1.

Elemente geochimice ale hidrosferei

Definitie
Hidrosfera adică întreaga masa de apă liberă, nelegată de
pe Pământ, se găseşte sub cele trei forme de agregare:
lichidă (apa din Ocenul Planetar, apa de suprafaţăşi
subterană de pe continente), solidă (gheţarii) şi gazoasă
(vaporii de apă din atmosferă). Volumul total al
hidrosferei lichide şi solide a fost estimat la cca. 1,44x109
km3, din care Oceanul planetar cuprinde 97% şi numai
3% se găsesc pe continente sub formă de: gheaţă (2%),
apă subterană(0,9%) şi apă de suprafaţă (0,1%).
Suprafaţa totală a hidrosferei lichide şi solide este de 363
500 000 km2, ceea ce reprezintă, raportat la suprafaţa
totală a Terrei de 510 000 000 km2, cca. 71,125%. Mările
şi oceanele hidrosferei, cu o suprafaţă totală de 361 000
000 km2, reprezintând 70,784 % din totalul suprafeţei
planetei.
Prezenţa apei în toate geosferele Terrei este explicabilă
prin faptul că este elementul cu cea mai mare mobilitate,
care se găseşte într-un permanent proces de circulaţie
prin intermediul ciclului hidrologic. Hidrosfera, ca şi
atmosfera formează un înveliş continuu al planetei,
constituindu-se ca un întreg. Râurile, lacurile, mările şi
oceanele toate sunt legate între ele prin intermediul
apelor de suprafaţă şi a celor subterane, prin intermediul
atmosferei care transportă apa dintr-un loc în altul prin
evaporare, condensare şi precipitaţii. Apa de pe Terra e o
cantitate constantă, pe care nu o putem influenţa, spre
deosebire de alte resurse. Chiar dacă întreaga cantitate
de apă de pe Pământ este constantă,starea ei fizică se
modifică continuu, de la lichid la solid şi vapori, apa
aflându-se într-un permanent circuit
În circulaţia sa naturală, apa contactează un număr
mare de substante minerale, substanţe organice si gaze.
Datorită acestui fapt apele naturale reprezintă nişte
soluţii ale diferitelor substanţe. Ca urmare, prin
compoziţia chimică a apelor naturale se subânţelege
totalitatea gazelor dizolvate, a sărurilor minerale şi a
substanţelor organice dizolvate. Caracterizarea acestei
stari este cunoscuta sub numele de “chimismul apei”.
Apa marina.
Apa marină reprezintă o soluţie minerală ce conţine 96,5
% apă pură şi 3,5 % săruri dizolvate, gaze şi particule în
suspensie.
Macroelementele care se gasesc in apa marina
sunt:clor,sodium,magneziu si sulf.
Caracterizarea geochimica a clorului
Clorul(19000mg/l) este un element chimic cu numărul
atomic 17 și cu simbolul Cl. Este al doilea cel mai ușor
halogen.
Datorită reactivității sale foarte mari, toată cantitatea de
clor din scoarța Pământului se află sub formă de compuși
ai clorului, de obicei cloruri ionice, printre care se
numără și sarea de bucătărie. Este al doilea cel mai
răspândit halogen (după fluor) și al 21-lea cel mai
răspândit element chimic din scoarța terestră. Pe de altă
parte, cantitatea de săruri de clor din depozitele
subterane sunt minore în comparație cu cantitatea
imensă de clorură de sodiu dizolvată în apa de mare.
Clorul se găsește în natură sub formă de cloruri. Clorurile
alcătuiesc cea mai mare parte a sărurilor din apa
oceanică - ionii de clorură reprezintă aproximativ 1,9%
din masa oceanica - dar se întâlnesc și sub forma
depozitelor solide în scoarța terestră.
În natură se găsesc doar izotopii 35 și 37, într-o proporție
de aproximativ 3:1, ceea ce dă atomilor de clor o masă
generală de 35,5.
Caracterizarea geochimica a magneziului
În tabelul periodic al elementelor chimice
magneziu(1300mg/l)  ocupă poziția a 12-a.
În natură, în cantități foarte mari, se găsește în scoarța
terestră sub formă de minerale (dolomit, brucită și
magnezit), în apa de mare și lacurile de sare.
Acest metal se obține în principal prin electroliza clorurii
de magneziu din apa de mare și lacuri sărate.
catod: Mg2+ + 2e- → Mg
anod: 2Cl- → Cl2 (gaz) + 2e-
Caracterizarea geochimica a sodiului
Sodiul(10600mg/l) (câteodată denumit și natriu) este un
element chimic cu simbolul Na și numărul atomic 11.
Sodiul reacționează violent cu apă dând hidroxid și
hidrogen.
Na + H2O → NaOH + H2↑
Sodiul reacționează cu oxigenul, dând oxid de sodiu
și/sau peroxid de sodiu.
4Na + O2 → 2Na2O
2Na + O2 (în exces) → Na2O2
Sodiul este cel mai răspândit metal alcalin din scoarța
Pământului, dar și unul dintre cele mai răspândite din
Univers. În natură se găsește sub forma depozitelor
masive de sare gemă (clorură de sodiu, NaCl), în
mineralul halit, în combinație cu clorura de potasiu), în
silvină, împreună cu aluminiul în criolit (Na3AlF6).
Caracterizarea geochimica a sulfului
Sulful (numit și pucioasă)(900mg/l) este elementul
chimic cu simbolul S și cu numărul atomic 16. Este un
nemetal polivalent abundent în natură. În condiții
standard de temperatură și presiune, moleculele de sulf
prezintă o aranjare octatomică, având formula S8. Sulful
elementar este un solid cristalin, de culoare galbenă. Din
punct de vedere chimic, reacționează cu toate
elementele, mai puțin cu aurul, platina, iridiul, azotul,
telurul, iodul și gazele nobile. Se află în perioada a 3-a, în
grupa a VI-a principală, fiind astfel un calcogen.
Sulful este un element reactiv și va reacționa la
temperatură ridicată cu majoritatea metalelor pentru a
forma sulfuri, excepțiile fiind platina, iridiul și aurul. Cu
mercurul reacționează la temperatura camerei cu
formare de sulfură de mercur.
Apa râurilor şi izvoarelor
Apa meteorică poate străbate prin straturile permeabile
până la stratul impermeabil, deasupra căruia formează o
pânză de apă subterană, denumită pânza freatică.
Aceasta poate fi scoasă la suprafaţă prin fântâni, puţuri
sau sonde. Compoziţia chimică a acestor ape, este
dependentă de natura rocilor cu care este în contact. Cel
mai scăzut conţinut în săruri minerale îl are apa
izvoarelor de munte (cca 50 mg l ) şi cea provenită din
topirea gheţarilor.
Apa izvoarelor şi a râurilor conţine dizolvate: gaze din
atmosferă (O2, N2, CO2), cationi (Ca2+, Mg2+, Na+ ) şi
anioni.
Apa mineral,este apa cu continut de minerale sau alte
substante dizolvate,ceea ce permit modificarea gustului.
2.Elemente minore si probleme de mediu
Elementele minore in diverse forme chimice, in
concentratii peste concentratia lor naturala duc la
agresiunea materiei vii, pana la blocarea unor functii in
organismele respective. Din acest motiv este de dorit ca
prin exploatarea lor, sa cunoastem caile de migrare si
acumulare in materia vie, pana sa aiba efecte ireversibile.
Exista 15 elemente minore necesare alcătuirii
componentelor chimice care împreună constituie
organismul viu: bor, fluor, siliciu, vanadiu, crom, mangan,
fier, cobalt, nichel, cupru, zinc, selenium, molibden,
cositor şi iod, care sunt prezente de obicei în plante sau
animale în concentraţie mai mică de 0,01%, dar care sunt
esenţiale pentru anumite organisme (ex. borul este
esenţial pentru plante, dar nu pentru animale). Trebuie
ştiut că metale ca fierul, zincul şi cuprul sunt elemente
esenţiale, dar pot deveni toxice, când concentraţia este
mare. Efectul depozitării reziduurilor pe uscat încă nu
este înţeles foarte bine. Absorbţia metalelor de către
plante depinde de mobilitatea lor.
Caracterizare geochimica a plumbului
Plumbul este elementul chimic cu numărul 82 în tabelul
periodic al elementelor.
Plumbul este un metal greu, de culoare gri-argintie cu
densitatea foarte mare.Acest metal este toxic pentru
organismul uman, intoxicația numindu-se saturnism.
Cele două mari întrebuinţări ale plumbului sunt la acidul
de baterie pentru autovehicule şi la compuşii alchili ai
plumbului adăugaţi în benzină. Rezultatele făcute pe
calota de gheaţă a Groenlandei indică o creştere a
concentraţiei de plumb în gheaţă.
Aproximativ 94% a plumbului din atmosferă, provine din
surse antropice, cu o densitate mult mai mare în zonele
urbane cu trafic intens.
Plumbul se combină cu clorul sau bromul, formând
halogenuri volatile, care sunt eliberate de motoare odată
cu gazele de evacuare. Compuşii reci formează particule
fine (în general mai puţin de 2 μm diametru) care pot fi
larg răspândiţi şi care pot fi uşor inspiraţi de plămâni.
Caracterizare geochimica a mercurului
Mercurul este un element chimic reprezentat prin
simbolul Hg și care are numărul atomic 80. De asemenea,
mercurul reprezintă unul din cele 6 elemente care sunt
lichide la o presiune și temperatură apropiată de cea a
camerei.
Fluxul mercurului din atmosferă către sol sau ape este
susținut de circuitul global natural, circuitul global
perturbat de activitățile umane, sursele regionale și
locale.Circuitul global al mercurului, precum și impactul
surselor antropogenice sunt mai dificile de înțeles
datorită naturii specifice a emisiilor și a proceselor de
depozitare.
Fiind un element chimic întâlnit în mod natural în mediu,
este prezent în biotop; distribuția globală a mercurului
este estimată a fi în sedimentele oceanice, ce conțin
aproximativ 1017 g de mercur, în principal sub forma
cinabrului, apele oceanice 1013g, sedimentele din sol și
apele proaspete 1013 g, biosferă 1011g, atmosferă 108g și
apele proaspete 107g.
O mai buna înțelegere a contribuției surselor
antropogenice privind eliberarea mercurului în natură
este limitată de incertitudinile substanțiale privind
emisiile naturale, precum și cantitatea și sursa primară
de mercur ce e reemisă către atmosferă de către soluri și
ape. Estimările din 1994 indică faptul că aproximativ
200.000 tone de mercur au fost emise în atmosferă din
1890, aproximativ 95% fiind localizat în soluri, 3% în
oceane și 2 % în atmosferă.
Metilmercurul (MeHg) este principala sursă de mercur
organic pentru toate organismele; datorită bioacumulării,
pătrunde în rețeaua trofică, rezultând astfel concentrații
înalte întâlnite printre unele specii. Peștii precum tonul
sau peștele spadă sunt, de regulă, un motiv de îngrijorare
mai mare decât alte specii mai mici.
Caracterizare geochimica a zincului-cadmiului
Zincul este un element chimic care are simbolul Zn și
numărul atomic 30. Zincul este un metal de culoare
albăstruie spre alb, care devine maleabil în jurul a 100°-
150 °C. Se obține din minereuri și din compuși, fiind
folosit în aliaje cu alte metale pentru protejarea acestora
împotriva oxidării (ruginirii).
Una dintre cele mai importante caracteristici chimice
este faptul că reacționează cu acid clorhidric cu
efervescență, rezultând clorură de zinc și hidrogen după
reacția:
Zn + 2HCl = ZnCl2 + H2
Ciclurile zincului şi ale cadmiului sunt foarte strâns legate
între ele, deoarece mineralele de zinc conţin mici
cantităţi de cadmiu. Cadmiul este cel mai frecvent utilizat
în fabricarea de baterii din nichel şi cadmiu, baterii
reîncarcabile care se găsesc în telefoanele mobile şi în
echipamentele fără fir.
Problemele de mediu create
Ca majoritatea problemelor de mediu, creşterea
populaţiei şi creşterea standardelor de viaţă, au dus ca
probleme pe o scară relativ mică, să devină probleme
globale ale resurselor.
Transferul metalelor de-a lungul lanţurilor trofice
prezintă interes pentru cercetările asupra sănătăţii
mediului din mai multe motive. În primul rând,
acumularea metalelor în organismele marine poate avea
ca rezultat final transferul trofic al metalelor către
oameni, ducând la un risc potenţial pentru sănătatea
publică în urma consumului de produse marine
contaminate.
Organismele vii prezintă o anumităselectivitate în
acumularea metalelor, trebuind făcută o distincţie între
metalele esenţiale şi cele neesenţiale. Metale esenţiale
precum cupru, zinc, mangan, fier sau cobalt sunt
componente vitale ale multor enzime şi pigmenţi
respiratori. În consecinţă, organismele marine trebuie să
asigure ţesuturilor metale în cantităţi suficiente pentru
necesităţile metabolice şi respiratorii. Deficienţa acestor
metale, dar în egală măsurăşi acumularea peste anumite
niveluri, produc efecte dăunătoare.
Efectele toxice ale poluanţilor au repercusiuni la nivel
celular, tisular sau la nivel de organism, modificând astfel
integritatea populaţiei şi în final întregul ecosistem
3.Elemente majore in crusta terestra/litosfera-geosfera
Crusta terestra este stratul solid extern al Pământului,
constituind 0,4% din masa totală a acestuia. Aceasta este
mai bogată în siliciu şi oxigen, decât celelalte structuri ale
Pamantului.