DREPTUL INSOLVENȚEI – Curs 19 03 2021

Lector dr. Anca Roxana BULARCA

Deschiderea procedurii de insolvență

Reglementare legală: art.65 – 73 Legea nr.85/2014

Procedura de insolvență se poate deschide la cererea debitorului ori la cererea unuia
sau mai mulți creditori.
Procedura de insolvență nu poate fi deschisă din oficiu, procedura de insolvență fiind o
procedură judiciară și deci este guvernată de principiul disponibilității părților,
statornicit de art.9 Cod procedură civilă.
Potrivit art.65 din Legea nr.85/2014: Procedura începe pe baza unei cereri introduse
la tribunal de către debitor, de către unul sau mai mulţi creditori, ori de către
persoanele sau instituţiile prevăzute expres de lege. Autoritatea de Supraveghere
Financiară introduce cerere împotriva entităţilor reglementate şi supravegheate de
aceasta care, potrivit datelor de care dispune, îndeplinesc criteriile prevăzute de
dispoziţiile legale speciale pentru iniţierea procedurii prevăzute de prezenta lege.
Se impune aici să precizăm că prin Legea nr.85/2014 a fost reglementată și procedura
falimentului instituțiilor de credit – art.204 – 241.
Potrivit art.216 alin.1 din Legea nr.85/2014 procedura falimentului începe pe baza unei
cereri introduse de către instituția de credit debitoare sau de către creditorii acesteia ori
de către Banca Națională a României (BNR). Observăm că aici legiuitorul lasă
posibilitatea ca o altă persoană/instituție, în speță Banca Națională a României, să
justifice calitate procesuală activă pentru a solicita falimentul unei bănci.
De asemenea, Legea nr.85/2014 reglementează procedura falimentului societăților de
asigurare/reasigurare - art.242 – 272.
Potrivit art.245 alin.1 din Legea nr.85/2014 procedura falimentului societății de
asigurare/reasigurare se deschide pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de
Supraveghere Financiară (ASF), fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare
sau de creditorii acesteia, după caz. Observăm și aici legiuitorul lasă posibilitatea ca o
altă persoană/instituție în speță, Autoritatea de Supraveghere Financiară să justifice
calitate procesuală activă pentru a solicita falimentul unei societăți de
asigurare/reasigurare.
Noțiunea de calitate procesuală activă va fi studiată la disciplina Drept procesual
civil, dar în esență această reprezintă abilitarea cerută de lege pentru a dobândi

1
calitatea de reclamant în procesul civil, respectiv o condiție pentru exercitarea acțiunii
civile.
În acest sens art.32 alin.1 Cod procedură civilă prevede: Orice cerere poate fi
formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: a)are capacitate procesuală, în
condiţiile legii;b)are calitate procesuală;c)formulează o pretenţie;d)justifică un
interes.
Art.36 Cod procedură civilă prevede: Calitatea procesuală rezultă din identitatea
dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus
judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o
chestiune de fond.
1. Cererea debitorului
Potrivit art.66 alin.1 din Legea nr.85/2014: Debitorul aflat în stare de insolvenţă este
obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor prezentei legi,
în termen de maximum 30 de zile de la apariţia stării de insolvenţă. La cererea
adresată tribunalului va fi ataşată dovada notificării organului fiscal competent cu
privire la intenţia de deschidere a procedurii insolvenţei.
Potrivit art.66 alin.4 din Legea nr.85/2014: Debitorul în cazul căruia apariția stării de
insolvență este iminentă va putea să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus
dispozițiilor prezentului titlu.
Așa cum am subliniat, debitorul care se află în stare de insolvență vădită sau
prezumată (așa cum noțiunea este definită de art.5 pct.29 lit.a din Legea nr.85/2014)
este obligat să solicite deschiderea procedurii de insolvență.
În schimb debitorul care se află în stare de insolvență iminentă (așa cum noțiunea este
definită de art.5 pct.29 lit.b din Legea nr.85/2014) are doar posibilitatea (opțiunea) de
a solicita deschiderea procedurii sale de insolvență.
A se avea în vedere aici că Legea nr.55/2020 privind instituirea stării de alertă
reprezintă o lege temporară. Această lege cuprinde dispoziții în materie de insolvență.
Pe această perioadă debitorul nu mai exe obligat să solicite deschiderea procedurii de
insolvență, acesta având un drept de opțiune și nu o obligație legală.
Nerespectarea termenului de 30 de zile de către debitorul aflat în stare de insolvență
prezumată, pentru formularea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, poate
constitui un motiv pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a
administratorilor debitorului.
În acest sens, art.169 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2014 stabilește că: Judecătorul sindic
poate dispune ca o parte sau întregul pasiv al debitorului, ajuns în stare de insolvență,
fără să depășească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă, să
fie suportat de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul

2
societății, precum și de orice persoane care au contribuit la starea de insolvență a
debitorului dacă a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea,
în mod vădit, persoana juridică, la încetarea de plăți.
Neîndeplinirea acestei obligații ar putea constitui și infracțiunea de bancrută simplă,
prevăzută în art. 240 Cod Penal (Legea nr.286/2009 privind Codul penal și Legea
nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009), în măsura în care sunt
întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.
Legiuitorul a instituit o prezumție de rea-credință a debitorului atunci când acesta
întârzie, cu intenție, să formuleze cererea de deschidere a procedurii insolvenței sale.
Astfel, potrivit art.122 alin.4 din Legea nr.85/2014: Prezumția de fraudă a debitorului
se păstreză și în cazul în care, prin abuzul de drepturi procesuale, debitorul a întârziat
momentul deschiderii procedurii de insolvență, pentru a expira termenele pentru
promovarea acțiunilor având ca obiect anularea actelor sau operațiunilor fruduloase,
stabilite de art.117.
Potrivit art.117 alin.1 din Legea nr.85/2014: Administratorul judiciar/Lichidatorul
judiciar poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor sau
operaţiunilor frauduloase ale debitorului în dauna drepturilor creditorilor, în cei 2 ani
anteriori deschiderii procedurii.
Această acțiune este definită de legiuitorul Codului insolvenței ca fiind o acțiune în
anularea unor acte juridice, însă aceasta este o veritabilă acțiune revocatorie
(pauliană) – a se repeta art.1562 – 1565 Cod civil.
Așa cum v-am expus la început, Codul insolvenței utilizează termeni și noțiuni care nu
întotdeauna un corespondent exact cu cele uzitate de Codul civil, mai ales, dar și de
alte acte normative. De aceea de multe ori suntem nevoiți să stabilim natura juridică a
instituțiilor reglementate de Legea nr.85/2014.
Potrivit art.66 alin.2 și 3 din Codul insolvenței: Dacă la expirarea termenului de 30 de
zile debitorul este angrenat, cu bună-credință în negocieri extrajudiciare pentru
restructurarea datoriilor sale, acesta are obligația să solicite deschiderea procedurii
insolvenței sale în termen de 5 zile de la data eșuării negocierilor. Debitorul poate fi
angrenat în negocieri și în cadrul procedurii de mandat ad-hoc ori concordat preventiv,
deci când debitorul se află într-o stare de dificultate financiară (noțiune definită de
art.5 pct.27 din Legea nr.85/2014).
Dacă pe parcursul negocierilor debitorul ajunge în stare de insolvență, dar există
presupunerea rezonabilă, bazată pe motive temeinice, că rezultatele negocierilor ar
putea fi valorificate într-un termen scurt prin încheierea unui acord extrajudiciar,
debitorul de bună-credință trebuie să introducă cererea de deschidere a procedurii de
insolvență în termen de 5 zile de la data eșuării negocierilor, iar în caz contrar trebuie
să introducă cererea în termen de 30 de zile de la data apariției stării de insolvență.
3
Aceste negocieri extrajudiciare pot fi și cele care se întreprind în procedurile de
prevenire a insolvenței cum ar fi mandatul ad-hoc (noțiune definită de art.5 pct.36 din
Legea nr.85/2014) ori concordatul preventiv (noțiune definită de art.5 pct.17 din Legea
nr.85/2017), ca proceduri de redresare a debitorului.
A se vedea aici că potrivit art.1182 și art.1183 din Codul civil negocierea constituie un
mijloc de încheiere a contractelor civile (etapa precontractuală), însă în sistemul nostru
de drept privat aceasta nu produce efecte juridice, fiind impusă doar obligația de bună-
credință și fiind sancționată reaua-credință la negocieri pe tărâmul răspunderii civile
delictuale.
Potrivit art.5 alin.1 pct.72 din Legea nr.85/2014 valoarea prag reprezintă cuantumul
minim al creanței pentru deschiderea procedurii de insolvență, acesta este în prezent de
40.000 lei, atât pentru creditori cât și pentru debitor. În consecință, pentru ca un
debitor să solicite deschiderea procedurii insolvenței sale se impune ca valoarea
datoriilor sale exigibile față de creditori să fie superioară valorii prag.
Si aici trebuie să avem în vedere că pe perioada stării de alertă valoarea – prag este de
50.000 lei. A se vedea Legea nr.85/2014 postată pe platformă cu aceste modificări
temporare.
Potrivit art.66 alin5 din Legea nr.85/2014: Cererile persoanelor juridice vor fi semnate
de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le
reprezenta, fără a fi necesară o hotărâre a asociaţilor/acţionarilor. În cazul în care
prin cererea debitorului se solicită aplicarea procedurii simplificate, se va depune şi
hotărârea adunării generale a asociaţilor/acţionarilor în acest sens.
Cererea voluntară de deschidere a procedurii de insolvență se soluționează de către
judecătorul sindic într-un termen maxim de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea
părților, deci în cadrul unei proceduri judiciare necontencioase, potrivit art.66 alin.10
din Legea nr.85/2014.
Procedura necontencioasă reprezintă o procedură specială reglementată de Codul de
procedură civilă – Cartea a III-a art.527-540. Aceasta va face obiect de studiu la Drept
procesual civil.
Fără a intra în detalii, în esență prin procedură necontencioasă înțelegem că nu suntem
în prezența principiului contradictorialității părților – art.14 Cod procedură civilă.
Potrivit art.527 Cod procedură civilă: Cererile pentru soluţionarea cărora este nevoie
de intervenţia instanţei, fără însă a se urmări stabilirea unui drept potrivnic faţă de o
altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti sau la
luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse
dispoziţiilor prezentei cărţi.

4
Cererea debitorului având ca obiect deschiderea procedurii de insolvență trebuie să fie
însoțită de documentele prevăzute de lege, conform art.67-68 din Legea nr.85/2014,
dar și de dovada achitării taxei judiciare de timbru, potrivit prevederilor OUG
nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru. În prezent, taxa judiciară de timbru
datorată pentru orice cerere în procedura de insolvență este de 200 lei.
Pentru a vă face o idee și fără obligația de a memora întocmai, potrivit art.67 alin.1 din
Legea nr.85/2014: Cererea debitorului trebuie să fie însoţită de următoarele acte:
a)ultima situaţie financiară anuală, certificată de către administrator şi
cenzor/auditor, balanţa de verificare pentru luna precedentă datei înregistrării cererii
de deschidere a procedurii;
b)lista completă a tuturor bunurilor debitorului, incluzând toate conturile şi băncile
prin care debitorul îşi rulează fondurile; pentru bunurile grevate se vor menţiona
datele din registrele de publicitate;
c)lista numelor şi a adreselor creditorilor, oricum ar fi creanţele acestora: certe sau
sub condiţie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori
contestate, arătându-se suma, cauza şi drepturile de preferinţă;
d)lista cuprinzând plăţile şi transferurile patrimoniale efectuate de debitor în cele 6
luni anterioare înregistrării cererii introductive;
e)contul de profit şi pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
f)lista membrilor grupului de interes economic sau, după caz, a asociaţilor cu
răspundere nelimitată, pentru societăţile în nume colectiv şi cele în comandită;
g)o declaraţie prin care debitorul îşi arată intenţia de intrare în procedură
simplificată sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activităţii ori
prin lichidarea, în tot sau în parte, a averii, în vederea stingerii datoriilor sale;
h)o descriere sumară a modalităţilor pe care le are în vedere pentru reorganizarea
activităţii;
i)o declaraţie pe propria răspundere, autentificată la notar ori certificată de un
avocat, sau un certificat de la registrul societăţilor agricole ori, după caz, oficiul
registrului comerţului sau alte registre în a cărui rază teritorială se află sediul
profesional/sediul social, din care să rezulte dacă a mai fost supus procedurii de
reorganizare judiciară prevăzute de prezenta lege într-un interval de 5 ani anterior
formulării cererii introductive;
j)o declaraţie pe propria răspundere, autentificată de notar ori certificată de avocat,
din care să rezulte că el sau administratorii, directorii şi/sau
acţionarii/asociaţii/asociaţii comanditari care deţin controlul debitorului nu au fost
condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate contra
patrimoniului, de corupţie şi de serviciu, de fals, precum şi pentru infracţiunile
5
prevăzute de Legea nr. 22/1969, cu modificările ulterioare, Legea nr. 31/1990,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicată,
cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificările şi
completările ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare,
Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu
modificările ulterioare, şi infracţiunile prevăzute de prezenta lege în ultimii 5 ani
anterior deschiderii procedurii;
k)un certificat de admitere la tranzacţionare pe o piaţă reglementată a valorilor
mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;
l)o declaraţie prin care debitorul arată dacă este membru al unui grup de societăţi, cu
precizarea acestora;
m)dovada codului unic de înregistrare;
n)dovada notificării organului fiscal competent.
Raportat la faptul că cererea debitorului de deschidere a procedurii de insolvență se
soluționează într-o procedură necontencioasă legiuitorul a stabilit la art.66 alin.9 din
Legea nr.85/2014 că: Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei
cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului
persoană fizică sau juridică, pentru prejudiciile pricinuite.
Evident că această răspundere civilă este una delictuală și aceasta intervine având în
vedere faptul că deschiderea procedurii de insolvență produce anumite efecte, pe care
le vom analiza în cursul următor. Ideea este aceea că dacă debitorul urmărește, cu rea-
credință, să beneficieze de efectele deschiderii procedurii de insolvență, fără a fi în
stare de insolvență, comite prin aceasta o faptă ilicită, care dacă este cauzatoare de
prejudicii creditorilor săi, va conduce la stabilirea răspunderii sale.

2. Cererea creditorului
Potrivit art.70 alin.1 din Legea nr.85/2014: Orice creditor îndreptăţit să solicite
deschiderea procedurii prevăzute de prezentul titlu poate introduce o cerere de
deschidere a procedurii împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă, în care va
preciza:a)cuantumul şi temeiul creanţei;b)existenţa unui drept de preferinţă, constituit
de către debitor sau instituit potrivit legii;c)existenţa unor măsuri asigurătorii asupra
bunurilor debitorului;d)declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la
reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de
principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare.
Ne amintim și repetăm aici noțiunea de creditor îndreptățit să solicite deschiderea
procedurii de insolvență – art.5 pct.20 din Legea nr.85/2014. Creditorul îndreptățit să

6
solicite deschiderea procedurii de insolvență este creditorul a cărui creanță, asupra
patrimoniului debitorului, este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile.
Acest termen începe să curgă de la momentul scadenței obligației debitorului față de
creditor.
Cererea creditorului împotriva debitorului, având ca obiect deschiderea procedurii de
insolvență, are natura juridică a unei veritabile acțiuni civile în justiție.
Potrivit art.29 din Codul de procedură civilă prin noțiunea de acțiune civilă se înțelege
ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului
subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi
pentru asigurarea apărării părţilor în proces.
Se impune să precizăm că pentru creditorul îndreptățit să solicite deschiderea
procedurii de insolvență nu există obligativitatea formulării unei astfel de cereri
împotriva debitorului său.
De aici tragem concluzia căci creditorul are opțiunea de a întreprinde sau nu demersuri
împotriva debitorului său, pentru recuperarea creanței. În cazul în care acesta înțelege
să întreprindă astfel de demersuri, creditorul are opțiunea de a apela la orice cale legală
pentru recuperarea creanței sale, acesta poate apela chiar și la mai multe căi legale
concomitent, inclusiv prin formularea unei cereri de deschidere a procedurii de
insolvență.
Spre exemplu, dacă debitorul nu și-a îndeplinit o obligație contractuală, iar acesta se
află în stare de insolvență, chiar și iminentă, creditorul va alege mai degrabă calea
acțiunii în rezoluțiune, decât calea acțiunii în executarea contractului.
De asemenea, se mai impune să precizăm că legiuitorul la art.70 alin.1 din Legea
nr.85/2014 a predefinit și conținutul cererii de deschidere a procedurii de insolvență,
care pe lângă cerințele generale ale oricărei cereri de chemare în judecată, potrivit
art.194 Cod procedură civilă, va trebui să cuprindă și mențiunile cerute de legea
specială.
Potrivit art.70 alin.2 din Legea nr.85/2014 creditorul va trebui să anexeze cererii de
deschidere a procedurii de insolvență documentele justificative ale creanței sale.
Analizând aceste prevederi legale speciale se constată că la soluționarea unei cereri de
deschidere a procedurii insolvenței creditorul nu trebuie să exhibe existența unui titlu
excutoriu pentru a dovedi cerințele certitudinii și lichidității creanței sale, ci dovada
acestora se va face numai cu înscrisuri.
În această privință constatăm că prevederile art.663 din Cod de procedură civilă
completează în parte Codul insolvenței, însă prevederile art.5 alin.1 pct.20 teza a II-a
coroborate cu prevederile art.70 alin.2 din Legea nr.85/2014 sunt derogatorii, în ceea
ce privește înscrisul constatator al creanței, care nu trebuie să îndeplineacă condiția de

7
a fi un titlu executoriu. Vedeți aspectele menționate în cursurile anterioare referitoare
la noțiunea de creanță certă, lichidă și exigibilă în procedura de insolvență.
Potrivit art.72 alin.1 din Legea nr.85/2014: În cazul cererii de deschidere a procedurii
insolvenţei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulată în termenul
prevăzut la alin. (3), judecătorul-sindic poate dispune, prin încheiere, în sarcina
creditorului consemnarea la o bancă a unei cauţiuni de până la 10% din valoarea
creanţei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cauţiunea va fi consemnată în termen de 5
zile de la comunicarea măsurii, sub sancţiunea respingerii cererii de deschidere a
procedurii.
Potrivit art.72 alin.3 din Legea nr.85/2014: În termen de 10 zile de la primirea cererii,
debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă. În
cadrul judecării contestaţiei, va putea fi administrată doar proba cu înscrisuri.
De aici tragem concluzia că cererea creditorului de deschidere a procedurii de
insolvență se soluționează în contradictoriu cu debitorului, în această situația judecata
fiind una de drept comun, într-o procedură contencioasă.
Din economia acestor două prevederi legale tragem concluzia că debitorul care
primește cererea de chemare în judecată a creditorului, potrivit art.72 alin.2 din Legea
nr.85/2014, are opțiunea fie de a recunoaște starea sa de insolvență, fie să conteste
starea de insolvență, în termen de 10 zile. În această ultimă ipoteză judecătorul sindic
poate obliga creditorul la plata unei cauțiuni plafonate de legiuitor la valoarea maximă
de 40.000 lei.
Potrivit art.1056 alin.1 din Cod de procedură civilă: Când legea prevede darea unei
cauțiuni, suma datorată cu acest titlu se stabilește de instanța de judecată, în
condițiile legii, și se depune la Trezoreria Statului, la CEC Bank SA, sau la orice altă
instituție de credit care efectuează operațiuni, pe numele părții respective, la
dispoziția instanței ori, după caz, a executorului judecătoresc.

Potrivit art.1063 alin.1 și 2 Cod procedură civilă: Cauțiunea se restituie, la cerere,

celui care a depus-o, după soluționarea prin hotărâre judecătorească definitivă a
procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, în măsura în care asupra
acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru despăgubiri cuvenite până la
împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, ori
dacă partea declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la
despăgubiri, pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care
aceasta a depus-o.

Coroborând prevederile legii speciale a insolvenței cu cele cuprinse în Codul de

procedură civilă se constată căci cauțiunea reprezintă o garanție pe care legiuitorul a
stabilit-o în favoarea debitorului, în vederea acoperirii cu prioritate a pagubei produse,

8
în ipoteza în care creditorul a formulat o cerere de deschidere a procedurii de
insolvență cu rea-credință.