Sunteți pe pagina 1din 5

COOPERARE POLIȚIENEASCĂ

INTERNAȚIONALĂ

Atacurile sexuale din Cologne și impactul acestora


asupra Europei

Cine e de vină pentru un atac sexual? Răspunsul pare destul de simplu: autorul faptei. Dar
dezbaterea publică asupra recentelor atacuri sexuale din Germania sugerează că atunci când criminalul
este un refugiat sau un migrant, vina se îndreaptă către oricare alt număr de factori: rasă, cultură, religie și
chiar politică.
Atacurile în cauză au avut loc în ajunul Anului Nou la Köln. În timp ce oamenii se îndreptau spre
gară pentru a merge acasă, femeile s-au trezit înconjurate de bărbați descriși ca având o înfățișare specifică
Africii de Nord sau Orientului Mijlociu. Câteva sute de femei au fost pipăite și jefuite.
Timp de câteva zile, nici poliția, nici ziarele nu au făcut referire la atacuri, alimentând critica unei
mușamalizări. În fapt, potrivit unui comunicat de presă emis de poliția locală în prima zi a Anului Nou,
starea de spirit în noaptea precedentă a fost „exuberantă”, festivitățile „în general pașnice”. Cu toate
acestea, în aceeași zi, postări despre atacurile sexuale din gară și din jurul gării au început să apară pe
diferite grupuri de Facebook. Din cauza lipsei de informații suplimentare, doar câteva site-uri de știri
locale au preluat povestea.
Numai atunci când victimele au luat inițiativă și proteste au fost organizate în acest sens, atenția
mass-media a început să se concentreze asupra atacurilor.
Apoi, luni, în data de 4 ianuarie, șeful poliției din Köln, Wolfgang Alberts, a anunțat că au avut loc
crime de "o nouă dimensiune" în oraș în ajunul Anului Nou și că presupusii făptași păreau arabi sau nord-
africani. Evenimentul a apărut imediat pe primele pagini ale presei naționale și internaționale.
„1000 de barbați au molestat femei in Koln”, a proclamat site-ul german de știri Deutsche
Wirtschafts Nachrichten. Două zile mai târziu, pe prima pagină a ziarului Bild, primul tabloid din
Germania, a fost publicat "Sexul în Germania". Ziarul Die Welt, citând surse anonime ale poliției, a
declarat că cei mai mulți suspecți au fost refugiați sirieni care au sosit recent în Germania.
La jumătatea lunii ianuarie, revista săptămânală germană Focus a inclus pe copertă o femeie albă,
goală, al cărei corp a fost murdarit de diferite amprente de mână, menită să semnaleze atingerea
dăunătoare a bărbaților maro și negru,de aici rezultând si titlul: „Femeile se plâng de atacurile sexuale ale
migranților: suntem toleranți sau suntem orbi?”
Ziarul din München Süddeutsche Zeitung a publicat un interviu cu un psiholog despre
"mentalitatea" bărbaților arabi, ilustrând-o cu o mână neagră ajungând între o pereche de picioare albe.
Ziarul olandez NRC Handelsblad a pus o pictură din 1910 numită The Slave Market pe coperta sa,
împreună cu un articol care întreba dacă cultura a jucat un rol în atacurile sexuale de la Köln. Răspunsul a
fost oferit în mod de către pictura însăși, care a descris bărbați arabi care dezrădăcinau femei albe,
probabil în pregătirea pentru a le vinde ca sclave sexuale.
Și o copertă din februarie a revistei poloneze W Sieci a descris o femeie albă a cărei păr blond și
rochie în stil european au fost trase de mâini maro și negre. Articolul a fost intitulat "Violul islamic al
Europei".
Între timp, numărul infracțiunilor raportate a continuat să crească. La 2 ianuarie, poliția a primit
aproape 30 de plângeri, potrivit ziarului Süddeutsche Zeitung. Trei zile mai târziu, numărul a crescut la
90. Până la sfârșitul primei săptămâni din ianuarie, totalul era de 121.
Astăzi, știm că în Koln au fost depuse 1168 de rapoarte privind incidentele de la Anul Nou. Un
total de 492 de femei au raportat incidente de agresiune sexuală, hărțuirea sexuală, asalt și viol.
Unele dintre aceste femei, care au fost victime ale acestor atacuri, au încercat sa vorbească despre
ce li s-a întâmplat în acea seară.
Michelle a declarat pentru BBC News că ea și prietenele ei au fost înconjurate de 20-30 de bărbați
care vorbeau o limbă străină. „Ne-au apucat de brațe, încercau să ne dea jos hainele și încercau să ajungă
între picioarele noastre. Au luat tot ce aveam în buzunare." Ea a spus că poliția germană trebuia să ofere o
protecție mai mare femeilor. „Suntem cu toții șocați că s-a putut întâmpla așa ceva, mai ales la un
eveniment cum ar fi Revelionul."
O femeie, a cărei identitate a fost protejată, a spus televiziunii germane cum o bandă de oameni a
atacat-o în mulțime. „Dintr-o dată acești oameni din jurul nostru au început să ne pipăie", a spus ea. „Ne-
au atins fundurile și ne-au pipăit între picioare. Ne-au atins pretutindeni. Așa că prietena mea a vrut să iasă
din mulțime. Când m-am întors, un tip mi-a luat geanta, rupând-o de pe mine.” Ea a spus că se simțea într-
un pericol extrem și că nu au existat ofițeri de poliție în zonă care să o ajute. „M-am gândit că dacă vom
rămâne aici în această mulțime, ne-ar putea ucide, ne-ar putea viola și nimeni nu ar observa. Am crezut că
pur și simplu trebuia să acceptăm. Nu era nimeni în jurul nostru care să ne ajute sau să fie în poziția de a
ne ajuta. Îmi era frică că dacă cineva m-ar fi amenințat cu un cuțit, aș fi putut fi violată în mijlocul străzii".
O victimă, numită Busra, vorbea despre un sentiment de nelegiuire în preajma gării, unde
atacatorii au simțit că pot face tot ce le place. „ Am simțit că s-au aflat la putere și că pot face orice cu
femeile aflate în stradă. Ne-au atins pretutindeni, a fost cu adevărat teribil", a spus ea.
Multe dintre victime au descris o lipsă de ofițeri de poliție pe străzi, în ciuda mulțimii
amenințătoare care se aduna în gara de tren.
„Au fost atât de mulți oameni încât nu mai aveam control asupra mea unde să mă duc sau cum să
mă apăr. Am vrut ajutor, am fugit la mașini de poliție, dar nu era nimeni acolo. Ne-am dat seama că
polițiștii erau la acel moment atât de puțini, încât nu se puteau ocupa de această situație", a spus o femeie,
Evelin, televiziunii germane.
În întreaga Europă, evenimentele acelei nopți au dat naștere la o dezbatere totală despre refugiați,
criminalitate și rasism, într-un moment în care tensiunile din jurul numărului tot mai mare de refugiați
reprezentau deja un subiect fierbinte și divizat politic.
Deși atacurile erau încă puse sub investigare, vina a fost pusă imediat pe decizia cancelarului
Angela Merkel de a primi un milion de refugiați și imigranți în Germania. Dezbaterile despre atacurile
sexuale asupra femeilor s-au transformat în dezbateri despre toleranța germană și europeană față de străini.
Se punea întrebarea dacă migranții și refugiații ar trebui să fie responsabili colectiv pentru faptele
săvârșite.
Atunci când șeful poliției din Köln a spus că mulți dintre oamenii care au fost implicați în
incidentele din acea noapte au fost de origine nord-africană sau arabă, politicienii și oficialii au spus rapid
că nu este vorba despre migranții care în ultimele luni au cerut azil în Germania.
A fost nevoie de mai bine de o saptămână pentru a recunoaște că solicitanții de azil s-au aflat
printre suspecți. Poliția cu siguranță știa realitatea celor întâmplate pe străzi deoarece, în timpul nopții, un
raport intern al poliției în acest sens descrie cum un bărbat spune: „ Sunt sirian, trebuie să mă tratați cu
bunătate, doamna Merkel m-a invitat".
Un alt raport al poliției indica faptul că în jurul orelor 21:00, aproximativ 500 de tineri aflați sub
influența băuturilor alcoolice au început sa arunce din ce în ce mai multe petarde asupra oamenilor și în
jurul clădirilor, creând astfel panică, dar ofițerul aflat la conducerea situației a refuzat o ofertă privind
chemarea unor întăriri, care ar fi putut ajunge într-o oră. Ca o consecință a acestui aspect este faptul că în
jurul orelor 22:30, întrucât mulțimea a devenit din ce în ce mai numeroasă, poliția a apreciat faptul că
starea de spirit a devenit din ce în ce mai agresivă, neputând însă să trimită la fața locului decât 10 ofițeri
suplimentari.
Analizând cele întâmplate ne putem da seama ușor de faptul ca cei care se ocupau de ordine și
siguranță publică au făcut o serie de greșeli si erori, care, conform oficialilor, au permis situației sa se
deterioreze. Poliția a susținut faptul că, asemenea victimelor, a fost pusă într-o situație nemaiîntalnită și că
un asemenea incident reprezintă doar un gust al provocărilor cu care se confruntă Germania si liderul său
o dată cu încercarea de a asimila o noua și imensă populație.
În prezent, guvernul german examinează diferite modalități de modificare a legii pentru a face mai
ușoară deportarea celor acuzați de agresiune sexuală, dar încă nu se specifică clar cum un refugiat care a
venit din Siria sau alte asemenea țări ar putea fi deportat înapoi în țara de proveniență. Cancelarul Angela
Merkel a susținut de asemenea faptul că migrația nu este doar o problemă germană, ci una europeană,
afirmând în acest sens că zona liberă de pașapoarte, garantată de acordul Schengen, poate funcționa numai
dacă există o responsabilitate comună pentru protejarea frontierelor externe.
În concluzie, întrebarea pentru Germania nu este doar modul în care ar putea să-și protejeze
cetățenii și implicit femeile, ci și felul în care ar putea să restabilească încrederea acestora în faptul că
presa și autoritățile oficiale le comunică mereu doar adevărul.
Aceasta este o întrebare care rezonează în întreaga Europă deoarece este greu să ne gândim la o
serie de evenimente care ar putea să alimenteze ideea că o elită a partidelor politice induce în eroare
oamenii.

Bibliografie

https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/koln-atacul-de-revelion-al-celor-1000-de-tineri-
politolog-seful-politiei-a-vorbit-despre-o-dimensiune-noua-in-crima-organizata-473529
https://www.bbc.com/news/world-europe-35250903

https://www.buzzfeednews.com/article/jinamoore/cologne-attacks-on-women

https://thecorrespondent.com/4401/time-for-the-facts-what-do-we-know-about-cologne-four-
months-later/1073698080444-e20ada1b

https://www.nytimes.com/2016/01/15/world/europe/as-germany-welcomes-migrantssexual-
attacks-in-cologne-point-to-a-new-reality.html

https://www.politico.eu/article/cologne-puts-germany-lying-media-press-on-defensive-migration-
refugees-attacks-sex-assault-nye/

S-ar putea să vă placă și