1

BUNURI

Această clasificare prezintă importanţă în ceea ce priveşte modul de transmitere a

dpptului de proprietate. Astfel, prin tradiţiune ca mod specific de dobândire a dreptului ,-de
proprietate (constând în remiterea unui bun în materialitatea lui) nu se pot transmite decât
bunuri mobile corporale.
Dar bunurile incorporale prezintă importanţă maximă în cadrul relaţiilor
comerciale, tilturile de valoare transmiţându-se prin mijloace specifice dreptului
comercial.

j) bunuri frugifere şi bunurile nefrugifere.

Bunurile frugifere sunt acele bunuri care produc fructe, înţelegându-se prin fructe
bunurile care se produc in mod periodic şi fără consum de substanţă.
Spre deosebire de fructe productele sunt foloase ce rezultă dintr-un bun prin
consumarea substanţei acestuia (de exemplu, lemnul dintr-o pădure, piatra dintr-o carieră
etc).
Conform Codului civil fructele pot fi:
- fructe naturale care se realizează în mod natural fără intervenţia omului. Art 522
teza I din Codul Civil, asimilează fructelor naturale producţia şi prăsila (sporul animalelor);
- fructe industriale care presupun intervenţia omului (de exemplu, fructele dintr-o
livadă);
- fructe civile care reprezintă sume de bani sau alte bunuri rezultate în mod periodic
ca urmare a folosirii unui alt bun. In această categorie se cuprind, chiriile, dobânzile,
arenda şi rentele.
Această clasificare prezintă interes în ceea ce priveşte modul de dobândire a
fructelor. Astfel, fructele naturale şi industriale se dobândesc prin perceperea efectivă
acestora, în timp ce fructele civile se dobândesc prin scurgerea timpului, respectiv prin
scadenţă.
Ca regulă de principiu, un posesor neproprietar faţă de care adevăratul proprietar şi-a
revendicat bunul, rămâne proprietar al fructelor în măsura în care acestea nu au fost
percepute anticipat, respectiv nu au fost culese anticipat sau în cazul fructelor naturale şi
industriale sau percepute înainte de scadenţă în cazul fructelor civile.
Spre deosebire de fructe, productele vor aparţine întotdeauna adevăratului
proprietar nu şi uzufructuarului sau posesorului de bună credinţă.

Dreptul civil pur şi simplu - conferă maximă certitudine titularului său, deoarece
nici existenta şi nici exercitarea lui nu depinde de vreo împrejurare viitoare -el poate fi
exercitat imediat după naşterea lui, necondiţionat (Belein).
Dreptul civil afectat de modalităţi este dreptul civil a cărui existentă sau
exercitare depinde de o împrejurare viitoare, certă ori incertă.
Modalităţile sunt: termenul, condiţia şi sarcina şi vor fi studiate într-un capitol
viitor.

Obligatia Civila
Definiţie . Obligaţia civilă este îndatorită subiectului pasiv al raportului juridic
civil de a avea o anume conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ,
conduită care poate consta în a da, a face ori a nu face ceva şi care poarte fi impusă la
nevoie prin forţa coercitivă a statului.

Obligaţia civilă are trei sensuri:

 2

1. - îndatorirea subiectului pasiv de a da, a face, a nu face ceva (sensul definiţiei

de mai sus)
2. - raport obligatoriu ce conţine sensul definiţiei de mai sus
3. - obligaţie - înscris constatator al unei creanţe (obligaţiunea CEC).

Clasificarea obligaţiilor civile

1. In funcţie de obiectul lor se fac trei subclasificari:

a) obligaţia de a da, de a face,de a nu face ceva

a) positivă şi negativă
b) obligaţia de rezultat (determinată) şi
c) obligaţia de diligentă (de mijloace).
2. După opozabilitatea lor obligaţiile se împart în :

1) obişnuite (opozabile numai "între părţi ")

2) opozabile terzilor (scriptae in rem)
3) reale (propter rem)
3. In funcţie de sancţiunea ce asigură respectarea obligaţiilor civile, se disting:
- obligaţia civilă perfectă
- obligaţia civilă imperfectă (naturală).

Obligaţiile de a da, a face şi a nu face

- de a da = este îndatorirea de a constitui sau a transmite un drept real (obligaţia
vânzătorului de a transmite dreptul de proprietate asupra lucrului vândut în patrimoniul
cumpărătorului).
- de a face = este îndatorirea de a executa o lucrare, a presta un serviciu, ori de a
preda un lucru.
- a nu face ceva = are conţinut diferit, după cum este corelativă unui drept
absolut ori unui drept relativ (de creanţă).
- corelativă unui drept absolut = este îndatorirea de a nu face nimic de natură
a aduce atingere acelui drept.
- corelativă unui drept de creanţă = a nu face ceva. ce ar fi putut să facă, dacă
debitorul nu s-ar fi obligat la abţinere.

Obligaţii civile pozitive şi negative

Sunt pozitive - obligaţiile de "a da" şi "a ace".
Este negativă - a nu face ceva.
Obligaţii de rezultat şi obligaţii de diligentă
Este de rezultat - obligaţia care constă în îndatorirea debitorului de a obţine un
rezultat determinat (exemplu obligaţia vânzătorului de a preda cumpărătorului lucrul
vândut).
Este de diligentă (mijloace) - obligaţia ce constă în îndatorirea debitorului de
a depune toată stăruinţa pentru obţinerea unui anumit rezultat (exemplu obligaţia
medicului de a-1 vindeca pe pacient).

Obligaţii obişnuite, opozabile terţilor şi obligaţii reale

Obligaţia obişnuită este, opozabilă între părţi ca şi dreptul de creanţă. Marea

majoritate a obligaţiilor civile sunt de acest fel. Această obligaţie ....debitorului faţa de care
s-a născut.
 3

Obligaţia opozabilă şi terţilor (scriptae in rem) este acea obligaţie strâns legată de un
bun, astfel încât creditorul nu-şi poate realiza dreptul său, decât cu concursul titularului
actual al dreptului real asupra acelui bun, care este ţinut şi el, de îndeplinirea unei obligaţii
născute anterior, fără participarea sa (exemplu ...cumpărătorul este datorat să respecte
locatiunea făcută înainte de vânzare).

Obligaţia reală (propter rem), este îndatorirea ce revine potrivit legii, deţinătorului
unui bun, în considerarea importantei deosebite a unui astfel de bun pentru societate
(exemplu obligaţia deţinătorului de teren agricol de a-1cultiva L .18/1991).

Obligatiii civile perfecte şi imperfecte

Majoritatea obligaţiilor civile este formată din obligaţiile perfecte.

Obligaţia perfectă - este acea obligaţie civilă, a cărei executare este asigurată în caz
de neexecutare de către debitor, printr-o acţiune în justiţie, obtinându-se un titlu executor
pentru a fi pusă în executare silită.
Este imperfectă obligaţia a cărei executare nu se poate obţine pe cale silită, şi odată
executată de bună voie de către debitor, nu este permisă restituirea ei, aceasta obligaţie se
mai numeşte şi naturală.
Obligaţia imperfectă nu se confundă cu obligaţia morală, care se realizează din
conştiinţă (obligaţia copiilor ajunşi la maturitate de a-şi întreţine părinţii bolnavi).

CAPITOLUL IV
Obiectul raportului juridic de drept al afacerilor

După cum am precizat, prin obiect al raportului juridic civil înţelegem conduita
părţilor, adică acţiunea la care este îndrituit subiectul-activ şi cea de care este ţinut
subiectul pasiv.
Deşi este în strînsă legătură obiectul şi conţinutul raportului juridic civil nu se
confundă
Suntem în prezenta a două elemente ale raportului juridic civil. Obiectul raportului
juridic are doua accepturi:
1. In sens de obligatie a subiectului pasiv
2. ca obiect derivat al raportului juridic de bun sau lucru material

OBLIGAŢII CIVILE
Obligaţia - în sens larg - este acel raport juridic în conţinutul căruia intră dreptul
subiectului activ creditor de a cere subiectului pasiv determinat debitor şi căruia îi revine
îndatorirea corespunzătoare de a da, a face sau a nu face ceva, sub sancţiunea constrângerii
de stat în caz de neexecutare de bună voie.
Din punct de vedere al creditorului - raportul de obligaţie apare ca un drept de
creanţă.
Din punct de vedere al debitorului - apare ca o datorie.

Elementele raportului juridic obligaţional, sunt:

- subiectele raportului juridic ( persoana fizică, persoana juridică şi statul ),
- conţinutul
 dreptul inclus în activul patrimonial
 obligaţia inclusă în pasivul patrimonial
obiectul constă într-o
 4

 prestaţie pozitivă a da; a face

 abţinere a nu face ceva
la care în lipsa obligaţiei asumate, subiectul pasiv ar fi fost nedreptăţit.

Clasificarea obligaţiilor

1. de a da - de a transmite sau transfera un drept real ( de proprietate ), de a

constitui o ipotecă,
2. de a face - sub pasiv de a face o prestaţie, de a preda bunul
3. de a nu face - ceea ce in lipsa obligaţiei de a nu face ar fi fost legal sa facă.

2. Clasificarea după izvoare

- contracte
- acte juridice unilaterale
- fapte ilicite cauzatoare de prejudicii
- delicte
- cvasidelicte

3. Obligaţii
a. de rezultat sau determinate - acestea sunt strict precizate sub aspectul obiectului şi
scopului urmărit, debitorul se obligă să atingă rezultatul stabilit ( neatingerea rezultatului =
debiturul este în culpă), b. de mijloace, de preferinţă sau diligentă - îndatorirea de a pune
toată diligenta necesară pentru ca rezultatul dorit să se realizeze( exemplu: fapta medicului)
( neatingerea rezultatului = debitorul nu este în culpă).
4. după sancţiune
o obligaţii perfecte - se bucură integral de sancţiune juridică, adică creditorul poate apela
la forţa
de constrângere dacă aceasta nu se execută de bună voie o obligaţii imperfecte - nu se
mai poate cere executarea silită, dar de îndată ce au fost executate
debitorul nu mai cere dreptul să pretindă restituirea prestaţiei ( nu se confundă cu obligaţia
morală)
5. după opozabilitate
 obligaţiile reale ( proper rem ) - apar ca un accesoriu al unui drept real ca adevărate
sarcini ce incubă titularului unui drept real ( obligativitatea proprietarilor de terenuri
agricole de folosire raţională, de îmbunătăţire funciară )
 obligaţiile opozabile terţilor ( scriptae in rem ) sunt strâns legate de posesia bunului,
iar
creditorul nu poate obţine satisfacerea dreptului său decât dacă posesorul actual al lucrului
va fi obligat să respecte acel drept.

IZVOARELE OBLIGAŢIILOR

Definiţie: Prin izvor de obligaţii se înţelege acel fapt juridic care dă naştere unui
raport juridic de obligaţii. Izvoarele obligaţiilor generează drepturi subiective - drepturi de
creanţă cărora le corespund obligaţii. Clasificarea lor:
o contractul
o cvasicontractul
■ plata nedatorată
■ gestiunea de afaceri
 5

■ îmbogăţirea fără just temei

delictul
o cvasidelict
ul
o legea
CONTRACTUL

Definiţie - art. 942 C cere " acordul de voinţă între două sau mai multe persoane,
pentru a constitui sau a stinge între dânşii raporturi juridice ".
Termenul de contract este sinonim cu termenul de convenţie.
Incheierea oricărui contract este liberă - se vorbeşte în acest sens de " principiul
libertăţii de voinţă în materia contractelor". Voinţa juridică va trebui să respecte legile care
interesează ordinea publică.
CLASIFICAREA CONTRACTELOR

1. După modul de formare

a. consensuale - se încheie prin simplu accord de voinţă al părţilor
b. solemne - pentru încheierea valabilă se ceree respectarea unei forme care
de regulă este forma autentică
c. reale - se realizează valabil prin remiterea materială a lucrului.
2. După conţinutul lor
a. Sinalagmatice ( bilaterale ) - se caracterizează prin reciprocitatea
obligaţiilor ce revin părţilor,
b. Unilaterale - contracte care dau naştere la obligaţii în sarcina uneia din
părţi, cealaltă având calitatea de creditor.
i.
împrumutul
ii.
Depozitul
iii. gajul
3. După scopul urmărit de parti
a. cu titlu oneros - fiecare parte urmăreşte procurarea unui avantaj
i.
comutati
v ii.
aleatoriu
b. cu titlu gratuit - intenţia de a procura un folos altcuiva, fără a urmări din
punct de vedere juridic nimic in schimb
i. dezinteresate
• mandat gratuit
• comodat
• fidejusiune
• împrumut fara dobanda
4. după efectele produse
a. constitutive sau translative de drepturi reale - de drept de proprietate de uz
de servitute(5)
b. contract penerator de drepturi de creanţă ( de raporturi de obligaţii )
i. contracte constitutive sau translative de drepturi ( majoritatea
contractelor ) - în viitor
ii. contracte declarative de drepturi - recunosc sau consfiinţesc
 6

situaţii juridice preexistente

5. contracte cu executare:
a. imediată
b. succesivă
6. contracte:
a. numite - sunt nominalizate şi reglementate de Codul Civil
b. nenumite - nu
7. contracte:
a. principale - care au o existenţă de sine stătătoare, soarta lor nu este legată
de a altuia
b. accesorii - însoţesc contracte:
i. principale ii. de gaj
iii. de ipotecă
iv. de fidejusiune
v. de clauză penală
8. contracte:
a. negociate - părţile discută, negociajă toate clauzele sale fără ca din
exteriorul voinţei lor să le impună careva
b. de adeziune - sunt contracte redactate în întregime de către una din părţile
contractante . Dacă le acceptă aderă la contract pur şi simplu
c. obligatorii - se aseamănă cu cele de adeziune, condiţiile încheierii lor sunt
delimitate, impuse de lege.

ÎNCHEIEREA CONTRACTELOR

Prin încheierea contractelor se înţelege: realizarea acordului de voinţa al părţilor

asupra clauzelor contractuale.
Acest acord se realizează prin întâlnirea unei oferte de a contracta, cu acceptarea
acelei oferte, condiţiile sunt cele de fond:
 Consimtamantul
 Capacitatea
 Obiectul
 Cauza
OFERTA DE A CONTRACTA

Propunerea de a contracta aparţine unei părţi. Această propunere se numeşte ofertă

sau policitaţiune.
Oferta poate fi facuta:
- scris
- verbal
- sau chiar in mod tacit
Simpla staţionare a unui taximetru la locul de parcare rezervat, reprezintă o ofertă de
a încheia un contract de transport. In principiu nici o condiţie specială de formă nu se cere
pentru valabilitatea ofertei.
Oferta poate fi adresată unei persoane determinate, dar, la fel de bine ea poate fi
adresată unor persoane nedeterminate.
Poate fi adresată şi publicului (expunerea mărfurilor în vitrine) Oferta poate fi făcută:
 cu termen
 fără termen
 7

Oferta trebuie să fie:

 reală,
 serioasă,
 fermă,
 neechivocă,
 precisă
 completă
Dupa acceptarea ofertei suntem în prezenţa unui contract format. Până în momentul
încheierii contractului oferta şi acceptarea sunt revocabile.
a. câtă vreme oferta nu a ajuns la destinatar, ofertantul o poate revoca în mod liber.
b. dacă oferta a ajuns la destinatar, distingem, după cum oferta este:
i. cu termen
ii. fără termen
Ofertantul este obligat să o menţină până la expirarea termenului, de îndată ce
termenul a expirat, oferta devine caducă.
Se admite că ofertantul este obligat să o menţină un timp rezonabil.
Dacă, înainte de acceptarea ofertei, ofertantul devine incapabil sau decedează, oferta
devine caducă şi deci acceptarea ei, chiar şi în termen, devine fără efect.
Retragerea ofertei, înainte de expirarea termenului, atrage răspunderea ofertatantului
pentru toate prejudiciile produse ca urmare a revocării intempestive.

OFERTA ŞI ANTECONTRACTUL (promisiunea de a contracta)

Oferta nu trebuie să fie confundată cu antecontractul ( promisiunea de a contracta ).
Oferta este un act juridic de formaţie unilaterală.
Antecontractul este un contract, deci un act juridic de formaţie bilaterală, ce are la
bază un acord de voinţă. Exemplu: O persoană convine cu o altă persoană
obligându-se ca la un anumit preţ să-i vândă acel bun, dacă acea persoană îşi va
exprima voinţa de a-1 cumpăra.

ACCEPTAREA OFERTEI

Este un răspuns în care se manifestă acordul cu

oferta primită. Poate fi făcută:
 în scris
 sau verbal
Poate fi:
 expresa
 tacită (să rezulte în mod cert din anumite împrejurări, gesturi sau atitudini
ale acceptatorului).
Excepţional, prin lege sau practică judecătorească se consideră că tăcerea poate să
însemne acceptare.
a. legea admite tacite reconductiune (tacită reînchiriere ).
b. Părţile pot să fi convenit, mai înainte ca simplă tăcere după primirea ofertei
să aibă valoare de acceptare.
c. Atunci când oferta este făcută exclusiv în interesul celeilalte părţi.

Condiţiile pe care trebuie să le întrunească acceptarea

a. să concorde cu oferta (dacă o condiţionează, acceptarea este contraofertă )

 8

b. să fie neândoielnică
c. dacă oferta a fost adresată unei anumite persoane, numai acea persoană o poate
accepta.
d. Acceptarea trebuie să intervină înainte ca oferta să fi devenit caducă ori să fi fost
revocată.

Momentul şi locul încheierii contractului

Momentul - este acela în care acceptarea întâlneşte oferta.

Incheierea contractului între prezenţi nu ridică probleme, momentul este marcat de
realizarea acestui acord (prin telefon este la fel).
Incheierea între absenţi sau prin corespondenţă. Există 4 sisteme sau teorii.
1. Emisiunii (declaratiunii) - acordul s-a format de îndată ce destinatarul ofertei şi-a
manifestat acordul cu oferta primită, chiar dacă nu a comunicat acceptarea
ofertantului.
2. Expedierii acceptării- când acceptantul -a expediat răspunsul său
afirmativ prin scrisoare sau telegramă, chiar dacă nu a ajuns la ofertant.
3. Receptuirii (primirea acceptării) - când răspunsul a ajuns la ofertant (acesta din
urmă a luat sau nu cunoştinţă de cuprinsul lui ).
4. Informatuirii - ofertantul a luat cunoştinţă de acceptare (este prevăzut în art.35
Cod Comercial)
Locul - între prezenţi, locul fiind acela în care se găsesc părţile. La telefon - locul
unde se află ofertantul.
EFECTELE CONTRACTULUI
Efectul imediat - este acela de a da naştere la drepturi şi obligaţii. Principalele
aspecte privind efectele contractului, sunt:
a. stabilirea cuprinsului contractului, prin interpretarea corectă a clauzelor sale,
b. principiul obligativităţii contractului, privit din două puncte de vedere:
i. obligativitatea contractului în raporturile dintre părţile contractante.
ii. obligativitatea contractului în raporturile cu alte persoane,care nu au
calitatea de părţicontractante ( principiul relativităţii efectelor
contractului şi câmpul de aplicaţie al acestui principiu.
c. efectele specifice contractelor sinalagmatice
i. principiul executării concomitente a obligaţiilor reciproce,
ii. excepţia de neexecutare a contractului,
iii. suportarea riscului contractului
iv. rezilierea şi rezoluţiunea contractului

INTERPRETAREA CONTRACTULUI

Interpretarea este operaţiunea prin care se determină înţelesul exact al clauzelor

contractului, prin cercetarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa
lor internă.

Reguli de interpretare a contractelor.

a. prioritatea voinţei reale a părţilor - Codul Civil precizează că " interpretarea
contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după
sensul literal al termenilor",
b. clauzele obijnuite într-un contract se subânţeleg deşi nu sunt exprese într-însul,
 9

c. contractul obligă nu numai la ceea ce este expres într-însul, ci la toate urmările, ca

echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei, după natura ei.
Reguli speciale de interpretare.
1. art.982 Cod Civil - " toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele,
dându-se fiecărei, înţelesul ce rezultă din întreg "
2. clauzele îndoielnice se interpretează în sensul care reiese din natura contractului
(art. 979),
3. clauzele îndoielnice se interpretează în înţelesul în care ele pot produce un efect
(art. 978),
4. dacă rămân îndoieli - se interpretează după obiceiul locului unde s-a încheiat
contractul.
a. Contractul se interpretează în folosul celui care s-a obligat - in dubio pro
reo - (art. 983)

OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎNTRE PĂRŢI

Art. 969 Codul Civil- " contractul este obligatoriu între părţi "
Clauzele legal făcute între părţile contractante au putere de lege. Aşa cum se încheie,
aşa se şi desfiinţează (mutus consensus, mutus disensus) adică prin consimţământul
părţilor.
Nu sunt excluse unele excepţii de denunţare unilaterală, pentru cauze autorizate de
lege. Exemplu: contractul de închiriere fără termen, contractul: de mandate, de depozit.
Cazuri de încetare, modificare ori suspendare, a forţei obligatorii a contractului,
altele decât acordul părţilor sau denunţare unilaterală:
1. pentru contractul pag 12 personae - deoarece este încheiat în considerarea
unei anumite personae care sunt esenţiale pentru fiinţa contractului.
2. în cazul prelungirii (prerogării) legale a unor contracte - dincolo de
termenele prevăzute de lege (pentru contracte de închiriere)
3. în caz de suspendare temporară a puterii obligatorii a contractului ( pentru
cel cu executare succesivă) dacă intervine un caz de forţă majoră ce împiedică un
timp executarea lui.

OBLIGATIVITATEA CONTRACTULUI ÎNTRE PERSOANE CE NU AU CALITATEA

DE PĂRŢI
" Convenţiile n-au efect între părţile contractante " art. 973 Cod Civil. Vezi:
o părţi,
o terţi,
o avânzii cauză ai părţilor.

Excepţiile de la principiul relativităţii.

Excepţii reale şi excepţii apărute.
Excepţii apărute.
1. Promisiunea faptei altuia - o persoană - debitorul se obligă faţă de creditor,
să determine pe o terţă persoană să-şi asume un anume angajament juridic în folosul
creditorului din contract. în realitate debitorul se obligă el personal - să determine, deci e
fapta sa - deci are ca obiect fapta debitorului.
2. Stipulaţia pentru altul ( sau contractul în folosul unei terţe persoane - o parte
numită stipulant dispune ca cealaltă parte, denumită promitent, să dea, să facă sau să nu
facă ceva în folosul unei terţe persoane, străine de contract, denumite terţ beneficiar).
 10

Exemplu: contractul de transport - expeditorul convine cu transportatorul ca acesta

din urmă să predea încărcătura unui terţ (destinatar) care nu e parte în contract.Exemplu:
donaţia cu sarcini - când donatorul (stipulant) a prevăzut obligaţia pentru donator
(promitent) ca acesta să presteze ceva pentru o terţă persoană de contract (beneficiar).
(este o excepţie reală în ceea ce priveşte latura activă)

ACŢIUNILE DIRECTE ÎN JUSTIŢIE

Se recunoaşte în favoarea unei terţe persoane străine de contract, dreptul de a acţiona direct
împotriva uneia dintre părţile acelui contract, invocând contractul faţă de care ea, terţa
persoana, este străină. Exemplu: o contractul de antrepriză de clădiri, dreptul lucrătorilor
folosiţi de antreprenor de a acţiona direct pe beneficiarul construcţiei pentru plată o
contractul de mandat
SIMULAŢIA
Presupune existenţa concomitentă, între aceleaşi părţi, a două contracte:
 unul public, aparent denumit contract simulat - prin care se crează o situaţie juridică
 altul secret, denumit contra înscris ce corespunde voinţei reale a părţilor - care
anulează contractul aparent.
Simulaţia îmbracă trei forme:
 contracte fictive - părţile disimulează total realitatea, creând aparenţa unui contract,
care în realitate nu există
 contractul deghizat - prin care se urmăreşte să se ascundă însăşi natura contractului
secret (contractul de donaţie cu vânzare cumpărare)
 contractul cu interpunere de persoane - contractul se încheie între anumite persoane,
fiind însoţit de un contract secret contra înscris - prin care se precizează că
beneficiarul este o altă persoană decât cea prevăzută în contractul public. Efectele
simulaţiei - inopozibilitatea faţă de terţele persoane a situaţiei juridice create prin
contractul secret şi după caz, înlăturarea simulaţiei pe calea acţiunii în simulaţie.

EFECTELE SPECIFICE ALE CONTRACTELOR SINALAGMATICE

i. Excepţia de neexecutare a contractului - este un mijloc de apărare aflat la dispoziţia

uneia dintre părţile contractului, în cazul în care i se pretinde executarea obligaţiei
ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-şi execute propriile
obligaţii. Temeiul juridic consta în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor
fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte, implică
simultaneitatea de executare a acestor obligaţii. Aceasta este o sancţiune specifică,
ii. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor.
a. Rezoluţiunea este o sancţiune a neexecutării culpabile a contractelor sinalagmatice,
constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută
anterior încheierii contractului. Rezoluţiunea nu operează de drept; partea
îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune.
Ea poate fi intentată numai de partea care a executat sau care se declară gata să se
execute contractul.
Condiţiile rezoluţiunii.
 una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile ce-i revin
 neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia,
 debitorul obligaşiei neexecutate să fi fost pus în întârziere, în codiţiile
prevăzute de lege.
Părţile obijnuiesc să prevadă în contractul încheiat, anumite clauze privind
 11

rezoluţiunea pentru neexecutare. Clauzele contractuale exprese, privind rezoluţiunea

contractului pentru neexecutarea poartă denumirea de pacte comisorii.
Efectele rezoluţiunii
 Repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului, restituindu-şi una alteia
tot ceea ce şi-au prestat în temeiul contractului desfiinţat.
 Partea care şi-a executat obligaţia este îndreptăţită la despăgubiri.
b. Rezilierea contractelor.
- rezoluţiunea se aplică în caz de neexecutare a unor contracte cu executare
instantanee.
- rezilierea se aplică cu executare succesivă.
Rezoluţiunea desfiinţează retroactiv contractul.
Rezilierea desfiinţează contractul pentru viitor.
c. Riscul Contractului
Se pune în cazul contractelor sinalagmatice.
Cine va suporta riscul contractului, în cazul imposibilităţii fortuite de executare a
uneia din părţi. Deci - cauză independentă de orice culpă a vreuneia din părţi.
Regula este: riscul contractului este suportat de debitorul obligaţiei imposibil de
executat. Dacă obligaţia a devenit parţial imposibil de executat, sunt două soluţii;
 fie de a se reduce - în mod corespunzător - contraprestaţia executata de către
cealaltă parte, iar debitorul obligaţiei imposibil de executat va suporta riscul
contractului numai în măsura părţii neexecutate de el.
 soluţia desfiinţări sau desfacerii, în întregime a contractului.
Regula pentru contractele translative de proprietate.

Riscul contractului îl suportă acea parte care avea calitatea de proprietare al lucrului
la momentul pieirii fortuite a acestuia - res perit domino.
Pentru contractele de vânzare cumpărare-riscul contractului îl va suporta
cumpărătorul, deoarece el a devenit proprietarul lucrului prin simplul fapt al încheierii
contractului, chiar dacă bunul nu îi fusese predat. El va trebui să achite preţul lucrului pierit
către vânzător.
Regula aici este - res perit creditor. Regula se aplică pentru bunurile certe - prin care
transmiterea proprietăţii se realizează în momentul încheierii contractului.
Pentru lucrurile de gen - transferul se realizează odată cu predarea către cumpărător,
deoarece atunci se realizează individualizarea. Dacă până la predare intervine o
imposibilitate de executare, riscul contractului va fi suportat de debitorul obligaţiei
imposibil de executat adică de vânzător.
ACTUL JURIDIC UNILATERAL CA IZVOR AL OBLIGAŢIEI.

Ceea ce este caracteristic pentru actul unilateral de voinţă ca izvor de obligaţii este
faptul că simpla şi unica voinţă de a se angaja din punct de vedere juridic manifestată de
către o persoană, este suficientă pentru a da naştere unei obligaţii a acestuia, fără a fi
necesară o acceptare din partea creditorului.
Se admite, că de îndată ce voinţa unilaterală generatoare de obligaţii a fost
manifestată, ea devine irevocabilă, nemaiputând deci să fie retractată de către autor.
Cazuri de acte juridice unilaterale - ca izvor de obligaţii.
a. promisiunea publică de recompensă
b. promisiunea publică de prevenire a unei lucrări, în caz de reuşită la un concurs
c. oferta de purga a imobilului ipotecat
d. oferta de a contracta
e. titlurile de valoare
 12

f. gestiunea intereselor altuia

g. contractul în folosul altuia

FAPTUL JURIDIC CA IZVOR DE OBLIGAŢII

In această categorie intră:
 cvasicontractele:
 gestiunea intereselor altei persoane
 plata lucrului nedatorat
 îmbogăţirea fără justă cuză
 fapte ilicite cauzatoare de prejudicii (delictele) primele două sunt şireglementate
de Codul Civil.
GESTIUNEA/INTERESELOR ALTEI PERSOANE (art.987 Cod Civil)

Este o operaţie ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa voluntară şi

unilaterală şi săvârşeşte acte materiale sau juridice în interesul altei persoane, fără a fi
primit mandat din partea acesteia.
Persoana care intervine este - gerant
Persoana pentru care se acţionează este - gerat
Condiţiile gestiunii
- obiectul gestiunii: - acte materiale (repararea unui bun al geratului), - acte juridice
(plata unor taxe şi impozite)
- actele de gestiune nu trebuie să depăşească limitele unui act de administrare
gestiunea - să fie utilă geratului să-i fie folositoare (să se evite o pierdere patrimonială).
- atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune - geratul să fie complet străin de
operaţia pe care gerantul o săvârşeşte în interesul său.
- Gerarea se face fără ştirea proprietarului
- gerantul trebuie să acţioneze cu intenţia de a gera interesele altuia.
Actele de gestiune trebuie să fie efectuate cu intenţia de a-1 obliga pe gerat la
restituirea cheltuielilor.
Capacitatea părţilor
Gerantul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu. Geratul nu trebuie să îndeplinească vreo
condiţie de capacitate.
Efectele gestiunii intereselor altei persoane
Obligaţiile gerantului.
- obligaţia de a continua gestiunea începută până ce geratul sau moştenitorii săi vor
fi în măsură să o preia,
- în efectuarea actelor de gestiune să depună diligenta unui bun proprietar
- de a da socoteală gerantului cu privire la operaţiile efectuate
Obligaţiile geratului
- va fi obligat a îndemniza pe gerant pentru toate cheltuielile necesare utile pe care
le-a făcut
- faţă de terţi gerantul va fi ţinut să execute toate obligaţiile decurgând din actele
încheiate în numele sau de gerant.

Proba gestiunii intereselor altei persoane

Faptele materiale pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
Faptele juridice (acte juridice) – potrivit cu regulile lor cu privire la actele juridice.
 13

PLATA LUCRULUI NEDATORAT

Reprezintă executarea de către o persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe
care a facut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.
- cel ce a efectuat plata - solvens
- cel ce a primit-o - accipiens
Prin efectuarea unei plăţi nedatorate se naşte un raport juridic în temeiul căruia
solvensul devine creditorul unei obligaţii de restituire a ceea ce el a plătit, iar accipientul
este debitorul aceleiaşi obligaţii.
Condiţiile plăţii nedatorate
- prestaţia pe care solvensul a executat-o trebuie să fi avut semnificaţia operaţiei
juridice a unei plăţi
- să fi fost făcută cu titlu de plată (prin plată înţelegându-se executarea unei obligaţii)
- datoria pentru care s-a efectuat plata să nu existe, din punct de vedere juridic în
raporturile dintre solvens şi accipiens;
- plata să fi fost făcută din eroare;
Efectele plăţii nedatorate
Se naşte obligaţia pentru accipiens de a restitui solvensului ceea ce el a primii cu titlu
de plată.
Cine poate cere restituirea:
- Solvensul;
- creditorii chirografari ai solvensului pe calea acţiunii oblice.
Cazuri în care nu există obligaţia de restituire a plăţii nedatorate.

-în cazul obligaţiilor civile imperfecte ( naturale ) achitate de bună voie de către
debitor
- când plata s-a efectuat în termenul unui contract pentru o cauză imorală gravă
- când plata a fost efectuată pe temeiul unui contract anulabil pentru cauză de
incapacitate
- când plata a fost făcută de o altă persoană decât debitorul, iar creditorul accipiens a
distrus cu bună credinţă titlul constatator al creanţei sale.
Natura juridică a plăţii nedatorate - apare ca o îmbogăţire fără just temei.

ÎMBOGĂŢIREA FARA JUSTA CAUZA

Codul Civil în vigoare nu prevede un text pentru consacrarea principiului restituirii

îmbogăţirii fără justă cauză.
Definiţie: Faptul juridic prin care patrimoniul unei persoane este mărit pe seama
patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să existe un temei juridic.
Deşi din acest fapt juridic se naşte obligaţia pentru cel care îşi vede mărit
patrimoniul său de a restitui, în limita măririi, către cel care şi-a diminuat patrimoniul.
Acţiunea prin care se pretinde restituirea se numeşte - actio de in rem verso - .
Condiţiile
- mărirea unui patrimoniu
- micşorarea unui patrimoniu
- existenţa unei legături de cauzalitate între sporirea unui patrimoniu şi diminuarea
celuilalt
- inexistenţa unui temei juridic al măririi unui patrimoniu pe seama altuia

Efectele îmbogăţirii fără justă cauză.

- cel care şi-a mărit patrimoniul nu poat fi obligat să restituie decât în măsura
 14

creşterii patrimoniului său

- cel care şi-a micşorat patrimoniul nu poate pretinde mai mult decât diminuarea
patrimoniului său, căci astfel s-ar îmbogăţi fără just temei.

FAPTA ILICITA CAUZATOARE DE PREJUDICIUCA IZVOR DE

OBLIGAŢII ( RĂSPUNDERE CIVILĂ DELICTUALĂ )

Sediul materiei - art. 998 - 1003 Codul Civil

Felurile răspunderii civile delictuale

Principiul răspunderii civile delictuale- fiecare este răspunzător pentru propriile fapte
a. răspundera pentru fapta proprie ( art 998 - 999 )
b. răspunderea pentru fapta altei persoane, care poate fi de trei feluri:
 răspundrea părinţilor pentru faptele ilicite săvârşite de copii minori ( art 1000 al.
2 Codul Civil)
 răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi
ucenicii aflaţi sub supravegherea lor ( art 1000 al. 4 Codul Civil)
 răspunderea comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în funcţiile
încredinţate
c. răspunderea pentru: lucruri, edificii şi animale
 răspunderea persoanei pentru prejudiciile cauzate de lucrurile aliate în paza sa
juridică ( art.1000, al. 7 Codul Civil)
 răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale aflate în paza juridică a unei
persoane (art.Codul Civil)
 răspunderea proprietarului unui edificiu pentru prejudiciile cauzate ca
urmare a ruinei edificiului ori a unui viciu de construcţie (art.1002 Codul Civil)
RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA PROPRIE
Art. 998 Codul Civil prevede că „ orice faptă a omului, care cauzează altuia un
prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-1 repara "
Art. 999 „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin
fapta sa, dar şi prin acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa "
Condiţiile răspunderii civile delictuale
Se cer întrunite cumulativ:
existenţa unui prejudiciu
existenţa unei fapte ilicite
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu
existenţa vinovăţiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în:
 intenţia
 neglijenţa
 sau imprudenţa cu care a acţionat
existenţa capacităţii delictuale a celui ce a săvârşit fapta ilicită
Prejudiciul constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană, ca
urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.
Despăgubirea care se acordă este întodeauna patrimonială
Dacă prejudiciul poate fi evaluat în bani, el este un prejudiciu patrimonial.
Dacă prejudiciul nu este succeptibil de evaluare bănească, el este un prejudiciu moral
(onoare, demnitate, suferinţă de ordin fizic provocată de accidente)
Pentru a putea fi reparat, prejudiciul, trebuie ca acesta sa indeplineasca urmatoarele
conditii:
 15

 Să fie cert - adică să fie sigur atât în privintatexistentei cât şi a posibilităţii de

evaluare.
Este cert prejudiciul actual dar şi cel viitor(eventual).

Repararea prejudiciului
Nimic nu împiedică victima şi pe autorul prejudiciului să convină, prin buna
învoială, asupra întinderii despăgubirilor şi a modalităţilor de reparare a acestuia.
- principiul general este - acela al reparării integrale a prejudiciului cauzat de fapta
ilicită;
- autorul prejudiciului este obligat să acopere nu numai prejudiciul efectiv(danenum
emergens) dar şi beneficiul nerealizat (lucrum cesaus)
Repararea în natură. Repararea prin echivalent.
In principiu repararea se face în natură, dacă astfel însă nu este posibil, repararea se
face prin echivalent sub forma acordării de despăgubiri.
Repararea prin echivalent se poate asigura:
- fie prin acordarea unei sume globale;
- fie prin stabilirea unor prestaţii periodice succesive cu caracter viager sau temporar
Fapta ilicită - reprezintă orice faptă prin care, încăcându-se normele dreptului
obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane. Fapta- poate
fi omisivă sau omisivă prin inacţiune
Cauzele care înlătură caracterul ilicit al faptei:
- legitima apărare
- starea de necesitate
- îndeplinirea unor activităţi impuse ori permise de lege, ori a ordinului superiorului.
- executarea unui drept subiectiv consimţământul victimei

RĂSPUNDEREA PENTRU FAPTA ALTEI PERSOANE

Răspunderea părinţilor pentru fapta copiilor minori:

Art. 1000 al 2 Codul Civil „ tatăl şi mama, după moartea bărbatului, sunt
responsabili de prejudiciul cauzat de copii lor minori care locuiesc cu dânşii,... tatăl
şi mama .... sunt apăraţi de responsabilitate dacă probează că n-au putut împiedica
faptul prejudiciabil"
Condiţiile răspunderii - pe lângă cele generale există şi cele speciale
- copilul să fie minor .
- copilul să aibă locuinţa la părinţii săi
Temeiul răspunderii
1. Răspunderea părinţilor se întemeiază pe o prezumţie de culpă în privinta cu care
şi-- au îndeplinit anumite îndatoriri.
- nerespectarea de către părinţi a obligaţiei ce le revine de a exercita
supravegherea asupra copiilor lor minori;
- culpă în educaţia minorului
Iar Codul Familiei - răspunderea părinţilor trebuie să fie întemeiată:
- atât pe neândeplinirea sau pe îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoriri de
supraveghere;
- cât şi a obligaţiei de creştere a copilului minor +
Se realizează o corelaţie a răspunderii părinţilor cu răspunderea profesorilor sau a
meşteşugarilor.
2. Răspunderea institutorilor pentru faptele elevilor şi a meşteşugarilor pentru
 16

faptele ucenicilor
Art. 1000 alin. 4 Codul Civil „institutorii şi artizanii sunt responsabili de prejudiciul
cauzat de elevii şi ucenicii lor, în tot timpul ce se găsesc sub a lor priveghere "
Ei se pot apăra de răspundere dacă probează că n-au putut împiedica faptul
prejudiciabil ( art 1000 al 5 Codul Civil ).
Condiţiile speciale de răspundere
- cel ce a cauzat prejudiciul să aibă calitatea de elev sau ucenic şi să fie minor
- fapta ilicită să fie fost săvârşită în timp ce elevul sau ucenicul se afla sau
trebuia să se afle sub supravegherea profesorului sau a meşteşugarului.
3. Răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor
Art. 100 al 3 Codul Civil „ comitenţii răspund de prejudiciul cauzat de prepuşii lor
în funcţiile ce li s-au încredinţat ". Ei sunt exoneraţi de răspundere dacă dovedesc că n-au
putut împiedica faptul prejudiciabil.
Fundamentarea răspunderii.
- culpă în alegerea prepusului, ori culpă în alegerea unită cu o culpă în
supraveghere
- prepusul acţionează ca un adevărat mandatar al comitentului, şi deci fapta sa
ilicită este fapta comitentului şi deci fapta sa ilicită este fapta comitentului
însăşi.
Condiţiile speciale de răspundere:
- existenţa raportului de prepuşenie (contract de muncă)
- săvârşirea faptei în funcţiile încredinţate
4. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de animale, de edificii şi de bunuri în
general
Art. 1001 Codul Civil „ proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu
dânsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal sau că
animalul se află în paza sa sau că a scăpat ".
Animalele prevăzute de textul de lege sunt animale domestice, animale sălbatice
captive din grădini zoologice, circuri etc. Persoanele ţinute a răspunde - incubă persoanelor
care, la momentul producerii prejudiciului, avea paza juridică a animalului.
Paza juridică decurge din dreptul pe care îl are o persoană de a se folosi de animalul
respectiv.
Condiţiile răspunderii
Victima prejudiciului trebuie să facă dovada că prejudiciul a fost cauzat de către
animal şi că la data cauzării prejudiciului se afla în paza juridică a persoanei de la care
pretinde plata despăgubirilor.
5. Răspunderea pentru ruina edificiului
Art. 1002 Codul Civil „ proprietarul unui edificiu este responsabil de prejudiciul
cauzat prin ruina edificiului, când ruina este urmarea lipsei de întreţinere, sau unui viciu
de consirucţie "
Fundamentarea răspunderii
- într-o primă orientare - răspunderea se bazează pe vină – vinovatie;
- a doua orintare - afirmă existenţa unei răspunderi obiective, independente de
orice vină, chiar prezumata a proprietarului;
Condiţiile răspunderii
Ruina edificiului a fost cauzată de lipsa de întreţinere ori de un viciu de construcţie.
6. Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general
Art. 1000 al 1 Codul Civil „ suntem de asemenea responsabili de prejudiciul cauzat
prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub
paza noastră "
 17

Legea se referă nu numai la lucrurile

mobile ci şi la imobile, fără distincţie dacă acestea, prin natura lor sunt sau nu potenţial
periculoase, fără distincţie dacă au sau nu au un dinamism propriu, ori dacă au produs
prejudiciul, fiind în mişcare, sau aflându-se în staţionare.
Fundamentarea răspunderii
Tendinţa generală este afirmarea, din ce în ce mai pregnanta, a concepţiei potrivit
căreia răspunderea pentru lucruri este o răspundere obiectiva, independentă de vina celui ce
are paza juridică, întemeiată pe simplul raport de cauzalitate dintre „ fapta lucrului " şi
prejudiciu.

EFECTELE OBLIGAŢIILOR
Efectul oricărei obligaţii este dreptul pe care acesta îl conferă creditorului de a
pretinde şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactă a prestaţiei la care el este obligat.

EXECUTAREA DIRECTĂ (ÎN NATURĂ ) A OBLIGAŢIILOR

In materia executării obligaţiilor se vorbeşte de - principiul executării în natură a

obligaţiilor. Executarea în natură a obligaţiilor înseamnă executarea prestaţiei însăşi la care
s-a obligat debitorul şi nu la plata unui echivalent bănesc.
Plata reprezintă executarea voluntară a obligaţiilor de către debitor, indiferent de
obiectul ei. In limbaj juridic plata - înseamnă executarea oricărei obligaţii ( nu numai
remiterea unei sume de bani).
Codul Civil priveşte plata ca un mijloc de stingere a obligaţiilor.

CONDIŢIILE PLĂŢII
Cine poate face plata ? Principiul general este - oricine poate face plata.
Poate fi achitată de orice persoană interesată chiar şi de o persoană neinteresată.
In primul rând poate face plata: ..,
- debitorul ( personal sau prin reprezentant)
- persoana ţinută alături de debitor (codebitor)
- pentru debitor ( fidejusorul)
- de orice persoană interesată sau o persoană neinteresată
Plata este un act juridic.
Cui se poate face plata? Cel ce primeşte plata trebuie să fie o persoană cu capacitate
deplină de exerciţiu.
In primul rând plata se face:
- creditorului
- moştenitorilor săi (dacă creditorul moare )
- cesionarului;
- terţ desemnat de justiţie;
- un mandatar al creditorului;
Obiectul plăţii - el obligat va trebui să plătească exact cât datorează;
Cel ce face plata trebuie să plătească în mtregime,adică plătind tot ce datorează.
Data plăţii - se face plata când datoria a ajuns la scadenţă, adică a devenit exigibilă.
Dacă e cu termen - se face la termenul stabilit de părţi.
Pentru obligaţiunile cu execuţie imediată - plata se face la momentul naşterii
raportului juridic.
Locul plăţii - la locul ales de părţi.
Dacă nu au stabilit altfel se face la domiciliul debitorului.
Dacă au stabilit la creditor - plata este portabilă.
 18

Cheltuielile pentru efectuarea plăţii sunt în sarcina debitorului.

Imputaţia plăţii - dacă un debitor are faţă de acelaşi creditor mai multe datorii-
Imputaţia plăţii se face prin acordul părţilor.
Apoi ea poate fi făcută numai de una din părţi - fie numai de degitor, - fie numai de
creditor.
In lipsa convenţiei, primul care poate decide asupra cărei obligaţii se impută plata
efectuată este debitorul.
Plata are drept efect liberarea debitorului de obligaţia asumată.
Dacă creditorul refuză plata - debitorul poate să-i facă creditorului oferta reală
urmată de consemnaţiune.
Ca efecte - oferta reală urmată de consemnaţiune este liberatorie pentru debitor
întocmai ca o plată.
EXECUTAREA SILITA IN NATURA A OBLIGAŢIILOR

Dacă debitorul nu execută de bună voie obligaţia (nu efectuează plata), creditorul va
cere executarea silită, care se efectuează tot în natură (numai dacă nu este posibil de făcut
în natură se trece la executarea ei prin echivalent).
Dacă obligaţia are ca obiect o sumă de bani executarea ei în natură este întodeauna
posibilă. Practica judecătorească a creat un mijloc de constrângere a debitorului la
executarea în natură şi anume daunele cominatorii.
Daunele cominatorii constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o
plătească pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei.
Nu se aplică obligaţiilor ce au ca obiect sume de bani deoarece acestea produc
dobânzi în caz de întârziere.

EXECUTAREA INDIRECTĂ A OBLIGAŢIILOR ( EXECUTAREA PRIN

ECHIVALENT )

Dacă debitorul nu poate executa exact obligaţia, creditorul are dreptul la desdăunare.
Aceste desdăunări reprezintă - echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare
a neexecutării necorespunzătoare de către debitor. Ele se numesc despăgubiri sau daune
interese.
Executarea indirectă a obligaţiei de a pretinde şi de a obţine de la debitor
echivalentul prejudiciului pe care 1-a suferit, ca urmare a neexecutării, executării întârziate
sau necorespunzătoare a obligaţiei asumate.
Categorii de despăgubiri (daune interese):
- despăgubiri moratorii - reprezintă echivalentul prejudiciului pe care creditorul
il suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
- Despăgubiri compensatorii - reprezintă echivalentul prejudiciului
suferit de creditor pentru neexecutarea totală sau parţială a obligaţiei.
- Despăgubirile moratorii se pot acumula cu executarea în natură a obligaţiei.
- Despăgubirile compensatorii nu pot fi cumulate cu această executare ( ele au
menirea de a înlocui).
Suntem în prezenţa unei obligaţii de reparare a unui prejudiciu cauzat printr-o faptă
ilicită. Ea îşi are temeiul în ..... unui fapt ilicit cauzator de prejudicii caz în care suntem în
prezenţa unei răspunderi civile delictuale. Dar îşi poate avea temeiul în nerespectarea unei
obligaţii născute dintr-un contract caz în care se numeşte răspundere contractuală.
Răspunderea civilă delictuală alcătuieşte dreptul comun al răspunderii civile.
Răspunderea civilă contractutală este o răspundere cu caracter derogator.
 19

Condiţiile răspunderii civile contractuale

- existenţa unei fapte ilicite ( nerespectarea obligaţiei contractuale )
- prejudiciu patrimonial
- raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu
- vinovăţia celui ce săvârşeşte fapta licită condiţii speciale:
- debitorul să fie pus în întârziere
- să nu existe clauză de neresponsabilitate
Punerea în întârziere a debitorului se face prin:
- notificare prin intermediul executorilor judecătoreşti
- cererea de chemare în j udecată a debitorului;
In literatura de specialitate există:
a. convenţie care exonerează de răspundere
b. convenţie prin care se limitează răspunderea
c. convenţie prin care se agravează răspunderea

Evaluarea despăgubirilor (daunelor interese )

Evaluarea judiciară - Codul Civil ( art.1084 - 1086) stabileşte principiile pe baza

cărora se realizează evaluarea despăgubirilor de către instanţă.
a. prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau
executare necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită
( domnum emergens ) şi câştigul nerealizat (lucrum cesaris )
b. art. 1085 Codul Civil „ debitorul nu răspunde decât de daunele interese care au
fost prevăzute, sau care au putut fi prevăzute la facerea contractului, când
neândeplinirea nu provine din dolul său " Debitorul va fi ţinut să repare numai
prejudiciul previzibil la momentul încheierii contractului.
c. Este reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul
care a generat neexecutarea contractului. Nu-s supuse reparării prejudiciile indirecte.

Evaloarea legală- se face de lege.

In dreptul nostru, evaluarea legală există în privinţa prejudiciului suferit de creditor în
cazul neexecutării unei obligaţii care are ca obiect o sumă de bani. Daunele interese pentru
asemenea obligaţii nu pot cuprinde decât dobânda legala.
Evaluarea convenţională ( prin convenţia părţilor).
1. Părţile pot conveni asupra cumulului despăgubirilor datorate de debitor; după ce
s-a produs încălcarea obligaţiei contractuale asumate, deci după producerea prejudiciului.
2. Părţile pot stabili în cuprinsul contractului sau printr-o convenţie separată,
ulterioară încheierii acestuia - dar înainte de producerea prejudiciului - cuantumul daunelor
interese datorate de debitor.
Clauza penală
Clauza penală este acea convenţie accesorie prin care părţile determină anticipat
achivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării, executării cu
întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.
Caracterele juridice ale clauzei penale.
- este o convenţie cu caracter accesoriu. Nulitatea clauzei penale nu duce la
nulitatea obligaţiei principale.
- Prin ea se fixează anticipat valoarea prejudiciului cauzat creditorului
- Scopul este de a determina, prin convenţia părţilor, întinderea prejudiciului.
Debitorul obligaţiei cu clauză penală nu are un drept de opţiune între executarea
obligaţiei principale şi plata clauzei penale.
 20

Creditorul poate însă cere fie îndeplinirea obligaţiei principale fie clauza penală.
Această alegere este posibilă numai după ce obligaţia principală a devenit exigibilă.
d. Instanţa de judecată nu are dreptul să-i reducă sau să-i mărească cuantumul.
e. Ea este datorată atunci cînd sunt întrunite toate condiţiile acordării de
despăgubiri.
f. Creditorul obligaţiei cu clauză penală este un creditor chirografar.

TRANSMITEREA ŞI TRANSFORMAREA OBLIGAŢIILOR

Moduri de transmitere a obligaţiilor:

1. cesiunea de creanţă
2. subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei
Cesiunea de creanţă - este o convenţie prin care un creditor transmite o creanţă a sa
unei alte persoane.
Creditorul care transmite se numeşte cedent. Persoana care dobândeşte creanţa este
cesionar.
Prin cesiune se transmite creanţa pe care cedentul o are faţă de debitorul cedat. Codul
Civil reglementează cesiunea de creanţe în materia vânzării cu titlu oneros. Ea poate fi
făcută şi printr-un contract de donaţie cu titlu gratuit.
Condiţiile cesiunii de creanţă
Ea trebuie să îndeplinească toate condiţiile validitate ale contractului
în principiu orice creanţă poate forma obiectul unei cesiuni. Există şi creanţe
inacseibile - pensia de întreţinere.
Este un contract consensual. Prin remiterea titlului se execută contractul de cesiune de
creanţă. Pentru ca cesiunea să fie opozabilă părţilor trebuie îndeplinite anumite formalităţi.
- notificarea făcută de cedent sau cesionar debitorului cedat ( i se face
cunoscut faptul schimbării creditorului).
- Acceptarea din parte debitorului cedat. Acceptarea trebuie făcută în formă
autentica.
Ea poate fi făcută şi printr-un act sub semnătură privată care emană de la debitor (dar în
acest caz cesiunea este opozabilă numai debitorului cedat).

Efectele cesiunii de creanţă.

a. efecte între părţi
b. efecte faţă de terţi
a. Intre părţi din momentul realizării acordului de voinţă creanţa se transferă către
cesionar. Cesionarul devine creditor în locul cedentului.
b. Faţă de terţi cesiunea produce efecte numai din momentul notificării făcută prin
intermediul executorilor judecătoreşti sau al acceptării de către debitorul cedat prin înscris
autentic. Faţă de debitorul cedat produce efect şi dacă se realizează prin înscris sub
semnătură privată.
Dacă cesiunea de creanţă se face cu titlu oneros se naşte în sarcina cedentului obligaţia
de garanţie. Garanţia cuprinde obligaţia cedentului de a răspunde de existenţa actuală a
creanţei şi a accesoriilor sale.
Cedentul nu răspunde de drept de solvabilitatea debitorului cedat.

2. Subrogaţia în drepturile creditorului prin plata creanţei.

Este un mijloc de transmitere legală sau convenţională a dreptului de creanţă cu toate
garanţiile şi accesoriile sale, către un terţ care a plătit pe creditorul iniţial, în locul
debitorului subrogaţia poate fi în temeiul legii sau prin convenţia părţilor. Indiferent de
 21

izvor efectele obligaţiei sunt aceleaşi.

Subrogaţia legală - potrivit art. 1108 Codul Civil subrogaţia operează de drept în
următoarele cazuri:
- în folosul aceluia care, fiind el însuşi creditor, plăteşte altui creditor, ce are
preferinţă.
Primul creditor, plătind pe cel cu rang preferentiat se subrogă în drepturile acestuia
şi va putea aştepta până ce prin vânzarea bunului vor putea fi acoperite ambele creanţe şi
cea pe care a plătit-o pentru creditorul cu rang preferenţial şi propria sa creanţă.
- In folosul aceluia care dobândind un imobilplăteşte creditorilor cărora acest imobil
era ipotecat.
- In folosul aceluia care, fiind obligat cu alţii sau pentru alţii Ia plata datoriei are
interes de a o desface.
- In folosul eredeului ( moştenitor) beneficiar, care a plătit din starea sa datoriile
succesiunii.
- La asigurările de bunuri, asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului
despăgubit, împotriva celui vinovat de producerea pagubei.
Subrogaţia convenţională - prevăzută la art. 1107 Codul Civil, cînd creditorul,
primind plata sa de la o altă persoană, dă acestei persoane drepturile, acţiunile, privilegiile
sau ipotecile sale, în contra debitorului, această subrogaţie trebuie să fie expresă şi făcută
tot într-un timp cu plata - este consimţită de creditor ".
Subrogaţia consimţită de debitor - cînd debitorul se împrumută cu o sumă (de bani)
spre a-şi plăti datoria şi subrogă pe împrumutător în drepturile creditorului.

Efectele subrogaţiei.
Prin subrogaţie, subrogatul dobândeşte toate drepturile creditorului plătit.
Alte efecte:
- Subrogaţia operează numai în măsura plăţii efectuate.
- Când subrogatul este un codebitor solidar, care a plătit întreaga datorie, deci peste
partea care îi revine lui, el va beneficia de garanţiile creanţei nu însă şi de solidaritatea
de care a beneficiat creditorul plătit.
- In toate situaţiile subrogatul are împotriva debitorului şi unele acţiuni proprii care se
pot întemeia pe gestiunea de afaceri, pe îmbogăţirea fără just temei sau pe contractul
de mandat.

MODURILE DE TRANSFORMARE A OBLIGAŢIILOR

Novaţia - este o convenţie prin care părţile unui raport juridic obligaţional sting o
obhgaşie existentă, înlocuind-o cu o nouă obligaţie.

Felurile novatiei
a. Novaţia obiectivă - se produce între creditorul şi debitorul iniţial, dar în raportul
juridic obligaţional se schimbă obiectul şi cauza acestuia.
b. Novaţia subiectivă - presupune schimbarea creditorului şi a debitorului raportului
juridic de obligaţie.

Condiţiile novatiei - art. 1129 Codul Civil " novatiunea nu se operează decât între
persoane capabile de a contracta ", adică persoane care au capacitatea deplină de exerciţiu.

Condiţii specifice:
 - existenţa unei obligaţii valabile, care urmează a se stinge prin novaţie, dacă este lovită de
nulitate absolută, ea nu poate forma obiectul unei noutăţi.
- Naşterea unei obligaţii valabile - dacă noua obligaţie nu este valabilă, fiind nulă absolută,
raportul juridic obligaţional nu s-a transformat şi continuă a subzista vechea obligaţie.
- Noua obligaţie să conţină un element nou faţă de vechea obligaţie.
- Poate consta în schimbarea părţilor, obiectului sau a cauzei raportului juridic.
- Intenţia părţilor de a nova, de a transforma vechea obligaţie într-una nouă constituie
elementul esenţial al novaţiei.
Efectele novaţiei - este stingerea vechii obligaţii şi înlocuirea ei cu o obligaţie nouă.
Intre părţi se naşte un nou raport juridic obligaţional. Acesta este întodeauna de natură
contractuală, deoarece este rezultatul voinţei părţilor de a nova.
Delegaţia - este o convenţie prin care un debitor aduce creditorului său angajamentul unui
al doilea debitor, alături de el sau în locul lui. Debitorul care face delegaţia se numeşte -
delegant.
Persoana care se obligă alături de debitor sau în locul acestuia se numeşte - delegat.
Creditorul care primeşte acest angajament se numeşte delegator.
Felurile delegaţiei - pot fi perfecte sau imperfecte.
Perfectă - delegatarul descarcă prin declaraţii expresă pe delegant şi înţelege ca obligaţia
să fie executată de delegat.
Imperfectă - delegatarul nu consimte la liberarea delegantului, ceea ce face ca el -
creditorul iniţial - să aibă, pe lângă debitorul său, un nou debitor - delegatul.
Potrivit art. 1132 Codul Civil -în lipsa unei declaraţii exprese a creditorului ( delegtttar )
în sensul descărcării de obligaţie a debitorului iniţial (delegant) delegaţia nu poate fi decât
imperfectă.

Efectele delegaţiei.
Delegaţia perfectă stinge vechea obligaţie şi o înlocuieşte cu una nouă.
In orice caz, raport dintre creditorul deiegatar şi delegat este un raport nou de obligaţie,
astfel că el nu va beneficia de garanţiile vechii creanţe.
Vechiul raport juridic obligaţional s-a transformat într-un raport cu efectele sale specifice.
Delegaţia imperfectă are ca efect faptul că un nou raport de obligaţie este adăuga! celui
preexistent, debitorul iniţial ( delegant ) nu este descărcat de obligaţia sa faţă de delegator, dar
acesta are un nou debitor, alături de cel iniţial, delegatul.

MODURILE DE STINGERE A OBLIGAŢIILOR CIVILE.

A) Compensaţia
B) Confuziunea
C) Darea în plată
D) Remiterea de datorie
E) Imposibilitatea fortuită de executare.

Moduri de stingere a obligaţiilor civile

I.
a. moduri voluntare de stingere a obligaţiilor
- remiterea de datorie
- compensaţia convenţională
b. moduri de stingere care operează în afara manifestării de voinţă a părţilor
- imposibilitatea fortuită de executare
- confuziunea

II.
a. moduri de stingere care duc la realizarea creanţei creditorului
- compensaţia
- confuziunea
- darea în plată
b. moduri de stingere care nu duc la realizarea creanţei creditorului
- remiterea de datorie
- imposibilitatea fortuită de executare

A) COMPENSAŢIA - este modul de stingere a obligaţiilor civile care constă în stingerea a

două obligaţii reciproce, până la concurenţa celei mai mici dintre ele.
Compensaţia presupune existenţa a două raporturi juridice obligaţionale distincte in cadrul
cărora aceleaşi persoane sunt creditor şi debitor, una faţă de cealaltă.
Domeniul de aplicaţie - este un mod de stingere a oricăror obligaţii, independent de izvorul
lor. Codul Civil prevede expres totuşi când nu operează compensaţia unor creanţe reciproce (art.
1147 Codul Civil).
i. când se pretinde restituirea unui bun ce a fost luat pe nedrept de la proprietar
ii. când se pretinde restituirea unui depozit neregulat, adică a unor bunuri fungibile care
au fost date în depozit şi au fost consumate de depozitar.
iii. Când creanţa este insesizabilă ( exemplu: pensia de întreţinere).

Compensaţia nu poate opera nici în dauna drepturilor dobândite de alte persoane, spre
exemplu în cazul popririi.

Felurile compensaţiei:
- legală - operează în puterea legii
- convenţională - prin convenţia părţilor
- judecătorească - prin hotărârea instanţei de judecată

Condiţiile compensaţiei legale ( art. 1144 Codul Civil)

i. reciprocitatea obligaţiilor (între aceleaşi persoane )

ii. creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile (art. 1145 Codul Civil)
iii. creanţele ce urmează a se compensa să fie certe adică existenţa lor să nu fie discutabilă
din punct de vedere juridic
iv, creanţele reciproce să fie lichide, să fie determinate cu exactitate în valoarea lor
v. creanţele reciproce să fie exigibile, adică să fi ajuns la scadenţă
Termenul de graţie nu împiedică compensaţia pentru că el reprezintă o favoare acordată
de instanţa debitorului până la executarea silită a obligaţiei.
Totuşi compensaţia este rezoluită (desfiinţată) dacă părţile au săvârşit acte incompatibile
cu stingerea prin compensaţie a datoriilor reciproce, exemplu:
- acceptarea de către debitor a cesiunii de creanţă pe care o face creditorul său unui
cesionar
- acceptarea de către unul dintre cei doi creditori reciproci între care a operat compensaţia
legală urmăreşte pe celălalt şi acesta nu-i opune compensaţia.

Efectele compensaţiei
- stinge creanţele reciproce întocmai ca şi plata
- urmează a se stinge şi accesoriile şi garanţiile lor respectiv privilegiile, gajul şi
ipoteca
Compensaţia convenţională - va opera prin convenţia părţilor, dacă sunt întrunite
condiţiile pentru compensaţia legală. Efectele sunt aceleaşi.
Compensaţia judecătorească - operează când datoriile reciproce nu sunt lichide sau nu au
ca obiect bunuri fungibile. Efectele sunt aceleaşi.
B) CONFUZIUNEA - constă în întrunirea în aceiaşi persoană, atât a calităţii de debitor cât
şi a aceluia de creditor, în cadrul aceluiaş raport juridic obligaţional.
Domeniul de aplicaţie - se aplică tuturor obligaţiilor independent de izvorul lor. in cazul
raporturilor dintre persoanele fizice operează cu ocazia succesiunii, cînd succesiunea este
acceptată pur şi simplu ( nu ca în cazul succesiunii sub beneficiu de inventar). Efectele
confuziunii - stinge raportul juridic obligaţional cu toate garanţiile şi accesoriile sale.
C) DAREA ÎN PLATĂ - este operaţia juridică prin care debitorul execută către creditorul său
o altă prestaţie decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligaţional.
Această schimbare a prestaţiei se face numai cu consimţământul creditorului.
Darea în plată se aseamănă cu novaţia prin schimbare de obiect. Dar în timp ce novaţia
operează prin convenţia părţilor încheiată înainte de plată, darea în plată are loc în momentul
efectuării plăţii.
Efecte - stinge datoria întocmai ca şi plata.

D) REMITEREA DE DATORIE - este renunţarea cu titlu gratuit a creditorului de a-şi

valorifica creanţa pe care o are împotriva debitorului său.
Ea nu este un act juridic unilateral.
Ea este un contract - ea presupune şi consimţământul debitorului.
Ea poate fi făcută şi printr-un testament, caz în care ea constituie un legat de liberaţiune.

Condiţiile remiterii de datorie.

Este un contract cu titlu gratuit - nu trebuie să îmbrace forma autentică a contractului de
donaţie.
Implică intenţia creditorului de a face o liberalitate debitorului său.
Proba remiterii de datorie.
Creditorul poate elibera debitorului o chitanţă fictivă prin care recunoaşte faptul efectuării
plăţii.
Efectele remiterii.
Obligaţia debitorului se stinge.
Debitorul va fi eliberat de executarea ei.
Odată cu creanţa se sting şi garanţiile care o însoţesc.

E) IMPOSIBILITATEA FORTUITĂ DE EXECUTARE

Obligaţia se poate stinge şi prin faptul că executarea ei a devenit imposibilă datorită unui
caz fortuit sau de forţă majoră, deci independent de vreo culpă sau vină din partea debitorului.
Această imposibilitate priveşte obligaţiile de:
- a da un bun individual determinat
- de a face
- de a nu face nu şi obligaţia de a da bunuri de gen căci în principiu, propunerea lor este
întodeauna posibilă.
OBLIGAŢIILE COMPLEXE

Complexitatea obligaţiilor rezultă din aceea că ele pot fi afectate de modalităţi sau din
imprejurarea că ele au o pluralitate de obiecte sau subiecte.
i) Obligaţii afectate de modalităţi sunt termenul şi condiţia
ii) Obligaţii plurale:
a. Cu obiecte multiple
- alternative
- facultative
b. Cu subiecte multiple
 conjuncte (divizibile)
  solidare
 indivizibile

Termenul.
Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, care afectează fie executarea fie
stingerea unei obligaţii.
Clasificare.
1) Din punct de vedere al efectelor pe care le produce:
a. Suspensiv - indică data la care trebuie îndeplinite obligaţiile asumale de părţi -
adică termenul suspendă executarea obligaţiei până la îndeplinirea unui eveniment
viitor şi sigur
b. Extinctiv - situaţie în care el determină data la care obligaţia se stinge
2) Din punct de vedere al cunoaşterii sau recunoaşterii momentului când se va îndeplini
termenul:
a. Termen cert - data împlinirii sale este cunoscută din momentul naşterii raportului
juridic obligaţional
b. Incert - data împlinirii sale nu e cunoscută, dar îndeplinirea acestei dale este sigură
3) După izvor:
a. Legal-stabilit de lege ( Decretul 167/ 1958 )
b. Convenţional - prin convenţie
c. Judiciar - fixat de instanţa de judecată ( exemplu: termenul de graţie )
4) în funcţie de persoana care beneficiază:
a. In favoarea creditorului
b. în favoarea debitorului
c. în favoarea ambelor părţi
5) După modul în care a fost precizat în raportul obligaţional, poate fi:
a. Expres - prevăzut direct de părţi
b. Tacit - dedus din natura raportului juridic obligaţional sau alte împrejurări.
Efectele termenului
a) ale termenului suspensiv - nu afectează existenţa obligaţiei, ci numai
exigibilitatea sa. Obligaţia există, dar nu este exigibilă.
Exemplu: dacă debitorul execută plata înainte de termen, face o plată valabilă şi nu poate cere
restituirea ei. Implinirea termenului se numeşte scadenţă.
Din acest moment creditorul poate pretinde plata.
b) ale termenului extinctiv - acesta marchează momentul stingerii obligaţiei prin unul din
modurile de stingere cunoscute. Până la împlinirea termenului se produc efectele raportului
juridic obligaţional la împlinirea termenului aceste efecte încetează.

Efectele specifice termenului de graţie.

Este acordat de instanţa de judecată când obligaţia nu este executată de debitor, deşi ajunsă la
scadenţă.
El produce efect suspensiv ca şi termenul legal sau convenţional, însă acest termen se acordă
de instanţă numai în favoarea debitorului în considerarea situaţiei sale patrimoniale, fără
consimţământul creditorului şi chiar fără a se ţine seama de stipulaţiile contractuale. Efectul său
este că împiedică executarea silită şi nu împiedica compensaţia.
Acest termen nu se acordă contractului de depozit sau când au prevîzut un pact comision
expres, nu se acordă în materie comercială.
Părţile pot renunţa la termen, în acest cazproduce efecte ca şi împlinirea lui şi obligaţia
devine exigibilă. Ele renunţă prin acord.

Condiţia.
 Este un eveniment viitor şi sigur că se va produce, dar care depinde însăşi existenţa
raportului juridic obligational.

Clasificare
i) După efectele sale:
a. suspensivă - când de îndeplinirea ei depinde naşterea raportului j uridic
obligational
b. rezolutorie - când împlinirea ei duce la desfiinţarea retroactivă a raportului juridic
obligational.
ii) După cum depinde de realizarea sau nerealizarea evenimentului:
a. Cauzală - realizarea ei depinde de hazard.
b. Mixtă - depinde realizarea ei de voinţa unei părţi şi de voinţa unei terţe persoane
c. Potestativă - depinde de voinţa unei
părţi.
Condiţia potestativă poate fi:
- pură - când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde exclusiv de
voinţa uneia din părţi a debitorului ( nulă) sau a creditorului
- pură şi simplă - când evenimentul viitor şi nesigur care afectează obligaţia depinde de
voinţa unei părţi cât şi de un element exterior acesteia
iii) După cum condiţia constă în îndeplinirea sau neîndeplinirea evenimentului, poate fi:
a. Pozitivă - când raportul juridic obligational este afectat de un eveniment care
urmează să se îndeplinească
b. Negativă - atunci când raportul juridic obligational este afectat de un eveniment ce
urmează să nu se îndeplinească

Condiţia şi sarcina

Sarcina este specifică numai contractelor cu titlu gratuit - liberalităţi şi constă într-o
obligaţie de a da, de a face sau a nu face de depunător gratificatorului.
Sarcina nu afectează existenţa raportului juridic obligational, ci stabileşte numai o obligaţie
faţă de una din părţi.

OBLIGAŢIILE PLURALE
Obligaţiile cu pluralitate de obiecte - debitorul datorează mai multe prestaţii.
Obligaţiile pot fi:
A) Cumulative - toate prestaţiile la care s-a obligat se sting ca şi cum ar fi una - pură şi
simplă - prin executarea tuturor prestaţiilor
B) Alternativă - al cărui obiect constă în două sau mai multe prestaţii, dintre care la alegerea
uneia din părţi, executarea uneia singure duce la stingerea obligaţiei.
Această obligaţie are o pluralitate de obiecte, dar prestarea unuia din ele duce la stingerea
obligaţiei. In principiu alegerea prestaţiei o face debitorul. Ea aparţine creditorului dacă
există o stipulaţie expresă în acest sens. Subliniat trebuie ca în legătură cu această
obligaţieproprietatea lucrului individual determinat, direct aql obligaţiei, se transmite
numai în momnetul alegerii, căci, până atunci nu se ştie care lucru urmează a fi
prestatcreditorului.
C) Facultativă - este acea obligaţie în care debitorul se obligă la o singură prestaţie, cu
facultatea pentru el de a se libera, executând o altă prestaţie determinată. Există deci o
singură prestaţie ca obiect al obligaţiei, dar o pluralitate de prestaţii în privinţa posibilităţii
de a plăti. Creditorul nu poate cere decât executarea prestaţiei care singură constituie
obiectul obligaţiei, cealaltă fiind o facultate de plată pentru debitor.