ACADEMIA ROMANA - FILIALA IASI INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE ARHEOLOGIA MOLDOVEI XXV 2002 fl EDITURA ACADEMIEI ROMANE Bucuresti, 2004NUMISMATICA $1 SIGILOGRAFIE DESPRE DESCOPERIRILE MONETARE DE TIP KOSON DE LUCIAN MUNTEANU, Intrucét discutia privind descoperirile monetare de tip Koson nu a cunoscut modificiri esentiale de 0 buna perioada de timp (chiar din perioada interbelicd), iar interpretarile numismatice si istorice despre acest subiect par a se fi epuizat, exista tendinta din partea unor cercetari mai recente de a trata foarte sumar acest aspect, mergind pani la omiterea lui’. Astfel cio buna parte din erorile existente in primele studii s-au perpetuat pind astazi, la care se adauga usurinta cu care s-a trecut peste multe din descoperirile incerte sau insuficient valorificate, ccea ce impune reluarea acestui aspect. Contributia noastra incearcé sii evalueze documentele accesibile, pe baza cirora s-au interpretat principalele descoperiri, cu intentia de a oferi aprecierilor finale un plus de greutate’. Analiza de fata pune accentul asupra celor mai consistente dintre descoperirile de monede de tip Koson ~ tezaurele, al ciror context si localizare sunt departe de a fi explicate. ‘Mai malt, se pare c& exista incertitudini si in ceea ce priveste num&rul si componenta lor, ceea ce ne indeamnd sh acordim o atentie sporita acestor aspecte. Pentru 0 infelegere mai bund a metodei folosite, vom utiliza {emul cronologic in prezentarea tezaurelor cuprinznd monede de tip Koson. Prima serie de tezaure. Prima descoperire de acest fel provine, se pare, din secolul al XVI-lea, fiind cunoscuta in istoriografie drept ,marele tezaur de pe raul Strei", Acest depozit nu a atras prea mult atentia cercetitorilor moderni care au consacrat studi monedelor de tip Koson, cei mai multi dintre ei multumindu-s cu amintirea succinti a lui, fara a recurge Ia minimul de explicatii, care si ofere cel putin © perspectiva in aceasti problema’. Pe tiramul exceptiilor se situeazi B. Mitrea’ si I Winkler’, cercetitoarea clujeani fiind prima si singura deocamdata, care a aruncat o privire critica asupra acestei descoperiri, Materialele ambitor erudifi au pomit, respectindu-I cu fidelitate pe alocuri, din pacate, de la studiul Jui I. Martian care a incercat prezinte o istoriografie a descoperiii respective, pornind chiar de Ja luerari a caror dati de elaborare a fost destul de apropiati de cea cdnd s-a'gasit marele tezaur din raul Strei ' afirmatiile se bazeazi pe consultarea unor contributii ale lui C. Preda (Monedele geto-dacilor, Ed. Academiei RSR; Bucuresti, 1973, p. 353-361; Istoria monedei in Dacia preroman, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1998, p. 226-233), Oct. Iliescu (Sur les monnaies d’or & la légende KOON, in NAC, XIX, 1990, p. 185-213) $i C. M. Petolescu (Un tezaur de monede de.aur de tip Koson, in G. Potra (ed.), 130 de ani de la crearea sistemului monetar romdnese:modern, Ed. Eneiclopedie’, Bucuresti, 1997, p. 84-94; Comoara regelui Koson (catalog de expocitie), Bucuresti, 1998), toate de data recentt. In fond, in afara de M, Bahrfeldt (Uber die Goldmiincen des Dakerkonigs ~ KOZON +725/29, Berlin, 1911 ~ extras, 16(20) pp), B. Mitrea (Penetrazione commerciale e circolacione monetaria nella Dacia prima della conguista. in ED, % 1945, p. 125-128) si, intr-o anumiti misurd, 1. Winkler (Considerajit despre moneda ,, KOSON”, in SCIV, 23, 1972, 2, p. 173-199), sub anumite aspecte, problema descoperirilor de piese de tip Koson pare sd nu fi fost suficient trata, 2 Rist antecedente ale acestui tip de abordare in istoriografia problemei. E vorba de studiul datorat 1, Winkler (op. cit, p. 173-199). Din picate, din diferite motive, inercdrile reputatei numismate sunt partale, eu referiri doar In anumite descoperiri. in general, prezentarea acestei descoperiti a respectat urmatorul model: ,in marele tezaur cu monede de aur dela Lysimach descoperit in apa Streiului s-ar fi aflatgi-emisiuni de tip Koson”, dup& care, n nota, apare Ia fel de regulat: yf. bibliografia la |. Martian, Comori ardelene, in BSNR, XV1, 37, 1921, p. 13-18", Exemplul citat, ales aleatoriu, provine de la. Preda, Monedele geto-dacitor, p. 354 si nota 1040. *B, Mitrea, op. cit, p. 125-128. 51, Winkler, op. cit, p. 188-191. © 1. Martian, op. cit, p. 13-18. Arheologia Moldovei, XXV, 2002, p. 253-270254 LUCIAN MUNTEANU 2 Tegan 1Avente Sever 2. Descopeitieoate 2 Brezol ‘A Tezsure monetare SCouma 4. Craiova 5. Fins 6, Framusiva 7-11, Gradigtea de Mute 12. Gugerita 13, Hajeu 14, Necrich 15. Orage 16. Sarmiseyetuza V7. Tarsa 18, Timisoara 19, Tyras 20. Vizeidia 21 Vesee Fig, 1. Harta descoperirlor monetare de tip Koson Primul izvor trebuie considerat Iuerarea lui W. Lazius, ,Reipublicae Romanae in exterris provinciis, bello ac-quisitis, constitutae, conmentariorum libri duodecim”, Francofurti ad Moconum, 1598. Chiar dac nul tiparitii e trecut ca find la sfarsitul secolului al XVI-lea, aflam dintr-o sursé c& el nu coincide cu cel al serierii lucririi, moment ce trebuie considerat la 15517. Se pot obtine céteva informatii insemnate din aceast& relatare*. Anul gisirii tezaurului éste 1543, mai ‘nainte de opti ani” dect anul end scrie Lazius (1551). Contextul descoperirii apare clar: in apele raului 7 Informatia se giseste la Gh. Sincai, in Hronica Romdnilor, t. I, De la anul 1440 pana la anul 1614 de la nasterea dommului Hristos, lagi, 1853, p. 182-183; relatind cele intémplate la 1543, eruditul moldovean seria: “o parte a Visterigi acesteia (a lui Decebal, n,n.) mai inainte de opti ani (Latie seriea in anul 1551, n. Gh. Sincai...”, "W. Lazius, Reipublieae Romanae in exterris provincits, bello acequisitis, constitutae, commentariorum libri duodecim, Francofurti ad Moeonum, 1598, p. 927, apud 1. Winkler, op. cit, p. 188-189. lati versiunea umanistului ardelean: ,huius thesauri reliquum ante annos ciciter octo, in eodem fluuid Sargetia, quem Walachi Istrigam appellant, inuetum est hoe euentu, Nauigabant ex Marisio per ostium Walachi piscatores in istrigam, et cum forte ad truncum arboris cimbas admouissent, conspicati sub aqua aliquid quod valde splenderet: cum illud efferre fuissent aggressi, magnam vim aureorum extulerunt, Qua re alacriores effecti, fundum dilegentius rimati, peruenerunt postremo ad aedificium quoddam paraum sub undis, instar loculi: cuius foricem quia arbor enata, vetustate decidens, ad ruinam tracto aedifcio aperuerat, omni diligentia perseruat,ingentem vim numorum aureorum’ (qui magna ex parte Lysimachi Thraciae regis Graecam inscriptionem ostendebant)milia (ut ex fide dignis audivimus) plus quam quadraginta, et massas insuper auri sectiones grauis ponderis ... Res palam facta, Georgium Monachum ... exciut, ut rei inquisitionem faceret, Fecitille quidem, et multa adhue milia vel inuentoribus ademerat, vel de nouo in aedificio memorato inuenerat, Caeterum certores ante facti, qui antesignani huius repertierant, cum aliquot oneratis plaustis in Moldauiam procul aufugerunt” Precizim e8 textul respectiv apare la Gh. $incai (op. cit, p. 182) astel (in traducere): ,Mai frumoase istorie scrie Lazie despre nite Romani si o parteavisteriei de Decebal ascunse suptialbia Streiului cei neaflate de impiratul Traian, 2icind: ,O parte a viterei acesteia mai inaime de opti ani (Latie serie fn anul 1551) in numitul rul Sartetie, pre carele du Romanii il chiama Streiu, s'au aflat prin inéimplare aceasta: Mergea niste pescari Romani cu geicile din’ Murigu in Sire si legandu’si luntrile de un truncif au 2art ef selipeste ceva in fundul apei; vind s& scoatd de supt aps aceea ce sclipea al scos o grimadi de galbeni. Indemnindu’se a cerea mai incolo, au dat de o boltté zidita supe apa care se siricase prin ridacinile lemnului, $i cercénd mai cu deadinsul, au aflat i mai multi galbeni, mai cu sama de ai lui Lisimahu, Craiului Tracei eu inseripjie greceascd; cum am infeles din oameni vredniei de eredin(, Ia 400 000 de galbeni ‘ulti stoi de aur au aflat. Cari ducdndu’i acasa, st impartindu’s pescariinre sine, uni dintre dangii au mers la Balgradul Ardealului, si intreband de Argintari de edt pre} ar fi aurul acela s-au vestit Iuerul, $i Georgie Monahul sau Martinusie, carele ca un tutor al fului Craiului foan Zapolia oc&rmuia Ardealul, au ineeputit a cerca dup& pescari, au si luat multe mit de la unii pescar, si multe mii au mai gisit in numita bolts. Dar celal pescari prinzdnd de veste au incdreat vre'o eiteva eare si au trecut in Moldova’,3 DESPRE DESCOPERIRILE MONETARE DE TIP KOSON, 255 Sargetia (identificat cu Streiul sau cu Apa Griidistei), cele 40.000 de piese (si nu 400.000 cum gresit citeazs Sincai) s-au ivit intr-o misterioasa incpere boltiti, a cirei parte superioara era deranjata de un copac’. Indicatiile privind componenta acestui tezaur nu sunt foarte precise: magna ex parte Lysimachi Thraciae regis Graecam inscriptionem ostendebant”. Ar fi gresit si admitem, la fel cum au procedat mulfi dintre numismatii care au facut referiri la aceasti descoperire"’, ci este vorba exclusiv de piese de tip Lysimah in acest tezaur. insusi cronicarul Jasii o evident marja de indoiala, favorizénd speculatiile asupra posibilei existenfe a unor alte tipuri monetare in descoperirea de care aminteste, lar daci finem cont de faptul cd piese de tip Lysimach apar (ulterior) asociate in descoperiri cu. monedele de tip Koson, in multe cazuri destul de necunoscute in epoci (nu in totalitate, vom vedea maj tarziu) si cel mai adesea asimilate denumirii generale de ,lysimachei", putem da un fundament acestei speculatii, acceptind ipotetic, prezenta pieselor de tip Koson in tezaur. In finalul pasajului amintit, vedem ci numaral monedelor ¢ departe de a fi cunoscut, caci in ,aedificio memorato”, autorititile (e vorba de George Martinuzzi), au mai gasit mii de piese a cfror identitate nu este precizata. In spiritul abordarii critice a izvoarelor referitoare la monedele de tip Koson, cercetatoarea I. Win| considera conditiile de descoperire a tezaurului ,,o fabulatie a unor umanisti cunoscitori ai operei lui Cas: Dio”"'. Argumentele ei ar fi identificarea raului Strei cu Sargetia $i consideraréa acestui tezaur ca fiind identic cu cél ascuns de Decebal, reconstructie ficuti pe baza informatiilor transmise de Cassius Dio. Incertitudinea e dublati si de inscriptia falsi redati de Lazius'*. Argumentele I. Winkler sunt convingitoare, deoarece, ce! putin pentru prima jumatate a secolui al XVi-lea avem multe mérturii care confirma cunoasterea operei lui Cassius Dio, ca si falsificarea de inscriptii'®. Analiza separati a acestui izvor sugereazi chiar acest lucru: 0 povestire porniti de la un fapt real, adaptat& conform versiunilor care circulau in epoca. $i analiza noastr’ pune sub semnul intrebarii acest scenariu. De altfel, exist, la o examinare atenta a textului, detalii care sustin veridicitatea celor afirmate de Lazius, chiar daca partial Un alt document din epoca (citat de I. Winkler) intareste cele de mai sus. Este un fragment dintr-o serisoare, unde se relateazi despre o mie de monede de aur (,le maggior parte di Lysimaco”), care ficeau parte din averea rimasi dupa moartea lui George Martinuzzi: ,Forsi, se V.S. rma non si manchera, fara ritratto delle medaglie d’oro, che, come gia le scrissi, ci sono per mille ducati, et antiche e le maggior parte di Lysimaco, che gia, tutte di questa sorte, ne furono trovate ragunate insieme pi di xxx mille. Il resto del spoglio, che cosi di nuovo m’afferma il Castaldo, si rissolve in poca quantita appetto alla grande, che si sperava [...] che buona parte di quella poca é stata malmenata e dissipata: ancorché alcuni del cardinal medemo dichino, che lo spoglio pud montar a cinque cento mille ducati”. Acest fragment face parte dintr-o serisoare, datati 7 martic 1552 si care a fost adresati de comitele Hier. Martinengus, nunfiul papal din Viena, cardinalului de Monte. Se pot face céteva comentarii asupra acestui text. in primul rand, definatorul (decedat) al acestor monede este Martinuzzi", una si aceeasi persoand cu George Monahul, despre care Lazius ne spune cd: ,,a cereat dupa pescari au si luat multe mii de la unii pescari si multe mii au mai gisit in numita boltiti”"*. Prin urmare, dup& moartea acestuia, monedele aflate in averea personal par si-si fi gisit sorgintea, dand un plus de credibilitate celor spuse de Lazius. E aproape imposibil ca un document oficial si se inspire dintr-o lucrare ined netiparits sau ca acesta si foloseascd documentul ca sursi (in momentul scrierii lucrarii, anul 1551, documentul nu apiruse). ° Citand exact acelasi izvor (,conform afirmatiei lui Lazius”), versiunea oferitt de H. Daicoviciu in: 1. Glodariu, St. Ferenczi; H. Daicoviciu, Cerafi si asezari dacice in sud-vestul Transilvaniei, 1, Ed. Stintfick si Enciclopedics, Bucuresti, 1989, p. 121, plaseazt contextul descoperiri la ridicina unui copac batrdn cazut la pamant”. Alte neconcordanfe existente In text sustin eroarea observat& mai sus "® Oct. Iliescu, Un Iysimach de aur gasit la Sarmisegetusa Regia, in Apulum, 4, 1972, p. 655-659. '"), Winkler, op. cit., p. 190. Inscriptia a fost considerati intre cele false de citre Th. Mommsen (CIL, III, p. 9, nr. 69). Pentru aceasta vezi: Calatori straini despre Tarile Roméne, vol. I-Vill, (red. resp. M. Holban), Ed. Stiinifics, Bucuresti, 1968-1983 (majoritatea referrilor despre Transilvania aduc Tn discutie ,comorile ascunse sub albia raului Sargetia de catre Decebal”); pentru falsificatorii de inscripti, elocvent e capitolul despre Georg Reicherstorffer (in op. cit, 1p, 181-230). “ Scrisoarea a fost publicati de E, Hurmuzaki (Documente privitoare ta Istoria Roménilor, 1551-1552, Il, 4, Bucuresti, 1894, p. XXXIN, p. 686, nr. CCCCXXXVIM, care a preluat pe Theiner, Vetera Monumenta Slavorum meridignaliun, tM, p. 32). "5 Despre George Martinuzzi, episcop de Oradea si guvernator al Transilvaniei (1541-1551) a se vedea in Istoria Roménitor, IV, $t. SteRinescu si C. Muresan (coord.), Ed. Enciclopediea, Bucuresti, 2001, p. 184, 425, 448-451, 454, 484-486, 506-511, 741-746. "6 Vezi nota 8.256 LUCIAN MUNTEANU, 4 Este interésant, c& insusi Hurmuzaki, editorul acestui document (scrisoare), face legitura’ intre fragmentul publicat de el si luerarea lui Lazius: ,despre acest tezaur, ce a fost aflat de niste pescari romani in albia raului Strei din Transilvania, vorbeste Lazius”"’. Prin urmare, corelarea acestor doua surse era destul de vizibilé incd din secolul al XIX-lea. Intrucdt e improbabila orice contaminare intre cele doud izvoare, ele trebuie analizate separat. O prima constatare, asupra cdruia am insistat si in analiza textului fui Lazius, e aceea c& nu se vorbeste exclusiv de piese de tip Lysimach, ci se last deschis posibilitatea prezentei unor alte tipuri monetare, probabil monede de tip Koson (ratiunile unei aserienea presupuneri le-am argumentat anterior). in continuare, vom incerca aproximare a dimensiunilor inifiale ale tezaurului, care ar fi cuprins 30.000 de piese, dispersate ulterior (ciffd apropiati de cea oferita de Lazius). Nu este specificat nimic despre contextul descoperirii sau alte informatii utile analizei noastre. In mod cert, la acest depozit face referire si un document anterior scrisorii mai sus mentionate. Este vorba despre epistola trimisi dé cltre margraful Castaldo comitelui Hier. Martinengus, datati 20 februarie 1552, prin care primul jl anunfi c8, dup moartea lui Martinuzzi s-au aflat Ia dansul numai foarte putini bani din ,.miraculosul tezaur dacic” (il maravigiloso tesoro”)", fn afara unei evidente mediatiziri a evenimentului lipsesc orice alte indicatii ut Unmatoralizvor, tot din secolul al XVi-lea e un fragment dintr-o predic a lui Mathesius Sarepta, tint {in anul 1554 (,Mathesius Sarepta im Jahr 1554 in seiner zweiten Predigt”)”. Data respectiva ne conduce la chestiunea tezaurului din raul Strei, rd a-l data exact, sprijinind doar un terminus ante quem, Importanta considerabili a acestui izvor consté in prezenta, pentru prima gard ateslata, a pieselor de tip Koson in marele tezaur de pe raul Strei, alituri de o corecta descriere a acestora®, Facem precizarea necesard c& nu ne afldm in fata primei mentiuni (cu descriere) a acestui tip monetar. Intr-o Scrisoare datat& in prima jumatate a secolului al XVi-lea, umanistul Erasmus din Rotterdam aminteste de aceasta moneda de aur a cdtei legend a pus pe multi la incercare”™" Sursa amintiti dovedeste c& acest tip monetar era bine cunoscut in epocd, cu atét mai mult in ‘Transilvania. Probabil preluindu-si informatia dintr-un mediu unde astfel de cunostinte se vehiculau (un fel de yeasta” a pasionatilor cunosc&tori), M. Sarepta se dovedeste mult mai precis in afirmatile sale, care trebuie si fi iesit de sub incidenta denumirilor generalizatoare din epoca (aceea de ,lysimachei”, despre care am vorbit anterior). Recurgénd la prezentarea aléturata a ambelor tipuri monetare, cu menfiunea c& cele de fa Lysimach nu sunt deserise, predicatorul dovedeste o clara capacitate de a le deosebi, deoarece, dupa cum spune el, pe tunele le-a examinat personal. Aceste informatii pe care le oferk Sarepta, par a sustine toma ce afirmasem, far’ argumente suficiente, in paginile anterioare: pe lingi marea cantitate de monede de tip Lyisimach, probabil intr-o proportie mai mica, tezaurul analizat in lumina primelor dou izvoare continea piese de tip Koson. Contextul descoperirii este identic pana la detaliu cu cel descris de Lazius. Probabil c& asocierea lui cu precizarea tipului monetar distinct ofera o mai mare greutate in aprecierea veridicitatii lui. A vorbi despre 0 viciere a textului analizat (predica din 1554) sub influenta scrierii lui Lazius, e mai dificil, din cauza neconcordantelor eronologice. Inainte de a ne continua analiza, vom incerca corelarea informatiilor extrase pind in acest punct al expunerii noastre din cele trei'surse, fara nici o legitura intre ele, care povestese despre descoperirea unui mare tezaur de monede de aur. Data exacti a acestui eveniment apare intr-un singur loc, ca fiind anul 1543. Dar cele afirmate de Lazius nu-si mai gisesc nici o alti confirmare. Celelalte relatiri nu sunt la fel de precise, data redactirii lor, 1552 si 1554, servind doar ca terminus ante quem. Ceea ce atrage atentia e contextul descoperirii, identic in doua dintre fragmentele citate, foarte bine individualizate: in albia unui rau, mai precis intr-o incpere bolt (antropogend probabil, cici e ziditi), dardmata in partea superioari de un copae. Nu putem aprecia daci acel rau este sau nu Sargetia. 7 Vezi nota 14, £, Hurmuzaki, op. cit, p. 684, nt. COCCXXXVI. " Aceasti lucrare nu ne-a fost accesibila si o citim dup F. X. Hene, Beytrage zur dacischen Geschichte, Hermannstadt, 1836, p. 22. Ibidem, p. 84. Tat& pasajul: Zu unsern Zeiten hat man in Siebenbiirgen ein Gewolb gefunden, welches ein Kiafteriger Baum, der darauf gewachsen ist, im Umfallen entblosst hat, das ist steckvoll geschlagenen Goldgiilden gelegen, der ich cinige gesehen: auf einem steht Basilii Lysimachu, auf einem andern stehen drei Bilder, darunter wie ich lese, Koson, auf der andern Seite ist ein Phonix in seinem Neste, Es wiegt aber eine mehr als zwei ungarische Gilden. Diese Giilden hat endlich das Tagwasser aus dem Gewolbe im Grund gefldsst, davon ein Kuster ist reich geworden, welches sich endlich Georg Minch hat angemasset”, *" Este vorba despre scrisoarea adresata de Erasmus din Rotterdam episcopului de Wroclaw, Joannes Turzo, ‘cuprinsa in Epistolarum opus complectens universos quot ipse autor unguam euulgavit.. Basileae, MDLVII, p. 473, apud CM. Petolescu, Comoara regelui Koson (catalog de expozifi), p. 2; C. Preda, Istoria monedei in Dacia reromand, p.232, nota 3.5 DESPRE DESCOPERIRILE MONETARE DE TIP KOSON. 257 tpozitia tezaurului, asupra céreia am insistat mai mult, nu exclude defel existenta, chiar intr-un numir mai mic a pieselor de tip Koson, surprinzitor de clar deserise de cdtre Sarepta si cunoscute in anumite medii din epocd. Ca un detaliu al acestei analize apare un reprezentant al oficialitjilor ~ Martinuzai (sub Giferite nume), care ancheteazA pe descoperitori, dar e ucis, lisind in urma lui o cantitate ,neglijabila” din piesele de aur provenind din ,miraculosul tezaur dacic”. Aceasta paradigma, constituita doar pe baza pufinelor Surse din epoca, pare a fi sustinuta de informatii valabile sub incidenta e&rora acest prim depozit monetar isi gaseste identitatea. intr-o perspectiva critic’, sunt date care definesc o descoperire monetars, chiar dac& uncle dintre ele mai pot suporta completari si corectari minore, Dar parcurgerea unor alte marturii medievale referitoare la descopetiri monetare pare a pune sub semnul intrebarii’ aspectele esentiale ale constructiei elaborate mai sus, E vorba despre o lucrare a lui Ascanio Centorio, care aminteste, in treacat, despre acest episod, suficient de mediatizat in epoca”, Informatiile Cuprinse in relatarea istoricului italian au foarte putine date comune cu cele desprinse din sursele anterioare. Poate aseminitoare © plasarea incerta a momentului descoperirii: non multi anni inanzi” (1566 trebuie acceptat ca terminus ante quem). Cu aceeasi exactitate, dar intr-o form esential diferitd, ne este prezentat contextul descoperiri: ,in un castello ouero palazzo antico poco discosto dalla terra tutto disfatto”. Descrierea ne trimi tuinele unei cetati dacice, plasati ,imperoche Deua”, cel mai probabil fiind vorba despre complexul de fortificati si asezari preromane din Muntij Orastiei. Lipsa unor referiri geografice mai precise face imposil © localizare exacti. O precizare foarte interesanta atrage atentia specialistului: tezaurul a devenit reperabil dupa ploi abundente si inundatii (che essendo molti di piouuto e per fa uiolenza dell’acque che giu da quel poggio ueniuano precipitosamente correndo”). E 0 constatare perfect corespunzitoare cu realitatea, caci adesea se intimpla ca in anumite conditii theteorologice si iasi la iveali monede izolate sau tezaure pe teritoriul unor asezari antice”. Nu este precizati cantitatea exact a pieselor descoperite (un numero infinito di monete ... piu di cento mila”). Aprecierile asupra tipului monetar sunt destul de precise, descrierea trimitind neindoielnic la monede de tip Lysimach, destul de bine cunoscute in epoca (,era da un lato Ia imagine di Lisimaco, e dalla’altro una uittoria”). in fata acestor detalii iconografice apare destul de dificil si admitem, cel putin in acest caz, posibila prezenti a unot emisiuni de tip Koson, eludata sub denumirea generalizant& de ,lysimachei” ~ asa cum am procedat in cazurile anterioare, unde altele erau circumstantele, Mai mult, prezenta unor detalii ale pieselor din tezaur (¢ vorba despre sarpele de aur gi cele dou piese ce reprezentau pe Ninos si Semiramis), fac dovada unei analize atente a informatiilor privind aceastd descoperire din partea autorului fragmentului citat, ciruia cu grew i i ipului monetar care ne intereseaza. Apreciind veridicitatea celor afirmate de Centorio, I. Winkler nu pare si aiba nici o indoiala: pentru {intocmirea operei sale, Centorio s-a folosit de manuscrisele celor doi istoriografi din armata lui Castaldo, ® Ascanio Centorio deglii Hortensii, Commentarit della guerra di Transilvania, Ferrari, 1566. Con un saggio introduttivo di L. Gali, riproduzione fotografica, Budapest, 1940, p. 198, apud 1. Winklet, op. cit, p. 189-190; reproducem fragmentul: ,Imperoche Deua era unt buonissima et abbondante terra, et in sito che participa del piano, e del colle con un Castello assai forte, appresso di cui non molti anni inanzi in un castello ouero palazzo antico poco discosto dalla terra tutto disfatto, e rouinato, fu ritrouato un grandissimo thesoro da alcuni uillani in questo modo, che essendo molti di piouuto e per la uiolenza dell’acque che giu da quel poggio ueniuano precipitosamente correndo, fu discoperto tun numero infinito di monete, 0 ogliamo dire, di medaglie d’oro, nelle quali era da un lato la imagine di Lisimaco, ¢ dall’altro una uittoria di peso di duoi in trescudi l'una, soura lequali (cesato il nembo) percotendo il Sole, fece da loro uuenire un splendore marauiglioso, dal quale fermati i detti uillani, e correndo cola a uedere cid che poteua essere, Fimasero attoniti per allegrezza nel remirate tanta quantita di medaglie d’oro, et approssimandosi per pigliarle, ui trouarono un serpente doro, ilquale fu poi mandato dal Castaldo a Ferdinando, che W"hebbe nella morte di Frate Giorgio con una parte di quei Lisimachi, percioche anticamente coloro che sotterrauano i suoi thesori, ui poneuano in segno di fida custodia, e somma, uigilantia i serpenti appresso, e dopo che i uillani ne hebbero pigliato a piu non posso, se n’hebbe 4i quelle che auanzarono tanto, che ualeua piu di uenti mila ducati, perche fu fama per hauere in quel Iuogo habitato il Re Lisimaco, che ue ne fussero piu di cento mila, de’quali Ferdinando n’hebbe, come si disse, mille medaglie, et il Castaldo da trecento in circa, e tra Valtre cose notabili che ui si trouarono, furono due medaglie d’oro, una del Re Nino, e I'altra della Reina Semiramis ch’ambe si mandarono a dénare a Carlo Quinto, e per tutta quella Prouincia non ci é huomo di qualche aspettatione, che non ne habbia quantita, cosi grande fu la somma rittrouata” % Numismatei clujene fi revine meritul de a fi valorificat, in context numismatic, pentru prima dati, aceasta informatie oferta de Centorio (cf. 1. Winkler, op. cit, p. 190).258 LUCIAN MUNTEANU 6 precum side relatirile unor martori oculari. Chiar daca el a exagerat faptele prezentate de acestia pentru a da o imagine cét mai favorabilé lui Castaldo sau a interpretat gresit unele pasaje, in preluarea datelor despre descrierea tezaurului, nu avea motive s& exagereze, acesta fiind un simplu fapt divers, fara legatura cu meritele lui Castaldo”™ Certtudinile numismatei clujene sunt dublate de aparenta veridicitate a contextului meteorologic in care s-a gisit tezaurul. Din picate, afirmatiile de mai sus pot fi apreciate ca simple supozitii, neverificabile, care nu pot edntiri decisiv in exprimarea exclusiva asupra autenticitatii acestui izvor, asa cum procedeaza I, Winkler. in plus, nu exist nici o confirmare, de nici o naturl, care si inliture intr-o masurd mai mare suspiciunile care planeazi asupra lui, ca in cazul oricdrei alte marturit vechi, subiectiva si neverificabila. In fond, atitudines 1. Winkler este explicabifi: fn fata a doud versiuni diametral opuse, care relateazi. acelasi eveniment (¢ vorba despre ,paradigma” pe care.am definit-o anterior si al cArei prototip trebuie considerata versiunea lui Lazius gi afirmatile lui Centorio care se constituie intr-o versiune paralels), ea o alege pe cea mai putin fantezista. Dar aceasti optiune are in subsidiar consecinte deloc neglijabile asupra intregului excurs al cercetétoarei clyjene: respingerea celorlalte marturii considerate viciate din punctul de vedere al descrierii contextului descoperi (natura acestei vicieri posibile am aritat-o anterior), inseamn’ totodat& discreditarea singurei surse care vorbeste explicit despre prezenfa monedelor de tip Koson, cea a fui M. Sarepta. lar cele relatate de Centorio, chiar daca au un plus de veridicitate aparenti, subliniata just de I. Winkler, nu confirma deloc existenta unor asemenea piese in tezaurul descoperit (mijloacele prin care incearca cercetitoarea clujeand si-si atingi scopul ~ demonstrarea prezentei monedelor de tip Koson in Muntii Orastiei, contravin chiar acestuia, spre surprinderea cititorului). ‘Acest lucru ~ inexistenta pieselor de tip Koson in descoperirea de mai sus, este confirmat de o alt sursi provenita din secolul al XVElea. E vorba de Stefan Zamosius, care trecdnd in revisti tipurile monetare ce au circulat in Dacia, se opreste si asupra tezaurului descoperit in timpul domniei lui Ferdinand”.-Dup& cum miirturiseste, autorul s-a inspirat din cele relatate de Centorio, Dar importanta acestui fragment consté in faptul €a, desi interesat de problema monedelor de tip Koson din Transilvania (pe care le deserie inital gresit, pentru ca apoi s& rectifice*), umanistul ardelean nu coreleazi deloc acest tip monetar cu evenimentele narate de Centorio, Mai mult, intr-o alta parte a aceleiasi lucrari sunt amintite si monedele de tip Koson, ,de 0 mare frecventi in aceasta regiune™”. Cu acest izvor incheiem seria documentelor din secolul al XVI-lea, care relateaziin forme diferite despre descoperirile monetare din epocd, Analiza atenta a acestora a pomit de la premisa ci apropierea lor cronologic’ de evenimentele in cauzi reduce intr-o masuri miai mare, fir a putea elimina definitiv, posibilitatea contamindrii si a deformarii informatiilor originale. Intuirea acestora in textele care vor fi prezentate in continuare, va fi foarte greu de realizat, tocmai din motivele mentionate mai sus. Relatarea lui Jan Troester®, cronicar sas din secolul al XVII-lea, merge pina la identificare cu cea a lui Lazius, 0 posibilé legitura intre ele fiind usor de surprins, Existi totusie serie de elemente cate individualizeaz’ cele spuse de Troester. Pe de o parte, avem o indicafie toponimicd, care lipseste din serierea lui Lazius: in % Ibidem. 8'st. Zamosius, Analecta Lapidum vetustorum et nonnullarum in Dacia antiquitatum, Petavii, 1593, p. 93-93, apud 1. Winkler, op. cit, p. 190. Inaccesibilitatea textului original ne-a obligat si-] analizim in versiunea oferita de 1. Winkler. Iati fragmentul: ,Sed Lysimachei nummi praeter alios plures in Daciis supersunt, Refert Ascanius Centorius in bello Transyluanico ... magnam Lysimacheorum im inuentam ad Deuam oppidum fuisse, qui certis et incertis autoribys, uti sole, dssipati fuerint. Eorum plurim imaginem Lysimachi ... habent” (I. Winkler, op. cit p. 190) © nteresul numismatului transilvanean pentru aceste piese este foarte bine pus in evidenta de J. Winkler (ibidem, p. 188), Tati ce scrie Zamosius: ,numus aureus altera ex parte aquilam habet, coronam oleaginam unguibus, leuanter cum litteris infra, KOZQN, idest, Coos insulae, quae est in mari Ieario Rhodo proxima, Altera parte tres uiri sunt Graeco habitu, uestibus poplite tenuis demissis. Eorum primus ramum laureum gestat, pono qui sequitur, seto caput redimitus est, Tegtius manu sublata patera tenet” (St. Zamosius, op. ct. ,p. 101-103, apud 1. Winkler, op. cit, p-188) Afirmatia autorului despre marea frecventé a unor astfel de piese asemnatoare trebuie si se fi intemeiat pe ‘escoperiri de tezaure sau de monede izolae in Transilvania, in momentul cind isi aledtuia Iuerares. J. Troester, Dass alt- und neue teutsche Dacia, Nuernberg, 1666, p. 61-62, apud 1. Martian, op.cit, p. 17; reproducem marturia cronicarului sas: “Dass aber dieser Schatz in mehr als einer Gruft beygeleget seyn muss, ist daher zu sehen; denn ohngefachr um das Jahr 1543 schiffeten etliche Walachische Fischer, so daselbst bei der vormals so koestlichen Stadt, in einem geringen Doerflein von ihnen Gradisca geheissen, wohnen; aus de Moeresch in den Fluss Sargetia, den sie Stryg heissen, als sie aber die Zille an eines Baumes Stock anhaengten, wurden sie gewabr, dass etwas in dem Klaaren Wasser uebereus schoen glaenzete, und als sie versuchet, zogen sie einen Hauffen Goldmuenzen heratis, wwelches sie denn aufmunterte, etwas genauer dazu suchen, daselbst funden sie ein Gewoelb, wie eine Todengruft gebauet, weches von einem alten niedergefallenen Baum an einem Ort eingeschlagen war, daraus erhuben sie mehr als 40000 Goldmuetzen, so des Lysimachi ... darzu ein grosse Menge von ungepraegten Gold Blechen’