Ultima noapte de dragoste

întâia noapte de război

Camil Petrescu
-caracterizarea personajului-

Scriitor care a trăit în orizontul cunoașterii, pătruns de gustulamar al filosofiei, Camil

Petrescu exemplifică, prin bogata sa experiență spirituală, natura artistului lucid.
Teoretician al noului roman (Noua structură și opera lui Marcel Proust), Camil
Petrescu susține perspectiva proustiană asupra literaturii ce exprimă autenticitatea
trăirilor. Acesta afirmă: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce
înregistrază simțurile mele. Din mine însumi nu pot ieși”. Romanul „Ultima noapte de
dragoste, întâia noapte de război” surprinde, din punct de vedere tematic, drama
intelectualului lucid, dornic de cunoaștere, de experiențe absolute. Este un roman de
analiză psihologică, întreprinsă în raport cu doi factori capabili să schimbe cursul
vieții: iubirea și războiul.
Apărut în 1930, după ce fusese anunțat sub mai multe titluri, romanul
urmărește trei ani (1914-1917) din experiența lui Ștefan Gheorghidiu. În roman sunt
dezbătute, respinse sau anticipate idei din filosofia lui Kant,Hegel, Bergson, Husserl,
din creația și estetica lui Proust. „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”
este un roman modern, de tip subiectiv, având drept particularități: unitatea
perspectivei narative, redactarea la timpul prezent, memoria involuntară, luciditatea
autoanalizei. De asemenea, scriitorul pune în discuție anticalofilismul, apreciind că
„stilul frumos este opus artei”.
Personajul (fr. personnage, lat. persona- mască de teatru,personaj,rol,actor,
persoană),definit din perspectivă morală,sociologică,estetică,este denumit erou atunci
când se află în centrul acțiunii și polarizează afectivitatea cititorului.Personajele pot fi
clasificate după locul ocupat în operă (principale,secundare,episodice),după
semnificația etică (pozitive,negative),din punctul de vedere al raportului cu realitatea
(fatastice,legendare,istorice).
Ștefan Gheorghidiu este personaj principal al operei ,,Ultima noapte de
dragoste, întia noapte de război”, scrisă de Camil Petrescu. În realizarea acestui
personaj se impletesc armonios procedeele caracterizării directe (definirea
personajului în viziunea nemijlocită a naratorului sau din perspectiva altor personaje,
dar și prin ipostazele sinelui din punctul de vedere al celui care sejudecă pe el însuși)
cu cele ale caracterizării indirecte (decurg din faptele eroului, din atitudinile sale în
raport cu ceilalți,din nivelul și expresivitatea limbajului său,din caracteristicele
mediului în care trăiește,etc.).
Redactat la persoana I,sub forma unei confesiuni a personajului
principal,Ștefan Gheorghidiu, romanul dobândește o perspectivă subiectivă și unică.
Naratorul este protagonistul romanului; în consecință, construcția se bazeazăpe
autenticitate, pe trăirea lucidă a unor experiențe esențiale. Naratorul omniscient,
obiectiv și narațiunea la persoana a III-a (specifice romanului tradițional, obiectiv)
sunt înlocuite, în romanul modern de tip subiectiv, prin narațiunea la persoana I, cu
focalizare exclusiv internă.
Narațiunea la persoana I presupune existența unui narator implicat. Punctul de
vedere unic și subiectiv, al personajului-narator, îl face pe cititor să cunoască despre
personaje tot atât cât știe și personajul principal. Situarea eului narativ în centrul
povestirii conferă autenticitate, iar faptele și personajele sunt prezentate ca evenimente
interioare, interpretate, analizate.
Prin monolog interior, Ștefan Gheorghidiu analizează, alternând sau
interferând, aspecte ale planului interior (trăiri, sentimente, reflecții) și ale planului
exterior (fapte, tipuri umane, relații cu alții).
Tehnica memoriei involuntare creează o unitate de ansamblu a operei: un
eveniment exterior (discuția de la popotă) declanșează rememorarea unor întâmplări
sau stări. În vreme ce la Marcel Proust, personajul-narator retrăiește trecutul, la Camil
Petrescu se obsevă analia trecurului , fapt care generează sfârșitul iluziilor. Într-un
moment al dezechilibrului sufletesc, personajul-narator, prin intermediul memoriei
involuntare, își rememorează iubirea.
Astfel, particularitățile de construcție a personajului Ștefan Gheorghidiu sunt
specifice romanului modern, subiectiv, de influență proustiană: este vorba despre
deplasarea accentuluispre conflictul interior, autoanaliza, fluxul conștiinței, aceste
aspecte fiind redate cu ajutorul monologului interior. Portretul fizic detaliat, specific
romanului tradițional, este înlocuit cu un complex portret moral, folosindu-se
caracterizarea directă, indirectă și autocaracterizarea.
Pentru protagonist, iubirea e „un teritoriu de luptă”, în scopul menținerii
orgolioase a supremației, uneori mascată sau amânată.Aspirând la iubirea absolută,
Gheorghidiu dorește ca întreaga existență a femeii să se desfăoare raportându-se
mereu la el. Reflectând asupra iubirii, eroul constată că satisfacțiile și voluptatea
provin din oglindirea unuia în celălalt.
Ștefan este un analist, el are pretenția să judece totul. Are un orgoliu
nemăsurat, care-i provocă o angoasă terorizantă.Iubirea, răsucită pe toate fețele, naște
gelozia și incertitudinea. Gelosul, însetat de certitudini, va transforma iubirea și
conviețuirea familială într-o pândă ce se va dovedi autodevoratoare: „Pentru mine
dragostea aceasta era o luptă neîntrerupta, în care eram veșnic de veghe, cu toate
simțurile la pândă, gata să previn orice pericol” (autocaracterizare).
Gheorghidiu filtrează evenimentele exterioare prin conștiința sa. Gândurile
și sentimentele celorlalte personaje sunt percepute subiectiv, sistematizate, fapt ce
declanșează impresia izolării d lumea exterioară. El ar vrea să o atragă și pe Ela în
universul înălțării intelectuale și filozofice, dar ea se va dovedi o ființă mediocră; de
aici, amploarea dramei existențiale a eroului.
Ieșirea din „noaptea de dragoste” se face prin intarea „noaptea de eăzboi”.
Aceasta îl scoate din tenebrele incertitudinilor în care îl târâse gelozia și îi deschide o
altă perspectivă asupra vieții. Războiul are o funcție purificatoare, astfel încât
protagonistul, îmbogățit prin această experiență, își poate reconsidera atitudinea față
de Ela, față de sine și față de lume. Acum, Ștefan Gheroghidiu se poate distanța de
Ela, lăsându-i, alături de avere, „tot trecutul”.
Gheorghidiu asistă, la popota ofițerilor, la o discuție despre dragoste și
fidelitate, porning de la un fapt divers aflat din presă: un bărbat care și-a ucis soția
infidelă a fost achitat de tribunal. Această discuție declanșează memoria afectivă a
protagonistului, trezindu-i amintirile legate de cei doi ani și jumătate de căsnicie cu
Ela. Fiecare punct de vedere este corelat cu trăsături ale susținătorului acestuia,
demostrând o latură a artei de povestit a lui C. Petrescu. De exemplu, căpitanul Dimiu,
ardelean conformist, are rosturi gospodărești și împărtășește opinia juraților: „Nevasta
trebuie să fie nevastă și casa, casă”. În schimb, Stefan Gheorghidiu, preocupat de
filosofie, adoptă o perspectivă inedită pentru ceilalți: „Orice iubire e ca un
monodeism, voluntar la început, patologic pe urmă”.
Deosebirea de perspectivă asupra realității se evidențiază și în relația cu
unchiul său, Nae Gheorghidiu. Acesta îl ironizează pentru faptul că s-a însurat din
dragoste, cu o fată fără zestre, întocmai ca tatăl său, dar Stefan îi răspunde, fără
ezitare:„părintele care lasă avere copiilor le transmite și calitățile prin care a făcut
averea: un obraz mai gros (...), neapărat o șiră a spinării flexibilă cu nuiaua”. Într-un
alt moment, unchiul Nae îl caracterizează direct, reproșându-i lipsa de pragmatism:
„Cu filosofia dumnitale nu faci doi bani”.
În opinia mea, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de râzboi”
ilustrează un personaj cu o experiență morală superioră. Stefan Gheorghidiu este
considerat de G. Călinescu: „un om inteligent (...), plin de subtilitate, de pătrundere
psihologică”.
În concluzie, „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” este un
roman al inadaptabilității. În viziunea lui Camil Petrescu, intelectualii nu se pot adapta
lumii burgheze, iar aceasta îi desconsideră. Din aceeași categorie inadaptaților fac
parte și alte personaje camilpetresciene: George Demetru Ladima, Gelu Ruscanu,
Andrei Pietraru.