Sunteți pe pagina 1din 2

Materiale pentru lucrari de finisaje

Materialele nestructurale care acopera constructiile propriu zise  - denumite si materiale


de finisaj - sunt folosite in functie de programul de arhitectura caruia i se aplica, avand
roluri multiple: protejeaza elementele de rezistenta, sporesc gradul de izolare a spatiilor
contra frigului sau a zgomotului, estompeaza unele defecte sau contribuie la estetizarea
constructiilor. Finisajele cuprind lucrari de pardoseli, tencuieli, placaje, zugraveli,
vopsitorii, tapete, tamplarie, pentru care se folosesc diverse materiale.
 
Initial au fost utilizate materiale naturale prelucrate, precum: lemnul, piatra, tesaturile,
pielea de animale etc., unele dintre ele fiind abandonate treptat. Altele se folosesc mai rar,
fiind epuizabile sau sunt recreate artificial, imitand mai mult aspectul exterior decat
materialul in esenta.
 
Locurile de aplicare a materialelor de finisaj sunt stabilite in functie de folosirea lor in
interiorul sau in exteriorul constructiei, fiind apreciate in legatura cu scara obiectului,
conceptia stilistica, textura materialelor si culoare.
 
Odata cu dezvoltarea stiintelor umaniste s-au descoperit o serie de calitati psihologice pe
care finisajele le pot transmite, calitati confirmate de-a lungul timpului, care s-au extins
la toate programele de arhitectura, indiferent de complexitatea acestora. Astfel,
materialele de finisaj au fost grupate in functie de impresiile produse la nivelul
psihicului uman, diferentiindu-se materiale reci (piatra, de exemplu) sau calde (cum ar fi
lemnul), cele cu aspect sobru (caramida, piatra de cariera) sau vesel (lemn incrustat,
piatra de rau), cele care transmit intimitate (lemn) sau exteriorizare (caramida) etc.
 
Materilele de finisaj naturale, devenite clasice: lemnul, piatra si caramida se folosesc si
astazi, valoarea lor estetica depinzand de modul in care sunt tratate si de profesionalismul
executantilor. Alaturi de acestea mai pot fi folosite: rogojini, paie, textile, piei, blanuri,
bambus etc.
 
Lemnul este folosit ca placaj pentru pereti (lambriuri, pardoseli, plafoane), calitatea
finisajelor fiind apreciata in functie de gradul de dezhidratare, proportiile scandurilor si
distanta dintre acestea, marimea rosturilor, eventualele ornamente sau profile
sculptate/aplicate.
 
Finisaje din piatra (de cariera sau de rau) se diferentiaza intre ele dupa forma, marimea,
culoarea si textura materialului. Duritatea, rezistenta la uzura, intretinerea si curatenia
finisajelor din piatra determina distributia in plan a acestora.
 
Caramida (aparenta), folosita in principal la constructii, poate reprezenta un material de
finisaj agreabil: combinat cu rosturi albe sau cu vegetatie verde, rosul caramizilor va crea
un efect placut.
 
Materialele de finisaj contemporane, extrem de numeroase au fost create prin folosirea
de inlocuitori, care reproduc aspectul materialelor naturale: placi din deseuri lemnoase,
placi ceramice de diferite dimensiuni, tapete pe baza de hartie sau materiale plastice,
fototapete, folii autocolante etc.
 
Diversitatea materialelor atrage dupa sine dificultati in alegerea acestora. Este, prin
urmare, necesar un studiu concomitent al tuturor componentelor implicate intr-o
constructie, astfel incat acestea sa se armonizeze cu celelalte elemente fizice sau
fenomenale: cu lumina diurna, cu mobilierul, cu echipamentele etc.
 

S-ar putea să vă placă și