Viața cotidiană în Evul Mediu

În urmă cu un mileniu, pădurile acopereau o mare parte din continentul european, iar așezările
erau, în majoritate, rurale. Societatea era formată din nobilime, reprezentanții Bisericii (clerul) și
țărănime. Nobilii locuiau în castele fortificate, ocupația lor fiind purtarea războiului. Țăranii trăiau în sate
alcătuite din așezarea propriu-zisă, loturile agricole și proprietățile comune (pășuni, păduri etc.). Existau
deosebiri mari între viața îmbelșugată a nobililor și cea modestă, dusă de țărani. În timp ce alimentația
celor dintâi se baza pe consumul frecvent de carne și produse lactate, hrana țăranilor era formată
îndeosebi din cereale, legume și fructe.
Economia medievală se baza mai ales pe agricultură. Oamenii își produceau în gospodărie cele
necesare traiului, monedele erau puțin folosite. Noutățile tehnologice, precum plugul cu brăzdar de fier,
roți și cormană, moara de vânt, rotația culturilor, au asigurat sporirea producției agricole, îmbunătățirea
vieții zilnice și creșterea treptată a populației.
În lumea rurală, țăranii liberi erau proprietari ai pământului pe care trăiau și munceau. Numărul
acestora era însă redus în Europa Apuseană și Centrală. Cei mai mulți dintre țărani se aflau într-o relație
de dependență față de nobilul pe al cărui pământ (sau domeniu feudal) trăiau. Aceștia erau țăranii
dependenți sau aserviți. Traiul lor era mai greu decât cel al țăranilor liberi, deoarece erau nevoiți să se
supună stăpânului domeniului feudal.