Sunteți pe pagina 1din 25

Proiect la finanțe

Analiza surselor de finanțare ale


întreprinderii

.
Cuprins

1. Prezentarea generală a întreprinderii...............................................................................................3


1.1. Obiectul de activitate..................................................................................................................3
1.2. Piața de desfacere.......................................................................................................................3
1.3. Concurența..................................................................................................................................4
1.4. Structura acționariatului...........................................................................................................4
2. Structura surselor de finanțare ale companiei OMV Petrom.........................................................5
3. Analiza mutațiilor în structura capitalului propriu și a factorilor de influență............................9
4. Analiza mutațiilor în structura resurselor împrumutate..............................................................12
Bibliografie...............................................................................................................................................18

2
1. Prezentarea generală a întreprinderii

Denumire companie: OMV Petrom S.A.


CUI: 1590082
Registrul comerțului: J40/8302/1997
Simbol bursier: SNP
Domeniul de activitate: Extracția petrolului

1.1. Obiectul de activitate

Grupul internațional OMV Petrom este cel mai gigantic grup petrolier din Europa de Sud-Est,
care are activități în sectoarele Rafinare și Marketing, Explorare și Producție, Gaze Naturale și
Energie. Grupul valorifică în România și Kazakhstan rezerve dovedite de petrol și gaze evaluate
la 832 milioane de barili echivalent petrol, iar în România 805 milioane echivalent petrol și are o
capacitate nominală anuală de rafinare de 8 milioane de tone.

1.2. Piața de desfacere

3
Grupul Petrom, pe piața distribuției de produse petroliere, este prezent prin intermediul unui
lanț de aproximativ 800 de stații, operat sub două branduri, Petrom și OMV. Prin intermediul
OMV Petrom Marketing se realizează activitatea din România, care, la rândul ei, este deținută în
totalitate de Petrom. OMV Petrom Marketing coordonează 546 stații de distribuție, dintre acestea
389 Petrom și 157 OMV. De asemenea, grupul mai deține și o rețea internațională de aproximativ
250 benzinării, care se găsesc la rândul lor, în Republica Moldova, Serbia și Bulgaria.

Strategia Petrom 2021 este: ,, Performanță durabilă pentru creștere ”. Petrom își dorește să
rămână cea mai mare companie de țiței și gaze din regiune, să obțină cele mai performante
rezultate.

Printre direcțiile strategice pentru 2021 se numără: maximizarea valorii portofoliului existent
și poziționarea pentru creștere, îmbunătățirea valorii gazelor naturale din producția proprie,
optimizarea integrării țițeiului din producția proprie. Pentru implementarea cu succes a propriei
strategii, Petrom se va concentra pe doi factori importanți: oamenii și sustenabilitatea. În legătură
cu salariații, accentul se va pune pe dezvoltarea unei culturi organizaționale ce se va baza pe
performanță și pe talente. Iar, în ceea ce privește sustenabilitatea, Petrom va dezvolta o cultură a
sustenabilității, care se va baza pe utilizarea eficientă a resurselor naturale, împărțind valoarea cu
părțile interesate, pentru beneficiul comun pe termen lung.

1.3. Concurența

4
În industria petrolieră, concurența este foarte mare, întrucât se întâlnește cu un lanț de
provocări care pot influența semnificativ activitatea acestora. Printre principalii concurenți ai
Petrom se numără: Rompetrol, Lukoil, MOL, Rafo Onești, AGIP. Însă, în comparație cu
principalii săi concurenți, Petrom deține un avantaj prin ceea că oferă cel mai bun raport ,,calitate
– preț” în cadrul celor mai bine plasate stații de distribuție.

Evaluat la 5,49 miliarde de euro, în scădere față de ediția din 2013, Petrom se menține liderul
clasamentului în top 100 Cele mai valoroase companii din 2014 .

1.4. Structura acționariatului

Structura acționariatului companiei Petrom este :

- OMV Aktiengesellschaft loc. Wienaut – 51,0105 %


- Statul Român prin Ministerul Economiei – 20,6389 %
- Fondul Proprietatea S.A. – 18,9934 %
- Alți acționari – 9,3572 %

2. Structura surselor de finanțare ale companiei OMV Petrom


5
Întreprinderea este considerată ca fiind celula fundamentală a economiei naționale. Ea este
rezultatul combinării unor factori de producție, materiali și umani, ce are drept scop crearea de
bunuri și servicii destinate vânzării.

,, Finanțele private ale întreprinderii reflectă relațiile economice în formă bănească, prin care
se mobilizează, repartizează și utilizează resursele bănești necesare activității de producție,
investiții precum și pentru satisfacerea altor cerințe la nivel microeconomic “.1

Resursele bănești ce se mobilizează la nivelul întreprinderii private provin din activitatea


proprie, din credite bancare, de pe piața financiară.

La fel ca majoritatea întreprinderilor, compania OMV Petrom își desfășoară activitatea


apelând atât la resurse proprii, cât și la resurse împrumutate (străine). Resursele respective îi
permit companiei să își asigure necesarul pentru desfășurarea activității de dezvoltare, investiții
sau, uneori, pentru a face față unor evenimente excepționale.

Analizând sursele de finanțare ale întreprinderii private își accentuează prezența conceptul
de funcție financiară a întreprinderii, care se înscrie în contextul funcțiilor de producție, cercetare,
personal, deoarece se referă la activitățile de administrare a resurselor bănești necesare
investițiilor și producției, la fel și la mecanismele de urmărire și control asupra activității
desfășurate.

,, Funcția financiară este reprezentată de totalitatea raporturilor ce privesc constituirea și


utilizarea capitalurilor întreprinderii. Prin intermediul acestei funcții se asigură susținerea
structurii organizatorice ce armonizează toate activitățile desfășurate pentru înfăptuirea
obiectivelor întreprinderii. Funcția financiară presupune informarea corectă și sistematică privind
potențialul de producție și desfacere al firmei și a modului de gestionare a resurselor. Ea asigură:
funcționarea în condiții de eficiență, controlul intrărilor și ieșirilor de mijloace bănești și
materiale, și reglarea activității în ansamblu a întreprinderii”.2

În cazul companiei Petrom, la fel ca și în cazul altor companii, funcția financiară se


realizează cu ajutorul următoarelor activități:

- Fundamentarea strategiei financiare a întreprinderii în funcție de evoluția investițiilor și a


producției și de resursele financiare;
- Evaluarea și administrarea patrimoniului întreprinderii;
- Elaborarea, aplicarea bugetelor de venituri și cheltuieli și urmărirea realizării prevederilor
pentru fiecare perioadă;
- Analiza și controlul costurilor de producție;

1
Gheorghe Filip, Bogdan Zugravu, Suport de curs Finanțe, anul II, Științe Economice
2
Dumitru Bucătaru, Finanțele întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași 2010

6
- Realizarea încasărilor din vânzarea producției și efectuarea plăților pentru bunurile
cumpărate;
- Analiza și dimensionarea prețurilor și tarifelor, negocierea și urmărirea efectelor asupra
profitului întreprinderii;
- Calcularea și virarea la termenele stabilite prin lege a taxelor, impozitelor, contribuțiilor
către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale;
- Stabilirea și plata la termen a drepturilor bănești ale salariaților pentru munca prestată;
- Prelucrarea datelor și informațiilor necesare deciziilor și analizei activității economico-
financiare a întreprinderii.3

Întreprinderea trebuie să cunoască, în orice moment, care este situația sa financiară pentru a
aprecia șansele atingerii obiectivului propus. Analiza financiară trebuie să permită factorilor de
decizie să se apropie de realitatea din întreprindere și în funcție de mediul acesteia, să emită
judecăți în deplină cunoștință de cauză cu privire la firmă.

Finanțarea reflectă modalitatea de procurare a resurselor financiare necesare înființării,


funcționării și dezvoltării unei întreprinderi. În funcție de perioada în care se utilizează resursele
financiare și de natura cerințelor care se acoperă se diferențiază două forme ale finanțării:
finanțarea permanentă și finanțarea temporară.

Finanțarea permanentă se face cu ajutorul resurselor financiare reprezentate de resursele


proprii (capital și rezerve) și din împrumuturile atrase pe termen lung.

Finațarea temporară se realizează pe seama creditelor bancare acordate de către bănci


pentru formarea unor stocuri și efectuarea unor cheltuieli de producție de către întreprinderi.

În funcție de originea resurselor financiare, finanțarea se face din resurse proprii, fiind
desemnată ca finanțare internă. Iar, cele care provin din exterior, cum ar fi, de exemplu, creditele
bancare, se realizează prin finanțarea externă.

Resursele financiare ce sunt necesare societăților comerciale se pot forma prin


autofinanțare, credite bancare și nu în ultimul rând, de pe piața financiară.

Societatea OMV Petrom își realizează finanțarea permanentă pe baza elementelor de


capital: capital social, rezerve și împrumuturi pe termen scurt, mediu și lung. Pe baza analizei
situației la nivelul întreprinderii se observă că activitatea companiei nu înregistrează fluctuații în
ceea ce privește capitalul social, iar rezervele constituite au o tendință de a crește.

Finanțarea temporară se referă la sumele puse la dispoziția firmei și care provin din diferite
datorii față de stat, furnizori, salariați, care nu au ajuns la data scadentă și pot fi folosite pentru
finanțarea pe termen scurt a întreprinderii.

3
Gheorghe Filip, Bogdan Zugravu, Suport de curs Finanțe, anul II, Științe Economice

7
Autofinanțarea sau finanțarea internă, cum i se mai spune, este o metodă care se bazează pe
resursele financiare necesare producției sau investițiilor din cadrul întreprinderilor care provin din
propria activitate de comerț, producție sau prestări de servicii; întreprinderea își asigură buna
activitate cu propriile forțe. La rândul ei, autofinanțarea asigură o anumită autonomie și inițiativă
în dezvoltarea activității companiei.

Pe parcursul ultimelor trei perioade s-a înregistrat o creștere a profitului brut, de la un an la


altul, care după determinarea impozitului pe profit a rezultat profitul net,care la fel a înregistrat o
creștere deosebită pe parcursul anilor analizați, ceea ce ne arată că capacitatea de autofinanțare
din profitul net al companiei OMV Petrom a crescut pe parcursul celor trei exerciții financiare.

O altă metodă prin care se pot forma resursele bănești necesare realizării investițiilor și
producției pe seama împrumuturilor obținute de la bănci pe o perioadă determinată, pe baza
rambursabilității și a plății de dobânzi o constituie creditarea.

Creditarea este foarte importantă pentru orice întreprindere, deoarece firma este într-o
continuă schimbare și nu dispune mereu de necesarul de resurse financiare pentru a realiza
investiții și pentru a-și asigura dezvoltarea necesară.

Structura surselor de finanțare ale întreprinderii private se prezintă în felul următor :

 Capitaluri proprii : - capital social

- prime legate de capital

- diferențe din reevaluare

- rezervele

- rezultatul reportat și rezultatul exercițiului

- provizioane reglementate

 Provizioane pentru riscuri și cheltuieli


 Împrumuturi pe termen mediu șu lung

Compania Petrom se axează în principal pe finanțarea prin intermediul capitalului propriu,


contractarea creditelor pe termen mediu și lung se face atunci când apare nevoia de procurare a
anumitor resurse suplimentare, care sunt necesare pentru desfășurarea propriului obiect de
activitate.

Compania dispune, în fiecare an analizat, de un capital social considerabil, care ne arată că


societatea poate face față cu ușurință anumitor situații excepționale, care pot apărea la un moment
dat.

8
Pe parcursul acestor trei ani (2011, 2012 și 2013), firma nu prezintă prime legate de capital,
acestea putând fi încorporate, înaintea perioadei respective, într-o structură a capitalurilor proprii.

Rezervele legale se întâlnesc în fiecare exercițiu financiar. Iar rezervele din reevaluare se
întâlnesc doar în anul 2011, acestea au apărut, la rândul lor, ca urmare a reevaluării valorii
terenurilor și construcțiilor aflate la dispoziția societății. Însă, în următorii ani, 2012 și 2013,
rezervele din reevaluare nu mai apar în structura capitalului propriu.

De asemenea, firma înregistrează în anul 2011 rezerve ce reprezintă surplusul din


reevaluare, iar în următorii ani nu se mai înregistrează o astfel de componentă a capitalului
propriu. La fel, în toți acești trei ani se întâlnesc și alte rezerve puse la dispoziția societății.

Deoarece nu s-a luat nici o hotărâre în perioada anterioară celei analizate cu privire la
repartizarea profitului înregistrat, acesta s-a reportat. Astfel, acesta oferă companiei o putere de
finanțare proprie și o anumită stabilitate.

Aflându-se în anumite litigii cu diverse persoane fizice și juridice, societatea a constituit


provizioane pentru riscuri și cheltuieli.

Pentru a-și dezvolta propria activitate și pentru a realiza noi proiecte, firma a contractat
anumite împrumuturi pe termen mediu și lung. De exemplu, împrumuturile au fost contractate
pentru construirea centralei electrice de la Petrobrazi, pentru finanțarea unui program de proiecte
de mediu în cadrul unor activități diverse și multe alte exemple diferite pot servi drept motive
pentru contractarea împrumuturilor.

În fiecare dintre cei trei ani analizați se întâlnesc următoarele datorii înregistrate pe termen
scurt și anume : sumele datorate instituțiilor de credit, avansurile încasate în contul comenzilor,
datoriile comerciale (furnizorii), sumele datorate entităților afiliate (din grup), alte datorii,
inclusiv datorii fiscale și datoriile privind asigurările sociale, cu excepția datoriilor din operațiuni
de leasing financiar care se întâlnesc doar în anii 2012 și 2013, deoarece a apărut nevoia de
achiziționare a anumitor mijloace fixe necesare desfășurării obiectului de activitate.

9
3. Analiza mutațiilor în structura capitalului propriu și a
factorilor de influență

Capitalurile proprii ale unei firme sunt formate din următoarele elemente : capitalul social,
primele legate de capital, diferențele din reevaluare, rezerve, rezultatul reportat, rezultatul
exercițiului, provizioane reglementate.

Capitalul propriu al companiei OMV Petrom S.A. se prezintă în tabelul următor :

Tabelul 1. Structura capitulului propriu al companiei OMV Petrom S.A.4

2011 2012 2013


Capital subscris 5.664.410.834 5.664.410.834 5.664.410.834
vărsat
Capital subscris 0 0 0
nevărsat
Patrimoniul regiei 0 0 0
Prime de capital 0 0 0
Rezerve din 36.399.103 0 0
reevaluare
Rezerve legale 826.097.529 1.039.648.474 1.132.882.167
Rezerve statutare 0 0 0
sau contractuale
Rezerve 42.499.107 0 0
reprezentând
surplusul realizat din
rezerve din
reevaluare
Alte rezerve 5.323.471.667 5.271.438.336 5.271.438.336
Acțiuni proprii 17.785 17.786 17.786
Profitul sau pierderea 3.521.826.014 7.298.850.071 9.349.890.591
reportat(ă)
Profitul sau pierderea 3.685.607.226 3.850.620.876 4.839.327.415
exercițiului financiar
Repartizarea 209.401.533 213.550.945 93.233.693
profitului
TOTAL 18.890.892.162 22.911.450.945 26.164.748.940

4
Bilanțurile contabile ale societății OMV Petrom S.A. din perioada 2011-2013

10
Schimbarea mărimii și structurii capitalului propriu al companiei Petrom, în indicatori
absoluți și indicatori relativi în perioada 2011-2013 se prezintă în următorul tabel :

Tabelul 2. Fluctuațiile capitalului propriu în perioada 2011-2013

Modificări absolute (lei) Modificări relative (%)


2011-2012 2012-2013 2011-2012 2012-2013
Capitalul subscris 0 0 0 0
vărsat
Capitalul subscris - - - -
nevărsat
Patrimoniul regiei - - - -
Prime de capital - - - -
Rezerve din -36.399.103 0 -100 0
reevaluare
Rezerve legale 213.550.945 93.233.693 25,85 11,28
Rezerve statutare - - - -
sau contractuale
Rezerve -42.499.107 0 -100 0
reprezentând
surplusul realizat
din rezerve din
reevaluare
Alte rezerve -52.033.331 0 -0,98 0
Acțiuni proprii 1 0 0,01 0
Profitul sau 3.777.024.057 2.051.040.520 107,25 28,1
pierdera reportat(ă)
Profitul sau 165.013.650 988.706.539 4,48 25,68
pierderea
exercițiului
financiar
Repartizarea 4.149.412 -120.317.252 1,98 -56,34
profitului
TOTAL 4.020.558.783 3.253.297.995 21,28 14,2

11
În perioada analizată (ultimele trei exerciții financiare) se poate observa că valoarea
capitalului subscris vărsat a rămas aceeași, în valoare de 5.664.410.834 lei. Respectiva valoare
este deosebit de mare, ceea ce ne arată că compania poate face față cu ușurință anumitor
evenimente neprevăzute ce pot apărea la un moment dat în desfășurarea propriei activități.

Rezervele legale au înregistrat o creștere în perioada 2011-2012, de 25,85 %, iar în perioada


2012-2013 au crescut într-o proporție mai mică, cu 11,28 %.

Rezervele din reevaluare în perioada 2011-2012 au scăzut în proporție de 100 %, deoarece


în anii 2012 și, respectiv 2013, compania nu a mai înregistrat rezerve din reevaluare.

Rezervele reprezentând surplusul din reevaluare au înregistrat o modificare identică cu cea a


rezervelor din reevaluare, în anii 2012 și 2013 compania nu a mai înregistrat un asemenea
element, ceea ce ne arată că rezervele reprezentând surplusul din reevaluare în perioada 2011-
2012 au scăzut cu 100 %.

În ceea ce privește alte rezerve constituite de firmă, în perioada 2011-2012 se înregistrează o


scădere cu 0,98 %, iar în perioada 2012-2013 nu s-a înregistrat nici o modificare (0%),
menținânu-se în anul 2013 aceeași valoare ca și în anul 2012.

Rezultatul reportat (profitul reportat) înregistrează o tendință ascendentă, se observă o


creștere în perioada 2011-2012 cu 107,25 %, peste 100 %, la fel înregistrează o creștere și în
perioada 2012-2013, dar într-o proporție mai mică, de 28,1 %.

O tendință ascendentă are și profitul curent, care în perioada 2011-2012, înregistrează o


creștere cu 4,48 %, iar în perioada 2012-2013 înregistrează o creștere mai mare, de 25,68 %.

În perioada 2011-2012, capitalurile proprii au înregistrat o cerștere de 21,28 %, de la


18.890.892.162 lei la 22.911.450.945 lei, cea mai mare parte datorându-se rezultatului reportat,
care a crescut cu 107,25 %, iar în perioada 2012-2013, capitalurile proprii au crescut într-o
proporție mai mică față de perioada precedentă, cu 14,2 %, deși repartizarea profitului a scăzut cu
56,34 %, creșterea capitalurilor s-a datorat creșterii profitului reportat și a profitului curent.

12
Capitalul propriu
30000000000

26164748940
25000000000
22911450945
20000000000
18890892162
Capitalul propriu
15000000000

10000000000

5000000000

0
2011 2012 2013

Figura 1. Modificarea capitalului propriu pe parcursul celor trei ani analizați

 Orice firmă, la rândul ei, desfășoară o activitate pentru a obține un rezultat financiar brut
pozitiv (favorabil),care poartă denumirea de profit. Profitul reprezintă un câștig în formă
bănească care se obține din organizarea și desfășurarea unei activități de producție, de
comercializare sau de prestări servicii.

Profitul se consideră a fi o parte din venitul care rămâne după plata materialelor, forței de
muncă, energiei și a altor cerințe pentru realizarea venitului.

Tabelul 3. Rezultatul brut și profitul net al companiei OMV Petrom

2011 2012 2013


Venituri totale 17.717.609.335 20.962.683.542 19.936.290.816
Cheltuieli totale 13.238.970.097 16.379.213.905 14.269.202.432
Rezultatul financiar 4.478.639.238 4.583.469.637 5.667.087.872
brut (1-2)
Profitul net 3.685.607.226 3.850.620.876 4.839.327.232

Urmărind tabelul de mai sus, se poate observa că în toți cei trei ani analizați, 2011-2013,
veniturile sunt mai mari ca cheltuielile, de unde rezultă că firma a înregistrat în fiecare an

13
analizat, profit. Creșterea cea mai semnificativă s-a înregistrat în anul 2013, când profitul net a
crescut cu 25,68 %, comparativ cu anul 2012, când profitul net a crescut cu 4,47 %.

Profitul net
6000000000

5000000000

4000000000
Profitul net
3000000000

2000000000

1000000000

0
2011 2012 2013

Figura 2. Evoluția profitului net

14
4. Analiza mutațiilor în structura resurselor împrumutate

 Societatea OMV Petrom S.A. prezintă următoarele datorii pe termen scurt :

Tabelul 4. Datoriile pe termen scurt ale societății OMV Petrom 5

Nr.crt Datorii pe termen scurt 2011 2012 2013


.
1. Împrumuturi din 0 0 0
emisiunea de obligațiuni
2. Sume datorate instituțiilor 470.158.047 524.633.317 188.408.177
de credit
3. Avansuri încasate în 46.372.959 85.120.174 26.634.209
contul comenzilor
4. Datorii comerciale- 2.290.740.847 2.248.016.404 2.327.557.490
furnizori
5. Efecte de comerț de plătit 0 0 0
6. Sume datorate entităților 831.571.754 970.327.682 345.133.870
afiliate (din grup)
7. Datorii din operațiuni de 0 791.060 2.305.982
leasing financiar
8. Sume datorate entităților 0 0 0
asociate și entităților
controlate în comun
9. Datorii rezultate din 0 0 0
operațiunile cu
instrumente derivate
10. Sume datorate la entitățile 0 0 0
în care compania deține
interese de participare
11. Alte datorii, inclusiv 1.039.099.125 1.185.680.641 1.034.749.625
datoriile fiscale și
datoriile privind
asigurările sociale
TOTAL 4.677.942.732 5.014.569.278 3.924.789.353

5
Bilanțurile contabile ale societății OMV Petrom din perioada 2011-2013

15
În fiecare din anii analizați, ponderea fiecărui element al datoriilor pe termen scurt a
înregistrat valori diferite.

Astfel, în anul 2011, sumele datorate instituțiilor de credit au înregistrat o pondere de 10,05
% din totalul datoriilor pe termen scurt, avansurile încasate în contul comenzilor au înregistrat
cea mai mică pondere, de 0,99 %, sumele datorate entităților afiliate au atins procentul de 17,78
%, cea mai mare pondere au înregistrat-o datoriile comerciale, cele datorate furnizorilor, și un
procent de 22,21 % au înregistrat alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind
asigurările sociale.

În anul 2012, la fel ca și în 2011 ponderea cea mai mare din totalul datoriilor pe termen scurt
au înregistrat-o datoriile comerciale (față de furnizori)având un procent de 44,83 %, urmate de
alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale care au atins 23,64 %,
apoi sumele datorate entităților afiliate cu 19,35 %, sumele datorate instituțiilor de credit au în
registrat 10,46 % fiind în creștere față de anul anterior, iar ponderile cele mai mici le-au avut
avansurile încasate în contul comenzilor și datoriile din operațiuni de leasing financiar cu
procente de 1,7 % și respectiv 0,02 %.

În anul 2013, datoriile pe termen scurt au înregistrat următoarele ponderi : sumele datorate
instituțiilor de credit – 4,8 %, avansurile încasate în contul comenzilor – 0,68 %, datoriile
comerciale – 59,3 %, sumele datorate entităților afiliate – 8,79 %, datoriile in operațiunile de
leasing financiar – 0,07 % și alte datorii – 26,35 %.

În anii 2012 și 2013 s-au înregistrat datorii din operațiuni de leasing financiar, care au crescut
de la un an la altul, iar în anul 2011 respectivele datorii nu au fost întâlnite în structura bilanțului,
ceea ce ne arată că în anul respectiv compania nu a avut nevoie de achiziționarea unor mijloace
fixe.

Evoluția datoriilor pe termen scurt pe parcursul perioadei analizate se prezintă în tabelul de


mai jos :

16
Tabelul 5. Modificările absolute și relative ale datoriilor pe termen scurt

Nr.crt Datorii pe termen Modificări absolute (lei) Modificări relative (%)


. scurt 2011-2012 2012-2013 2011-2012 2012-2013
1. Împrumuturi din 0 0 0 0
emisiunea de
obligațiuni
2. Sume datorate 54.475.270 -336.225.140 11,59 -64,09
instituțiilor de credit
3. Avansuri încasate în 38.747.215 -58.485.965 83,56 -68,71
contul comenzilor
4. Datorii comerciale- -42.724.443 79.541.086 -1,87 3,54
furnizori
5. Efecte de comerț de 0 0 0 0
plătit
6. Sume datorate 138.755.928 -625.193.812 16,69 -64,43
entităților afiliate (din
grup)
7. Datorii din operațiuni 791.060 1.514.922 100 191,5
de leasing financiar
8. Sume datorate 0 0 0 0
entităților asociate și
entităților controlate
în comun
9. Datorii rezultate din 0 0 0 0
operațiunile cu
instrumente derivate
10. Sume datorate la 0 0 0 0
entitățile în care
compania deține
interese de participare
11. Alte datorii, inclusiv 146.581.516 -150.931.016 14,11 -12,73
datoriile fiscale și
datoriile privind
asigurările sociale
TOTAL 336.626.546 - 7,2 -21,73
1.089.779.925

Datoriile pe termen scurt sunt folosite de către societate cu scopul finanțării curente a
activității de producție.

17
În perioada 2011-2012, împrumuturile contractate de la instituțiile de credit au crescut în
proporție de 11,59 %, această situație fiind atenuată de o scădere a acestor împrumuturi cu un
procent de 64,09 %.

Avansurile încasate în contul comenzilor au înregistrat o creștere cu 83,56 % în perioada


2011-2012, iar în perioada următoare au scăzut în proporție de 68,71 %.

Datoriile înregistrate față de furnizori, care s-au format ca urmare a desfășurării activității de
exploatare a societății, în anul 2012 au înregistrat o scădere în procent de 1,87 față de anul 2011,
iar în 2013 a urmat o creștere a acestor datorii cu 3,54 %, datorită necesității desfășurării și
dezvoltării activității de exploatare.

În anul 2012, datoriile din operațiunile de leasing financiar au crescut cu valoarea de


791.060 lei, iar în perioada 2012-2013 respectivele datorii au crescut în proporție de 191,5 %,
datorită nevoiei de achiziționare a anumitor mijloace fixe (imobilizări corporale), cum ar fi
echipamentele pentru producția de electricitate și facilități de recondiționare a materialului
trebular în E&P.

Alte datorii înregistrate de compania Petrom, inclusiv datoriile fiscale și datoriile privind
asigurările sociale au înregistrat în perioada 2011-2012 o creștere cu 14,11 %, această situație
fiind atenuată în perioada 2012-2013 cu o scădere în proporție de 12,73 %.

Datoriile pe termen scurt ale companiei OMV Petrom S.A. au înregistrat, pe total, o
creștere cu 7,2 % în perioada 2011-2012, iar în perioada următoare (2012-2013) situația se
atenuează, înregistrând o scădere cu un procent de 21,73 %, ceea ce ne arată că compania
încearcă să mai renunțe la datorii, investind în activitate din propriile resurse, moderând situația
cu forțele proprii.

Datorii pe termen scurt


6000000000

5000000000

4000000000
Datorii pe termen scurt
3000000000

2000000000

1000000000

0
2011 2012 2013

18
Figura 3. Evoluția datoriilor pe termen scurt (pe total)

2500000000

2000000000

1500000000

1000000000

500000000
2011
2012
0
2013

Figura 4. Evoluția datoriilor pe termen scurt

19
 Datoriile pe termen lung ale societății OMV Petrom S.A. se prezintă astfel :

Tabelul 6. Structura datoriilor pe termen lung ale societății Petrom6

Nr.crt Datorii pe termen lung 2011 2012 2013


.
1. Împrumuturi din 0 0 0
emisiunea de obligațiuni
2. Sume datorate 2.197.256.546 1.717.049.142 1.253.731.094
instituțiilor de credit
3. Avansuri încasate în 0 0 0
contul comenzilor
4. Datorii comerciale- 0 0 0
furnizori
5. Efecte de comerț de plătit 0 0 0
6. Sume datorate entităților 0 0 0
afiliate (din grup)
7. Sume datorate entităților 0 0 0
de care compania este
legată în virtutea
intereselor de participare
8. Datorii din operațiuni de 0 0 0
leasing financiar
9. Sume datorate entităților 0 0 0
asociate și entităților
controlate în comun
10. Datorii rezultate din 0 0 0
operațiunile cu
instrumente derivate
11. Alte datorii, inclusiv 57.972.054 129.020.125 265.668.560
datoriile fiscale și
datoriile privind
asigurările sociale
TOTAL 2.255.228.600 1.846.069.267 1.519.399.654

În bilanțurile contabile din anii analizați s-au înregistrat două elemente ale datoriilor
financiare pe termen lung, dintre care se numără sumele datorate instituțiilor de credit și alte

6
Bilanțurile contabile ale societății OMV Petrom S.A. din perioada 2011-2013

20
datorii, care includ datoriile fiscale și datoriile privind asigurările sociale. Ponderea cea mai mare
în fiecare an au avut-o sumele datorate instituțiilor de credit, care în 2011 au înregistrat 97,43 %
și respectiv, 93,01 și 82,51 în următorii ani analizați, ceea ce ne arată că aceste datorii au scăzut
de la un an la altul.

În perioada analizată, datoriile pe termen lung au înregistrat următoarele modificări :

Tabelul 7. Modificarea datoriilor pe termen lung ale societății Petrom

Nr.crt Datorii pe termen Modificări absolute (lei) Moificări relative (%)


. lung 2011-2012 2012-2013 2011-2012 2012-2013
1. Sume datorate -480.207.404 -463.318.048 -21,85 -26,98
instituțiilor de
credit
2. Alte datorii, 71.048.071 136.648.435 122,56 105,91
inclusiv datorii
fiscale și datorii
pentru asigurări
sociale
TOTAL -409.159.333 -326.669.613 -18,14 -17,7

Pentru a-și finanța investițiile și pentru a-și susține propria dezvoltare, OMV Petrom S.A. a
contractat anumite împrumuturi pe termen lung, dintre care se întâlnesc sumele datorate
instituțiilor de credit. Din tabelul de mai sus rezultă faptul că datoriile față de instituțiile de credit
au înregistrat în perioada 2011-2012 o descreștere cu 21,85 %, iar în perioada următoare, 2012-
2013, au înregistrat o descreștere, cu o proporție mai mare, de 26,98 %. Aceasta ne sugerează că
gradul de îndatorare al companiei a scăzut, la fel și faptul că firma are o capacitate de finanțare
internă datorată creșterii susținute a profitului net.

Alte datorii, inclusiv datorii fiscale și datorii pentru asigurările sociale ale companiei au
înregistrat o creștere semnificativă, peste 100 %, în perioada 2011-2012, crescând cu 122,56 % și
în perioada 2012-2013, cu 105,91 %, înregistrându-se o scădere a acestor datorii, de la un an la
altul.

Pe total, datoriile pe termen lung ale companiei înregistrează o scădere de la o perioadă la


alta, în perioada 2011-2012, datoriile au scăzut cu 18,14 %, iar în perioada următoare cu 17,7 %,
ceea ce ne arată că firma încearcă să își micșoreze datoriile externe și să își desfășoare activitatea
în special din propriile resurse.

21
Datorii pe termen lung
2500000000

2000000000

1500000000 Datorii pe termen lung

1000000000

500000000

0
2011 2012 2013

Figura 4. Modificarea datoriilor pe termen lung (pe total) ale societății OMV Petrom S.A.

2500000000

2000000000

1500000000
Sume datorate instituțiilor
de credit
1000000000 Alte datorii

500000000

0
2011 2012 2013

Figura 5. Evoluția datoriilor pe termen lung

Analiza surselor de finanțare ale societății OMV Petrom S.A. :

22
Pentru a se efectua o analiză mai detaliată a surselor de finanțare a companiei OMV
Petrom s-au prelucrat informațiile financiare din bilanțurile contabile din anii 2011, 2012 și 2013
în funcție de o serie de indicatori. Rezultatele se prezintă în tabelul următor :

Tabelul 8. Analiza surselor de finanțare ale societății Petrom

Nr.crt Indicatori 2011 2012 2013


.
1. Capitalul propriu 18.890.892.162 22.911.450.945 26.164.748.288
2. Datorii pe termen lung 2.255.228.600 1.864.069.267 1.253.731.072
3. Capital permanent (1+2) 21.146.120.762 24.775.520.212 27.418.479.360
4. Active imobilizate 28.568.337.614 31.715.112.140 33.512.519.680
5. Fondul de rulment (3-4) -7.422.216.852 -6.939.591.928 -6.094.040.320
6. Active circulante 5.135.942.864 5.587.991.879 5.284.284.416
7. Disponibilități și 567.026.496 83.472.634 1.980.213
plasamente
8. Active circulante, exclusiv 4.568.916.368 5.504.519.245 5.282.304.203
disponibilitățile (6-7)
9. Obligații curente, exclusiv 4.207.784.685 4.489.935.961 3.736.381.176
creditele de trezorerie
10. Nevoia de fond de rulment 361.131.683 1.014.583.284 1.545.923.027
(NFR) (8-9)
11. Trezoreria netă (5-10) -7.783.348.535 -7.954.175.212 -7.639.963.347

Urmărind tabelul de mai sus, se poate observa că capitalul permanent al companiei Petrom
crește continuu în perioada analizată, fapt ce se datorează mai ales, creșterii semnificative a
capitalului propriu, deoarece la datoriile înregistrate pe termen lung se constată o tendință de a
descrește pe parcursul celor trei ani analizați.

Fondul de rulment înregistrează valori negative pe parcursul celor trei ani, de unde rezultă
că compania a întâmpinat anumite dificultăți în finanțarea activelor circulante din capitalurile
permanente, datorându-se investițiilor efectuate care încă nu produc venituri.

În anii 2011, 2012 și 2013, nevoia de fond de rulment (NFR) este pozitivă, ceea ce ne arată
că există un deficit de resurse financiare temporare. Deoarece se află în creștere pe parcursul
acestor trei ani, se constată că se micșorează disponibilitățile necesare pentru a acoperi nevoile de
trezorerie.

Datorită faptului că trezoreria netă înregistrează pe parcursul perioadei respective, valori


negative rezultă că împrumuturile pe termen scurt sunt mai mari decât disponibilitățile bănești ale
societății.

23
În concluzie, putem afirma că compania OMV Petrom S.A. dispune de o capacitate de
autofinanțare destul de ridicată, deoarece pe parcursul celor trei exerciții financiare analizate a
înregistrat un profit net deosebit care a crescut pe parcursul anilor, veniturile fiind în fiecare
exercițiu financiar mai mari decât cheltuielile. În asemenea condiții, societatea poate face față cu
ușurință unor evenimente extraordinare ce pot aparea pe parcursul desfășurării activității
întreprinderii. Datorită acestor performanțe obținute, compania se menține liderul în clasamentul
100 Cele mai valoroase companii din 2014.

24
Bibliografie

1. Gheorghe Filip, Bogdan Zugravu, Suport de curs Finanțe, Anul II, Științe Economice

2. Dumitru Bucătaru, Finanțele întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iași, 2010

3. Bistriceanu Gh., ... , Finanțele agenților economici, Editura Didactică și Pedagogică,


București, 2004

4. www.bvb.ro

5. http://ro.wikipedia.org/wiki/OMV_Petrom

6. www.petrom.com

25

S-ar putea să vă placă și