Plumb

de George Bacovia

Poezia “Plumb” de George Bacovia deschide volumul de debut cu acelaşi nume, publicat în 1916 şi
poate fi considerată o sinteză a universului poetic bacovian, o adevărată ,dar necanonică artă poetică.
Titlul este un simbol care exprimă corespondenţa dintre un element al naturii şi stările sufleteşti
exprimate poetic. “Plumb” este cuvântul-cheie, repetându-se obsesiv de câte trei ori în fiecare strofă. Întreaga
greutate metaforică a poeziei se sprijină pe acest cuvânt care dă , de fapt, sensul poeziei. Avem de a face cu o
metaforă-simbol larg cuprinzătoare , ca putere sugestivă. Ca orice poet simbolist, G. Bacovia tinde spre stările
de spirit vagi, traduse în imagini ce se pot interpreta felurit.
În sens denotativ, “plumbul” este un element chimic, un metal, moale, greu, maleabil, de culoare
cenuşiu-închis, rău conducător de căldură şi electricitate. În sens conotativ, prin greutatea specifică mare poate
sugera apăsarea sufletească sfâşietoare la care este supus artistul şi, în genere, poetul, intelectualul aruncat de
soartă într-un oraş pustiu de provincie, un târg pluvios, cu uliţe murdare. Prin culoare poate sugera monotonia şi
plictisul, mediul meschin, cu false străluciri de o clipă. Topit şi turnat în apă, plumbul este folosit în magie,
ocultismul intrând şi el în vederile simboliştilor.
Poezia este alcătuită din două catrene aflate în simetrie. Cele două catrene pot fi structurate pe două
planuri, realizându-se corespondenţa între planul exterior (lumea înconjurătoare)/ universul mare şi planul
interior (eul liric)/ universul mic.
Poezia se deschide cu un verb la indicativ imperfect, ceea ce sugerează o acţiune prelungită, începută în trecut şi
neterminată:
“ Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb, şi funerar veştmânt-
Stam singur în cavou…şi era vânt
Şi scărţâiau coroanele de plumb. “
Totul este de plumb: “ sicriele de plumb” sunt cufundate în moarte, lemnul fiind înlocuit cu plumbul,
pentru a evidenţia greutatea lor care facilitează atracţia pământului; florile, simbol al frumuseţii şi gingăşiei sunt
alăturate oximoronic plumbului, prevestind moartea. Universul devine un imens sicriu cuprins de moarte atât pe
orizontală cât şi pe verticală.
Starea de spirit a poetului este echivocă, putând fi interpretată în mai multe feluri. Cavoul poate fi casa
sau oraşul în care locuieşte poetul; sau poate mediul, lumea meschină; dacă nu cumva propriul corp în care
sălăşluieşte un suflet de plumb.
Senzaţia de neplăcere, de disconfort este accentuată de imaginile tactile(apariţia vântului) şi de cele
auditive („scârţâiau coroanele”).
Prin simetrie, corespondetul „sicrielor de plumb” este în strofa a doua „amorul” care doarme „întors”.
Poetul îl strigă zadarnic în liniştea sinistră şi friguroasă, căci este „mort”. Aripile lui, care pot fi și ale poetului,
atârnă grele, de plumb, ca ale unei păsări rănite. A avea plumb în aripi, iată o stare tipic bacoviană. Neputându-
şi lua zborul spre înălţimi, sufletul poetului se închide în sine, ca într-un cavou, schiţând câteva gesturi ciudate,
schematice.
Această poezie ,care a dat titlul unui ciclu din creaţia lui Bacovia, ar putea figura foarte bine pe coperta întregii
sale opere.

Elemente simboliste in text

-Sugestia care exprimă corespondenţa dintre elementele naturii şi stările sufleteşti

-Universul este perceput sinestezic : vizual („funerar veştmânt”, „flori de plumb”, „coroane de plumb”) tactil
(„era vânt”, „era frig” ), auditiv („scârţâiau”)
-Aparitia simbolului – plumb, cavou
-Sunt evidente simetria şi repetiţia care duc la accentuarea ideii enunţate , dar şi la crearea unei muzicalităţi
interioare a versului.