2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.

6
.

Asemenea profile sunt utilizate cu precădere la sonde cu deplasări mari, in-clusiv la cele
orizontale sau aproape orizontale.

Deoarece pe intervalele curbilinii, viteza de lucru este de obicei mai redusă, iar cheltuielile
de dirijare scumpesc forajul, este recomandabil ca lungimea totală a acestor intervale să nu
fie prea mare, în limitele unor curburi maxime accep-tabile.

Porţiunea liniară intermediară constituie şi o „siguranţă” în atingera ţintei.

pag.1
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Datele de proiectare sunt: adâncimea ţintei finale

H, deplasarea orizontală a acesteia A, lungimea
ultimului interval rectiliniu l5 (eventual coordonatele
punc-tului unde începe acest interval) şi azimutul
ţintei ωT

Se impun, de obicei, adâncimea de iniţiere a

devierii h1, intensităţile de deviere pe cele
două intervale curbilinii i1 şi i2, unghiul de
înclinare sub care se atinge ţinta αT (90o – la
sonde orizontale).

pag.2
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Razele de curbură R1 şi R2 se calculează cu formula

180 1
R
 i
Parametrul principal care trebuie determinat este
unghiul de înclinare pe intervalul intermediar αm.
Potrivit figurii

α m  90o  γ β 

Din triunghiul dreptunghic dreptunghic O1MO2, rezultă

MO2 H  h1  R2 sin T  l5 cos T

tgγ  
O1M A  R1  R2 cos T  l5 sin T

iar din triunghiul dreptunghic O1NO2

sin  
NO2

NO2
cos  
R2  R1 cos 
O1O2 O1 M A  R1  R2 cos  T  l5 sin  T
pag.3
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Pentru determinarea punctului C se calculează elementele:

a 2  R1 1  cos  m 

h2  R1 sin  m

R1 m
l2 
180

pag.4
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Lungimea intervalului rectiliniu intermediar se

determină din triunghiul dreptunghic O1NO2:

l 3  O1 N  R 2  R1  ctg

Cu această mărime se calculează proiecţiile:

a 3  l 3 sin  m

h3  l 3 cos α m ,

apoi coordonatele punctului D şi lungimea

sondei până în acest punct.

pag.5
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Pentru cel de-al doilea interval curbiliniu:

a 4  R 2 cos  m  cos  T 

h4  R 2 sin  T  sin  m 

R 2  T   m 
l4 
180

pag.6
2.6.Sonde cu două intervale de creștere a înclinării 2.6
.

Proiecţiile ultimului interval:

a 5  l 5 sin  T
h5  l5 cos  T

Lungimea totală a sondei

LT  h1  l 2  l3  l 4  l5

pag.7
2.7.Sonde cu profile catenare 2.7
.

Avantajul folosirii curbelor catenare la alcătuirea traseului sondelor dirijate în scopul

diminuării forţelor longitudinale şi a momentelor de rotire a fost avan-sat încă din 1985.
Ele au fost utilizate la sonde cu deplasări orizontale foarte mari: în Marea Nordului
(Statfjord), în sudul Angliei (Wytch Farm), în China.

Curbele catenare se folosesc pe intervalul de creştere a înclinării la profile cu trei

intervale, profile considerate cele mai simple: unul vertical, al doilea de creştere a
înclinării şi ultimul rectiliniu cu înclinarea cât mai mare. Prin evitarea intervalelor de
scădere a înclinării se diminuează frecările.

Un dezavantaj al traseelor catenare îl constituie dificultatea urmăririi lor în timpul

forajului din cauza intensităţii de deviere variabile, crescătoare cu adân-cimea. Dar,
cu mijloacele moderne de dirijare, acest inconvenient poate fi depăşit. Alt
impediment constă în faptul că forma curbei este determinată de forţele axiale de
la capetele ei, şi acestea depind de operaţia executată în sondă.

pag.8
2.7.Sonde cu profile catenare 2.7
.

pag.9
2.7.Sonde cu profile catenare 2.7
.

pag.10
2.8.Sonde cu profil spațial 2.8
.

Traseele spaţiale sunt utilizate atunci când trebuie ocolită o zonă care pro-voacă dificultăţi
de foraj majore, de exemplu un masiv de sare sau o falie, când trebuie evitate alte sonde
existente în zonă, când se urmăresc mai multe ţinte care nu se găsesc în acelaşi plan
vertical, când locaţia de suprafaţă este fixată ori este condiţionată, iar zona productivă
trebuie traversată pe o direcţie care nu se află în acelaşi plan vertical cu locaţia, când există
o tendinţă semnificativă de deviere laterală a sondelor în regiune, când sonda a deviat
foarte mult, în plan orizontal, de la traseul planificat şi porţiunea ce urmează să fie forată
trebuie corectată pentru a atinge ţinta propusă, în cazul unor reintrări.

Traseul unei sonde spaţiale este determinat în primul rând de situaţia concretă existentă,
dar la proiectarea lui se urmăresc şi diverse criterii de optimizare. Sonda trebuie să fie cât
mai netedă, fără curburi periculoase şi variaţii mari ale acestora – pentru a nu solicita
excesiv elementele garniturii de foraj şi a reduce frecările acesteia cu pereţii sondei – , să
aibă o lungime cât mai mică, să fie uşor de realizat, cu mijloacele de dirijare disponibile şi
cu schimbări ale ansamblu-rilor de fund cât mai puţine, pentru a reduce costurile.

Profilul preconizat între punctul de iniţiere a dirijării spaţiale şi ţintă poate fi descris de o
singură curbă cu anumite proprietăţi geometrice sau de o combinaţie de curbe şi
segmente de dreaptă racordate între ele. În ambele cazuri se impune, de obicei, ca ţinta
să fie atinsă pe o anumită direcţie
pag.11
2.9.Țintele sondelor 2.9
.

Când se proiectează o sondă, trebuie precizat în primul rând obiectivul ei: o structură
geologică în cazul unei sonde de cercetare, o zonă dintr-un zăcământ aflat în exploatare ori
care urmează să fie pus în exploatare, o sondă scăpată de sub control etc. De obicei,
obiectivul este definit printr-o ţintă, sau mai multe.

O ţintă este reprezentată printr-un domeniu geometric definit în plan ori spaţial în jurul unui
punct preferenţial, nu neapărat centrat, care constituie locaţia ţintei.

pag.12
2.9.Țintele sondelor 2.9
.

Ţintele plane sunt extinse în spaţiu prin atribuirea unei

anumite grosimi, dependentă de grosimea stratelor
urmărite, de adâncimea de traversare a lor . Ţintele pot
fi înclinate faţă de planul orizontal şi rotite azimutal,
după încli-narea şi azimutul stratelor traversate.

pag.13
2.9.Țintele sondelor 2.9
.

pag.14
2.9.Țintele sondelor 2.9
.

pag.15
2.10.Prevenirea coliziunii 2.10
.

Atunci când de pe una sau mai multe platforme de foraj apropiate – amenajate pe uscat
ori amplasate în largul mării – se forează un număr mare de sonde dirijate, există
pericolul ca ele să se întâlnească, creând grave probleme. Situaţia poate avea loc şi
atunci când este nevoie să se dubleze sau să se ocolească unele sonde abandonate ori
care exploatează alt obiectiv, aflat deasupra, dedesubt ori lateral faţă de zăcământul ce
urmează să fie pus în valoare.

Coliziunea poate fi evitată prin alegerea locului de amplasare şi orientarea platformelor

de foraj, prin modul cum sunt împerecheate sloturile cu ţintele, dar şi prin stabilirea
traseului sondelor proiectate pentru a atinge ţintele desemnate de inginerul de
zăcământ. În timpul forajului, coliziunea este prevenită dacă son-dele sunt dirijate pe
trasee cât mai apropiate de cele proiectate.

pag.16
2.10.Prevenirea coliziunii 2.10
.

pag.17
2.10.Prevenirea coliziunii 2.10
.

pag.18