simbol: Dragobetele

Românii sărbătoresc în data de 24 februarie, Dragobetele, echivalentul românesc al zilei

Sfântului Valentin sau Valentine’s Day.
În unele zone, această sărbătoare românească a iubirii este marcată pe 28 februarie, 1,  3
şi 25 martie, iar Dragobetele se mai numește, în funcție de regiune.
În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii, fiind ținut în preajma zilei
de 1 martie, cel mai adesea la 24 februarie. Data de 24 februarie nu era întâmplător aleasă,
marcând începutul anului agricol. Este momentul în care întreaga natură renaște, păsările îşi
caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura,
reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii
și se pregătea pentru venirea primăverii.
Dragobete, fiul babei Dochia, este și un zeu al bunei dispoziții si al dragostei . I se mai
spunea Cap de Primăvară sau Cap de Vară şi era identificat cu Cupidon, zeul iubirii
în mitologia romană, şi cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. De
ziua lui organizându-se petreceri, prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și
chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și
peste tot se putea auzi zicala: ‘Dragobetele sărută fetele!’.
Credințele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se
spunea că cei care participă la Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră și că
Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.
Sărbătoarea dragostei era socotită de bun augur pentru treburile mărunte, însă nu şi
pentru cele mai importante. Deoarece exista credința că Dragobetele îi va ajuta pe cei
gospodari să aibă un an mai îmbelșugat decât ceilalți, oamenii respectau această sărbătoare
la fel ca şi pe cele religioase – nu munceau, doar își făceau curățenie prin case. Cele care
lucrau erau fetele mai îndrăznețe care chiar își doreau să fie “pedepsite” de Dragobete.
Chiar dacă mai ‘pedepsea’ femeile, se considera că Dragobetele ocrotea și purta noroc
tinerilor, în general, și îndrăgostiților, în mod special.
Steaua acestui flăcău, a cărui evocare acţiona direct asupra fibrelor erotice ale tinerilor, a
început să apună în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Într-un fel, Dragobetele a fost şi
el o victimă a comunismului. După Revoluţie, locul lui a fost luat treptat de Sfântul Valentin,
care a fost importat din lumea occidentală şi care este sărbătorit conştiincios pe 14
februarie. Entitate magică asemănătoare lui Eros sau Cupidon, Dragobetele se diferenţiază
de blajinitatea Sfântului Valentin din tradiţia catolică, fiind un bărbat chipeş şi
neastâmpărat.
Printesa Diana din Whales

Diana, Prințesă de Wales (Diana Frances, născută in data de 1 iulie 1961 si decedata in data de 31

august 1997) a fost prima soție a lui Charles, Prinț de Wales, moștenitorul tronului Regatului Unit. Fiii

lor, William și Printul Harry, sunt al doilea și al șaselea în linia de succesiune la tronul britanic și a altor

cincisprezece state. De la căsătoria din 1981 până la divorțul din 1996, a fost numită Her Royal

Highness The Princess of Wales (Alteța Sa Regală Prințesa de Wales), iar după divorț, Diana,

Princess of Wales (Diana, Prințesă de Wales).

Figură publică de la anunțul logodnei sale cu Prințul Charles, Diana a rămas centrul atenției aproape

constante a privirii cercetătoare a mass-mediei din Marea Britanie și din întreaga lume atât în timpul

căsniciei sale, cât și după divorț. Moartea ei subită într-un accident de mașină a fost urmată de o

dovadă spontană și prelungită de tristețe publică. Replicile contemporanilor privind viața și moștenirea

lăsată de Diana au fost diverse, însă ceea ce a rămas este o fascinație remarcabilă a oamenilor pentru

prințesă. Mult așteptata anchetă a medicului legist a ajuns la concluzia că Diana a fost ucisă în urma

unui accident de mașină, șoferul fiind orbit de blițul paparazzilor care o urmăreau pe prințesă.

Prințul Charles o cunoștea pe Diana de câțiva ani, dar s-a interesat în mod serios de ea ca posibilă

mireasă în vara anului 1980, când au fost invitați amândoi într-un sfârșit de săptămână la țară, unde

ea l-a privit cum juca polo. Relația s-a dezvoltat când el a invitat-o să navigheze, într-un sfârșit de

săptămână la Cowes, pe iahtul Britannia. După aceea a invitat-o la Castelul Balmoral, reședința

scoțiană a familiei Windsor, pentru a-i cunoaște familia. Diana a fost primită bine la Balmoral de

regina Elisabeta a II-a, de Filip, Duce de Edinburgh și de Regina Mamă. Apoi cuplul a ieșit de mai

multe ori în Londra. Prințul a cerut-o în căsătorie în 6 februarie 1981 și Diana a acceptat, însă logodna

lor a fost ținută secret câteva săptămâni.

Logodna lor a devenit oficială în 24 februarie 1981, când moștenitorul tronului i-a dat viitoarei

prințese un inel în valoare de 30.000 £, constituit din 14 diamante înconjurând un safir. Diana a

acceptat cererea imediat.Tânăra de 20 de ani a devenit Prințesă de Wales când s-a căsătorit cu Prințul

Charles în Catedrala St Paul, pentru că avea mai multe locuri decât Westminster Abbey, care fusese

folosită anterior pentru nunțile regale, pe 29 iulie 1981, într-o așa-numită „nuntă de basm” urmărită la

televizor de 750 de milioane de oameni. La altar, Diana a inversat, din greșeală, ordinea numelor lui

Charles, spunând Philip Charles Arthur George. Ea nu a spus nici că „se va supune”, ceea ce a
provocat senzație la vremea aceea. Nunta a început la 11:20 A.M. 21 (ora de vară britanică), iar Diana

purta o rochie în valoare de 9000 £, cu o trenă lungă de 8 metri și cu cele mai frumoase broderii.

După divorț, Diana a muncit în special pentru Crucea Roșie și a dus o campanie asiduă pentru a

curăța lumea de mine terestre. Munca ei a avut un caracter umanitar mai degrabă decât politic. Ea și-

a urmat interesele în filantropie, muzică, modă și călătorii— deși avea totuși nevoie de acordul regal

pentru a-și lua copiii cu ea în vacanță sau pentru a reprezenta Marea Britanie în afara granițelor. Fără

a avea o casă de vacanță sau unde să își petreacă sfârșitul de săptămână, Diana și-a petrecut

majoritatea timpului în Londra, adeseori fără fiii săi, care erau fie cu Prințul Charles, fie la internat.

Începând cu mijlocul și până la sfârșitul anilor ‘80, Prințesa de Wales a devenit foarte cunoscută

pentru susținerea pe care o acorda mai multor proiecte caritabile. Acest lucru reieșea în mod natural

din rolul ei de Prințesă de Wales — toți se așteptau ca ea să viziteze spitale și să aline suferința celor

bolnavi și prin aceasta, își asuma patronajul mai multor organizații caritabile — și se interesa de

anumite boli și de chestiuni în legătură cu sănătatea. Diana era o susținătoare a Campaniei

Internaționale pentru Interzicerea Minelor Terestre, campanie care a câștigat premiul Nobel pentru

Pace în 1997.

La 30 august, Diana și Dodi au zburat din Sardinia spre Paris. Diana intenționa să se întoarcă la

Palatul Kensington în dimineața următoare, după ce va petrece o noapte la vila lui Dodi din Paris. În

acea seară, Diana și Dodi au luat cina la restaurantul hotelului Ritz din Paris, aflat în proprietatea

tatălui lui Dodi începând cu anul 1979. Fotografii de senzație au apărut și ei. Spre finalul cinei, Dodi i-a

spus șoferului să ducă mașina înapoi la vila sa, într-o încercare de a-i atrage pe fotografi. Henri Paul,

gardă personală la hotelul Ritz urma să fie noul șofer. Acesta a fost de acord cu această însărcinare,

deși băuse și luase și anti-depresive, care nu trebuie amestecate cu alcool.

În 31 august 1997, Diana a murit într-un accident de mașină în tunelul stradal numit Pont de

l'Alma din Paris, împreună cu Dodi Al-Fayed și cu șeful securității de la Hotelul Ritz din Paris, Henri

Paul, care avusese misiunea de a conduce mașina Mercedes-Benz închiriată, prin Paris, pentru a se

feri de paparazzi.[29] Mașina lor Mercedes-Benz s-a ciocnit de al treisprezecelea stâlp al tunelului.

Tunelul cu două benzi era construit fără bariere metalice în fața stâlpilor. Niciunul dintre cei patru

ocupanți nu avea centura de siguranță.