Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I Civilă

Decizie nr. 4580/2013

Publicat în www.scj.ro din 16 octombrie 2013.

SURSA: scj.ro
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, la data de 6 aprilie 2006, sub nr. 2681/2006 (număr unic
2194/94/2006), reclamanta P.M.A.T. a chemat în judecată pe pârâta R.V., solicitând instanței ca prin hotărârea
ce o va pronunța să constate preferabilitatea titlului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.000
m.p. situat în intravilanul comunei Voluntari, zona Pipera - Tunari, tarla 11, parcela 237/128, prin comparare cu
cel al pârâtei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat că a dobândit terenul în suprafață totală de 5.000 m.p., situat
în intravilanul comunei Voluntari, zona Pipera - Tunari, tarlaua 11, parcela 237/128, de la G.N. și G.A., prin
contractul de schimb autentificat la 24 ianuarie 2000 la BNP L.P., care, la rândul lor, l-au dobândit prin
cumpărare de la B.G., potrivit contractului de vânzare - cumpărare autentificat la 4 martie 1998 la BNP M.Ș.
Acesta din urmă a dobândit terenul de la T.M. prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 14
septembrie 1995 la fostul Notariat de Stat Bolintin Vale; T.M. a deținut terenul în baza Legii nr. 18/1991,
conform titlului de proprietate din 23 decembrie 2002.
A mai arătat reclamanta că pârâta a dobândit o suprafață de 4.000 m.p. din terenul menționat, prin actul de
adjudecare emis de BEJ I.V., în dosarul de executare, intabulat în CF nr. 1898, prin încheierea nr. 628 din 31
ianuarie 2002.
Pârâta R.V. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile de inadmisibilitate a acțiunii și lipsă de interes
în formularea cererii, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Excepțiile invocate au fost respinse, ca neîntemeiate, de Judecătoria Buftea la termenul de judecată din 04
decembrie 2008, iar, prin sentința civilă nr. 1005 din 26 februarie 2009 a fost admisă cererea formulată de
reclamanta P.M.A.T. în contradictoriu cu pârâta R.V., constatându-se că reclamanta este proprietara terenului
de 5.000 m.p. (conform înscrisurilor, respectiv 4.999,25 m.p., conform măsurătorilor cadastrale), situat în
intravilanul com. Voluntari, zona Pipera - Tunari, tarlaua 11, parcela 237/128, Județul Ilfov număr cadastral 82,
intabulat în cartea funciară nr. 333 a localității Voluntari. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma
de 2.380 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria Buftea a reținut că reclamanta are act de proprietate și deține
posesia terenului în litigiu, iar titlul său are dată mai veche și a fost înregistrat în evidențele de publicitate
imobiliară anterior celui deținut de pârâtă. În plus, autorii pârâtei nu au avut niciodată un act de proprietate
pentru terenul în litigiu, contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 25 septembrie 1997 fiind desființat cu
titlu retroactiv.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta R.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1006A din 05 octombrie 2010, Tribunalul București Secția a III-a Civilă, a admis apelul
formulat de apelanta-pârâtă R.V., a anulat sentința civilă nr. 1005 din 26 februarie 2009 pronunțată de
Judecătoria Buftea și a constatat că Tribunalul București - Secția Civilă este competent material să soluționeze
cauza în primă instanță; dosarul a fost trimis la registratura generală a tribunalului pentru repartizare aleatorie.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a V-a Civilă la data de 05 ianuarie 2011 sub nr.
764/3/2011.
Prin sentința civilă nr. 2185 din 07 decembrie 2011, Tribunalul București – Secția a V-a Civilă a respins, ca

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 1/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 neîntemeiate, excepțiile inadmisibilității și lipsei de interes, invocate de pârâta R.V., a admis acțiunea și a
constatat că titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat de contractul de schimb autentificat din 24 ianuarie
2000 este preferabil titlului de proprietate al pârâtei, reprezentat de actul de adjudecare emis de BEJ I.V. la data
de 29 noiembrie 2000 în dosarul de executare. S-a luat act că reclamanta își rezervă dreptul de a solicita
cheltuielile de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a constatat, cu privire la excepția inadmisibilității, că nu poate fi
primită, deoarece, reclamanta, fiind posesoarea terenului care face obiectul litigiului, nu are la îndemână
acțiunea în revendicare, după cum a susținut pârâta, astfel încât nu sunt incidente prevederile art. 111 teza a II-
a C. proc. civ.
Excepția lipsei de interes a fost respinsă, ca neîntemeiată, reținându-se că reclamanta, față de situația
suprapunerii terenului său cu acela al pârâtei și față de numeroasele litigii existente între părți, nu are
posibilitatea de a dispune liber de proprietatea sa, acesta fiind scopul spre care se tinde prin promovarea
prezentei cereri de chemare în judecată; prin urmare, interesul reclamantei în formularea cererii îndeplinește
toate condițiile dezvoltate de jurisprudență, respectiv este legitim, născut și actual.
Asupra fondului cauzei, tribunalul a arătat că, în fapt, reclamanta P.M.A.T. a dobândit un teren în suprafață de
5.000 mp, situat în intravilanul comunei Voluntari, T 11, P 128 de la G.N. și A. prin contractul de schimb
autentificat la 24 ianuarie 2000. Aceștia, la rândul lor, au devenit proprietarii suprafeței amintite prin contractul
de vânzare-cumpărare autentificat la 04 martie 1998 de la numitul B.G.
B.G. l-a cumpărat prin contractul autentificat la 14 septembrie 1995 de la numitul T.M., care îl deținea în
proprietate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și pentru care i s-a eliberat
ulterior titlul de proprietate din 23 decembrie 2002. Titlul de proprietate amintit, a fost modificat prin Hotărârea
nr. 409 din 18 mai 2004 emisă de Comisia Județeană Ilfov, prin înscrierea suprafeței de 5000 mp în T 11 P
237/128, în loc de T 11 P 238, astfel încât reclamanta este în prezent proprietara suprafeței de 5000 mp situate
în intravilanul comunei Voluntari, T 11, P 237/128.
Potrivit actului de adjudecare din data de 29 noiembrie 2000 întocmit de BEJ „I.V.” în dosarul nr. 31/2000,
pârâta R.V. este proprietara unei suprafețe de teren de 4000 mp situate în comuna Voluntari, T 11, parcela 128,
pe care a dobândit-o în contul unei creanțe pe care o avea asupra numitului T.V.. Acesta deținea imobilul în
urma contractului de vânzare-cumpărare din 25 septembrie 1997 încheiat cu I.N., despre care se menționează
în actul de vânzare-cumpărare că îl deținea prin constituirea dreptului de proprietate, conform adeverinței și
procesului-verbal de punere în posesie din data de 12 august 1992.
Terenurile celor două părți se suprapun, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuate în dosarul nr.
4040/2003 al Judecătoriei Buftea.
Reținând că reclamanta nu are la îndemână acțiunea în revendicare, tribunalul a procedat la examinarea
titlurilor de proprietate exhibate de părți.
În analiza acestora, tribunalul a avut în vedere, pe de o parte, că, în ciuda neregularităților sesizate și susținute
de pârâtă privitor la titlul autorului reclamantei, T.M., acțiunea în verificarea legalității lui s-a soluționat prin
sentința civilă nr. 5702/2007 a Judecătoriei Buftea, prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, sentința
devenind irevocabilă prin decizia nr. 1088 din 06 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul București, dar și cu mai
multe soluții de netrimitere în judecată, referitor la plângerile introduse de pârâtă sub aspectul săvârșirii unor
infracțiuni.
Prin urmare, titlul de proprietate nr. 64262 din 23 decembrie 2002 emis pe numele lui T.M., astfel cum a fost
modificat prin Hotărârea nr. 409 din 18 mai 2004 a C.J.I., inclusiv în ceea ce privește suprafața de 5000 mp
situată în T 11 P 237/128, care stă și la baza titlului de proprietate al reclamantei, este legal.
Pe de altă parte, tribunalul a reținut că titlurile de proprietate ale autorilor pârâtei, au fost desființate astfel: prin
Hotărârea Comisiei Județene Ilfov nr. 385 din 02 februarie 1995 s-au aprobat modificările propuse de Comisia

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 2/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 Locală Ștefăneștii de Jos, respectiv în anexa 2a, poziția 156, a fost anulat dreptul numitei I.N. la reconstituirea
proprietății, iar la poziția 236 a fost trecută și aceasta din urmă, alături de fratele său, T.M.; ca urmare, a fost
emis titlul de proprietate din 26 octombrie 1995 pentru cei doi frați în care nu se mai face nicio mențiune
referitoare la vreun teren situat în T 11 P 128.
Rezultă că adeverința de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie din 12 august 1992 pe care și
pârâta își întemeiază pretențiile, deși nu au fost anulate expres, au rămas fără valoare juridică (de altfel,
adeverințele de proprietate, unite cu procesele-verbale de punere în posesie făceau dovada dreptului de
proprietate doar până la eliberarea titlului).
Mai mult, prin sentința civilă nr. 2874 din 06 octombrie 2004, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.
5730/2004 s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687 din 25
septembrie 1997 încheiat între vânzătoarea I.N. și cumpărătorul T.V.V., părțile fiind repuse în situația anterioară
Reținându-se, așadar, că titlurile persoanelor de la care pârâta a dobândit, prin adjudecare, terenul în litigiu, au
fost desființate, că dreptul reclamantei dobândit prin contractul de schimb autentificat la 24 ianuarie 2000 se
fundamentează pe legalitatea nerăsturnată a actelor ce îl preced, că reclamanta și-a întabulat mai întâi dreptul
în cartea funciară nr. 333 Voluntari la data de 16 martie 2000, în timp ce pârâta și-a înscris actul de adjudecare
la data de 31 ianuarie 2002, după cum cea dintâi a făcut și dovada achitării taxelor și impozitelor aferente
terenului începând din anul 2003, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., a admis cererea de
chemare în judecată și a constatat că titlul de proprietate al reclamantei, reprezentat de contractul de schimb
autentificat sub nr. 434 din 24 ianuarie 2000 este preferabil titlului de proprietate al pârâtei, reprezentat de actul
de adjudecare emis de BEJ I.V. la data de 29 noiembrie 2000 în dosarul de executare.
Apelul declarat de pârâta R.V. împortiva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 431/
A din 11 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a IV-a Civilă
Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.:
„Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept. Cererea
nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.”
Acțiunea în realizarea dreptului, este aceea prin care reclamantul pretinde obligarea pârâtului la respectarea
dreptului subiectiv ce i-a fost încălcat; o astfel de acțiune este acțiunea în revendicare, care, deși nu s-a bucurat
legislativ de o definiție consacrată, în doctrină și practica judiciară a fost definită ca fiind acea acțiune reală prin
care proprietarul care a pierdut posesia bunului său, cere instanței să i se stabilească dreptul de proprietate
asupra bunului și să redobândească posesia lui de la cel care îl stăpânește fără a fi proprietar.
În speță, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză în fața instanței de fond cât și din declarațiile
martorilor audiați de instanța de apel, intimata-reclamantă deține posesia terenului în litigiu, situație în care
aceasta nu poate cere realizarea dreptului său pe calea acțiunii în revendicare, neavând calitatea de proprietar
neposesor.
În această situație, practica judiciară și literatura de specialitate sunt unanime în a considera că acțiunea în
constatare este deschisă proprietarului care se găsește în posesia bunului, atunci când este necesară o
hotărâre judecătorească prin care să i se recunoască și să i se consolideze dreptul său, dacă dovedește că
acest drept îi este contestat de pârât, situație în care interesul proprietarului pentru promovarea acțiunii în
constatare derivă din pericolul contestării sau încălcării dreptului sau de către pârât.
În speță, intimata-reclamantă a făcut dovada că apelanta-pârâtă i-a contestat dreptul de proprietate, prin
promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a rectificării titlului de proprietate nr. 64262 din 23
decembrie 2002 emis pe numele lui T.M., care stă la baza titlului de proprietate al reclamantei, precum și prin
alte numeroase litigii.
De asemenea, curtea de apel a reținut că astfel cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză în
dosarul nr. 4040/2003 al Judecătoriei Buftea și după cum chiar părțile recunosc, terenurile deținute de cele

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 3/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 două părți se suprapun, astfel că intimata-reclamantă justifică un interes legitim, născut și actual în promovarea
cererii de chemare în judecată.
În consecință, a fost apreciată ca fiind legală soluția de respingere a excepțiilor prin care s-a invocat
inadmisibilitatea acțiunii și lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată.
A mai reținut instanța de apel că, în condițiile în care intimatei-reclamante îi este deschisă calea acțiunii în
constatare, astfel cum s-a arătat anterior, iar prin cererea de chemare în judecată s-a arătat în mod ferm și
neechivoc că aceasta este calea pe care reclamanta a înțeles să o promoveze, indicând ca temei al cererii sale
de chemare în judecată dispozițiile art. 111 C. proc. civ., instanța de fond nu avea de ce să schimbe calificarea
dată de parte, riscând în acest mod să încalce principiul disponibilității, care guvernează procesul civil și este
reglementat expres în art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
Promovarea de către intimata-reclamantă a unei acțiuni în constatare nu a avut ca scop eludarea normelor
legale în materia taxelor de timbru, în acest sens fiind faptul că intimata-reclamantă nu avea deschisă o acțiune
în realizarea dreptului, revendicarea având ca finalitate redobândirea posesiei bunului, ceea ce nu se pune
problema în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, curtea de apel a apreciat că tribunalul a dat o corectă calificare acțiunii cu care a
fost învestită și a stabilit taxa de timbru legală, datorată de intimata-reclamantă conform dispozițiilor art. 3 lit. a)
din Legea nr. 146/1997.
De asemenea, au fost găsite neîntemeiate criticile formulate de apelanta-pârâtă asupra modului în care a fost
soluționat fondul cauzei, curtea de apel reținând că:
Prin contractul de schimb autentificat la 24 ianuarie 2000, intimata-reclamantă a dobândit de la G.N. și A.
dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 5000 mp, situat în intravilanul comunei Voluntari, T 11,
P 128. Vânzătorii, la rândul lor, dobândiseră în proprietate terenul, în baza contractului de vânzare-cumpărare
autentificat la 04 martie 1998, de la numitul B.G. Acesta dobândise dreptul de proprietate asupra terenului în
baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 14 septembrie 1995 încheiat cu numitul T.M., care îl
deținea în proprietate prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991 și pentru care i s-a
eliberat ulterior titlul de proprietate din 23 decembrie 2002. Acest titlul de proprietate a fost modificat prin
Hotărârea nr. 409 din 18 mai 2004 emisă de Comisia Județeană Ilfov, prin înscrierea suprafeței de 5000 mp în
T 11 P 237/128, în loc de T 11 P 238, astfel încât intimata-reclamantă este în prezent proprietara suprafeței de
5000 mp situate în intravilanul comunei Voluntari, T 11, P 237/128.
Neregularitățile sesizate și susținute de apelanta-pârâtă privitor la titlul autorului reclamantei, T.M., nu pot fi
analizate în prezentul litigiu, nelegalitatea acestui act putând fi contestată de persoana interesată doar prin
acțiunile specifice Legii nr. 18/1991.
De altfel, legalitatea acestui titlu a făcut obiectul litigiului soluționat prin sentința civilă nr. 5702/2007 a
Judecătoriei Buftea, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea în constatarea nulității rectificării titlului de
proprietate din 23 decembrie 2002, hotărâre ce a rămas irevocabilă prin decizia nr. 1088 din 06 iunie 2008 a
Tribunalului București, dar și analizei organelor de cercetare penală învestite cu plângerile introduse de
apelanta-pârâtă sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni.
Prin urmare, titlul de proprietate nr. 64262 din 23 decembrie 2002 emis pe numele lui T.M., astfel cum a fost
modificat prin Hotărârea nr. 409 din 18 mai 2004 a Comisiei Județene Ilfov, inclusiv în ceea ce privește
suprafața de 5000 mp situată în T 11 P 237/128, care stă și la baza titlului de proprietate al intimatei
reclamante, este, în prezent, perfect legal.
În ceea ce o privește pe apelantă, curtea de apel a reținut că aceasta a dobândit prin actul de adjudecare din
data de 29 noiembrie 2000 întocmit de BEJ „I.V.” în dosarul nr. 31/2000, dreptul de proprietate asupra unei
suprafețe de 4000 mp situate în comuna Voluntari, T 11, parcela 128, în contul unei creanțe pe care o avea
asupra numitului T.V. Acesta deținea imobilul în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 4/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 septembrie 1997 încheiat cu I.N. În cuprinsul acestui act se menționează că vânzătoarea deținea terenul ce a
făcut obiectul vânzării prin constituirea dreptului de proprietate, conform adeverinței nr. 979/1992 și procesului-
verbal de punere în posesie din data de 12 august 1992.
Adeverința de proprietate și procesul-verbal de punere în posesie făceau dovada dreptului de proprietate doar
până la eliberarea titlului. Or, prin Hotărârea Comisiei Județene Ilfov nr. 385 din 02 februarie 1995 s-au aprobat
modificările propuse de Comisia Locală Ștefăneștii de Jos, respectiv în anexa 2a, poziția 156, s-a anulat
numitei I.N. dreptul la reconstituirea proprietății, aceasta fiind trecută la poziția 236, alături de fratele său, T.M.,
fiind emis titlul de proprietate din 26 octombrie 1995 pentru cei doi frați în care nu se mai face nicio mențiune
referitoare la vreun teren situat în T 11 P 128.
Prin urmare, în mod corect a apreciat instanța de fond că, deși adeverința de proprietate și procesul-verbal de
punere în posesie din 12 august 1992 nu au fost anulate expres, acestea au rămas fără valoare juridică prin
emiterea titlului de proprietate din 26 octombrie 1995.
Cu toate acestea, ulterior emiterii acestui titlu de proprietate, numita I.N. a folosit adeverința și procesul-verbal
de punere în posesie din data de 12 august 1992 pentru vânzarea convenită cu numitul T.V.V., menționându-le
în cuprinsul actului autentificat la 25 septembrie 1997, ca reprezentând titlul în baza căruia vânzătoarea a
dobândit terenul.
De altfel, prin sentința civilă nr. 2874 din 06 octombrie 2004, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr.
5730/2004, s-a dispus rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la 25 septembrie 1997
încheiat între vânzătoarea I.N. și cumpărătorul T.V.V. și repunerea părților în situația anterioară, instanța
reținând că pentru terenul ce a făcut obiectul acestui contract s-a eliberat titlu de proprietate în favoarea altei
persoane.
Așadar, curtea de apel a constatat că titlurile persoanelor de la care apelanta-pârâta a dobândit, prin
adjudecare, terenul în litigiu, au fost desființate, în timp ce dreptul intimatei-reclamante, dobândit prin contractul
de schimb autentificat la 24 ianuarie 2000, se fundamentează pe acte a căror legalitate nu a fost răsturnată.
În plus, intimata-reclamantă și-a întabulat mai întâi dreptul în cartea funciară nr. 333 Voluntari la data de 16
martie 2000, în timp ce pârâta și-a înscris actul de adjudecare la data de 31 ianuarie 2002; de altfel, la data
când apelanta-pârâtă a dobândit terenul în baza actului de adjudecare (29 noiembrie 2000), dreptul de
proprietate al intimatei-reclamante era înscris în cartea funciară (16 martie 2000).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 7 C. proc. civ., în termenul
prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâta R.V.
În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a
susținut, sub un prim aspect, că decizia recurată este nelegală întrucât instanțele de fond și apel au aplicat
dispozițiile art. 111 C. proc. civ. deși acestea nu erau incidente în cauză.
Astfel, a arătat recurenta-pârâtă că prin dispoziția finală a art. 111 C. proc. civ. s-a consacrat caracterul
subsidiar al acțiunii în constatare care poate fi folosită numai în cazul în care nu poate fi exercitată o acțiune în
realizarea dreptului și în cauză, intimata-reclamantă, solicitând compararea titlurilor de proprietate și
constatarea preferabilității titlului său a exercitat de fapt o acțiune în realizarea dreptului, întemeiată pe
dispozițiile art. 111 C. proc. civ. care trebuia calificată de instanță ca o acțiune în revendicare de drept comun.
În opinia recurentei-pârâte, soluțiile pronunțate de instanțele de fond și apel relevă o greșită înțelegere a
dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., neputând fi primită construcția juridică a instanței de apel bazată pe
împrejurarea ca intimata-reclamantă deține posesia terenului în litigiu, fapt care ar fi pus-o în imposibilitatea de
a solicita realizarea dreptului său pe calea acțiunii în revendicare de vreme ce aceasta avea la dispoziție
acțiunea posesorie care apară posesia și, prin ea, proprietatea.
Mai mult, în condițiile în care intimatei-reclamante, care a cerut constatarea unui drept, i se opune un act prin
care recurentei-pârâte i s-a constituit un drept propriu, nu putea fi promovată o acțiune în constatare ci trebuia

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 5/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 ca, printr-o acțiune în realizare, să se solicite anularea titlului de proprietate al recurente-paratei.
A mai arătat recurenta-pârâtă că, din aceasta perspectivă, pentru promovarea unei asemenea acțiuni interesul
trebuie sa fie legitim, să nu contravină legislației în vigoare, care consideră inadmisibilă acțiunea în constatare
dacă intimata-reclamantă are deschisă calea în realizarea dreptului. Pe de altă parte, prin acțiunea în
constatare promovată, care vizează obținerea unei hotărâri care nu constituie titlu executoriu, intimata-
reclamantă nu justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs s-a susținut că interpretarea eronată a dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. a
condus la încălcarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 146/1997, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, în mod greșit a fost respinsă excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, în condițiile
în care s-a făcut o calificare greșita a acestei cereri.
A susținut recurenta-pârâtă că obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani, fiind aplicabile
prevederile art. 2 din Legea nr. 146/1997.
În susținerea acestei afirmații s-a arătat că Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr
2194/94/2006, prin decizia civila nr 1006/ A din 5 octombrie 2010, care nu a fost atacată de niciuna dintre
părțile din dosar, a stabilit că obiectul cererii deduse judecații este "un obiect evaluabil în bani" iar pentru a
stabili competența instanței în soluționarea litigiului în discuție a avut în vedere concluziile raportului de
expertiză referitoare la valoarea de circulație a terenului în discuție la data la care intimata-reclamantă a sesizat
Judecătoria Buftea, valoare care depășește suma de 500.000 lei.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., s-a arătat că există o
contradicție flagrantă între dispozitivul hotărârii recurate (și al sentinței), prin care acțiunea promovată de
intimata-reclamantă a fost admisă în baza dispozițiilor art. 111 C. proc. civ. și considerente, care se axează
exclusiv pe compararea titlurilor părților, operațiune specifică acțiunii în revendicare.
A susținut recurenta-pârâtă că, într-o asemenea acțiune (în revendicare), intimata-reclamantă este obligată să
dovedească identitatea imobilului revendicat cu cel al autorilor săi pentru a pretinde ca are un drept de
proprietate și că, în lipsa acestei dovezi, acțiunea trebuie respinsă deoarece "idem est non esse non probări";
ocuparea cu rea-credință de către intimata-reclamantă a suprafeței de teren în discuție neputând crea în
favoarea acesteia o posesie utilă pe care să o poată opune recurentei-pârâte în cadrul acțiunii pe care a
promovat-o.
Cu referire la compararea titlurilor de proprietate, recurenta-pârâtă a arătat că instanțele de fond și apel
trebuiau să compare drepturile autorilor de la care acestea provin și să observe că are câștig de cauză partea
care a dobândit de la autorul al cărui drept este preferabil, ca o aplicație a principiului "nemo plus juris ad alium
transferre potest, quam ipse habet".
A susținut recurenta-pârâtă că a dobândit terenul în suprafață de 4000 mp, situat în comuna Voluntari Județ
Ilfov,T11, P128, prin actul de adjudecare emis de BEJ "I.V." în dosarul de executare nr 31/2001 și intabulat în
CF nr 1898 cu încheierea nr. 628/31-01-2002 în contul unei creanțe pe care o avea împotriva debitorului T.V. În
actul de adjudecare menționat se precizează că terenul este grevat de sarcini în favoarea creditoarei
adjudecatar R.V., și anume sub nr. 11431/1997 inscripție ipotecara, sub nr. 351/1998 inscripție ipotecara; sub
nr. 126 C și 127 C/ 2000 comandament ; sub nr. 1 C, 2 C/2001 comandament - rectificare în sensul ca lotul este
128 și nu 28 ; sub nr. 46,47/2000 interdicții; sub nr. 73/2001 somație executor și sub nr. 3629 rol fiscal. Acest
act de adjudecare nu a fost până în prezent anulat.
Prin decizia civilă nr 1176 din 24 mai 2006 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și
pentru cauze cu minori și de familie a fost respins recursul declarat de intimata-reclamantă împotriva deciziei
civile nr 483 din 19 septembrie 2005, pronunțate de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin care s-a
respins cererea sa de constatare a nulității absolute a actului de adjudecare menționat mai sus,

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 6/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 La pronunțarea acestei decizii, instanța de recurs a reținut că terenul de 5000 mp deținut de intimata-
reclamantă P. și respectiv de 4000 mp deținuți de pârâtă se suprapun parțial însă disputa juridică poate fi
soluționată pe calea acțiunii în revendicare.
Recurenta-pârâtă a expus istoricul transmisiunilor anterioare ale dreptului de proprietate, arătând că autorul său
a achiziționat terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687 din 25 septembrie
1997 de la I.N. căreia i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren prin adeverința nr. 979/1992,
emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr 18/1991; hotărârea comisiei municipale din 28 noiembrie 1991 a
stabilit dreptul de proprietate al pârâtei pentru suprafața de 5000 mp prevăzută în anexa 19 la poziția 42.
Primăria Comuniei Ștefănești a emis procesul-verbal prin care pârâta a fost pusă în posesie la data de 12
august 1992 fiind identificat terenul în tarlaua nr. 11, parcela nr. 128.
Cu referire la titlul intimatei-reclamante s-a arătat că autorul acesteia, T.M., a beneficiat de reconstituirea
dreptului de proprietate asupra unei suprafețe de teren de 5000 mp prin adeverința 674/1992. Dreptul sau de
proprietate asupra unul teren arabil în extravilanul comunei Voluntari a fost transmis prin actul de vânzare-
cumpărare din 14 septembrie 1995 lui B.G. Pentru acest teren dobândit în baza adeverinței a fost pus în
posesie printr-un proces verbal fără număr de înregistrare și dată și fără a se menționa coordonatele cadastrale
ale terenului.
B.G. prin contractul de vânzare-cumpărare din 4 martie 1998 a vândut lui G.A. terenul de 5000 mp situat însă în
intravilanul Comunei Voluntari, zona Pipera-Tunari tarlaua 11, parcela 128.
Prin contractul de schimb din 24 ianuarie 2000, intimata-reclamantă P.M. a dobândit terenul de 3000 mp,
tarlaua 11, parcela 128 cu nr. cadastral 82.
A susținut recurenta-pârâtă că autorul reclamantei-intimate T.M. a beneficiat de reconstituirea dreptului de
proprietate asupra unui teren arabil în extravilanul comunei Voluntari, însă în mod inexplicabil, propritarul
ulterior, B.G., reușește să vândă acest teren fixându-i coordonatele în intravilan, în zona Pipera, tarlaua 11,
parcela 128, în contradicție vădita cu conținutul adeverinței nr 674/1992 și a procesului verbal de punere în
posesie emis în baza ei.
În opinia recurentei-pârâte, din compararea titlurilor autorilor părților rezultă că acestea se referă la terenuri
diferite, cu atât mai mult cu cât nu există la dosar schițele întocmite de autorii intimatei-reclamantei care au stat
la baza vânzărilor succesive prin contractele din 14 septembrie 1995 și 04 martie 1998, iar din schița eliberată
de Primăria Comunei Voluntari la data de 8 decembrie 1997, care a fost depusă la dosar, rezultă că autorul
său, T.V., a fost proprietarul suprafeței de teren de 5000 mp.
De asemenea, a arătat recurenta-pârâtă că nu poate fi primită susținerea că adeverința autorului său,
înregistrată sub nr 979/1992, ar fi fost anulată prin Hotărârea nr. 385 din 2 februarie 1995 a Comisiei București
și SAI deoarece anularea poziției 156 pentru aceasta autoare privește un alt amplasament. Hotărârea Comisiei
Municipale nr 29 din 28 noiembrie 1991 prin care s-a stabilit dreptul de proprietate pentru suprafața de 5000 mp
autoarei pârâtei I.N. se referea la anexa 19 poziția 42. Or, planul de situație scara 1:2000 "legenda-teren lui T.V.
din contractul de vânzare-cumpărare" demonstrează ca terenul în discuție a aparținut numitei I.N.
În consecință, titlul intimatei-reclamante se referă la un teren de 5000 mp aflat pe alt amplasament.
În plus, intimata-reclamantă, în timpul proceselor cu pârâta a obținut titlul de proprietate modificat succesiv în
așa fel ca parcelele lor sa se suprapună. În realitate, autorul intimatei-reclamante a decedat în 1997, titlul sau
de proprietate a fost emis la data de 23 decembrie 2002, rectificat prin hotărârea nr 409 din 18 mai 2004 și prin
referatul din 29 aprilie 2004 de Comisia Ștefăneștii de Jos.
Ca urmare a acestor rectificări a fost emisa hotărârea pentru suprafața de 5000 mp situată în tarlaua 11,
parcela 238/ 128.
Pentru a se ajunge la suprapunerea cu tarlaua 11, parcela 128 deținută de pârâtă au fost întocmite 3 procese
verbale de punere în posesie: procesul-verbal de punere în posesie nedatat care a fost deja menționat,

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 7/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 procesul-verbal de punere în posesie din 6 decembrie 2002 care indică tarlaua 11 parcela 238/128 nesemnat
de T. (decedat în 1997) și de specialistul de măsurători topografice, precum și procesul-verbal de punere în
posesie nr. 2369 din 29 aprilie 2004 care indică tarlaua 11 parcela 237/128 nesemnat de T. (decedat în 1997) și
de specialistul în măsurători topografice, eliberat după emiterea titlului de proprietate.
A concluzionat recurenta-pârâtă că în toate actele de proprietate, inclusiv în titlul de proprietate și în procesele-
verbale de punere în posesie, denumirea parcelei aparținând intimatei-reclamante P.M.A.T. este de 237/128,
ceea ce denotă că terenul acesteia se află pe un alt amplasament.
Mai mult, Primăria Comunei Ștefăneștii de Jos nu a depus copie de pe registrul agricol de la data intrării în
C.A.P a autorilor săi cu toate diligentele depuse în instanța, în condițiile în care actul respectiv putea face
dovada dreptului de proprietate al autorilor lor asupra amplasamentului parcelei nr. 128 în discuție. Pentru
identitate de rațiune era necesară depunerea la dosarul cauzei a schițelor cadastrale care au stat la baza
modificării titlurilor de proprietate și schițele în conformitate cu care s-au făcut vânzările succesive de către
autorii reclamantei-intimate.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei; s-a aplicat timbru
judiciar în valoare de 0,50 lei.
Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
În faza procesuală a recursului nu s-au administrat probe.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, înscrisurile de la dosar și dispozițiile legale incidente
în speță, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele
considerente:
Prin prima critică de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că dispozițiile art. 111 C. proc. civ. au fost greșit aplicate
în speță; critica nu este fondată.
Acest articol reglementează posibilitatea părții care justifică un interes, de a solicita constatarea, pe cale
judiciară, a existenței sau inexistenței unui drept, însă numai în ipoteza în care nu poate cere realizarea
dreptului; această din urmă condiție, instituie caracterul subsidiar al acțiunii în constatare.
Prin recursul pendente, recurenta-pârâtă a susținut, pe de o parte, că acțiunea promovată de reclamantă este
de fapt o acțiune în realizarea dreptului, întemeiată greșit pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., iar pe de altă parte
că intimata-reclamantă nu are deschisă procedura reglementată de acest articol întrucât poate promova o
acțiune posesorie ori o acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei.
Cu referire la natura cererii de chemare în judecată, după scopul material urmărit de reclamant, Înalta Curte
reține că în mod corect aceasta a fost calificată de instanțele de fond și apel ca fiind o acțiune în constatarea
dreptului de proprietate, întemeiată pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.
În ceea ce privește caracterul subsidiar al acesteia, sunt nefondate susținerile recurentei-pârâte conform cărora
nu poate fi primit raționamentul juridic expus de instanța de apel în sensul că intimata-reclamantă nu are
deschisă calea acțiunii în realizare (cu referire la acțiunea în revedndicare) întrucât aceasta deține posesia
bunului și aceasta deoarece intimata-reclamantă ar putea exercita acțiunea posesorie.
Ceea ce este de esența acțiunilor posesorii, este că acestea apără posesia ca stare de fapt, protejată juridic,
împotriva tulburărilor provenite de la terți, fără a pune în discuție fondul dreptului. Ele tind la redobândirea
posesiei (respectiv a elementului corpus).
În speță, reclamanta urmărește confirmarea dreptului său de proprietate și, conform situației de fapt reținute de
instanțele de fond, se află în stăpânirea bunului, astfel că exercitarea unei acțiuni posesorii nu ar fi de interes în
cauză.
Așa cum a reținut și instanța de apel, în situația particulară dedusă judecății intimata-reclamantă, care deține
posesia terenului în litigiu, nu are posibilitatea de a exercita acțiunea în revendicare ori o altă acțiune în
realizarea dreptului de proprietate.

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 8/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 În ceea ce privește acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtei, Înalta Curte reține că
intimata-reclamantă a solicitat în dosarul cu nr. unic 3993/3/2003, constatarea nulității absolute a actului de
adjudecare întocmit de executorul judecătoresc I.V., în dosarul nr. 31/2001, la data de 29 noiembrie 2011, însă
cererea a fost respinsă, menționându-se că suprapunerea parțială a terenurilor deținute de părți deschide calea
proprietarului care nu deține posesia bunului, la exercitarea acțiunii în revendicare.
În consecință, față de împrejurarea că părțile au exhibat titluri de proprietate asupra terenului în litigiu, că
intimata-reclamantă deține posesia bunului iar dreptul său este contestat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte
reține că intimata-reclamantă justifică un interes în promovarea cererii de constatare a dreptului său de
proprietate, iar cererea este admisibilă, dispozițiile art. 111 C. proc. civ., fiind corect interpretate și aplicate în
cauză.
Sub aspectul justificării unui interes legitim este lipsit de relevanță că hotărârea pronunțată nu este susceptibilă
de executare silită de vreme ce intimata-reclamantă deține bunul și urmărește doar confirmarea dreptului său
de proprietate, în contra recurentei-pârâte care invocă un drept de proprietate asupra aceluiași bun (respectiv
asupra părții de teren care face obiectul suprapunerii titlurilor părților).
Cu referire la cel de-al doilea motiv de recurs, prin care s-a susținut că sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9
C. proc. civ., cu referire la art. 2 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte reține că este nefondat.
Sub un prim aspect, se impune a se face precizarea că soluționarea de către instanțele inferioare a cererilor
fără perceperea în mod corect a taxelor judiciare de timbru nu afectează valabilitatea hotărârilor ci, în temeiul
dispozițiilor art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997, instanțele învestite cu soluționarea căilor de atac, vor
dispune obligarea titularilor cererilor la plata taxelor de timbru datorate.
Conform art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997, taxa de timbru datorată pentru cererile având ca obiect
constatarea existenței sau neexistenței unui drept, făcute în cadrul art. 111 C. proc. civ. era la data introducerii
acțiunii de 19 lei.
Nu constituie un argument în susținerea acestui motiv de recurs faptul că stabilirea competenței primei instanțe
s-a făcut după criteriul valoric și aceasta deoarece taxa de timbru în sumă de 19 lei a fost percepută în temeiul
dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 146/1997 care prevede o taxă fixă pentru cererile întemeiate pe dispozițiile art.
111 C. proc. civ., iar nu ca urmare a greșitei calificări a dreptului dedus judecății ca fiind nepatrimonial.
Pentru motivele expuse, în speță nu se impune însă obligarea reclamantei la plata vreunei sume de bani cu titlu
de taxă judiciară de timbru.
Al treilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care a fost reclamată
“o contradictorialitate flagrantă între dispozitivul hotărârilor recurate.și justificarea din considerente” este, de
asemenea, nefondat.
Având în vedere că obiectul recursului îl constituie decizia dată în apel, urmează a fi examinate pretinsele
contradicții între dispozitivul și considerentele deciziei recurate.
Prin acest motiv de recurs, recurenta-pârâtă susține, pe de o parte că atât prima instanță, cât și instanța de
apel au expus, în argumentarea soluției de admitere a acțiunii în constatarea dreptului de proprietate al
intimatei-reclamante, considerente specifice acțiunii în revendicare, iar pe de altă parte că nu s-a procedat la
compararea titlurilor autorilor părților și că, în realitate, titlul de proprietate al intimatei-reclamante privește de
fapt un alt amplasament.
Din perspectiva criticilor de nelegalitate care pot fi subsumate ipotezelor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte
reține următoarele:
Între dispozitivul deciziei nr. 431 A din 11 decembrie 2012, pronunțate de Curtea de Apel București, prin care a
fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă R.V. împotriva sentinței civile nr. 2185 din 07
decembrie 2011, pronunțate de Tribunalul București – Secția a V-a Civilă, și considerentele acesteia nu există
nicio contradicție de natură să atragă incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 9/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 Împrejurarea că tribunalul, prin sentința pronunțată, a constatat preferabilitatea dreptului reclamantei, utilizând o
tehnică atipică de redactare a dispozitivului hotărârii de admitere a acțiunii în constatare (cea uzuală fiind în
practică de constatare a dreptului), iar curtea de apel a apreciat drept temeinică și legală sentința, nu are
semnificația încălcării vreunei dispoziții legale, de vreme ce, față de scopul urmărit de reclamantă, de
constatare a dreptului său de proprietate în contradictoriu cu pârâta care, la rândul său deține un titlu de
proprietate, instanța de judecată procedează, după identificarea bunului în litigiu și stabilirea situației de fapt, la
analiza titlurilor de proprietate exhibate de părți în vederea stabilirii titularului dreptului de proprietate.
Ținând seama că titlurile părților provin de la autori diferiți, în mod corect au fost analizate transmisiunile
succesive.
Înalta Curte reține, pe baza situației de fapt expuse de instanțele de fond (și care nu face obiectul cercetării în
recurs întrucât ține de temeinicia iar nu de legalitatea hotărârii), că terenurile asupra cărora poartă drepturile de
proprietate dobândite de părți se suprapun pe o suprafață de 4000 mp, suprafață care se află în posesia
intimatei-reclamante, care a dobândit un teren în suprafață totală de 5000 mp prin contractul de schimb
autentificat la 24 ianuarie 2000 la BNP L.P.
La rândul său recurenta-pârâtă deține, ca titlu de proprietate, actul de adjudecare din data de 29 noiembrie
2000 întocmit de B.E.J. „I.V.” în dosarul nr. 31/2000, pentru suprafața de 4000 mp de teren, situată în comuna
Voluntari, T 11, parcela 128, pe care a dobândit-o în contul unei creanțe pe care o avea asupra numitului T.V.
Din perspectiva motivului de recurs invocat, respectiv art. 304 pct. 7 C. proc. civ., (conform căruia hotărârea
poate fi modificată atunci când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii
sau străine de natura pricinii), Înalta Curte reține că decizia recurată nu intră sub incidența acestui motiv de
recurs, aceasta prezentând atât elementele de fapt relevante cât și analiza detaliată a fiecărui motiv de apel.
Din cuprinsul deciziei recurate rezultă cu claritate argumentele pentru care, în urma examinării titlurilor părților
și ale autorilor acestora, s-a dat eficiență titlului intimatei-reclamante. În plus, instanța de judecată are obligația
de a motiva soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în
susținerea cererilor formulate.
În raport de considerentele deja expuse, Înalta Curte apreciază că nu este necesară reluarea prezentării
operațiunilor juridice încheiate de către autorii celor două părți.
Astfel, instanța de apel nu numai că a examinat și titlurile autorilor părților dar a arătat în motivarea deciziei că
două elemente importante care au condus la constatarea dreptului de proprietate al intimatei-reclamante au
constat în desființarea cu efect retroactiv a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1687 din 25
septembrie 1997 încheiat între vânzătoarea I.N. și cumpărătorul T.V.V. și repunerea părților în situația
anterioară; de asemenea, a reținut că pentru terenul ce a făcut obiectul acestui contract s-a eliberat titlu de
proprietate în favoarea altei persoane și că vânzătoarea I.N. a utilizat adeverința de proprietate nr. 979/1992 și
procesul-verbal de punere în posesie din 12 august 1992, ulterior eliberării titlului de proprietate pentru terenul
în litigiu.
Criticile prin care recurenta-pârâtă pune în discuție valabilitatea actelor de punere în posesie ale autorului
intimatei-reclamante, amplasamentul terenului și necesitatea administrării de noi probe exced controlului de
legalitate întrucât vizează interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge
recursul, ca nefondat.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta R.V. împotriva deciziei nr. 431A din data de 11 decembrie
2012 pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a IV-a Civilă.

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 10/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.
 Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2013.

Tiparit de Utilizator 1 - VF la 25.06.2020. 11/11

Document Lege5 - Copyright © 2020 Indaco Systems.