Balada populară – „Miorița”

Def. Balada este o specie a genului epic în versuri, cu elemente lirice, care evocă fapte deosebite,
săvârşite de personaje prezentate în antiteză şi care impresionează puternic.

Tipurile baladei populare: balade păstorești, istorice, haiducești, fantastice, familiale, legendare.

Trăsături:
- operă populară (caracter anonim, oral, colectiv, sincretic și tradițional);
- operă epică, cu elemente lirice și dramatice, care impresionează ascultătorul (amestecul
modurilor de expunere);
- acțiunea este simplă, liniară; evenimentele narate sunt deosebite, ieșite din comun; conflictul
este puternic; deznodământ tragic, cu valoare morală și filozofică;
- personajele sunt puține, cu însușiri care impresionează puternic, înfățișate prin antiteză;
protagonistul are însușiri excepționale, puse în valoare în confruntarea cu un obstacol sau cu
un antagonist (personaj negativ). Unele personaje au însușiri fabuloase , supranaturale.
- naratorul este implicat afectiv, fapt ce se realizează la nivel lingvistic și prin dativul etic (Cine
mi-au văzut?);
- apare frecvent motivul animalului năzdrăvan;
- apar adesea elemente fantastice;
- este prezent motivul comuniunii om-natură;
- din punct de vedere prozodic, apar elemente specific populare: versuri scurte, rimă
împerecheată și monorimă, ritm trohaic.

Balada este o specie a genului epic în versuri, cu elemente lirice, care evocă fapte deosebite,
săvârşite de personaje prezentate în antiteză şi care impresionează puternic.
Consider că opera literară Miorița este o baladă populară, prezentând toate caracteristicile speciei,
la nivel formal și de conținut.
În primul rând, remarcăm caracterul de operă populară, cu autor anonim și colectiv, transmisă prin
viu grai, urmărind tipare tradiționale și putând fi acompaniată muzical, fapt ce demonstrează și caracterul
sincretic.
Un al doilea argument este caracterul epic, balada prezentând note lirice și dramatice, care
impresionează ascultătorul. Ca orice operă epică, Mioriţa are ca principal mod de expunere naraţiunea, cu
menţiunea că epicul corespunde planului de ansamblu. Pe lângă epic, balada de faţă conţine şi o însemnată
parte lirică – reprezentată de testamentul ciobănaşului -, dar şi o parte dramatică, în secvenţa dialogului
dintre mioara năzdrăvană şi ciobănel. Această împletire între cele trei genuri constituie unul dintre
elementele de originalitate ale baladei, cerut și de caracterul oral al acestui tip de operă literară (balada era
interpretată, fapt care cerea elemente de lirism și dramatism necesare captării atenției celor ce ascultau).
În al treilea rând, remarcăm acțiunea simplă, liniară. Se narează evenimente ieșite din comun,
având un conflict puternic și deznodământ tragic. Într-un cadru natural feeric, un tărâm al fericirii („Pe-un
picior de plai, / Pe-o gură de rai) trei ciobani coboară cu oile în eternul proces al transhumanței. Ciobanul
vrâncean cu cel ungurean complotează însă împotriva ciobanului moldovean, complot ucigaş, generat de
invidie: „are oi mai multe, /Mândre şi cornute, / Şi cai învăţaţi /Şi câni mai bărbaţi!...”. Uneltirea este auzită
însă de oița bârsană, care manifestă o atitudine de îngrijorare, observată de stăpânul ei și care este
avertizat de aceasta. Acest fapt exprimă comuniunea om-natură, armonia perfectă dintre cioban şi
ocupaţia sa. Punctul culminant ocupă întinderea cea mai mare a baladei şi este reprezentat de atitudinea
ciobanului moldovean în faţa morţii. Motivul alegoriei moarte-nuntă şi monologul măicuţei bătrâne încarcă
afectiv tabloul baladei. Deznodământul lipseşte, balada având un final deschis, care dă naştere unor
interpretări diferite şi contradictorii privind atitudinea finală a ciobanului.
De asemenea, personajele sunt puține, cu însușiri care impresionează puternic, înfățișate prin
antiteză. În balada Miorița, personajele sunt cei trei ciobani, dintre care cel ungurean și cel vrâncean, răi și
invidioși, sunt prezentați în antiteză cu baciul moldovean, blând și sensibil. Măicuța bătrână, îndurerată,
care-și caută fiul, mioarele și oița năzdrăvană, completează numărul mic al personajelor. Mioara
năzdrăvană este un personaj fabulos, care își iubește stăpânul și îl avertizează de complotul celor doi
tovarăși.
În plus, naratorul este implicat afectiv, fapt ce se realizează la nivel lingvistic și prin dativul etic :
„Vreau să mi te-omoare”, „Cine mi-au văzut?”.
Motivul comuniunii om-natură este prezent prin alegoria moarte-nuntă, creată de ciobanul
moldovean cu scopul de a le ascunde oilor dragi moartea sa. In acest tablou grandios, apar elemente din
intregul cosmos care participă la moartea tânărului.
Ca un ultim argument, din punct de vedere prozodic, apar elemente specific populare. Mioriţa are
ritm trohaic, rima este împerecheată şi monorimă, iar măsura versurilor este de 5-6 silabe. Versificaţia
conferă poeziei o tonalitate melancolică, muzicalitate gravă şi sensibilitate emoţională.
Prin toate aceste trăsături prezentate, opera Mioriţa ilustrează specia baladei.