Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE


SPECIALIZAREA:
N MASTERAT – EXPERTIZĂ CONTABILĂ SI AUDIT – B08
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

MANAGEMENT FISCAL

Drepturile şi obligaţiile
contribuabilului pe timpul
desfăşurării controlului fiscal

Profesor de disciplina:
Carmen Comăniciu

STUDENTA:
Ivan (Ștef) Marcela Adriana
Anul: II

Anul universitar 2020-2021


Introducere

Conform Codului de procedură fiscală, controlul fiscal are ca obiect


verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii
îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei
fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere,
stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora
Controlul este un factor care contribuie la menţinerea activităţii în situaţia
normală, la soluţionarea cu inteligenţă şi competenţă a problemelor privind
dezvoltarea şi modernizarea economică, în condiţii de eficienţă reală. Indiferent de
forma de organizare, statul şi-a creat întotdeauna un sistem de control, având drept
principale obiective urmărirea modului de realizarea a obligaţiilor fiscale ale
contribuabililor persoane fizice şi persoane juridice. Prin control, indiferent de natura
acestuia se urmăreşte respectarea legislaţiei în domeniul respectiv.
Contribuabilul, împotriva autorităților fiscale, are drepturi și obligaţii introduse
cu scopul de a-l proteja pe timpul desfăşurării unui control fiscal, acesta fiind esenţial
pentru a păstra îndeplinirea corectă a obligațiilor fiscale.
În cadrul relaţiilor existente între contribuabil şi inspector fiscal, există de
multe ori o stare conflictuală datorată în mare măsură necunoaşterii drepturilor şi
obligaţiilor pe care le are contribuabilul pe parcursul desfăşurării unei inspecţii
fiscale. În contextul înmulţirii controalelor fiscale, contribuabilii trebuie să-şi
cunoască foarte bine atât drepturile, cât şi obligaţiile.
Drepturile contribuabilului pe timpul desfăşurării controlului fiscal

 Dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală prin transmiterea


unui aviz de inspecţie fiscală care va cuprinde: temeiul juridic şi data de începere a
inspecţiei; obligaţiile fiscale şi perioadele ce urmează a fi supuse inspecţiei fiscale;
posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a inspecţiei fiscale.
Avizul se comunică în scris, înainte de începerea inspecţiei fiscale:
a) cu 30 de zile pentru marii contribuabili;
b) cu 15 zile pentru ceilalţi contribuabili.
Comunicarea avizului de inspecţie fiscală nu este necesară însă în cazul
controlului inopinat (neaşteptat) şi al controlului încrucişat.
 Dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile sociale
aflate în cadrul termenului de prescripţie.
Termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale este de 5 ani şi
începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut
creanţa fiscală. Însă, în cazul în care obligaţia fiscală rezultă din săvârşirea unei fapte
prevăzute de legea penală, termenul de prescripţie este de 10 ani şi curge de la data
săvârşirii faptei ce constituie infracţiune sancţionată ca atare printr-o hotărâre
judecătorească definitivă.
 Dreptul de a solicita modificarea datei de începere a inspecţiei fiscale. Amânarea
datei de începere a inspecţiei fiscale se poate solicita, o singură dată, pentru
motive justificate.
 Dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie
socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/impozitării.
Prin excepţie, conducătorul inspecţiei fiscale competent poate decide
reverificarea unei anumite perioade dacă, de la data încheierii inspecţiei fiscale şi
până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar date suplimentare necunoscute
inspectorilor fiscali la data efectuării verificărilor sau erori de calcul care influenţează
rezultatele acestora.
 Dreptul ca activitatea contribuabilului să fie cât mai puţin afectată pe timpul
desfăşurării controlului fiscal.
Organele de inspecţie fiscală au obligaţia să exercite activitatea de inspecţie
fiscală în aşa fel încât să afecteze cât mai puţin desfăşurarea activităţilor
contribuabilului curente şi să utilizeze eficient timpul destinat inspecţiei fiscale.
 Dreptul de a fi informat pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale asupra
constatărilor rezultate din inspecţia fiscală.
 Dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii.
Numai dacă pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale starea de fapt fiscală nu a
fost clarificată de către contribuabilul asupra căruia se desfăşoară inspecţia, organul
poate solicita informaţii şi altor persoane, care vor fi luate în considerare numai în
măsura în care sunt confirmate şi de alte mijloace de probă.
 Dreptul de a refuza furnizarea de informaţii.
Soţul/soţia contribuabilului supus inspecţiei şi rudele până la gradul al 3-lea
inclusiv pot refuza furnizarea de informaţii, efectuarea de expertize, precum şi
prezentarea unor înscrisuri.
 Dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate pe toată durata exercitării
inspecţiei.
 Dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal în privinţa informaţiilor furnizate
organelor de inspecţie.
În categoria informaţiilor de natura celor considerate a fi secret fiscal intră
datele referitoare la identitatea contribuabililor, natura şi cuantumul obligaţiilor
fiscale, natura, sursă şi suma veniturilor debitorului, plăţi, conturi, încasări, deduceri,
credite, datorii, valoarea patrimoniului net sau orice fel de informaţii obţinute din
declaraţii ori din documente prezentate de către contribuabil sau orice alte informaţii
cunoscute de organul fiscal ca urmare a exercitării atribuţiilor de serviciu.
 Dreptul de a primi dovada scrisă în cazul reţinerii unor documente de către
organele de inspecţie fiscală.
 Dreptul de a cunoaşte rezultatele inspecţiei fiscale.
La încheierea inspecţiei fiscale organul fiscal trebuie să poarte o discuţie finală
cu contribuabilul asupra constatărilor şi consecinţelor lor fiscale. Data, ora, locul şi
problematica discuţiei vor fi comunicate în timp util.
 Dreptul de a contesta decizia de impunere emisă în urma inspecţiei fiscale
În cazul în care contribuabilul se simte lezat de rezultatul inspecţiei fiscale, are
dreptul să conteste decizia de impunere emisă cu această ocazie de organul de
inspecţie fiscală.
Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
 datele contribuabilului de identificare;
 obiectul contestaţiei;
 motivele de fapt şi de drept;
 dovezile pe care se întemeiază;
 semnătura contribuabilului sau a persoanei împuternicite, precum şi
ştampila, în cazul persoanelor juridice.
Contestaţia se depune în scris, în termen de 30 de zile de la data comunicării
rezultatelor inspecţiei fiscale, la organul fiscal al cărui act este atacat.
Obligaţiile contribuabilului pe timpul desfăşurării controlului fiscal

Contribuabilul are obligaţia să colaboreze la constatarea stărilor de fapt fiscale.


Acesta este obligat să dea informaţii, să prezinte la locul de desfăşurare a inspecţiei
fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare clarificării situaţiilor de
fapt relevante din punct de vedere fiscal.
Contribuabilul are următoarele obligaţii:

 Obligaţia de a permite accesul organului de inspecţie fiscală în incintele de


afaceri.
Indiferent de locul unde se desfăşoară inspecţia fiscală, organul de inspecţie
fiscală are dreptul să inspecteze orice incintă de afaceri sau orice alte incinte ori
locuri în care există bunuri impozabile sau se desfăşoară activităţi producătoare de
venituri, în prezenţa contribuabilului sau a unei persoane desemnate de acesta.
 Obligaţia de a asigura un spaţiu adecvat şi logistica necesară desfăşurării
inspecţiei fiscale.
 Obligaţia de a pune la dispoziţia organului de inspecţie fiscală toate documentele
care stau la baza calculării impozitelor datorate.
 Obligaţia de a colabora la desfăşurarea inspecţiei fiscale.
Contribuabilul este obligat să dea informaţii şi să prezinte la locul de
desfăşurare a inspecţiei fiscale toate documentele, precum şi orice alte date necesare
clarificării situaţiilor de fapt relevante din punct de vedere fiscal.
 Obligaţia de a conduce, a păstra şi a arhiva evidenţele contabile şi fiscale într-un
mod adecvat şi de a le păstra la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după
caz.
 Obligaţia de a furniza organului de inspecţie fiscală informaţiile solicitate.
Cererea de furnizare a informaţiilor se formulează în scris şi va specifica natura
informaţiilor solicitate pentru determinarea stării de fapt fiscale şi documentele care
susţin informaţiile furnizate.
 Obligaţia contribuabilului de a se prezenta la sediul organului fiscal.
Contribuabilul are obligaţia de a se prezenta la sediul organului fiscal pentru a
da informaţii şi lămuriri necesare stabilirii situaţiei fiscale reale. 
 Obligaţia de a îndeplini măsurile dispuse de organul de inspecţie fiscal.
Contribuabilul are obligaţia de a îndeplini măsurile prevăzute în actul întocmit
cu ocazia inspecţiei fiscale, în termenele şi în condiţiile stabilite de organele de
inspecţie fiscală.
 Obligaţia de a plăti diferenţele de impozite, taxe, contribuţii sociale, stabilite cu
ocazia inspecţiei fiscale, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente
acestora.
Concluzii

Aceste drepturi şi obligaţii sunt, practic, o enumerare a unor drepturi şi


obligaţii care sunt prevăzute în mod implicit în legislaţia noastră, şi care se pot aplica
în mod logic şi în privinţa celorlalte tipuri de controale, cu excepţia unor termene şi
situaţii specifice inspecţiei fiscale.
În sinteză, consider că, în ansamblul informaţiilor reflectate, problema de
fond vizează necesitatea cunoaşterii, în timp optim, a prevederilor speciale pentru
aplicarea Codului de procedură fiscală privind drepturile şi obligaţiile
contribuabilului în timpul desfăşurării controlului fiscal.
Bibliografie

· Cartea drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor pe timpul desfăşurării


inspecţiei fiscale
· www.lege5.ro
· www.anaf.ro

S-ar putea să vă placă și