UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA:
MASTERAT – EXPERTIZĂ CONTABILĂ SI AUDIT – B08
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

MANAGEMENT FISCAL

Principalele caracteristici ale paradisului fiscal din

jurisdicția Cipru

Profesor de disciplina:
Carmen Comăniciu

STUDENTA:
Ivan (Ștef) Marcela Adriana
Anul: II

Anul universitar 2020-2021

 1. INTRODUCERE

Paradis fiscal este un termen generic care definește un stat, o țară sau un teritoriu care
practică impozite de nivel redus sau chiar zero, oferind în același timp o legislație stabilă,
condiții economice bune și o rată scăzută a corupției, inclusiv pentru sursele de venituri
străine, respectiv, o țară care încurajează prin politica sa fiscală exercitarea pe teritoriul ei a
anumitor activități economice specifice.

Conceptul modern de paradis fiscal a apărut în 1926, când micul stat Liechtenstein a

adoptat o lege de autorizare pentru a atrage capital străin.

Paradisurile fiscale sunt folosite, mai ales, pentru inginerii financiare cum ar fi
neplata TVA sau efectuarea de importuri fictive. Estimări recente apreciază că, din
cauza crizei, 70% din tranzacțiile pe plan mondial se fac prin intermediul sistemului offshore.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) a constat că în lume

există treizeci și cinci de paradisuri fiscale. Cele mai cunoscute „paradisuri fiscale”
erau Andorra,  Insulele Virgine Britanice , Seychelles , Insulele Cayman , Luxemburg,
Cipru sau Malta. În toate aceste state, legislația permite înființarea așa numitelor firme
„offshore”. Acestea profită de diferențele de legislație fiscală dintre două sau mai multe țări,
sunt utilizate pentru spălarea banilor obținuți ilegal sau, cel puțin, pentru evaziune fiscală.

În urma presiunilor internaționale, unele dintre aceste state au fost obligate să-și
modifice legislația.

Deoarece definiția unui paradis fiscal este foarte largă, România, cu cota unică de
impozitare a veniturilor de 16%, ar putea fi considerată un paradis fiscal pentru Germania,
unde nivelul maxim de impozitare ajunge la 42%.

2. Clasificarea paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale pot fi clasificate în funcţie de mai multe criterii. Astfel, cu
menţiunea că orice ţară poate deveni într-o bună zi un paradis fiscal sau poate să înceteze a
mai fi considerată astfel, paradisurile fiscale pot fi clasificate, în funcţie de importanţa lor, în
principale şi secundare.

În funcţie de zona geografică în care se situează, paradisurile fiscale se grupează astfel:

• Zona Caraibilor şi America Centrală – Bermude, Panama, Costa Rica, Belize, Bahamas,
Antigua, Antilele Olandeze;
• Zona Asia-Pacific – Liban, Dubai, Insulele Marshall, Insulele Virgine, Singapore, Hong-
Kong; • Zona Africa-Oceanul Indian – Liberia;
• Zona Europa – Andora, Cipru, Gibraltar, Insulele Man, Lichtenstein, Malta, Monaco.

În funcţie de persoanele care le utilizează, paradisurile fiscale se împart în:

2/5
• Paradisuri fiscale pentru persoane fizice: Andora, unde cota impozitului este zero; Bahamas,
unde nu există impozite, ci numai anumite capcane de evitat; Campione d’Italia, care este o
regiune minusculă şi fără impozit pe venit, practicabil pentru alte naţionalităţi decât italienii şi
care nu fac afaceri cu Italia; Cayman, care nu prezintă impozit pe venit; Cipru, care rezervă
privilegii fiscale persoanelor fizice pensionate; Monaco, care nu percepe impozit pe venit, dar
care este interzis francezilor, aşa cum este Campione d’Italia pentru italieni.
• Paradisuri fiscale pentru persoanele juridice: Bahamas, Bermude,Turks, Caicos, Cayman –
aici se pot înfiinţa societăţi neimpozabile, dacă ele au o activitate externă; Bahrain – care nu
impozitează societăţile străine. Este preferat de către arabi; Cipru – este o localitate unde se
desfăşoară o activitate neîntreruptă, datorită unui amestec abil între noţiunea de rezidenţă şi
cea de nerezidenţă.

3. Studiu de caz - Cipru

Începând la scurt timp după căderea Zidului Berlinului, guvernul Ciprului și-a stabilit
țara ca paradis fiscal, vizând în mod specific oligarhii ruși, precum și civilii și companiile din
Europa de Est. Cota redusă de impozitare corporativă a țării, legile stricte privind
confidențialitatea și dorința geografică datorită apropierii sale de Europa și Rusia au contribuit
la creșterea popularității paradisului fiscal în următoarele trei decenii. Drept urmare, industria
bancară a crescut în Cipru, crescând până la 2009 de nouă ori mai mult decât economia țării
până în 2009.

Datorită regimului favorabil care a existat în Cipru în privinţa impozitul pe profitul

societăţilor (cu cel mai redus nivel de impozitare globală din Uniunea Europeană), cât şi
reţelei foarte bune de tratate privind evitarea dublei impuneri pe care Republica Cipru o are cu
peste 40 de state, Cipru a devenit un loc bine cunoscut în care investitorii internaţionali şi
societăţile multinaţionale deţin, planifică şi administrează investiţii transfrontaliere.

Au existat mai multe considerente avute în vedere de investitori când au optat pentru
desfăşurarea de activităţi prin intermediul Ciprului:

a) regimul favorabil existent în Cipru privind impozitarea Dividendele primite de la

filialele situate în afara Ciprului sunt scutite de la plata impozitelor, cu condiţia deţinerii unui
procent minim de 1%.

Singurele excepţii se aplicau filialelor care erau supuse unui nivel de impozitare mai mic
de 5% şi mai mult de 50% dacă activităţile acestora produc venituri (pasive) din investiţii şi
plasamente. Pentru dividendele plătibile acţionarilor nerezidenţi nu se reţine nici un impozit la
sursă.

Venitul din dobânzile obţinute de către o societate din Cipru este supus următoarelor
impozite: o contribuţie specială de 10% pentru Fondul de Apărare şi 50% din venitul din
dobânzi este supus impozitului pe profit de 10%.

Dobânzile obţinute din activităţile obişnuite ale societăţii (sau care au o legătură strânsă
cu acestea) sunt scutite de contribuţia specială pentru apărare, dar sunt supuse integral

3/5
impozitării în ceea ce priveşte cota de 10% a impozitului pe profit. Pentru dobânzile plătite
creditorilor nerezidenţi în Cipru nu se reţin impozite la sursă.

Veniturile din redevenţe obţinute de o societate rezidentă în Cipru sunt supuse impozitului
pe profit de 10%. Pentru redevenţele plătite de o societate rezidentă în Cipru unei societăţi
nerezidente nu se reţin impozite la sursă în Cipru, cu condiţia ca exercitarea drepturilor la
redevenţe să aibă loc în afara Ciprului. Acordarea unei sub-licenţe către o firmă nerezidentă se
încadrează în aceste prevederi.

Câştigurile obţinute prin vânzarea proprietăţilor imobiliare deţinute în Cipru sunt supuse
impozitării la cota de 20%. În ceea ce priveşte impozitul pe capital, în principiu, Cipru nu
percepe un astfel de impozit sau alte taxe asemănătoare asupra contribuţiilor de capital la
societăţile rezidente.

b) tratatele încheiate de Cipru pentru evitarea dublei impuneri.

Cipru a dezvoltat o reţea extinsă de tratate pentru evitarea dublei impuneri cu peste 40 de
ţări. Aceste tratate de evitare a dublei impuneri asigură reţinerea unui impozit minim sau nul
la sursă în ţara care efectuează plăţile, pentru dividendele, dobânzile şi redevenţele plătite de
filialele/creditorii străini către societăţile din Cipru.

În cazul în care în ţara care plăteşte dobânzile şi redevenţele se reţin impozite la sursă,
există multiple opţiuni ca aceste impozite să fie deduse din impozitele datorate în Cipru. c)
alte avantaje pe care le oferă Cipru: lipsa legislaţiei SSC.

Însă Cipru a pierdut statutul de paradis fiscal atunci când OCDE a acordat țării același
rating ca SUA, Germania și Marea Britanie.
Creșterea cifrelor a ratelor impozitului pe profit la 12,5% a făcut parte din motivul pentru
care nu mai este considerat un paradis fiscal.
Cipru a inițiat, de asemenea, participarea la schimbul automat de informații financiare în
materie fiscală.
Înainte de 2012, depozitele din sistemul bancar al țării crescuseră constant, dar capitalul
a început să curgă din țară în timpul crizei financiare din 2008. Ieșirile de capital s-au inversat
în urma crizei, dar au rămas lente din cauza prețurilor scăzute ale proprietăților și a imobilelor
globale piețe. Până în 2012, sistemul bancar se învârtea sub greutatea crizei datoriei suverane
a Greciei, deoarece numărul împrumuturilor neperformante deținute de băncile cipriote a
crescut rapid. Până în martie 2013, băncile țării aveau nevoie extrem de mare de salvare.
Pentru a asigura pachetul de asistență financiară necesar pentru menținerea sistemului bancar
pe linia de plutire, țara a convenit asupra unor condiții fără precedent cu Comisia Europeană,
Banca Centrală Europeană și Fondul Monetar Internațional.
Una dintre aceste condiții a fost impunerea de pierderi deponenților la două dintre cele
mai mari bănci din țară. De fapt, țara a luat fondurile deponenților mai mult decât nivelurile
asigurate și a folosit capitalul propriu pentru a recapitaliza bilanțurile sistemului bancar.

Concluzii

4/5
 Paradisurile fiscale au fost si rămân un mod cât se poate de fiabil de a ocoli fiscalitatea
excesiva din anumite tari si cât timp vor fi diferențe semnificative de legislație fiscală între
state ele vor prospera.

Companiile de consultanta si de intermediere a înființării de companii offshore în aceste

oaze fiscale cunosc toate portițele legale prin care clienții lor pot obține beneficii si sunt
mereu la curent cu modificările în legislația internațională care ar putea limita folosirea
acestor mijloace, adaptabilitatea fiind cuvântul cheie în activitatea lor.

Marea majoritate a investitorilor ce constituie companii offshore caută doar un regim

fiscal mai blând, însa exista si organizații criminale care pășesc în paradisurile fiscale.
Instrumentul cel mai eficient pentru spălarea banilor din afaceri ilegale, atingând astfel un
nivel destul de ridicat de legalitate, destul cât sa nu mai intre în vizorul autorităților din tarile
lor de origine sau destul cât sa le evite permanenta intruziune în afacerile lor.

Din acest motiv, autoritățile române au început să facă pași mici, dar hotărâți pentru a corecta
legislația si pentru a minimiza modurile de ocolire a ei, fără a putea emite pretenția ca ar putea
eradica fenomenul. Un prim pas trebuia făcut în direcția limitării exploziei de contracte de
prestări servicii fictive în legătura cu transportul pe parcurs extern al mărfii importate sau a
contractelor de management sau de consultanta folosite deseori pentru a masca veniturile
impozabile si care consta într-o evaziune fiscala aflata la marginea legislației.

  Acest obiectiv poate fi atins fie printr-o impozitare mai accentuata a partenerului român
ce solicita aceste servicii în condiții ce pot da de bănuit, fie printr-un control mai accentuat.

5/5