Abandonul școlar

Educaţia se sprijină pe patru piloni importanţi: a învăţa să ştii, a învăţa să faci, a învăţa
regulile convietuirii / a invata să trăieşti împreună cu ceilalţii şi a învăţa să Fii si a devii (Jacques
Delors, Comoara lăuntrică)

Abandonul şcolar nu este numai o problemă a sistemului de învăţământ, ci este o

problemă socială, un eşec individual cu efecte negative pentru economie şi familie. Abandonul
școlar constă în încetarea frecventării școlii, părăsirea sistemului educativ indiferent de nivelul la
care s-a ajuns, înaintea obţinerii unei calificări sau pregătiri profesionale complete sau înaintea
încheierii actului de studii început. Elevii care abandonează şcoala sunt cei care s-au făcut
remarcaţi pentru absenteism şi alte dificultăţi de comportament, pentru care au fost sancţionaţi în
repetate rânduri în şcoală. Acest abandon este cu atât mai grav cu cât are loc la nivelul formelor
terminale de învăţământ.

Abandonul şcolar reprezintă o problemă gravă cu care se confruntă societatea 

contemporană.

Cauzele abandonului şcolar sunt extrem de complexe şi, de multe ori, împărţite pe mai
multe categorii, după cum urmează (Hughes et al. 2001; Cosmovici şi Iacob 1998; Prevatt şi
Kelly 2003; Fortin et al. 2013; Cace 2010; Voicu 2012):

1) cauze din mediul familial: un nivel educaţional scăzut al părinţilor, o tragedie ce a avut loc în
familie, familie dezbinată, probleme de violenţăşi abuz, diverse tensiuni între membrii familiei,
implicarea unuia sau mai multor membrii ai familiei în activităţi ilegale, migraţia unuia sau a
ambilor părinţi, relaţie defectuoasă dintre familie şi şcoală;

2) cauze individuale: diverse probleme de sănătate, tulburări de relaţionare cu cei din jur,
neadaptarea la mediul şcolar, motivaţie redusă de a merge la ore, manifestarea unei agresivităţi
faţă de colegi, consumul de substanţe cu efect halucinogen, consumul de băuturi alcoolice,
fumatul, anxietate, copiatul la teste, furtul de obiecte ce aparţin colegilor de clasă, stimă de sine
scăzută, introvertire, depresie, fobie faţă de şcoală;

3) cauze determinate de comunitate: norma căsătoriei timpurii a copiilor (exemplu: etnia romă,
dar şi în unele zone rurale), zone rău famate şi lipsite de securitate;

4) cauze ale mediului şcolar: lipsa de motivaţie şi neimplicarea cadrelor didactice, relaţie
defectuoasă profesor – elev, frustrări şi inhibiţii ale elevului, conflicte şi violenţe între colegii de
clasă (exemplu: bullyingşi mobbing), orientarea şcolară greşită a elevului, note foarte mici şi
repetenţie, standardele foarte ridicate ale şcolii, sentimentul acut de eşec al elevului, elevul nu se
integrează în clasă;
5) cauze de natură economică: dificultăţi economice, lipsa unui loc de muncă al unuia sau al
ambilor părinţi, lipsa rechizitelor şi a hainelor.

Copilul are nevoie de suport emoțional susținut, de siguranță și de apartenență la grup.

Orice dezechilibru al stării emoționale a copilului îl dezorientează și îl descurajează atunci când
trebuie să depună un efort semnificativ în ceea ce privește activitățile școlare. Un copil care
resimte un disconfort în plan fizic, psihic sau emoțional poate manifesta, la un moment dat,
tendința de a abandona școala. Plecarea părintelui/ părinților la muncă în străinătate este un
factor de stres semnificativ ce poate avea un impact negativ asupra echilibrului emoțional al
copilului determinându-l în mod indirect să abandoneze școala.

Copilul care abandonează școala are dificultăți de învățare, rezultate foarte slabe,imagine de sine
scăzută, absentează, este izolat de elevi, incapabil să se adapteze la mediul școlar.

Părintele sau persoana în grija căruia se află copilul sunt primii „profesori”. Adulții care îngrijesc
copilul trebuie să știe că prin implicarea în educația și formarea copilului pun bazele de care
acesta are nevoie pentru a se dezvolta și a-și construi un viitor de succes. Familia poate contribui
la reducerea ratei de abandon școlar prin asigurarea unor condiții socio-economice cât mai
bune,crearea unui climat familial adecvat, control permanent asupra activităților copilului,
prezența activă a părinților în viața copilului.

Școala are rolul de a identifica acei elevi care, datorită unor influențe de natură economică,
socială, culturală, medicală, riscă la un moment dat să abandoneze. Școala nu poate influența
factorii de natură individuală sau familială, însă poate găsi soluții care să ofere șanse egale
tuturor copiilor. Prin folosirea metodelor moderne de învățare, activitățile devin mult mai
atrăgătoare pentru elevi. De asemenea, activitățile extrașcolare atrag elevii spre școală. Prin
programele de consiliere pentru părinți și prin colaborarea cu comunitatea locală, școala încearcă
să țină aproape actorii principali ai educației.

Efectele abandonului școlar sunt deosebit de grave. Cei care abandonează școala nu au calificare
profesională pentru integrarea în societate, nu au formare moral-civică de a deveni buni părinți și
pot reprezenta viitorii șomeri.

Combaterea abandonului şcolar este participarea tuturor copiilor la programul educativ, fiecare
după forţa şi posibilităţile sale. Copiii sunt diferiţi, capacităţile lor sunt diferite, gradul lor de
adaptare şi percepere este diferit, dar în grupul de la grădiniţă fiecare poate avea  un   loc, un
statut, un rol  şi  o valoare, fapt ce îi  determină să îndrăgească mediul şcolar.  Evaluarea pe care
o poate face educatoarea se referă la competenţele şi capacităţile educaţionale ale fiecărui copil.
Trebuie plecat de la premisa că fiecare copil are valoare şi este unic şi că fiecare copil poate
învăţa, indiferent de nevoile lui sociale. Pentru o mai bună prevenire a abandonului şcolar trebuie
cunoscute aptitudinile şi nevoile fiecărui copil integrat în sistemul de educaţie fie el de religie
sau etnie diferită faţă de restul copiilor.

În cazul etniei rome, cunoaşterea obiceiurilor şi tradiţiilor, faţa necunoscută şi nebănuită a

existenţei membrilor ei pune în valoare ceea ce ei înşişi nu mai ştiu ori nu au reuşit să răzbată.
Copiilor le oferă identitate şi apartenenţă la neam, le redă mândria de descendenţi ai poporului
lor, răspândit prin numeroase teritorii, le crează o  „unicitate  pozitivă” – adică aceea care
ascunde comoara trăsăturilor caracteristice unui popor. „Unicitatea pozitivă” care în esenţă arată
demnitatea neamului lor, se opune aceleia „negative”, aceea care a fost impusă mediatizării care
condamnă la inhibare, la izolare. Aşadar, copilul fie că este integrat într-un sistem de învăţământ
preprimar, primar, gimnazial, liceal, profesional, universitar, trebuie urmărit cu mare atenţie cum
evoluează cum se menţine în sistemul educative, făcându-l cât mai eficient prin intervenţii
oportune atât din partea părinţilor, cadrelor didactice, cât şi a comunităţii din care provine copilul
pentru o mai mare siguranţă în prevenirea abandonului şcolar, o problema gravă în România.

În concluzie, putem spune că individul are nevoie în formarea sa pentru viață atât de familie care
să-l susțină pozitiv, cât și de școală care să-i formeze aptitudinile și valorile morale necesare.

Şcoala este bună atunci când răspunde cerinţelor pieţei muncii, cerinţelor elevului şi ale
societăţii. Societatea românească a suferit o serie de schimbări majore în plan economic, social,
educaţional, sanitar şi cultural, din 1989 şi până în prezent. De asemenea, globalizarea, aderarea
la Uniunea Europeanăşi evoluţia mass-media au influenţat masiv sistemul educaţional
tradiţional. Vechile metode de predare trebuie acum înlocuite cu noi modalităţi de motivare,
captare a atenţiei şi interesului elevului. În concluzie, societatea s-a schimbat, priorităţile şi
prejudecăţile indivizilor s-au modificat, în consecinţă, sistemul şcolar trebuie să se adapteze
noilor vremuri şi cerinţe. Şcoala trebuie să ofere, pe lângă dezvoltarea cognitivă, o stimulare a
spiritului de inovaţie şi iniţiativă a tinerilor, ajuntându-i să se pregătească pentru a face faţă
cerinţelor pieţei muncii din prezent şi mai ales din viitor .