ECONOMIA DE RĂZBOI- AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL

Al Doilea Război Mondial a fost un conflict armat generalizat, la mijlocul secolului al

XX-lea, care a mistuit cea mai mare parte a globului, fiind considerat cel mai mare şi mai
ucigător război neîntrerupt din istoria omenirii. A fost prima oară când un număr de
descoperiri tehnice noi, incluzând bomba atomică, au fost folosite la scară largă împotriva
militarilor şi civililor, deopotrivă. Al Doilea Război Mondial a provocat moartea directă sau
indirectă a aproximativ 60 de milioane de oameni, aproximativ 3% din populaţia mondială de
la acea vreme. În plus, multe alte persoane au fost rănite grav, au căpătat infirmităţi pe viaţă
datorită armelor de foc, bombardamentelor clasice sau nucleare, sau datorită experienţelor
militare şi medicale inumane la care au fost supuse. S-a estimat că acest război a costat mai
mulţi bani şi resurse decât toate celelalte războaie la un loc, 1.000 de miliarde de dolari la
valoarea din 1945, fără a se pune la socoteală sumele cheltuite pentru reconstrucţia de după
război. Urmările războiului, inclusiv noile tehnologii şi schimbările aranjamentelor
geopolitice, culturale şi economice, au fost fără precedent. România a adus o contribuţie
economică la obţinerea victoriei, evaluată la peste un miliard de dolari, ceea ce echivalează
cu cel puţin de 4 ori veniturile bugetare ale României din anul 1937-1938.  . Pierderile umane
s-au ridicat  la aproape 540 000 de oameni.

 Absolut necesare sunt câteva tușe privind  situația economiei țării noastre cu puțin
timp înaintea declanșării celei de-a doua conflagrații mondiale, deoarece în această
perioadă, mai precis în anul 1938, România a atins cel mai înalt nivel al dezvoltării sale în
condițiile capitalismului. Acest an și nivelul de performanță atins de economia românească au
constituit punctul major de referință pentru realizările din economia țării noastre în perioada
socialismului. Cu toate că este un moment de varf în dezvoltarea economiei naționale,
România se prezenta în preajma celui de-al doilea război mondial cu o economie
caracterizată, totuși, printr-o incompletă și slabă dezvoltare a industriei, precum și printr-un
caracter rămas în urmă al mijloacelor productive din agricultură. Cu toate acestea, față de
perioadele anterioare analizate, industria țării noastre s-a înscris cu reale progrese, mai ales în
anumite ramuri. Per ansamblu, în aproape întreaga perioadă interbelică, producția globală

1
industrială a crescut de aproximativ de 2,2 ori. În structură, însă, apar modificări de substanță
și care vor avea influențe decisive asupra nivelului de dezvoltare a acestei ramuri.

Astfel, industria alimentară, liderul incontestabil al industriei românești timp de

decenii, trece pe locul al treilea, fiind devansata de industria chimică (în care prelucrarea
petrolului deținea ponderea covârșitoare) și de cea textilă. Iar dacă facem referire la ramurile
relevante ale unei adevarate industrii moderne  : metalurgia, chimia (în ansamblul sau),
construcția de mașini, producția de energie, precum și electronică și electrotehnică, acestea se
gaseau într-un stadiu incipient și nu puteau influența caracterizarea generală a industriei
românești de la acea vreme.

Participanţii la cel de-al Doilea Război Mondial sunt consideraţi ca aparţinând unuia
dintre cele două blocuri: Axa şi Aliaţii. Mai multe ţări mici au participat la război, cu toate că
erau sub ocupaţie.
Puterile Axei au fost constituite, la început, din Germania, Italia şi Japonia, care au împărţit
lumea în trei sfere de influenţe, prin Pactul Tripartit din 1940, angajându-se să se apere între
ele în cazul unei agresiuni din partea altui stat. Acest nou pact a înlocuit vechiul Pact
Anticomintern germano-japonez din 1936, la care Italia a aderat în 1937. Guvernul fascist
spaniol al lui Francisco Franco a fost un sprijinitor al Axei în perioada războiului, Spania
rămânând, însă, neutră în conflict. Mai multe state mici pot fi, de asemenea, numărate printre
ţările Axei: Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Croaţia şi Finlanda (în acest din urmă caz,
părerile sunt împărţite).
Printre puterile Aliaţilor, aşa numiţii Cei Trei Mari, se aflau: Anglia (din 3 septembrie 1939),
Uniunea Sovietică (din iunie 1941) şi Statele Unite ale Americii (din decembrie 1941). China
se afla în război cu Japonia încă din 1937.

CARACTERIZAREA ECONOMIEI ROMÂNIEI ÎN AL DOILEA RĂZBOI

MONDIAL

2
 Pe 23 august 1939 Germania nazistă și Uniunea Sovietică au semnat Pactul
Ribbentrop-Molotov , care stipula, între altele, interesele Sovietelor în Basarabia. Opt zile
mai târziu Germania nazistă invadeaza Polonia. România a ramas oficial o țară neutră,
adăpostind refugiații polonezi și oferindu-le posibilitatea soldaților și ofițerilor armatei
Poloneze să ajungă în Franța și Anglia prin porturile românești la Marea Neagră.
În 1940, România și-a pierdut atât din teritoriile din est cât și din cele din vest: în
iunie 1940 Uniunea Sovietică a luat Basarabia și Bucovina de Nord. Două treimi din
Basarabia au fost lipite unei mici parți a URSS formând noua Republică Sovietică Socialistă
Moldovenească, restul fiind alipite Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. La puțin timp
după aceasta, pe 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, puterile Axei au forțat România sa
'înapoieze' jumătate din Transilvania Ungariei. Această zonă, discutabil considerată de unii
istorici ca aparținând Ungariei, a fost cunoscută de atunci drept 'Transilvania de Nord', pentru
a fi deosebită de 'Transilvania de Sud', care a rămas sub guvernarea românească. Pe 7
septembrie 1940, prin Tratatul de la Craiova, Cadrilaterul (partea sudică a Dobrogei) a fost
cedată Bulgariei.

Începând cu 1944, economia României era în pragul colapsului datorită cheltuielilor

de război, iar resentimentul împotriva „bocancului german“ a crescut în rândul celor care în
primă fază au sprijinit alianța cu Germania. În ciuda acestei asocieri cu partea învingătoare,
România Mare nu a supraviețuit în urma războiului, pierzând teritorii atât către Bulgaria cât
și către URSS.
Trăsătura fundamentală a evoluției economiei României în acești ani a constat în
influența determinată factorilor politici externi asupra sa. Această evoluție a dus, în cele din
urmă la intrarea României pe plan economic în orbita Germaniei. O asemenea situație,
deosebit de nefastă pentru destinele țării nu a fost decât rodul unei lungi perioade de tensiune
și amenințări, presiuni și ultimatumuri, venite din partea Germaniei, sau a celor conduși de ea
cum a fost Ungaria horthistă.

În ceea ce privește industria, condițiile în care obiectivul prioritar al țării a fost

întărirea capacității sale de apărare, industria a devenit un element important al economiei.
Trăsătura esențială a legislației industriale a fost creșterea rolului și intervenției statului. Pe
această linie s-au adoptat măsuri menite a crea un cadru organizatoric propice pentru
concentrarea și mobilizarea tuturor resurselor industriale. Astfel, în cursul anului 1939 a fost
creat Consiliul Superior Economic. Principalele sale atribuții erau: redactarea și adoptarea de
3
planuri și programe economice, avizarea diferitelor proiecte de legi economice. Având în
vedere importanța industriei de armament, în noiembrie 1939 s-a adoptat legea privind
regimul juridic al fabricilor de armament. În industria petrolieră s-a creat în ianuarie 1940
Comisariatul General al Petrolului. 
Ca urmare a condițiilor generale un impuls deosebit capătă sectoarele industriale
legate de înzestrarea armatei, în primul rând, industria metalurgică, precum și industria
textilă, pielăriei și chiar alimentară.
În schimb, cererea de echipamente industriale, mijloace de producție, cu excepția
celor necesare industriilor legate de armată, a scazut. Ca urmare a situației internaționale
posibilitatea aprovizionării cu o serie de materii prime solicitate de industria românească s-a
redus foarte mult. Din septembrie 1939 situația a devenit și mai critică. Guvernul ia o serie de
măsuri menite a rezolva cel puțin parțial această problemă. Astfel, se aduc unele modificări în
regimul comerțului exterior, în sensul liberalizării utilizării devizelor obținute prin export, cu
condiția să se utilizeze la procurarea de materii prime. Este vorba în primul rând de
procurarea de materii prime din țările cu devize libere. În același timp s-au facut eforturi și
pentru creșterea producției proprii în extracția de minereuri feroase și neferoase. Numai
pentru industria pielăriei se va reuși să se asigure aprovizionarea din țara cu piei crude.
În ceea ce privește industria extractivă a petrolului scăderea producției, începută înca
din 1936, a continuat. Chiar dacă dupa izbucnirea războiului s-a înregistrat o creștere a
prețurilor la petrol pe piața mondială, ea nu a determinat și o mărire a producției.
Un element caracteristic al acestor ani au fost încercarile, venite din partea Germaniei
de a pătrunde în industria românească. Obiectivele sale principale au fost industria
metalurgică și industria petrolieră. În industria petrolului însa rezultatele nu au fost nici pe
departe tot atât de încurajatoare pentru Germania. Penetrația germană în industria metalurgică
a urmărit limitarea pâna la anulare a acestei ramuri pentru a controla piața românească de
armament, pentru a mari gradul de dependență față de Germania.
În industria petrolului însă rezultatele nu au fost nici pe departe tot atât de
încurajatoare pentru ei. Opoziția marilor societăți cu capital occidental și a statului român au
făcut ca în acești ani obiectivul Germaniei să nu fie atins.

Referitor la agricultură, ca urmare a unei producții agricole bune, s-a creat un

disponibil de export. La începutul anului 1939 însa supraoferta de cereale a determinat ca
prețurile la cereale să fie mici. Ca urmare, statul intervine, subvenționând pe exportatori prin

4
prime de export și prin intervenția sistemului cooperatist pentru absorbirea surplusului de
cereale.
Cresc suprafețele cultivate cu plante tehnice, mai ales oleaginoase solicitate mult la
export, cu deosebire în Germania. Izbucnirea razboiului în septembrie 1939 a determinat o
creștere a prețurilor produselor agricole, mai ales la legume și oleaginoase. Pentru a nu crea
lipsuri pe piață ca urmare a  intensificării exportului, guvernul a fost nevoit să limiteze
exportul la unele produse. De asemenea, pe piața internă s-au introdus prețuri de stat la
cereale, iar pentru stimularea unei producții de bună calitate s-a introdus sistemul
bonificațiilor la preț pentru produsele de bună calitate.
Agricultura a constituit și ea un obiectiv al ofensivei germane asupra economiei
românești. S-au creat societăți mixte pentru comercializarea produselor agricole și trimiterea
lor în Germania. Un moment important care indica scopul politicii germane în economia
românească a fost protocolul din iulie 1939, prin care s-a stabilit un plan de restructurare a
agriculturii românești conform cu interesele Germaniei. Aplicarea sa în practică va fi însă
firavă, mai ales că acest plan implica și eforturi de investiții.

Totodată, în ceea ce privește finanțele publice, sistemul financiar al țării a căpătat în

acești ani o importanță deosebită. Volumul mare de cheltuieli, a cărui tendință a fost de
permanentă creștere, cerea un efort financiar deosebit. Ca urmare, s-a înregistrat o creștere
substanțială a sarcinii fiscale, suportată atat de masele de oameni ai muncii cât și de
asociațiile industriale, bancare și comerciale.
În același timp, volumul cheltuielilor destinate altor scopuri decât celor legate de
înzestrarea armatei a scazut. Mai mult decât atât, în condițiile în care bugetul statului nu mai
putea face față acestor cheltuieli, s-au utilizat și alte surse de finanțare, din care cea mai
importantă a fost cea a împrumuturilor interne. La sfârșitul anului 1938 s-a creat o instituție
specializată pentru aceste operații: Casa Autonomă de Finanțare și Armonizare (CAFA).
Sumele de bani obținute prin aceste împrumuturi urmau a fi dirijate spre ministerele legate de
pregătirile militare.În noiembrie 1939 CAFA a fost autorizată să emită unul dintre cele mai
importante împrumuturi interne ale perioadei: “bonurile pentru înzestrarea armatei”, suportat
de masele de oameni ai muncii.O alta sursă de finanțare a constituit-o reescontul la BNR.
Acest rescont era realizat prin intermediul CAFA, legată la rândul sau de Ministerul
Finanțelor. În acest mod, reescontul a devenit de fapt un permanent împrumut al statului la
BNR.

5
Circulația monetară și activitatea bancară
Sistemul bancar a devenit pârghia esențială a economiei și necesităților de capital
impuse de imperativele vremii. Activitatea BNR a fost îndreptată cu precădere în două
direcții:
-sprijinirea și consolidarea sistemului bancar în ansamblu pentru a face față dificultăților
create de situația politică și militară;
-sprijinirea efortului de dezvoltare industrială, de creștere a capacității de apărare a țării.
În anii 1939 – 1940, paralel cu intensificarea extracției de metale prețioase din care BNR a
cumparat aproape intreaga cantitate extrasă, ceea ce a dus la creșterea rezervelor de aur ale
băncii, s-au adoptat măsuri pentru a stimula vânzarea de aur a populației catre BNR.
Unele calcule arată că în 1940 leul a reprezentat numai 44,50% din valoarea celui din 1929.
Totodata diferența dintre valoarea internă și cea externă a leului se accentuează, ducând la
apariția speculei și a evaziunii de devize. Afacerile cu devizele străine s-au înmulțit fiind
antrenați și membrii casei regale.
Aceste presiuni repetate asupra leului au determinat apariția unui fenomen de creștere
a prețurilor cu amănuntul. Guvernul ia unele măsuri pentru a preîntampina o astfel de
evoluție periculoasă. A fost introdus controlul statului asupra prețurilor, dar nu pe o scară
largă și fără nici o intervenție directă, prețurile fiind lăsate să se stabilească în funcție de
legile pieții.Cu toate măsurile luate s-a înregistrat în acești ani o creștere a costului vieții, mai
ales în ceea ce privește produse de consum imediat.

Comertul exterior. Tratatul economic din 23 martie 1939 cu Germania

În acești ani Germania face eforturi deosebite pentru a obține o pozitie privilegiată în
comerțul exterior al României. Pe de altă parte, România nu a putut să fie manevrată cu atâta
ușurință de Germania, atât timp cât a mai existat o speranță pentru un sprijin eficace în
favoarea sa din partea țărilor occidentale. Când și această speranță a dispărut, trecerea
României, ramasă singură, izolată, în sfera de influență germană a fost definitivă. Dar acest
fapt se va întâmpla abia în vara anului 1940.
În 1939 – 1940 înfruntarea României și Germaniei pe plan economic se baza pe două
obiective specifice fiecareia dintre părți:
·   Germania dorea un tratat economic general prin care economia României să fie pusă la
dispoziția sa;
6
 ·   România dorea ca prin concesiuni cu caracter economic, mai ales în domeniul
comerțului exterior, să poată determina Germania să accepte garanții în scopul
menținerii integrității sale teritoriale.
Dar aceasta nu s-a realizat fără ca Germania să nu fi utilizat toată gama de metode
extra economice: presiuni din partea funcționarilor germani, campanii de presă violențe
contra României, amenințări cu intervenție militară, ultimatumuri și mai presus de orice,
șantajarea României cu problema integrității teritoriale, pentru care Germania a manevrat abil
și eficace Ungaria și Bulgaria.
În acest context guvernul român trebuie să semneze tratatul economic. Reprezentantul
german în ziua de 23 martie dă un ultimatum categoric respingând propunerea română de a se
relua negocierile. Astfel, în după amiaza zilei de 23 martie 1939 s-a semnat tratatul economic
romano-german. Clauzele tratatului depășeau cadrul strict al relațiilor comerciale bilaterale,
prevăzând, în esență, orientarea tot mai strânsă a economiei românești față de necesitățile
germane.

Refacerea economiei după război

În literatura de specialitate se consideră că refacerea economiei românești s-a

desfășurat între anii 1945-1950, dar pentru a formula aprecieri cât mai riguroase privind
procesul de refacere și încheierea lui trebuie avute în vedere numeroase aspecte economice,
sociale, politice, unele distincte, altele mai puțin evidente dar care se interinfluențează.
uneori stimulându-se reciproc în sensul dorit, iar alteori îngreunându-se, de asemenea
reciproc în realizarea dezideratului unanim, atingerea nivelului economic antebelic. La
sfârșitul anului 1944 și în prima parte a celui următor, activitatea economică este canalizată,
cu eforturi umane și materiale deosebite, spre satisfacerea trebuințelor populației.
Nivelul scăzut al resurselor materiale și financiare, ca urmare a efortului de război și a
distrugerilor provocate de acesta, dezorganizarea producției datorită stării transporturilor, a
celor feroviare îndeosebi, blocarea devizelor în străinătate, statutul conferit României prin
Convenția de armistițiu și mai ales obligațiile economice ale ei, stipulate în aceasta precum și
greutățile inerente procesului de trecere la producția de pace a unora din industriile care au
produs pentru război, impuneau adoptarea unor măsuri cu caracter etalist-dirijist, menite să
contracareze sau măcar să limiteze stările de lucruri extrem de grave și sa conducă la
normalizarea vieții economico-sociale, la sporirea producției, redresararea comerțului, a
circulației bănești, ameliorarea condițiilor de trai.
7
 Nu trebuie omisă nici situația creată de secetă din anii 1945-1946, iar în unele zone
ale țării chiar și în 1947. În aceste împrejurări au fost luate o serie de măsuri menite să
antenueze impactul urmărilor războiului asupra economiei și a nivelului al populației, unele
dintre ele având un caracter populist-reformator, dar care vizau și limitarea și, în perspectivă
eliminarea capitalului și a inițiativei particulare. Astfel, în 1945 și în prima parte a anului
1946 sunt adoptate numeroase legi, dintre care le reținem pe câteva. La 3 mai 1945 este
adoptat un pachet de legi fromat din: legea pentru reglementarea salariilor și înființarea
economatelor; legea de reglementare a regimului prețurior și circulației mărfurilor; legea
pentru reprimarea speculei ilicite și a sabotajului economic; legea pentru aducerea în ciculație
a mărfurilor; legea pentru înființarea organelor de control cetățenesc.

8
 BIBLIOGRAFIE

1. Bogdan Murgescu, “ România și Europa-Acumularea decalajelor economice (1500-

2010) ”
2. Maria Mureșan, Evoluții economice 1945-1990, vol. II
3. http://www.istoria.md/articol/152/Al_Doilea_R%C4%83zboi_Mondial
4. http://www.stiucum.com/economie/istoria-economiei/Caracterizarea-economiei-
roman91731.php
5. http://www.stiucum.com/economie/istoria-economiei/Economia-romania-in-ajunul-
dec14767.php

9
10