Costurile de producţie

Obiective:
costuri,definiţii, forme;
funcţiile costului;
mărimea, structura şi dinamica costului;
problema minimizării costului de producţie - căi de reducere a
costului de producţie.
Definiţie
 Costul de producţie constă din totalitatea
cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează
să fie făcute, toate în exprimare bănească,
de către o întreprindere pentru producerea
şi desfacerea de bunuri.
 Costul de producţie - consumul factorilor
de producţie, în expresie bănească, pentru
fabricarea şi vânzarea bunurilor economice.
Cheltuieli - Costuri
 Cheltuieli : orice sumă de bani cheltuită pentru
derularea activităţii organizaţiei pe parcursul unei
perioade contabile şi care se înregistrează în evidenţa
contabilă a acelei perioade.
Trăsăturile costului de producţie:
 costul reflectă unitatea dintre conţinutul consumului
de factori şi expresia sa bănească;
 este indicatorul care aduce la acelaşi numitor toate
consumurile de factori, prin acesta eforturile făcute
pentru producerea şi desfacerea bunurilor devin
măsurabile şi comparabile;
 costul include toate cheltuielile făcute de întreprindere
pentru susţinerea ofertei, (atât pe cele de producţie, de
fabricaţie, cât şi pe cele de desfacere);
 costul se regăseşte în preţul de vânzare al bunului,
fiind o parte componentă a acestuia - acea parte care
exprimă atât recompensările factorilor consumaţi, cât şi
şansele sacrificate de ofertant
 Costul explicit constă din acele cheltuieli făcute cu
procurarea factorilor de producţie din afara
întreprinderii şi pe care aceasta le efectuează pentru
fiecare ciclu de producţie.
 Costul implicit – acele cheltuieli inerente producţiei
care nu presupun plăţi către terţi, ele făcându-se pe
seama resurselor proprii ale unităţii în cauză
(amortizarea, munca proprietarului, dobânda cuvenită
capitalului propriu).
 Costul producţiei – ca evaluare – însumează atât
costul explicit, cât şi pe cel implicit.
 Costul contabil cuprinde costul explicit şi
amortizarea, aceasta din urmă făcând parte din costul
implicit.
Funcţiile costului:
 Măsoară cheltuielile necesare obţinerii producţiei (a
corelaţiilor ce pot apărea între eforturi – costuri şi efecte –
bunuri produse)

 funcţia de cercetare-dezvoltare, (noile tehnologii şi noile

produse apar ca efect al cheltuielilor de cercetare )

 funcţia de producţie a costurilor (joacă un rol important în

realizarea concepţiei constructive şi tehnologice pe baza
inovărilor şi invenţiilor)

 funcţia de personal (compararea costurilor cu pregătirea,

perfecţionarea şi cu motivaţia în muncă - cu sporirea
productivităţii muncii şi ridicarea calităţii bunurilor)
Funcţiile costului:
 funcţia comercială, evidenţiază efectul benefic al
cheltuielilor făcute cu livrarea la timp a bunurilor şi
asigurarea pieţelor de desfacere

 funcţia financiar-contabilă, arată costurile necesare

asigurării fondurilor băneşti, în mărimea şi structura
corespunzătoare unei activităţi rentabile.

 funcţia de optimizare - (asigurarea şi determinarea costului

cel mai mic ce revine unui nivel maxim al producţiei)

 funcţia de management - control şi reglare, (evidenţiază

modul de fundamentare a deciziilor de politică economică
prin care se dirijează consumul de resurse).
1. În funcţie de procesul
tehnologic
 costuri de bază sau tehnologice
(materiile prime, salariile personalului
productiv, amortizarea, combustibilul,
energia, apa tehnologică);
 costuri de regie, de organizare şi
de conducere (salariile personalului
de conducere şi de administraţie,
cheltuielile generale de birou etc.)
2. După gradul de omogenitate

 costuri simple (monoelementare),

care pot fi urmărite pe elementele
primare (materii prime, salarii plătite
pentru un anume produs sau proces
tehnologic);
 costuri complexe (polielementare),
care grupează mai multe costuri
simple.
3. În funcţie de purtătorul de
cost
 Costuri directe - identificabile şi măsurate în momentul
efectuării lor pe fiecare produs (costuri care pot fi identificate
ca fiind legate în mod direct de fabricarea unui produs sau
serviciu sau orice alt gen de activitate a unei organizaţii) -
- materii prime,
- materialelor încorporate
- cheltuieli directe cu forţa de muncă
- alte cheltuieli de producţie specifice, care participă direct şi
uneori integral la obţinerea produsului finit
 Costuri indirecte – costurile ocazionate de fabricarea
întregii producţii; cheltuieli care nu pot fi repartizate
(atribuite) în mod direct asupra unei unităţi de produs,
serviciu, activitate a organizaţiei. Se mai numesc
cheltuieli generale ale organizaţiei sau costuri de regie
(indirecte).

- costul proprietăţii,
- cheltuielile administrative generale
- şi cheltuielile de desfacere
4. În funcţie de volumul fizic al
producţiei
 Costuri fixe – costuri care nu variază
odată cu volumul activităţii (chiar dacă
vânzările se dublează, o serie de costuri
general – administrative rămân
neschimbate şi sunt considerate fixe).
 Costuri variabile – cheltuielile care
variază proporţional cu volumul activităţii
(sau cu volumul vânzărilor şi vor fi deci
considerate costuri variabile).
 Structura costurilor

Costuri Costuri de
Amortizari
Costuri de Costuri
financiare Management marketing fixe
f% = procentrul de f% f%
f% f%
repartitie a
consturilor fixe

Costuri de
100% incluse in productie
costurile de
100% 100%
productie
100% 100%

Materii prime Utilitati publice Costuri de Costuri

Forta de munca
(apa, curent etc.) vanzare variabile
Exemple:
Costuri directe
 materii prime;
 salarii directe (personalul direct productiv) inclusiv CAS, pensie,
şomaj).
Costuri indirecte
 chirii, utilităţi (căldură, gaz, apă, curent, gunoi);
 Amortizări;
 cheltuieli de întreţinere şi funcţionare utilaje şi aparate;
 salarii indirecte (personalul tehnic, economic, administrativ);
 cheltuieli cu automobile;
 reclamă, protocol, cheltuieli de deplasare, reprezentare;
 consumabile, telefon, poştă;
 consultanţi (financiar, contabilitate, fiscalitate, tehnic, marketing);
 Dobânzi.
 Cost total = Cost fix + Cost variabil
 Cost mediu(unitar) = Cmf + Cmv
Cost mediu fix(Cmf)
Cost mediu variabil(Cmv)
 Cost marginal – creşterea Ct determinată
de creşterea producţiei cu o unitate.
Costul mediu (unitar) împărţirea costului global la
producţia omogenă obţinută. Altfel spus, acestea sunt
costuri pe unitatea de produs sau de serviciu.

 Costul mediu fix se calculează prin raportarea costului

global fix la producţia obţinută. El este variabil în raport
cu cantitatea produsă. Dacă producţia tinde către infinit,
costul mediu fix tinde către zero şi invers.

 Costul mediu variabil se calculează ca raport între

costul global variabil şi producţia fizică obţinută. Deci, el
exprimă costul variabil pe bun (produs sau serviciu).

 Costul marginal reprezintă sporul de cheltuieli totale

antrenat de obţinerea unei unităţi suplimentare de produs
şi/sau de serviciu.
Costul marginal reprezintă suplimentul de cost necesar
pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de produs Cm
= ∆CT /∆Q
Pragul de rentabilititate
 Pragul de rentabilitate (punctul critic sau punctul
mort al întreprinderii) - acel volum al producţiei sau a
cifrei de afaceri, la care încasările totale sunt egale cu
costurile totale, iar profitul este nul

 Pragul de rentabilitate, exprimat în unitati (R),

reprezintă numărul de produse care trebuie fabricat şi
vândut pentru a menţine un anumit nivel dorit al
cheltuielilor fixe
 Incasările (veniturile)= Costurile
 Prag rentabilitate = Cmt min
 Prag faliment (inchidere) = Cmv min
Principalele căi de reducere a
costurilor
Reducerea cheltuielilor de producţie şi în special a
cheltuielilor materiale se manifestă ca o tendinţa pe plan
mondial determinată şi de faptul că resursele materiale şi de
energie sunt limitate.

Creşterea productivităţii - reducerea costurilor, prin

scăderea relativă a cheltuielilor pentru salarii sau prin
reducerea absolută a acestora.

 Reducerea costului se realizează numai atunci când ritmul

de creştere al productivităţii muncii este mai mare decât
ritmul de creştere al salariului mediu.
Principalele căi de reducere a
costurilor

 Micşorarea cheltuielilor administrative constituie o

cale de reducere a costurilor de producţie şi se realizează
prin creşterea volumului de producţie.

 Reducerea acestor cheltuieli se poate realiza prin

asigurarea unei proporţii optime între personalul
productiv şi cel auxiliar, eficientizarea activităţilor de
birou etc.
În vederea reducerii consumurilor de materii prime si materiale pe
unitatea de produs trebuie să se acţioneze în următoarele direcţii:

 elaborarea de norme de consum ştiinţific-fundamentate şi

urmărirea strictă a încadrării consumurilor în aceste norme;

 reproiectarea produselor în vederea reducerii consumului de

materiale în confecţionarea pieselor, subansamblelor;

 folosirea de înlocuitori pentru metal sau alte materiale scumpe;

 mărirea rezistenţei şi fiabilităţii în funcţionare;

 perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie, astfel încât să se reducă

la minimum consumurile de materii prime şi materiale;

 organizarea mai bună a producţiei şi a muncii în vederea evitării

pierderilor din rebuturi.
Efectele economice rezultate în urma aplicării unei
măsuri tehnico-organizatorice se concretizează în:

 reducerea cheltuielilor materiale;

 economii la fondul de salarii;
 reducerea cheltuielilor indirecte;
 creşterea volumului de producţie
 Optimul producătorului - Producătorul
urmăreşte ca la un cost de producţie dat să
maximizeze producţia obţinută.

 Costul de oportunitate - Costul prin care se

măsoară valoarea tuturor lucrurilor la care
trebuie să se renunţe pentru a obţine altceva.