Lacustră

de George Bacovia
Temă și viziune

Poezia „Lacustră” este una dintre operele remarcabile publicate în volumul „Plumb” din anul
1916, în cadrul căreia se distinge amprenta simbolismului. Prezența trăsăturile specifice
acestui curent literar este incontestabilă, armonizând într-un stil specific poemul lui George
Bacovia.
Tema lucrării, caracteristică simbolismului, este marcată de condiția nefericită a artistului
care este nevoit să își ducă existența într-o societate ce îl desconsideră și îi îngrădește
aspirațiile. Această situație generează o stare de angoasă, corespondentul acestei dispoziții în
cadrul macrouniversului fiind redat de ploaia cu efect devastator asupra materiei.
Titlul poeziei este simbolic și definește o casă construită în mijlocul unei întinderi de apă.
„Lacustra” denumește un topos claustrat ce îi induce instanței poetice o stare de neliniște și
care sugerează, în sens conotativ, statutul actual al artistului nevoit să se izoleze de societatea
insensibilă și apatică.
La nivel structural, opera este formată din patru catrene și construită simetric, agravarea
sentimentelor de suferință și neputință fiind marcată prin paralelismul sintactic relevat de
reluarea strofei inițiale aproape integral în finalul textului, dar și prin poziționarea punctelor
de suspensie, mărci ale pauzelor afective.
Sugestia reprezintă o principală trăsătură specifică acestui curent literar, artistul făcând aluzie
la stările resimțite prin creionarea unui tablou sumbru ce trimite imaginația în toposul detașat
al lacustrei, cu scopul de a se face înțeles. De asemenea, cultivarea simbolurilor relevă
caracterul simbolist al operei. Întrucât artistul este înconjurat de materia care plânge, întregul
univers devine o închisoare a suferinței ce afectează sufletul instanței poetice, care nu mai are
nicio cale de scăpare, efect amplificat de sunetul trist scos de ploaia continuă: „De-atâtea
nopți aud plouând/ Aud materia plângând...”. Singurul lucru pe care îl mai poate realiza eul
suferind este să se ducă cu gândul la „locuințele lacustre”, simboluri ale solitudinii. Totodată,
starea de singurătate resimțită de instanța poetică este amplificată de impresia lipsei
singurului mod de comunicare cu societatea, denotând izolarea totală de restul lumii - „mi se
pare/ Că n-am tras podul de la mal”- în timp ce degradarea morală continuă este sugerată prin
menționarea prăbușirii casei din finalul penultimului catren: „Pilonii grei se prăbușesc”.
Sinestezia este adusă în atenție în cadrul versului „Și parcă dorm pe scânduri ude”, marcând
concomitent starea letargică în care se află eul poetic și sentimentul de anxietate redat de
somnul într-un spațiu cu umiditate ridicată, simțul olfactiv fiind puternic activat de mirosul
putred emanat de lemnul ud. Somnul este brusc întrerupt, sugerând coșmarul continuu în care
artistul este nevoit să trăiască: „Tresar prin somn”. Cromatica construită pe nuanțe închise
sugerate de cadrul temporal nocturn contribuie la relevarea condiției artistului măcinat de
depresie.