Sunteți pe pagina 1din 1

Gloria Polo - spiritele desfraului seamana cu niste larve, care ocupa creierul, hormonii, glanda hipofiza,

toata partea neurologica

Dar nu vă imaginaţi câte spirite necurate au pus stăpânire pe tatăl meu în acel moment. Aceste
spirite semănau cu larvele, cu lipitorile. Să ştiţi că atunci când cineva are relaţii în afara
căsătoriei, imediat spiritele rele atacă persoana respectivă în toate părţile; încep de la organele
sexuale, pun stăpânire pe carne, pe hormoni; ocupă creierul, prind glanda hipofiză şi toată
partea neurologică astfel încât poartă omul spre instinctele cele mai animalice. Transformă un
fiu al Lui Dumnezeu într-un sclav al cărnii, al propriilorinstincte, al poftelor sexuale, într-o
persoană dintre acelea despre care se zice că „se bucură de viaţă”.

S-ar putea să vă placă și