte profitabile, pot
duce la stabilirea identității grupului și la creșterea coeziunii, pot îmbunătăți relatiile
dintre persoane. Nu în ultimul rând, pot face ca organizațiile să-și reexamineze strategiile,
să-și schimbe obiectivele și să-și regândească prioritățile.
Conflictele disfuncționale sau distructive sunt acele conflicte, care sunt nocive
pentru părțile implicate, având pentru acestea efecte neproductive,obiectivele propuse
fiind periclitate.
Conflictele distructive duc la consumarea resurselor personale și organizaționale.
( Mathis R. L , Nica P. C. și Rusu C, „ Managementul resurselor umane”, Ed.
Economică, 1977).
Aceste conflicte sunt denumite și conflicte negative. Pot afecta moralul,
încrederea, comunicarea și psihicul părților, provocând stres, anxietate, frustrare
diminuarea atenției și concentrării.
Conflictele intrapersonale ( interioare sau interne în viziunea diferiților autori )
sunt acele conflicte, care se derulează în interiorul persoanei ca urmare a presiunilor
interne și externe la care este supusă. Ca urmare a acestor presiuni, procesele de adoptare
a deciziilor sunt influențate și uneori distorsionate. Studierea conflictelor intrapersonale a
fost o permanentă preocupare a psihanaliștilor printre care îi amintim pe : Sigmund Freud,
Karen Horney, Alfred Adler, Carl Gustav Jung,Erich Fromm etc.
Specialiștii din domeniul psihologiei rezolvării conflictelor identifică, în
principal, trei aspecte ale conflictului intrapersonal : frustrarea, conflictul între scopuri și
conflictul de rol (ambiguitatea).
 Existența conflictelor intrapersonale poate da naștere unor conflicte
interpersonale. O persoană afectată de un conflict intern ( psihic, cognitiv, sau perceptiv)
nu se mai interpretează corect realitatea existând mari șanse să producă conflicte
interpersonale.
Principalele tipuri de conflicte interpersonale sunt conflictele consensuale și
competiția pentru resursele limitate.
Conflictele consensuale iau naștere în cazul în care părțile din conflict încearcă să
ajungă la un acord asupra opiniilor însă credințele,sau ideile lor sunt incompatibile.
Competiția pentru resurse limitate ia naștere în momentul în care părțile conflictului
peercep că doresc aceleași resurse limitate.
Modalitățile alternative de soluționare a conflictelor vizează în principal ( dar nu
exclusiv) conflictele interpersonale.
Conflictele intergrupale, sau intragrupale sunt acele conflicte,care apar fie între
grupurile unei organizații ( conflicte intergrupale ), fie în interiorul anumitor grupuri
(conflicte intragrupale).
Conflictele intergrupale amplifică coeziunea grupului în timp ce conflictele
intragrupale duc la slăbirea acestuia provocând disensiuni între membrii respectivului
grup, atât unele, cât și altele fiind generate de existența unor obiective, interese și
percepții diferite.
O altă clasificare a conflictului în funcție de relațiile dintre părți are în vedere :
conflicte simetrice și conflicte asimetrice.
Conflictele asimetrice sunt cele, care apar între părți cu pondere diferită, rădăcina
lor găsindu-se chiar în structura a ceea ce sunt părțile ( exempli causa,conflictele dintre o
majoritate și o minoritate, sau dintre un guvern legitim și un grup de rebeli).
Rădăcina conflictului este identificată nu în problemele sau aspectele specifice,
care pot diviza părțile, ci în chiar structura a ceea ce sunt grupurile, această structură
neputând fi schimbată fără izbucnirea unui conflict.
Conflictele simetrice sunt cele ce apar între părți cu pondere asemănătoare.
Teoria clasică a soluționării conflictelor este aplicată în preponderent în cazul
conflictelor simetrice.”
Conform clasificării oferite de Conflict Research Consortium de la Universitatea
din Colorado, conflictele se clasifică în : conflicte de termen scurt și conflicte de termen
lung.
Conflictele de termen scurt (dispute)pot fi soluționate relativ ușor implicând
interese negociabile.
Conflictele de termen lung ( ireconciliabile) implică aspecte ne-negociabile
implicând probleme intangibile,care nu pot fi negociate.
În lucrarea sa „Știința Rezolvării conflictelor” Cornelius și Faire identifică o altă
tipologie a conflictelor,în funcție de intensitatea stării conflictuale, reținând următoarele tipuri
de conflicte : disconfortul, incidentul, neînțelegerea, tensiunea și criza.
După forma conflictului, putem clasifica conflictele în : conflicte latente și
conflicte manifeste.
Conflictul latent este o primă fază a conflictului în care se generează un anumit set
de atitudini și sentimente sub influența sursei de conflict. Acest tip de conflict poate să
rămână în această stare fără a evolua, însă se și poate transforma într-o situație iremediabil
deteriorată.

Conflictul manifest este comportarea observabilă alimentată de percepții și

sentimente latente, care poate degenera în luptă deschisă,în urma căreia vom avea învinși și
învingători, sau poate constitui într-o încercare de a stabili obiective și direcții comune.
Cele mai importante trei forme de intervenție în situații de conflict manifest sunt
negocierea, medierea și arbitrarea.
Din punct de vedere al duratei și evoluției, conflictele se clasifică în : spontane,
acute și cronice.
Conflictele spontane iau naștere brusc, sunt greu de prevăzut și au durată scurtă.
Conflictele spontane se manifestă de obicei, la nivel interpersonal.
Conflictele acute au o evoluție scurtă însă sunt deosebit de intense, pe când
conflictele cronice au cauze ascunse, sunt greu de identificat și au o durată lungă.
Morton Deutsch clasifică conflictele după criteriul câștigătorului conflictului în :
conflicte de sumă zero („victorie – înfrângere sau „câștig – pierdere” ), conflictele de
cooperare totală (amândoi pot câștiga; amândoi pot pierde; unul câștigă, altul pierde).
Conflictele pot fi clasificate după cauzele, care le generează în : conflicte generate
de informații și date, conflicte de relaționare, conflicte generate de valori diferite, conflicte
structurale sau de satisfacere a nevoilor și conflicte de interese.
Clasificarea conflictelor pe care o propunem este după efortul alocat în vederea
stingerii, sau atenuării lor.
Astfel, conflictele pot fi clasificate în : conflicte profunde și conflicte superficiale.
Primele necesită un efort considerabil,pentru depășirea lor fiind nevoie de prezența unor terți
neutri, specialiști în soluționarea conflictelor ( dacă aceasta depășire este posibilă), în timp ce
ultimele pot fi depășite fără un efort deosebit, de către părți cu sau fără ajutorul unor
specialiști în aplanarea conflictelor.
De asemenea, după complexitatea soluționării conflictele pot fi clasificate în :
conflicte ireconciliabile, conflicte conciliabile, conflicte aparent ireconciliabile și conflicte
aparent conciliabile.
Conflictele ireconciliabile sunt acele conflicte în care părțile din conflict,datorită
ideilor și convingerilor lor,refuză orice tip de compromis, preferând menținerea conflictului în
detrimentul ajungerii la o înțelegere.
Conflictele conciliabile sunt acele conflicte în care părțile sunt dispuse să caute
împreună o soluție mutuală agreată de depășire a situației conflictuale,cu sau fără ajutorul
unor terți.
Conflictele aparent ireconciliabile sunt acele conflicte, care deși lasă impresia
imposibilității obținerii unei soluții de compromis,se pot solda cu o împăcare a părților.
Conflictele aparent conciliabile sunt cele în care părțile, deși lasă impresia că doresc
să ajungă la o înțelegere,în realitate au alte intenții.
Datorită faptului că manifestările exterioare ale părților nu coincid neapărat cu voința
lor internă, este recomandabil ca în cazul oricăror tipuri de conflicte să se încerce împăcarea
părților. Diagnoza acestor tipuri de conflicte este fundamentală în vederea ajungerii la o
înțelegere.