 Întreprinderea – definiţie, caracteristici,

funcţii
 Tipuri principale de organizare a afacerilor
 Întreprinzătorul în economia modernă de
piaţă
 Organism complex în care au loc combinarea
factorilor de producţie, obţinându-se bunuri
şi servicii.

 Întreprinderea are în vedere trei aspecte:

- Întreprinderea însăşi;
- Persoanele necesare pentru conducerea ei;
- Mijloacele necesare.
 este acea unitate economică producătoare
care se caracterizează printr-un gen specific
de activitate, printr-o funcţionalitate şi
organizare tehnologică, prin capacitatea de a
produce anumite bunuri, de a se conduce şi
gestiona raţional, precum şi prin autonomia
sa financiară.
Pentru a infiinta o intreprindere este nevoie de patru categorii
de resurse:

◦ umane, reprezentate de persoanele care muncesc in firma

ca executanti, manageri si intreprinzator;

◦ tehnicomateriale, alcatuite din cladiri, utilaje, computere,

mijloace de transport, materii prime, combustibili, energie,
apa etc., folosite in cadrul sau;

◦ informationale constituite din sisteme de codificare,

documentatii tehnice, economice, programe de calculator,
standarde de calitate etc. necesare derularii activitatilor;

◦ financiare sumele de bani alocate pentru infiintarea,

functionarea si dezvoltarea afacerii.
Realizarea unei ordonări a activităţilor , o
delimitare şi o sistematizare a acestora pe
grupe de activităţi omogene, specializate.

 Funcţia de cercetare – dezvoltare;

 Funcţia de producţie;
 Funcţia comercială;
 Funcţia financiar – contabilă;
 Funcţia de personal;
A. Întreprinderi persoane fizice (individuale)
B. Întreprinderi – asociere (cooperative)
C. Întreprinderi societăţi comerciale

- De persoane - în nume colectiv

- în comandită simplă
- De capitaluri - în comandită pe acţiuni
- societăţi pe acţiuni (corporaţii)
- Societăţi cu răspundere limitată

D. Regiile autonome
 aportul asociaţilor, sub formă de părţi sociale,
este netransmisibil,
 obligaţiile financiare ale societăţii sunt
garantate de toţi asociaţii;
 fiecare asociat răspunde nelimitat, subsidiar
şi solidar pentru obligaţiile asumate de
societate.
 aportul asociaţilor nu este transmisibil şi nici
negociabil
 asociaţii se împart în două categorii: co-
manditaţii (răspund subsidiar, solidar şi
nelimitat pentru obligaţiile societăţii)
comanditarii (răspund numai în limita mărimii
aportului lor la capitalul social).
 acţionarii (deţinătorii capitalului social) se
împart de asemenea în două grupe
(comanditaţii şi comanditarii),
 prin statut sunt stabilite numărul minim al
acţionarilor şi limita minimă a capitalului
subscris.
 este cea mai reprezentativă formă
contemporană de întreprindere.
 conducerea generală a societăţii pe acţiuni
este asigurată de adunarea generală a
acţionarilor
 fiecare acţionar are drept de vot, numărul
voturilor fiind proporţional cu numărul şi
valoarea acţiunilor deţinute.
 este o formă de întreprindere care integrează în
funcţionalitatea ei elemente împrumutate atât de la societăţile
de persoane, cât şi de la societăţile de capitaluri.

 capitalul social este divizat (compus) în părţi sociale; numărul

asociaţilor este limitat prin lege.

 asociaţii răspund pentru obligaţiile societăţii numai în limita

aportului la capital.

 părţile sociale nu sunt transmisibile liber (la bursă). Ele se

transmit pe cale succesorală (situaţie când nu-i nevoie de
acordul celorlalţi asociaţi); către alt asociat (dacă statutul nu
interzice acest lucru); către o terţă persoană (cu acordul
asociaţilor ce deţin 3/4 din capitalul social).
 reprezintă acea formă de întreprindere care are ca obiect
producerea de bunuri economice în scopul obţinerii de profit,
precum şi gestionarea bunurilor aflate în proprietatea statului

 poate avea ca obiect şi executarea unor funcţii acordate de

stat: perceperea de impozite, administrarea unor domenii
publice etc.

 Regia autonomă are personalitate juridică, iar gestiunea sa

este separată de bugetul statului.

 Regia autonomă poate fi: directă, dacă atribuţiile ei

economico-financiare sunt încredinţate unor funcţionari de
stat; indirectă, în situaţia în care aceste funcţii sunt
concesionate sau închiriate unor întreprinzători sau manageri
particulari.
 În Uniunea Europeana întreprinderile mici si
mijlocii (IMM-urile) sunt definite conform
recomandarii UE 2003/361.

 Principalii factori care determina daca o

societate este un IMM sunt:
- numarul de angajati si
- cifra de afaceri sau totalul activelor
 Micro-întreprinderi
- nr. angajati < 10 angajati
- cifra de afaceri <= € 2 mil. sau active totale <= € 2 mil.

 Întreprinderi mici
- nr. angajati < 50 angajati
- cifra de afaceri <= € 10 mil. sau active totale <= € 10 mil.

 Întreprinderi mijlocii
- nr. angajati < 250 angajati
- cifra de afaceri <= € 50 mil. sau active totale <= € 43 mil.
 Potrivit legislatiei romanesti (Legea Nr. 346 din 14 iulie 2004 cu modificarile si
completarile ulterioare):
 Art. 2
 În sensul prezentei legi, prin întreprindere se întelege orice forma de organizare a
unei activitati economice si autorizata potrivit legilor în vigoare sa faca acte si fapte
de comert, în scopul obtinerii de profit, în conditii de concurenta, respectiv:
societati comerciale, societati cooperative, persoane fizice care desfasoara activitati
economice în mod independent si asociatii familiale autorizate potrivit dispozitiilor
legale în vigoare.
 Art. 3
Întreprinderile mici si mijlocii sunt definite ca fiind acele întreprinderi care
îndeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
a) au un numar mediu anual de salariati mai mic de 250;
b) realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pâna la 50 milioane euro,
echivalent în lei, sau detin active totale care nu depasesc echivalentul în lei a 43
milioane euro, conform ultimei situatii financiare aprobate. Prin active totale se
întelege active imobilizate plus active circulante plus cheltuieli în avans.
 În functie de relatia lor cu alte întreprinderi,
raportata la capitalul sau la drepturile de vot
detinute ori la dreptul de a exercita o
influenta dominanta, pot exista 3 tipuri de
întreprinderi:

a) întreprinderi autonome;
b) întreprinderi partenere;
c) întreprinderi legate.
3. Întreprinzătorul figură
centrală a economiei de piaţă moderne

 Antreprenor
 Întreprinzător
 Intraprenor
 Manager
 Howard Stevenson defineste intreprinzatorul astfel:

◦ cel caresi asuma riscuri referitoare la banii investiti, creditele

contractate, linistea si siguranta familiei, prestigiul sau etc.;

◦ fondator de firme sau de noi activitati in cadrul acestora;

◦ inovator, in sensul crearii de noi produse, piete, servicii sau firme,

sau al modernizarii celor existente;

◦ capitalist, intrucât detine capital pe care il foloseste pentru a

obtine profituri, dorind sa se imbogateasca;

◦ flexibil moral si comportamental, deoarece activitatea de

intreprinzator

◦ implica adaptarea la diverse situatii prin schimbari tehnice,

economice, umane continue si, nu rareori, asumarea anumitor
compromisuri cu salariatii cu care lucreaza, cu clientii, furnizorii
etc.
 Mediul economic;
 Mediul demografic;
 Mediul tehnic şi tehnologic;
 Mediul cultural;
 Mediul politic;
 Mediul instituţional;
 Mediul natural;
 Clienţii;
 Concurenţii;
 Furnizorii;
 Organismele politice.
 Întreprinderea influenţează mediul prin:

- produsele şi serviciile pe care le difuzează;

- salariaţii specializaţi;
- crearea unei culturi profesionale.

 Mediul extern influenţează întreprinderea:

- informaţii;
- resurse.
 Economia de piaţă situează întreprinderea într-un mediu nou, în
faţa unor probleme mai complexe.

 Întreprinderea viitorului poate avea următoarele caracteristici:

- va fi informatizată;

- va utiliza o tehnologie intelectuală – bazată pe cunoaşterea

teoretică;
- va beneficia de aportul unor profesionişti în management;
- va trebui să se ocupe în mod prioritar de protejarea mediului
ambiant;
- va fi preocupată de asigurarea unui climat de muncă şi de viaţă
colectiv, de creşterea calităţii vieţii.