Baldovin Antonio-Daniel

Ottoman Diplomacy – Conventional or Unconventional

Lucrarea a fost publicată cu ajutorul editurii Palgrave Macmillan, in anul 2004 la

Basingstoke, United Kingdom.Autorul, Ahmed Nuri Yurdusev, professor asciat al
departamentului de Relații Internaționale al Orientului Mijlociu din cadrul Unversitatii Tehnice
din Ankara.Yurdusev este autorul mai multor lucrari axate in mare parte pe Istoria si Teoria
Relațiilor Internationale, printre care: “International Relations and the Philosophy of History: A
Civilizational Approach” ; “Level of Analysis and Unit of Analysis: A Case for Distinction",
Millennium: Journal of International Studies” si “Thomas Hobbes and International Relations:
From Realism to Rationalism”

Incă din Prefata ne este prezentat motivul pentru care Yurdusev a scris lucrarea, “ The
idea for preparing this collection on Ottoman diplomacy was born out of a discussion I had with
Geoff Berridge some years ago (…)I suggested that a collection on Ottoman diplomacy might be
a good starting point. Geoff agreed and stood by me throughout all stages of the book. Words are
not enough to express my gratitude to him. “ De aici deduce ca nu a dus lipsa de surse in scrierea
acestei lucrari, bucurandu-se de tot sprijinul pe care il putea oferi Geoff Berridge, acesta
oferindu-I sfaturi despre ce subiecte sa analizeze si ce abordare sa urmeze.Insa Yurdusev nu se
opreste doar la ajutorul lui Berridge, asa cum ne spune tot el printr-o pagina dedicate
colaboratorilor sai, dintre care ii amintim pe Rifa’at Ali Abou-El-Haj, Bülent Ari, G. R.
Berridge, Halil Inalcik, Ömer Kürkçüoglu și pe Esin Yurdusev.Astfel fara indoiala, avem de
aface cu o lucrare de o deosebita calitate, lucru argumentat si de ajutorul valoros primit de Nuri
Yurdusen de la colaboratorii sai.

Lucrarea se muleaza pe interesul general al autorului sau, cum de altfel nu era de

mirare.Perioada cuprinsa in aceasta istorie a politicii externe ottoman cuprinde o perioada destul
de lunga.Mai exact din perioada Renasterii, suprinzant interactiunile diplomatice intre ottomani
si delegatii statelor italiene, acoperind o perioada destul de vasta, anume pana la modernism,
punctul culminant fiind deschiderea unei Ambasade Britanice la Constantinopol, marcand astfel
inceputul sfarsitului pentru Imperiul Ottoman, prin acceptarea influentelor vestice venite din
vestul europei si inceperea laicizarii statului.
Baldovin Antonio-Daniel

Yurdusev face si un act de bunavointa, incluzand un capitol intreg ce avea ca scop

“aducerea la zi” a cunostintelor de baza ale diplomatiei ottomane, tocmai pentru a da o sansa
chiar si cititorilor obisnuiti, fara studii sau cunostinte de specialitate, sa intelega ad literam
notiunile prezentate in carte.Acest capitol explica notiunea de diplomatie in general, cum era
aceasta vazuta de turcii vremii, precum si modul de abordare propriu-zisa adoptata de turci,
precum si diferentele dintre diplomatia din Europa si cea din spatial Oriental, si cum erau aceste
diferite moduri de a face diplomatie influentate de religia teritoriului.

Cititorii pot observa in mod evident ne-alinietatea autorului.Acesta alege sa ramana strict
obiectiv asupra evenimentelor pe care le relateaza, cum de altfel ar trebuii sa fie orice istoric care
se respecta, alegand sa prezinte evenimentele fara alteratii ideologice, exact asa cum s-au
intamplat, alternand perspectica ottomana cu cea europeana, pastrand o veridicitate veritabala
intamplarilor prezentate.Lucrarea poate fi impartita in 3 parti distincte, fiecare centrandu-se pe
probleme din momente cronologice distincte.Ultimul capitol este insca ceva mai aparte, din
punctul meu de vedere reprezentand un veritabil aparat critic, analizand o serie de surse ce ar fi
de folos oricarui turcolog

Prima parte este dedicate formarii opiniei cititorului fata de perceptia ottomana supra
diplomatiei in perioada imediat incipienta a formarii imperiului.Este prezentata idea conform
careia Imperiul Ottoman a adoptat o varianta mai dreapta a Islamului, cum ar spune predecesorii
lor Bizantini, “Dreapta Credinta” sau “Ortodoxism”, fapt ce va reprezenta un conceptia ottomana
un motiv de superioritate fata de popoarele europene.Islamul era indiscutabil un liant pentru stat,
clasa politica evident fiind fundamental conservatoire.Pe plan extern se legitimiza idea
Razboiului Perpetuu, numit “Jihad”, ce presupunea cucerirea si supunerea teritoriilor si
popoarelor ne-islamice,dar si prin dictonomia dintre Dar al-Islam si Dar al-Harb.Dupa 1454, pe
timpul lui Selim III se deschide la Constantinopol o Ambasada Rezidentiala.Yurdusev nu face
rabat nici de viziunile altor istorici, pastrand viu spiritul critic.Spre exemplu il citeaza pe Selamiî
Mustafa Efnedi, care la vremea sa sustinea ca Valahia, Moldova, Dubrovnic si Venetia erau
considerate inferioare Imperiului, prin urmare nu beneficiau de banchet la intalnirile in scop
diplomatic.Apare si ideea negocierii in diplomatia ottomana.Acestia incep sa considere si metoda
negocierii politice, preferand ajungerea la o intelegere, decat sa porneasca un conflict
armat.Dovada ca in 1698, Inalta Poarta este dispusa sa negocieze cu Liga Sfanta
Baldovin Antonio-Daniel

A doua parte a cartii vizeaza perioada moderna, cu 2 momente importante ale politicii
externe Ottomane, anume Karlowitz si influenta Imperiului Britanic, tot mai mare, lucru care,dup
aparerea mea este principalul factor care tine Imperiul in viata in perioada sec.XIX-lea, cand
Poarta isi capata pseudonimul de “Omul bolnav al Europei”, tocmai din refuzul de a se reforma
pentru a se adapta noilor realitatii ale vremii.Despre aceasta a doua parte nu as avea prea multe
de comentat, ea nu mi s-a parut mai deloc adresata si cititorului avid de cunostine, specialist in
domeniu.

La fel cum am precizat si mai sus, ultima arte este dedicate studiului critic al diplomatiei
ottoman.Ne este pusa la dipozitie o foarte buna evaluare a surselor.In aceasta parte sunt
prezentate arhive de diferite proveniente, surse din muzee ale Turciei, dar si biografii ale
sultanilor si a membrilor curtii.Nu pot sa nu observ ca introduce si cateva notiuni de
Diplomatica, cei drept introductive, in contextul prezentarii surselor din teren.

As vrea sa termin cu cateva observatii.Lucrarea este binevenita in documentarea

diplomatiei in general, chiar daca cu particularitatea ottomana, fiind de ajutor si in mediul
academic, unde se poate incadra fara probleme intr-o lista bibliografica a unei lucrari de mare
valoare, dar si pentru cititorul de rand, pentru ca, cartile nu sunt citite numai de specialisti in
domeniu, ele sunt citite si de oameni simpli, care poate au cel mult o curiozitate in acestsens.Cu
exceptia partii a doua, in care, dupa parerea mea Yurdusev a neglijat putin cititorii obisnuiti.
Cartea a reusit sa pastreze un echilibru intre informatii de specialitate si informatii accesibile
cititorilor obisnuiti, lucru care nu poate decat sa ma bucure si sa o recomand