BUCURIA

Sunt o floare singură și tristă. Nu am nici o prietenă sau

prieten aici, în locul acesta, unde mă aflu. Aș vrea tare mult să am
un prieten care să îmi întindă o mână iar eu să îi dau mânuța
mea, apoi să ne îmbrățișăm și să alung de lângă mine tristețea,
singurătatea....
Floarea cea tristă își întinse o frunzuliță, apoi încă una, își
ridică căpșorul cât de mult putu, către cer, spre a putea privi cât
mai departe în zare, uitându-se în sus, în jos, apoi spre
stânga...spre dreapta, doar-doar va zări prietenul visat... și,
deodată, ce credeți?
O rază de soare a aprins praful de aur de pe aripioarele
fluturașului Marcus, făcându-l să strălucească și mai tare cu
fiecare mișcare a zborului său lin, purtat agale de vânt, chiar către
locul unde era micuța Greta.
Fluturașul de aur s-a apropiat de ea bătând din aripioarele
aurii și împrăștiind praful de aur, pudrat cu bucurie, în jurul tristei
floricele, gonind astfel singurătatea și supărarea de la aceasta. A
început să danseze în jurul ei, învârtindu-se în cercuri mici, din ce
în ce mai aproape.
Greta a privit plină de încredere spre Marcus și, admirându-i
zborul vesel și-a făcut curaj și i-a întins o mânuță, apoi si pe
cealaltă, unindu-le într-o îmbrățișare. Marcus și-a întins și el
aripioarele, plin de bucurie, invitând-o la dans. Acum, amândoi își
cântă, prin dans, bucuria de a fi găsit ceea ce își doreau cel mai
mult pe lume: un prieten.