Volum Fortificații Targu Neamt 2019

La împlinirea a 80 de ani
de la primele cercetări arheologice

la Cetatea Neamț
COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ
MUZEUL DE ISTORIE ȘI ETNOGRAFIE TÂRGU NEAMȚ
Colocviul Național
FORTIFICAȚII ȘI SISTEME DE FORTIFICARE

ÎN SPAȚIUL EST-CARPATIC,
DIN NEOLITIC PÂNĂ ÎN EVUL MEDIU
Program și Rezumate
Editori
VASILE DIACONU
CIPRIAN-DORIN NICOLA
Editura „Constantin Matasă”

Piatra-Neamț
2019
Comitetul de organizare:
Dr. Ciprian-Dorin Nicola (președinte)
Dr. Vasile Diaconu
Comitetul științific:
Dr. Ciprian-Dorin Nicola
Prof. Dr. Nicolae Ursulescu
Prof. Dr. Gheorghe Postică
Dr. Vasile Diaconu
Copertă:
Denis Topal
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

FORTIFICAŢII ŞI SISTEME DE FORTIFICARE ÎN SPAŢIUL EST-
CARPATIC, DIN NEOLITIC PÂNĂ ÎN EVUL MEDIU. Colocviu Naţional
(2019; Târgu Neamţ)
Colocviul Naţional ,,Fortificaţii şi sisteme de fortificare în spaţiul est-
carpatic, din neolitic până în Evul Mediu": 21-22 septembrie, Muzeul de
Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ: program şi rezumate / ed.: Vasile
Diaconu, Ciprian-Dorin Nicola. - Piatra-Neamţ : Editura Constantin Matasă, 2019
ISBN 978-973-7777-56-0
I. Diaconu, Vasile (ed.)
II. Nicola, Ciprian-Dorin (ed.)
902
Eveniment organizat cu sprijinul:

Fundației Cultural-Științifice „Constantin Matasă”
© COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ
Editura „Constantin Matasă”

Str. Mihai Eminescu, nr. 10
Piatra-Neamț, cod 610029, județul Neamț
Tel. / Fax: 004-0233-217496
E-mail: muzeupn@yahoo.com
Web: http://www.muzeu-neamt.ro/
ISBN 978-973-7777-56-0
CUPRINS
PROGRAM ....................................................................................................... 9
COMUNICĂRI ............................................................................................... 11
REZUMATE ................................................................................................... 16
Nicolae Ursulescu
Apariția fortificațiilor și problema începuturilor eneoliticului
în spațiul carpatic……………………………………………………………………….......... 17
Constantin Aparaschivei
The entrenched settlements from Precucuteni culture discovered in the area
between the Carpathian Mountains and Prut River …………………………. ... 20
Eugeniu Mistreanu, Marcin M. Przybyła

Despre așezările gumelnițene din spațiul Prut-Nistru
prin prisma stațiunii Taraclia I…………………………………………………..…. ...... 22
Constantin Preoteasa, Carsten Mischka

Noi considerații privind „sistemele de fortificație”ale siturilor
Precucuteni-Cucuteni de la Traian
(comuna Zănești, județul Neamț)…………………………………………………….. .... 27
Sergiu Bodean
Fortified sites of the Cucuteni-Tripolie culture in the north
of the Republic of Moldova……………………………………………………………. ....... 32
Dumitru Boghian, Sergiu-Constantin Enea

Câteva considerații legate de organizarea și fortificarea spațiului
construit la comunitățile cucuteniene relevate de noile cercetări……… ....... 36
Sergiu-Constantin Enea, Dumitru Boghian

Date referitoare la fortificarea sitului cucutenian pluristratificat
de la Costești-„Cier” (județul Iași)…………………………………………………….. .. 38
6
Dumitru Boghian, Sorin Ignătescu
Spațiul construit și fortificat din cadrul sitului cucutenian
pluristratificat de la Fetești-„La schit” (județul Suceava)…………………… .... 41
Lăcrămioara-Elena Istina
Sistemul de fortificație al așezării cucuteniene
de la Fulgeriș, jud. Bacău………………………………………………………………. ...... 44
Vasile Diaconu, Ciprian-Dorin Nicola

Observații privitoare la fortificarea așezării cucuteniene
de la Răucești-Dealul Munteni (jud. Neamț)…………………………………………. 53
Mihaela Danu, Vasile Diaconu

Phytolith assemblage used as proxies for paleoenvironmental reconstruction
in the Cucutenian site of Răucești (Neamț County, Romania)……….. ............ 58
Alexandru Gafincu, Vasile Diaconu

Așezări fortificate din județul Neamț. Repere în timp și spațiu……….. ....... 60
Angela Simalcsik, Aurel Zanoci, Mihail Băţ

Oseminte umane descoperite în citadela hallstattiană timpurie
de la Saharna Mare-„Dealul Mănăstirii”……………………………………… ......... 62
Alexandru Berzovan
Considerații preliminare privind sistemul defensiv al cetății
de la Cotnari-„Cătălina” (sec. V-III î. Hr.)…………………………………………….….. 67
Vasile Haheu
Fortificațiile și conceptul de strategie militară
la tracii septentrionali.................................................................................... 70
Octavian Munteanu, Nicolae Batog, Valeriu Prohnițchi

Fortificaţiile getice de pe cursul inferior al râului Răut…………… ................ 75
Rodica Ursu-Naniu, Andrei Corobcean

Considerații privind incinta fortificată din epoca fierului
de la Stolniceni-„Cetate” (raionul Hîncești, R. Moldova)………………… ........ 81
George Hânceanu
Zargidava și Tamasidava. Refolosirea sistemului de fortificare
din preistorie până în antichitate…………………………………………….. ............ 86
7
Sebastian Matei
Structuri și tehnici de fortificare la geto-dacii
din curbura Carpaților (sec. I a. Chr.-I p. Chr.)……………………………. ........ 90
Iosif Vasile Ferencz, Aurel Rustoiu

Oppidum, dava și alte „orașe barbare”. Forme de habitat și structuri
sociale în Europa temperată la sfârșitul epocii fierului. Modele occidentale,
central-europene și răsăritene……………………………………..……… .................. 93
Costin Croitoru
Câteva gânduri despre fortificațiile liniare antice
de la răsărit de Carpații Orientali………………………………………………….. ...... 96
Ion Tentiuc
Considerații privind așezările fortificate circulare de pe Nistru
din perioada medievală timpurie ………………………………………………….. .... 101
Mugur Andronic, Bogdan-Petru Niculică

Toponimia ca izvor istoric în domeniul fortificațiilor Bucovinei.......... ..... 105
Cătălin Hriban, Ludmila Pîrnău

Fortificațiile medievale din Moldova (secolele XIV-XVII).
Re-considerații spațiale......................... ....................................................... 109
Gheorghe Postică
Fortificațiile medievale la Orheiul Vechi......................... ............................. 111
Lista autorilor ........................................................................................... 113
8
PROGRAM
9
Vineri, 20 septembrie
Hotel „Victoria”
12:00 - 19:00
 sosirea și cazarea invitaților
20:00
 cina
Muzeul de Istorie și Etnografie Târgu Neamț
13:00 - 18:00
 înregistrarea invitaților
 vizitarea expozițiilor permanente și temporare ale muzeelor din Târgu Neamț
Sâmbătă, 21 septembrie
08:00
 mic-dejun
10:30 - 13:00
 ceremonia de deschidere
 sesiunea de comunicări științifice
13:30
 prânz
15:00 - 19:30
20:00
 cina
Duminică, 22 septembrie
08:00
 mic-dejun
10:00 - 13:00
14:00
 închiderea lucrărilor
 plecarea invitaților
10
COMUNICĂRI
11
Sâmbătă, 21 septembrie
Moderator: Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian
11:00 – 11:20
Nicolae Ursulescu
Apariția fortificațiilor și problema începuturilor eneoliticului în spațiul
carpatic
11:20 – 11:40
The entrenched settlements from Precucuteni culture discovered in the area
between the Carpathian Mountains and Prut River
11:40 – 12:00
Constantin Preoteasa, Carsten Mischka
Noi considerații privind „sistemele de fortificație” ale siturilor Precucuteni-
Cucuteni de la Traian (comuna Zănești, județul Neamț)
12:00 – 12:20
Eugeniu Mistreanu, Marcin M. Przybyła
Despre așezările gumelnițene din spațiul Prut-Nistru prin prisma stațiunii
Taraclia I
12:20 – 12:40
Sergiu Bodean
Fortified sites of the Cucuteni-Tripolie culture in the north of the
Republic of Moldova
12:40 – 13:00
Dumitru Boghian, Sergiu-Constantin Enea
Câteva considerații legate de organizarea și fortificarea spațiului construit
la comunitățile cucuteniene relevate de noile cercetări
15:00 – 15:20
Sergiu-Constantin Enea, Dumitru Boghian
Date referitoare la fortificarea sitului cucutenian pluristratificat de la
Costești-„Cier” (județul Iași)
12
15:20 – 15:40
Dumitru Boghian, Sorin Ignătescu
Spațiul construit și fortificat din cadrul sitului cucutenian pluristratificat
de la Fetești-„La schit” (județul Suceava)
15:40 – 16:00
Sistemul de fortificație al așezării cucuteniene de la Fulgeriș, jud. Bacău
16:00 – 16:20
Vasile Diaconu, Ciprian-Dorin Nicola
Observații privitoare la fortificarea așezării cucuteniene
de la Răucești-„Dealul Munteni” (jud. Neamț)
16:20 – 16:40
Mihaela Danu, Vasile Diaconu
Phytolith assemblage used as proxies for paleoenvironmental
reconstruction in the Cucutenian site of Răucești (Neamț County, Romania)
16:40 – 17:00
Alexandru Gafincu, Vasile Diaconu
Așezări fortificate din județul Neamț. Repere în timp și spațiu
17:00 – 17:20
Angela Simalcsik, Aurel Zanoci, Mihail Băţ
Oseminte umane descoperite în citadela hallstattiană timpurie
de la Saharna Mare-„Dealul Mănăstirii”
17:20 – 17:40
Alexandru Berzovan
Considerații preliminare privind sistemul defensiv al cetății
de la Cotnari-„Cătălina” (sec. V-III î. Hr.)
17:40 – 18:00
Vasile Haheu
Fortificaţiile şi conceptul de strategie militară la tracii septentrionali
18:00 – 18:20
Octavian Munteanu, Nicolae Batog, Valeriu Prohniţchi
Fortificaţiile getice de pe cursul inferior al râului Răut
13
18:20 – 18:40
Rodica Ursu-Naniu, Andrei Corobcean
Considerații privind incinta fortificată din epoca fierului
de la Stolniceni-„Cetate” (raionul Hîncești, R. Moldova)
18:40 – 19:00
George Hânceanu
Zargidava și Tamasidava. Refolosirea sistemului de fortificare din
preistorie până în antichitate
19:00 – 19:20
Sebastian Matei
Structuri și tehnici de fortificare la geto-dacii din curbura
Carpaților (sec. I a. Chr.-I p. Chr.)
14
Duminică, 22 septembrie
Moderator: Conf. Univ. Dr. Octavian Munteanu
10:00 – 10:20
Iosif Vasile Ferencz, Aurel Rustoiu
Oppidum, dava și alte „orașe barbare”. Forme de habitat și structuri sociale
în Europa temperată la sfârșitul epocii fierului. Modele occidentale,
central-europene și răsăritene
10:20 – 10:40
Costin Croitoru
Câteva gânduri despre fortificaţiile liniare antice de la răsărit
de Carpații Orientali
10:40 – 11:00
Ion Tentiuc
Considerații privind așezările fortificate circulare de pe Nistru
din perioada medievală timpurie
11:00 – 11:20
Mugur Andronic, Bogdan-Petru Niculică
Toponimia ca izvor istoric în domeniul fortificațiilor Bucovinei
11:20 – 11:40
Cătălin Hriban, Ludmila Pîrnău
Fortificațiile medievale din Moldova (secolele XIV-XVII).
Re-considerații spațiale
11:40 – 12:00
Gheorghe Postică
Fortificațiile medievale de la Orheiul Vechi
15
REZUMATE
16
APARIȚIA FORTIFICAȚIILOR ŞI PROBLEMA
ÎNCEPUTURILOR ENEOLITICULUI ÎN SPAȚIUL CARPATIC
Nicolae Ursulescu
Cuvinte-cheie: fortificații, eneolitic, culturi arheologice, spațiul

carpatic
Delimitarea spațiului locuit al unei aşezări reprezintă un indice de

seamă al accentuării modului de viață stabil, agricol, precum şi al unei
organizări sociale superioare a unei comunități sau populații. Indiferent dacă
sistemul de delimitare se realizează cu scop defensiv (fortificație) sau
spiritual (protejarea spațiului sacru al aşezării față de forțele malefice din
exterior) ori chiar pentru a îndeplini simultan ambele funcții (ceea ce pare a
reprezenta explicația cea mai plauzibilă), existența chiar şi a unui simplu
şanț de mici dimensiuni atrage după sine o comasare şi o restrângere a
spațiului locuibil. Această formă de aşezare, spre deosebire de siturile cu
construcțiile răspândite pe un spațiu nedelimitat în mod artificial, impune de
la sine o strictă gestionare a spațiului în cadrul unor zone de interes comun,
precum şi al unor parcele individuale, alocate familiilor componente ale
comunității pentru construcții şi spații cu caracter gospodăresc.
Deci, prin implicațiile lor sociale şi economice, fortificațiile reprezintă,
alături de alte trăsături semnificative 1, un indice important al trecerii
graduale de la neoliticul propriu-zis la eneolitic/chalcolithic, adică de la
epoca pietrei la cea a metalelor. Aşezările fortificate, ca şi perioada
superioară a neoliticului (eneoliticul), nu apar în acelaşi timp în tot spațiul
carpatic, ci cunosc o răspândire graduală dinspre sud-vest spre nord-est.
Apariția celor două fenomene istorice este legată de răspândirea graduală a
1
Dintre acestea, amintim: apariţia obiectelor de cupru cu o cantitate semnificativă de
metal, a planimetriei aşezărilor, a locuinţelor de suprafaţă cu podeaua amenajată pe
structură de lemn, ierarhizarea aşezărilor, separarea zonelor destinate
înmormântărilor (necropole) faţă de aşezări, apariţia diferenţierilor sociale marcate
prin simboluri ale puterii, schimbări în viaţa spirituală (construcţii-sanctuar, altare,
apariţia unor noi tipuri de plastică, trecerea de la o religie bazată doar pe venerarea
Marii Mame a Pământului la una duală, în care şi forţele celeste devin obiect de cult:
de aici apariţia reprezentărilor hierogame, născătoare ale tuturor formelor de viaţă).
17
celui de al doilea mare val cultural sudic, reprezentat, în centrul şi vestul
Peninsulei Balcanice prin manifestările de tip Vinča şi prin influențele lor
exercitate asupra culturilor din fazele târzii ale neoliticului propriu-zis.
Cultura Vinča, prezentă şi pe teritoriul României, în părțile sale sud-vestice
(Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei), a exercitat o puternică influență
atât asupra fazelor finale ale culturii Starčevo-Criş, cât şi asupra unor aspecte
ale complexului cultural cu ceramică liniar-bandată. Din aceste contacte şi
prin diferite întrepătrunderi intercomunitare, s-au format treptat, în tot
spațiul carpatic, fenomenele culturale specifice eneoliticului timpuriu (Vinča
C, Rast, Vădastra, Foeni, Turdaş, Zau, Boian, Precucuteni).
Trebuie subliniat faptul că Vinča a venit ca un fenomen cultural bine
constituit, aparținând cercului cultural al chalcolithicului anatoliano-
balcanic, aducând cu sine o serie de inovații, specifice acestui stadiu de
evoluție. Printre acestea se numără şi obiceiul delimitării aşezărilor prin
şanțuri, mai mult ca sigur însoțite şi de palisade. Probabil, fortificarea
primelor aşezări vinčiene din Banat (cele de la Gornea-Căunița de Sus şi
Liubcova-Ornița, ambele datate chiar în subfaza Vinča A1) a fost necesară
datorită unei ostilități fireşti a vechii populații Starčevo-Criş față de noii
veniți. Pe de altă parte, expansiunea rapidă a fenomenului Vinča a
determinat schimbări şi în aspectul aşezărilor Starčevo-Criş, prin adaptarea
sistemului de delimitare prin şanțuri, la începutul fazei III B (caracterizată
prin policromia ceramicii), aşa cum s-a constatat în unele situri din Oltenia
învecinată, precum cele de la Gura Văii-Ostrovu Banului/Golu şi Cârcea-
Viaduct. Nu întâmplător, în faza Starčevo-Criş III a început şi răspândirea
rapidă a acestor comunități spre nord şi est, fiind cuprinse acum în acest vast
complex cultural neolitic şi teritoriile est-carpatice. Deci, în timp ce în sud-
vestul României se făcea trecerea spre eneolitic, la est de Carpați de abia se
puneau bazele vieții neolitice. Acest decalaj cultural, accentuat printr-un
fenomen local de rudimentarizare, datorat atragerii vechii populații
tardenoisiene spre modul de viață neolitic, s-a resimțit şi în aspectul risipit al
aşezărilor. Acelaşi aspect îl vor păstra şi aşezările culturii ceramicii liniare,
caracterizate prin straturi subțiri de depuneri, concentrate mai ales în jurul
structurilor de locuire.
Lucrurile s-au schimbat odată cu răspândirea spre nord, de o parte şi
alta a Carpaților de Curbură, a unor comunități sudice din Muntenia, care
încorporaseră în structura lor elemente mai evoluate ale chalcolithicului
anatoliano-balcanic. Acest fenomen s-a petrecut într-un moment
corespunzător începutului fazei Vinča C. În răspândirea spre nord,
comunitățile culturii Boian din fazele Giuleşti şi Vidra au intrat într-un
proces complex de sinteze cu comunitățile târzii ale culturii ceramicii liniare
(aflate într-un moment corespunzător începutului perioadei Zeliežovce din
Europa Centrală), punându-se astfel bazele noii culturi Precucuteni,
considerată actualmente ca un orizont timpuriu al viitorului complex
cultural Cucuteni-Tripolie.
18
Până în momentul de față, nu se cunosc, nici pe teritoriul României,
nici în zonele învecinate (Polonia, Republica Moldova, Ucraina), aşezări ale
culturii ceramicii liniare delimitate prin şanțuri. Rămâne doar o ipoteză de
lucru (care se bazează pe descoperiri mai târzii din Europa Centrală) că
obiceiul fortificării aşezărilor Precucuteni ar fi fost preluat de la comunitățile
liniar-ceramice. În schimb, comunitățile culturii Boian, ajunse la est de
Carpați, practicau deja delimitarea prin şanțuri a aşezărilor (cel puțin din
faza Vidra), obicei pe care l-au implementat şi aici, astfel că încă din prima
fază Precucuteni se atestă existența şi în Moldova a acestui tip de aşezare, aşa
cum au demonstrat clar descoperirile de la Traian-Dealul Viei. Spre sfârşitul
primei faze Precucuteni, se plasează aşezarea, în curs de cercetare, de la
Baia-În Muchie (jud. Suceava).
Chiar dacă dimensiunile primelor şanțuri sunt destul de reduse, ele
denotă un efort colectiv impresionant, bazat pe o organizare socială cu reguli
bine statuate. Astfel, pentru săparea şanțului de la Traian au fost dislocați
aproximativ 1500 m3 de pământ. Ținând cont de uneltele existente atunci (cu
care un om putea săpa 2-3 m3 pe zi) şi presupunând că la această activitate
au participat circa 20 de oameni, amenajarea şanțului i-a ținut ocupați circa
o lună, timp în care au fost degrevați de la producerea mijloacelor de
subzistență. Trebuie luată în calcul şi ridicarea palisadei adiacente pe o
lungime de cel puțin 300 m (dacă nu cumva împrejmuirea era chiar de tip
circular, aşa cum s-a presupus cu argumente întemeiate), ceea ce impunea,
de asemenea, un important efort: tăierea copacilor, fasonarea şi transportul
stâlpilor, săparea gropilor, implantarea şi consolidarea stâlpilor, împletirea
nuielelor şi o eventuală lutuire a exteriorului.
Şanțurile de delimitare sunt cunoscute şi în etapele următoare ale
orizontului precucutenian, obiceiul perpetuându-se la aşezările cucuteniene,
mai ales la cele de tip „cetățuie” (pinten barat), dar aici ne-am propus să
analizăm doar începutul acestui fenomen socio-cultural, ca un indice
semnificativ al evoluției spre eneolitic.
19
THE ENTRENCHED SETTLEMENTS FROM PRECUCUTENI
CULTURE DISCOVERED IN THE AREA BETWEEN
THE CARPATHIAN MOUNTAINS AND PRUT RIVER
Keywords: Precucuteni culture, entrenched settlements, trench,

palisade, Carpathian Mountains, Prut River
The complexity of the life of a prehistoric community led can also be

highlighted by the data provided by its architecture. The settlements and
constructions that the Precucuteni inhabitants have established and used
during their evolution indicate the level of economic, but above all social,
development that they reached. People have always needed to create a safe
environment in which to live and carry out their vital activities. Therefore,
they settled in various areas and built entrenched settlements for most cases.
Older and newer archaeological researches carried out in Precucuteni
settlements in the geographic area between the Carpathian Mountains and Prut
River allowed for the identification of their systems of fortification. It is known
that the Precucuteni inhabitants benefited from the naturally defended location
of the settlements, such as terraces with inclined slopes, near water courses. To
these natural elements they have often added artificial fortifications, which
represent the man-made improvement of the natural landscape.
The classical as well as the non-invasive archaeological researches
have, so far, revealed the existence of fortification systems in the case of nine
settlements, most of them entrenched by two ditches, some of which being
also fortified by a palisade system.
We believe it is important to underline that the presence of these man-
made fortification systems of the settlements is considered proof of the high
level the Precucuteni communities reached on a social level. They
demonstrate the existence of a beginning of social stratification, of a central
authority that coordinates much of the community's activities.
20
Fig. 1. Baia-În Muchie. The interpretation of the geo-magnetic plan.
21
DESPRE AȘEZĂRILE GUMELNIȚENE DIN SPAȚIUL
PRUT-NISTRU PRIN PRISMA STAȚIUNII TARACLIA I
Eugeniu Mistreanu,
Marcin M. Przybyła
Cuvinte-cheie: așezare, cultura Gumelnița, sisteme defensive,

scanare geo-magnetică
După cum se știe, aria de răspândire a culturii Gumelnița corespunde,

în general, cu aceea a culturii Boian în Muntenia, dar ea s-a extins şi în
Dobrogea, pe teritoriul ocupat înainte de cultura Hamangia, precum şi în
sudul Basarabiei. Spre sud ocupă jumătatea orientală a Bulgariei, atât la
nord cât şi la sud de Balcani (cunoscută fiind sub numele de Kodjadermen -
Karanovo VI) ajungând până la Marea Egee. Cu tot aspectul unitar al
culturii, au putut fi definite câteva variante regionale: una nord-dunăreană,
alta dobrogeană, cea de a treia sud-balcanică, la care se adaugă aspectul
cultural Stoicani-Aldeni din nord-estul Munteniei şi sud-estul Moldovei. În
spațiul pruto-nistrean urmele comunităților gumelnițene sunt descoperite
prima dată în 1960 de I. T. Černjakov la Bolgrad, iar în 1962 sunt publicate
primele rezultate, unde se remarca faptul că ceramica descoperită poate fi
atribuită culturii Gumelnița. După aproximativ 60 de ani de cercetări
arheologice este încă dificil să caracterizăm suficient complexitatea
fenomenului eneolitic în spațiul Prut-Nistru, în special eneoliticul
gumelnițean din sudul Basarabiei. În condițiile în care, până în prezent, în
aşezările gumelnițene studiate nu s-a identificat o continuitate culturală,
lipsa unui strat cultural anterior comunităților gumelnițene, cât şi imediat
după, ne prezintă un model de colonizare şi dispariție a unor populații de
agricultori cu o bogată cultură materială, care necesită încă o abordare
complexă. Odată identificate, noile așezări nu dispun de o definiție acceptată
unanim. Nu a fost stabilit exact statutul taxonomic al noilor aşezări
identificate, utilizându-se diverse formulări, acestea variind între: cultură,
aspect cultural, grup cultural, tip cultural, facies cultural, grup local. Aceste
încadrări au diferite denumiri în lucrările de specialitate: Gumelnița;
Gumelnița-Ariuşd, Bolgrad, Aldeni II, Stoicani-Aldeni, Bolgrad-Aldeni.
Rămâne neclară perioada, cauzele apariției şi cea a dispariției acestor
22
aşezări. Semnalăm totuși că ideea generală a cercetătorilor este că aceste
aşezări apărute în zonă aparțin unor populații de agricultori din spațiul
danubian sau înrudite strâns cu acestea, fiind comunități gumelnițene
timpurii, care își fac apariția în zonă la mijlocul mil. V. a. Chr.
La ora actuală sunt cunoscute 33 de așezări ale culturii Gumelnița, la
est de Prut, repartizate astfel: 12 pe teritoriul Republicii Moldova și 21 în
Ucraina. În încercarea de individualizare a acestui grup de așezări, se căutau
și se mai caută argumente de natură materială, arhitecturală, socială. Unul
din argumentele privind unicitatea acestui grup de așezări într-o entitate
culturală separată de așezările din România, sincrone cronologic și cultural,
a fost că acestea ar fi așezări deschise, fără să dispună de sisteme defensive,
construite de om.
Odată implementate metode non-invazive, magnetometrice
(Govedarica, Manzura 2015; Manzura, Govedarica 2018) în cercetarea
așezărilor Cialîc și Chioselia Mare I, se observă existența unor anomalii
magnetice care pot fi interpretate ca fiind sisteme defensive ale așezărilor.
Pornind de la aceste rezultate, ne-am concentrat atenția asupra sitului Taraclia
I, un obiectiv arheologic descoperit în 1979 de către T. Ŝerbakova şi S.
Agulnicov, fiind localizat lângă orașul Taraclia, raionul Taraclia, Republica
Moldova. Situat la 1.5 km sud-vest de orașul Taraclia și 1 km sud de șoseaua
Taraclia-Novosiolovca, amplasat în valea râului Ialpug, pe un mic promontoriu
între râurile Ialpug și Lunguța (Fig. 1). La suprafața terenului se întâlneau
fragmente de lipitură de lut arsă, fragmente ceramice și oase, în unele zone
acestea fiind mai dense. După concentrațiile de material s-a presupus existența
a patru locuințe de suprafață, două fiind amplasate în partea de est a așezării,
una la sud și alta la nord. Așezarea a fost atribuită comunităților gumelnițene,
de tip Bolgrad-Aldeni (prima jumătate a mil. V a. Chr.), cu câteva urme
culturale din evul mediu (perioada Hoardei de Aur, cultura moldovenească), în
perimetrul așezării se afla şi o movilă funerară (epoca bronzului). Aşezarea
Taraclia I se numără printre puținele obiective arheologice din stepa
Bugeacului, aparținând comunităților gumelnițene, care au fost cercetate
exhaustiv timp de patru campanii succesive, pe o suprafață întinsă. Săpăturile
arheologice s-au desfăşurat în perioada 1982-1985, în cadrul Expediției
arheologice de salvare „Bugeac”, condusă de T. Ŝerbakova. Constatăm că a fost
excavată, în total, o suprafață de 3428 m². Din păcate au fost publicate parțial
doar cercetările din 1982, iar mai multe artefacte descoperite şi complexe
identificate, informație care se păstrează doar în rapoartele de săpătură, au
fost amintite în lucrări generale privind eneoliticul pruto-nistrean. Utilizând
informația scrisă şi grafică din rapoartele de săpătură, am reușit să refacem
planul general al şantierelor. Acesta ne prezintă o imagine cu 4 locuințe de
suprafață de tip „platformă” şi alte 3 structuri, prezentate ca fiind locuințe
adâncite (?), dar şi mai multe gropi gospodăreşti (Fig. 2/1). Constatăm că la
trei dintre cele patru locuințe de suprafață există o anexă, amplasată la vest sau
sud de locuință. Locuințele de suprafață sunt orientate cu axul longitudinal pe
23
direcția SSV-NNE cu fațada la est. O situație similară se observă la locuințele
de suprafață de la Vulcănești II (Пассек, Черныш 1965), Bolgrad, Ozerne
Nagornoe II (Субботин 1983), cât și la unele locuințe de suprafață descoperite
în mediul Stoicani-Aldeni la Drăgușeni-Tecuci, Lișcoteanca I, Suceveni-
Stoborăni (Dragomir 1983). Distanța minimă între acestea este de aproximativ
15-18 m, de altfel ca și distanța dintre cele două locuințe adâncite (?) cercetate
complet. Fragmentele de lut cu amprente de nuiele, bârne, erau orientate în
majoritate cazurilor, dinspre est spre vest. Pe baza urmelor materiale putem
presupune că locuința de suprafață nr. 2, cercetată în 1985, este compusă din
două camere. Un element important, identificat prin vechile cercetări, a fost
un presupus șanț de apărare, construcție defensivă care pentru prima dată a
fost detectată prin săpătură.
În perioada 6-8 aprilie 2019, în situl Taraclia I a fost întreprinsă o
cercetare non-invazivă, magnetometrică1, condusă de Marcin M. Przybyła,
asistat de colegi din Polonia şi de la Institutul Patrimoniului Cultural,
Republica Moldova. Informația preliminară ne confirmă existența unui
sistem defensiv, compus din două rânduri de şanțuri, distanța dintre acestea
variind între 10-11 m, acestea sunt dispuse în jurul spațiului locuibil, având
un plan aproximativ patrulater. Astfel, suprafața interioară a aşezării, în
perimetrul primului şanț este de 100 x 107 m, orientarea aşezării fiind SSV-
NNE. Se observă câteva anomalii care permit să presupunem existența unor
intrări în incintă, dinspre sud, est și vest, cât şi alte structuri, posibile
locuințe de suprafață (Fig. 2/2). Îmbinând planul general al săpăturilor cu
harta magnetometrică, ne propunem identificarea şi prezentarea
planimetriei şi structurii interne a aşezării. Făcând comparație cu hărțile
geomagnetice de la Cialîc și Chioselia Mare I (Говедарица, Зидаров,
Манзура 2012; Govedarica 2016), așezări ce se află la nord de situl Taraclia
I, distanța dintre acestea este cuprinsă între 15-16 km, toate amplasate în
bazinul râului Ialpug, putem presupune astfel dispunerea a 3-5 locuințe în
linii, pe direcția SV-NE, în câteva rânduri și la așezarea de la Taraclia I, până
la 10-15 m de șanțul interior de apărare, formând oarecum o zonă
aproximativ rectangulară-circulară, locuibilă (Fig. 2/3). Reamintim că acesta
este primul sistem defensiv descoperit și cercetat în cadrul așezărilor de tip
Bolgrad-Aldeni în spațiul Prut-Nistru; acest model de fortificații artificiale se
întâlnește frecvent la așezările Stoicani-Aldeni din Romania. Identificarea
acestui element ne permite să afirmăm că grupul așezărilor gumelnițene din
spațiul pruto-nistrean se încadrează și păstrează tradiția eneoliticului
dunărean. Analogiile privind acest mod de planimetrie fiind răspândite în
mediul complexului cultural Gumelnița-Kodjadermen-Karanovo VI.
1 Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului: OPUS 6/12/2018/HS3/411657

,,Gordinești-Stânca goală as a model example of developmentand decline of fortified
settlements of the Tripolye culture at the end of the 4th mil. BC”, coordonat de dr.
hab. Małgorzata Rybicka şi susţinut financiar de Universitatea din Rzeszów, Polonia.
24
Fig. 1. Taraclia I. Localizarea sitului.
25
Fig. 2. Taraclia I. Planul general al cercetărilor din 1982-1985 (1), planul
magnetometric preliminar (2), suprapunerea planului general al săpăturilor
peste planul magnetometric având ca suport o ortofotogramă
(www.geoportal.md)(3).
26
NOI CONSIDERAȚII PRIVIND„SISTEMELE DE
FORTIFICAȚIE”ALE SITURILOR
PRECUCUTENI-CUCUTENI DE LA TRAIAN
(COMUNA ZĂNEȘTI, JUDEȚUL NEAMȚ)
Constantin Preoteasa,
Carsten Mischka
Cuvinte-cheie: preistorie, eneolitic, Precucuteni-Cucuteni, Traian-

„Dealul Viei”, Traian-„Dealul Fântânilor”, „sisteme de fortificație”
Celebrele situri eneolitice de la Traian-Dealul Viei (Precucuteni I) și

Dealul Fântânilor (Precucuteni III și Cucuteni A-B) – au beneficiat de-a
lungul timpului de investigații arheologice ample, inclusiv de natură
interdisciplinară, în stadiul actual al cercetărilor acestea fiind considerate
printre cele mai bine-cunoscute din întreg arealul complexului cultural
Precucuteni-Cucuteni-Tripolye.
Între complexele arheologice eneolitice investigate, o atenție deosebită
a fost acordată de către specialiști „sistemelor de fortificație antropice”, care
ar fi avut rolul de a proteja comunitățile umane din cadrul așezărilor
respective.
În anii 2017 și 2018, ca urmare a colaborării dintre Complexul Muzeal
Județean Neamț și Universitatea „Friedrich-Alexander” din Erlangen-
Nürnberg (Germania), în cuprinsul celor două situri amintite au fost
întreprinse investigații arheologice interdisciplinare neinvazive (prospecțiuni
geofizice, fotografii aeriene cu drona și modelări digitale ale terenului), cu
scopul de a evidenția caracteristicile habitatului eneolitic de la Traian. În
urma acestor cercetări au fost confirmate unele dintre datele arheologice
obținute în urma săpăturilor mai vechi, iar altele au fost infirmate.
Astfel, în cazul așezării Precucuteni I de la Traian-Dealul Viei, am
constatat cu surprindere că presupusul șanț de apărare antropic este
inexistent. Comunitatea umană de aici era de fapt protejată natural de pantele
abrupte ale terasei Bistriței pe laturile de vest și de sud-vest, de o ravenă pe
latura de nord-vest și de câteva alveolări naturale cu dispunere semicirculară
dublă pe laturile de sud-est și nord-est. O parte dintre aceste alveolări naturale
au fost intersectate de vechile săpături arheologice și interpretate de autorii
27
cercetărilor drept segmente ale unui șanț de apărare antropic. Totodată, în
literatura de specialitate a fost menționat faptul că presupusul șanț de apărare
ar fi fost dublat și de un gard de nuiele împletite.
În urma săpăturilor arheologice, așezării Cucuteni A-B de la Traian-
Dealul Fântânilor i-au fost atribuite două șanțuri de apărare, unul interior,
mai mic, și un altul exterior, mai mare. Investigațiile noastre recente
confirmă însă doar prezența unui singur șanț de apărare („cel interior, mai
mic”). Presupusul șanț de apărare exterior, mai mare, este de fapt o ravenă
naturală de mari dimensiuni, care proteja comunitățile umane de aici pe
laturile de est și nord. O altă ravenă naturală, dar de dimensiuni mai mici se
află pe latura de vest a stațiunii, în timp ce latura de sud este protejată
natural de pantele abrupte ale terase.
28
Fig. 1. Amplasarea celor două situri arheologice preistorice de la Traian:
1 - „Dealul Viei” (Precucuteni I); 2 - „Dealul Fântânilor”
(Precucuteni III și Cucuteni A-B)
(hartă: GoogleEarth, 2018).
29
Fig. 2. Harta geomagnetică a așezării Precucuteni I de la
Traian-„Dealul Viei”, cu săpăturile arheologice, presupusul șanț
de apărare și alveolările naturale (hartă: C. Mischka, 2017).
30
Fig. 3. Harta geomagnetică a așezării eneolitice de la Traian-„Dealul
Fântânilor” (Precucuteni III și Cucuteni A-B), cu resturile complexelor
arheologice (hartă: C. Mischka, 2018).
31
FORTIFIED SITES OF THE CUCUTENI-TRIPOLIE
CULTURE IN THE NORTH
OF THE REPUBLIC OF MOLDOVA
Sergiu Bodean
Keywords: fortified sites, Cucuteni-Tripolie Culture, Republic of

Moldova
The study of satellite imagery and orthophotography carried out at

various times allowed us to determine the presence of ditches and supposed
ramparts in several settlements attributed to the Cucuteni-Tripolie culture in
the Republic of Moldova. The four sites located in the northern part of the
Republic of Moldova, belonging to a certain stage of evolution of this culture
has been documented by digging or drilling. The description and dimensions
of the sites and complexes presented here are preliminary, to be specified in
the future and by other research methods.
The Natalievca settlement (Bălții Noi I) (47°43’45.5”N, 27°54’58.5”E)
(Natalievca commune, Fălești district), prospected since the 1950’s, is
located on a promontory in the basin of the Răut river (Marchevici 1973).
The site belongs to the Cucuteni A phase. Following the analysis of the
orthophotography in 2007 and 2016, two ditches have been documented on
the surface of the settlement (Fig. 1/1, 2). The first, with a length of about
470 m, has a small curve in the north-east and an approximate width of 7 m,
and there is an archaeological complex in the middle. The second ditch is
semicircular and has the beginning at the northeast end of the first (Fig. 1/1).
The approximate dimensions of the second ditch are about 700 m long and
about 3 m wide. We do not exclude the fact that there could still be located
two (?) ditches more with the semicircular path to the end of the
promontory. At the surface of the site, there are spots that mark numerous
surface dwellings over which the first ditch overlaps.
The site of Cucuteni A phase, Miciurin I (48°00’08.4”N, 27°48’17.3”E)
(Miciurin village, Drochia district) is located on a low-rise promontory in the
valley of a left tributary of Răut river. It was identified by K. Shishkin
(Bicbaev 2011) and verified by us in the field in 2003. The recovered ceramic
material is typical for the Cucuteni A sites located in the middle basin of the
32
Prut River (Truşeşti, Cuconeştii Vechi, Cobani etc.) and the Bălți Plain
(Putinești II, III, Nicoreni IV etc.). The defensive system of the settlement
consists of several ditches and ramparts (?), which cross the promontory to
the south-east (Fig. 1/3, 4). The width of the system varies between 45-50 m.
The ditch and supposed ramparts continue partially on the southwest side of
the settlement. The length of the site is about 500 m, and the width in
various areas differs from 110 to 500 m. Within the fortified enclosure, one
can observe the traces of several rectangular surface dwellings.
The settlement of Cucuteni A-B phase, Iabloana XIII (47°46’32.5”N,
27°37’59.8”E) (Iabloana commune, Glodeni district), researched by rescue
excavations in 1972-1973 (Popov 1974), has the approximate dimensions of
270×230 m. From the northwest and southeast, the territory of the site is
flanked by two valleys. The semicircular ditch attested on one side of the
settlement is about 250 m long and about 7 m wide (Fig. 2/1).
The Racovăț I site (48°03’22.2”N 28°21’55.2”E) (Racovăț village,
Soroca district) is situated on the gentle slope of the valley of a right tributary
of the Dniester river (Fig. 2/5). Through the archaeological investigations
from 1969-1970, the remains of several surface dwellings were investigated
here, recovering a variety of material from the Cucuteni A-B2 phase (Cernyš
1973). The territory of the site is currently field land, partly overlapped by
the road. According to the satellite (in particular) and aerial images, the
settlement (approximately of 370×330 m) was provided with a ditch with a
width of up to 9 m (Fig. 2/2-4). In the southern part of the site a semicircular
segment may be observed, probably belonging to the second ditch (Fig. 2/3).
The use of satellite imagery and aerial photographs to discover and
expound the internal structure of Eneolithic sites has proven its effectiveness
over the years. At the same time, it is necessary to mention the preliminary
status of this information. The magnetometric surveys and excavations will
not only grasp the character of the archaeological features we have
documented, but also the cultural and chronological identification of these
complexes (in some cases). Reviewing the Cucuteni A and Cucuteni A-B sites
with ditches from Prut-Dniester region, we could summarize the following.
The Cucuteni A communities, as it was mentioned in the literature earlier,
preferred more or less predominant relief for the foundations of the fortified
settlements. In the next – Cucuteni A-B phase, most sites are located
predominantly on slopes of valleys or plateaus. Respectively, there are more
and more cases where the ditch or ditches surrounds the settlement or,
depending on the relief, the semicircular ditch is drawn only on one side of
the settlement. The same trend is maintained during Cucuteni B1 phase.
33
Fig. 1. Natalievca settlement (1, 2); Miciurin I settlement (3, 4).
34
Fig. 2. Iabloana XIII settlement (1); Racovăț I settlement (2-5).
35
CÂTEVA CONSIDERAȚII LEGATE DE ORGANIZAREA
ȘI FORTIFICAREA SPAȚIULUI CONSTRUIT
LA COMUNITĂȚILE CUCUTENIENE RELEVATE
DE NOILE CERCETĂRI
Dumitru Boghian,
Sergiu-Constantin Enea
Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, cercetări arheologice recente,

organizarea și fortificarea spațiului construit, revoluția cunoașterii
habitatului cucutenian, centre, sistematizare
În comunicarea pe care o propun, autorii reunesc noile date publicate

în literatura de specialitate, referitoare la organizarea și fortificarea spațiului
construit de către comunitățile cucuteniene, obținute atât prin cercetările
non-invazive, magnetometrice, cât și prin săpăturile arheologice propriu-
zise, evidențiindu-se progresele făcute în cunoașterea complexității
modelelor de întemeiere și funcționare a habitatului uman eneolitic est-
carpatic. Rezultatele cercetărilor arheologice recente au completat, pe de o
parte, datele obținute prin investigațiile mai vechi, și, pe de altă parte, au
generat o revoluție a cunoașterii habitatului uman cucutenian din spațiul
dintre Carpați și Prut, atât în ceea ce privește întinderea unor situri, apariția
așezărilor de dimensiuni mari, organizarea internă a acestora, în sisteme
unitare, perpetuate și dezvoltate de-a lungul existenței mai multor generații
de locuitori, întemeierea unor megastructuri, prezența mai multor elemente
de fortificare, naturale și antropice (șanțuri, valuri, palisade), precum și
referitor la evoluția demografică în anumite situri, organizarea socială
comunitară internă/intra-sit și/sau regională/supraregională, ultimele
exprimate prin existența unor centre economice, administrative, politico-
militare și religioase.
De asemenea, autorii fac referiri legate de schimbarea paradigmelor și
viziunilor asupra modelelor organizaționale ale așezărilor cucuteniene, pe
faze de evoluție ale civilizației, comparativ cu cele ale altor civilizații
contemporane (Foeni-Petrești; Gumelnița-Karanovo VI-Dikili Tash, în
special; Lengyel-Polgar; Lublin-Volhynia), la apariția și funcționalitatea
așezărilor sistematizate mari și foarte mari, bine fortificate, care jalonau
36
anumite trasee V-E sau S-N, sau se aflau la granița cu lumea stepică. Toate
aceste noi date fac necesară reconsiderarea vechilor investigații și aduc
explicații pertinente, care justifică dinamismul și vitalitatea habitatului
uman de-a lungul mileniului cucutenian.
37
DATE REFERITOARE LA FORTIFICAREA SITULUI
CUCUTENIAN PLURISTRATIFICAT DE LA COSTEȘTI-CIER
(JUDEȚUL IAȘI)
Sergiu-Constantin Enea,
Dumitru Boghian,
Sorin Ignătescu
Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, Costești-„Cier”, sit pluristratificat,

șanț de apărare, curs fosil Bahluieț
Situl cucutenian pluristratificat de la Costești-Cier/Lângă Școală,

cercetat din perioada interbelică, precum și prin investigațiile din ultimul
deceniu, a oferit, pe lângă importante date stratigrafice și planimetrice (două
niveluri de locuire Cucuteni A – A2 și A3 și unul Cucuteni B1, cu însemnate
moșteniri din faza anterioară, A-B2), numeroase complexe de locuit,
instalații și anexe, gropi și gropi-cuptoare, inclusiv pentru arderea ceramicii,
o cantitate însemnată de ceramică, în special pictată, numeroase unelte și
arme de piatră și silex, artefacte din os și corn, lut, aramă, între descoperiri
remarcându-se bogata colecție de reprezentări antropomorfe (statuete,
figurine, vase etc.) și paraphernalia. Între aceste descoperiri, se remarcă și
șanțul de apărare, la care ne referim în comunicarea aceasta, identificat în
SI, între m. 54-59, la partea superioară, restrângându-se la partea inferioară,
către m. 56-57. Aflat în complementaritatea unui curs fosil al Bahluiețului,
șanțul a fost săpat în panta de vest-sud-vest a sitului, în solul argilos
amestecat cu plăcile de gresie din pachetele alunecate. În secțiunea realizată,
șanțul avea un profil în forma literei U, cu marginile superioare depărtate
(un fel de V cu vârful rotunjit). Dimensiunile fortificației erau: 2,70/-2,80 m
lățime, la partea superioară, și 2,07 m adâncime. În umplutura sa, la -1,60 m
se găsea un strat de arsură, de 4-6 cm grosime, considerat ca reprezentând
resturile unui bordei Horodiștea-Erbiceni II. Taluzul de ENE al șanțului
urmărea conturul pachetului de roci alunecate, iar peretele vestic era foarte
ușor înclinat. Acest șanț a fost săpat în timpul locuirii Cucuteni A3, fiind
umplut în timp cu lut brun de diferite nuanțe, fragmente ceramice Cucuteni
A3, B1 și Horodiștea-Erbiceni II, pietre, puține lipituri. Este posibil ca șanțul
să fi servit, inițial, pentru extragerea gresiei, ulterior fiind transformat în
38
fortificație, fie ca șanț propriu-zis, fie pentru îngroparea palisadei. Traseul
acestui șanț a fost marcat și pe planul realizat de V. Ciurea, în anul 1937, pe
aerofotografii și în profilul scanării GPR. În faza Cucuteni B1, locuirea a
depășit promontoriul, extinzându-se pe „terasa” din curtea Școlii Vechi, unde
se observau, până la nivelarea acesteia (2015), urmele altui curs fosil al
Bahluiețului și, poate ale altui șanț de apărare, fapt care va fi lămurit prin
cercetările viitoare.
39
Fig. 1. Costești-Cier: imagini ale profilurilor NV și SE ale șanțului
de apărare (foto S.-C. Enea)(1-2); profilul NV al S I/2012 (m. 46-62),
cu șanțul de apărare (desen D. Boghian)(3).
40
SPAȚIUL CONSTRUIT ȘI FORTIFICAT DIN CADRUL
SITULUI CUCUTENIAN PLURISTRATIFICAT
DE LA FETEȘTI-LA SCHIT (JUDEȚUL SUCEAVA)
Dumitru Boghian,
Sorin Ignătescu
Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, Fetești-„La Schit”, sit pluristratificat,

șanțuri de apărare, spațiu construit
Situl cucutenian pluristratificat de la Fetești-La Schit (județul

Suceava), cu niveluri de locuire Cucuteni A3 și B1-2, se caracterizează
printr-o deosebită densitate a spațiului construit, care a fost fortificat în
mai multe etape. În acest sit au fost identificate două şanțuri de apărare,
care separă locuirile eneolitice, pe laturile de sud şi est, de restul platoului.
În lucrarea de față, autorii își propun să prezinte caracteristicile acestor
fortificații și raporturile acestora cu spațiul construit. În ambele faze,
Cucuteni A3 și B1-2, locuirea a fost foarte compactă în partea de NV a
platoului structural. Primul șanț de apărare a fost identificat, parțial, încă
din campania din anul 2000 (SI, m. 18,5-26, fundul m. 23, -3,34 m) și
cercetat în 2002-2003 (SII/2001, m. 1-3; SIII, m. 4-12, baza șanțului m.
9,40, -3,46 m, și SVI, m. 16-20). În S III s-a observat că şanțul de apărare
a avut un profil în forma literei V, cu pante de aprox. 60° și o adâncime
de -2,7 m de la nivelul Cucuteni A3, prezentând versantul nordic mai înalt
cu cca. 0,8/1 m, față de cel sudic, diferența de nivel putând îndeplini
funcția unui eventual val, reprezentând, astfel, o fortificație redutabilă
pentru vremea respectivă. Interesantă era situația din S VI, unde, la partea
inferioară a şanțului de apărare, se observau trei funduri, reprezentând trei
etape diferite de utilizare a acestei fortificații. Acest șanț interior a putut fi
atribuit cu siguranță culturii Cucuteni (fazele A3 şi B1/B2), locuirea
Cucuteni B depăşind, într-o anume etapă, această fortificație şi a fost săpat
cel de-al doilea şanț de apărare, dar vârsta acestuia nu a putut fi stabilită cu
precizie (eneolitic, Latène getic timpuriu?). Cel de-a doilea șanț de apărare,
aflat la 30 m sud de primul șanț, a fost doar cartografiat, urmând a fi
cercetat atunci când condițiile o vor permite.
41
Acoperirea primului șanț de apărare s-a desfășurat natural, în
umplutura sa găsindu-se materiale arheologice Cucuteni A3 şi B1-2,
Horodiştea - Folteşti II, Latène timpuriu (refolosit pentru locuințe-bordei),
Evul Mediu târziu şi din epoca modernă.
42
Fig. 1. Fetești-La Schit: profilul vestic și estic al primului șanț de apărare în
S III (1-2); desenul profilului vestic al S III cu șanțul de apărare (3); profilul
nordic al primului șanț de apărare în S VI (4)
(foto și desen D. Boghian, S. Ignătescu).
43
SISTEMUL DE FORTIFICAȚIE AL AȘEZĂRII
CUCUTENIENE DE LA FULGERIȘ, JUD. BACĂU
Cuvinte-cheie: sistem de fortificare, așezare, cultura Cucuteni,

Fulgeriș
Așezarea preistorică de la Fulgeriș-La 3 cireși/Dealul Fulgeriș, com.

Pâncești, este situată în Colinele Tutovei, în partea de sud-est a județului
Bacău, pe partea stângă a Siretului, în nordul satului. Dealul Fulgeriș ocupă
partea de vest a Colinelor Tutovei, ca subunitate a Podișului Bârladului,
făcând parte din treapta ținuturilor deluroase ale județului Bacău.
Situl arheologic este cunoscut în urma cercetărilor de suprafață
întreprinse în anii ’60 ai secolului XX, efectuate de arheologii Marilena
Florescu și Viorel Căpitanu1, sondat în perioada anilor ’80 de Viorel Căpitanu2,
prin care se menționează că a fost descoperită o bogată stațiune arheologică
aparținând culturii Cucuteni.
Stratigrafia sitului aflat în acest punct se prezintă astfel: nivelul cel
mai vechi este datat în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, faza A3;
urmează un nivel datat în epoca bronzului, cultura Monteoru; ultimul nivel
de locuire fiind din perioada epocii geto-dacice, sec. I î.Hr.- I d.Hr.
Cercetările noastre au fost realizate în perioada anilor 2003-2015,
20183 și a fost cercetată o suprafață de 753,5 mp, din totalul de aproximativ
1V. Căpitanu, Cercetări arheologice de suprafață pe teritoriul județului Bacău (II), în

Carpica, XIV, 1982, p. 148.
2 Idem, Raport de săpătură Fulgeriş (jud. Bacău), în Situri arheologice cercetate în
perioada 1983-1992, Brăila, 1996, p. 50, nr. 108.

3 Al. Artimon et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3
cireşi, în CCAR. Campania 2003, Cluj-Napoca, 2004, p. 124-125, nr. 74; L. E. Istina
et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în
CCAR. Campania 2004, Mangalia, 2005, p. 152-153, nr. 100, pl. 15; L. E. Istina,
Observații privind cercetările arheologice în situl cucutenian de la Fulgeriş, jud.
Bacău. Campania 2004, în Carpica, Bacău, XXXIV, 2005, p. 55-74; L. E. Istina et
alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR.
Campania 2005, Constanța, 2006, p. 162-166, nr. 79, pl. 29; L. E. Istina et alii,
44
două hectare pe care se întinde situl cucutenian de la Fulgeriș. Suprafața a
fost delimitată cu ajutorul scanărilor arheomagnetice realizate pe suprafața
sitului în anul 2009, de o echipă din cadrul Platformei ARHEOINVEST
(Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași), coordonată de dr. Vasile Cotiugă
și dr. Andrei Asăndulesei4. Scanarea arheomagnetică a fost reluată în 2015
de o echipă coordonată de Institut für Ur-und Frühgeschichte, Friedrich-
Alexander - Universität Erlangen-Nürnberg și Institutul de Arheologie Iași,
coordonatorul acestui proiect fiind dr. Carsten Mischka5.
În cadrul cercetărilor arheologice întreprinse între anii 2003-2015,
2018, au fost trasate un număr de 17 secțiuni prin care au fost cercetate
resturile a 9 locuințe cucuteniene, un număr de 61 de complexe închise (în
general gropi menajere), din care 33 sunt datate în nivelul cucutenian, 3
datează din epoca bronzului și 25 aparțin perioadei geto-dace, precum și 3
șanțuri de apărare datate în perioada eneolitică, cultura Cucuteni, faza A3.
Sistemul de apărare al aşezării cucuteniene de la Fulgeriş a fost
depistat, inițial, ca urmare a prospecțiunilor geofizice întreprinse în 2009,
efectuate de un colectiv de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi – Platforma de
Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR.
Campania 2006, Tulcea, 2007, p. 158-160, nr. 82, pl. 36; L. E. Istina et alii, Fulgeriş,
com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR. Campania
2007, Iași, 2008, p. 139-141, nr. 69; L. E. Istina, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău,
Punct: Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR. Campania 2008, Târgoviște, 2009, p.
301-303, nr. 149; L. E. Istina et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct: Dealul
Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR. Campania 2009, Suceava, 2010, nr. 123; L. E. Istina et
alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct: Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR.
Campania 2010, Sibiu, 2011, nr. 99; L. E. Istina et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud.
Bacău, Punct: Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR. Campania 2011, Târgu Mureș,
2012, nr. 117; L. E. Istina et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct: Dealul
Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR. Campania 2012, Craiova, 2013, p. 162-163, nr. 89; L. E.
Istina et alii, Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct: Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în
CCAR. Campania 2013, Oradea, 2014, p. 179-182, 494-500, nr. 112; L. E. Istina et alii,
Fulgeriş, com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct: Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în CCAR.
Campania 2014, Piteşti, 2015, p. 200-202, nr. 119, fig. 1-14, p. 525-531; L. E. Istina,
Situl arheologic de la Fulgeriş-„La 3 cireşi/Dealul Fulgeriş”, în Monumente istorice
băcăuane, III, Oneşti, Editura Magic Print, 2015, p. 44; L. E. Istina et alii, Fulgeriş,
com. Pânceşti, jud. Bacău, Punct Dealul Fulgeriş/La 3 cireşi, în Cronica cercetărilor
arheologice din România. Campania 2015, Tg. Jiu, 2016, nr. 135, p. 243-245, fig. 135,
p. 632-640; L. E. Istina, Așezarea cucuteniană de la Fulgeriș. Catalogul descoperirilor
arheologice, Onești, Editura Magic Print, 2016, p. 110.
4 A. Asăndulesei et alii, Cesium magnetometer survey in the Cucuteni settlement of
Fulgeriş-La trei cireşi, Bacău County, Romania, în Romanian Reports in Physics,

vol. 64, no. 3, 2012, p. 878-890.
5 C. Mischka, Doris Mischka, Al. Rubel, Geomagnetic survey of Cucuteni-settlements in
Modova –results of the FAU – campaign 2015, în ArhMold, XXXIX, 2016, p. 339-341.
45
formare şi cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei –
ARHEOINVEST. Suprafața scanată a fost de 8.700 mp și realizată de la nord
la sud, respectându-se configurația geomorfologică și vegetația prezentă pe
sit. Cercetarea non-intruzivă a urmărit şi depistarea unui posibil sistem
defensiv, caracteristic așezărilor de tip Cucuteni situate pe înălțimi, protejate
natural din trei părți, și având un flanc accesibil apărat prin structuri
defensive antropice.
După cercetarea secțiunii S XI/2010 s-a constatat că suprafața supusă
scanării din 2009 nu a acoperit întreaga suprafață a celor două șanțuri de
apărare, prin hărțile generate de scanare fiind observat clar un șanț, iar cel
de-al doilea a fost depistat doar spre latura sa sudică. Astfel, au fost cercetate
două șanțuri de apărare situate pe latura nordică a așezării cucuteniene,
realizate în formă de ”V”, cu adâncimea maximă de -2,50 m.
Astfel, în urma cercetării acestei secțiuni au fost descoperite două
şanțuri de apărare, în formă de „V”, numerotate în ordinea descoperii cu: Ş 1 -
surprins în partea sudică a secțiunii S XI, aflat în vecinătatea aşezării; Ş 2 -
surprins în partea nordică a secțiunii, în exteriorul celui anterior față de
aşezare. Distanța dintre cele două şanțuri de apărare este de 9,60 m. Şanțul Ş 1
a fost surprins de la metrul 12,3 la metrul 22 ai secțiunii S XI, gura actuală de
deschidere având 9,70 m, iar adâncimea de la nivelul actual de călcare e de –
2,50 m. Şanțul Ş 2 a fost surprins de la metrul 1,60 la 3,60 ai secțiunii S XI (cu
mențiunea că latura nordică a fost dificil de surprins, şanțul fiind deranjat de
săparea gropii geto-dace Gr. 39), gura actuală de deschidere având 8,20 m, iar
adâncimea de la nivelul actual de călcare e de -2,12 m.
În ceea ce priveşte realizarea celor două şanțuri, după structura
pământului de umplere, a formei de săpare, precum şi a materialului
descoperit (exclusiv ceramică din cultura Cucuteni), putem afirma că ambele
amenajări au fost realizate în perioada eneolitică, posibil în acelaşi timp,
etapa Cucuteni A3.
În luna martie a anului 2015 a fost reluată scanarea arheomagnetică a
stațiunii, realizată de o echipă coordonată de cercetătorul Carsten Mischka
de la Institut für Ur-und Frühgeschichte, Friedrich-Alexander-Universität
(FAU) Erlangen-Nürnberg, în colaborare cu Institutul de Arheologie Iași.
Prin reluarea acestor cercetări, s-a realizat scanarea unei suprafețe mai mari
față de cea din anul 2009 (1,78 ha) și s-a constatat prezența unui al treilea
șanț de apărare al stațiunii de la Fulgeriș.
În 2018, prin trasarea secțiunii S XVII s-a urmărit verificarea anomaliilor
din zona nordică a sitului prezente pe harta magnetometrică realizată în 2015 de
colectivul coordonat de Carsten Mischka. Astfel, în urma cercetării acestei
secțiuni a fost descoperit șanțul Ș 3 (numerotat în continuarea celor descoperite
în 2010), surprins la adâncimea de -0,17/-0,25 m între metrii 3,30 - 12,30 ai
secțiunii. Acesta s-a îngustat la adâncimea de -0,65/-0,75 m, între metrii 5,75 -
10,75 ai secțiunii. Adâncimea maximă a acestui complex a fost de -2,00/-2,05 m,
pe metrul 8, de la nivelul actual de călcare.
46
Șanțul este în formă de ”U” și prezintă două secvențe de umplere: un
nivel cuprins între adâncimile -0,17/-0,25 și -0,75/-1,10 m, cu un pământ de
umplutură negricios și cel de-al doilea cuprins între adâncimile -1,10/-2,05
m, cu un pământ de umplutură galben închis. În umplutura șanțului au fost
descoperite fragmente ceramice, lutuieli, pigmenți de cărbune și 2 pietre de
râu, fără urme de prelucrare. În ceea ce privește ceramica descoperită în
umplutura șanțului Ș 3, aceasta datează din cultura Cucuteni, etapa A3, fiind
descoperite fragmente pictate tricrom, specifice acestei etape, la adâncimile
de -1,80/-1,90 m.
Putem concluziona că și cel de-al treilea șanț de apărare al stațiunii de
la Fulgeriș datează tot din perioada culturii Cucuteni și urmează ca
cercetările viitoare să edifice dacă este vorba de o extindere a așezării de la
sud de cele două șanțuri cercetate în 2010 sau este vorba despre o altă etapă
a fazei A. Din păcate, amplasarea secțiunii S XVII nu a surprins prea multe
anomalii de pe harta magnetometrică, urmând ca cercetările viitoare să
verifice spațiul dintre șanțurile Ș 2 și Ș 3.
Ca funcționalitate se cunoaşte faptul că aceste şanțuri de apărare erau
săpate de locuitorii aşezărilor cucuteniene în vederea apărării acestora de
eventuale atacuri umane, dar şi pentru apărarea împotriva animalelor
sălbatice. Mai trebuie menționat faptul că pământul excavat de cucutenieni
din cele trei șanțuri nu a rămas în zona acestora, nefiind surprins stratigrafic,
fiind folosit fie în aşezare pentru nivelarea terenului în vederea construcției
locuințelor, fie rostogolit către laturile de est şi vest ale aşezării, unde
actualmente, către vest, există o râpă, iar către est pârâul Fulgeriş, pentru
întărirea zonelor laterale.
47
Fig. 1. Vedere dinspre SV a Dealului Fulgeriș, cu situl arheologic.
48
Fig. 2. Planul general al săpăturii cu amplasarea secțiunilor S I-XVII,
2003-2018.
49
1
Fig. 3. Rezultatele prospecțiunilor geomagnetice din 2009 (1);

secțiunea S XI/2010, cu profilele celor două șanțuri de apărare (2).
50
Fig. 4. Rezultatele prospecțiunilor geomagnetice din 2015
(după A. Rubel et alii, 2016).
51
1 2
Fig. 5. Profilul celor două șanțuri de apărare descoperite în S XI (1);

profilul șanțului de apărare Ș3 descoperit în S XVII/2018 (2).
52
OBSERVAȚII PRIVITOARE LA FORTIFICAREA
AȘEZĂRII CUCUTENIENE
DE LA RĂUCEȘTI-DEALUL MUNTENI (JUD. NEAMȚ)
Vasile Diaconu,
Ciprian-Dorin Nicola
Cuvinte-cheie: așezare, cultura Cucuteni, sistem defensiv, scanări

geo-magnetice
Așezarea cucuteniană de la Răucești-Dealul Munteni se află în zona de

nord-est a județului Neamț, la contactul dintre culoarul Moldovei și arealul
subcarpatic. Situl ocupă o terasă înaltă, cu o bună vizibilitate, care permitea
comunităților cucuteniene să controleze un teritoriu vast ..
Cercetările sistematice s-au desfășurat în două etape distincte: 1978,
1979, 1986 și 2015-2018. Șt. Cucoș, cel care a coordonat primele săpături,
menționa sumar existența unui posibil șanț al așezării, în partea de vest a
acesteia, dar fără să îl fi surprins în excavații. În 2015, ca urmare a
colaborării cu o echipă germană, de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg,
situl a fost scanat geo-magnetic, fiind puse în evidență, printre altele, două
șanțuri, situate în zone distincte ale așezării.
Primul șanț se află în partea de nord-est a așezării, are formă
semicirculară și închide actualmente un perimetru restrâns, poate și pentru
că, în decursul timpului, alunecările de teren au distrus o parte din sit.
Pentru a obține informații despre forma și dimensiunile acestui șanț, au fost
realizate două secțiuni perpendiculare, la extremitățile sale (S. III/2015 și S.
V/2016). Cu acel prilej s-a constatat că șanțul a fost săpat în depozitele
geologice ale terasei, alcătuire din pietrișuri compacte, ceea ce a făcut ca
dimensiunile acestuia, în special adâncimea, să nu fie foarte mari.
Deschiderea la partea superioară era de aproximativ 4 m, iar adâncimea
maximă de 0,80 m, în profil fiind concav. În umplutură au fost identificate
diverse materiale arheologice, majoritatea rulate și corodate, dar care permit
atribuirea sa fazei Cucuteni A. În secțiunea S V, la baza șanțului, au fost
descoperite mai multe pietre de râu, de dimensiuni medii, care provin, cel
mai probabil, de la eventuala taluzare a acestuia.
53
Șanțul nr. 2 a fost cercetat parțial în anul 2017, printr-o secțiune
perpendiculară (S. VI/2017), plasată, aproximativ, la jumătatea traseului
acestei structuri defensive.
La partea sa superioară, șanțul avea o deschidere de aproximativ 8 m,
iar adâncimea maximă era de aproximativ 2 m. În secțiune, șanțul are forma
literei V, fiind săpat tot în structura geologică a terasei. În umplutura sa au
fost identificate materiale Cucuteni A, datorate acțiunilor antropice, dar, spre
bază, am identificat doar material tipic fazei B, ceea ce constituie un bun
indicator al momentului în care a fost săpat șanțul. Coroborând traseul
șanțului cu datele geo-magnetice, constatăm că această structură defensivă
delimita întreaga locuire cucuteniană.
Un amănunt interesant îl constituie prezența mai multor vârfuri de
săgeată de silex în umplutura șanțului nr. 2, ceea ce, într-o anumită măsură,
poate fi pus în legătură cu eventuale conflicte intercomunitare.
Beneficiind de o poziție topografică privilegiată, cu o anumită înălțime
față de zona din jur și cu pante abrupte pe două laturi, așezarea cucuteniană
a fost fortificată suplimentar cu două șanțuri, în două momente cronologice
distincte. Dacă șanțul nr. 2, prin situarea și dimensiunile sale, avea cu
certitudine rol de apărare, șanțul nr. 1 delimita un spațiu relativ restrâns.
Cercetările de la Răucești-Dealul Munteni, prin corelarea datelor
geofizice cu cele arheologice, reușesc să ofere o imagine consistentă despre
modul de fortificare antropică a unei comunități eneolitice și implicit despre
strategiile defensive ale respectivelor grupuri umane.
54
Fig. 1. Scanarea geo-magnetică a așezării cucuteniene
de la Răucești-Dealul Munteni (după A. Rubel et alii, 2016).
55
1
Fig. 2. Detalii cu șanțul nr. 1.
56
1
Fig. 3. Detalii cu șanțul nr. 2.
57
PHYTOLITH ASSEMBLAGE USED AS PROXIES
FOR PALEOENVIRONMENTAL RECONSTRUCTION
IN THE CUCUTENIAN SITE OF RĂUCEȘTI
(NEAMȚ COUNTY, ROMANIA)
Mihaela Danu,
Vasile Diaconu
Key-words: phytolith, paleoenvironment, Cucuteni culture,

Răucești, Romania
The Cucutenian site of Răucești, Neamț County (GPS coordinates:

47°14'25" N, 26°25'01" E) is situated in the subcarpathic area of East side
of the Carpathians, at the contact with Suceava Plateau, having a surface of
approximate 1.5 ha. The Chalcolithic settlement is placed in the southern
extremity of the village Răucești, in a place called Munteni Hill and it
occupies a portion of the eastern side of a hill that goes down towards the
meadow area of Moldavia river. In the Cucutenian period the site had a
system of ditches, most likely built with a defensive purpose. It was noticed
that the ditches belong to different phases of the culture: a semicircular
ditch dates back to the phase Cucuteni A and another one to the phase
Cucuteni B. So far, we have two absolute datings: 3956-3772 cal BC and
3516-3346 cal BC. They were obtained for two complexes (pits), from
which we collected samples that were used for the archaeobotanical
analysis also.
In the campaigns of 2015-2016 bioarchaeological analyses were
initiated, by studying the archeozoological material that was discovered at the
time and, also, two archaeobotanical samples, in order to analyse the
phytoliths (Danu et al. 2016).
These preliminary analysis highlighted some palaeoenvironmental
aspects and provided data concerning the subsistence resources of the
Chalcolithic community from Răucești.
In 2017 more sediment samples (14) were collected for the extraction
of phytoliths: from different contexts: from layers of ditch A (4 samples),
from the pit no. 4 (4 samples), section no. 1 and from two pots discovered
58
in it (6 samples). The aim of our research was to obtain more answers
concerning the palaeoenvironment during the Cucuteni period (phases A
and B) and to evaluate the agro-pastoral economy at Răucești site.
59
AȘEZĂRI FORTIFICATE DIN JUDEȚUL NEAMȚ.
REPERE ÎN TIMP ȘI SPAȚIU
Alexandru Gafincu,
Vasile Diaconu
Keywords: așezare, preistorie, sisteme de fortificare, centre de putere
Așezările fortificate au atras atenția atât specialiștilor, dar și a

oamenilor de rând, care au atribuit acestor locuri nume cu semnificații
reprezentative. Aceste denumiri, „cetate/cetățuie”, „la șanțuri”, „la valuri”,
au rămas în mentalul colectiv și au fost preluate în toponimia de pe diferite
reprezentări cartografice, indicând existența unor așezări pre- și
protoistorice care prezintă sisteme defensive.
În județul Neamț au fost repertoriate încă de la sfârșitul secolului XIX
peste 25 de așezări fortificate, care aparțin unui interval cronologic larg, de la
eneolitic până la perioada geto-dacică. Cu toate acestea, informațiile
publicate despre multe dintre aceste situri, cu o importanță deosebită, sunt
destul de reduse. Doar un număr restrâns dintre acestea au fost cercetate
intruziv, fiind astfel obținute date relevante cu privire la stratigrafia
orizontală și verticală a acestor așezări cu rol defensiv.
Cercetările noastre de teren au avut ca obiectiv redescoperirea unor
astfel de situri arheologice din zona subcarpatică. Atenția ne-a fost atrasă de
o serie de astfel de stațiuni pentru care informațiile existente în literatură
erau foarte lacunare. Verificarea în teren s-a soldat cu identificarea a șase
așezări, dintre care una inedită. Pentru acestea am reușit să obținem o serie
de date despre localizarea în teren, sistemul de fortificație și atribuirea
cronologică (probabilă) a sistemului de apărare.
Efortul colectiv depus pentru realizarea unor astfel de structuri
defensive relevă importanța pe care aceste centre de putere au avut-o în
perioada de funcționare. Pentru a înțelege rolul acestora este necesară o
analiză amplă, care să includă cercetări intruzive, analize de mediu și relația
cu alte așezări contemporane din apropiere.
60
1
Fig. 1. Siturile fortificate de la Văleni și Homiceni (jud. Neamț).
61
OSEMINTE UMANE DESCOPERITE ÎN CITADELA
HALLSTATTIANĂ TIMPURIE
DE LA SAHARNA MARE - DEALUL MĂNĂSTIRII
Angela Simalcsik,
Aurel Zanoci,
Mihail Băț
Cuvinte-cheie: epoca fierului, incintă fortificată, Saharna Mare,

Republica Moldova, resturi umane, analize antropologice
Situl Saharna Mare-Dealul Mănăstirii se află la vest de localitatea

Saharna, raionul Rezina, Republica Moldova (Fig. 1/3). Fortificația a fost
amplasată pe marginea de sud-vest a promontoriului Saharna Mare, pe
malul înalt al canionului Valea Crac şi constă din două părți componente: o
„citadelă” de formă quasi-rotundă în plan, cu dimensiunile de cca 74×76 m
(cca 0,5 ha) la care, pe latura de nord, a fost acroşată o altă „incintă” de
formă semiovală, cu dimensiunile de 55×78 m (Fig. 1/3).
În urma investigațiilor s-a stabilit că sistemul defensiv al „citadelei”
consta dintr-un „zid” cu şanț adiacent, cu lungimea totală de cca 300 m, care
înconjurau incinta de jur-împrejur. Judecând după prezența şi dispunerea
gropilor de pari, „zidul”, cu lățimea de 1,0-1,2 m, a fost constituit din două
paramente din bârne de lemn, între care era plasat un emplecton din pământ
şi pietre. Şanțul a fost săpat în fața „zidului” şi urma traseul acestuia, având o
lățime în partea superioară de cca 4,2-6,0 m şi adâncimea de 1,2-1,6 m de la
nivelul antic de călcare.
„Incinta” adiacentă a fost delimitată printr-un şanț, care descria în
plan un semioval. Şanțul, ale cărui capete se uneau cu şanțul „citadelei”, avea
lungimea de cca 185 m, lățimea de cca 3 m şi adâncimea de cca 1,0-1,4 m.
În urma cercetărilor arheologice, aici au fost descoperite vestigiile unei
construcții de suprafață, o vatră, 57 gropi „menajere”, un „complex de cult”,
precum şi un bogat şi variat inventar arheologic, reprezentat de unelte şi
ustensile, arme, piese de podoabă şi o cantitate semnificativă de ceramică
ornamentată cu decor incizat şi ştanțat.
Plecând de la materialele descoperite în timpul cercetărilor
arheologice la sistemul defensiv al „citadelei”, precum şi de la cele recuperate
62
din perimetrul sitului, fortificația de la Saharna Mare-Dealul Mănăstirii a
fost atribuită culturii Cozia-Saharna (sec. X-IX a. Chr.).
Deopotrivă cu vestigiile complexelor şi piesele arheologice, în
„citadelă” au fost descoperite şi oseminte umane, care prezintă un interes
deosebit pentru cercetarea interdisciplinară a sitului.
Printre acestea se evidențiază părțile unui schelet uman, descoperite
în aşa-numitul „complex de cult”, atestat în partea centrală a „citadelei” (Fig.
1/4; Fig 2/1-4). Complexul a fost descoperit la adâncimea de 0,36 m de la
nivelul actual de călcare şi reprezintă o aglomerație de formă neregulată, cu
dimensiunile 1,2×1,2 m, constituită din pietre de calcar. Sub pietre, la
adâncimea de 0,6 m, au fost descoperite mai multe oase umane (în
conexiune anatomică parțială) şi fragmente de ceramică specifice culturii
Cozia-Saharna. Toate părțile scheletice descoperite în acest complex provin
de la un singur individ, o femeie cu vârsta de circa 50 ani (adult de vârstă
mijlocie). Starea de conservare a osemintelor este bună, iar reprezentarea
scheletului, parțială. Din segmentul cranian este prezentă doar mandibula,
iar din cel postcranian, în mod preponderent, oasele de pe partea dreaptă
(Fig. 2/1). Analiza paleopatologică a relevat la nivelul dentiției carii,
pierderi/căderi dentare produse antemortem, retracție alveolară avansată şi
tartru supragingival depus pe fețele vestibulare ale coroanelor dinților
frontali inferiori. La nivelul segmentului postcranian, menționăm prezența
osteoartritei, urmele acesteia fiind identificate la nivelul coloanei vertebrale
(Fig. 2/4), tarsienelor şi membrului superior (articulația cotului). Au fost
înregistrați şi câțiva indicatori ai stresului biomecanic, care trădează
activități fizice specifice, cum ar fi călăritul sau trasul cu arcul (Fig. 2/3). În
plus, în jumătatea stângă a mandibulei, atât la nivelul corpului, cât şi a
ramului, sunt prezente mai multe linii de fractură produse perimortem,
generate de o lovitură cauzatoare de moarte (Fig. 2/2).
La nivelul oaselor umane, la o distanță de 0,55 m spre est, a fost
descoperită o vatră de formă quasi-ovală, cu dimensiunile 0,94×1,40 m,
orientată cu axa lungă est-vest. Vatra a fost acoperită, în repetate rânduri, cu
lentile subțiri de lut, care formau un strat compact, cu grosimea de cca 10
cm, sub care urma o „platformă” din pietre plate. Asocierea vetrei cu
scheletul uman din preajmă a condus spre ipoteza existenței în partea
centrală a „citadelei” a unui complex de cult.
O altă descoperire de oseminte umane a fost atestată la marginea
şanțului de apărare de pe latura de est a „citadelei”, la adâncimea de cca 1,1
m de la nivelul actual de călcare (Fig. 1/2; Fig. 2/6). Ne referim la o
mandibulă incompletă, căreia îi lipseşte condilul de pe partea stângă şi mare
parte din jumătatea dreaptă (corp şi ram). Uzura slabă a coroanelor dentare
indică vârsta de circa 25-30 ani (adult tânăr), iar caracteristicile
biomorfometrice ne determină să atribuim acestui fragment scheletic sexul
masculin. Din punct de vedere paleopatologic, la nivelul dentiției semnalăm
o cădere/pierdere produsă antemortem, retracție alveolară incipientă şi
63
tartru supragingival depus pe fețele vestibulare şi linguale ale coroanele
dinților frontali (Fig. 2/6). Linia de ruptură a corpului mandibular de pe
partea dreaptă este produsă perimortem, fiind produsă de o lovitură
cauzatoare de moarte. Analiza tafonomică scoate în evidență, în regiunea
condilului de pe partea stângă, prezența urmelor provenite de la dinții de
carnivore (?).
Cea de a treia descoperire este reprezentată de un fragment cranian,
descoperit printre dărâmăturile „zidului” de apărare de pe latura de nord a
„citadelei”, la adâncimea de cca 0,6 m de la nivelul actual de călcare (Fig. 1/1;
Fig. 2/5). Fragmentul provine din regiunea bolții craniene, cuprinzând părți
din ambele parietale. Conform gradului de obliterare a suturii sagitale
(segmentul S3-S4), vârsta la deces este de circa 50 ani (adult de vârstă
mijlocie). Din cauza absenței indiciilor clare discriminatorii, atribuirea
sexului rămâne deocamdată sub rezervă. Liniile de ruptură ale fragmentului
sunt produse în vechime, postmortem, fiind acoperite de depuneri
calcaroase puternic aderente la țesutul osos (Fig. 2/5).
Plecând de la descoperirile arheologice, precum şi de la datele
antropologice şi paleopatologice, se poate presupune că în „citadela” de la
Saharna Mare-Dealul Mănăstirii, deopotrivă cu activitățile social-
economice, s-au desfăşurat şi unele practici mortuare (înhumări, depuneri
ale unor părți din corpul uman sau sacrificii).
64
Fig. 1. Saharna Mare-Dealul Mănăstirii: 1, 2, 4, osemintele umane şi locul
descoperirii; 3, amplasarea şi harta magnetometrică a sitului.
65
Fig. 2. Saharna Mare-Dealul Mănăstirii. 1-4, oseminte umane descoperite
în aşa-numitul „complex de cult”, sex feminin, circa 50 ani; 5 , fragment
cranian descoperit printre dărâmăturile „zidului”, sex indeterminabil, circa
50 ani; 6, mandibula descoperită la marginea şanțului de apărare,
sex masculin, circa 25-30 ani.
66
CONSIDERAȚII PRELIMINARE PRIVIND SISTEMUL
DEFENSIV AL CETĂȚII DE LA COTNARI-CĂTĂLINA
(SEC. V-III î. Hr.)
Alexandru Berzovan
Cuvinte-cheie: fortificație, LIDAR, val de pământ, structură de

piatră, geți
Chestiunea cetății getice de la Cotnari și a sistemului ei defensiv a

suscitat de-a lungul timpului anumite discuții în literatura de specialitate.
Acestea au pornit de la puținele informații publicate de către A. C. Florescu,
dar și de la o serie întreagă de observații făcute ca urmare a analizei
imaginilor aeriene și satelitare și a seturilor de date LIDAR, etc. care au
permis în cele din urmă stabilirea limitelor acestui ansamblu fortificat
compus, se pare, din două incinte distincte (Fig. 1/1).
În ce privește problema elementelor defensive propriu-zise,
succesiunea, cronologia și arhitectura lor reprezintă în acest moment aspecte
puțin cunoscute. În afara câtorva fotografii nu există până acum nici un
desen arheologic publicat. A. C. Florescu a scris despre existența unui val din
pământ cu mai multe faze, ce ar fi avut la baza sa o serie de ziduri din piatră
menite să-l stabilizeze în calea alunecărilor de teren. Această ipoteză a fost în
general acceptată în mediul de specialitate, dar au fost și autori precum H.
Daicoviciu care au pus la îndoială veridicitatea acestor interpretări.
Relativ recent, în arhivele Institutului de Arheologie din Iași au fost
descoperite o serie de planuri și profile ce redau situația arheologică de la
Cotnari. Pe baza lor se pot efectua o serie de constatări preliminare cu privire
la arhitectura sistemului defensiv.
Considerăm că interpretarea zidăriei de piatră ca simplu element
menit să stabilizeze valul de pământ nu se mai poate susține. Pare foarte
probabil că ne aflăm în fața unei centuri defensive complexe, formată dintr-
un zid cu paramenți din lespezi de piatră legate cu lut, susținut de o schelărie
de bârne. Acest zid era dublat în spate de un șanț de apărare și (probabil) de
încă o palisadă spre interiorul platoului. Într-o etapă ulterioară, din motive
necunoscute, comunitatea getică renunță și dezafectează acest sistem
defensiv, ridicând deasupra sa masivul val de pământ pe care îl vedem astăzi.
67
Dacă interpretarea și reconstituirea noastră este corectă, ea ar apropia
cetatea de la Cotnari de alte monumente similare din spațiul Europei
temperate (atât din lumea tracică, cât și din cea celtică) în care s-au edificat,
în diferite etape, ziduri de piatră, lemn și pământ similare celui observat aici.
Chiar dacă timpul va mai scoate la iveală și alte documente de arhivă
și alte materiale rătăcite prin colecțiile muzeale, răspunsurile definitive la
problemele ridicate de cetatea de pe dealul Cătălina nu vor putea veni decât
ca urmare a unor noi săpături arheologice.
68
Fig. 1. Planul general al cetății de la Cotnari și planul de detaliu al incintei A,
cu suprafețele săpate de A. C. Florescu
(după C. Buzdugan).
69
FORTIFICAȚIILE ŞI CONCEPTUL DE STRATEGIE
MILITARĂ LA TRACII SEPTENTRIONALI
Vasile Haheu
Cuvinte-cheie: fortificații, strategii militare, spațiul carpato-nistrean
În prezent, pentru spațiul carpato-nistrean, sunt cunoscute în jur de

130 de structuri fortificate atribuite geților din secolele VII/VI - III a. Chr.,
care constituie unul dintre cele mai sigure izvoare în reconstruirea
procedeelor de luptă ale tracilor septentrionali. Această afirmație se referă la
însăşi plasamentul strategic al obiectivelor: suprafețe dominante, greu
accesibile, mărginite din 1-3 părți de pante abrupte – folosirea avantajelor
tactice ale factorului „teren”. În alte cazuri, suprafața amplasării fortificației
era înconjurată de structuri naturale înalte. Tot aici, în multe cazuri, se
producea escarparea anumitor porțiuni de teren în locurile unde panta nu
era îndeajuns de abruptă. Ambele deziderate, unul de proveniență naturală,
altul artificială, erau destinate să facă dificil accesul inamicului spre
obiectivul fortificat. Multe dintre fortificațiile traco-getice se găseau în
imediata apropiere a surselor de apă (râuri, pâraie, lacuri ş.a.). Ni se pare
destul de important cadrul plasării obiectivelor în raport cu respectiva sursă
de apă. Ingenioşii ingineri antici au ştiut să le transforme în obstacole
suplimentare şi să intensifice eficiența defensivă a siturilor, plasându-le în
aşa fel încât bariera de apă să fie în partea de unde se aştepta atacul
inamicului. Pentru interfluviul Nistru - Prut 28 de obiective (53,4%) se aflau
în partea de vest a obstacolelor de apă, ceea ce ar indica o eventuală
primejdie dinspre est.
Configurația, structura şi elementele complementare ale fortificațiilor
erau în deplină dependență de cerințele tactice ale apărării. Exista tendința
spre forme oval-circulare ale obiectivelor – forma dominantă a acestora
pentru epocile de până la apariția armelor de foc. Asemenea configurație a
obiectivelor avea rolul de a impune inamicului, întâi de toate, manevre de
învăluire şi nu un asalt frontal. Procedeul de bază al cuceririi fortificațiilor
pentru epoca respectivă îl constituie asaltul frontal. Forma circulară a
fortificației împiedica atacul frontal, dezorganizând linia atacanților şi
dispersându-i. Pe de altă parte, această formă acorda apărătorilor un larg
70
unghi de observație (dar şi de tragere) asupra acestora. Atacanții
concentrau maximul de forțe în porțiunile mai vulnerabile ale obiectivului,
de regulă intrarea (poarta), atestată arheologic doar la unele fortificații
(Preuteşti, Rudi-La Şanțuri, Butuceni, linia a treia de apărare), care
necesita modalități tactice de apărare deosebite, deseori cu edificarea unor
construcții suplimentare, spre a evita posibilitatea atacurilor frontale. Avem
în vedere, în primul rând, turnurile, care flancau porțile, de regulă din două
părți, așa cum este la Rudi-La Şanțuri. La Hlijeni-La Şanț turnul se afla în
fața porții (partea exterioară) la 5-6 m depărtare de aceasta şi bloca accesul
direct în incintă. În cazul fortificației de la Curături, turnul de o formă
tronconică inversat era alăturat la exterior valului în zona centrală a
acestuia. Aceeaşi destinație - preîntâmpinarea unui atac frontal - , dar de la
distanțe mai mari, o aveau un alt tip de construcții auxiliare: bastioanele.
Cea mai reprezentativă situație în acest sens a fost semnalată la fortificația
de la Saharna Mare, unde bastionul central era situat față de val la 120 m.
Aceste construcții, în care pe timpul operațiilor militare se aflau luptători,
pe lângă faptul că dezorganizau atacul frontal, mai aveau misiunea de a ține
la distanță forțele inamicului, timp necesar forțelor de bază ale apărătorilor
pentru reorganizare şi ocuparea pozițiile de luptă.
În vederea apărării intrării, un caz aparte a fost semnalat la obiectivul
de la Pojorăni. Aici capetele valului de apărare nu se uneau între ele, fiind
suprapuse unul după altul pe o anumită distanță, formând un „coridor”.
Esența ultimului constă în aceea că inamicul era obligat să treacă acest
„coridor” cu partea dreaptă spre valul din interior, pe care erau plasați
apărătorii. În asemenea condiții atacanții nu se puteau folosi concomitent de
armele de apărare - scutul - şi de cele de atac. Intrarea în cetate era
organizată în aşa fel ca inamicul să nu poată înainta cu forțe mari. Aceştia
erau nevoiți să se regrupeze în rânduri şi să traverseze acest coridor îngust
sub tragerea dublă a apărătorilor.
Analiza obiectivelor fortificate mai denotă o serie de caracteristici
(auxiliare) într-un fel sau altul legate de tactica apărării. Este vorba despre
organizarea internă a incintei. Săpăturile arheologice la un şir de situri
(Mateuți, Hârtopul Mare ş. a.) au evidențiat că vestigiile de locuit şi
gospodăreşti erau adosate valului sau în imediata lui apropiere; spre centrul
incintei ele practic lipsesc. În condițiile unui asalt, armele atacanților,
constând de regulă din categoria celor „de aruncat” sau balistice (arcul cu
săgeți, praştii, pietre, lănci ş. a.) făcea zona de centru a incintei dintre cele
mai vulnerabile.
Următorul compartiment îl constituie poziția şi caracteristicile
izvoarelor cu apă din interiorul incintei sau din apropierea ei, constructorii
antici având grijă să includă în cadrul viitoarei incinte fortificate unele
rezervoare naturale de apă: lacuri (Hlijeni-La Lac) sau izvoare (Curături).
Deosebit de semnificativ ne apare cazul când aceste izvoare se aflau în afara
incintei fortificate, dar în apropierea ei, semnalat pentru obiectivul de la
71
Rudi-La Şanțuri. Aici, izvoarele de apă fiind în afara cetății, pe panta unui
defileu al râului Nistru (în afara celei de a patra linii defensive, ultima)
constructorii au mai ridicat un val, iar unul din capetele acestuia se uneşte cu
valul 4, celălalt învăluind printr-o curbă accesul spre izvoare. Încă un
element important în cadrul apărării unei fortificații îl constituie locul
păstrării rezervelor de hrană şi muniții, destul de importante în cazul unui
asediu de durată. Din izvoarele care ne-au fost accesibile semnalăm una
dintre dovezile în favoarea acesteia. La aceeaşi fortificație, Rudi-La Şanțuri,
nu departe de intrarea de nord în incintă, lângă turn, a fost cercetată o
imensă groapă placată cu pietre, ai cărei pereții erau unşi cu var – loc de
păstrare a proviziilor.
Interpretarea corectă a evoluției structurilor de apărare (cauzele
apariției diferitelor tipuri, destinația acestora) nu poate fi deplină fără
analiza acestora prin prisma principiilor şi cerințelor tactice în cadrul
utilizării lor concrete în condiții de luptă. Respectiv tactica de luptă evolua
corespunzător. Sunt două componente reciproce, care se condiționează
permanent una pe alta. În toate cazurile, deşi nu este principală, apariția
fortificațiilor presupunea tactica „pasivă” de apărare, deşi probabil se
combina cu incursiuni neaşteptate din interior – apărarea activă. Dintre
tacticile de cucerire ale fortificațiilor foarte des se utiliza procedeul
surprinderii. Un rol deosebit în cadrul acestor operațiuni revenea porților.
Dacă această tactică eşua, cel mai probabil se trecea la asediu sau, în unele
cazuri, obiectivul se ocolea. Asediul consta din înconjurarea de jur-împrejur
a obiectivului până când apărătorii capitulau din lipsă de alimente şi apă.
Ultimii aveau grijă să se asigure din timp cu suficiente rezerve de produse şi,
de regulă, să includă în cadrul obiectivului fortificat o sursă naturală de apă
– izvor, fântână, lac etc., care, deseori, era apărată autonom cu o structură
defensivă aparte - îngrăditură. Nu dispunem de date referitoare la asaltul
direct al fortificațiilor, deşi o astfel de tactică este semnalată pentru
asemenea obiective (asemănătoare după criteriile tehnico-morfologice) de
până la apariția armelor de foc. Tactica de bază pentru atacanți devine
asediul. Dezvoltarea principiilor tactice ale acestuia presupunea schimbări în
structura sistemului defensiv, care, la rândul lor, necesita modificări ale
procedeelor de atac. Aceste două componente tactice – asediu şi apărare se
dezvoltau permanent şi reciproc. Pentru fortificații, schimbările pot fi
urmărite în principiile formelor de plan, precum şi particularitățile
constructive. De asemenea, prin analogii, se pare că lupta propriu-zisă dintre
forțele conflictuale se purta în câmp deschis în fața fortificației şi doar în caz
de insucces apărătorii se retrăgeau în cetate, trecând la apărarea pasivă. În
asemenea cazuri aceştia utilizau ca element tactic ieşirile neaşteptate cu atac
pe anumite porțiuni ale compartimentului inamic. Structura defensivă
devine mai complexă şi de amploare. Elementele artificiale de apărare capătă
un rol primordial. În mediul tracilor septentrionali apar fortificații pentru
care factorul teren nu mai joacă nici un rol, acestea fiind edificate doar
72
conjunctural, în cazuri strict necesare şi în locuri cu destinație concretă.
Pentru acest tip de obiective construcțiile defensive artificiale devin
prioritare, dar se caracterizează și prin dimensiuni mai restrânse. Aceasta
probabil era în legătură cu eforturile materiale şi forța de muncă necesară.
Pentru anumite epoci şi culturi, structura internă a valului era formată
din casete de lemn legate între ele şi umplute cu pământ. Aceste construcții
intensificau stabilitatea şi trăinicia valului, mai ales în legătură cu influența
agenților naturali externi. Un alt detaliu trebuie amintit și anume existența
palisadelor. De mai multe ori acestea erau continuarea în exterior a stâlpilor
verticali ce formau casetele interne ale valului. În asemenea situații
palisadele erau mult mai trainice decât în cazurile când erau autonome.
În literatura de specialitate, până nu demult, era acceptată şi se mai
vehiculează supoziția existenței valurilor fără structuri interne – val de
pământ. În aceste cazuri erau doar structuri lemnoase externe. Dacă acestea
ardeau în anumite circumstanțe, ele se ridicau din nou, valul rămânând fără
intervenții. Partea exterioară a valurilor era suficient de abruptă, pentru a
corespunde obiectivelor de apărare ale structurii defensive în calea
inamicului. Asigurarea acestora o prezentau în principiu, casetele din lemn
din structura valului tasate între rândurile de pari cu sol adeziv, nisip şi
pietre. Pentru a preveni scurgerea acestei părți a valului în şanț şi păstrarea
poziției cvasi-verticale a acestuia se utiliza berma – o suprafață orizontală nu
prea mare între baza valului şi şanțul adiacent.
Întregul sistem de fortificații traco-getice înrămează arealul
răspândirii culturii getice (Fig. 1). S-au semnalat asemenea obiective şi în
interiorul teritoriului, unele fiind de proporții monumentale. Cele interioare
se pare că erau centre tribale (sau ale uniunilor de triburi), cele de pe
margini, foarte probabil, erau îndreptate contra duşmanilor externi.
Apărarea față de ultimii necesita şi o unitate a forțelor, permanenta tendință
spre unificare şi centralizare politică a traco-geților, proces semnalat ciclic în
istoria vechilor strămoşi (Dromichaetes, Burebista, Decebal – pentru a
exemplifica doar cele mai importante figuri). Este din nou o strategie
politică, aceasta fiind unica posibilitate de a exista şi respectiv a câştiga
luptele pentru independență. Totalitatea artefactelor istorice şi arheologice
demonstrează, pentru lumea antică europeană, perioada de constituire a
procedeelor de bază în ceea ce privește desfășurarea conflictelor; totodată,
punându-se bazele aprofundării ştiințifice a problemelor de strategie şi
tactică militară. Permanentă rămâne dependența dintre tactica şi strategia
de atac şi cea de apărare – schimbările novatoare ale uneia era urmată
imediat de apariția de noi proceduri şi modalități ale alteia.
73
Fig. 1. Harta răspândirii fortificațiilor traco-getice din sec. VII/VI-III a. Chr.
74
FORTIFICAȚIILE GETICE DE PE CURSUL INFERIOR
AL RÂULUI RĂUT
Octavian Munteanu,
Nicolae Batog,
Valeriu Prohnițchi
Cuvinte-cheie: fortificații, râul Răut, a doua epocă a fierului, geți
Din multitudinea aspectelor ce definesc evoluția comunităților din a

doua epocă a fierului în spațiul extracarpatic, se evidențiază fenomenul
edificării fortificațiilor. Intensitatea acestuia este de-a dreptul
impresionantă, în acest moment delimitându-se clar câteva concentrații mari
în spațiul pruto-nistrean. Mai importante sunt acelea de pe cursul mijlociu al
Nistrului (microzona Saharna), de pe cursul inferior al Răutului (Orheiul
Vechi), dar şi acelea din interiorul spațiului – de pe cursul superior al
râurilor Botna şi Ichel. Axându-ne pe fortificațiile din microzona Răutului
inferior, atenționăm asupra fortificării nu doar a promontoriului Butuceni
(care fără îndoială constituie un important centru multifuncțional), ci şi a
teritoriilor limitrofe (Fig. 1/1). Doar în spațiile imediat învecinate, pe malul
opus al Răutului, sunt delimitate încă cel puțin 3 fortificații. În acelaşi sens,
este de menționat şi microzona din amonte. Acolo sunt depistate încă un şir
de fortificații exact în locul unde apele Răutului au săpat calcarul sarmațian,
lăsând loc câtorva meandre mari, a căror atractivitate nu a putut scăpa
populațiilor din a doua epocă a fierului. În mod special atragem atenția la
spațiul delimitat de malurile abrupte ale Răutului şi de defileul pârâului
Moțca, care este afluent de dreapta al celui dintâi. În acest spațiu, pe malul
drept al Răutului, vom observa 2 fortificații şi altele 2 – pe malul stâng. O
astfel de aranjare a fortificațiilor prezentate oferă un tablou extrem de bine
ordonat al protejării teritoriilor de pe înălțimile ce domină valea Răutului în
zona satelor Butuceni şi Trebujeni. De fapt, râul pare să fie prins într-un
cleşte care nu permitea nimănui să treacă fără acordul celor ce au edificat
cetățuile, iar materialul grecesc descoperit în abundență, ne sugerează, pe de
o parte, importanța locului pentru organizarea comerțului cu lumea elină din
coloniile Pontului, iar pe de alta – existența unor autorități locale extrem de
influente. Totodată, cronologia destul de largă a siturilor descrise, care se
75
include în segmentul cuprins între secolele IV şi III a. Chr., nu oferă
certitudini privind sincronismul tuturor fortificațiilor menționate mai sus,
lăsându-ne, deocamdată, suficiente rezerve cu privire la existența unei
strategii de fortificare a întregului spațiu.
Observațiile de teren nu au fost, totuşi, singurele acțiuni întreprinse în
ultimii ani. Astfel, cu prilejul construcției apeductului în satele Morovaia și
Butuceni, în primăvara-vara anului 2013, au fost efectuate săpături
arheologice preventive în spațiul celei de a noua linii de apărare a
renumitului sit getic Butuceni, care se află în partea de vest a promontoriului
cu același nume (Fig. 1/2; 2) – unica necercetată de către arheologi dintre
cele nouă cunoscute. Descoperirile făcute ne-au determinat să continuăm
cercetările de teren, care s-au perpetuat până în anul 2018 (Fig. 2/1, SI-
SXIII) şi sunt departe de a fi încheiate. Făcând bilanțul celor studiate
anterior, se conturează un tablou în care se regăsesc, deopotrivă, explicații
pentru a înțelege modalitățile de fortificare a spațiului din vestul
promontoriului Butuceni, cât şi probleme care îşi mai aşteptă soluții. Le vom
rezuma succint.
În baza informațiilor acumulate de-a lungul campaniilor 2013-2016, se
desprindea ideea existenței, în partea de vest a promontoriului Butuceni, a trei
segmente defensive diferite, care sunt orientate preponderent pe axa est-vest:
- prima linie defensivă (linia defensivă Butuceni-Vest nr. 1) este cea
care în partea de est porneşte de la segmentul conservat în vârful
promontoriului şi continuă spre vest, spre rămăşițele valului din fâșia
forestieră (Fig. 1/2, segmentul ce leagă punctele 1 şi 2). Între aceste două
repere nu a mai rămas nici o urmă vizibilă de fortificație după intervențiile
masive în sol ce au fost întreprinse odată cu amenajarea podului.
- a doua linie defensivă (linia defensivă Butuceni-Vest nr. 2) este cea
care a fost identificată și cercetată în diferite segmente pe parcursul anilor
2013-2014 (Fig. 1/2, segmentul ce leagă punctele 3 şi 4), dar și în 2017-2018
(Fig. 1/2, segmentul ce leagă punctele 3 şi 3A). La nivelul actual de călcare ea
este slab vizibilă, fiind posibilă delimitarea doar a valului, şanțul fiind afectat
de intervențiile în sol din perioada construcției podului de beton. Traiectoria
acestei linii defensive poate fi urmărită cu ochiul liber dinspre malul
Răutului, prin grădinile locuitorilor din Butuceni până la drumul de acces în
sat, dar şi dincolo de acesta – spre interiorul promontoriului, avansând
paralel cu valul vizibil din vârful promontoriului (linia defensivă Vest nr. 1)
cam până în dreptul capătului acestuia, după care face curba spre sud, iar la
scurtă distanță de curbură dispare de la nivelul actual de călcare (Fig. 1/2,
segmentul marcat cu linie întreruptă ce pornește de la punctul 4).
Am admis, în acest sens, că aceeaşi linie defensivă ar putea avea o
prelungire şi în partea de vest, având în vedere întreruperea artificială a
sistemului defensiv, dar şi aglomerațiile de piatră depistate de-a lungul
râului (Fig. 1/2, segmentul marcat cu linie întreruptă de la linia punctat -
76
întreruptă amplasată mai la vest de punctul 3). Cercetările din anii 2017 şi
2018 au demonstrat că ipotezele au fost juste.
- cel de al treilea segment defensiv (linia defensivă Butuceni-Vest nr. 3),
descoperit în anul 2015, a fost constituit din palisadă complexă şi şanț adiacent,
amplasat în partea de nord a construcției (Fig. 1/2, punctul 5 şi segmentul
marcat cu linie dreaptă). Aceste concluzii s-au desprins din cercetările şi
observațiile privind dispunerea elementelor constitutive, a dimensiunilor
acestora şi datelor stratigrafice care ne-au determinat să apreciem respectivele
structuri drept gropi de par şi să le abordăm ca un tot unitar împreună cu şanțul.
De remarcat lipsa bermei, care reprezintă o particularitate a acestui segment
fortificat în raport cu linia defensivă Vest nr. 2.
Ca rezultat al cercetărilor din anul 2017-2018, putem afirma cu
certitudine că, în partea de vest a promontoriului Butuceni, linia defensivă
identificată în anul 2013 (linia defensivă Vest nr. 2), deosebită de cea
cunoscută anterior (linia defensivă Vest nr. 1), nu se oprește în punctul în
care dispare vizibilitatea ei la suprafața solului. Ea continuă spre albia râului,
făcând o curbă în direcția sud-vestică și ajunge până în imediata apropierea a
apei, după care cotește spre sud, de-a lungul acesteia (Fig. 1/2, linia care
unește punctele 3A și 4A, trecând prin punctele 3 și 4).
Elementele constitutive ale liniei defensive Vest nr. 2 din apropierea
albiei râului sunt, în linii mari, asemănătoare elementelor cercetate în alte
segmente ale aceleiași fortificații. Totodată, se întrezăresc anumite
particularități care ne demonstrează că nu peste tot, în cadrul aceleași linii
defensive, au fost utilizate tehnici identice. În cazul ultimelor cercetări se
remarcă existența acelei construcții din piatră cu două paramente, dintre care
unul se evidențiază prin acuratețea selectării și aranjării pietrelor. În același
context este de remarcat existența unui singur șanț (spre deosebire de cele
două identificate în spațiul cercetat în anul 2013), fapt observat ulterior și pe
imaginea Lydar (Fig. 2/2), ceea ce ar confirma selectarea diferitelor strategii
de fortificare a spațiului, în dependență de factorii ambientali. Observațiile de
pe imaginea Lydar a microzonei sunt în totală concordanță cu observațiile din
teren, dar și cu cercetările realizate în anul 2018. Totodată, ipoteza anterioară
privind continuarea liniei defensive mai înspre sud și eventuala ei conexiune
cu urmele defensive cercetate în anul 2015 (Fig. 1/2, conexiunea liniei
întrerupte de la punctul nr. 3 cu linia dreaptă de la punctul 5), pare a fi una
epuizată și considerăm oportun să renunțăm la ea.
În acest fel, dincolo de anumite progrese în stabilirea modalităților de
fortificare a limitei vestice a promontoriului Butuceni, rămân nedeslușite
mai multe aspecte. În mod particular, vorbind de linia defensivă Vest nr. 2,
rămân a fi nelămurite problemele privind limitele fortificației atât dinspre
sud, cât și dinspre est. Rămân a fi sub semn de întrebare mai multe aspecte
ce țin de linia defensivă Vest nr. 3: ce spațiu protejează, ce traiectorie are și
cum se corelează cu fortificația delimitată de linia defensivă Vest nr. 2 și prin
ce se explică o astfel de organizare a spațiului fortificat? Un alt subiect care
77
rămâne a fi verificat, în special în contextul analizei Lydar, este modul în care
cele două șanțuri din partea nordică a liniei defensive Vest nr. 2 făceau
joncțiune în zona apropierii de albia râului. Evident, studierea liniei
defensive Vest nr. 1 rămâne a fi un deziderat de perspectivă, care necesită o
strategie separată și care ar putea fi mai bine stabilită doar când vor fi mai
mult sau mai puțin clare situațiile enumerate mai sus.
78
Fig. 1. Microzona Orheiului Vechi cu repartizarea în spațiu a siturilor
getice (1); Butuceni-Vest, localizarea reperelor pentru fortificația
getică cu traiectoria ipotetică a fortificației (2).
79
Fig. 2. Butuceni-Vest: amplasarea secțiunilor trasate în anii 2013-2018 (1);
detaliu al imaginii Lydar în zona fortificației Butuceni-Vest (2).
80
CONSIDERAȚII PRIVIND INCINTA FORTIFICATĂ DIN
EPOCA FIERULUI DE LA STOLNICENI - CETATE
(RAIONUL HÎNCEȘTI, R. MOLDOVA)
Rodica Ursu-Naniu,
Andrei Corobcean
Cuvinte-cheie: epoca fierului, incintă fortificată, șanturi, valuri,

Stolniceni
Situată pe o terasa înaltă de pe malul stâng al pârâului Vișina (afluent

al Cogâlnicului), în apropierea satului eponim (la 2 km NNE), incinta
fortificată din epoca fierului de la Stolniceni prezintă o situație originală
printre vestigiile aceleiași epoci din spațiul carpato-nistrean. Înălțimea face
parte din extremitatea meridională a Podişului Central Moldovenesc, cu o
cotă absolută de 348 m, ce permite o vizibilitate pe o rază de cca 50 km. În
tradiția orală a comunității, locul este cunoscut sub numele de „Cetate”.
Situl este prevăzut, din trei părți, cu o linie defensivă, alcătuită din
două valuri de pământ și, respectiv, două șanțuri adiacente. Trebuie să
precizăm că, deocamdată, existența a două șanțuri nu se confirmă de-a
lungul întregii linii defensive. Suprafața incintei nu depășește 5,4 ha, iar
împreună cu sistemul defensiv ar avea cca 7 ha. În interior au fost semnalate
în jur de 20 de movile, mai mult sau mai puțin aplatizate. Cercetarea parțială
a acestora, precum și a spațiului intratumular dezvăluie originalitatea
monumentului, a caracterului său complex, marcat atât prin vestigiile cu
caracter funerar, precum și de structurile arheologice ce ar sugera, deși puțin
probabil, existența unei așezări, într-o anumită etapă de dezvoltare a sitului.
Sistemul defensiv a fost cercetat, deocamdată, doar printr-o singură
secțiune săpată în anul 1993 de către T. Arnăut și V. Sîrbu. Investigațiile au
relevat un sistem de fortificație dublu, prin prezența a două valuri și,
respectiv două șanțuri. În sectorul cercetat, primul val (interior) avea
înălțimea de 2,20 m și lățimea bazei de 10 m. Șanțul (dintre valuri) adiacent
acestuia avea o adâncime de 4 m și o deschidere la gură de până la 6 m. Al
doilea val (exterior) avea înălțimea de 4 m de la nivelul antic de călcare, 9 m
față de șanțul interior și 6 m – față de șanțul exterior. Lățimea la bază a celui
81
de-al doilea val era de 14 m. Adâncimea șanțului exterior era de 2 m, având
deschiderea la gură de 5-5,5 m.
Pentru consolidarea structurii ambelor valuri au fost depuse straturi
de loess galben și nisip. Cel puțin în sectorul cercetat la construcția valurilor
nu s-a utilizat piatra. În cazul ambelor valuri lipsesc urme sigure de palisadă,
deși cărbune de lemn și fragmente de bârne carbonizate s-au atestat sporadic
în structura acestora. Este important de menționat că în straturile superioare
ale valului interior au fost identificate aglomerații de pietre, arsură, lut ars și
cenușă. Observațiile stratigrafice demonstrează că întregul sistem defensiv a
fost edificat simultan și nu a suferit reparații sau refaceri ulterioare.
Revenind puțin la forma fortificației, trebuie să precizăm că aceasta
descrie un plan semicircular, care protejează incinta din trei părți. Sistemul
defensiv se întrerupe la vest, în zona de pantă cu o viroagă unde au existat
trei izvoare, acum secate. Cert este faptul că panta și viroaga nu puteau fi un
obstacol de acces în incintă, fapt care nu explică întreruperea fortificației în
această zonă.
Structura și forma sistemului defensiv de la Stolniceni-Cetate ridică
multe semne de întrebare vizavi de eficiența acestuia ca element de apărare.
Incertitudinea cu care s-ar putea, la nivelul actual al cercetărilor, să
stabilim caracterul funcțional al acestei incinte fortificate este amplificată de
complexitatea și diversitatea descoperirilor arheologice, care, în linii majore,
se încadrează în aceleași limite cronologice. Materialele arheologice indică
atribuirea sitului perioadei secolelor IV-III a. Chr.: material ceramic de
tradiție traco-getică, ceramică grecească, armament, piese de harnașament
etc. Toate complexele arheologice descoperite până în prezent pot fi
preliminar încadrate în două mari categorii: cele cu caracter funerar și cele
de natură ne-funerară. De altfel, cea de-a doua categorie se asociază cu greu
sferei habitatului, fiind mai degrabă legată de domeniul cultului.
Cea dintâi categorie de complexe, considerată mult timp cea mai
relevantă, este reprezentată de amenajările tumulare. Măsurătorile inițiale
au evidențiat existența a 20 de tumuli puternic aplatizați, deși această cifră
poate fi schimbată, după cum au demonstrat ultimele cercetări topografice
parțiale. În ciuda așteptărilor, se pare că nu toți tumulii au un caracter
funerar. Din cei 5 tumuli cercetați, unul, ce-i drept de dimensiuni mici, s-a
dovedit a fi lipsit de depuneri funerare. În ceea ce privește depunerile
funerare sub tumuli, acestea reprezintă înmormântări colective de
inhumație, defuncții fiind depuși aproximativ la același nivel, la o adâncime
surprinzător de mică. Poziția și orientarea scheletelor nu reflectă, în schimb,
existența unei reguli.
A doua categorie de descoperiri o prezintă depunerile funerare din
spațiul extratumular. Însă, spre deosebire de înmormântările de sub
amenajările tumulare, cele din afara acestora se manifestă sub forma unor
aglomerații de schelete sau oase umane, suprapuse sau nu, împreună cu oase
de animale. O bună parte din ele sunt puternic deranjate și lipsite de
82
conexiune anatomică. De asemenea, din spațiul extratumular provine
deocamdată unicul mormânt de incinerație în urnă.
O categorie frecventă de descoperiri sunt vetrele. Se întâlnesc vetre
sub amenajările tumulare printre depunerile de defuncți. Majoritatea lor
sunt fragmentare și nu descriu vreo formă anume, cu excepția vetrelor
rotunde în plan descoperite în tumulul III. În una din cele două s-au
identificat și urme de vopsire. Și în spațiul din afara tumulilor au fost
descoperite vetre, fie asociate altor construcții mai mari, fie separate. De
asemenea, alături de aglomerațiile de schelete umane au fost sesizate resturi
de vetre. În contextele în care sunt descoperite, pare plauzibilă atribuirea lor
domeniului ritualic. Se poate admite, cu anumite rezerve, că unele dintre ele
puteau servi drept vetre-altar.
A patra categorie de descoperiri este reprezentată de aglomerații
relativ compacte de fragmente de vase ceramice, fiind cunoscute în două
cazuri – într-un tumul funerar și, respectiv, în unul ne-funerar. Fără a fi
categorici în atribuiri funcționale, s-ar putea admite ca aceste aglomerații să
explice niște amenajări ritualice.
Cea mai surprinzătoare categorie descoperită în ultimii ani o
reprezintă aglomerațiile compacte de lut ars și ceramică – ruine ale unor
construcții de suprafață. Până în prezent au fost cercetate trei complexe de
acest tip. Acestea sunt amplasate în diferite zone ale incintei, nu suprapun și
nu sunt suprapuse de vreun complex funerar. După toate caracteristicile,
aceatea reprezintă locuințe de suprafață, toate asociate cu câte o groapă.
Prezența ruinelor de locuințe în incinta fortificației de la Stolniceni-
Cetate ar confirma ideea unei așezări fortificate inițiale, care, abandonată, a
fost transformată în necropolă. Însă, analiza acestor structuri, absența unor
gropi cu caracter sigur menajer, dar și faptul că nici un complex funerar nu le
suprapune, ne determină să ne abținem de la afirmații categorice. Mai mult
decât atât, materialul arheologic indică o posibilă contemporaneitate relativă
a structurilor funerare și a „locuințelor”. Ar fi fost posibilă amenajarea unui
spațiu al morților printre ruinele unui loc profan? Cu atât mai neverosimilă
este posibilitatea coexistenței unor structuri de habitat într-un spațiu
funerar. O ipoteză preliminară, referitoare la funcția acestor construcții,
constă în destinația lor legată de practicile ritualice.
Orice concluzie privind caracterul fortificației de la Stolniceni-Cetate
este prematură în condițiile în care cercetările arheologice au acoperit mai
puțin de 15% din suprafața sitului. Rămâne pe seama cercetărilor viitoare să
aducă mai multă lumină asupra problemei dacă această incintă prezintă o
succesiune funcțională de la așezare fortificată la necropolă sau o incintă
funerară ab initio, sistemul defensiv ilustrând o delimitare a unui spațiu
funerar/sacru de cel profan.
83
1
Fig. 1. Stolniceni-Cetate: amplasarea sitului (1) și ortofotoplan

(imagine Google Earth) (2).
84
Fig. 2. Stolniceni-Cetate: schița topografică (1),
planul sistemului defensiv (2).
85
ZARGIDAVA ȘI TAMASIDAVA.
REFOLOSIREA SISTEMULUI DE FORTIFICARE
DIN PREISTORIE PÂNĂ ÎN ANTICHITATE
George Hânceanu
Cuvinte-cheie: davae, fortificații, Zargidava, Tamasidava,

Ptolemeu, valea Siretului
Cele două davae geto-dacice de pe Siret, semnalate de geograful grec

Ptolemeu (sec. II p. Chr.), au fost descoperite și cercetate în a doua jumătate
a secolului al XX-lea. Amplasarea lor pe terasa superioară, înaltă, a râului
amintit, le oferea o poziție strategică atât pentru controlul drumurilor
comerciale antice, cât și pentru propria protecție. În acest ultim scop, în
urma săpăturilor arheologice exhaustive, s-a constatat că fiecare cetate în
parte a valorificat vechiul sistem de fortificație din preistorie, dar
îmbunătățit la stadiul antichității.
Cetatea de la Brad (antica Zargidava) se află pe un bot de terasă, de
pe malul stâng al Siretului. Pentru locația sa, primul sistem defensiv a fost
creat în epoca bronzului (cultura Monteoru, faza IC2-Ia) și consta dintr-un
șanț și un val de apărare, care separau de terasă o suprafață de circa 10.000
mp, fiind prima zonă locuită. La circa 500 m distanță era a doua zonă
locuită, contemporană, delimitată de un al doilea șanț de apărare, dar fără
val. În prima zonă, valul era placat cu pietre de râu, în interiorul fortificației,
situație care se menține și în prima epocă a fierului, când se adaugă și alte
pietre, care au înălțat valul. În secolele IV-II a. Chr. este folosită vechea
fortificație amintită și abia din secolul I a. Chr. apare o nouă întăritură, peste
cea veche, care dispunea de un șanț de apărare (Fig. 1/1, 2) de dimensiuni
mari (ce nu mai necesita o dublare cu val de apărare) și o construcție de lemn
adiacentă. Noul sistem defensiv, de formă trapezoidală, avea o deschidere de
aproximativ 56,00 m și o adâncime de circa 10,00 m.
Cetatea de la Răcătău (antica Tamasidava) este situată pe o poziție
dominantă de pe partea stângă a terasei Siretului. Primele semne de
fortificare sunt tot din epoca bronzului și anume un șanț de apărare și un val
de pământ cu o palisadă de lemn. Valul, mai mare decât cel de la Brad, a fost
placat cu pietre mari de calcar și pietre de râu (Fig. 1/3). În partea dinspre
86
șanț era o palisadă de lemn. Similar cetății anterioare, și aici, în timpul
primei epoci a fierului, continuându-se locuirea în secolele IV-II a. Chr.,
sistemul defensiv a fost utilizat, dar fără a fi îmbunătățit. Șanțul preistoric a
fost acoperit de daci, în momentul construirii fortificației antice, din secolul I
a. Chr. De asemenea, palisada veche a fost înlocuită cu una mai puternică,
din lemn și pământ. În aceeași perioadă de timp s-a renunțat și la valul de
pământ, pentru că ar fi limitat suprafața acropolei, optându-se pentru o
palisadă simplă de lemn cu pământ, pentru protejarea locuințelor de pe
acropolă. Deschiderea sistemului defensiv antic avea circa 48,00 m și o
adâncime de 16,00 m, care nu permiteau accesul în cetate.
Se remarcă la ambele davae antice că inițial, în primele faze de
locuire, au refolosit sistemul defensiv preistoric (pe alocuri utilizat și în
prima epocă a fierului), iar ulterior, de la începutul „fazei clasice”, au
construit un nou sistem, mai puternic, de apărare al cetăților.
87
1
Fig. 1. Brad (Zargidava): o parte din şanțul de apărare al acropolei distrus

în urma lucrărilor de construcție a şoselei Roman - Bacău (din 1977) (1, 2).
88
Fig. 2. Răcătău (Tamasidava): o porțiune din valul de apărare placat
cu pietre de râu (foto 1970).
89
STRUCTURI ȘI TEHNICI DE FORTIFICARE
LA GETO-DACII DIN CURBURA CARPAȚILOR
(SEC. I a. CHR. - I p. CHR.)
Sebastian Matei
Cuvinte-cheie: sisteme de fortificare, Carpații de Curbură, daci
Comunicarea de față își propune prezentarea sistemelor de fortificare

a două situri dacice de la curbura Carpaților, care au beneficiat de cercetări
ample în ultimii ani: Pietroasa Mică-Gruiu Dării și Târcov-Piatra cu Lilieci.
Vom lua în considerare structura fortificațiilor, tehnicile de amenajare
precum și asemănările sau deosebirile dintre acestea.
Situl de pe Gruiu Dării se află pe un promontoriu de formă aproape
tronconică (cota 534 m) al Masivului Istrița, cu pantele abrupte pe trei laturi și
cu o mare vizibilitate spre dealurile și câmpia dinspre est, sud și vest. Doar pe
laturile dinspre vest și nord se mai păstrează vestigiile unui zid, format din
două paramente de calcar și emplecton, cu o lățime de 2,00/2,20 m, întrucât
laturile de est și de sud au fost, ulterior, distruse de carierele de exploatare a
calcarului, cât și a prăbușirilor ulterioare părăsirii/distrugerii sale.
Cercetările arheologice efectuate pe latura de vest și nord au evidențiat
două aspecte principale:
a) este un zid de tip elenistic cu două paramente construite din blocuri
de calcar sumar fasonate, legate cu liant, având între ele un emplecton
compus din pietre și pământ;
b) există două faze principale de construcție, una în sec. I a. Chr., când
aici a existat o cetate, alta în sec. I p. Chr., atunci când a fost incintă sacră.
Traseul celor două fortificații se suprapune parțial.
Săpăturile arheologice au evidențiat faptul că cele două faze ale
fortificației, pe lângă elementele comune, au și o serie de caracteristici
specifice, în funcție de perioadă, cât și de situația concretă din fiecare zonă.
Cetatea de la Târcov se află plasată pe o culme greu accesibilă, având
trei laturi abrupte și o înălțime maximă de 735 metri. Cetatea se află într-o
poziție dominantă asupra văii Buzăului, ceea ce, cu siguranță, i-a conferit un
important rol militar.
90
Datele oferite de descoperirile arheologice, în special fibule, ne-au
indicat că această cetate a funcționat în a doua jumătate a sec. I p. Chr., în
perioada domniei regelui Decebal.
Din punct de vedere morfologic, situl se împarte în două unități
distincte: un platou-acropolă, lung de 160 m și o succesiune de 3 terase,
dintre care cel puțin două sunt fortificate cu ziduri de piatră și lemn.
Până în prezent au fost depistate structuri de fortificare între terasele 1
și 2, precum și între Terasele 2 și 3. Este vorba de fundații de piatră
semifasonată, în unele părți păstrându-se chiar 2-3 rânduri de asize. Lățimea
zidurilor de fundație varia între 1,60 m și 2,50 m. In cursul cercetărilor nu s-
au găsit elemente pentru a vorbi de un zid de piatră și în elevație, ceea ce ne
face să credem că structura vizibilă a fortificației era constituită din bârne
masive de lemn, ce stăteau pe o fundație de piatră.
Cea mai complexă structură de fortificare a fost cercetată între Terasa 2
și 3. Ea se întindea pe o lungime de aproximativ 16 metri, fiind împărțită în
trei segmente distincte. Primul segment consta dintr-o aglomerare compactă
de bolovani mari și medii, plasată în marginea terasei, având probabil rolul de
a orizontaliza și de a susține Terasa 2. Următoarele două segmente reprezintă
fundații de susținere a două ziduri, susținute de ramblee puternice. Ele sunt
plasate pe panta spre Terasa 3, la distantă de 1,60 m una de alta. Deși datele
oferite de cercetările arheologice sunt preliminare, putem avansa ipoteza
existenței a două faze de fortificare, aflate într-o anumită conexiune.
91
1 2
Fig. 1. Gruiu Dării - aspecte din timpul cercetărilor fortificației de pe latura

de vest (1); Târcov-Piatra cu lilieci, fundație a fortificației
dintre Terasa 2 și 3.
92
OPPIDUM, DAVA ȘI ALTE „ORAȘE BARBARE”.
FORME DE HABITAT ȘI STRUCTURI SOCIALE ÎN EUROPA
TEMPERATĂ LA SFÂRȘITUL EPOCII FIERULUI.
MODELE OCCIDENTALE, CENTRAL-EUROPENE
ȘI RĂSĂRITENE
Iosif Vasile Ferencz

Aurel Rustoiu
Cuvinte-cheie: oppidum, dava, epoca fierului, daci, structuri de

habitat
Sfârşitul celei de a doua epoci a fierului în Europa a fost marcat de

fenomene culturale noi, fundamental diferite față de cele specifice secolelor
5-3 a. Chr. Dintre acestea, apariția unor forme de habitat exprimând
structuri sociale diferite față de perioada anterioară se numără printre cele
mai evidente transformări în peisajul general al Europei temperate. Din
vestul continentului şi până la Dunărea mijlocie (în aria Bazinului Carpatic)
se constată apariția unor mari aşezări fortificate având funcții complexe:
economice, sociale, politice, religioase. Denumite cu termenul latin oppidum
(plural oppida), aceste aşezări exprimă un model „occidental” de organizare
a teritoriului şi de exploatare şi distribuție a resurselor.
Pe parcursul ultimilor ani, pe baza unei cantități mari de date
furnizate de cercetările arheologice, imaginea de ansamblu asupra
fenomenului urbanizării în Europa temperată, la sfârșitul Epocii fierului a
fost completată prin numeroase studii de sinteză. Dintr-o astfel de
perspectivă, Vladimir Salač a identificat două tipuri majore de așezări urbane
în Europa centrală și de vest, și de asemenea, a sintetizat principalele
caracteristici ale fiecărui tip.
Limita răsăriteană a acestui fenomen este încă difuză şi nedefinită cu
exactitate, atât din punct de vedere a prezenței unor astfel de aşezări la est de
Dunărea mijlocie, cât şi la nivel teoretic şi interpretativ. Cel mai estic
oppidum documentat cu certitudine este cel de la Budapesta-Gellérhegy,
care a beneficiat şi de săpături arheologice îndelungate. Spre răsărit, în
Marea Câmpie Maghiară sau în zona piemontană intra-carpatică din
Transilvania, estul Slovaciei şi Ucraina Transcarpatică se constată existența
93
unor alte tipuri de aşezări. Prin aspectul lor ele nu pot fi considerate oppida.
Funcțiile lor par să fie diferite şi să exprime un alt tip de organizare socială şi
politică a comunităților care le-au creat.
Una dintre categoriile de aşezări de acest fel este reprezentată de o
serie de situri arheologice situate pe terasele superioare ale unor cursuri de
apă care au constituit şi artere de comunicație în epocile vechi. Aşa este cazul
aşezărilor de la Zemplin (în sud-vestul Slovaciei), Solotvino (în Ucraina
Transcarpatică), Gomolava şi Židovar (în Serbia) sau Sighişoara (în
Transilvania, România). Astfel de aşezări, contemporane cu oppida din
centrul şi vestul Europei, sunt datate mai ales în etapa La Tène D a celei de a
doua epoci a fierului și au fost de obicei fortificate cu structuri de pământ şi
lemn. Ele au cunoscut o locuire intensă, au avut în interiorul lor sau în
apropiere ateliere meşteşugăreşti diverse, iar inventarele lor arheologice
documentează relații economice şi de schimb la distanțe mari. Spre exemplu,
se constată uneori o mare abundență de produse greceşti şi romane
republicane târzii. Nu este încă destul de clar care a fost relația dintre aceste
aşezări şi spațiul rural din apropiere. Întreaga organizare a acestor aşezări
sugerează existența unor structuri sociale heterarhice sau pseudo-egalitare în
cadrul cărora elitele s-au manifestat mai degrabă discret decât ostentativ.
Astfel de așezări sunt prezente și la est și sud de Carpați, iar între cele mai
bine cunoscute sunt cele de la Popești, Grădiștea, Poiana, Răcătău și Brad. Ele se
caracterizează printr-o organizare liniară (cu incinte succesive), multistratificată
și au fost locuite de la mijlocul secolului II î. Chr. și până la începutul erei
creștine. Pe suprafața lor au fost identificate zone sacre, locuințe, gropi pentru
provizii și gropi menajere, precum și dovezi privind practicarea meșteșugurilor.
Materialele arheologice sunt numeroase, iar între ele se numără multe
importuri, provenind mai ales din lumea elenistică. De obicei ele sunt
desemnate în literatura română prin termenul „dava". Termenul este prezent
sub forma unui sufix în numele unor localități atestate de diferite surse literare și
epigrafice. Cele mai multe sunt cunoscute din Geografia lui Ptolemeu, redactată
în secolul II d. Chr. Așezările menționate de Ptolemeu (după dispariția Regatului
dac) sunt în cea mai mare parte amplasate în afara provinciei Dacia și sunt
desemnate ca „poleis".
Istoriografia românească a transformat convențional acest sufix în
substantiv comun, care îmbracă sensuri și valențe diferite, de la un autor la
altul. Identificarea lor pe teren și mai ales asocierea cu situri cercetate a fost
și rămâne o mare tentație.
O altă categorie de aşezări este caracteristică doar ariei Regatului dac.
Ele sunt prezente în special în aria intra-carpatică a României, dar şi pe
versanții răsăriteni şi meridionali ai munților Carpați. Istoriografia
românească le-a denumit „cetățile dacice”, dar multe dintre caracteristicile
lor trădează mai degrabă funcțiuni sociale și economice, decât militare.
Cele mai impresionante au fost construite în sudul și sud-vestul
Transilvaniei și sunt mai degrabă reședințe aristocratice fortificate amplasate
94
pe înălțimi, care au în jur un teritoriu agricol cuprinzând şi aşezările rurale
dependente de acestea. Întreaga organizare a spațiului, atât pe orizontală, cât
şi pe verticală, ilustrează faptul că aceste forme de habitat au fost create de o
structură socială puternic ierarhizată. În fruntea acestei ierarhii se afla
regalitatea dacică cu centrul de putere în sud-vestul Transilvaniei. Structura
capitalei acestui regat ilustrează adaptarea unor forme mediteraneene
(construcții monumentale din piatră etc.) la necesitățile simbolice şi practice
ale elitei sociale. O elită care îşi exprimă identitatea marțială prin etalarea
unor panoplii de arme, după cum o demonstrează inventarele mormintelor
cu arme identificate în preajma incintelor fortificate.
Revenind la aceste tipuri de așezări complexe situate în aria regatului
Dac, ele impresionează prin zidurile construite într-o tehnică ce la conferă
monumentalitate, care susțin terase, formează incinte și baza unor
construcții pretențioase. Probabil că cea mai veche și totodată model pentru
celelalte a fost cea de la Costești, unde cele două așa-zise „turnuri-locuință”
având la bază o structură cu zid elenistic și o elevație din cărămidă și
acoperiș cu țiglă domină acropola. Însă cea mai impresionantă dintre toate
este așezarea de la Grădiștea Muncelului, considerată a fi antica
Sarmizegetusa Regală, unde suprafața locuită depășea 200 de hectare. Acolo
au fost descoperite temple și alte construcții de cult, „cartiere de locuințe” și
adevărate „zone industriale” cu ateliere meșteșugărești, fiind atestate și
dovezi privind baterea monedelor. Mari cantități de cereale carbonizate și un
sistem complex de captare al apelor pluviale întregesc imaginea de
ansamblu. În toate aceste situri sunt prezente numeroase obiecte de lux, de o
mare diversitate funcțională și tipologică, provenind de la mari distanțe, din
lumea greco-romană.
În concluzie, în zona estică a Europei temperate, la o primă vedere, se
conturează, existența a două tipuri de așezări complexe, cu particularități
determinate de spațiul în care sunt amplasate. În ceea ce privește comparația
cu oppida specifice pentru centrul și pentru vestul Europei, concluzia unui
studiu recent publicat de Gelu Florea a fost aceea că sub nici o formă o dava nu
este la fel ca un opidum. Însă o analiză mai aprofundată, credem că ar putea să
aducă noi puncte de vedere care să argumenteze teza profesorului clujean. De
asemenea, ar putea să pună în lumină și anumite trăsături comune.
95
CÂTEVA GÂNDURI DESPRE FORTIFICAȚIILE LINIARE
ANTICE DE LA RĂSĂRIT DE CARPAȚII ORIENTALI
Costin Croitoru
Cuvinte-cheie: spațiul est-carpatic, Moldova de sud, valuri,

fortificații
Fortificațiile liniare antice de la răsărit de Carpații Orientali au

incitat, fără îndoială, interesul tuturor celor care le-au văzut sau au auzit
despre prezența lor în teren. Încă de la primele atestări documentare
(relații ale călătorilor străini sau istorii datorate cronicarilor români)
acestea sunt prezentate ca urme ale romanității, reminiscențe ale
activităților constructive datorate lui optimus princeps, de care, în
accepțiunea populară le lega însăși terminologia – „troiane”. În cadrul
cunoscutelor și sterilelor dispute politice au fost utilizate ca argument al
romanității (= continuității) sau slavismului (denumirea lor generică ar
proveni de la „Troian”, o divinitate slavă a drumurilor și zăpezilor,
responsabilă inclusiv cu... troienirea). Evident că epoca modernă a tranșat
aceste chestiuni exclusiv în beneficiul adevărului istoric.
Cum se știe, valurile rețin și atenția izvoarelor cartografice, dar în
acest caz este de remarcat faptul că pe majoritatea hărților apar sub
denumiri de ... drumuri: via Trajani (D. Cantemir), fossa Trajani (Iacob
Adam, Christoph Rhode, Schauplatz), Trajan calllis (Marsili), Trajan way
(G. Wilkie), via Trajana (G. Cassini) sau voie Trajane (d’Anville). În acest
caz terminologia codifică o încercare naivă de explicare a rostului acestor
construcții (calea de pătrundere a legiunilor romane)? Sau poate, dată fiind
structura lor rigidă, realitatea conform căreia, încă din evul mediu timpuriu,
măcar pe anumite segmente, acestea erau utilizate ca drumuri de
care/căruțe?
Sigur că, încă de la introducerea criticii în arheologie, „istoria” acestor
fortificații s-a mai nuanțat, deși – mă grăbesc să o spun – nu a existat
nicicând la noi un program de cercetare sistematică a valurilor de pământ.
Ici și colo, câte un sondaj transversal a prilejuit unele observații (uneori
însoțite de un profil și o interpretare, mai de fiecare dată, nu cele mai
fericite) relative la maniera de realizare a acestor elemente, în ultimă
96
instanță defensive. Astăzi, în ciuda saltului științific și mai ales a importului
tehnologic (cercetări interdisciplinare), în unele cazuri nici măcar traseul
exact al acestor monumente nu mai poate fi reconstituit cu precizie (cred ca
elocvente sunt, de exemplu, hotărniciile sau documentele medievale care
consemnează troiane ca limite ale unor posesiuni funciare, în zone în care azi
nu se mai păstrează nici un element în teren, nici măcar în tradiția orală a
locului). În aceste condiții, este evident și pentru cei mai puțin avizați că ne
aflăm pe un tărâm al ipotezelor în ceea ce privește tâlcul acestor „gigantice”
construcții –, „uriașe” dacă avem în vedere demografia și potențialul lucrativ,
respectiv tehnicile, mijloacele și uneltele utilizate din antichitate. Un
asemenea efort trebuie explicat printr-un interes pe măsură! Și da, o putere
care să aibă forța de a impune acest interes. Inclusiv prin menținerea unei
perioade de liniște, la adăpostul căreia să își ducă la bun sfârșit demersul.
Sunt aceste valuri aliniamente „birocratice” care demarchează în teren
anumite limite, sugerând cumva că în spate se află o „putere” pe măsura
dimensiunii lor sau au rosturi eminamente militare, fie doar pentru faptul că
îngreunează accesul cavaleriei ori sunt mai ușor de integrat într-un anumit
concept defensiv? Sunt ele rodul unei viziuni (implicit stăpâniri) unitare a
spațiului sau reprezintă activități din diverse perioade, sugerând o formă de
exprimare locală, transmisă prin generații? Prin urmare, le integrăm unui
concept general sau le abordăm individual? Nu – mă grăbesc să o spun – nu
există „similitudini de construcție” în cazul valurilor de pământ, aceasta este
doar o licență literară (= istoriografică), întrucât practic, în teren, inginerul –
oricare va fi fost el, inclusiv ca etnic – se va fi adaptat cerințelor zonei pe care
o traversa valul, adaptând maniera de lucru, inclusiv dimensiunile valului și
șanțului aferent, adoptând sau nu berma, sistemul de tip palisadă (mă refer
la parii arși sau nu, și la împletitura de nuiele menită să „țină” valul), miezul
din pământ ars, bolovanii de râu etc. Avem și recunoaștem pe traseul
aceluiași val „excepții” atunci când traversează un peisaj cu pronunțat
caracter lacustru, când urcă sau coboară pante, când traseul său este dublat
de cursul unui râu. Astfel de observații, de altfel judicioase, au sugerat unor
arheologi „perioade/faze diferite de construcție”, nicicum adaptabilitatea
„arhitectului” antic la imperativele terenului. În aceste condiții, putem oare
aborda „comparativ” valurile din spațiul care ne interesează? Aparent, pe
măsură ce ne depărtăm de sud (de limitele reale ale Imperiului Roman?),
valurile din centrul și nordul Moldovei apar mai curând ca improvizații de
„moment”. Oare apropierea unui pericol va fi limitat principiile constructive
la strictul necesar? Sau acestea sunt doar palide replici/imitații (în timp și
spațiu) ale elementelor constitutive ale limes-ului?
Iată că, o reflexie asupra fortificațiilor liniare din pământ de la răsărit
de Carpații Orientali iscă, în actualul stadiu al cercetărilor, mai multe
întrebări decât răspunsuri. Evident că, doar cercetarea conjugată,
interdisciplinară, mai poate genera răspunsuri ferme, la care se adaugă și
hazardul unor descoperiri de excepție („fosile directoare” în „complexe
97
închise”), dar până atunci strângerea tuturor categoriilor de informații
documentare (cartografie, toponimie, izvoare narative etc.) poate ajuta la
salvarea unor date și evident la unele precizări asupra prezenței și traseului
lor în teren. Verificarea și stabilirea traiectului lor, urmată acolo unde este
cazul de clasarea care, teoretic cel puțin, este sinonimă cu declanșarea
procedurilor de protecție, reprezintă un prim pas, dacă dorim să mai aflăm
vreodată tâlcul acestor încă enigmatice construcții și desigur să le prezervăm
pentru viitorime.
98
Fig. 1. Valul Traian - Tulucești („Valul Galațiului”).
99
Fig. 2. Valul Stoicani - Ploscuțeni („Valul lui Athanaric”).
100
CONSIDERAȚII PRIVIND AȘEZĂRILE FORTIFICATE
CIRCULARE DE PE NISTRU
DIN PERIOADA MEDIEVALĂ TIMPURIE
Ion Tentiuc
Cuvinte-cheie: așezări fortificate, Nistru, evul mediu timpuriu,

importuri
În spațiul de la est de Carpații Orientali și în nordul Bucovinei au fost

identificate câteva zeci de așezări fortificate, înzestrate cu șanț, val de
pământ și palisadă din lemn. Investigațiile arheologice au permis precizarea
că aparțin secolelor IX-XI, fără să lipsească cele din secolele XII-XIII.
Au fost evidențiate două tipuri de construcții defensive: 1) fortificații
de plan neregulat, amplasate pe promontorii înalte sau înălțimi dominante
cu mare vizibilitate și 2) așezări fortificate de formă circulară, edificate pe
pantele domoale ale unor defilee dispuse perpendicular cursului unor râuri
importante (Prut, Nistru).
Așezările fortificate de plan circular, din secolele IX-XI, sunt
concentrate în exclusivitate în interfluviul Răut-Nistru și în nordul
Bucovinei. Se disting prin faptul că au fost construite, în cea mai mare parte,
ad fundamentis. Au fost investigate structurile fortificate circulare de la
Alcedar, Echimăuți, Lucașeuca, Lencăuți, Lomacinți, Grozinți etc. În unele
din ele au fost efectuate săpături arheologice sistematice. A fost studiată
amplasarea geografică, forma terenului, suprafața, sistemul defensiv utilizat,
particularitățile constructive etc. S-a constatat că incinta apărată a așezărilor
fortificate de plan circular are dimensiuni care variază de la 36 x 38 m pentru
cele mai mici la 86 x 90 m pentru cele mai mari.
Cauza apariției și funcționalitatea acestor așezări fortificate constituie
o dispută științifică fără o rezolvare mulțumitoare a problemei. S-a atras
atenția că cele mai timpurii sisteme fortificate în spațiul est-carpatic au
apărut în perioada când în regiune nu exista primejdia unor invazii ale
nomazilor (Teodor 1978, 204) sau că, cetățile de plan circular sunt amplasate
pe locuri lipsite de importanță strategică – pe pantele unor văi sau defilee.
101
S-a opinat că edificarea și funcționalitatea sistemelor fortificate poate
fi pusă în legătură cu: 1) diferențierea socială și apariția unor formațiuni
prestatale de nivel regional, 2) primejdia invaziei nomazilor turanici, 3)
reprezintă popasuri/hanuri sau tabere militare intermediare pe traseul spre
Constantinopol, 4) au fost edificate pentru protejarea căilor comerciale
internaționale. Despre funcționalitatea așezărilor fortificate de plan circular
s-a mai vorbit prin prisma apariției pe Nistru a unor nuclee prefeudale,
cetățile fiind utilizate în calitate de centre militaro-administrative,
meșteșugărești și comerciale (Gh. Fedorov, 1974), sau că au fost utilizate
drept spații sacre sau de cult (R. Rabinovici, 2006). Cele mai apropiate
analogii pentru cetățile circulare din interfluviul Răut-Nistru și din nordul
Bucovinei le găsim în nordul Europei și în Scandinavia (Haywood, 2015).
În incinta sau în extra-murosul așezărilor fortificate de la Echimăuți,
Alcedar, Lomacinți, Carapciu, etc., au fost identificate construcții de tipul
„caselor lungi”. Unele din ele depășesc 20-30 și chiar 60 metri, lățimea
variind între 2,5/5 și 8 m. În nordul Bucovinei au fost investigate mai mult
de 15 locuințe de acest fel.
În apropierea așezărilor fortificate de plan circular au fost identificate
adevărate „cartiere meșteșugărești”. Ocupația de bază a locuitorilor era
prelucrarea fierului. Spre exemplu, la Alcedar-Șoldănești au fost cercetate 17
furnale pentru topit minereul de fier, alte câteva zeci, distruse, nu au putut fi
reconstituite arheologic. Totodată, în incinta întărită a unor situri au fost
depistate ateliere meșteșugărești pentru confecționarea uneltelor și armelor
din fier, pentru executarea bijuteriilor din argint, a pieselor din corn și os, a
ceramicii etc.
În necropolele tumulare cu morminte de incinerație (Alcedar, Rudi,
Cernăuca-Baba, Șirăuții de Sus etc.), asociate așezărilor fortificate de plan
circular, a fost descoperit un inventar funerar modest, dar reprezentativ. Din
cadrul lui atrage atenția minereul și zgura de fier, plăcile de la cămăși de zale,
gardă de cuțit de luptă, mânerele de lance, vârfurile de săgeată cu secțiunea
rectangulară, lamele de brici, dar și podoabele din argint sau argint aurit,
mărgele de argint decorate în tehnica granulării sau ajurării, colan din fire de
argint torsionate, mărgelele din sticlă albastră, argintie sau aurie, unele în
formă de butoiaș etc.
Unele categorii de vestigii, cum ar fi cântarul de tip balanță,
ponturile din fier în folie de bronz; topoarele de luptă cu „aripioare”
laterale la gaura de înmănușare și cu muchia profilată, cu corpul îngust și
tăișul lat, simetric sau asimetric; spadele și buterolele; toporașele
miniaturale din fier sau bronz, pandantivele din argint aurit cu ornament
animalier de tip scandinav etc., găsesc cele mai apropiate analogii în
siturile din lungul Nistrului și a Vistulei, în Scandinavia și regiunile
bazinului Mării Baltice, în special printre vestigiile vikingilor.
Existența unui traseu comercial internațional care lega Europa de la
nord la sud, dinspre Scandinavia și Marea Baltică spre Marea Neagră și Bizanț,
102
în lungul Vistulei, Nistrului, Prutului și al Siretului, este confirmată de
descoperirea la est de Carpați a unor tezaurele de argintărie și monede
islamice. Acestea fac parte dintr-un orizont mai larg de tezaurizare a monedei
islamice și podoabelor din argint, din secolele IX-XI, ce cuprinde regiuni din
Marea Britanie, Scandinavia, Țările Baltice, Polonia, Rusia și Ucraina.
Distrugerile din complexele fortificate de pe Nistru pot fi puse în
legătură cu invazia nomazilor turanici (pecenegi, uzi, cumani). Cele mai
multe au fost distruse de cumani la sfârșitul secolului al XI-lea sau la
începutul celui următor. O parte din scandinavi s-au retras spre nordul
Bucovinei, iar alta spre zonele de deal și de codru, unde a fost asimilată de
populația locală românească.
103
Fig. 1. Pandantiv scandinav din argint aurit cu ornament animalier
descoperit la Alcedar-Șoldănești (după S. Reabțeva, N. Telnov 2010)(1);
așezarea fortificată de plan circular, cu „casă lungă”, de la Echimăuți-Rezina.
(după Gh. B. Fedorov 1974, reconstituire grafică)(2).
104
TOPONIMIA CA IZVOR ISTORIC ÎN DOMENIUL
FORTIFICAȚIILOR BUCOVINEI
Mugur Andronic,
Bogdan-Petru Niculică
Cuvinte-cheie: toponimie, fortificații, Bucovina
Viața oamenilor a fost din totdeauna supusă pericolelor. O dată cu

înmulțirea populației şi constituirea de aşezări stabile, au început şi conflictele
mai ample, soldate cu lupte şi distrugeri de aşezări. În Bucovina, primele
stațiuni fortificate cu şanțuri adânci şi valuri înalte de pământ pe care s-au
construit palisade s-au realizat cu circa şase milenii în urmă, în timpul culturii
Cucuteni. Mai târziu, în prima epocă a fierului, aceste şanțuri, dublate de
valuri de pământ, au fost în multe cazuri refolosite de unele comunități
omeneşti, ca de exemplu la Mănăstioara, com. Preuteşti. Ulterior şi geto-dacii
au ridicat astfel de amenajări de apărare. În secolele VIII-XII, în principal din
cauza amenințărilor popoarelor migratoare, s-au făcut alte fortificații, numite
uneori „horodişti”. În secolele XV-XVII, unele sate din Bucovina îşi găseau
refugiul în timpul atacurilor turco-tătare, și nu numai, pe vârful unor dealuri
împădurite, pe care ei le-au numit „Cetatea/Cetățuia”, astfel de cazuri fiind la
Humoreni-Comăneşti, Marginea, sau Preuteşti.
Să analizăm foarte pe scurt modul cum populația acelor timpuri,
observând urmele conservate în teren, dar și având în vedere unele
informații tradiționale, a marcat toponimic astfel de situri arheologice cu
specific defensiv.
Este meritul lui Nicolai Grămadă (Toponimia minoră a Bucovinei) de
a fi strâns și publicat un fond toponimic deosebit de bogat și valoros pentru
istoria Bucovinei. Despre Cetate, spre exemplificare, iată câteva repere care
ne interesează tematic:
1. Bălăceana - pârâul Cetățel (1768);
2. Breaza- Cetate, pârâu şi fânaț (sec. XIX);
3. Bucșoaia (or. Frasin) - Cetățuia, pârâu și deal (1939);
4. Frasin - Cetățuia, pădure și pârâu (1913);
5. Frătăuții Noi-Cetate, pădure (sec. XIX);
105
6. Gura Humorului - pârâul Citacel, la 1783, Runcul Cetății, la 1787,
deal Cetatea, 1939;
7. Horodnicul de Sus-Cetate, pădure, vale (1939);
8. Ilișești-Poiana Cetățuii, (1768);
9. Liuzii Humorului (azi Humoreni, Comănești) - La cetățuie
deasupra Vârvății (1788), La Cetățuie, parte de hotar (1788),
Coasta Cetățelei, pădure (1955);
10. Mănăstirea Humorului-Cetățelul, pârâu (1783);
11. Pârteștii de Jos-Cetățica, deal (1939);
12. Pătrăuți-Cetățuia, ... o veche redută (Blockhaus), pe care au
crescut tufișuri (1762, sec. XIX);
13. Plăvălari-Dealul Cetățuii, (1783);
14. Uidești-Dealul Cetății, (1767), Dealul Cetățuia, (1784);
15. Vama-Pârâul Cetăților (1411), Pârâul Cetățile (sec. XIX);
16. Vorniceni-Cetățuia, deal (1744).
La acestea, se mai adaugă unele, din teritoriul ocupat al Bucovinei
istorice (azi reg. Cernăuți).
În privința termenului de Horodiște (Gorodiște), trebuie să mai notificăm
că acestea, datorită influenței slave mai accentuate în nordul Bucovinei istorice,
se întâlnesc la Babin, Carapciu pe Ceremuș, Cernauca, Cuciurul Mare,
Dăroșăuți, Mămăieștii Noi, Mihalcea, Mihuceni, Revna, Șerăuți, Stăneștii de
Sus, Șișcăuți, Vasilău și Voloca, toate în regiunea Cernăuți.
Pentru toponimul de „Horodiște” este analizată existența fortificației
din lemn și pământ de la Siret, unde încă din perioada austriacă s-au
descoperit, alături de piese preistorice şi ceramică, recipiente de sticlă şi
monede romane.
Cercetarea noastră de teren din ultimii 20 de ani a lămurit cele mai
multe dintre cazurile menționate mai sus. Menționăm doar câteva, mai
interesante.
La Frasin, N. Grămadă amintește Cetățuia, deal, pădure şi pârâu.
Cercetarea arheologică de pe vârful dealului Cetățuia, cu înălțime de circa 800
metri, considerăm că a lămurit misterul. Primul autor al acestui rezumat a
presupus că înălțimea era folosită în evul mediu doar ca loc de refugiu în caz
de invazii străine. Cea mai veche atestare documentară, din 1411, apare sub
forma Pârâul Cetețelor. Pe partea cea mai înaltă a dealului, se ajunge la Piatra
lui Damian, o piatră masivă, poate cu rol de adăpost, ca și unele aglomerări de
lespezi cu spații interioare destul de largi, probabil colmatate în mare parte de-
a lungul timpului. Ținând cont de faptul că sub acest deal masiv curge pârâul
Cetățuia, care delimita braniștea Voronețului de cea a Moldoviței, autorul
cercetării a considerat că aici au viețuit în condiții de sihăstrie unii călugări
care vegheau la respectarea drepturilor de exploatare a bogățiilor naturale din
această microzonă de hotar a braniștilor mănăstirești.
Toponimele de la Gura Humorului se leagă cu siguranță de existența
sistemului defensiv construit aici de către austrieci la jumătatea secolului al
106
XIX-lea. Pe baza documentelor germane aflate la Arhivele de Stat din Viena,
s-a putut lămuri în mare istoria acestuia.
Toponimul Cetate de la Horodnicul de Sus se referă la un deal destul de
înalt, pe care îl identificăm azi cu Dealul Fătului (535 m alt.), plasat pe partea
stângă a pârâului Sucevița, în dreptul limitei de sud - vest a localității Marginea.
Ca şi în alte cazuri, precum Humoreni-Pârteștii de Jos sau Preutești, considerăm
că şi aici sătenii microzonei se puteau adăposti în evul mediu, în caz de primejdii
majore, pe acest deal pe atunci împădurit.
În alte cazuri, observându-se urme de șanțuri și de val, ca și poziția
protejată de pante abrupte, sătenii au dat astfel de denumiri, precum Poiana
Cetățuii de la Vârvata, com. Pârteștii de Jos, care se referă în mod normal la
amplasamentul unei foste așezări – probabil întărită măcar cu palisadă –
Cucuteni și Hallstatt.
În privința toponimului Zamca, cea mai importantă sursă toponimică,
a lui N. Grămadă, trebuie amintit.
1. Cacica - pădure și țarină (1939);
2. Călinești Ienache - deal (1782; sec. XIX);
3. Pârtești - poiană (1788);
4. Pârteștii de Sus - țarină (1939);
5. Suceava - mănăstire fortificată. Nr. 1, 3 și 4, derivă de la dealul
Zamca din Cacica, 2 de la fortificația preistorică cunoscută, iar 5 de la
mănăstirea armenească cu șanț și val de la Suceava-Zamca.
În plus, autorul mai amintește localități din regiunea actuală Cernăuți:
Hliboca, Hlinița, Igești, Lujeni, Pătrăuții pe Siret și Stăneștii de Sus, pe
Ceremuș.
Și toponimul Troian este avut în vedere de Grămadă. El menționează:
1. Cacica - țarină (sec. XIX);
2. Călinești lângă Hatna (1783);
3. Pârtești (probabil, de Sus) - deal (1788);
4. Satul Mare - (1582), cât și Șanțul țarină (1939). Nr. 1 derivă de la
dealul cu același nume (nr. 3), 2 se referă la importantul sit preistoric
defensiv binecunoscut, iar 4 la traseul Valului din Bucovina.
În fine, un subiect deosebit este și cel al prezenței în documentele
medievale a denumirilor de Troian sau Șanț, atestate și în evul mediu, care
se pot lega ipotetic de un eventual sistem defensiv, cu val și șanț, cu
denumirea propusă de Valul din Bucovina. Fără să intrăm în amănunte,
traseul pleca din zona Rădăuțiului, ajungea la Bădeuți, Milișăuți, Gura Solcii
și peste râul Suceava la Românești, Călinești, Șerbăuți, Calafindești și
Zvorâștea, pe malul Siretului. Dincolo de Siret, la Vârfu Câmpului (jud.
Botoșani) într-un document din 1392 a fost menționat respectivul toponim.
O problemă ce rămâne deschisă este dacă valul nostru sucevean a fost o
continuare a celui din jud. Botoșani, dintre Manoleasa și Dângeni. Câtă
vreme traseele lor nu sunt foarte clare, ca și datarea exactă a ambelor, nu se
poate da un răspuns.
107
Prin cartografierea toponimelor Troian și Șanț, Mircea Ignat a propus
ipotetic și o dublură, cu rol de protejare a zonei de podiș din dreapta Sucevei.
Ea pleca de la Hrincești de pe valea Solcii, până la Costâna. În 1783 este
menționat un astfel de șanț, amintit cu alte ocazii la Părhăuți (Trojana oder
Schanze), și Berindești din vecinătate, azi dispărut, la gura Costânii (Troiana).
Unele toponime atestate pe valea Solonețului la Părhăuți și Todirești,
par să indice un traseu ce întregește pe cel din Bucovina, în linie dreaptă,
spre fundul văii acestei ape (dealul Troian, Cacica).
Prezentul studiu se constituie doar ca o etapă de cercetare, în viitor
urmând să se efectueze noi investigații de teren.
108
FORTIFICAȚIILE MEDIEVALE DIN MOLDOVA
(SECOLELE XIV-XVII). RE-CONSIDERAȚII SPAȚIALE
Cătălin Hriban,
Ludmila Pîrnău
Cuvinte-cheie: analiză spațială, Evul Mediu, fortificații, Nicolae

Grigoraș, Moldova
Fortificațiile Moldovei medievale, precum cele de la Suceava, Neamț,

Șcheia, Bârlad, Roman, Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă ș.a.,
construite la hotarele sau în interiorul țării, au constituit centre de putere
militară și administrativă, având un rol important în sistemul de apărare al
statului și de refugiu al populației în caz de război. O parte dintre aceste
fortificații au fost menționate în diverse categorii de surse scrise (cronici,
relatări ale călătorilor străini, acte de cancelarie). Un prim „inventar” al
acestora aparține lui Dimitrie Cantemir, care le descrie în „Chorografia” pe
baza informaților documentare și de istorie orală deosebit de interesante
despre vechile fortificații ale Moldovei. Când istoricul Nicolae Grigoraș
publica (în 1947) studiul său consacrat vechilor cetăți moldovenești, axându-
se în mod special pe problema originii lor și a stadiului cercetării asupra
acestei problematici fundamentale, era departe de a fi, măcar, coagulat ca
domeniu de cercetare. Demersul lui Nicolae Grigoraș reprezintă o etapă
istoriografică distinctă în cunoașterea evoluției sistemului defensiv al
Moldovei medievale, contribuția medievistului ieșean constând în colectarea,
coroborarea și colaționarea informațiilor documentare, istoriografice,
chorografice și arheologice despre fortificațiile medievale ale Moldovei într-o
sinteză densă și succintă. În continuare, cercetările consacrate diverselor
aspecte ale istoriei cetăților moldovenești au fost concretizate în numeroase
lucrări elaborate în special de reputați istorici și arheologi, fiind abordate
prioritar aspecte referitoare la încadrarea lor cronologică, etapele de
construcție, planimetria, structurile și tehnicile de fortificare ș.a.
În comunicarea de față prezentăm rezultatele unei încercări de a
reconstitui valorile spațiale și teritoriale ale fortificațiilor medievale din
Moldova, documentate de sursele scrise și arheologice, folosind mijloacele
109
moderne ale analizei spațiale, GIS, modelul digital al terenului. Vor fi luate în
discuție modul de organizare a spaţiului fortificat în funcție de relief,
strategiile de apărare militară a țării, căile de comunicație, disponibilitatea
materialelor de construcție ș.a. Un alt interesant câmp de investigație se
referă la problema refolosirii sistemului de fortificații mai vechi, de până la
întemeierea statului medieval moldovenesc. Totodată, este abordată
problema modului în care erau amplasate cetățile pe căile de comunicație.
De asemenea, ne propunem deslușirea sistemelor de fortificare ale unor
mănăstiri moldovenești (Iași, Suceava, Cașin) cu un rol defensiv important
în apărarea populației, îndeosebi în secolul al XVII-lea.
110
FORTIFICAȚIILE MEDIEVALE
DE LA ORHEIUL VECHI
Gheorghe Postică
Cuvinte-cheie: evul mediu, Orheiul vechi, fortificații, râul Răut
Situl arheologic Orheiul Vechi se află în estul Republicii Moldova, în

defileul stâncos al râului Răut, într-un loc de importanță strategică, la circa
14 km de vărsare în fluviul Nistru, în preajma satelor Trebujeni și Butuceni,
r. Orhei, pe suprafața promontoriului „Peștera”.
Orheiul Vechi are forma unui amfiteatru natural de o rară frumusețe,
format de malurile înalte și abrupte ale cursului sinuos al Răutului,
prezentând în același timp și condiții remarcabile de apărare. Peisajul
arheologic de la Orheiul Vechi reprezintă o operă de excepție, de adaptare şi
transformare umană, inclusiv prin fortificarea cadrului natural, care a făcut
posibilă crearea în acest loc, în diverse perioade, a unor centre regionale de
putere militaro-politică.
În cadrul sitului Orheiul Vechi deosebim vestigii a 15 culturi
arheologice încadrate între anii cca. 30000 î. Hr. şi 1800 d.Hr., cele mai
semnificative din punctul de vedere al valorificării valențelor defensive ale
teritoriului datând din perioada existenței orașului Hoardei de Aur - Șehr al-
Cedid (cc. 1330-1369) și a cetății moldovenești Orhei (cc. 1370-1540).
În secolele XIV-XVI așezarea de la Orheiul Vechi reprezenta un oraș-
cetate, încins din trei părți de o centură fortificată natural: cursul meandric
al apei râului Răut, cu o lățime de circa 20-30 m, și malurile abrupte din
calcar sarmațian de circa 60-100 m înălțime. Singura cale terestră de acces
în incinta orașului se afla la talpa promontoriului „Peștera”, dinspre vest, pe
un segment deschis pe o lățime de circa 100 m.
În secolul al XIV-lea, în perioada orașului Șehr al-Cedid, în sectorul de
la talpa promontoriului „Peștera”, pentru a îngrădi intrarea în oraș, era
amplasată o tabără militară documentată prin săpături arheologice, iar în
continuare, pe locul dominant din incinta orașului, era amenajată o citadelă
din piatră de tip oriental, patrulateră în plan, cu dimensiunile de 127/121 x
106/92 m, ale cărei urmele arheologice sunt vizibile până în prezent.
111
În secolele XV-XVI, în perioada propriu-zisă a Orheiului Vechi,
dinspre vest orașul era fortificat cu două valuri imense de apărare, care
închideau definitiv centura de apărare a așezării. Vestigiile arheologice ale
acestor fortificații, edificate în anul 1470 din ordinul domnului Ștefan cel
Mare, reprezintă în prezent segmente de valuri cu înălțimea de circa 3-12 m
și șanțuri adiacente cu lățimea de circa 12-16 m.
112
LISTA AUTORILOR
Dr. Mugur Andronic

Muzeul Bucovinei, Suceava
andronicmugur@yahoo.com
costi_costio@yahoo.com
Nicolae Batog
Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Chișinău
batognicolai@gmail.com
Mihail Băț
Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău
Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Chișinău
mb_usm@yahoo.com
Dr. Alexandru Berzovan

Academia Română - Institutul de Arheologie Iași
berzovanalexandru@gmail.com
Dr. Sergiu Bodean

Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural, Chișinău
arheo25@mail.ru
Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie
dumitruboghian@yahoo.com
Dr. Andrei Corobcean

andrei.corobcean@gmail.com
113
Dr. Costin Croitoru
Muzeul Brăilei „Carol I”, Universitatea „B. P. Hașdeu” Cahul
costin_croitoru1@yahoo.com
Dr. Mihaela Danu

Universitatea „Alexandru I. Cuza” Iași, Facultatea de Biologie
danum2007@yahoo.com
Dr. Vasile Diaconu

Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul de Istorie și Etnografie
Târgu Neamț
Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale, Chișinău
diavas_n82@yahoo.com
Dr. Sergiu-Constantin Enea

Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos
eneasergiu2014@yahoo.com
Dr. Iosif Vasile Ferencz

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
fiosifvasile@yahoo.com
Dr. Alexandru Gafincu

Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul de Istorie și Arheologie
Piatra Neamț
alexandrugafincu@yahoo.com
Dr. Vasile Haheu

Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patrimoniului Cultural, Chișinău
vasilehaheu@mail.com
Dr. George Hânceanu

Complexul Muzeal Județean Neamț, Muzeul de Istorie Roman
georgehanceanu@yahoo.com
Dr. Cătălin Hriban

Academia Română - Institutul de Arheologie, Iași
catalin.hriban@gmail.com
Dr. Sorin Ignătescu

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Facultatea de Istorie și Geografie
sorinig@atlas.usv.ro
114
Dr. Lăcrămioara-Elena Istina
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul de Istorie
lacramioaraist@yahoo.com
Dr. Sebastian Matei

Muzeul Județean Buzău
sebastianmatei@yahoo.com
Dr. Carsten Mischka

Universitatea „Friedrich-Alexander” din Erlangen-Nürnberg, Institut für
Ur – und Frühgeschichte
carstenmischka@gmx.de
Eugeniu Mistreanu
eugenmistreanu@gmail.com
Conf. Univ. Dr. Octavian Munteanu

ocmunteanu@gmail.com
Dr. Dorin-Ciprian Nicola

Complexul Muzeal Județean Neamț
dorinnico@gmail.com
Dr. Bogdan-Petru Niculică

niculicab@yahoo.com
Dr. Ludmila Pîrnău

Academia Română - Institutul de Arheologie, Iași
ludmila.pirnau@gmail.com
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Postică

gpostica@gmail.com
Dr. Constantin Preoteasa

Complexul Muzeal Județean Neamț, Centrul Internațional de Cercetare a
Culturii Cucuteni, Piatra Neamț
constantin.preoteasa@yahoo.com
115
Marcin M. Przybyła
Archeologiczna Pryncypat, Cracovia
megzik@poczta.onet.pl
Valeriu Prohnițchi
valeriu.prohnitchi14@gmail.com
Dr. Aurel Rustoiu

Academia Română –Institutul de Arheologie și Istoria Artei Cluj
aurelrustoiu@yahoo.com
Dr. Angela Simalcsik

Academia Română – Filiala Iași, Centrul de Cercetări Antropologice
„Olga Necrasov”
Institutul de Cercetări Bioarheologice și Etnoculturale, Chișinău
angelllisimal@gmail.com
Dr. Ion Tentiuc

ion_tentiuc@yahoo.com
Dr. Rodica Ursu-Naniu

Asociația Syllabus, București
rodicananiu@yahoo.fr
Dr. Aurel Zanoci

azanoci@gamil.com
116

Volum Fortificații Targu Neamt 2019

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volum Fortificații Targu Neamt 2019

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

La împlinirea a 80 de ani

de la primele cercetări arheologice

FORTIFICAȚII ȘI SISTEME DE FORTIFICARE

Editura „Constantin Matasă”

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Eveniment organizat cu sprijinul:

© COMPLEXUL MUZEAL JUDEȚEAN NEAMȚ

Editura „Constantin Matasă”

Eugeniu Mistreanu, Marcin M. Przybyła

Constantin Preoteasa, Carsten Mischka

Dumitru Boghian, Sergiu-Constantin Enea

Sergiu-Constantin Enea, Dumitru Boghian

Vasile Diaconu, Ciprian-Dorin Nicola

Mihaela Danu, Vasile Diaconu

Alexandru Gafincu, Vasile Diaconu

Angela Simalcsik, Aurel Zanoci, Mihail Băţ

Octavian Munteanu, Nicolae Batog, Valeriu Prohnițchi

Rodica Ursu-Naniu, Andrei Corobcean

Iosif Vasile Ferencz, Aurel Rustoiu

Mugur Andronic, Bogdan-Petru Niculică

Cătălin Hriban, Ludmila Pîrnău

Lista autorilor ........................................................................................... 113

Moderator: Conf. Univ. Dr. Dumitru Boghian

Moderator: Conf. Univ. Dr. Octavian Munteanu

Cuvinte-cheie: fortificații, eneolitic, culturi arheologice, spațiul

Delimitarea spațiului locuit al unei aşezări reprezintă un indice de

Keywords: Precucuteni culture, entrenched settlements, trench,

The complexity of the life of a prehistoric community led can also be

Cuvinte-cheie: așezare, cultura Gumelnița, sisteme defensive,

După cum se știe, aria de răspândire a culturii Gumelnița corespunde,

1 Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului: OPUS 6/12/2018/HS3/411657

Cuvinte-cheie: preistorie, eneolitic, Precucuteni-Cucuteni, Traian-

Celebrele situri eneolitice de la Traian-Dealul Viei (Precucuteni I) și

Keywords: fortified sites, Cucuteni-Tripolie Culture, Republic of

The study of satellite imagery and orthophotography carried out at

Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, cercetări arheologice recente,

În comunicarea pe care o propun, autorii reunesc noile date publicate

Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, Costești-„Cier”, sit pluristratificat,

Situl cucutenian pluristratificat de la Costești-Cier/Lângă Școală,

Cuvinte-cheie: cultura Cucuteni, Fetești-„La Schit”, sit pluristratificat,

Situl cucutenian pluristratificat de la Fetești-La Schit (județul

Cuvinte-cheie: sistem de fortificare, așezare, cultura Cucuteni,

Așezarea preistorică de la Fulgeriș-La 3 cireși/Dealul Fulgeriș, com.

1V. Căpitanu, Cercetări arheologice de suprafață pe teritoriul județului Bacău (II), în

perioada 1983-1992, Brăila, 1996, p. 50, nr. 108.

Fulgeriş-La trei cireşi, Bacău County, Romania, în Romanian Reports in Physics,

Fig. 3. Rezultatele prospecțiunilor geomagnetice din 2009 (1);

Fig. 5. Profilul celor două șanțuri de apărare descoperite în S XI (1);

Cuvinte-cheie: așezare, cultura Cucuteni, sistem defensiv, scanări

Așezarea cucuteniană de la Răucești-Dealul Munteni se află în zona de

Fig. 2. Detalii cu șanțul nr. 1.

Fig. 3. Detalii cu șanțul nr. 2.

Key-words: phytolith, paleoenvironment, Cucuteni culture,

The Cucutenian site of Răucești, Neamț County (GPS coordinates:

Keywords: așezare, preistorie, sisteme de fortificare, centre de putere

Așezările fortificate au atras atenția atât specialiștilor, dar și a

Fig. 1. Siturile fortificate de la Văleni și Homiceni (jud. Neamț).

Cuvinte-cheie: epoca fierului, incintă fortificată, Saharna Mare,

Situl Saharna Mare-Dealul Mănăstirii se află la vest de localitatea

Cuvinte-cheie: fortificație, LIDAR, val de pământ, structură de

Chestiunea cetății getice de la Cotnari și a sistemului ei defensiv a

Cuvinte-cheie: fortificații, strategii militare, spațiul carpato-nistrean

În prezent, pentru spațiul carpato-nistrean, sunt cunoscute în jur de

Cuvinte-cheie: fortificații, râul Răut, a doua epocă a fierului, geți