Factori care contribuie la abandonul școlar

Abandonul şcolar este o temă de mare actualitate în ţara noastră. În literatura de

specialitate abandonul şcolar are mai multe semnificații. Pe de o parte, abandonul școlar are
semnificaţia de “renunţare la studiile şcolare provocată de cauze diverse, între care, cele mai
importante, sunt cauzele de ordin material”1. Pe de altă parte, renunţarea la actul de a studia este
determinată de faptul că elevul, nu face faţă sarcinilor programei de învăţământ, nu este
reorientat spre şcolile adecvate posibilităţilor sale sau alteori, el suferă influenţe negative din
partea familiei sau a prietenilor. Dacă elevul este lipsit de asistenţă educativă, în mod sigur
drumul lui e orientat spre abandonarea studiilor, indiferent de vârsta acestuia.
Pentru a putea interveni eficient, profesorul și dirigintele trebuie să cunoască cauzele
care pot conduce la abandonul şcolar. Dirigintele este organizatorul, îndrumătorul și
coordonatorul întregii activitǎți instructiv - educative și a vieții colectivului de care rǎspunde.
Acesta studiază profilul spiritual al fiecǎrui elev în parte, aptitudinile si trǎsǎturile sale morale.
El este cel care  organizeazǎ și îndrumǎ acțiunea de orientare școlarǎ și profesionalǎ a elevilor.
Pregǎtirea elevilor pentru a-și putea alege în mod conștient și independent tipul de studii sau
profesiunea viitoare reprezintǎ o actiune complexǎ și de lungǎ duratǎ. Dar, până la actiunea de
orientare școlarǎ si profesionalǎ care reprezintǎ un indiciu al trǎiniciei sistemului de învǎțǎmânt
și o formă de finalizare a pregǎtirii tineretului pentru viatǎ, copiii trebuie să primească ajutor
moral și material din partea familiei. Profesorul cere de foarte multe ori ceea ce elevul nu-i poate
oferi, din cauză că el nu a primit la timp suport moral sau material. Un exemplu de actualiate pe
careîl pot oferi în acest sens este învățarea online din ultimele unsprezece luni. Elevii au fost și
sunt obligați să folosească anumite platforme de învățare și sunt amenințați cu neîncheierea
situației școlare la anumite discipline dacă nu se conformează regulilor impuse. Prima problem
care trebuia pusă pe “masa” celor care fac reguli ar fi fost, după părerea mea, asigurarea bazei
materiale și educarea acestor copii pentru a face față unui învățământ online. Lipsa
calculatoarelor, a telefoanelor, a internetului dar și prezența sărăciei în familiile copiilor au
condus la abandonul școlar. Consider, cu regret, că toate acestea sunt principalele cauze de
actualitate ale abandonui școlar.
 Părăsirea timpurie a şcolii reprezintă un potenţial pierdut. Acesta are costuri sociale şi
costuri economice (o persoană necalificată duce la o productivitate mai scăzută, venituri fiscale
devin mai mici deoarece veniturile sunt mai mici , în schimb alocaţiilor sociale acordate sunt
mai mari).
Fiecare caz de abandon şcolar are o „istorie” proprie care presupune o analiză complexă,
o interpretare psihogenetică, dinamică şi funcţională a situaţiei particulare a fiecărui subiect aflat
în această situaţie.
Abandonul școlar conduce la o alterare a imaginii de sine a elevului în cauză. El îşi va
pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi capacităţi. De foarte multe ori ajunge să
dezvolte o teamă de eşec. Eşecul şcolar „stigmatizează”, „etichetează” încă din copilărie şi
conduce automat la o marginalizare socială, la un comportament deviant, recurgerea la droguri,
o viaţa de familie dezorganizată sau la delincvență juvenilă.
Elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria
persoană, părinţii şi familia, şcoala, comunitatea locală.
În cărțile de specialitate, abandonul școlar este clasificat în funcție de zona urbană sau
rurală. Părerea mea este că această clasificare nu se poate face în secolul XXI. În primul rând,
factorii care conduc spre abandon școlar sunt, atât la oraș cât și la sat s-au contopit. Ca
exemplificare aș puncta două argumente: influenţa cercului de prieteni asupra copilului le
aflăm în ambele zone și atracţiile pe care oraşul sau modernitatea satului le exercită asupra
copilului. Atât copiii din mediul rural cât și cei din mediul urban trebuie să le dea părinţilor
ajutor (în muncile agricole, pe de o parte, deoarece s-a dezvoltat foarte mult agricultura
practicată de orășeni, iar pe de altă parte, copiii din mediul urban încep a-și câștiga existența de
la o vârstă fragedă.)
Copiii care trăiesc în familii sărace au şanse mai mici de a-şi înşusi o educaţie şcolară
completă. Particularităţile psihice ale copilului pot influenţa şi negativ randamentul său şcolar. O
foarte mare greșeală făcută de unele cadre didactice este aceea de a eticheta. Etichetările ca
„elev slab”, „elev rău” duc la scăderea stimei de sine, la scăderea încrederii în propriile forţe, cât
şi în persoanele ce îl înconjoarã. Elevii trebuie încurajați, chiar dacă ei nu sunt la nivelul altor
elevi, trebuie să li se arate frumosul și priceperea din ei pentru a căpăta încredere în ei și în
persoana care îi îndrumă. Din cauza lipsei resurselor necesare pentru a depăşi aceastã dificultate,
aceşti copii caută să iasă în evidenţă, adeseori, prin comportamente deviante. Lipsa voinţei,
nivelul scăzut al aspiraţiilor, al intereselor, al motivaţiei, insuficienta dezvoltare a capacităţii de a
opera cognitiv şi altele pot avea un acut efect negativ asupra activităţii şcolare a elevului, asupra
rezultatelor muncii sale.
De asemenea, starea de sãnãtate a elevului poate influenţa succesul sau insuccesul/eşecul
şcolar al acestuia. Un rol foarte important în dezvoltarea copilului sănătos sau bolnav îl
reprezintă tipul de familie din care acesta provine. Dezinteresul manifestat de către părinţi în
ceea ce priveşte educaţia, concepţiile despre aceasta, dar şi nivelul scăzut de instrucţie al acestora
au un impact negativ asupra şcolarizãrii elevului.
Un copil cu probleme este adesea un copil nefericit printre oameni care sunt ei înşişi
nefericiţi. Un părinte nefericit sau un profesor nefericit nu îi poate insufla copilului fericire.
Copilul, prin definiție, este un om naiv, fără experiență.
În "Definiţia copilului", Jose Saramago afirmă că “un copil este o fiinţă pe care ne-a
împrumutat-o Dumnezeu ca să facem un curs intensiv despre cum să iubim pe cineva mai mult
decât pe noi înşine, despre cum să ne schimbăm cele mai mari defecte pentru a le da cele mai
bune exemple şi despre cum să învăţăm să avem curaj.” Dacă instrumentele care armonizează
plăcut instruirea copilului nu au fost acordate ( părinte-școală-comunitate-profesor), eșecul este
sigur, și noi toți nu prea știm pe care dintre ele să dăm vina.
În concluzie, eşecul şcolar nu este o problemă nouă și se pare că nu are tendinţe de a fi
stopat. De aceea este nevoie de o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară
pentru diminuarea fenomenului de abandon şcolar.

Bibliografie

1. Neamţu, C., Devianţa şcolară – fenomen socio-pedagogic. Modalităţi de diminuare (Teză

doctorat), Univ. ,,A.I.Cuza’’, Iaşi;

2. Cristea, C.G., Psihologia educaţiei, Ed. Bucureşti, 2003;

3. Creţu, E., Psihopedagogia şcolară pentru învăţământul primar, Bucureşti, Ed. Aramis, 1999;

4 . Cristea, S., Dicţionar de pedagogie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti.

***Jose Saramago a obținut premiul nobel ptr literatutră în 1998Colaborator al mai multor
publicații periodice și reviste, dedicat jurnalismului, activității editoriale și traducerii.