Sunteți pe pagina 1din 20

PRELUAREA ACQUIS-ULUI COMUNITAR ÎN DOMENIUL VAMAL

Progresul economic al unei ţări depinde de gradul de mobilizare şi folosire intensivă a


resurselor proprii umane, materiale şi financiare dar şi de implicarea în circuitul economic
mondial şi participarea la diviziunea internaţională a muncii.
Un rol important în desfăşurarea în bune condiţiuni a activităţilor comerciale externe îl
are politica vamală. Aceasta este o componentă de bază a politicilor comerciale a unui stat şi
cuprinde totalitatea reglementărilor legale cu privire la formalităţile vamale, procedura de
vămuire şi sistemul de taxe vamale, aplicabile produselor care fac obiectul activităţii de comerţ
exterior1.
Politica vamală este realizată de către instituţii specializate ale statului, pe care le putem
reuni sub titulatura de sistem vamal. Obiectivele principale ale sistemului vamal sunt:
- încurajarea activităţilor de export şi a importurilor în domeniile deficitare din
economia naţională;

- apărarea intereselor economice ale statului respectiv;

- evaluarea riscului în activitatea vamală;

- menţinerea siguranţei naţionale atât la nivel economic, cât şi social.

Sistemul vamal reprezintă o structură complexă care cuprinde pârghiile utilizate de către
autoritatea statală pentru influenţarea activităţii vamale, metodele administrative şi de conducere,
cadrul instituţional (alcătuit din instituţii şi organisme cu atribuţii în domeniul vamal) şi cadrul
legislativ ce include legi, decrete şi reglementări specifice. Sistemul vamal implică activităţi
concrete precum controlul mărfurilor importate, exportate sau tranzitate, vămuirea mărfurilor şi
perceperea drepturilor şi taxelor la import şi export, precum şi vămuirea mărfurilor în tranzit,
constatarea şi sancţionarea contravenţiilor la trecerea bunurilor peste frontieră. Apariţia
convenţiilor comerciale între state a presupus şi remodelarea politicilor vamale în funcţie de
noile interese susţinute de aceste convenţii. Cel mai ilustrativ exemplu este crearea Comunităţii
Europene, care a avut ca prim pas crearea unei uniuni vamale.

1
Ciobanu, Gh. – „Tranzacţii economice internaţionale”, partea a doua, Ed. Univ. „Babeş – Bolyai”, Cluj, 2004, p.
157.
Reforma sistemului instituţional vamal românesc
Transformările democratice în plan politic, economic şi social care au avut loc în
România după 1990 au vizat şi sistemul vamal, conturându-se un nou concept privind apropierea
şi integrarea treptată a ţării în Uniunea Europeană, prin încheierea acordului de asociere,
extinderea comerţului reciproc şi în final aderarea la structurile europene.
Având în vedere procedurile complexe de ratificare a Acordului s-a negociat în paralel
Acordul Interimar privind comerţul şi aspectele legate de comerţul dintre România, pe de o parte,
şi Comunitatea Economică Europeană şi Comunitatea Economică a Cărbunelui şi Oţelului pe de
altă parte, care a permis punerea în aplicare cu anticipaţie a prevederilor cu caracter comercial
obţinute în acord, de la 1 mai 1993.
Cooperarea în domeniul vamal a cuprins în acel moment următoarele:
- schimbul de informaţii;

- simplificarea controlului şi a formalităţilor legate de transportul de mărfuri;

- asistenţă în domeniul practicilor vamale;

- introducerea documentului administrativ unic şi a nomenclaturii combinate.

Un punct important a fost şi modernizarea instituţiilor cu rol de supraveghere şi aplicare a


politicilor comerciale. Astfel instituţia coordonatoare a activităţii vamale a devenit Autoritatea
Naţională a Vămilor, care îşi desfăşoară activitatea având la bază Codul Vamal şi Regulamentul
de aplicare a Codului Vamal. Începând cu ianuarie 2005, aceasta a trecut din subordinea
Autorităţii Naţionale de Control în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală2.
Autoritatea Naţională a Vămilor are reprezentanţi permanenţi în organisme internaţionale,
care asigură legătura operativă pe probleme vamale. Desemnarea acestora se face prin ordin al
vicepreşedintelui ANAF, care conduce ANV, cu încadrarea în numărul maxim de posturi
aprobat.
Subsidiarele ANV sunt:
- Direcţiile regionale vamale;
- Birourile vamale;
- Punctele vamale.
2
*** - H. G. nr. 165/03.03.2005 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, M. Of. Nr.
215/14.03.2005.
ANV este condusă de un preşedinte ce are funcţia de vicepreşedinte al ANAF, cu rang de
subsecretar de stat. Această poziţionare plasează managementul vamal pe al treilea palier de
decizie în cadrul ministerului, autonomia formală fiind drastic limitată de patronarea informală a
celor ce poartă răspunderea propunerii preşedintelui ANV şi a coordonării politice a acestei
instituţii.
Direcţiile regionale îndeplinesc în principal rolul de coordonare şi supraveghere a
activităţii vamale, pe când birourile şi punctele vamale au sarcina de a efectua propriu-zis
vămuirea mărfurilor. Codul Vamal al României consideră că misiunea autorităţii vamale din
România este aceea de a aplica politica vamală stabilită de către forurile de conducere ale
statului român (Guvernul) prin intermediul Ministerului Industriei şi în concordanţă cu
obiectivele gestionate de Ministrul Finanţelor şi de a preveni intrarea pe teritoriul naţional a
oricăror bunuri ce afectează securitatea naţională, regională şi internaţională, sănătatea
economică, socială şi a mediului înconjurător. Toate acestea se realizează respectând drepturile
omului, garantând proprietatea privată, aplicând uniform şi imparţial legislaţia şi pornind de la
premisa că există disponibilităţi pentru asimilarea noului în condiţiile respectării datelor
personale şi comerciale.
Cel mai important pilon de supraveghere şi control vamal, Autoritatea Naţională a
Vămilor a căpătat în condiţiile alinierii la standardele europene şi atribuţiuni privind organizarea,
îndrumarea şi controlul activităţii direcţiilor regionale vamale interjudeţene, ale birourilor
vamale de control şi de vămuire la interior şi ale birourilor vamale de control şi de vămuire la
frontieră, controlul respectării legislaţiei vamale pe teritoriul României, luarea de măsuri de
prevenire şi combatere în conformitate cu legea, a oricăror infracţiuni şi contravenţii în domeniul
vamal, elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal, împreună cu alte organe ale
administraţiei centrale, şi asigurarea aplicării prevederilor legate de Tariful Vamal de Import al
României şi al altor acte normative referitoare la acestea. Tot Autoritatea Naţională a Vămilor
urmăreşte aplicarea măsurilor cu caracter vamal rezultate din acordurile de liber schimb sau de
comerţ liber încheiate între România, pe de o parte, şi Uniunea Europeană, sau ţările aflate în
curs de integrare în Uniunea Europeană, pe de altă parte. Responsabilităţile acestui organism mai
privesc urmărirea aplicării prevederilor cu caracter vamal din convenţiile şi tratatele
internaţionale la care România este parte, a regulilor de interpretare a Nomenclaturii Sistemului
Armonizat, a regulilor generale de stabilire a originii bunurilor şi de evaluare în vamă a
mărfurilor, precum şi a prevederilor actelor normative referitoare la taxa pe valoarea adăugată, a
accizelor şi a altor drepturi vamale, elaborarea şi adoptarea de norme tehnice în vederea
introducerii procedurilor simplificate, elaborarea de propuneri privind sistematizarea şi
armonizarea legislaţiei vamale, coordonarea programelor vizând integrarea vamală europeană.
Ea verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către comisionarul
vamal a drepturilor cuvenite bugetului de stat, încasarea şi virarea acestor drepturi la bugetul de
stat, stabilirea din oficiu a eventualelor diferenţe pe baza controalelor ulterioare şi asigurarea
încasării acestora, stabilirea formelor şi instrumentelor de plată şi de garantare a plăţii taxelor şi
drepturilor vamale în conformitate cu normele generale de decontare a veniturilor statului. Nu în
ultimul rând coordonează şi îndrumă direcţiile regionale vamale interjudeţene, birourile vamale
de control şi de vămuire pe linia prevenirii şi combaterii traficului ilicit de droguri, arme,
explozivi, obiecte din patrimoniul cultural naţional, urmăreşte, în cooperare cu celelalte organe
abilitate ale statului, cazurile de spălare a banilor prin operaţiuni vamale, încheie pe bază de
mandat acorduri de cooperare cu alte administraţii vamale privind schimbul de informaţii în
domeniul fraudei vamale, controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfuri de import,
export sau aflate în tranzit şi verificarea legalităţii şi a regimului vamal al acestora, reţinerea, în
vederea confiscării a mărfurilor care fac obiectul unor abateri de la legislaţia vamală.
Fiind un organism complex se ocupă şi de verificarea 24 de ore din 24 a clădirilor,
depozitelor, terenurilor, sediilor şi a altor obiective care prezintă interes în exercitarea propriilor
atribuţii, precum şi prelevarea de probe pe care le poate analiza în laboratoarele proprii în
vederea identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii, efectuarea de investigaţii,
supravegheri şi verificări, în condiţiile prevăzute de lege, în cazurile în care sunt semnalate
situaţii de încălcare a legislaţiei vamale de către persoane fizice şi juridice, verificarea de
registre, corespondenţă şi orice fel de evidenţă având dreptul de a cere oricărei persoane fizice
sau juridice să prezinte, fără plată, documentaţia şi informaţiile privind operaţiunile vamale şi
sesizarea organelor de urmărire penală competente atunci când există indiciile săvârşirii unor
infracţiuni, exercitarea controlului ulterior la sediul agenţilor economici asupra operaţiunilor de
comerţ exterior efectuate, pe o perioadă de 5 ani de la acordarea liberului la vamă, urmărind
respectarea reglementărilor în domeniul vamal, asigurarea sistemului informatic integrat vamal,
precum şi statistica vamală, reprezentarea în faţa instanţelor judecătoreşti a intereselor statului în
cazurile de încălcare a normelor vamale sau întocmirea de studii, analize şi elaborarea de
proiecte de acte normative privind organizarea structurii şi a activităţii autorităţii vamale române.
Această instituţie prezintă ministrului finanţelor publice avizele la proiectele de acte
normative elaborate de alte ministere şi instituţii centrale care cuprind măsuri referitoare la
domeniul vamal, aplică legislaţia muncii pe linia gestiunii de personal – recrutare, angajare,
avansare, mobilitate, sancţionare şi încheierea raporturilor de muncă, cu excepţia funcţiilor care
sunt în sfera de aprobare a ministrului finanţelor publice, organizează la nivelul autorităţii
vamale împreună cu direcţiile regionale vamale interjudeţene programe de formare profesională
a personalului vamal, elaborează şi fundamentează programul de investiţii şi proiectul bugetului
activităţii vamale şi asigură realizarea acestora în condiţiile legii, organizează şi asigură alocarea,
mişcarea, evidenţa şi controlul mijloacelor şi echipamentelor din dotarea autorităţii vamale,
colaborează, pe bază de protocol, cu Inspectoratul General al Poliţiei, Inspectoratul General al
Poliţiei de Frontieră, cu Direcţia Generală pentru Paşapoarte, precum şi cu Garda Financiară şi
îndeplineşte oricare alte atribuţii prevăzute de lege.
Din studiile efectuate a reieşit că nu numai Autoritatea Naţională a Vămilor a fost
modernizată ca şi structură funcţională ci şi organismele subordonate acesteia. Astfel, Direcţia de
Supraveghere şi Control Vamal verifică registre şi documente, putând cere oricăror organe să
prezinte actele doveditoare pentru bunurile care trec graniţele României, inclusiv pe cele care
tranzitează ţara.
Ca şi iniţiative legislative, pe lângă Codul Vamal, au fost elaborate şi alte acte normative
menite să ajute la îmbunătăţirea activităţii vamale din România. Un document important în acest
sens îl constituie Statutul Personalului Vamal din 1998 care modelează salariaţii autorităţii
vamale pe calapodul profesioniştilor europeni, cu atât mai mult cu cât graniţa Uniunii Europene.
Astfel, se pune un deosebit accent pe prevenirea, combaterea şi investigarea fraudelor vamale,
verificarea reglementărilor naţionale şi internaţionale în vigoare de către agenţii economici.
Tot acest personal implicat în activitatea vamală a fost triat pe parcursul acestor ani,
punându-se accent pe profesionalismul acestora, pe gradul de cunoaştere a legislaţiei europene în
domeniu şi a metodologiilor specifice. Pentru aceasta s-au organizat cursuri de pregătire prin
programul „Eurocustoms”, prin contracte încheiate în vederea implementării Sistemului
Informatic Integrat Vamal. De altfel, s-a modificat media de vârstă a angajaţilor vamali, aceasta
ajungând în jurul a 32 ani.
A fost informatizat sistemul vamal, pentru aceasta România beneficiind chiar de fonduri
oferite de către Uniunea Europeană. În cadrul Sistemului Informatic Vamal Integrat au fost
informatizate declaraţiile vamale, procesul de supraveghere şi control, sistemul de fundamentare
a deciziilor, analiza de risc şi controlul valoric. În vederea eficientizării activităţii vamale s-au
încheiat şi acorduri cu alte autorităţi vamale, atât din cadrul Uniunii Europene, cât şi cu vecinii
României, dar şi cu ţări din celelalte continente precum SUA, Japonia, Israel sau Coreea. Tot
pentru eficientizarea activităţii vamale a fost creat şi Centrul Regional de Combatere a
Infracţionalităţii Transfrontaliere în 1999. Acesta are un rol important în cooperarea dintre
autorităţile vamale din state diferite în scopul de a reduce cazurile de infracţionalitate utilizând
informaţii provenite de la partenerii instituţionali vamali din ţările ce au aderat la aceste
programe.
Chiar dacă prin aderarea României la Uniunea Europeană punctele vamale dintre statele
membre sunt eliminate, prin cooperarea între instituţiile vamale ale fiecărui stat se doreşte o
întărire a controlului vamal în corelaţie cu fluidizarea traficului de mărfuri în vederea combaterii
fraudelor comerciale şi a crimei organizate. De asemenea, se doreşte crearea cadrului
instituţional şi al mecanismelor de selecţie, pregătire profesională, evaluare şi alocare a
resurselor umane, protecţia lucrătorului vamal. Se pune accentul şi pe integritatea organelor
vamale şi crearea unei linii de transparenţă. Prin declaraţia de la Arusha din 1993, directorii
generali şi comisarii vamali au reiterat importanţa acestei sensibile probleme. Cercurile de
afaceri aşteaptă un şi mai pronunţat nivel de integritate din partea lucrătorilor vamali, precum şi
de la poliţie şi organele judecătoreşti.3 Această colaborare cu instituţiile statului trebuie să fie
reglementată prin acorduri. Instituţiile trebuie să pună la dispoziţia administraţiei vamale toate
informaţiile de care aceasta are nevoie pentru a dezvolta capacitatea acesteia de a gestiona cu
eficienţă activitatea în vamă.
Un element negativ care trebuie eliminat este ingerinţa politicului în procesul decizional
administrativ vamal atât la nivelul activităţii operative, cât şi la nivel decizional. Activitatea şi
calitatea lucrătorilor vamali trebuie să fie independentă şi să ţină cont doar de legislaţia ţării şi a
acordurilor încheiate. Este necesar să subliniem acest lucru deoarece în pofida faptului că
România a intrat în sistemul european, ea îşi păstrează, ca de altfel fiecare stat din Uniune,
independenţa administrativă la nivelul instituţiilor vamale.

3
Miron, D. - „Politici comerciale”, Ed. Luceafărul, Bucureşti, 2003, p. 84.
De asemenea, autorităţile vamale trebuie să urmărească pe viitor conceperea şi
completarea sistemului informatic astfel încât să asigure avertizarea conducerii sistemului asupra
evenimentelor deficitare, să alinieze sistemul vamal naţional la cerinţele sistemului vamal
european prin accesarea comună a bazelor de date, să creeze interfeţe de comunicaţii pentru
schimbul de informaţii cu agenţiile guvernamentale, alte administraţii vamale şi organizaţii
internaţionale care coordonează activitatea vamală.

Compatibilizarea legislaţiei vamale româneşti cu cea a Uniunii Europene


Politica vamală a unui stat cuprinde reglementările şi normele emise pe teritoriul ţării
respective care vizează intrarea şi ieşirea din ţară a mărfurilor. În afara reglementărilor interne,
fiecare stat se supune şi reglementărilor internaţionale care sunt emise în cadrul unor convenţii
multilaterale. Acestea reprezintă acorduri internaţionale în care România este parte contractantă,
alături de două sau mai multe entităţi de drept internaţional public şi care vizează armonizarea
regimurilor şi procedurilor vamale. Printre convenţiile la care România este in prezent parte
semnatară putem aminti: Convenţia vamală relativă la importul temporar de material profesional,
Convenţia vamală asupra facilităţilor vamale în favoarea turismului, Convenţia vamală relativă la
importul temporar al ambalajelor, Convenţia vamală relativă a importului temporar, Convenţia
vamală relativă la importul temporar al vehiculelor particulare, Convenţia vamală relativă la
importul temporar al vehiculelor comerciale, Convenţia vamală referitoare la containere,
Convenţia internaţională privind sistemul armonizat de descriere şi codificare a mărfurilor,
Convenţia vamală la Carnetul ATA, pentru admiterea temporară a mărfurilor.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, România aplică următoarea legislaţie vamală pentru
a respecta noul statut pe care este poziţionată de membru cu drepturi depline a Uniunii Europene:
- Codul Vamal Comunitar (Regulamentul C.E.E. nr. 2913/92 al Consiliului din 12
octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar);
- Regulamentul Vamal Comunitar (Regulamentul C.E.E. nr. 2454/93 al Comisiei in 2
iulie 1993 privind dispoziţiile de aplicare a reglementării C.E.E. nr. 2913/92 al
Consiliului de stabilire a Codului Vamal Comunitar);
- Regulamentul Consiliului nr. 2658/87 din 23 iulie 1987 privind tariful şi
nomenclatura statistică şi Tariful Vamal Comunitar (Jurnalul Oficial L 256,
07/09/1987), TARIC;
- Măsurile comerciale şi acordurile Uniunii Europene (ex. Măsurile comunitare privind
instrumentele de protecţie ale Comerţului aplicabile pe teritoriul Uniunii Europene.
În vederea fluidizării traficului internaţional de mărfuri, a promovării conformării
voluntare a agenţilor economici şi furnizării de informaţii necesare combaterii fraudei vamale în
conformitate cu principiile europene au fost emise o serie de norme unitare ce au avut ca obiect:
- procedurile simplificate de vămuire;
- completarea, utilizarea şi tipărirea declaraţiei sumare şi a documentului administrativ
unic;
- dreptul de reprezentare;
- utilizarea Sistemului de Control al Exportului;
- aplicarea uniformă a reglementărilor vamale în zonele libere şi antrepozitele libere;
- autorizarea regimurilor vamale economice;
- acordarea statutului de operator economic autorizat;
- transferul mărfurilor sub acoperirea unui regim economic;
- procedura destinaţiei finale;
- scutirea de la garantarea drepturilor de import;
- acordarea certificatului de amânare de la plata în vamă a taxei pe valoarea adăugată şi
de eliberare a garanţiei pentru importurile de bunuri;
- tipărirea formularelor exemplarului de control T5 şi utilizarea ştampilei speciale în
tranzitul comun;
- aplicarea reglementărilor în domeniul taxelor vamale, taxei pe valoarea adăugată şi
accizelor datorate în vamă în cazul operaţiunilor de leasing aflate în derulare la data
aderării;
- autorizarea exportatorilor în vederea emiterii în procedură simplificată a dovezilor de
origine preferenţială în cadrul acordurilor ce reglementează comerţul preferenţial
dintre Comunitate şi ţările partenere şi a certificatelor A.T.R. care atestă statutul de
marfă în liberă circulaţie în cadrul Uniunii vamale UE Turcia;
- utilizarea şi completarea unor modele de formulare în cazul exportului de mărfuri care
intră sub incidenţa măsurilor de Politica Agricolă Comună şi a produselor Non –
Anexa I;
- procedurile aplicabile produselor care intră sub incidenţa Politicii Agricole Comune;
- formalităţile vamale care se efectuează pentru mărfurile transportate pe fluviul
Dunărea între porturile din România şi Bulgaria;
- urmărirea derulării operaţiunilor de tranzit sub acoperirea carnetelor TIR.
Toate aceste modificării cu caracter legislativ permit României să se alinieze cu succes la
politica vamală comună şi să respecte întru totul principiile comunitare, fiind vizibilă trecerea de
la legislaţia naţională vamală la cea comunitară.

Alinierea tarifului vamal al României la cel al Uniunii Europene


Politica comercială a Uniunii Europene presupune promovarea comerţului cu alte state şi
a liberului schimb şi creşterea forţei competitive a societăţii comunitare. Aceasta scoate în
evidenţă că Uniunea Europeană induce o politică de reducere a protecţionismului sau măcar o
stagnare a acestuia în unele sectoare mai sensibile. Toate acestea trebuiesc realizate în condiţiile
unei economii libere.
Transformările survenite în Europa Centrală şi de Răsărit au creat premisele pentru
dezvoltarea relaţiilor economice cu Uniunea Europeană şi aderarea la structurile acesteia.
România s-a înscris şi ea în acest trend începând discuţiile privind încheierea unui acord de
asociere încă din decembrie 1991. Deoarece procedura de ratificare a Acordului European a fost
una complexă (ratificarea de către Parlamentul României, Parlamentul European şi parlamentele
ţărilor membre) s-a negociat în paralel, semnându-se la aceeaşi dată, Acordul Interimar privind
comerţul, permiţând punerea anticipată în aplicare a prevederilor cu caracter comercial conţinute
în Acordul European, începând cu 1 mai 1993.
Un loc important în cadrul acestor acorduri l-a ocupat armonizarea sistemului vamal al
României cu cel comunitar. Libera circulaţie a mărfurilor a prevăzut crearea graduală în decursul
perioadei de tranziţie a unei zone de liber schimb, bazată pe obligaţii reciproce şi echilibrate. În
acest timp, circulaţia mărfurilor între părţile contractante a fost concepută în mod diferit, în
funcţie de natura produselor (industriale sau agricole), de gradul lor de sensibilitate, de tipul
instrumentelor care le protejează.
Mutaţiile intervenite în sfera activităţilor economice şi alinierea legislaţiei vamale la
legislaţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene au impus emiterea unui nou Cod Vamal şi de
asemeni a unui nou Regulament Vamal, care să corespundă acestei etape tranzitorii.
Şi acest Cod Vamal a avut o funcţionalitate în timp limitată deoarece începând cu 1
ianuarie 2007, România, ca nou membru al Uniunii Europene, aplică legislaţia vamală
comunitară şi implicit Codul Vamal Comunitar. Acesta a fost introdus în Uniunea Europeană în
1999, fiind o variantă electronică a Tarifului Vamal Comun. Principalul avantaj al TARIC este
acela că el conţine pe lângă nomenclatura bunurilor şi taxelor vamale şi toate prevederile legale
aplicabile în vămuirea unui bun, ceea ce îl face un instrument operaţional extrem de performant
în asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale de către toate administraţiile vamale
comunitare. El este actualizat zilnic şi poate fi consultat online atât de către autorităţi cât şi de
către public(prin sistemul numit DDS – Sistem de Distribuire a Datelor privind Tarifele). Prin
acelaşi sistem DDS poate fi consultată şi baza de date privind contingentele şi plafoanele tarifare,
numită TQS – Contingente Tarifare şi Supraveghere.
Alt instrument specific politicii vamale comunitare este şi Sistemul Computerizat de
Tranzit (NCTS) care permite schimbul electronic de date între administraţiile vamale în paralel
cu circulaţia propriu-zisă a bunurilor aflate în tranzit, existând astfel un control mult mai
performant asupra tranzitărilor de mărfuri în cadrul Uniunii Europene.
În vederea unei funcţionări cât mai eficiente se realizează periodic şi programe ce au ca
obiectiv asigurarea uniformităţii aplicării legislaţiei vamale (Customs 2000, Customs 2002,
Customs 2007), prevenirea fraudelor, cooperarea dintre administraţiile vamale.
În cadrul Tarifului Vamal Comun pe care l-a adoptat şi România începând cu 1 ianuarie
2007, se regăsesc:
- Nomenclatura combinată a mărfurilor;
- taxele vamale;
- măsurile tarifare preferenţiale din Acorduri încheiate de Comunitate;
- măsuri tarifare preferenţiale adoptate unilateral de Comunitate;
- măsuri care prevăd reduceri sau scutiri de drepturi de import;
- alte măsuri tarifare prevăzute în legislaţia comunitară.
În cadrul TARIC există 6 reguli generale de încadrare tarifară:
- R1 – titluri de secţiuni /capitole /subcapitole ce au valoare indicativă. Încadrarea
tarifară este corectă atunci când aceasta este în concordanţă cu textul poziţiilor al
notelor de secţiune /capitole;
- R2 – cuprinde produse incomplete /nefinite sau demontate /nemontate cât şi produse
obţinute din materii diferite (produse amestecate sau asociate);
- R3 – cuprinde poziţia cea mai specifică, caracterul esenţial, poziţia tarifară cu
numărul cel mai mare;
- R4 – cuprinde poziţia aferentă articolelor celor mai asemănătoare;
- R5 – cuprinde poziţia aferentă ambalajelor;
- R6 – încadrarea pe subpoziţii.
Prin preluarea Tarifului Vamal Comun, statele membre ale Uniunii Europene nu au
posibilitatea de a modifica în mod unilateral reglementările acestuia sau de a institui noi taxe
vamale. Acest lucru poate fi realizat numai de către Consiliul de Miniştri la propunerea Comisiei
Europene.
Regimul vamal al UE include regimul vamal pentru export şi regimul vamal pentru
import. Exportul definitiv cuprinde toate mărfurile ce trec graniţele UE cu excepţia celor care
sunt trimise doar temporar şi a celor care vor fi perfecţionate pasiv. Asta nu înseamnă că din UE
se poate exporta fără restricţii orice marfă. Sunt anumite categorii ce au un regim special, cum ar
fi cele prohibite la export sau cele care sunt restricţionate prin politica comercială promovată în
cadrul UE. La exportul de mărfuri din UE nu se percep taxe vamale. Mărfurile respective trebuie
să fie în aceeaşi stare ca în momentul înregistrării declaraţiei vamale. De asemenea, nu se aplică
TVA la exportul de mărfuri.
Controlul vamal la frontieră se realizează numai pentru mărfurile exportate care se
încadrează în următoarele categorii:
- mijloace de transport şi colete care nu îndeplinesc condiţiile de sigilare;
- mijloace de transport şi colete destinate exportului, vămuite în interiorul spaţiului
comunitar, sosite la frontieră fără sigilii, violate, neaplicate corect sau cu sigilii ce nu
corespund cu cele evidenţiate în documente;
- mijloace de transport unde se consideră că se află şi alte bunuri decât cele menţionate
de către declarant.
În ceea ce priveşte importurile, regimul vamal al acestora este foarte important, deoarece
pot afecta piaţa internă comună. Regimul vamal de import definitiv include intrarea pe teritoriul
vamal comunitar (în care este inclusă şi România după 2007) a mărfurilor străine pentru a fi
introduse în circuitul economic, după ce sunt efectuate toate formalităţile vamale şi după plata
tuturor taxelor şi comisioanelor vamale. De exemplu, în cadrul Tarifului Vamal Comun, întâlnim
taxe ad valorem la produsele industriale, taxe specifice la produsele agroalimentare, tarife fixe
destul de scăzute la produse de top industrial (necesare pentru piaţa UE) şi tarife mai ridicate la
produsele agricole care se regăsesc din abundenţă şi pe piaţa uniunii, fiind o concurenţă
puternică, inclusiv în interior. Se regăsesc de asemenea şi multe poziţii tarifare la care nu se
percep taxe vamale. Un rol important în stabilirea regimului vamal îl are şi gradul de prelucrare
al produsului care pe măsură ce creşte, contribuie şi la creşterea nivelului taxelor vamale. Se
aplică mai ales produselor textile, cauciuc, tutun, peşte. O marfă importată este supusă
impozitării şi prin TVA. Pe teritoriul UE, nivelul taxei pe valoarea adăugată este la fel cu cel pe
care în foloseşte fiecare ţară membră a Uniunii Europene pentru produsele indigene. Pentru
bunurile ce sunt importate, plata taxei pe valoarea adăugată se poate face fie în ţara de destinaţie
membră a Uniunii Europene, dacă pentru bunul importat a fost aplicat un regim vamal suspensiv.
În cazul în care se utilizează expresia regim suspensiv, se înţeleg ca fiind aplicabile, în
cazul mărfurilor necomunitare, următoarele regimuri:
- tranzit extern;
- perfecţionare activă sub forma unui sistem cu suspendare;
- transformare sub control vamal;
- antrepozit vamal;
- admitere temporară.
Pentru bunurile produse în UE care sunt comercializate între statele membre, plata TVA
se face în ţara de destinaţie pe baza declaraţiei cumpărătorului. În cazul vânzărilor de bunuri la
distanţă de către firme străine unor rezidenţi UE persoane fizice, bunurile importate în UE vor fi
supuse plăţii TVA în ţara de intrare pe teritoriul UE. În cazul comerţului electronic de la firme
către persoane fizice în interiorul UE, plata TVA se face în ţara de expediţie. Între ţările membre
ale UE (şi includem aici şi România) persistă diferenţe la cota TVA.
Diferenţierea taxelor la graniţele UE se realizează şi în funcţie de ţara de origine a
mărfurilor, precum şi gradul de obţinere a mărfurilor într-o anumită ţară. Expresia mărfuri
obţinute în întregime într-o anumită ţară reprezintă produse vegetale cultivate în ţara respectivă;
produse obţinute de la animale crescute în ţara respectivă; produse de pescuit maritim şi alte
produse obţinute din apele maritime din afara apelor teritoriale ale unei ţări de către navele
înmatriculate sau înregistrate în ţara respectivă şi care arborează pavilionul ţării respective;
produse minerale extrase pe teritoriul ţării respective; animale vii, născute şi crescute în ţara
respectivă; produse de vânătoare sau de pescuit obţinute în ţara respectivă; mărfuri care sunt
produse în ţara respectivă exclusiv din mărfurile menţionate sau din derivatele lor, în orice stadiu
al producţiei; produse obţinute de pe fundul mării sau din subsolul mării în afara apelor
teritoriale, cu condiţia ca acea ţară să aibă drepturi exclusive de a exploata solul sau subsolul
respectiv; mărfuri obţinute sau produse la bordul navelor-uzină şi care provin din acea ţară, cu
condiţia ca astfel de nave-uzină să fie înmatriculate sau înregistrate în ţara respectivă şi care
arborează pavilionul acesteia; produse din deşeuri şi produse reziduale obţinute din operaţiuni de
fabricare şi articole uzate dacă acestea au fost colectate în zona respectivă şi sunt potrivite doar
pentru recuperarea materiei prime.
În general statele membre informează Comisia Europeană dacă evoluţia importurilor
impune măsuri de salvgardare, după care în cadrul Comitetului Consultativ sunt realizate
consultări pe această temă, luându-se măsurile ce se hotărăsc. Toate aceste măsuri sunt propuse
de Comisie Comitetului Consultativ, care le înaintează Consiliului de Miniştri ce ia deciziile
finale. Acestea pot fi măsuri de supraveghere sau măsuri de salvgardare. Măsurile de
supraveghere presupun verificări retrospective asupra importurilor realizate şi verificări
anterioare în domeniile justificative. Produsele care deja se află sub supravegherea Comisiei pot
fi puse în liberă circulaţie pe baza documentelor de import emise de statele comunitare pentru
toţi importatorii. Pentru cele nou introduse, statele din UE au obligaţia de a raporta comisiei toate
documentele de import emise. Cealaltă categorie de măsuri (cele de salvgardare) se aplică atunci
când cantităţile de produse importate sau condiţiile de import pot cauza sau ameninţă să cauzeze
prejudicii producătorilor ce aparţin ţărilor din Uniunea Europeană. Comisia Europeană poate să
schimbe valabilitatea documentelor de import emise pentru supraveghere şi poate să stabilească
o altă procedură în ceea ce priveşte autorizaţiile de import sau să introducă un sistem de cote
aplicate importurilor.
Sistemul de preferinţe generalizate (SGP) este un sistem de preferinţe tarifare acordat
unilateral de către UE unor produse originare din ţările în curs de dezvoltare. În cadrul acestui
sistem respectivele produse originare din ţările în curs de dezvoltare beneficiază de taxe vamale
reduse sau zero iar produsele originare din ţările cel mai puţin avansate au acces liber la exportul
pe piaţa UE.
Uniunea Europeană oferă în cadrul SGP taxe vamale scăzute sau scutiri de taxe pentru
178 de ţări şi teritorii. Sistemul UE acordă beneficii speciale către cele mai slab dezvoltate 50 de
ţări şi către ţările care aplică standarde de protecţie a muncii şi a mediului (produsele care
primesc acest tratament pot diferi de la o ţară beneficiară la alta).
SGP a Uniunii Europene acoperă 6900 produse, care sunt clasificate în 2 categorii:
- sensibile sunt acelea care concurează producţia autohtonă din Uniunea Europeană si
pentru care se impune un anumit nivel tarifar de protecţie. Pentru ele nu se poate oferi
decât o reducere a taxei vamale;
- normale sunt acelea care nu afectează economia Uniunii Europene şi drept urmare
beneficiază de scutire de taxe vamale.
Printre ţările beneficiare de SGP a UE se numără şi China, India, alte ţări din fosta CSI
(Federatia Rusă, Ucraina, Belarus, Armenia, Azerbaijan).
SGP cuprinde trei acorduri, pentru care preferinţele vamale tarifare diferă în funcţie de
regimul aplicat ţării beneficiare:
- regimul general – pentru unele produse se aplică principiul suspendării complete a
taxei vamale din Tariful Vamal Comunitar, excepţie făcând produsele agricole, iar
pentru altele taxele vamale se reduce cu 3,5%, 30%;
- regimul special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi guvernării, destinat ţărilor
vulnerabile (SGP+);
- regimul special pentru ţările mai puţin dezvoltate - pentru acestea, taxele vamale sunt
suspendate în întregime pentru toate produsele, excepţie făcând armele şi muniţia.
Pentru anumite produse, cum ar fi orezul, zahărul şi bananele, se practică reducerea
graduală a taxelor până la suspendarea lor totală.
Acordul aplicabil regimului special pentru încurajarea dezvoltării durabile şi guvernării,
destinat ţărilor vulnerabile, acordă beneficii pentru ţările vulnerabile care acceptă principiile
convenţiilor internaţionale privind drepturile sociale, protecţia mediului şi bună guvernare,
inclusiv cele privind lupta împotriva producţiei şi traficului de droguri.
Ţările beneficiare ale acestui acord sunt cele considerate vulnerabile datorită lipsei
diversificării şi a integrării insuficiente în sistemul de comerţ internaţional. Acordul se aplică
ţărilor care nu sunt clasificate de către Banca Mondială ca ţări cu venituri mari pentru trei ani
consecutivi (aceste ţări sunt în număr de 15).
Pentru perioada 2006-2008, ţările care beneficiază de Acordul special pentru încurajarea
dezvoltării durabile şi guvernării sunt: Bolivia, Columbia, Costa Rica, Ecuador, Georgia,
Guatemala, Honduras, Sri Lanka, Republica Moldova, Mongolia, Nicaragua, Panama, Peru, El
Salvador şi Venezuela. În momentul în care România va deveni membră a Uniunii Europene,
aceasta va fi parte la SGP (ca donator de preferinţe), obţinându-se următoarele avantaje pentru
operatorii economici români:
- eficientizarea exportului prin efectuarea de importuri convenabile de materii prime şi
materiale care nu se realizează în ţară şi care stau la baza producţiei de export;
- obţinerea avantajoasă de materii prime şi materiale necesare producţiei interne;
- completarea resurselor interne prin importuri de materii prime şi materiale;
- realizarea importurilor de utilaje şi echipamente necesare retehnologizării sau
menţinerii în funcţiune a capacităţilor de producţie existente.

Asimilarea practicilor vamale specifice UE


La baza asimilării practicilor vamale ale Uniunii Europene stă conceptul de liberă
circulaţie a mărfurilor ce a conferit conceptului de uniune vamală, pe lângă valenţele tarifare sau
bugetare şi valenţe economice. Politica vamală promovată de Uniunea Europeană are efecte şi
asupra Uniunii Economice şi Monetare la care România speră să adere în 2012. Efectul de
antrenare a integrării la nivel vamal a deschis drumul integrării monetare şi într-o etapă viitoare,
integrării fiscale sau sociale. Prin aderarea la Piaţa Unică, România va trebui să înlocuiască
formalităţile la frontierele interne cu sisteme informatice şi statistice mult mai performante,
controlul să se realizeze într-un mod mult mai operativ, astfel încât disconfortul creat de timpul
crescut de aşteptare în vamă să se diminueze, dar în acelaşi timp, eficienţa acestui control să nu
scadă. Tocmai din această cauză, ţările candidate (inclusiv România), au primit asistenţă tehnică
şi financiară (prin programul Phare) în perioada de preaderare, capitolul vamal din acquis-ul
comunitar fiind închis doar după demararea modernizării în sistem. Toate administraţiile vamale
ale ţărilor care au aderat înaintea noastră la Uniunea Europeană au întâmpinat dificultăţi în
eficientizarea activităţii. Acestea au fost depăşite şi prin asistenţa oferită de către organismele
europene, progresele înregistrate fiind verificate periodic de specialişti europeni. Un minus
pentru administraţia vamală comunitară ca şi posibilităţi de eficientizare este reprezentat de către
interoperabilitatea administraţiilor vamale din UE. Acesta se datorează structurilor şi tradiţiilor
diferite.

În ceea ce priveşte asimilarea tarifului vamal comunitar, în România a avut loc o


diminuare a protecţiei, atât în cazul produselor industriale, cât şi în cazul celor agricole. Dacă se
ia în considerare modificarea taxelor pentru fiecare produs, de protecţia globală pentru România
este explicată prin numărul mare de poziţii tarifare (aproximativ 76%) pentru care taxele vamale
au scăzut. Taxele vamale au crescut pentru mai puţin de 3% de perechi produs-ţară, iar pentru
aproximativ 22% de astfel de perechi nu a avut loc o modificare a taxelor vamale. Cele mai
importante modificări, în ambele sensuri, de creştere, dar mai ales de scădere, au viza produsele
agricole. În acest caz, un impact negativ pe care fenomenul îl va avea asupra bugetului de stat
este evident. Astfel, reducerea veniturilor din taxe vamale va reprezenta aproximativ 2% din PIB.
Reducerea taxelor vamale a redus preţurile de import, exercitând o presiune asupra
producătorilor interni pentru a deveni mai competitivi prin diminuarea adaosurilor comerciale.
Cota de impozit pe profit pentru exporturile României va creşte treptat pentru a atinge nivelul
maxim de 25% stabilit prin lege, ceea ce echivalează cu o scădere de competitivitate a preţului
pentru exportatorii români.
În vederea realizării unui control vamal cât mai eficient care să permită în acelaşi timp şi
livrarea mărfurilor „just in time”, Uniunea Europeană are în vizor ca măsuri pe perioada aceasta
a integrării, următoarele:
- îmbunătăţirea metodelor de lucru ale administraţiilor vamale, prin utilizarea
analizelor de risc, a tehnicilor de audit postimport, prin verificarea performanţelor
comercianţilor şi computerizarea procedurilor vamale;
- efectuarea de schimburi profesionale între angajaţii vamali în vederea creşterii
gradului de cunoaştere a realităţilor şi tradiţiilor din fiecare ţară;
- implementarea sistemelor informatice performante la nivelul tuturor administraţiilor
vamale. Un prim pas a fost realizat în 2002, când cele 15 servicii vamale din cadrul
Uniunii Europene au început să funcţioneze ca un întreg;
- organizarea de mese rotunde şi întâlniri de lucru pentru discuţii pe marginea
problemelor apărute şi rezolvarea acestora prin soluţii oferite de către toţi partenerii;
- supervizarea de către Comisia Europeană a modului de aplicare a procedurilor vamale
în ţările partenere;
- combaterea fraudelor vamale prin folosirea unui sistem comun de date care să permită
identificarea mai facilă a celor care încearcă să evite procedurile vamale sau să
diminueze plăţile către autorităţile vamale.
Toate aceste măsuri sunt de real interes pentru autoritatea vamală din România, în
condiţiile de ţară nou integrată în sistemul european.

Concluzii şi impact
Relaţiile economice externe (capitolul 26 din Acquis-ul Comunitar) au fost negociate
între România şi UE, începând cu anul 2000, în condiţiile în care România a acceptat integral
legislaţia comunitară şi şi-a asumat responsabilitatea de a o implementa până la data aderării,
intensificându-şi în acest scop procesele de pregătire.
Capitolul 26 se referă la relaţiile Comunităţii Europene cu ţările terţe în ceea ce priveşte
regimul de import/export, măsurile de apărare comercială, OMC, (cadrul comerţului
multilateral), precum şi cooperarea economică şi asistenţa pentru dezvoltare. România a aderat la
Spaţiul Economic European (SEE) la 25 aprilie 2005, a pus de acord cu dreptul comunitar toate
acordurile sale bilaterale îndeosebi cele referitoare la comerţ, cooperare economică şi tehnico-
ştiinţifică, a participat la reuniunile OMC, în condiţiile coordonării poziţiei sale cu UE, a
convenit politicile în domeniul creditelor pentru export şi al controlului exporturilor strategice, al
subvenţiilor şi ajutoarelor de stat.
Preluarea acquis-ului comunitar în domeniul vamal a contribuit la: integrarea României
în uniunea vamală a UE şi racordarea la politica comercială comună; aplicarea unor principii
uniforme cu privire la modificarea ţărilor vamale; stabilirea de taxe vamale şi încheierea de
acorduri comerciale cu ţările nemembre ale UE; elaborarea şi implementarea politicii vizând
regimul comun de import şi export.
Politica comercială comună a UE, la care România este parte, include acordurile
încheiate de UE cu OMC, tariful vamal comun aplicat ţărilor terţe, reguli comune de import şi
export şi reguli privind măsurile antidumping şi de salvgardare, măsuri împotriva subvenţiilor la
import sau a practicilor neloiale de comerţ, embargouri şi sancţiuni, sistemul preferinţelor

generalizate acordate ţărilor în curs de dezvoltare.


Vezi: Schema Comunitară SGP 2006-2008, reglementată prin Regulamentul (EC) nr.980/2005 din 27 iunie 2005,
publicat în Jurnalul Oficial al CE L 169/30.06.2005.

Strategia referitoare la uniunea vamală a UE  stabileşte două reguli principale şi anume:
- reguli de origine nepreferenţiale utilizate în scopul deteriorării originii produselor
care fac obiectul măsurilor de politică comercială stabilite prin Cadrul vamal comunitar;
- reguli de origine preferenţiale stabilite în cadrul unor acorduri comerciale sau
protocoale bilaterale/regionale.
UE publică în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene, taxele vamale în vigoare în
următorul an calendaristic, aferente clauzei naţiunii celei mai favorizate (MFN), acestea

comunicându-se şi la OMC (baza de date),  precum şi Nomenclatorul combinat de clasificare a
mărfurilor.
În anul 2006, Tariful Vamal al UE includea 9843 de linii tarifare/bunuri clasificate de 8
cifre aplicabile ţărilor beneficiare de clauza MFN. Media simplă a taxelor vamale a fost de 6,9%
comparativ cu 6,5% în anul anterior. Media taxelor vamale la produsele neagricole a fost de
4,0% în anul 2006, în scădere faţă de anul 2005, ca urmare a reducerii taxelor vamale la
produsele de papetărie, chimice, textile, produse din fier şi oţel, jucării etc.
În anul 2006, media taxelor vamale la produsele agricole a fost de 18.6%,
înregistrându-se o creştere faţă de 16,6% în anul precedent.
Taxele vamale aplicate de UE importurile provenind din ţările ce beneficiază de MFN în
anul 2006 a fost de 6,9% din care 18,6% la produsele agricole, conform OMC; 4,0% la produsele
non-agricole OMC cu excepţia petrolului; 2,1% la petrol.
UE practică taxe vamale ridicate (de peste trei ori faţă de medie) la acele produse agricole
care au cea mai mare pondere la export (produse din carne, lactate, cereale prelucrate şi
neprelucrate, fructe şi legume.
Intervalul de variaţii între nivelurile minime şi maxime ale taxelor vamale este de 0,0% -
427,9% la produsele agricole şi respectiv 0% - 366% la produsele nonagricole.
UE scuteşte de plata taxelor vamale sau practică reducerea acestora pe baza unor acorduri
comerciale preferenţiale cu majoritatea partenerilor săi comerciali şi acordă clauza MFN pentru 9
state membre ale OMC (Australia, Canada, King Kong, China, Japonia, Coreea de Sud, Noua
Zeelandă, Singapore, Taiwan şi SUA).

 ∗
Vezi Programul „Customs 2007”, CE şi Regulamentul nr.2454/1993 al CE din 2 iulie 1993 privind dispoziţiile de
aplicare a Reglementării nr.2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar.
 ∗∗
Vezi: Integrated Data Base, WTO, www.wto.org
Ca urmare a preluării acquis-ului comunitar în domeniul vamal, România a trebuit să-şi
diminueze protecţionismul vamal, dat fiind faptul că înainte de aderare practica taxe vamale mai
înalte decât UE. Aceasta a şi condus la reducerea volumului contribuţiei taxelor vamale
(impozit indirect) ca sursă de venit la bugetul statului. Pe de altă parte România nu a mai
beneficiat nici de SPG, fiind în prezent ţară care acordă ţărilor în curs de dezvoltare preferinţe
generalizate.
Potrivit analizelor noastre, dar şi ale altor specialişti, cele mai semnificative obstacole
pentru exporturile ţărilor terţe către piaţa unică a UE nu sunt tarifele vamale ci barierele de
natură netarifară între care taxele indirecte de tipul TVA şi accize la produse importate,
contingentările, etc. În viitor, se preconizează ca la accize sau alte taxe indirecte să se practice
niveluri uniforme minime la nivel comunitar (de exemplu, accizele la benzină, motorină, bere,
băuturi spirtoase)4.
Ca instrumente de politică comercială cu caracter administrativ, măsurile netarifare
restricţionează sau chiar întârzie importul/exportul anumitor produse, în concordanţă cu
obiectivele UE. Acestea se referă la:
- prohibiţii la import;
- restricţii cantitative (limitări directe prin cote sau contingente de import sau limitări
indirecte prin preţuri prag sau taxe de prelevare la import;

- restricţii calitative care îngrădesc artificial importul (standarde, norme tehnice, norme
privind conţinutul, modul de prezentare, ambalare şi etichetare a produselor);
- formalităţi vamale şi administrative la import (inutil sau dificil de întocmit);
- licenţe de import;
- măsuri de salvgardare, antidumping sau compensatorii.
Fiecare dintre obstacolele netarifare sunt reglementate juridic, instituţional şi ca
mecanisme, la nivel comunitar, în funcţie de interesele şi obiectivele urmărite de UE, pe baza
hotărârilor Comisiei Europene şi ale Consiliului.
Aceste obstacole netarifare au importanţă deosebită şi pentru România, chiar dacă este
ţară membră a UE, întrucât nivelul de calitate al exporturilor şi încadrarea în anumite standarde
şi norme tehnice constituie o problemă destul de dificilă.

4
Cerchez O. – "Politica comercială a UE", Editura „Logos”, 2008, p. 105.
Literatura de specialitate, pornind tocmai de la importanţa pe care o capătă în cadrul UE
barierele netarifare care au devenit un fel de „măr al discordiei” între ţările dezvoltate şi cele în
curs de dezvoltare, încearcă să le cuantifice în termeni tarifari, evaluările fiind marcate de o serie
de neajunsuri între care informaţii strategico-economice necesare precum şi caracterul subiectiv
şi conjunctural al unor astfel de măsuri.
În acest sens menţionăm dificultatea demarării şi a desfăşurării prevederilor antidumping.
În acest sens se încearcă determinarea în termeni cantitativi a cotele la importurile unor
produse cum ar fi cele agricole în România, înainte şi după aderarea la UE27 având în vedere
între preţul intern şi preţul de import CIF al produsului în prezenţa barierelor netarifare.
Estimarea în termeni, valorici sau relativi a barierelor netarifare, impuse de către UE,
reprezintă o nouă direcţie a cercetării în domeniul politicii vamale şi comerciale comunitare
care cunoaşte o vastă literatură de specialitate prin studiile lui Ferrantino M28, Deardoff A.29 şi
UNCTAD30.
În opinia noastră, toate studiile referitoare la cuantificarea efectelor generate prin
barierele netarifare reprezintă exerciţii teoretice utile care atenţionează în legătură cu efectele
„protecţionismului” modern, în forme rafinate şi sofisticate, dar care, în plan operaţional, sunt
mai puţin sau deloc eficiente, întrucât nu generează modificări semnificative pro-liberalizare
adiţională a relaţiilor economice internaţionale, eşecurile ultimilor reuniuni ale UNCTAD fiind
edificatoare în această privinţă.

2 7
Bodea P.C. – “The Tariff Equivalent of Tariff Rate Quotas – A Case Study Applied to the Import of an
Agricultural Product in Romania”, Review of Economic and Business Studies, No.1, 2008, FEEA, Universitatea
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2008, p. 161-172.
2 8
Ferrantino M. - "Quatifying The trade and Economic Effects of Non-Tariff Measures", OECD Trade Policy
Working , 2006, Papers No. 28.
2 9
Deardoff et al - "Measurement of Non-Tariff Barrieres", OECD Economics Departament, Working Papers No.
179, 1997, p. 44.
3 0
UNCTAD - "Methodologics, Clasifications, Quantifications and Development Impacts of Non-Tariff Barrieres",
http://www. unctad. org, 2005.